Rasismul anti-românesc. Cazul purtării UEFA la retragerea echipei Kosovo din meci (II)

Am răspuns „la cald” (click pentru accesare) purtării extrem de părtinitoare a arbitrului Morten Korgh în fața purtării rușinoase a jucătorilor din Kosovo (la meciul de ieri, 15 Noiembrie 2024, de la București).
După peste 90 (nouăzeci) de minute de joc, după ce Rrahmani îl atacă repetat pe Alibec (iar arbitrul are nerușinarea de a-i da un cartonaș… lui Alibec!), jucătorii kosovari abandonează meciul, fără niciun motiv real.

Dacă Românii ar fi ieșit de pe teren la Priștina, fie și în ultimele minute, ce s-ar fi întâmplat?
Ar fi fost pe loc declarată victoria Kosovarilor cu 3:0.
Dacă Kosovarii au ieșit de pe teren la București, fie și în ultimele minute, ce s-a întâmplat?
Arbitrul s-a dus să îi roage să se întoarcă!
După cinci minute de implorări, Kosovarii se întorc pe teren. Apoi, din nou, abandonează meciul. În ultimul minut de prelungiri.
Dacă Românii făceau așa ceva, ce s-ar fi întâmplat?
Ar fi fost declarată victoria celorlalți cu 3:0, ar fi fost amendată Naționala pentru nesportivitate și sfidarea UEFA, ar fi plouat cu sancțiuni peste jucători și antrenor.
Dacă Kosovarii au făcut asta, ce s-a întâmplat?
Arbitrii au stat să îi roage aproape o oră să se întoarcă pe teren. Și, culmea rasismului nerușinat, nici măcar atunci nu au declarat meciul abandonat. Nu, l-au declarat… „suspendat”. Ca să poată găsi pretexte să îl reia mai târziu. Ceea ce este total împotriva Regulamentului UEFA. Dar, de, Românii sunt rasă inferioară, iar Kosovarii, Danezii și conducătorii UEFA rasă superioară. Așa că Românii trebuie călcați în picioare.

Dar, ce să vezi?
Așa cum era de așteptat, după ce nu au știut de ce s-au retras timp de o oră, Kosovarii „și-au adus aminte” că „unele persoane particulare, nu galeriile” ar fi scandat „Serbia”!!!
Cutremurător, nu?
Kosovarii sunt indignați că a putut cineva să strige numele unei țări inferioare, al cărui nume este o rușine!
Pe aceeași linie o să fie isterie din partea adversarilor noștri, iar UEFA o să-i susțină, dacă cineva din galerie scandează „România”. Că, de, tot țară inferioară, al cărei nume este o rușine, este și România, ca și Serbia, în fața rasiștilor!

Au mai găsit Kosovarii drept pretext pentru retragere faptul că atunci când erau în vestiar a aruncat cineva pe teren un scaun.
Acum, nu se știe dacă cel care l-a aruncat era suporter Kosovo, suporter România sau doar un doritor de fotbal care s-a enervat pentru bătaia de joc de care avea parte pe banii lui. Nu se știe dacă a fost un provocator sau un nebun.
Dar ce se știe este că gestul a fost făcut după retragerea Kosovarilor. Adică nu i-a afectat în niciun fel și nu are nicio legătură cu retragerea lor!
Câtă lașitate, câtă nerușinare, câtă necinste poți avea ca să folosești asemenea pretexte?
Asta este politica!
Așa reacționează TOȚI în relațiile internaționale: fără cinste, fără rușine, dar cu lăudăroșenie maximă și mincinoasă!
Acesta este jocul politic, inclusiv în UEFA!

Și, ca să vadă adevărul și cei care până acum îl neagă, iată nerușinarea UEFA, iată necinstea UEFA, iată lăudăroșenia maximă și mincinoasă UEFA!

La Priștina Românii au fost amenințați fizic, direct, de suporterii kosovari. Dar UEFA s-a mulțumit cu niște amenzi simbolice, pe care miliardarii islamiști din spatele Kosovo le plătesc râzând. De pildă, pentru intrarea suporterilor pe teren UEFA a găsit că 10,000 (zece mii) de euro este o amendă teribilă și de ajuns. De pildă, pentru aruncarea de torțe pe teren (care pot produce mutilări grave și chiar moarte) UEFA a găsit că 6,000 (șase mii) de euro este o amendă teribilă și de ajuns. Etc.
Mai mult, UEFA nu a acordat nicio sancțiune pentru scandările anti-românești ale suporterilor kosovari!

Toate aceste acțiuni și inacțiuni UEFA pentru meciul Kosovo – România din Priștina sunt în total contrast cu poziția obișnuită a UEFA.
Care, pe de altă parte, se laudă neîncetat cu apărarea sportivității, cu ferirea de ofense și implicare politică. O minciună nerușinată, după cum se poate vedea: UEFA interzice ofensarea „raselor superioare”, dar încurajează ofensarea „raselor inferioare”, așa cum îi vede și tratează pe Români.

Pe această linie este de așteptat, cu conducătorii „excrementali” pe care îi avem, ca UEFA să sancționeze România pentru retragerea Kosovo de la București.
Pentru că la rasiști pretextele „rasei superioare” trebuie crezute, iar adevărurile „rasei inferioare” sunt de ignorat.

Cu ajutorul lui Dumnezeu,
Voi reveni asupra problemei scandării și afișajelor Kosovo e Serbia sau Kosovo je Srbija ale suporterilor români și ale Românilor în general.
Adică asupra problemei raporturilor dintre Români, Sârbi și Albanezi.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. La Priștina, în fața ostilității rasiste a Kosovarilor, Echipa Națională a României nu a abandonat meciul. Asta ar trebui să tranșeze orice dispută… dacă nu ar exista rasismul UEFA împotriva Românilor.

Rasismul anti-românesc. Cazul purtării UEFA la retragerea echipei Kosovo din meci

Pe 15 Noiembrie 2024 ar fi trebuit să aibă loc, la București, meciul dintre reprezentativele României și Kosovo. Merită subliniat că deși România nu recunoaște Kosovo ca stat, ci ca parte inalienabilă a Serbiei, a acceptat prezența echipei Kosovo în meciurile internaționale. După cum se vede, o altă greșeală a prostiei pseudo-românești numită „bunătate/îngăduință/înțelegere/toleranță”. Și prostia se plătește!

Pentru că, spre sfârșitul meciului, după multe acte evident nesportive (și prea puțin sancționate de arbitrul danez) Kosovarii au ieșit de pe teren întrerupând meciul.

Conform Articolului 29 din Reglementările UEFA, echipa kosovară a abandonat meciul și trebuia sancționată.

Dar!
În clipa în care scriu aceste rânduri sunt aproape 40 (patruzeci) de minute de când reprezentativa Kosovo a abandonat meciul, însă arbitrul danez încalcă reglementările UEFA și ține echipa română pe teren fără să declare abandonul!

Adică în timp ce Kosovarii au atacat jucătorii români (Alibec fiind lovit de trei ori după care a fost strangulat de Kosovar), au părăsit terenul, au făcut semne obscene și adresat injurii publicului ieșind de pe teren, Morten Korgh NU a constatat abandonul și, mai mult, îi forțează pe Români să înghețe pe teren la minus două grade.

Acum rog orice sclav care găsește scuze acestei purtări să se gândească
Ce se întâmpla dacă Românii părăseau terenul?

Orice om care nu este desprins de realitate știe că Românii ar fi fost pe loc eliminați pentru abandon!

Cine nu înțelege faptul că Românii sunt tratați ca rasă inferioară, ca bătaie de joc, de toate structurile internaționale, de toate țările străine, este în afara realității.
Și suntem tratați așa pentru că o masă de sclavi fără suflet votează cu indivizi fără onoare și fără competență, ca să nu spunem trădători de meserie. Aceasta este realitatea!

În SUA oamenii au reușit să se adune împotriva acestor mase de sclavi și să voteze patrioții.
Dacă Românii nu înțeleg să facă același lucru, va veni vremea ca fotbaliștii noștri să fie călcați în picioare pe teren și arbitrii să îi sancționeze tot pe ei. Și la fel vor trăi toți, inclusiv trădătorii, căci toți străinii știu că trădătorii trebuie eliminați după ce au fost folosiți.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. La aproape o oră de la abandonul Kosovarilor s-a dat voie Românilor să meargă la vestiar… ca să aștepte ca numeroasele implorări făcute Kosovarilor să îi întoarcă pe aceștia pe teren. Se pare că pentru rasiști Kosovarii sunt un fel de zei cărora le este permis orice. Nu niște Islamiști intoleranți, fanatici și violenți așa cum îi văd unii.

P.P.S. Kosovo je Srbija

Noua editie. Ortodoxia si artele martiale

Prima ediție (2014) din „Ortodoxia și artele marțiale”

Am fost întrebat de multe ori „cum putem găsi/cumpăra Ortodoxia și artele marțiale?”.
Cartea este o privire cât mai obiectivă asupra artelor marțiale ca fenomen, respectiv a felului în care Biserica lui Dumnezeu le-a privit și trăit.

Ce sunt artele marțiale? De unde vin? Sunt mistice? Sunt strict orientale? Au apărut în India? Sunt bune ori sunt rele? Biserica are vreo învățătură în această privință? Dacă da, care?
Iată doar o parte dintre întrebările ce își află răspuns în această lucrare.

Cartea a fost scrisă ca parte a unei cercetări lungi, de decenii, asupra spiritualității românești, asupra Învățăturii Bisericii, asupra tradiției marțiale (canonice*) românești.
Acest din urmă domeniu – al tradiției marțiale românești propriu-zise – a fost cercetat ca ascultare față de Voievodul Ortodoxiei Românești, Părintele Iustin Pârvu.
”Părinte!”, mi-a cerut acesta, ”cercetează și scrie ca să arăți celor de astăzi că Românii au fost totdeauna un neam de luptători, nu de bursuci cu capul în pământ!”

Luptători? Au fost Românii luptători? Sau au fost supuși puterilor și vrerilor străine?
Dacă și cât și câți au fost luptători, în ce fel au fost?
Purtarea Vechilor Români poate fi icoană pentru cei de astăzi?
Ori este învechită și nepotrivită?
Iată alte întrebări la care răspunde cartea Ortodoxia și artele marțiale.

A început munca la ea prin 2010.
În paralel cu multe alte lucrări.
Ca urmare, cu toate stăruințele Părintelui Iustin a înaintat mai greu decât am dorit.
La mijlocul lui 2011 se închegase într-o formă scurtă. Dar tot atunci a izbucnit furia unora pe „îndrăzneala” unei cercetări ortodoxe asupra subiectului.
Întrebările ivite atunci au dus la noi pagini și capitole. Precum și la problema cea mare, ridicată de mulți:

Pot Creștinii să practice artele marțiale? Sunt artele marțiale păgâne? Sunt artele marțiale anti-creștine, magice etc.? Sunt artele marțiale sporturi ca oricare altele?
Este voie ca un Creștin să se pregătească să lupte, să rănească, să prindă, să omoare?
Nu este aceasta o neîncredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu?
E bine sau e rău să ne dăm copiii la arte marțiale?
Care este Învățătura Bisericii despre toate acestea?
Și aceste întrebări, sau altele asemenea, au primit răspuns în Ortodoxia și artele marțiale.

La începutul anului 2013 Părintele Iustin Pârvu mă mustra: „O să mor și n-o să văd cartea gata!”.
I-am adus manuscrisul, i-am arătat ce mai era de întregit, de lămurit.
„Părinte!”, mi-a zis el, „Dacă mai stai mult la ea devine enciclopedie!”

Din nefericire, Părintele Iustin a avut dreptate: manuscrisul a fost predat spre publicare în Mai 2013, cu puțin înainte ca Voievodul Ortodoxiei să treacă la Domnul!
Iar după furcile caudine ale analizelor teologice – din partea Arhimandritului Mihail Stanciu, teologilor Episcopiei Giurgiului, Teologului Marian Maricaru etc. – cartea a fost tipărită și a ajuns în librării în 2014.

Cu totul neașteptat, a stârnit furia unor intelectuali de curte; spun neașteptat, pentru că inșii în cauză nu au nicio treabă nici cu Ortodoxia (în afară de sterpe bălăceli intelectualiste), nici cu artele marțiale. Acești intelectuali de curte, fără ca măcar să citească lucrarea, au atacat cu nerușinare și cartea, și autorul. Slavă lui Dumnezeu pentru prigoana stârnită!

Alături de ei, la fel de neașteptat, s-au aliat, mai în umbră, unii răzvrătiți fii ai Bisericii. Care, ignorând Învățătura și Istoria Bisericii, ignorând cunoștințele elementare despre arte marțiale, istoria lor și altele asemenea, s-au îndârjit cu furie în atacuri „subterane”. Altfel spus, au revărsat valuri de bârfe, pentru că argumentele le lipseau. Dar nici de prejudecăți nu se puteau lăsa.
Slavă lui Dumnezeu și pentru acestea!

Un asemenea fiu al Bisericii, de altfel preot și chiar unul cu multă fală, nu citise cartea. Dar voia să mă bată ca să mă convingă de „erezia de a crede că pot folosi Creștinii violența”!
Omul era foarte sincer, iar hazul pe care mi-l stârnea incompatibilitatea poziției cu „argumentul contondent” invocat a părut să îl aducă în pragul apoplexiei. Nu a izbutit să înțeleagă contradicția între acestea; cel puțin atunci. Mi-a spus cineva că, până la urmă, a citit cartea și s-a liniștit (deși nu a mai luat legătura cu mine de atunci). Iar acest caz a fost unul bun și cinstit, pentru că cel puțin a avut decența să vorbească față în față cu mine, nu pe la spate. Oricum,
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Printre roadele dorite (visate) de Părintele Iustin Pârvu și de mine s-au numărat două esențiale:
– interesul multora pentru carte
– refacerea (fie și în parte) a legăturii dintre luptătorii români și Biserică
Au fost oameni care, citind această carte, s-au apropiat de Biserică. Au fost oameni care, citind această carte, s-au regăsit și s-au înțeles. Au fost oameni care, citind această carte, s-au bucurat, s-au folosit. Au fost și încă sunt!
Printre cititorii ce s-au folosit (se folosesc) de ea sunt oameni cu tot felul de ocupații, dar care au în comun câteva lucruri: dragostea de Adevăr, simțul datoriei, dragostea de ceea ce este românesc, simțul de luptător al Românilor adevărați.
Bucuria lor, folosirea lor, devenirea lor și toate celelalte roade minunate au împlinit o parte din visul Părintelui Iustin Pârvu și al meu. O parte, pentru că ne-am bucura de trezirea fiecărui Român și, până la urmă, a fiecărui om, pentru ca toți să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină.
Dar semințele aruncate cu oricâtă dărnicie cad pe multe feluri de locuri: unele mai roditoare, altele mai sterpe, altele mai greu roditoare etc.
Așa că și dacă un singur om s-ar fi folosit, deja era mult.
Că s-au folosit mii și mii, cel puțin, iată o minune pentru care mă bucur și mă voi bucura pururea!

Ortodoxia și artele marțiale s-a epuizat mai repede decât ar fi fost de așteptat.
Mulți mi-au tot cerut-o. Ei uită că editurile sunt cele care tipăresc cărțile, nu autorii. Ca urmare, cel mai adesea autorii sunt lipsiți de propria carte!
După o vreme, văzând că într-adevăr cartea nu se mai găsește fizic, am postat-o în format electronic (pdf) pe academia.edu. De unde a fost preluată și pe alte site-uri, astfel încât să poată fi la îndemâna doritorilor măcar așa.

Dar iată că în acest an, la un deceniu după terminarea cărții și plecarea autorului moral (și îndrumătorului) Iustin Pârvu, a apărut o nouă ediție.
Editura Scara Print a scos la lumină, iar, această lucrare.
Fără Cuvântul înainte atât de folositor al Părintelui Mihail Stanciu (dintr-o eroare de comunicare ce îmi aparține). Dar cu o calitate editorială extraordinară.

Ca urmare, pot să anunț doritorii că Ortodoxia și artele marțiale se găsește iar în librării.
Sau, cel puțin, în Librăriile Sophia. După cum vedeți, fraza alăturată conține un link. Acesta duce, printr-un simplu click, pe pagina unde se poate comanda cartea… atâta vreme cât tirajul nu s-a epuizat.

Dacă atunci când (re)citiți aceste rânduri cartea nu mai există pe raftul virtual, să nu vă supărați pe mine, că nu sunt editura; nici pe editură, căci și aceasta are resursele și limitele ei. Ba chiar ar fi o pricină de mulțumire: înseamnă că au fost destul doritori încât să nu se prăfuiască!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea