Sticla. Istoria unei minuni (pe scurt). (I) Sticla naturală

Sticla însoţeşte pe om pretutindeni. De la parbrizul maşinilor până la geamurile termopan, de la bibelouri la paharul de vin, sticla este, astăzi, denumirea unei game de materiale ce par să ne fi devenit „obişnuite”. Voi încerca în rândurile ce urmează să înlătur această „obişnuinţă” şi să mă minunez, asemenea curatului suflet de copil, de minunea existenţei sticlei şi de minunile ce au însoţit istoria ei. 

I. Sticla naturală

Cele mai vechi feluri de sticlă sunt cele naturale.
Pe de-o parte, sunt o serie roci vulcanice şi altele asemnea (precum obsidianul şimoldavitul) în care s-a produs ceea ce se numeşte vitrificarea. Adesea şi din afară, dar mai ales în spărtură, aceste roci au o netezime şi un luciu care au fascinat pe om de când le-a văzut.

 

Fragmente de obsidian şi moldavit (moldavitul este verde)

Cristalul sau cleştarul, pe de altă parte, fie că este cristal de stâncă, smarald, rubin, safir sau granat, sau oricare altul (diamantul a fost găsit şi a devenit cunoscut destul de târziu) a dat omului aceeaşi bucurie a netezimii, luciului, apelor interioare, străvezimii…
Chiar şi chihlimarul, răşina pietrificată, are multe dintre aceste calităţi.

Totuşi, acestea toate sunt doar materii ce aveau, natural, unele din proprietăţile pe care le preţuim şi căutăm la sticla produsă de om. Paradoxal, adevărata sticlă naturală arată destul de puţin atrăgător.
Este vorba despre nisip şi „fulgurită„; aceasta din urmă fiind  o materie pe care o produc trăznetele atunci când izbesc nisipul (în anumite condiţii). Termenul provine de la fulgur în latină, devenit fulger astăzi.
Poate să pară uimitor să crezi că nisipul este o sticlă naturală. Şi totuşi, nu doar că el constituie materia primă fundamentală pentru sticlă; dar, cercetate la microscop, grăunţele de nisip se arată adesea ca spărturi sticloase, foarte apropiate de sticla pe care o avem în jur. Doar că sunt foarte, foarte mici!

 

Fragmente de fulgurită (preluare şi prelucrare de pe en.wikipedia)

Aceste fărâmiţe de „sticlă naturală” se pot uni, tot natural, în urma unui trăznet care, în nisipul ud, desenează un fel de linii. Linii în care căldura produsă de uriaşa descărcare electrică lipeşte între ei grăunţii de nisip, producând formaţiunile numite fulgurită.
După cum se poate vedea şi în imagini, fulgurita nu este prea atrăgătoare, nici prea apropiată de sticla pe care o cunoaştem astăzi. Totuşi, nu este foarte departe de primele soiuri de sticlă făurite de om…

Sticla. Începuturile făuririi sticlei. Smalţul>

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

3 gânduri despre “Sticla. Istoria unei minuni (pe scurt). (I) Sticla naturală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s