Amurgul unei lumi. Cazul SUA (IV)

partea dinainte aici

Deși am arătat o însemnată parte din ceea ce înseamnă bolșevizarea SUA, merită să ne oprim la ceea ce suferă oamenii obișnuiți în urma acestui proces!

De pildă, Scott Smith din Județul Loudoun, Statul Virginia!
Cum și-ar fi putut închipui, cum s-ar fi putut aștepta, el și familia lui, la efectul politicii transgender asupra fiicei sale și familiei sale?
Pentru că politica transgender impusă de către Conducerea Școlară a Județului Loudoun a obligat școlile să accepte drept „fete” orice băiat care se declară fată!
Ca urmare,
fata de 15 ani a lui Scott Smith a fost răpită și violată în toaleta liceului Broad Run (High School, Loudoun, Virginia) de un băiat îmbrăcat în haine de fată.
Conducerea Școlară a Județului Loudoun a acoperit violul, ca și alt viol săvârșit de același individ! El fusese mutat aici de la Stone Bridge High School, din același județ… unde violase alte două fate.
Deoarece a încercat să scoată la lumină cazul și să facă dreptate fetei sale, Scott Smith a fost arestat, bătut de polițiști și trimis în pușcărie. Fiind „grațiat” de Guvernatorul Virginiei, care în grațiere îi ia apărarea, dar nu a putut face, se vede, nimic mai mult în cazul de față. Desigur, Scott Smith nu a fost decorat, cum merita, pentru că s-a luptat cu sistemul și a scos la lumină această mizerie. Și, desigur, nu i s-a făcut dreptate nici până astăzi!
Nici lui, nici fetei lui, nici familiei lui.
Iar presa de Stânga îl prezintă ca pe un fel de nebun și/sau infractor, iar violul este denumit „doar” „asalt sexual”, ba chiar doar „asalt”; fără să existe nimic din virulența mediatică din timpul campaniei #me2 (când cea mai mică și improbabilă acuzație a unei femei stârnea furtuni furioase fără margini!).
Individul – declarat ba „de gen fluid”, ba „trangender” – a fost „pedepsit” cu „reținere la domiciliu” (nu arest, ci o „pedeapsă” care nu rămâne la dosar, nu impune supraveghere ulterioară și îi deschide poarta către alte acțiuni similare).

Politica transgender amintită a fost impusă de Democrați (Partidul Democrat din SUA) pretutindeni unde s-a putut.
Am amintit în alt loc despre faptul că femeile din pușcăriile SUA au parte de tot mai multe violuri din partea „transgenderilor” care sunt închiși cu ele.
Iar în clipa de față sunt doar unsprezece state în SUA care impun ca folosirea vestiarelor și băilor să se facă în funcție de sexul biologic – ceea ce oricum îi înfurie pe Stângiști!
Iar acestea toate sunt doar mici bucăți din „binele” pe care Stânga îl aduce pretutindeni în SUA.

Am amintit de denumirea de „terorist casnic” („domestic terrorist”). Ea este o născocire a FBI-ului prin care sunt terorizați de acesta și alte autorități părinții care încearcă să își apere copiii de ideologia transgender, de propaganda LGBT, de Satanism sau alte asemenea curente sprijinite de Partidul Democrat (= Nazist).
Merită observat că în obsesia anti-albă și anti-creștină a Partidului Democrat acesta a ajuns să se alieze pe față cu cele mai rasiste și antisemite organizații din lume, inclusiv cu organizațiile teroriste din Palestina sau alte părți ale lumii. Faptul că aceste organizații își țin sub teroare inclusiv adepții pare să fie mai curând un punct de atracție pentru Democrați, decât de rezervă.

Un psihopat de judecător de Stânga din Statul Delaware a blocat veniturile lui Elon Musk în calitate de CEO al Tesla; motivul: este nedrept ca un om să câștige atât de mult. Dincolo de cei care se bucură să-l vadă pe Elon Musk în dificultate, dincolo de cei care cred că există și argumente logice (dincolo de pretextele comuniste), un fapt rămâne: are loc o creștere fascist-nazistă a controlului de stat asupra firmelor americane, mai ales asupra celor care nu intră în sistemul de Stânga.
Pentru că același sistem judiciar nu îi pune la punct nici pe Bideni (cu toate mitele dovedit a fi primite din China sau Ucraina), nici pe alți mafioți de Stânga. Pentru că, de, sunt în gruparea potrivită.

În același timp, orașul „albastru” (adică Democrat) Denver, capitala Statului Colorado, este copleșit și în pragul colapsului din pricina politicii de imigrație Biden-Kamala. Cu cca. 710 mii de locuitori, Denver, declarat „oraș sanctuar” pentru imigranții ilegali, devine tot mai mult un oraș răvășit, bântuit de acte de violență, droguri, sărăcie, murdărie, boli…
Denver are de ținut în spate în clipa de față peste 40,000 de imigranți ilegali (echivalentul a aproape 6% din populația locală). Cheltuielile impuse prin politica Guvernului Federal trec de 100 de milioane de dolari pe an numai pentru Denver! Iar acești bani sunt luați de la cetățenii americani care muncesc… și care au votat cu Biden, s-au abținut, ori au votat altfel.

Despre împușcăturile din „orașul sanctuar Chicago” se poate povesti la nesfârșit.
Și Chicago este „oraș albastru”, adică este stăpânit de Stânga, de Partidul Democrat, prin urmare.
De ani de zile Democrații au declarat Chicago „zonă liberă de arme de foc”; încălcând Constituția SUA, au dezarmat radical cetățenii.
Ca urmare, infractorii fac legea! Inclusiv folosind masiv arme de foc.
În fiecare săptămână, mai ales sâmbăta și duminica, orașul răsună de împușcături. Scenele par desprinse din filme de groază: zeci de oameni sunt răniți, mulți mor, iar Primăria nu doar că nu ia măsuri, dar îi pedepsește pe cetățenii care se apără.
Doar în prima săptămână din Iunie 2022, de pildă, sub paza autorităților Democrate, au fost răniți 42 de oameni și uciși 9.
Situația se menține de ani de zile, pentru că Democrații ajung, sistematic, la conducerea orașului.
Iar cum infractorii știu că cetățenii nu au arme și nu se pot apăra, trag fără teamă. Și, sistematic, fug înainte să vină Poliția.
Amintim că tot în vara lui 2022 au avut loc în SUA două tentative de împușcături în masă: una în Uvdale, Texas, „zonă liberă de arme de foc”; una în Charleston, Virginia de Vest, zonă în care cetățenii pot purta arme de foc.
La Uvdale nebunul trăgător a ucis 2 învățători și 19 copii și a rănit 17 alte persoane.
La Charleston nebunul trăgător a început să împuște oameni și copii, dar o femeie și-a scos pistolul și l-a omorât pe criminal, salvându-i pe copii și adulți deopotrivă.
Concluzia Stângiștilor este: dezarmați cetățenii!
Și îi dezarmează!

Fragment dintr-un articol dedicat atacului din Charleston

Toate acestea sunt doar o mică parte din suferințele Americanilor de pe urma Stângii.
Absolut tipic pentru adâncimea prostiei omenești, mulți Americani sprijină Partidul Democrat; și cred în aruncarea vinei pentru crimele, corupția și eșecurile democrate pe Republicani, Conservatori, Creștini, Albi…
Și de aici vine răul: căci acești naivi (voiți sau nu) sprijină răul.
Un rău ce înghite SUA tot mai mult, prăbușind-o în întuneric.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cine știe ceva engleză, postez aici legătura către un video scurt despre una dintre acțiunile brutale, tipice unei dictaturi naziste sau comuniste, asupra unui cetățean american nevinovat. Plecând de la el, cine este interesat poate să afle mai multe.

Statul comunist versus statul natural

De fapt titlul ar fi trebuit să fie „Statul stângist” ori „Statul de Stânga”, pentru că este vorba despre concepția Stângii (politice) despre stat. Doar că în clipa de față ”Stânga = (Neo)Comunism” este o realitate foarte clară. Și, prin urmare, mult mai ușor de înțeles. Pentru că, în fapt, dincolo de filosofări sterpe, Stânga se reduce, real, la Comunism (acesta este fie ținta, fie chipul de după mască al formelor de Stânga ce pretind a nu fi comuniste).

„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetățenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva comunității tuturor cetățenilor săi și, pe de altă parte, protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetățean luat ca individ distinct de toți ceilalți. Cu alte cuvinte, statul minimal își derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcție de protecție: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejați prin sistemul de legi și de tribunale, ca și prin serviciile de poliție.”

Acest text, inclusiv prima afirmație, constituie viziunea Stângii asupra statului și asupra raporturilor dintre Stat și cetățeni: contractul social.
Doar că totdeauna conceputul este prezentat ca un fel de realitate (evidentă), ca un „adevăr absolut”, și nu, așa cum este, ca viziune politică stângistă/comunistă (excepțiile de prezentare, extrem de rare, confirmă regula).

Repet aici realitatea și previn împotriva propagandei de Stânga:
Statul nu este „un furnizor de bunuri”, statul nu „oferă cetățenilor săi” nimic, statul nu deține armata, statul nu deține puterea legislativă, statul nu deține justiția, statul nu deține serviciile de poliție ș.a.m.d. decât în gândirea și practica politicianistă a Stângii, a Comunismului.

În realitate,

Statul este forma de (re)prezentare a comunității umane dintr-un anume loc, atât față de membrii săi, cât și față de oamenii și comunitățile din afară.

Prin membrii comunității se înțeleg atât oamenii, cât și comunitățile mai mici, care împreună alcătuiesc acea comunitate.

De pildă, județele și plaiurile românești vechi, ducatele sau voievodatele românești vechi, cnezatele sau jupanatele etc. sunt toate „țări” în limba română veche.
Atât în înțelesul de locuri (cu o anume încărcătură culturală, emoțională etc.), dar și în înțelesul de state.

Concepția Culturii Române Vechi, după care

O țară este alcătuită din multe țări, cea mai mică fiind familia.

este și singura concepție adevărată, naturală și coerentă asupra statului.

Ca o paranteză, merită observat că întemeietorii SUA (Părinții Fondatori) au căutat cea mai firească, adică cea mai naturală formă de stat. Menită să asigure maximul de demnitate personală și comunitară în paralel cu unitatea națională.
Ca rezultat, au creat o federație de state egale (indiferent de populație sau dimensiuni), în care au o mare libertate (de tip statal!) „orașele” (de multe ori cătune sau sate) și „comitatele” (county = comitat, adică teritoriul condus de un comite, după româna veche, sau conte astăzi). Repetăm faptul că „orașele” și „comitatele” americane au, conform Constituției SUA, o mare libertate de tip statal: au dreptul la propriile legi, fapt de multe ori privit strict anecdotic sau exotic, dar prea puțin înțeles ca semnificație profundă.

Ca și în cazurile americane și românești vechi (tradițional românești!), statul natural este însuși poporul. Este totalitatea obștilor, mici și mari, este numele dat exprimării publice a poporului. De pildă,

Armata și poliția sunt cetățenii în orice stat natural, în orice țară liberă.

Acolo unde forțele armate sunt ale unor structuri autonome față de voința populară avem o dictatură, o tiranie, un despotism. Acestea pot fi într-o fază de început, de uzurpare, adică de preluare vicleană, ascunsă, treptată, a puterii de la popor către mafia numită „stat”. Sau pot fi într-o fază avansată, în care mafia tâlharilor numiți „funcționari de stat și politicieni” a preluat deja puterea de la cei pe care ar trebui, teoretic, să îi reprezinte.

În orice țară liberă, în orice stat liber, cetățenii sunt înarmați (și liberi să se înarmeze).

Prin contrast,

O altă deosebire clară, evidentă, absolută, între statul natural și statul comunist este impozitul/taxa pe proprietate.

O proprietate nu poate fi impozitată sau taxată, pentru că atunci nu mai este proprietate, ci un bun închiriat (arendat).

Altfel spus,

Într-un stat liber nu există impozit sau taxă pe proprietate; proprietarul este stăpânul proprietății sale.

Prin contrast,

Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor taxe; taxele se plătesc pentru servicii primite, iar pentru simpla existență nimic și nimeni nu poate fi considerat ca primind un serviciu. Cu excepția situației în care cineva (= statul tâlhăresc) se substituie lui Dumnezeu, Dătătorul de viață!
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor impozite: existența impozitului pe proprietate anulează dreptul de proprietate (și îl transformă într-un drept de chirie/arendă).

Toate aceste principii și realități pot fi constatate factual: într-o privire asupra formelor vechi de stat sau țară. La Români, dar și la celelalte popoare.
Sau printr-o cercetare deschisă, obiectivă, științifică, asupra principiilor fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Părinții Fondatori ai SUA au revenit la principiile naturale, la statul natural, pe cât le-a fost cu putință.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Dacă am vorbi de stat în afara cetățenilor (ceea ce deja înseamnă că nu mai este stat natural!), am putea, cel mult, să vedem statul ca prestator de servicii pentru cetățeni. În niciun caz statul nu este și nu a fost vreodată „furnizor de bunuri”, așa cum nu a fost niciodată „producător de bunuri”. A pretinde că statul este furnizor de bunuri este la fel de (i)logic cu a pretinde că vânzătorul de la magazin este furnizor de bunuri. Totuși apare această pretenție, că statul ar fi furnizor și chiar producător de bunuri, pentru că pretenția justifică tâlhărirea cetățenilor.
Funcționează aici extrem de bine o strategie bipolară ori schizoidă a Comunismului: ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.
De exemplu, hotărârile („deciziile”) sunt luate de tâlhari (= funcționarii de stat și politicienii statului comunist), dar vina pentru rezultate este atribuită poporului. Un exemplu simplu și recent este cumpărarea produselor „medicale” de extrem de proastă calitate zise „vaccinuri Pfizer”; o „decizie” a unor funcționari și politicieni ai statului tâlhăresc, pe care trebuie să o plătească cetățenii.
Se poate vedea astfel că statul nu „furnizează bunuri”, că nici nu are de unde: tot ce deține statul este furat de la cetățeni.
Iar apoi statul „vinde cetățenilor” ceea ce a obținut de la ei!
Această schemă tâlhărească este esența statului comunist.