Etichetă: U.R.S.S.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (III)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

partea dinainte aici

Totdeauna Stânga a depins de existența dușmanilor.
Fără dușmani, Stânga nu are pe cine să dea vina.
Stânga speculează lenea, invidia, lăcomia, răutatea oamenilor. Și face din persoanele, sistemele sau comunitățile de succes „vinovații” lipsurilor și suferințelor celor bântuiți de lene, invidie, lăcomie, răutate.

La început, Stânga „americană” (specific regional, nu etnic, național sau cultural) a găsit ca „dușmani” pe „Negri”, pe „Evrei”, pe „Indieni” etc. Această ideologie a marcat discursul și activitatea politică a Partidului Democrat din SUA vreme de cam două secole (secolul al XIX-lea și secolul XX).
Partidul Democrat a luptat împotriva Amerindienilor, a promovat sclavia, a provocat Războiul Civil pentru a păstra sclavia, a promova discriminarea rasială și legile Jim Crow, a stat la baza apariției și funcționării Ku Klux Klan etc., etc.

Dar această Stângă ce ține de secolele XVIII-XIX a fost treptat infiltrată și completată (în rău) de Comunism. Mai ales în formele Bolșevismului.

În perioada interbelică Uniunea Sovietică (URSS, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) a investit sume uriașe în bolșevizarea Vestului.
Germania și Austria au fost principalele centre de răspândire a sexualității bolșevice, care promova practicile LGBT, incestul și pedofilia. Prin aceste centre s-a realizat apoi infiltrarea Statelor Unite (SUA, S.U.A., Statele Unite ale Americii) inclusiv din perspectiva sexualității bolșevice.
Alt clișeu bolșevic este lupta împotriva imperialismului. Acest „principiu” venind dintr-un imperiu al răului ce ținea sub knutul bolșevic (precum țarii din Imperiul Rus) nenumărate etnii și popoare: Români, Georgieni, Cerchezi, Komi, Laponi, Tătari, Germani, Ceceni, Alani, Găgăuzi, Tuvani, Nanai, Suomi (Finlandezi), Eveni, Svani etc., etc.
Prin filiere ca Franța sau Spania, antiimperialismul bolșevic, centrat pe ura față de Imperiul Britanic și Statele Unite ale Americii, a devenit după 1948 predominant antiamerican. Aceasta deoarece prăbușirea (aparentă a) Imperiului Britanic (dar și bolșevizarea școlilor britanice) a înlăturat acest dușman din preocupările centrale sovietice.
De aici izvorăște și rasismul bolșevic. Ura bolșevică, dorința clară și exprimată ca atare de nimicire a celor care nu acceptă Comunismul, e definită de propaganda comunistă drept „luptă pentru pace”. În același fel, ura ființială față Europenii Vestici și urmașii/frații lor Americani a fost definită ca antirasism. Asta cu toate că este rasism clar, conform definiției clasice a termenului! Ei bine, și acest rasism „împotriva omului alb” a fost promovat de URSS și a ajuns să fie preluat de Stânga din America. (Dacă numim Stânga „americană”, „rusească”, „italiană” etc., denumirea este de obicei strict geografică; după cum am mai amintit, Stânga este ființial antinațională.)
Vocile împotriva rasismului sistematic bolșevic, promovat astăzi de Guvernul SUA, sunt ignorate sau reduse la tăcere. Să ne gândim că oameni de cea mai înaltă calitate, precum Thomas Sowell, Candace Owens ori Jordan Peterson, Dinesh D’Souza, Matt Walsh, Ben Shapiro, Michael Knowles, Dennis Prager, Charlie Kirk etc. au fost și sunt declarați „rasiști” peste noapte, cu cele mai aberante pretexte. Iar aceștia sunt oameni care sunt, social, sus; pentru cei de jos prigoana rasistă este și mai dură. O femeie însărcinată care și-a apărat bicicleta de o bandă de tâlhari a fost concediată și terfelită în ultimul hal de mass-media. Asta pentru că ea era albă iar tâlharii erau negri! Absurditatea situației a depășit de multă vreme limitele patologicului, ajungând la formele cele mai negre ale Bolșevismului și Nazismului.

Această bolșevizare a fost prevăzută și descrisă de mulți. Amintesc aici de Iuri Bezmenov (Ю́рий Безме́нов): un jurnalist sovietic de maximă încredere pentru URSS, adică lucrător pentru NOVOSTI, Agenția de Presă a URSS. Pentru a lucra aici trebuia să (a) ai un dosar perfect (din punct de vedere comunist) și (b) să ai un grad în sistemele de informații sovietice.
Trecut în tabăra vestică în 1969, acesta a încercat zadarnic să prevină Occidentul asupra masivei infiltrări bolșevice. Ideea că Sovieticii au pus stăpânire, direct și mai ales indirect, dar esențial, pe Educația și Cultura din țările N.A.T.O. a fost luată în râs ori ignorată.
Aveți aici unul dintre interviurile date de Iuri Bezmenov la începutul anilor ’80 (click pentru vizualizare). Interviu(ri) în care explică limpede procesul de infiltrare și cucerire bolșevică a Vestului. Totul este arătat clar, profesional, sistematic.
Ascultați (cei care cunoașteți limba engleză) și gândiți-vă în ce măsură are dreptate.

Ca să facem un salt, să mergem la o comparație între valorile occidentale dinainte de bolșevizare și, respectiv, de astăzi!
Uitați-vă la valorile din „Cronicile din Narnia” sau din scrierile lui Dickens și comparați-le cu valorile „britanice” de acum!
Uitați-vă la valorile din scrierile lui Fenimore Cooper, sau chiar din cele ale lui Jack London (un stângist naiv și bine intenționat, distrus de ruptura dintre visele sale și realitatea Stângii), de pildă din Valea Lunii (The Valley of the Moon), și comparați-le cu valorile „americane” de acum!
O să vedeți că existau două culturi anglo-saxone diferite, cea britanică și cea americană, dar cu valori comune în privința patriotismului, cu o viziune diferită asupra libertății religioase, dar nu chiar atât de diferită pe cât s-ar crede etc.
Acum există o viziune comună, neocomunistă, anti-națională, rasistă (împotriva „omului alb” și a „Creștinului”, în primul rând), „anti-imperialistă” (dacă imperiul nu este comunist!, atunci brusc devine „bun”!), cu aceleași concepții sexuale bolșevice ca în Uniunea Sovietică a începutului anilor ’20, există acum o viziune comună, neocomunistă, împotriva celor ce reușesc social sau cultural prin propriile eforturi (adică în afara sistemului, cunoscut în trecut ca Partidul), împotriva celor care sunt autonomi față de sistem sau încearcă să fie ș.a.m.d.
S-a trecut de la valorile tradiționale vestice (cu relele și bunele lor) la o viziune nivelată, 100% comunistă și 100% rea.
Q.E.D.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Documentul de „defectare” a lui Iuri Bezmenov, în sfârșit desecretizat de Canada

Primăvara – un cântec minunat al Formaţiei Noroc (mai apoi „Contemporanul”)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În 1967 pe scenele de concerte şi spectacole din U.R.S.S., mai târziu chiar şi pe stadioane, izbucnea cu o tainică şi nesfârşită putere formaţia Noroc.
În plină prigoană sovietică, în plin genocid cultural şi fizic, oameni cu suflet românesc dăruiau celor zdrobiţi de Comunism cântec şi poezie,
nu doar alinându-i, ci arătându-le că dimensiunea mistică a lumii este vie şi nemuritoare.
Ca sufletul românesc.

Iată aici un cântec de o mare frumuseţe muzicală şi poetică, având versuri de o mare adâncime. După cum bine a spus marele Mihai Eminescu,
„Limba română este floarea sufletului românesc„.
Atâta vreme cât printre Românofonii de azi vor mai fi şi Români această floare va înflori mereu, minune între minunile lumii.

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

Să ţinem minte! Formaţia Noroc, devenită Contemporanul

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

În vremea ocupaţiei sovietice românii de dincolo de Prut – care nu se dăduseră cu ocupanţii – încercau să reziste aşa cum se putea. De pildă, prin artă.

Înainte de eroi şi martiri precum Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru şi alţii asemenea au fost unii care astăzi sunt aproape necunoscuţi generaţiilor tinere. De ce?
Pentru că au stat în „umbra marelui urs” şi nu au apucat să iasă la vedere după 1989.
Chiar dacă unii au profitat masiv de ei – şi înainte de, şi după căderea Comunismului.

Aici o să vorbim despre o formaţie de muzică uşoară din „Republica Socialistă Sovietică Moldovenească”, Formaţia Noroc.
Da, chiar aşa se numea „Noroc„.

Formaţia Noroc apare în 1966, în vremea unui oarecare „dezgheţ”.
Inima ei este compozitorul şi interpretul Mihai Dolgan, un erou şi un martir al Neamului Românesc. Deportat la 7 ani în Siberia, împreună cu părinţii săi, trece prin experienţa Gulagului cu inimă tare şi ochii deschişi.
Izbuteşte în 1956 să revină în Moldova ocupată de Sovietici.
Lucrează ani de zile ca acordeonist la Casa de Cultură din Sângerei (Raionul Sângerei).
Dar în 1966, la Chişinău, istoria se schimbă.
Lidia Botezatu (în 1969 se căsătoreşte cu Mihai Dolgan), Valentin Goga,  Alexandru şi Anatol Cazacu, Liudmila Clocicova, Ştefan Petrache sunt doar o parte din numele celor ce au făcut parte din acest grup.
Merită amintit că Ion Aldea-Teodorovici a cântat şi el în Formaţia Noroc, la fel Nina Gorbani, Ion Suruceanu, Liviu Ştirbu etc.

Formaţia începe să dea spectacole în 1967 (de aceea unii cred că acesta este şi anul înfiinţării ei).
Stilurile adoptate sunt folk şi pop-rock.
Succesul este gigantic, în ciuda faptului că foloseşte în cântece limba română – sau poate şi din această cauză, gestul fiind, în epocă, o subtilă formă de opoziţiei.
Foarte repede concertele susţinute de Noroc au biletele vândute cu mult înainte de data spectacolului. Speculanţii profită, cumpărând masiv bilete spre a le vinde la supra-preţ.
Iubirea faţă de Formaţia Noroc se extinde masiv în toată Uniunea Sovietică.
La Moscova, stadioanele pe care cântă această formaţie sunt arhipline, mulţi ascultând în stradă.
În ciuda faptul că artiştii originari din Republia Moldova nu aveau voie în străinătate, străinătatea ajunge să cunoască muzica lor. Şi să o iubească!
În 1969, anul căsătoriei dintre Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu, piesa „Cântă un artist” va ajunge în Top 10 Internaţional în Marea Britanie.
În 1970 aceeaşi performanţă este obţinută cu piesa „De ce plâng chitarele” (plagiată ulterior de Formaţia O-Zone).

Creşterea fulgerătoare a numărului de iubitori ai Formaţiei Noroc, vânzarea a milioane de discuri într-un timp incredibil de scurt, mulţimile ce se luptau să ia parte la concerte şi succesul internaţional (în numai trei ani de la lansare!) sperie şi înfurie regimul sovietic.
Chiar în 1970, în conformitate cu ordinele Moscovei, Formaţia Noroc este desfiinţată, iar artiştilor li se interzice să mai cânte în R.S.S. Moldova. Motivele desfiinţării erau tipic bolşevice „lipsa disciplinei, absenţa unei orientări sănătoase şi promovarea unor valori artistice de slabă calitate”. De, corectitudinea politică este pur şi simplu politica bolşevică, iar aceste acuze sunt o permanenţă. (Şi Biserica a primit şi primeşte de la (Neo)Comunişti acelaşi fel de acuze.)

Cu toate că se izbuteşte refacerea formaţiei sub numele Contemporanul în 1974 – tot în jurul lui Mihai Dolgan –, Conducerea de Partid şi de Stat va avea grijă să-i saboteze în permanenţă şi să reducă pe cât posibil receptarea lor populară.

Ca semn al dezgheţului, în 1988 Mihai Dolgan va primi, cu o uriaşă întârziere, titlul de „Artist al Poporului”. Iar în 1990 distincţia de Cavaler al Ordinului Republicii Moldova.
Însă, bineînţeles, nici el şi nici formaţiile sale nu vor intra în zona mass-mediei puternice („mainstream”). Era creştin ortodox, era naţionalist român, supravieţuise cu demnitate Gulagului şi regimului sovietic. Neocomuniştii care preluaseră puterea la Chişinău, Tiraspol, Moscova sau Chiev nu îl agreau şi nu îi agreau formaţiile.

Adevărul despre manipularea mediatică se poate vedea prin comparaţia între originalul piesei „De ce plâng chitarele” (Formaţia Noroc) şi plagiatul O-Zone.
Versurile profunde, româneşti, romantic-optimiste, compuse de poetul evreu român Efim Crimerman, au fost modificate astfel încât să fie modernist-plângăcioase. În rest, aceeaşi melodie – sigur, cu orchestraţie modernă, dar asta nu a produs nicio schimbare semnificativă. Chiar şi solo-ul de chitară a rămas acelaşi.
Totuşi chiar şi astăzi cei mai mulţi cred în minciuna după care cântecul ar fi al Formaţiei O-Zone.

În sfârşit, mai merită amintit şi faptul că formaţia unui dizident faţă de regimul sovietic şi U.R.S.S, în care, de altfel, erau mulţi patrioţi români, luptători împotriva ocupaţiei, este încă pretinsă a fi „o formaţie sovietică”, „o realizare a U.R.S.S.” etc. Cine foloseşte motoarele de traducere pentru textele ruseşti ale comentariilor la videoclipurile Noroc (/Contemporanul) va găsi, alături de simple aprecieri ale frumuseţii compoziţiilor sau talentului artiştilor, şi asemenea revendicări nostalgice pro-sovietice.

Să încercăm să ţinem minte adevărul!

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Versurile originale ale cântecului De ce plâng chitarele

De ce plâng chitarele
Ştiu doar felinarele
Strunele amarele
Ce oare au pierdut?

Fete ca lalele
Cu ochi mari ca stelele
Vin încet ca ielele
Şi se opresc tăcut

Pe străzi pluteşte
Doar dragostea
Ea cheamă, cheamă
Pe cineva
Ea cheamă, cheamă
Pe cineva
Spre-a fericirii stea

Plâng în noapte strunele
Strunele nebunele
Tu iubire spune-le
Ce-a fost nu s-a pierdut

[Solo Chitară]

Pe străzi pluteşte
Doar dragostea
Ea cheamă, cheamă
Pe cineva
Ea cheamă, cheamă
Pe cineva
Spre-a fericirii stea

Plâng în noapte strunele
Strunele nebunele
Tu iubire spune-le
Ce-a fost nu s-a pierdut
Ce-a fost nu s-a pierdut
Ce-a fost nu s-a pierdut

P.P.S. Dând click aici ajungeţi la videoclipul cântecului „Primăvara” al Formaţiei Noroc.

P.P.P.S. Videoclip cu forma originală a cântecului „De ce plâng chitarele”.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă