Activismul LGBT este promovarea dictaturii

Cine crede că le pasă de oamenii de rând politicienilor? Mai ales politicienii „de sus”, puternici, care fac legea la ONU, OMS ori Davos?
Cine crede că figuri precum Soros, Biden, Macron sau Putin dau doi bani pe un cetățean obișnuit?
Cine crede că birocrații UE, UK, RPC sau Republicii Moldova au vreo simpatie pentru oamenii „de jos”?
Doar un om foarte naiv, ca să nu spunem lipsit de minte.

Uitați-vă la felul în care sunt ținuți în frig oamenii din orașele Uniunii Europene în numele „ocrotirii mediului”!
Uitați-vă cum sunt uciși zeci și sute de mii de porci pentru o așa-zisă „pestă” care de fapt nu există ca problemă pentru oameni!
Uitați-vă cum suntem otrăviți cu E-urile din mâncare, cum se găsesc bani pentru protocoale și petreceri la nivel înalt, dar nu pentru medicamentele copiilor sau bătrânilor noștri!
Uitați-vă cum au fost aruncate miliarde de dolari pentru așa-zisele „vaccinuri” Pfizer, Moderna etc., dar nu se găsesc bani pentru nimic din ceea ce ar ajuta omul obișnuit!
Uitați-vă câți corupți, câți infractori condamnați, câți colaboratori ai acestuia, sunt în Parlament, Guvern, ori în mass-media, în nenumărate funcții ori afaceri cu statul!

Chiar vă închipuiți că acestora le pasă de omul obișnuit?
Nu!
Clar că nu!

Și, atunci, cât de naivi puteți să fiți ca să credeți că le pasă de cum vor unii sau alții să facă sex?
Cum credeți că le pasă de LGBT sau orice altă formă de sexualitate a voastră?
Că ei, oricum au ce și cum vor!
Și dacă nu le pasă dacă trăiți, cum trăiți, dacă muriți și cum muriți, credeți că le pasă cu adevărat de orice altceva din viața voastră?
Altfel decât ca să obțină ceva de la voi?

Propaganda LGBT este doar un pretext: un pretext pentru dictatură!
Activiștii LGBT nu lucrează pentru binele omului de rând – indiferent că acesta este normal sexual sau pervers. Ei lucrează pentru că așa câștigă mulți bani de la politicieni. Și ceva putere.
La fel cum lucrau și activiștii naziști: nu pentru binele omului de rând, ci pentru că așa câștigau mulți bani. Și ceva putere.
La fel cum lucrau și lucrează activiștii comuniști: nu pentru binele omului de rând, ci pentru câștigul propriu.

O dovadă simplă a fost dată ieri, când activiștii LGBT s-au adunat în mare număr (vreo 10 sau 11!) să protesteze… față de un referendum!
Da, pentru activiștii de tip nazist, comunist sau LGBT-ist, referendumul – o cheie a libertății, un mecanism esențial al democrației – este un lucru rău, este ceva căruia ei îi stau împotrivă!

Aceeași purtare a fost manifestată de activiștii gândirii de Stânga (și politicii de Stânga) și în Plandemie.
Orice discuție despre măsurile impuse politic au fost taxate cu ură și răutate.
Orice argumente despre tratamente (azi dovedite eficiente!) au fost respinse cu ură și răutate.
Orice îndoială asupra achizițiilor de stat – azi multe dovedite ca cel puțin incorecte – a fost atacată cu ură și răutate.
Orice respingere a „soluțiilorimpuse politic a fost întâmpinată cu injurii, acuzații teribile, cu ură și răutate.
Etc.
Azi se recunoaște că au fost abuzuri, că a fost corupție și că acea ură și răutate a fost nedreaptă, absurdă, ticăloasă.

Și totuși exact aceeași purtare există față de oricine apără astăzi familia, față de oricine apără astăzi firescul, naturalul, sănătosul.
Politica aceasta este dusă „în numele membrilor LGBT”; dar cine este atât de naiv încât să creadă că politicienilor le pasă de membri LGBT?
În realitate, toată propaganda LGBT este ilogică, neștiințifică, vicleană și contradictorie, dar mai ales dictatorială.

Pentru că, real, concret, practic,

adevărul nu se teme de cântărire, cernere, dezbatere.

Minciuna se teme de cântărire, cernere și dezbatere!
Iar una dintre armele politicii LGBT este exact interzicerea cântăririi, cernerii, dezbaterii.
Orice contestare a politicilor LGBT este privită și tratată ca act de ură. Chiar și atunci când vine de la membri LGBT.
Iată, până și cele mai fundamentale instrumente democratice, precum referendumul, ajung să fie ținta urii și atacurilor activismului LGBT.

Ca să nu vezi aceste adevăruri absolut evidente trebuie să ai un grad extrem de mare de naivitate… sau de rea voință.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Copiii acasă ori despre homeschooling

Sunt adevăruri ce trebuie spuse.
Unul dintre acestea este îndemnul:

Nu vă mai dați copiii la școală, educați-i acasă.

Homeschoolingul sau „învățarea acasă” este o tradiție veche în întreaga lume.
La Români, era întregită prin școala de duminică (sau de sâmbătă): preotul cu băieții, preoteasa cu fetele, se adunau în curtea bisericii unde se învățau, alături de gândirea sănătoasă și cuvântarea sănătoasă și cititul, scrisul, socotitul.
Cei care voiau mai mult, puteau să învețe și mai mult. Dar, după cum mărturisește cu năduf Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, Românii alegeau, în uriașă majoritate, să se oprească la cele ale lor:
Biblia și rugăciunile, tâlcuirile Sfinților, datinile bătrânești, proverbele și zicătorile, basmele și basnele, doinele și baladele, snoavele, ghicitorile și legendele și tot așa; cititul, scrisul și socotitul se foloseau la nevoie. Cunoștințele folositoare se țineau în minte și în inimă. Și aproape toate, după cum vedem, se învățau în familie, la biserică, între rude și prieteni, într-un cuvânt, în obște (parohie).
Dar cei care voiau mai mult?
Cei care voiau să învețe un meșteșug, o meserie, ceva?
Cei care voiau să învețe limbi străine sau științe înalte?

Pentru meșteșugurile sau meseriile ce nu se puteau învăța în obștea părintească (natală), se afla ucenicie.
Adică se mergea la vreun meșter sau la vreo meșteră, și să dedea băiatul sau fata în grijă. Dacă se vedea că este copilul potrivit pentru meșteșug.
Și învăța astfel copilul, unul la unul, de la meșter(ă), tot ceea ce era de învățat, ba și ceva mai mult. Căci meseria se fură, adică trebuie să știi să preiei de la meșter(ă) dincolo de ceea ce se pricepe să îți arate, să îți spună.

Limbi străine?
O parte se învățau chiar în cătun ori sat.
De obicei fiecare preot știa ceva slavonă, sau latină, sau greacă veche – limbile internaționale ale vremii.
Iar pentru cei care voiau să învețe mai mult, ori altfel de științe decât cele cunoscute de fruntașii satului, erau felurite școli mânăstirești.
Mai „proaste” (mai simple), la mânăstirile mai mici, mai „înalte”, la mânăstirile mai mari. Sau chiar școli domnești (academii domnești) la „mânăstirile domnești”, precum Nucet (Cozia), Putna, Tismana, Neamț etc.
Doar că la aceste școli mânăstirești mergea omul (bărbat sau femeie) atunci când era destul de mare (și de chibzuit). Undeva după 16 ani, de obicei după 18.

Stânga, Socialiștii, Comuniștii etc., au preluat școlile de la Biserică și oameni.
Au zis ei că oamenii sunt prea proști ca să știe ce au de învățat. Hotărăsc ei, luminații și iluminații geniali, ce trebuie să învețe omul. Obligatoriu! Dar pe banii oamenilor, bineînțeles – din care și-au tras totdeauna partea cea mai mare pentru trăsuri și cai, sau pentru mașini mai apoi, pentru neveste, copii, amante, copii din flori, rude, relații, plimbări, vacanțe, case, castele, ospețe și tot așa.
Cumva, în iluminarea adusă de școala obligatorie a statului, libertatea oamenilor s-a tot împuținat. În numele progresului, siguranței, bunăstării.
Doar că oamenii, deși înconjurați de sclavi mecanici, electro-mecanici sau electronici, deși cu apă și căldură la robinet sau lumină la buton, sunt tot mai slabi, mai nefericiți, mai sclavi.

La început, căci fără momeală peștele greu se prinde, școlile de stat erau făcute să pară „pentru oameni”. Se alegeau, adică, pe cât mai mult cu putință, dascăli pasionați. Adică oameni care cu tot sufletul voiau să îi învețe pe copii lucruri bune. Și chiar se promovau, prin programa școlară, lucruri bune. Astfel încât orice împotrivire față de școala de stat să pară nebunie.
Apoi, pas cu pas, au început să se schimbe și felul în care erau aleși viitorii dascăli, și felul în care erau pregătiți, și programa școlară… totul. Astfel încât să se asigure statului producția de sclavi.
Dascălii adevărați au rămas – și rămân – ca niște oaze într-un deșert cumplit.
Ca niște oaze… și ca momeală pentru pești.

Dar, dincolo de trecut, ce se întâmplă astăzi?
După observațiile mele, după ceea ce am auzit de la mii de copii aflați în școli sau absolvenți ai acestora, școlile, și mai ales liceele, au devenit o cloacă împuțită.
Pricină pentru care sfătuiesc și îndemn pe părinți să își educe copiii acasă; să facă, după cum se spune mai nou, homeschooling. Sfat și îndemn asupra căruia voi reveni mai jos.

Acum vreo o lună de zile, m-au întrebat câțiva părinți la ce liceu să se gândească pentru copiii lor (aceștia nu erau de față). Și am dat același îndemn: încercați să găsiți un mijloc pentru școala de acasă, căci e de mii de ori mai bine decât în liceu. Au fost uimiți de părerea mea proastă față de sistemul liceal al statului zis român. Le-am explicat faptul că încă din clasele de gimnaziu pornografia și drogurile se răspândesc puternic printre elevi; că există foarte multă violență fizică și psihică. Și că în liceu acestea sunt deja mod de viață. Că elevii, în uriașă majoritate – din experiența mea, peste 90% dintre elevi –, ies din liceu având experiența drogurilor și căzuți în desfrâu. Desfrâu cu consecințe cumplite asupra sănătății fizice și psihice a omului, un mijloc eficient pentru transformarea omului în sclav și ruină. Desfrâu promovat de stat prin toate mijloacele și pretins „normalitate” (căci este normal să fii sclav, nu?). Că sunt nenumărate răutățile din licee, de la bătăi de joc la bătăi propriu-zise și umilințe.
Părinții se uitau la mine ca la nebun. ”Am fost și noi în liceu”, mi-au spus ei, ”și nici pe departe nu era așa!”. Am zâmbit trist. Am încercat să le explic faptul că lucrurile s-au schimbat. Și că ei trăiesc în altă lume decât cea în care trăiesc copiii lor. Nu m-au crezut. Și la politicoasa despărțire, i-am văzut dând ochii peste cap pentru ciudățeniile spuse de mine.
După vreo două săptămâni, în treacăt pe la aceeași părinți, la televizorul deschis se comenta despre consumul (mare) de droguri în licee; despre violențele din licee; despre profesori abuzivi, elevi abuzivi, elevi criminali etc.
Cei doi oameni dragi mie aveau o anume vinovăție în priviri. Nu am spus nimic despre aceasta. I-am lăsat să cântărească ei lucrurile: sunt copiii lor.
Și, spre deosebire de statul (neo)comunist, noi nu hotărâm în locul părinților; chiar și dacă se întâmplă să fim siguri că știm mai bine.

Un liceu adevărat, românesc, au visat și martiri precum duhovnicii Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu și mulți alții.
Un liceu în care să se învețe gândirea sănătoasă, cuvântul măsurat și înțelept, munca adevărată, alături de cel câteva materii de care are cu adevărat nevoie un licean.
De ce au visat la asta?
Pentru că liceele noastre sunt pe un drum greșit încă din perioada interbelică; dar au accelerat după instaurarea Comunismului și sunt în cădere aproape liberă din 1990 încoace.

În primul rând, în liceu ești silit să înveți nenumărate lucruri nefolositoare pentru tine. Din zece mii de absolvenți de liceu sunt doar câțiva care folosesc vreodată în viață matricele de la matematică sau inducția eletromagnetică de la fizică; ori și mai puțini care au nevoie să știe ceva despre benzen (C6H6) sau formaldehide. Liceu ar trebui să fie o școală de specialitate, nu o uriașă ciorbă de specialități (vârâtă pe gâtul copiilor sub pretextul aberant al „culturii generale”). Pe de altă parte, cei care învață acasă își pot alege materiile care le sunt cu adevărat folositoare – adică cele potrivite cu drumul pe care vor să meargă. Și având mai puține materii – dar cele care îi interesează! – le pot învăța mult mai bine. Și le rămâne timp și pentru alte lucruri!
În al doilea rând, în liceele de astăzi există o uriașă presiune socială pentru curvia cea mai murdară, pentru sclavia față de corporațiile producătoare de articole „de modă”, pentru fățărnicie, pentru „șmecherie”, pentru vorbărie goală sau/și spurcată, pentru beție și droguri etc. Elevii sunt îndoctrinați să creadă că valoarea este dată exact de lucrurile fără valoare și pentru care sunt înrobiți și pierd tot ce au cu adevărat valoros. Iar cei care nu se supun îndoctrinării sunt persecutați, de multe ori cumplit.

Cei mai mulți dintre părinți nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce sunt cu adevărat liceele. Sau, dacă știu, nu le pasă – pentru că ăla este și nivelul lor. Sau, dacă le pasă, sunt prea slabi sau resemnați ca să facă ceva.
Există însă o cale de a-ți scăpa copiii de aceste fabrici de „idioți utili/inutili”: învățatul acasă (homeschooling).
Această metodă funcționează cu succes. Și în România, și în alte părți.
Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Atunci când citiți o asemenea declarație

gândiți-vă că dacă 9% „au declarat că au consumat cel puțin o dată un tip de droguri” în realitate proporția este mult mai mare (adesea doar unul din cinci sau chiar doar unul din zece copii/adolescenți recunosc adulților o faptă pe care știu că adulții o dezaprobă).

Atunci când citiți că un studiu arată că „unul din cinci adolescenți din România își începe viața sexuală înainte de 15 ani” puteți să fiți siguri că mai puțin de unul din cinci termină liceul fără să o fi început.

Iar mediul „școlar” este principalul ferment al acestor otrăviri în masă, este locul în care se materializează toate ispitele promovate de mass-media.