Etichetă: sfânt

Prostia care sminteste: Sfântul Florii???

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Prostia care smintește: Sfântul Florii???

Este cel puțin pentru a treia oară când scriu despre faptul că Intrarea Domnului în Ierusalim, numită și Florii NU, repet, NU este ziua celor care „poartă nume de floare”.
Intrarea Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii pentru că este o zi în care se aduc Domnului flori. Deci, NU se sărbătorește în această zi niciun sfânt cu numele de floare! De asemenea, NU există Sfântul Florii, care să justifice o sărbătorire a numelui cuiva în această zi.
Iar zilele de nume sunt zile în care este prăznuit un sfânt sau o sfântă al cărui/cărei nume îl purtăm și noi.

Există, totuși, ziua celor care „poartă nume de floare”?

Există, ba chiar sunt cel puțin două: prima, și cea mai veche, este pe 18 August, de Sfântul Mucenic Flor; a doua, venită aproape odată cu prima, este pe 13 Octombrie, de Sfântul Mucenic Florentie (Florențiu).
De altfel, prima dintre ele se alătură Praznicului Maicii Domnului din 15 August, fiind alături de ziua Sfântului Mucenic Andrei Stratilat (din 19 August), a Celor Treizeci și Șapte Mucenici din Vizia Traciei (din 20 August), mai nou a Sfinților Martiri Brâncoveni (16 August) etc. o parte din salba sărbătorilor creștine care încheie anul bisericesc.

În aceste zile au onomastica și cei care poartă nume precum Maria, Marin, Marina etc., și cei care poartă nume ca Flor, Floarea, Florin, Florina, Florența, Florențiu etc. precum și mulți alții (Andrei, Andreia/Andreea, Andra, Andrada, Andru, Maxim, Maximilian, Radu, Constantin, Matei ș.a.m.d.).
Și, repetăm, 18 August este ziua de nume (onomastica) celor care „poartă nume de floare”!

Trebuie să înțelegem că Ziua de Florii NU este zi de nume pentru nimeni, căci în această zi NU se sărbătorește vreun sfânt: se sărbătorește Ziua a opta, se sărbătorește Venirea Împăratului Ceresc, se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pentru ca o zi să fie zi de nume, trebuie să fie zi de prăznuire a unui sfânt cu acel nume.
Și cum NU există „Sfântul Florii”, Ziua de Florii NU este zi de sărbătoare pentru cei „cu nume de floare”.
Așa cum, de pildă, NU zilele de vineri sunt zilele celor care poartă nume precum Paraschiva, Parascheva sau Vinerea ori Vineri, ci fie pe 26 Iulie, de Sfânta Muceniță Parascheva, fie, cel mai des la Români, pe 14 Octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.

Din păcate, la propriu și la figurat, decăderea credinței din ultimele veacuri a dus nu doar la confuzii grave printre cei depărtați de Biserică, dar și la preluarea confuziilor de către cei din Biserică.
Porunca Duhului Sfânt ca toate să le cercetăm, să le punem la încercare, spre a păstra doar ce este bun (I Tesaloniceni 5.21) a fost de mulți uitată.
Altfel nu s-ar prelua și păstra de către cei din Biserică asemenea prostii smintitoare, care înlătură buna rânduială creștină spre a o înlocui cu lumești și ridicole încurcături.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Despre canonizarea Părintelui Dumitru Stăniloae

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Dumitru Stăniloae este cunoscut mai ales ca „teolog”, în înțelesul de specialist în Teologie. Și, da, are o operă teologică uriașă, atât cantitativ dar mai ales calitativ. Una dintre cele mai scurte cărți scrise de el, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, este o lucrare atât de înaltă, atât de duhovnicească, încât citirea ei ridică mintea, inima și sufletul la înălțimi nebănuite. Și în această operă, și în altele, Părintele Dumitru Teologul folosește seriozitatea ardelenească, împreună cu o cultură vastă, pentru a exprima trăirea adâncă a unirii cu Dumnezeu – o trăire esențială pentru firea românească.

Iar aici atingem hotarul neînțelegerii în felul în care este cunoscut sau văzut Părintele Dumitru Stăniloae. Căci a cuvânta despre trăirea unirii cu Dumnezeu – am spus a cuvânta, iar nu a vorbi sau pălăvrăgi – este cu putință doar celor care trăiesc unirea cu Dumnezeu.

Părintele Dumitru Teologul, dincolo de cultură, dincolo de seriozitatea ardelenească a fiecărei făptuiri, are ca sită a cunoașterii teologice trăirea în ascultare și jertfă. El nu este unul dintre cei care și-au purtat harul hirotonirii ca pe un trofeu și ca pe o îndreptățire. El nu este unul dintre cei care și-au purtat titlurile academice ca pe o înălțare sau pecetluire a valorii. Pentru el toate au fost o adăugire la crucea pe care o avea de dus. Ca urmare, nu a putut să fie clătinat în credința sa nici de furtul acestora! Arestat, bătut, scuipat, înjurat, torturat, aruncat în celule și la izolare, Părintele Dumitru a rămas același om al lui Dumnezeu. La fel și lăudat sau bârfit, la fel în toate înălțările și încercările.

Ca urmare, canonizarea sa este firească, este un semn al sănătății duhovnicești a Bisericii din România. Doar că…
Doar că există aici o lipsă!
O lipsă dureroasă, foarte dureroasă: Maria Stăniloae.

În încercările sale Părintele Dumitru Teologul nu a fost singur. A avut alături mereu un înger în trup: Maria Mihu, devenită prin căsătorie Stăniloae.

Maria nu s-a distins prin studii și scrieri, ci printr-o trăire minunată, vrednică de Maica Domnului și de Sfânta Ana, de Sfânta Elisabeta sau de mama Macabeilor.

Atunci când soțul său a fost înălțat, ea a rămas în umbră, smerită și fericită de reușitele lui. Atunci când soțul ei a fost batjocorit, înlăturat, arestat, ea i-a rămas credincioasă, l-a respectat deplin, i-a cinstit chinurile. Acolo unde alte femei fugeau de greutăți, divorțau sau chiar își vindeau soții autorităților comuniste, Maria Stăniloae a stat neclintită în iubire, demnitate, credință.

Cei doi mucenici, Dumitru și Maria Stăniloae, au trecut prin încercări grele chiar de la începutul căsniciei. La un an după căsnicie, Dumnezeu le-a dăruit doi gemeni, botezați… Maria și Dumitru. Dar tot Dumnezeu a luat la Ceruri, foarte iute, pe Dumitru, iar după vreo patru ani, a luat-o și pe Maria. Pentru alți oameni asemenea lucruri sunt piatră de poticnire și izvor de deznădejde. Însă deși îndurerați de despărțirea de copii, Dumitru și Maria au știut că Dumnezeu cel plin de iubire i-a luat spre binele lor – al copiilor și al părinților, deopotrivă. Și s-au întărit în munca și lupta de a câștiga Raiul, acolo unde puteau să fie iarăși împreună cu toți cei dragi – de la bunii de demult până la copiii abia plecați.

Și dacă s-ar putea pretinde – deși nu ar fi adevărat – că Părintele Dumitru și-ar fi înecat durerea în muncă, ce vom spune despre Preoteasa Maria? Aceasta, casnică, ar fi fost copleșită de încercări dacă nu ar fi fost cu adevărat credincioasă! Și a fost, până dincolo de capăt.

Înălțările soțului ei nu au putut să o ispitească nici către invidie, nici către îngâmfare.

Căderile sociale ale soțului ei, aruncarea lui în temniță și celelalte lovituri ale lumii supusă răului nu au putut să o ispitească nici spre deznădejde, nici spre delăsare, nici spre necredință, nici spre trădare.

Precum Iov la vremea lui, precum Sfântul Ioan de Aur în încercările sale, și Maria Stăniloae a primit toate de la Dumnezeu ca pe trepte către Cer. Toate. Și cele bune, și cele rele.

Și, ca o adevărată icoană a soției și preotesei, i-a fost Părintelui Dumitru ajutor pe măsura sa. Căci însuși acesta mărturisea că fără soția sa, fără sprijinul uriaș pe care i l-a dat, fără modelul care aceasta a fost, nu ar fi putut să scrie ceea ce a scris.

Toți cei care au cunoscut-o mărturisesc smerenia și bunătatea Mariei Stăniloae, lumina ce o însoțea la fiecare pas.

Al treilea copil dăruit de Dumnezeu, Lidia, mărturisea despre mama sa că „era duhul cel bun al casei”. Părintele Dumitru Teologul mărturisea că „soția mea se roagă mai mult decât mine”. Iar Maria îl contrazicea, lucru foarte rar, spunând „Zice Dumitru așa, dar dânsul și când scrie se roagă”, ceea ce era de asemenea adevărat.

Mărturisesc aici o vină a mea față de cei doi, și o minune mângâietoare a lor față de mine.

Atunci când am auzit chemarea lui Dumnezeu cei doi erau în viață. Mai mult, aveam cunoscuți și prieteni cei îi cunoșteau, ba chiar unii se și spovedeau la Părintele Dumitru. Și mai mult, se întâmpla destul de des să trec pe Strada Cernica (azi, Dumitru Stăniloae). Dar, dintr-o ciudată ispită și înșelare, având o anume sfială, îmi tot spuneam „mai încolo”. Adică mă amăgeam că o să-i vizitez „cândva”; când voi fi mai pregătit, când o să simt că este bine…

Am aflat apoi, cu durere, de plecarea la Domnul a Mariei Stăniloae, în primăvara lui 1993. A fost încă o pricină să amân vizita care mi se părea și mai nepotrivită după asemenea încercare. Apoi pe 5 Octombrie același an se răspândește ca focul vestea: Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul!

Doar atunci am înțeles că și cum am fost amăgit de cel rău ca să nu ajung la acești doi sfinți. Și am încercat de atunci să țin legea de a încerca să fac binele atunci când se poate, fără amânări nepotrivite.

După ani și ani de zile, într-o iarnă geroasă, a rânduit Dumnezeu ca, neașteptat, să am timp liber – ceea ce nu mi se întâmpla niciodată. Era o zi de sâmbătă, soția era cu copiii la părinții ei, iar mie mi se anulase o slujbă dintre Liturghie și Spovedanii. Aveam timp cam o oră și jumătate, în care puteam să merg să mănânc și să mă odihnesc puțin. Dar am ales altceva: am „fugit” la Cernica. Simțeam mai mult ca niciodată dorința să ajung la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae, să spun o rugăciune și un mulțumesc. Un mulțumesc pentru toate scrierile sale de care m-am folosit atât de mult! Un mulțumesc pentru pilda vieții sale,

atât de luminoasă! Un mulțumesc pentru a-mi cere iertare că nu am ajuns mai devreme!

Intrat în cimitir, în frigul acela de se lipea pielea de fierul sau de piatra pe care le atingeai, mi-am dat seama că nu știam deloc unde este mormântul! Și, ca de obicei, nu era nimeni în jur! Iar timpul era puțin, căci trebuia să mă întorc la spovedit!

Dar am simțit ca și cum m-ar trage ața către un loc dintre morminte. Am mers drept acolo, căci altceva tot nu puteam face, nu aveam cum să iau tot cimitirul la pas într-o jumătate de oră…
Și am văzut un mormânt ce mi se părea că luminează! Lumina discret, blând, însă limpede.
Ajuns la el, am văzut cutremurat că era mormântul soților Dumitru și Maria Stăniloae. Am îngenunchiat, am sărutat marginea mormântului și am simțit piatra călduță – deși era un ger foarte mare. Și am știut atunci că am fost iertat pentru nepriceperea mea, dar mai ales am știut că Dumitru și Maria Stăniloae sunt împreună, sunt amândoi sfinți.

Întors la ale mele, am căutat să aflu mai multe despre cei doi – pe care îi știam doar prin opera Părintelui Dumitru și câteva povestioare de la cei care îi cunoscuseră. Atunci am aflat cu adevărat despre viața Prezbiterei Maria Stăniloae, și că într-adevăr a fost mucenică și sfântă ca și soțul ei – deși altfel.

Întrebat dacă a cunoscut vreodată un sfânt în viață, Părintele Dumitru Stăniloae a răspuns: „Da, pe soția mea!”.

Și mă întreb, cât de drept și de creștinește, și cât de folositor este să fie canonizat singur Părintele Dumitru, fără sfânta sa soție Maria?

Atunci când tinerii caută model de familie creștină, sunt de obicei trimiși la Sfinții Ioachim și Ana sau Elisabeta și Zaharia, ori la alte asemenea pilde. Și ei spun „aceștia au trăit în alte locuri, în alte vremuri, acum este altfel”. Și mulți nu se folosesc destul.

Dar în fața unei icoane a familiei creștine precum Sfinții Dumitru și Maria Stăniloae, folosul ar fi uriaș. Pentru toți tinerii care vor să știe cum trebuie să fie o familie creștină. Și cu atât mai mult pentru viitorii preoți și viitoarele preotese, părinții duhovnicești ai următoarelor generații.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Icoana împotriva chipurilor cioplite (II)

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Am reluat Învățătura lui Dumnezeu despre icoane, arătând, iar, că Dumnezeu a poruncit să se facă icoane, de asemenea că Moise a făcut icoane, după porunca Domnului, iar Dumnezeu le-a sfințit (împreună cu Cortul Făgăduinței).

În alt cuvânt arătasem și că icoanele au însoțit Biserica lui Dumnezeu neîncetat, de la Venirea Domnului până astăzi.

Pe de-o parte, Apostolii au avut icoane în chiar chipurile Templului, care încă strălucea în vremea în care Mântuitorul îi învăța.
Pe de altă parte, numeroase simboluri creștine, inclusiv ceea ce astăzi numim icoane, au fost folosite chiar de Apostoli și ucenicii lor.
Obiectele creștine sfințite apar și în Noul Testament, mai ales când sunt ieșite din comun, așa cum sunt ștergarele sau șorțurile ce, sfințite de Apostoli, se puneau peste bolnavi (Fapte 19.12; 5.14-16).

Dar ca să nu reluăm acestea, să ne oprim la întrebarea

Care este deosebirea dintre icoană și idol?

Foarte pe scurt,
icoana este un mijloc de legătură între oamenii din această lume și făpturile cerești – îngeri, sfinți, Treimea Sfântă.

Pe de altă parte,
idolul este orice creatură sau lucru (creat) care este pus(ă) în locul lui Dumnezeu sau al sfinților Săi.

Mai pe larg, să luăm cazul unor sfinți precum marele Nicolae, Fecioara Maria sau Ștefan cel Mare.
Având o icoană a unuia dintre ei, Creștinul se urcă, prin ea, la acești sfinți.
Orice Creștin sărută icoana Sfântului Ierarh Nicolae ca pe acesta să îl sărute, nu obiectul, care slujește ca mijlocitor. Orice Creștin se roagă la Icoana Fecioarei Maria ca Fecioara Maria să îl asculte, nu icoana, care este mijlocitoare rugăciunii, nu ținta rugăciunii. Orice creștin cinstind icoana Sfântului Ștefan cel Mare îl cinstește pe Domnitorul mărturisitor și jertfitor, acum aflat în ceruri, iar nu obiectul ce este folosit a mijloc de trimitere a cinstirii.

Pe de altă parte, idolul este o făptură sau un obiect căruia i se atribuie divinitate în sine.
Prin aceasta se deosebește și de sfânt (care este izvor de har deoarece primește har de la Dumnezeu, deci nu este izvor de har prin sine). Și se deosebește și de icoană (care este izvor de har deoarece primește har de la Dumnezeu, direct sau prin sfinții Săi ori prin îngerii Săi; oricum, niciun Creștin nu crede că icoana are har prin sine).
Astfel, idolul primește din partea oamenilor cinstire ce nu i se cuvine – fie că ar trebui îndreptată către sfinții sau îngerii lui Dumnezeu, fie că ar trebui îndreptată de-a dreptul către Acesta.
Printre idolii cei mai răspândiți de numără banii, puterea/poziția socială sau puterea/poziția politică, frumusețea fizică, puterea fizică, puterea de reținere (memorare), plăcerea sexuală, plăcerea mâncării, plăcerea beției, celebritatea și multe altele. În ultimul secol s-a răspândit idolatrizarea unor oameni pentru motive absolut minore (precum unele performanțe sportive sau artistice).
Așa numiții „zei” ori idoli sunt materializări ale idolatriilor de acest fel, sau ale altora asemenea. Ceea ce înseamnă că idol poate deveni orice sau oricine este țintă a idolatriei, adică a unei cinstiri exagerate, necuvenite, nedrepte.

Existența reprezentărilor din Templu sau Cortul Făgăduinței a fost posibilă pentru că nimeni nu se gândea să idolatrizeze aceste reprezentări.
Existența icoanelor în Biserica lui Dumnezeu este, dincolo de alte rosturi duhovnicești, o școală de cinstire dreaptă (ortodoxie), de înstrăinare de idolatrie.
Folosind icoanele ca mediu pentru cinstirea dreaptă a sfinților, îngerilor și, mai ales, a lui Dumnezeu, Creștinul se imunizează împotriva idolatriei.
Căci este extrem de greu ca cel care folosește icoana ca mijloc de legătură cu Cerurile să creadă în puterea unui idol, să accepte idolatria.
Dimpotrivă, iconoclastia este o poartă largă spre idolatrie sau ateism: în lipsa mijloacelor de legătură cu Cerul omul este înclinat fie să își construiască idoli, fie să nege însăși existența Cerului (sau cel puțin posibilitatea legăturii cu Acesta).

Prin dreapta cinstire a icoanelor – ca mijloc de legătură cu Cerurile – Creștinul măcar intuiește, dacă nu înțelege, legăturile dintre material și duhovnicesc, dintre pământesc și ceresc, dintre aici și dincolo.
Intuirea – și cu atât mai mult cunoașterea! – mărginirilor materiei (și materialului) naște smerenia; ajută la înțelegerea neputințelor omenești și a necuprinsului Dumnezeirii. Se întărește astfel dorul de Cer și ascultarea de Dumnezeu.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, curățește-ne de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Despre cinstirea moastelor

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Despre cinstirea moaștelor

Aceasta este o neașteptată adăugire la lămuririle ceva mai vechi privind cinstirea și canonizarea Sfinților.
În ultimii ani, în părțile Bisericii mai/prea apropiate de politic, s-a ivit ideea anti-ortodoxă a „îngropării moaștelor până la canonizarea Sfinților”. Și pentru această idee sectantă se aduc pe post de argumente numai emoții. Nici vorbă despre vreun canon, nici urmă de raportare la Istoria Bisericii, deci la via și adevărata Tradiție.
Dureros este că asemenea idei apar la unii din administrația Bisericii; adică la cei care, apropiați de episcopi, ar trebui să știe mai bine.
Ca urmare, hai să vedem care este mărturia din veac a Bisericii față de cinstirea moaștelor.

Începem cu Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei.
Acesta a fost canonizat în 2005. Fapt care arată că Sfântul Sinod al Bisericii din România a socotit viața și lucrarea sa de mare folos pentru cei de astăzi.
Printre altele, Sfântul Mitropolit Dosoftei

„A scris despre Sfinții Partenie și Rafael de la Agapia Veche, despre sfinții de la Tazlău, de la Bisericani sau din alte zone, ale căror sfinte moaște le-a văzut cu ochii lui. Unele dintre acestea, povestește mitropolitul Dosoftei, erau adăpostite în scrie săpate în trunchiuri de brad, în fața cărora oamenii se închinau cu multă evlavie.
În canonizarea acestor sfinți de către Biserica Ortodoxă Română, un rol fundamental l-au avut descrierile făcute de mitropolitul Dosoftei.”
(Foaia duminicală a Parohiei ”Învierea Domnului”, Iași, nr. 873/13 Decembrie 2020, Anul XVIII (Nr. 11), p.1-2; materialul este luat după articolul Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei: Un sfânt în slujba limbii române, din Ziarul Lumina, 12 Decembrie 20111)

Site-ul oficial al agenției de știri a Patriarhiei, basilica.ro, ne spune:

„Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea Sfinților, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată din cauza plecării forțate în Polonia.
Această carte deosebit de necesară pentru folosul duhovnicesc al Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru Sfinți și pentru sfințenie.
De aceea, el scrie despre Sfinți Cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi cinstea cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și văzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moştii.”2

După cum se poate vedea, Sfântul Sinod primește cinstirea moaștelor practicată de Sfântul Mitropolit Dosoftei, de credincioșii, monahii și clericii din vremea acestuia (și nici nu putea face altfel, de vreme ce aceasta este Învățătura Bisericii din veac!).
Pe scurt, se arată în aceste rânduri că se cinstesc moaștele sfinților – martiri, cuvioși sau alții – prin așezarea lor în locuri dedicate sau în biserici, precum și prin sărutare.
Și Sfântul Dosoftei, și Sfântul Sinod al BOR, primesc fără șovăire cinstirea populară a moaștelor sfinților, indiferent dacă aceștia au fost canonizați sau nu. Căci, după toată Istoria Bisericii, atâta vreme cât un creștin răposat nu este osândit de Biserică, cinstirea lui ca sfânt este liberă. Ceea ce cuprinde și relicvele sau moaștele rămase de la acesta.

Aceeași purtare o găsim și la creștinii primelor veacuri:

„Biserica a cinstit din primele timpuri osemintele mucenicilor, adunându-le cu grijă și zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu tradiția s-a păstat…” (Braniște și Braniște, 2001:308)

„Dintre lucrurile sfinte care stau în legătură cu Sfinții, cinstim mai întâi sfintele moaște, pentru că ele conțin aceleași daruri ca sfinții în timpul vieții. ” (Vanca, 2005:22)

„După încetarea persecuțiilor, în atmosfera de libertate nou creată de Constantin cel Mare numărul sărbătorilor crește. Sunt adăugate în calendar diferite evenimente locale, ca târnosirea unor biserici (cum este cazul Schimbării la față, sărbătoare introdusă ca urmare a sfințirii unor biserici pe Muntele Tabor73), a îngropării unor episcopi cu faimă (depositiones) sau a mutării moaștelor lor în biserici dedicate.” (Vanca, 2005:63)

„Se știe că în epoca pre-iconoclastă exista obiceiul (negeneralizat și neobligatoriu), de a pune în Sfânta Masă părticele din moaștele martirilor. Această practică își are originea încă în creștinismul primar și mai ales în epoca persecuțiilor când, drept loc pentru Sfânta Masă erau preferate mormintele martirilor.” (Pruteanu 2006:20)

Vom sublinia faptul că toate lucrările din care cităm în acest eseu sunt tipărite cu binecuvântarea Sfântului Sinod, ori a unuia sau altuia dintre ierarhii ce îl alcătuiesc. Mai mult, o parte dintre ele sunt manuale folosite în facultățile de teologie ortodoxă din România3.
Prin urmare, lucrurile pe care le înfățișăm sunt principii fundamentale, fapte absolut limpezi, care ar trebui cunoscute de către orice teolog sau cleric român.

Incultura ce pretinde că moaștele nu pot fi cinstite decât după canonizare este lipsită de orice scuză: adevărul a fost arătat repetat în cursurile și manualele de seminar și facultate ortodoxă.

Cinstirea sfintelor moaște a fost o practică absolut firească încă de la începuturile Bisericii. Multe dintre forme pot să pară surprinzătoare în România de astăzi – în care urmele Comunismului sunt încă adânci. Iată, de pildă, aceasta:

„Panaghia … își are originea de la primii creștini, care purtau la gât moaște ale sfinților.” (Pruteanu 2006:35)

Practica aceasta – de a purta la gât sfinte moaște – a scăzut până la/spre dispariție în România Comunistă (1946-prezent). Dar este vie în toată Biserica Universală, din Sinai ori Egipt în Rusia, din SUA în Grecia etc.

Bineînțeles, la început erau căutate mai ales moaștele martirilor. Creștinii erau sub neîncetata amenințare a morții pentru Credință. Ca urmare, cei care deja mărturisiseră erau cele mai bune călăuze și cei mai buni ocrotitori.
Acolo unde primejdia aceasta a scăzut, a crescut evlavia față de toți sfinții – chipuri ale călătoriei mântuitoare către Ceruri. Și, prin urmare, se purtau la gât moaște și ale sfinților ce nu erau mucenici.

Merită înțeles faptul că totdeauna Creștinii au cinstit îndată sfinții mucenici. Și au cinstit îndată moaștele lor. Adică în toată Istoria Bisericii nu există vreo „vreme de așteptare” sau „vreme de limpezire” pentru mucenici. Doar atunci când există îndoială asupra ortodoxiei lor episcopii locului pot să ceară oprirea venerării lor. Altfel, este datoria sfântă a creștinilor să îi cinstească pe martiri îndată ce aceștia și-au căpătat cununa muceniciei.

Actele Martirilor și Viețile Sfinților sunt în această privință o mărturie neclintită.

Pentru meleagurile noastre, merită să amintim câteva rânduri din Patericul românesc, publicat de Arhimandritul Ioanichie Bălan cu binecuvântarea (pe atunci) Î.Ps. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei (azi Patriarhul României)4.

„În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizați pentru credința în Hristos zeci de creștini […] ale căror sfinte moaște episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălța biserici de lemn sau de piatră peste ele și rânduia preoți să slujească noaptea Sfânta Liturghie” (op.cit.:17)5

„Trupurile lor, devenite sfinte moaște, erau luate în grabă de către creștini și îngropate provizoriu în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la mormintele lor, le tămâiau, se rugau și aprindeau lumânări. Ei păstrau pe ascuns evlavia sfintelor moaște și scriau scurte biografii cu viața și pătimirea sfinților mucenici. Așa luau naștere actele martirice, iar martirii intrau în memoria creștinilor, în cultul Bisericii lui Hristos și în sinaxarele ei.” (op.cit.:19)

„O grijă deosebită avea episcopul Tomisului, în această epocă, de moaștele sfinților uciși în Dacia Pontică pentru dragostea lui Hristos. El adună unele din aceste moaște în cripte martirice, peste care înălță biserici rotonde sau adevărate basilici și rânduiește preoți pentru pomenirea lor.” (op.cit.:22-23)

„Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava, dându-și fericitul său suflet în mâinile lui Hristos. […] Moaștele sale au fost luate de creștini și de preotul Sansala și ascunse. Apoi, de frica goților, „au fost trecute din țara barbară în Romania” […] la episcopul Ascholius…” (op.cit.:24)

„… pornindu-se marea persecuție a lui Athanaric împotriva creștinilor, din anul 372, fericitul Nichita a fost prins de ostași în biserică, pe când slujea, și ars de viu în fața sfântului altar, după obiceiul goților, în ziua de 15 septembire. Vina lui era că îndemna pe creștini să nu jertfească unui idol al goților, pe care îl purta într-o căruță, prin sate. Sfintele sale moaște, câte au mai rămas din foc, au fost adunate de creștini și cinstite cu mare evlavie.” (op.cit.:25)

Deși putem continua, credem că pildele citate sunt mai mult decât lămuritoare.
Se poate vedea aici exact respectarea tradiției amintită mai sus la (Braniște și Braniște, 2001:308) sau (Pruteanu, 2006:20). Moaștele, ascunse de prigonitori, nu erau puse la un loc cu morții obișnuiți. Dimpotrivă, chiar și îngropate spre a nu fi pângărite erau deosebite și primeau închinare, tămieri, jertfă de lumină, erau temelie pentru biserici, erau Altarul pe care se aducea Sfânta Jertfă, etc.
În acest context se judecă adevărul afirmației că „îngroparea moaștelor în cimitirele comune este totuna cu îngroparea Sfintei Împărtășanii în același loc”!
Este, adică, o practică blasfemiatoare, anti-creștină, anti-ortodoxă.

Iarăși se poate vedea că cinstirea moaștelor sfinților este datoria creștinilor. Și, dimpotrivă, nu este un privilegiu care se acordă de către cineva din administrație. Singura limitare a cinstirii moaștelor (atâta vreme cât este venerare, nu mai mult!) poate să fie în cazul dovedirii de erezie, eterodoxie, viață întinată etc. Adică atunci când episcopul, un sinod local sau unul ecumenic, în urma unei cercetări temeinice, vede că cel crezut sfânt este de fapt osândit (așa cum a fost cazul cu Origen). În lipsa unei asemenea osândiri atât cultul sfinților, cât și cinstirea moaștelor acestora este o datorie canonică a creștinilor (mireni, monahi și clerici deopotrivă).

Ca urmare, se înțelege, stau împotriva lui Dumnezeu și a Bisericii Sale tentativele de reîngropare a moaștelor – fără să fie prigoană –, tentativele de (re)așezare a moaștelor în cimitire comune (la un loc cu sinucigașii, păgânii și alți osândiți), precum și tentativele de oprire a cinstirii moaștelor.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântului Sinod, EIBMBOR, București, 1991
  2. Actele Martirice, PSB 11, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982
  3. Apologeţi de limbă greacă, PSB 2, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1980
  4. Apologeţi de limbă latină, PSB 3, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1981
  5. Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992 (respectiv Editura Trinitas, Iaşi, 1996)
  6. Scrieri, de Sfântul Ambrozie, partea a II-a, PSB 53, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994
  7. Scrierile Părinţilor Apostolici, PSB 1, E.I.B.M.B.O.R.6, Bucureşti, 1979 Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, https://patriarhia.ro/images/documente/statutul_bor.pdf (vizitat ultima dată pe 17 Noiembrie 2023)
  8. Bălan, Arhimandrit Ioanichie, Patericul românesc, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 20057
  9. Bîrzu, Ierom. Dr. Vasile, Studiu de aghiologie argumentând canonizarea oficială a Sfinților Simeon și Amfilohie de la Pângărați, în ”Revista Teologică”, nr. 3, 2008, p. 138-173
  10. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene și Braniște, Prof. Ecaterina, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Ed. Diecezană Caransebeș, 2001
  11. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica specială. Pentru facultățile de teologie, Ed. Oferta, București, 2005
  12. Cotoșman, Prot. Dr. Gh., Proclamarea solemnă a canonizării și instituirii cultului Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ”Biserica Ortodoxă Română”, nr. 10-11/1956, p. 893-928
  13. David, Diac. Prof. P. I., Prima sărbătoare a Duminicii sfinților români, în ”Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7-10, 1992, p. 67-68
  14. Enache, George, În căutarea sfinţilor români, în <<Lumina>>, 12 Iunie 2010, cf. paginii online http://ziarullumina.ro/In-cautarea-sfintilor-romani-27630.html (accesată 17 Nov. 2023)
  15. Necula, pr. prof. dr. Nicolae D., 218. Ce este canonizarea sfinților și care sunt condițiile proclamării ei?, ”Vestitorul Ortodoxiei”, 15 Iunie 2006, p. 15
  16. Panțuru, Preot lect. univ. dr. Cosmin, Necesitatea, importanța și dreptul canonizării unor sfinți în Biserica Ortodoxă Română, în ”Altarul Banatului”, nr. 7-9, iulie-septembrie 2020, p. 59-72
  17. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994
  18. Pruteanu, Lector superior Dr. Petru, Curs de arheologie bisericească. Liturgica generală, I, Ed. Pisania, Zăbriceni, 2006
  19. Stan, Pr. Prof. Liviu, Canonizarea Sfinţilor Români. În cumpăna evlaviei, în <<BOR>>, nr. 6 (1968), p. 725-735
  20. Stan, Pr. Prof. Liviu, Despre canonizarea sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în <<Ortodoxia>>, an II (1950), nr. 2, aprilie-iunie, p. 260-278
  21. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, O teologie a icoanei, Ed. Fundaţiei Anastasia, Bucureşti, 2005
  22. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfântul Calinic, stareţul Gheorghe şi spiritualitatea ortodoxă integrală, în <<BOR>>, nr. 73 (1955), p. 1159-1172
  23. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sinteză eclesiologică, în <<ST>>, nr. 5-6 (1955), p. 267-284
  24. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica şi Mistica, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992
  25. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990
  26. Vanca, Lector univ. dr. Dumitru, Liturgică. Suport de curs pentru anul 2, semestrul I, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia, Alba Iulia, 2005
  27. Vidican-Manci, pr. lect. univ. dr. Liviu, Sfinții Români, modele de virtute și unitate de neam, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 2008

Note

1Care, paradoxal, lipsește de pe site-ul oficial al ziarului, după cum se poate vedea printr-o căutare ca aceasta: ziarullumina.ro/search/dosoftei-2.html?search_location=doar_titlu&search_criteria=oricare_cuvant (ultima accesare 17 Noiembrie 2023).

2Cf. https://basilica.ro/calendar-ortodox-13-decembrie/ accesat ultima dată pe 21 Noiembrie 2023.

3Deși lucrările Părintelui Petru Pruteanu pot să pară o excepție, vom sublinia următoarele:

a) faptele înfățișate de Ps. Petru Pruteanu apar și în lucrări apărute în România, cu binecuvântarea Sfântului Sinod (precum Liturgica generală pentru facultățile de teologie a Pr. Ene Braniște).

b) lucrările Ps. Petre Pruteanu sunt binecunoscute în România

c) Ps. Petru Pruteanu este episcop canonic, membru al unui sinod local cu care BOR este în comuniune.

4Patericul românesc, de Arhimandrit Ioanichie Bălan, tipărit cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ediția a V-a, Editura Mânăstirii Sihăstria, 2005. Prima ediție a fost în 1990. Lucrarea a fost răspândită în întreaga Biserică Românească, fără să existe vreo rezervă sau critică ierarhică față de ea. Dimpotrivă, de-a lungul anilor a fost prezent în pangarele catedralelor episcopale din întreaga țară, de la Iași la Timișoara și de la Oradea la București sau Constanța.

5Aceeași practică este mărturisită de opera citată la p. 18 pentru Sfinții Mucenici Tit și Gordian, episcopii Tomisului.

6Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii

7Tipărit cu binecuvântarea ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, astăzi Patriarhul României

Acatistului Sfântului Cuvios Antonie cel Mare

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Va veni o vreme când oamenii vor înnebuni; și dacă vor vedea că cineva nu este nebun,
vor sări asupra lui, strigând:
Ești nebun, căci nu ești ca noi!
Sfântul Antonie cel Mare (251-356)

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a trăit 105 ani (251-356 d.Chr.), fiind Egiptean, deci Copt, dintr-o bună familie creștină din satul Coma (locul este numit astăzi de Arabii invadatori Beni Suef). Dorind să caute pe Dumnezeu cu toată inima lui s-a despărțit de averea părintească și, lăsând orice altă grijă, cerceta pretutindeni pe bătrânii cu viață îmbunătățită. Și cum cei mai mulți dintre mireni erau în Africa de Nord îndepărtați de Biserică și apropiați de păgâni, și cei îmbunătățiți erau despărțiți de lumea amestecată a păgânilor și mirenilor prea puțin credincioși sau cu totul necredincioși. De aceea, și Antonie s-a retras în pustie. Și crescând el duhovnicește tot mai mult, a devenit începătorul călugăriei, noua cale de mântuire pentru Creștini. Deși, desigur, această cale nu era cu totul nouă, căci Sfântul Apostol Pavel cuvântează despre cei care au rătăcit în pustii pentru Domnul, iar Însuși Mântuitorul proorocește și despre cei, puțini, care se fac duhovnicește fameni pentru Împărăția Cerurilor.
Și Antonie cel Mare, și ucenicul său, Atanasie cel Mare, și Sfântul Spiridon și alți asemenea monahi au avut cinstire mare pentru cununia pe care Însuși Domnul a cinstit-o și sfințit-o, pe care Duhul Sfânt a mărturisit-o și Biserica o săvârșește cu evlavie. Și au osândit nelegiuirile celor care, murdari fiind în cugetul lor, murdăresc nunta ca și cum ar fi întinată asemenea lor – împotrivindu-se astfel Scripturilor și Dumnezeului Adevărului. Dar, cu toată această cinstire, cei amintiți au avut și au altă cale pe care să meargă întru Christos Iisus, Domnul de viață dătătorul. O cale de mântuire, de asemenea cinstită și binecuvântată. Căci tot ce este de la Dumnezeu bun este și sfințitor, crescând în Lumina care este Însuși Dumnezeu, sfințind și făcând bună și lumea.
Iar această cale, calea călugărească, a fost deschisă, după cum am amintit, de Sfântul Antonie cel Mare. A cărei zi de prăznuire este 17 Ianuarie. Și căruia îi aducem, după ale noastre puține puteri, această rugăciune:

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS ANTONIE CEL MARE

Rugăciunile de început

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Mireanul/Călugărul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne ne noi. (de trei ori, cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte! (de trei ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Că a Ta este Împărăția, și puterea, și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om;
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat;
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor;
Aştept învierea morţilor;
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Christos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Christos, Împăratul şi Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric precum morţii cei din veac. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită în lăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori).

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Tropar, glasul 4:

Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Christos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. (de două ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

al Născătoarei și Învierii, acelaşi glas:

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi Crucea de bunăvoie pentru noi luând, prin care înviind pe cel întâi-zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţește. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei, şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Condacele şi icoasele

Condacul 1

Fugind de întunericul cel greu al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţă veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Icosul 1

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut şi împreună-cetăţean cu îngerii, ca un fără de trup vieţuind pe pământ, Preacuvioase Antonie, şi lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:

Bucură-te, odraslă a cucernicului tău tată;
Bucură-te, ramură a credincioasei tale mame;
Bucură-te, vlăstar neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, mare povăţuitor al pustiului;
Bucură-te, cel ce din tinereţe lui Christos ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai covârşit firea omenească;
Bucură-te, arătător al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitor din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătător al râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălţat;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 2

Văzându-te pe tine, de Dumnezeu purtătorule, la înălţime ridicat, vrăjmaşul se străduia a te împiedica de la toate faptele bune; însă, după puţin, s-a ruşinat de sporirea ta, că tu, nevoindu-te cu trupul şi înălţându-te cu sufletul, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecătoarele desfătări ale vieţii; deci, în mormânt închizându-te, prin multe necazuri te-ai înţelepţit, nădejdea spre Dumnezeu punându-ţi, pentru care auzi acestea:

Bucură-te, insuflător al nădejdii în Dumnezeu;
Bucură-te, pierzător al nebuniei vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimânţi de rănirile lui;
Bucură-te, biruitor al uneltirilor lui;
Bucură-te, laudă vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decât toţi monahii;
Bucură-te, floare de Dumnezeu împodobită a Cuvioşilor;
Bucură-te, frumuseţe preastrălucită a Sfinţilor;
Bucură-te, luminat desluşitor al înţelepţilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor al luceferilor;
Bucură-te, izvor viu al pustiei;
Bucură-te, glas puternic, risipitor al trândăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 3

Puterea Celui Preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că, văzând pornirea vrăjmaşilor cea neputincioasă venind asupra ta, neclintit ai rămas şi, cu harul înconjurat fiind de toate părţile, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Având dumnezeiască dorinţă, încă mai mult a pătimi, cugetătorule de Dumnezeu, ai primit dumnezeiescul har; că din cer lumină pogorându-se, te-a cercetat pe tine în nevoinţă, şi glas ai auzit, întărindu-te şi grăind:

Bucură-te, fiule al dumnezeieştii lumini;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclie nestinsă a liniştirii;
Bucură-te, canon preadrept al înfrânării;
Bucură-te, privire preadulce îngerilor şi a oamenilor;
Bucură-te, mărire mult-lăudată a celor aleşi;
Bucură-te, izgonitor al patimilor omeneşti;
Bucură-te, îmbogăţitor cu dumnezeiescul har;
Bucură-te, Părinte întâistătător al părinţilor;
Bucură-te, iscusit păzitor al celor neînsoţiţi;
Bucură-te, cel ce covârşeşti întru cunoştinţă pe cei înţelepţi;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşii cei căzuţi, ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 4

Aprins fiind de dumnezeiască dorinţă, către muntele pustiului ai alergat, Antonie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate, un disc mare de argint a pus înaintea ta, însă tu ca pe un gunoi defăimându-l, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Nevoindu-te mai presus de fire, Părinte Antonie, şi biruind relele vicleşuguri diavoleşti, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, făcându-te cetăţean al pustiei, auzi acestea:

Bucură-te, dreptar şi temelie a pustnicilor;
Bucură-te, plângere împotriva răilor vrăjmaşi;
Bucură-te, săvârşitor al slujirilor celor mai bune;
Bucură-te, dătător către cei care cer cele dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce rău ai pătimit, vrăjmaşului împotrivindu-te;
Bucură-te, cel ce, unindu-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minune preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce eşti rană grea demonilor;
Bucură-te, credincios slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înainte-stătător al credincioşilor;
Bucură-te, cel prin care s-au deşertat cetăţile;
Bucură-te, cel prin care munţii în cetăţi s-au schimbat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 5

Vrând a trece Nilul, Părinte, de Dumnezeu purtătorule Antonie, luntre neaflându-se, te-ai suit pe un crocodil, mergând spre cercetarea ucenicilor tăi, cântând împreună cu ei lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, şi auzind învăţătura ta, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare; pentru care, slăvind pe Dumnezeu, grăiau ţie:

Bucură-te, cel ce eşti om între îngeri;
Bucură-te, cel ce eşti înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin ostenelile tale, pământul l-ai făcut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai surpat sprânceana demonilor;
Bucură-te, cel ce ai înălţat viaţa muritorilor;
Bucură-te, cunoscător de taină al Stăpânirii celei în trei Sori;
Bucură-te, povăţuitor al dumnezeieştii vieţuiri;
Bucură-te, ridicare pentru cei căzuţi;
Bucură-te, pentru mulţi aducător de izbăvire;
Bucură-te, cel ce ne povăţuieşti a urma ţie;
Bucură-te, că, urmând poveţelor tale, adunăm sufletului bogăţie;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 6

Te-ai arătat propovăduitor al dreptei credinţe celor fără de Dumnezeu şi, voind a muri pentru Christos, cu bărbăţie în cetate ai intrat; dar, neîmplinindu-ţi dorinţa, cu singură bunăvoinţa te-ai făcut asemenea Mucenicilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Ca un luceafăr în pustiul Egiptului strălucind, întunericul înşelăciunii ai izgonit şi, săvârşind pururea tămăduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit; pentru care primeşti de la noi acestea:

Bucură-te, cel prin care se împodobesc Cuvioşii;
Bucură-te, cel prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiască mângâiere a bolnavilor;
Bucură-te, ocrotire de sus pentru călători;
Bucură-te, cel ce ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, fericite, cel ce de toţi te-ai depărtat;
Bucură-te, cel ce îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce viaţă îngerească ai săvârşit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slujitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mijlocitor către Domnul;
Bucură-te, povăţuitor al poporului către viaţa virtuoasă;
Bucură-te, împăciuitor al oamenilor cu Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 7

Rămânând în munţii pustiului marele Antonie, hrană de la saracini avea, apoi lucrând pământul, cu grâu şi curmale [finice] se hrănea, fiarele înfricoşându-le, iar pe credincioşi îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Nou oraş ai arătat adâncimea pustietăţii, Antonie fericite, cel deopotrivă cu îngerii; că muntele tău s-a preamărit ca un alt Ierusalim şi Sinai, iar tu, ca un alt Moise şi Ilie arătându-te, auzi acestea:

Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu pildele;
Bucură-te, cel ce blândeţii lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apă monahilor însetaţi;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe monahi;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit îndeosebi pe cei greşiţi;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai alungat patimile sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile trupeşti;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 8

Străină minune! Văzând vânarea în multe feluri, nicidecum nu te-ai înspăimântat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dumnezeiasca ta faţă văzând, de frică fiind cuprins, îndată a murit, făcându-te tu pilda tuturor celor ispitiţi, a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înălţarea sufletului lui Amun, pe care ai arătat-o celor împreună cu tine, întrebat fiind de ei, de Dumnezeu purtătorule Antonie; deci, văzând sfinţenia ta, minunându-ne, grăim ţie:

Bucură-te, însuţi văzătorule al tainelor;

ucură-te, cel ce ai trecut cu vederea pământeştile lucruri;
Bucură-te, luminare adevărată a celor necunoscători;
Bucură-te, grabnică supunere a supuşilor;
Bucură-te, cel ce pe cele viitoare, ca pe cele de faţă le vedeai;
Bucură-te, cel ce arătai cu putinţă pe cele cu neputinţă;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe tinerii cei îndrăciţi;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înălţarea sufletelor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieşirea lor;
Bucură-te, toiag bun al monahilor;
Bucură-te, cinstită împodobire a credincioşilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 9

Tot harul cel dumnezeiesc, ca şi Pavel Apostolul ai primit, ca unul ce te-ai făcut şi tu, toate tuturor, pe toţi covârşindu-i, Antonie; până şi la cer ai fost răpit, Cuvioase; pentru care, cutremurat cu totul, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Pe ritorii cei mult vorbitori, ca pe nişte peşti fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, de Duh Sfânt purtătorule, că, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu faptele, te-ai făcut minunat şi mărit; pentru aceasta cântăm ţie:


ucură-te, vas al înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistierie a cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înţelept decât toţi filosofii;
Bucură-te, cel mai iscusit şi mai înalt în cuvinte;
Bucură-te, preamărită auzire şi grăire a celor înţelepţi;
Bucură-te, preacinstită oglindire a monahilor şi a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veseleşti auzul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filosofilor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după împărtăşire;
Bucură-te, înălţare a Cuvioşilor după străduire;
Bucură-te, cel prin care s-a înfiinţat monahismul;
Bucură-te, cel prin care s-au îndreptat credincioşii;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 10

Sârguindu-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte, după porunca dinainte primită de la Dumnezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; şi, împiedicat fiind de multe ispite, nu te-ai înfricoşat de relele întâmplări ci, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întristarea, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

A doua oară făcând călătoria marele Antonie şi grăbindu-se către Pavel Tebeul, a văzut înălţarea sufletului lui; deci, alergând şi găsindu-l răposat, l-a îngropat, luând ca binecuvântare haina lui; pentru care grăim:

Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, om care cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoinţele lui Pavel;
Bucură-te, slujitor al îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit vieţuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogăţit cu a lui făptuire bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut înşelăciunea eresurilor;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucură-te, cel ce ai izgonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtaş al dreptei cunoştinţe;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, bună insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 11

Nevrând Valachie, cel de cele arieneşti cugetător, a cunoaşte pe Fiul, Dumnezeu preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, Antonie; iar el, ticălosul, luând cele după faptele sale, de cal a fost doborât, iar tu lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icosul 11

Lumină trimisă de Luminătorul Cel mare arătându-te tu, Antonie, ai luminat pe toţi, şi pe ucenicii tăi sfătuindu-i, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viaţa de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinşi, cântau tie acestea:

Bucură-te, mângâiere a noastră;
Bucură-te, încurajare a tuturor;
Bucură-te, hrănitor al celor flămânzi de cele cereşti;
Bucură-te, sfătuitor al celor doritori de cele sufleteşti;
Bucură-te, cel ce ieşirea ta din lume mai înainte ai cunoscut-o;
Bucură-te, următor al înţelepţiţilor de Dumnezeu Apostoli;
Bucură-te, cel prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, cel prin care înţelepţii se apără;
Bucură-te, desfătare a slavei celei negrăite;
Bucură-te, amintire a hranei celei sfinte;
Bucură-te, cel ale cărui învăţături cu drag le primim;
Bucură-te, cel căruia urmându-i sfaturile ne mântuim sufletul;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 12

De mare dar s-a învrednicit marele Atanasie, luând haina ta, de Dumnezeu purtătorule Antonie, şi, scriind dumnezeiască viaţa ta, cea de o sută şi cinci ani, cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cânţi împreună cu îngerii ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, fericite, cântarea cea întreit-sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstim pe tine, Antonie, şi cu dragoste cântăm acestea:

Bucură-te, locuitor al celor cereşti
Bucură-te, împodobitor al celor pământeşti;
Bucură-te, cel ce împreună-vieţuieşti cu îngerii;
Bucură-te, cel împreună-vorbitor cu Sfinţii;
Bucură-te, pururea lăudător al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povăţuitor şi sprijinitor al celor ce te laudă;
Bucură-te, strălucit păstor şi învăţător al ucenicilor tăi;
Bucură-te, înainte-stătător al tuturor Cuvioşilor;
Bucură-te, preacinstit călăuzitor al celor necăsătoriţi;
Bucură-te, cel ce eşti cald mijlocitor pentru cei ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul 13

O, preaînţelepte, de Dumnezeu purtătorule Antonie, căpetenia Părinţilor şi slava Cuvioşilor, primeşte de la noi aceste laude pe care cu tot sufletul le aducem ţie şi roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut şi împreună-cetăţean cu îngerii, ca un fără de trup vieţuind pe pământ, Preacuvioase Antonie, şi lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:

Bucură-te, odraslă a cucernicului tău tată;
Bucură-te, ramură a credincioasei tale mame;
Bucură-te, vlăstar neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, mare povăţuitor al pustiului;
Bucură-te, cel ce din tinereţe lui Christos ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai covârşit firea omenească;
Bucură-te, arătător al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitor din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătător al râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălţat;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

Rugăciunile de încheiere

Sfinte Părinte Antonie, cel ce te-ai învrednicit a fi vas ales al Duhului Sfânt prin credinţa şi prin viaţa ta sfântă, du rugăciunile noastre la bunul Dumnezeu şi roagă-L pentru sănătatea, ajutorul şi iertarea păcatelor tuturor celor ce aleargă la tine, iar mai ales pentru mântuirea lor. Cel ce ai vieţuit pe pământ şi ştii durerile şi neputinţele oamenilor, nu trece cu vederea rugăciunile celor ce aleargă la tine şi nădăjduiesc în mijlocirile tale către Dumnezeu, pe Care L-ai mărturisit prin vieţuire curată şi fapte roditoare de virtuţi. Ca un începător al vieţii pustniceşti, călăuzeşte obştile monahale spre necontenita slăvire a lui Dumnezeu prin rugăciune, nepătimire şi lucrarea faptelor bune. O, mare făcătorule de minuni, Părinte al săracilor, ocrotitor al văduvelor, sprijinitor al orfanilor şi vas ales al Duhului Sfânt, vino în ajutorul nostru cu obişnuită îndurarea ta, mijlocind către Mântuitorul Christos, ca să aflăm mângâiere în suferinţe, sprijin în necazuri, apărare în primejdii şi izbăvire de păcate. Dăruieşte-ne ca, prin smerenie, să biruim şi noi toate cursele diavoleşti. Ocroteşte-i pe toţi cei dreptcredincioşi şi povăţuieşte-i pe calea mântuirii. Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, cel ce ai făcut din pustiu loc de preaslăvire a lui Dumnezeu, fă şi pustiul sufletelor noastre, ars de necredinţă şi de patimi, locaş al virtuţilor în care să se sălăşluiască harul Sfântului Duh şi spre dobândirea mântuirii, ca împreună cu tine să slăvim numele cel sfânt al Treimii Celei de o fiinţă, în vecii vecilor. Amin.

Condacul 1

Fugind de întunericul cel greu al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţă veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!

al Maicii Domnului

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.