Etichetă: Romania

Ortodoxul în faţa încercărilor de azi. O părere, un sfat

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Am fost rugat să îmi spun părerea, să dau un sfat, în ceea ce priveşte încercările de astăzi şi poziţia faţă de ele. 

Criza acestor zile arată mai mult decât oricând şi câtă manipulare există, şi câtă corupţie există, şi câţi oameni sunt proşti, sclavi, ticăloşi, răi1, şi cât de greu este să păstrezi calea cea dreaptă în furtună.

Am putut vedea în aceste zile oameni – cel puţin biologic oameni, chiar dacă nu mereu şi moral – intraţi în isterie, în panică, dominaţi de dorinţă de a face rău, de a ucide. S-au putut vedea la aceşti oameni manifestări tipice ale unor patimi josnice: laşitatea, lăcomia stupidă, prostia arogantă, fanatismul susţinerii unor idei primite din mass-media pe care o recunosc totuşi ca mincinoasă etc., etc. Mulţi „viteji” de ieri sunt astăzi fleşcăiţi de groază…

În toată această nebunie un frumos şir de ortodocşi practicanţi a arătat ce înseamnă valoarea Credinţei. Scăderi şi păcate avem toţi, dintre oameni doar nebunii se cred fără păcat. Dar puterea de a trece peste păcate din dragoste de Dumnezeu şi oameni este cea care îl defineşte pe adevăratul ortodox. Gigi Becali „a spart banca”, după cum spunea un titlu, ca să salveze cât mai mulţi oameni. Simona Halep a făcut un gest similar. Biserica a sărit în ajutorul celor loviţi de boală şi criză cu o dăruire unică: peste o mie de locuri gratuite şi bune pentru cei care trebuie să intre în carantină, mese gratuite, aparate de oxigen, medici voluntari etc., etc. Tinerii demni din organizaţia NeamUnit au sărit în ajutorul bătrânilor şi bolnavilor care nu îşi pot face cumpărături. Cu respectarea normelor sanitare necesare ei au deschis calea pilduitoare a ajutorării aproapelui în plin izolaţionism. Felurite parohii, organizaţia Frăţia Ortodoxă şi multe ale grupuri ortodoxe lucrează în acelaşi fel, din plin.

În acelaşi timp activiştii (neo)comunişti, care nu mişcă un deget spre a ajuta, sar la gâtul mirenilor, preoţilor, călugărilor, ierarhilor. O abjecţie ce îşi păstrează doar fizic aparenţa umană jubila la gândul că s-ar putea îmbolnăvi şi ortodocşii practicanţi, cerându-le acestora – tipic stalinist – să se trateze cu rugăciune, aghiasmă şi „ulei de la maslu”. Ignorând intenţionat, conştient, din spurcăciunea inimii, faptul că în vreme ce Statul a desfiinţat aproape 100 de spitale, Biserica a înfiinţat peste 60 de spitale, hospisuri, azile cu tratament, clinici şi alte asemenea unităţi. Cele mai multe fiind deschise gratuit săracilor, în ciuda costurilor uriaşe ale actului medical. A ignorat de asemenea – din incultură arogantă sau răutate abisală – şi alte fapte: că Ortodoxia a cinstit totdeauna pe medici, că în Calendarul Ortodox există o frumoasă constelaţie de medici sfinţi (Doctorii fără de arginţi), că în Ortodoxie totdeauna medicina şi doctorii au avut locul lor (din nou, de cinste). Acest neom este doar unul dintre comuniştii care, stând liniştiţi în vilele sau apartamentele lor, pe averi jefuite – direct sau indirect –, atacă furibund pe cei care fac binele.

Desigur, este de aşteptat. Clasa politică de astăzi este alcătuită covârşitor din (neo)comunişti de diferite orientări. Deci şi intelectualii de curte sunt asemenea lor, la fel şi propagandiştii media şi toate „dezvoltările multilaterale” ale clasei politice. Dar!

Dar tocmai datorită acestor neîncetate atacuri comuniste împotriva Bisericii măsurile luate de Stat par Ortodocşilor cel puţin suspecte. Dar oare este aşa?

În Grecia, de pildă, măsurile ce au fost luate sunt pur şi simplu demente, abuzive, evident anti-creştine. Trebuie să observăm că pentru prevenirea contaminării cu coronaviruşi (precum SARS-CoV-2, care dă gripa COVID-19) este de ajuns respectarea unor măsuri sanitare. Se putea cere ca preoţii, diaconii, episcopii etc. să fie testaţi pentru SARS-CoV-2, iar participanţii la slujbe să poarte măşti sanitare. Era de ajuns pentru a împiedica o eventuală răspândire a virusului. Or se putea lua măsura limitării numărului de participanţi la slujbă, cu păstrarea unei distanţe de un metru între aceştia. Nu a fost aşa. Dimpotrivă, conducerea Greciei acţionează cu un radicalism totalitar de tip comunist.
Libertatea de conştiinţă nu poate fi suprimată, legal, de niciun regim legal (atenţie, aici nu este o repetiţie inutilă, dimpotrivă!). Poziţia conducerii Greciei este una strict dictatorială, strict totalitaristă. Şi care, pentru orice om raţional, are ca singură justificare ura faţă de Ortodoxie. Cel puţin în acest caz pandemia este doar un pretext.

Situaţia din Grecia – şi din alte ţări –, alături de amintitele atacuri abjecte împotriva Ortodocşilor (niciodată sancţionate legal!), sunt izvorul unei neîncrederi teribile în măsurile luate de Stat la noi. Am vorbit despre greşelile făcute – şi încă menţinute – de actuala conducere a Republicii România. Poate voi mai vorbi. Dar trebuie să recunoaştem că măsurile luate la noi sunt, cel puţin deocamdată, în nişte limite de înţeles.

Trebuie să spun că ideea săvârşirii slujbelor în curtea sfintelor locaşuri este greşită în condiţiile în care temperaturile scad sub 14-15º Celsius. O asemenea temperatură, în bătaia vântului, face ca slujbele să fie mult mai sigure, medical vorbind, în interior. Cu o eventuală respectare a distanţei de 1 metru, cu o eventuală folosire a măştilor sanitare, dar în interior. Din punct de vedere medical slujbele în afara locaşului de cult devin de preferat atunci când temperaturile trec de 15º, preferabil chiar de 20º.

Însă acest aspect ţine de o flexibilitate în gândire, de o adaptabilitate la condiţii trecătoare, ce întrece capacităţile de gândire comune ale birocraţiei.

Am auzit că ar exista dorinţa unei opoziţii masive faţă de această măsură de scoatere a slujbelor în exteriorul lăcaşurilor de cult. Sub ideea că dacă o sută de mii de oameni sunt arestaţi, sistemul se prăbuşeşte şi este nevoit să cedeze. Cred că ar fi o acţiune foarte greşită, din multe puncte de vedere. Şi că, dimpotrivă, lucrurile stau mult mai bine decât par (în această privinţă). O să încerc să explic de ce.

⊕   În primul rând, măsurile generale luate de conducerea Republicii România sunt, din punct de vedere economic şi social, falimentare. Dacă se vor aplica fără ajustările absolut necesare, mai ales pe o perioadă mai mare de o lună, vor duce literalmente la faliment. Prin simplă oprire a lucrului, fără măsuri de compensare, cel puţin un milion de Români vor ajunge în câteva luni în şomaj fără plată. Fără plată, pentru că nu vor mai exista surse financiare pentru ajutorul de şomaj. O măsură absolut necesară este amânarea plăţii ratelor la bancă pentru persoanele fizice în primul rând, însă şi pentru cele juridice care se implică în susţinerea populaţiei şi a Ţării în timpul crizei. Evident, se impune amânarea sau supendarea plăţii impozitelor cel puţin până la câteva luni după ieşirea din criză. Sunt şi altele, nu mai stărui aici asupra lor. Chiar şi cu aceste măsuri ieşirea Republicii România din criză va fi una grea şi plină de traume şi răni. Fără ele, se va ajunge la disponibilizarea a peste un milion de oameni, la imposibilitatea de plată a pensiilor etc. Altfel spus, în loc de 2-4% victime, câte ni se spune că provoacă epidemia, vom avea 10-20% victime – în funcţie de durata de calcul2. Altfel spus, structurile româneşti sunt acum pe sârmă deasupra prăpastiei. Încercările de sabotare a sistemului pot duce la catastrofe teribile, inacceptabile pentru orice om decent.

⊕   În al doilea rând, pentru că slujbele se pot face. Staţi aproape de preoţii voştri. Informaţi-vă de la ce oră se face slujba şi la ce biserică. Spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă. Ieşirea slujbelor în afara zidurilor deschide calea unei re-sfinţii a Ţării pe care Comunismul a tot pângărit-o şi o tot pângăreşte. Folosiţi cu înţelepciune acest prilej.

⊕   În al treilea rând, pentru că lucrarea creştină cuprinde mult mai mult decât slujbele. Staţi aproape de preoţii voştri. Dacă sunteţi tineri şi vă puteţi mişca, urmaţi pilda NeamUnit şi a celorlalţi asemenea: sunaţi la preot şi oferiţi-vă să mergeţi o dată sau de două ori pe săptămână să faceţi cumpărături pentru cei bătrâni. Desigur, aveţi grijă să respectaţi şi normele de igienă pentru prevenirea contaminării. Staţi aproape de preoţii voştri. Rugaţi-i să facă măcar odată pe lună câte o cateheză online, pe care să o puteţi urmări cât mai mulţi. Să vă ajute să înţelegeţi Scripturile ori alte cărţi sfinte pe care le citiţi. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face împreună cu cei din obştea creştină din care faceţi parte! Totul este să începeţi… şi să vă ţineţi de treabă.

⊕   În al patrulea rând, pentru că aveţi prilejul să învăţaţi, foarte concret, din pilda Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Vă amintiţi cum au făcut ei celulele şcoli şi altare? Aveţi prilejul să vă (re)faceţi casele şcoli şi altare. Să jucaţi şah sau go sau alte jocuri de gândire, strategie, cultură, cu cei din familie. Să urmăriţi împreună piese de teatru de calitate sau filme bună. Să ascultaţi împreună muzică bună – veche şi nouă. Să citiţi şi să vorbiţi între voi despre cărţile citite. Să folosiţi postul ca să creşteţi în stăpânirea pântecelui şi în stăpânirea faţă de toate patimile. Să faceţi împreună rugăciuni. Puteţi face asta împreună cu cei din familie, cu alte rude, cu prietenii, cu fraţii din obştea creştină.(A se vedea şi folositorul cuvânt al Mitropolitului nostru Teofan!, aici pe youtube).

Făcând acestea toate – şi celelalte asemenea – veţi ieşi din această încercare mai buni, mai întăriţi, mai luminaţi, mai puternici. Cu Dumnezeu înainte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

20171210_145139 mic

P.S. Acestea sunt părerea mea şi sfatul meu în împrejurările de acum. Dacă împrejurările se schimbă… trebuie să avem înţelepciunea să schimbăm ce trebuie schimbat.

P.P.S. Amintesc şi faptul că măsurile pe care le respectă, înţelept, Biserica Ortodoxă Română sunt respectate şi de toate celelalte culte. Deci ideea că ele ar fi anti-ortodoxe este, evident, falsă.

P.P.P.S. Ştiu că sunt unii care cred că epidemia nu există, că virusul este o propagandă etc. Este credinţa lor, înţeleg asta. I-aş ruga totuşi să se gândească la două lucruri. Întâi, dacă totuşi este adevărată? Atunci nerespectarea normelor sanitare îi poate transforma în ucigaşi. Deci, este mai sănătos să le respecte chiar dacă le cred inutile. Al doilea, dacă majoritatea oamenilor este panicată, a nu respecta normele sanitare poate duce la incidente extrem de grave. Absolut inutil. Deci, este mai sănătos să fie respectate aceste norme. Şi să ne rugăm să se termine toată tulburarea cât mai repede şi cât mai bine.

1 Aduceţi-vă aminte: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7.13-14). Aduceţi-vă aminte: „Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Romani 3.12). Văzând că sunt, totuşi, unii care fac binele, înţelegem că, totuşi, suntem mai bine decât pare.

2 Cei care cunosc istoria crizelor economice (de la cea din 1929 la cele moderne) ştiu că procentele prezentate sunt, pentru o populaţie îmbătrânită ca a României, chiar optimiste. Desigur, dacă nu se iau măsuri care să prevină această situaţie. Dacă se iau, putem spera la ceva mai bun…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Coronavirusul ca poartă către Dictatură şi distrugere

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Am scris aceste rânduri acum mai bine de o săptămână. Nu le-am publicat pentru că mi s-a părut fără rost: lumea vrea să se sperie, vrea să se supună politicienilor, vrea să se supună autorităţilor. Şi totuşi, ca un glas ce răsună în pustiu, iată părerea mea:

În fiecare toamnă şi primăvară sunt foarte multe cazuri de gripă. Sau, altfel spus, epidemii de gripă. (Cf. DEX 2009, gripă înseamnă „Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.„)
În fiecare epidemie de gripă sunt active între o sută şi două sute de tulpini virale, mai ales din familiile de viruşi Orthomyxoviridae şi Coronaviridae. Oricine a avut o gripă în viaţă se prea poate să fi avut o infecţie cu vreun tip de coronavirus.
Altfel spus, nici epidemiile de gripă nu sunt ceva nou, nici coronaviruşii. Dimpotrivă.

Actuala epidemie de gripă (de primăvară) este una în care COVID-19 are o proporţie scăzută. Şi, foarte important, orice gripă apărută la un om ce are deja probleme serioase de sănătate poate duce şi la deces.
De altfel, de la începutul „crizei COVID-19” şi până în prezent sunt cca. 5.000 de decese atribuite COVID-19 (de multe ori atribuirea este cel puţin suspectă). Adică este un număr foarte mic de morţi faţă de numărul provocat de celelalte tulpini gripale în aceeaşi perioadă: cca. 100.000. Da, cam o sută de mii de oameni au murit din pricina altor tulpini gripale (şi a comorbidităţilor) în aceeaşi vreme în care politicienii lumii se isterizează pentru COVID-19. Şi isterizează populaţia.
Deşi, în fapt, el face parte dintre viruşii comuni ai gripei comune.

Apărarea faţă de viruşii de acest fel este foarte simplă: (a) igienă personală serioasă şi (b) ferirea de măştile sanitare inutile. De ce?
Pentru că spălarea cu apă şi săpun distruge aceşti viruşi.
Ei se transmit exclusiv prin saliva celor infectaţi. Dacă aceştia strănută sau tuşesc, stropii pe care îi produc transmit şi viruşii. Ca urmare, bolnavii trebuie să poarte mască în prezenţa unor oameni sănătoşi, ca să nu le transmită boala.
Spălarea pe mâini şi ferirea de a duce mâinile la faţă într-un loc public opresc răspândirea viruşilor. Cei care sunt sănătoşi dar poartă mască (inutil) riscă să se îmbolnăvească datorită măştii (care adună particule exterioare şi este atinsă repetat de mâinile purtătorului care, totodată, ating şi faţa, dar şi de buzele acestuia). Deci este dăunător pentru cei sănătoşi să poarte măşti, cu excepţia cazului în care lucrează ori locuiesc împreună cu cei deja bolnavi.
Toate acestea sunt fapte. Prezentate inclusiv de Ministrul Sănătăţii din Singapore în faţa Parlamentului [din Singapore, desigur].

Ce se mai poate face pentru apărarea de asemenea viruşi?
Cu măsură (adică fără supradozare) se iau Vitamina C şi Vitamina D3. Cel puţin asta este ceea ce primesc militarii de elită aflaţi în teatrele de operaţiuni din întreaga lume. Şi, iată, rămân „operaţionali”.

Măsurile sunt nu doar simple, ci şi arhicunoscute, devenite comune, deja, de aproape un secol.

Acum să ajungem la reacţia autorităţilor, adică a politicienilor, din întreaga lume. (Cu foarte mici excepţii.)
Trebuie observat că în fiecare an mor de foame între şase şi şapte milioane de copii din Africa, Asia şi alte părţi ale planetei. Între şase şi şapte milioane! Pe politicieni nu îi doare nici în cot! În ultimii zece ani peste şaizeci de milioane de copii au murit de foame în întreaga lume. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Sau, ca să revenim în Republica România, avem în fiecare an zeci de mii de oameni care mor din pricina lipsei unor medicamente, a unor rele tratamente birocratice (care îi împiedică să se trateze), din pricina fumatului sau băuturii. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Dacă vă închipuiţi că i-a apucat acum pe politicieni „grija de cetăţeni” aveţi o foarte gravă lipsă de discernământ.
Dar acum au „justificare” pentru instaurarea oficială a dictaturii.

Qui prodest? – Cui foloseşte?
Aceasta este o întrebare pe care Străbunii au văzut-o ca de căpătâi pentru orice gândire sănătoasă a întâmplărilor în care oamenii au ceva de spus.
Hai să vedem care sunt manipulările mediatice şi măsurile de presă… şi cui folosesc.

Mass-media vorbeşte despre „explozia pandemiei în România”.
România are până acum cca. 100 de persoane diagnosticate ca având gripa COVID-19. Dintre ele, slavă Domnului!, niciuna nu a murit. Totodată, în aceeaşi perioadă au murit de alte forme de gripă cca. 60 de persoane. Tot în România!
Despre ele nu se vorbeşte nimic.
Altfel spus, mass-media sprijină răspândirea terorii în populaţie în baza unor fapte prezentate incorect.
Din nou, qui prodest? Cui foloseşte?

Să vedem unde duc măsurile luate de conducerea ne- şi anti- psd-istă a Republicii România. (Care, acum, deodată, se se ia în braţe cu politicienii PSD! V-am mai spus că partidele parlamentare sunt marionete şi că duşmanul nu este PSD-ul, ci aceia aflaţi dincolo de el şi de celelalte partide. Acum se vede, pentru cine are ochi să vadă.)

Prima măsură semnificativă a fost trimiterea acasă a copiilor preşcolari şi şcolari. Urmaţi apoi de studenţi.
Trebuie observat că toate aceste categorii sunt de risc minim. Cele sub 0,2% decese din rândul copiilor bolnavi de COVID-19 sunt legate, toate, de comorbidităţi şi factori de risc suplimentari. Altfel spus, este vorba despre copii care, de obicei, nu vin la şcoală.
O măsură corectă ar fi fost aceea de creştere a igienei şcolare şi de sprijinire a copiilor cu probleme grave de sănătate. De pildă, prin învăţarea la domiciliu – cea atât de urâtă de iubiţii… scuzaţi, incompetenţii noştri conducători. Care se putea asigura, cu tehnologia actuală, foarte uşor şi de multă vreme. Există proiecte de acest fel de ani şi ani de zile, dar guvernele şi-au bătut joc de munca grea a celor care le-au realizat. Şi copiii defavorizaţi, din regiuni izolate (ca Delta Dunării), sau cu boli grele, nu au avut parte de niciun interes real din parte guvernelor.
Deci, măsurile corecte ar fi fost igienizarea superioară a şcolilor şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie pentru copiii cu probleme de sănătate.
Dar copiii au fost trimişi acasă.

Bineînţeles, trimiterea copiilor acasă a adus cu ea problema uriaşă a supravegherii copiilor.
Sistemul de educaţie comună – publică sau privată – este obligatoriu şi are forma actuală ca parte a dezvoltării industriale a lumii. Care cere (cerea) ca amândoi părinţii să fie în câmpul muncii. Astfel copiii intră în mâna Statului (aka politicienilor), ca să fie „educaţi” (efectele se văd în întreaga lume). Cei cu bani îi pot trimite la şcoli particulare, uneori mai bune, uneori chiar foarte bune (acestea fiind rare şi scumpe).
În clipa în care sistemul acesta este suspendat, părinţii sunt într-o situaţie cumplită, în care copii minori – şi chiar de vârste foarte mici – ar trebui să rămână singuri între 9 şi 11 ore pe zi (după depărtarea de casă a serviciului şi regimul de lucru).

Firesc, această situaţie se rezolva prin venirea la bun-simţ şi la aplicarea măsurilor mai sus amintite (igienizare superioară în şcoli, învăţământ la distanţă prin internet).
Conducătorii Republicii România au luat însă măsura încurajării trimiterii acasă – din câmpul muncii – a părinţilor.
Adică a unei alte categorii de risc minim, deoarece în covârşitoare majoritate aceşti părinţi au până în 45 de ani. Şi în cadrul lor cei periclitaţi sunt numai cei cu probleme grave de sănătate, cu comorbidităţi.
Prin urmare, era uşor şi sănătos de realizat un proces de creştere a paşilor de igienizare în viaţa publică, de ocrotire (izolare benefică) a celor cu probleme grave de sănătate şi de organizare a unor acţiuni de voluntariat (sau chiar a unor mobilizări parţiale a acestor categorii de vârstă) pentru prevenirea răspândirii bolii, pentru ajutorarea bătrânilor şi a celorlalte categorii vulnerabile etc.
Nu s-a făcut nimic din ceea ce era normal.

În schimb, părinţii au fost încurajaţi sau chiar obligaţi să plece din câmpul muncii, să meargă acasă.
Ceea ce s-a făcut fie prin pierderea imediată a locului de muncă, fie prin „muncă la domiciliu” (o păcăleală teribilă), fie printr-un fel de şomaj mascat. Ultimele două fiind în fapt cheia către pierderea locului de muncă. De ce? Pentru că nicio instituţie, nicio structură, nu îşi poate permite susţinerea pe termen mediu a angajaţilor fără producţie. Nici măcar Statul, zeul neocomuniştilor. Pe termen scurt (câteva săptămâni, cel mult o lună), da, îşi permit. Dar de la două luni falimentele încep să curgă. Sau cel puţin concedierile!

Deci, care sunt roadele EVIDENTE ale măsurilor luate de conducători?
Categoriile de risc minim – copiii şi părinţii sub 45 de ani – sunt supuşi unui genocid.
Părinţii aceştia, rămaşi acum fără locuri de muncă, sunt cei care trebuie să îşi crească copiii. În lipsa muncii lor vor falimenta nenumărate firme mici şi mijlocii. Rămaşi fără bani şi fără producţie, cum îşi vor mai hrănii copiii?

Mai mult, să ne uităm la farmaciile golite de medicamente. Mii de oameni vor muri din lipsa medicamentelor necesare… dacă stocurile nu se vor reface. Dar cum să se refacă dacă oamenii nu lucrează?

Să ne gândim şi la rezultatul panicii maselor, fenomen întotdeauna negativ şi (auto-)distructiv. Va fi de ajuns răspândirea unor zvonuri absurde, alimentate de psihoza izolării, pentru a se ajunge la linşaje, la torturarea, schilodirea şi moartea unor oameni nevinovaţi. Este un fapt, nu doar o posibilitate! Deja în întreaga lume au fost atacuri asupra unor oameni doar pentru că unii s-au gândit că aceştia ar putea să fie infectaţi! Nu este o glumă! Mass-media din Republica România a povestit doar de un caz din Ucraina. Dar asemenea cazuri există şi în Marea Britanie, SUA ori Canada. Adică în ţări în care unii ar zice „aşa ceva nu se poate”. Însă oamenii sunt oameni, iar isteria maselor este totdeauna cumplită. Şi atât mass-media cât şi măsurile autorităţilor o amplifică.
Inclusiv prin faptul că se permit titluri de felul „Explozia de coronavirus din România a juns la 30 de cazuri!”. 30 de cazuri înseamnă foarte puţin, nu o explozie, mai ales când ai în acelaşi timp cca. 60 de morţi de „gripă comună”, fără COVID-19, şi un număr imposibil de precizat, dar sigur peste 50.000 de cazuri, de infectaţi cu „gripă comună”. Altfel spus, asemenea titluri sunt inepte din punct de vedere ştiinţific. Şi au doar rostul de a provoca panică spre a atrage cititorii. O practică ce ar fi total imorală, josnică şi lipsită de orice urmă de etică jurnalistică în vremuri normale. Dar care în asemenea vremuri devine criminală. Şi „autorităţile”, adică politicienii, iată, o permit.

Pe scurt, roadele otrăvite ale „măsurilor” aberante luate de autorităţi, dacă se extind peste o durată de 2 săptămâni, riscă să ducă la moartea unui număr de Români mai mare decât al tuturor oamenilor morţi până acum de COVID-19.
Dar, în acelaşi timp, politicienii vinovaţi vor poza în „salvatorii planetei”, „salvatorii României” etc. Ca de obicei.
Pentru că, da, asta este majoritatea populaţiei Republicii România, adică marea masă de Românofoni (cea care a boicotat şi Referendumul pentru Familie, dar a votat prosteşte referendumul aberant al lui Johanis): o masă de sclavi, care ştie că televiziunea minte, dar o crede, care ştie că politicienii mint, dar îi ascultă, care ştie că statul o fură, dar aleargă să îi dea banii (şi vrea să îi silească şi pe alţii să dea cât mai mulţi bani statului tâlhar). Această masă de Românofoni, care se bucură să se lase pe mâna politicienilor pe care îi urăşte şi dispreţuieşte, îndreaptă România către distrugere.
Vă dăruiesc sfatul tatălui meu, pe care l-am primit prin 1986, după o discuţie despre isteria maselor (discuţie provocată de scenele demente de la cozile la carne): „Încearcă să nu te laşi prins de isteria maselor şi să nu stai în calea lor.„

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Este adevărat că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani”?

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Este adevărat că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani”?

S-a răspândit mult vorba că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani„. Este adevărat? Să ne uităm la hartă!

Dacia Burebista Decebal Romana 02
Hotarele nord-dunărene ale stăpânirii lui Burebista, Decebal şi Traian

Hotarul verde închis este al stăpânirii lui Burebista. Unii numesc stăpânirea acestuia imperiu, deoarece a ocupat ţări şi popoare străine. Alţii o numesc regat, deoarece chiar Burebista este denumit în vremea sa „cel mai mare dintre regii Traciei”. Alţii îi neagă denumirea de imperiu sau regat deoarece nu a avut o structură statală coerentă, propriu-zisă (şi de aceea a şi dispărut la moartea lui Burebista). Oricum ar fi numită această stăpânire, ea se întindea la sud până la Munţii Hem (Haemus, azi Balcani) şi în Munţii Timocului de astăzi. Ea cuprindea şi teritoriul dintre Tisa şi Dunărea de Mijoc (apoi ocupat de Sarmaţii Iazigi). La nord hotarul exact nu se cunoaşte, dar se ştie că şi Costobocii, şi Carpii (se pare şi Carpianii) au fost în afara stăpânirilor lui Burebista şi Decebal.

Hotarul auriu-închis este al stăpânirii lui Decebal. Acesta urcă pe tronul regatului clientelar Dacia, regat care avea relaţii privilegiate cu Romania (Imperiul Roman) în schimbul obligaţiei de a asigura pacea în zona de frontieră comună. Din pricini încă necunoscute (dincolo de închipuirile fierbinţi ale unora şi altora), Decebal va invada repetat ţara aliată (Romania/Imperiul Roman). În apus (vest) ţara sa se învecina cu Regatul Iazigilor Metanaşti, de asemenea stat clientelar roman. Iazigii erau Scito-Sarmaţi. În miazănoapte (nord) şi nord-est, Dacia lui Decebal se învecina cu triburile Costobocilor şi Carpilor (ramuri tracice nordice, poate dacice). Hotarul era undeva în sudul Maramureşului istoric şi pe Carpaţii Răsăriteni. În est, vecinii erau în primul rând Bastarnii şi Roxolanii, care stăpâneau colţul dinspre Dacia al Sciţiei Europene. Bastarnii erau un amestec sarmato-traco-germano-celtic, iar Roxolanii erau scito-sarmaţi (cu elemente tracice nordice). Hotarul era pe Carpaţi şi pe sudul Sub-Carpaţilor. Oltul se afla, se pare, în întregime în Dacia.

Hotarul purpuriu (roşu-închis) este al stăpânirii lui Traian. Acesta va pedesi repetatele invazii ale lui Decebal, alipind într-un prim război teritoriile Dacilor pro-romani (cu linii purpurii pe hartă) şi cucerindu-le pe cele ale aliaţilor regelui dac (Bastarnii şi Roxolanii). Deoarece Decebal a încălcat iarăşi atât hotărârile de pace cât şi datoriile de aliat, are loc un al doilea război, în care Traian cucereşte restul Daciei (şi finalizează cucerirea teritoriilor Bastarnilor, se pare). Legăturile Dacilor cu Romanii sunt foarte vechi, în timpul lui Burebista existând deja apropieri puternice între familiile nobililor daci şi respectiv romani. 

Deci, dacă hotarul statului lui Burebista i-ar fi inclus şi pe Costoboci şi Carpi ar fi însemnat că a intrat sub stăpânire romană între 75 şi 90% din acest stat. Fără ei, sub stăpânire totală intră cam 99% din statul lui Burebista (practic tot teritoriul dacic, plus altele).  
Din Dacia lui Decebal a intrat sub stăpânire romană 100% (tot teritoriul). 
Afirmaţia „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani” este o aberaţie totală.
(Iar când vine de la cei care spun că dacii şi romanii erau de fapt un singur popor ce vorbea aceeaşi limbă trece de orice limită a iraţionalului.)

Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Două hărţi folositoare: întinderile maxime ale Romaniei (zisă şi Imperiul Roman) şi, respectiv, harta limes-ului roman şi valurilor de pământ iazigo-romane înspre Dacia, reperele întinderii minimale a Regatului Iazig.

Romania 01
Romania a.k.a. Roman Empire
Limes Iazigi 02
Teritoriul Regatului Iazigilor (cu galben-auriu)

În această ultimă hartă se pot vedea hotarele Regatului Iazigilor (Metanaşti) pe baza limes-ului roman şi a valurilor de pământ ridicate de Iazigi cu ajutorul Romanilor înspre Dacia (înainte ca aceasta să devină stat clientelar roman). Se poate vedea că mai mult de jumătate din Banat şi aproape toată Crişana făceau parte din Regatul Iazig.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Nicolae Iorga – Bizanţul şi Romania

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Costantin_nord-limes_png - b mic

Noi zicem Bizanţ, dar termenul acesta nu a fost niciodată aplicat la altceva decât la cetatea de odinioară [Byzantiumul traco-elin pre-roman n.n.].

Bizanţul [aşa-zisul „Imperiu Bizantin” n.n.] nu este o Împărăţie grecească sau orientală ci, în concepţia sa fundamentală Împărăţia Romană, Basileia ton Romaion […].

Grecul însuşi a ajuns, şi în viaţa populară, să se considere nu Elinul de odinioară ci, în concepţia populară a cuvântului, Rhomaios, Romeos […]

Deci împărăţia aceasta a fost a „Romeilor”, care se consideră Romani, nu admiţând îngenuncherea lor ci reclamând cu mândrie apartenenţa faţă de Imperiul Roman. S-a păstrat astfel, la Bizanţ, limba latină, care apare pe monede până într-o epocă foarte târzie. Ea s-a păstrat şi în ceea ce priveşte dreptul […] limba greacă fiind numai pentru interpretări, pe când textele [de lege n.n.] se prezentau în latină.„

Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Nicolae Ceauşescu – rău sau bun?

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Nicolae Ceauşescu – rău sau bun?

 

De multe ori vedem pe internet – pe „chat-uri” şi în felurite „comment-uri” – texte de felul „Băi nesimţitule/nesimţito, porcule/scroafo, ratatule/ratato etc., cine eşti tu ca să-i judeci pe alţii?„.
Evident, cel sau cea care emite mitocănia aberantă nu vede că tocmai a judecat (şi chiar a osândit) pe cel cu care vorbeşte.
Judecarea celuilalt este extrem de primejdioasă.
Nu doar pentru că de obicei cădem exact în cele pentru care îi osândim pe ceilalţi.
Dar şi pentru că nu ştim despre celălalt multe, dar mai ales felul în care îşi va sfârşi viaţa.
Saul din Tars, mare prigonitor al Creştinilor, ucigaş de creştini, se pocăişte de păcatele şi patimile sale şi, îndreptându-se, devine unul dintre Apostolii lui Dumnezeu.

Şi în cazul Nicolae Ceauşescu lucrurile trebuie judecate cu înţelepciune, fără patimă.
Sunt mulţi care spun „era mai bine pe vremea lui Ceauşescu”, „ăştia nu pot nici să vopsească ce a construit Ceauşescu” şi altele asemenea. Ori chiar, patetic, „i-am ucis ca pe câini şi acum suntem sfâşiaţi de hiene” şi altele asemenea.
Reacţia celor care cred că Ceauşeştii meritau ucişi este ceva de felul „Comuniştilor!”. Sau şi mai urâtă, încât nici nu merită redată.
Dar care este adevărul?
A fost Ceauşescu rău? A fost bun?

Pentru a înţelege adevărul trebuie să lăsăm deoparte mărunţişurile, fie ele şi „picante”. Şi să mergem la esenţă.
Comunismul este rău.
Este un fapt clar: oriunde a fost instaurat comunismul lucrurile au mers rău economic şi social, s-a instaurat dictatura şi s-a distrus cultura, s-a recurs la genocid. Nu există ţară comunistă în care să nu se fi manifestat aceste elemente rele, chiar cumplite.
În drum spre locul de execuție Nicolae Ceauşescu a cântat Internaţionala (imn mondial al extremei-stângi, fie ea comunistă ori socialistă – tot un drac).
Nicolae Ceauşescu a murit strigând „Trăiască România Socialistă şi independentă!„.
Aceste gesturi sunt până la urmă mai importante decât crimele (asasinatele și genocidul) pe care Nicolae Ceauşescu le-a făcut cu mâna lui sau prin mâna altora de-a lungul anilor.
Pentru că ele pecetluiesc susţinerea de către el, până la moarte, a unui sistem criminal, monstruos, inuman.

(O paranteză! Am văzut de curând un text de genul „I-am ucis ca pe câini [pe Ceauşeşti] şi acum suntem sfâşiaţi de hiene„. Eu nu ştiu câţi dintre cei care postează, preiau, apreciază etc. asemenea texte au fost implicaţi în arestarea Ceauşeştilor şi Procesul de la Târgovişte. Cred că niciunul. Oricum, în imensa majoritate cei care postează, preiau, apreciază etc. asemenea texte nu au avut nicio implicare în arestarea, judecarea şi executarea Ceauşeştilor. Şi atunci de unde această blamare colectivă, de unde această iraţională (delicat spus) asumare a vinovăţiei pentru un fapt cu totul străin?
Din gândire comunistă!
În Comunism toate realizările sunt meritul Partidului, Conducătorului iubit şi, eventual, aparatnicilor – membrilor de partid. Nereuşitele, nu, niciodată. Vinovăţia este externă şi, dacă nu este aruncată pe străini, dacă lipseşte un anume ţap ispăşitor, trebuie musai asumată colectiv. Toţi plătesc pentru ea!
Ca urmare, deşi Ceauşeştii au fost ucişi de ai lor – că, de!, cine seamnă, se adună – trebuie convinşi Românii să se simtă vinovaţi. Şi să creadă că e drept ca PSD-ul, UDMR-ul, USR-ul, PNL-ul şi alte asemenea grupări să îi vândă, să îi jupoaie, să îi masacreze.)

Se face o confuzie între ceea ce s-a construit sub Nicolae Ceauşescu şi eventualele calităţi ale acestuia.
Este ca şi cum cineva ar lăuda lagărele de concentrare naziste ori sovietice pentru realizările în muncă ale deţinuţilor!
Da, Nicolae Ceauşescu s-a folosit de munca deţinuţilor lagărului comunist România pentru a construi şi unele lucruri bune. Aşa cum s-a folosit de munca aceloraşi pentru a face lucruri rele. Dezastrul ecologic şi umanitar de la Copşa Mică este un exemplu de distrugere şi crimă ceauşistă printre multe.
Beţia, curvia, hoţia, amoralitatea, făţărnicia – iată câteva dintre elementele fundamentale ale omului nou construit de Comunism în România. Cu directa participare – deci nu doar complicitate, ci chiar conducere – a lui Nicolae Ceauşescu.

Încearcă unii să-l apere de toate crimele comise sub conducerea sa cu cele mai absurde pretexte: „nu ştia”, „i se raporta altceva şi astfel era păcălit”, „era manipulat”.
Păi dacă este aşa, înseamnă că nu are niciun merit în realizările vremii! Că neştiind, fiind păcălit şi/sau manipulat, înseamnă că realizările aparţin altora, nu lui!
Logic, nu?
Pentru cine vrea să gândească logic.
Dar dincolo de fractura de gândire mai este un fapt: Ceauşescu ştia. Ştia foarte bine. Sunt mii şi mii de documente clare.
Şi dacă nu ar fi ştiut, n-ar fi contat nici cele bune sau rele, dar tot ar fi contat mărturisirea de credinţă finală, comunistă, prin care singur s-a osândit. (Pentru cine nu îşi închipuie că ar fi fost bun Comunismul.)

Da, Nicolae Ceauşescu a încercat să impună România pe scena mondială. De ce? Pentru că era „a lui”. Pentru că astfel se impunea el pe scara mondială. Nu pentru că o iubea!
De unde ştim asta?
Pentru că a distrus sistematic tot ceea ce era fundamental românesc, tot ceea ce era esenţial pentru existenţa în prezent şi viitor a Românimii şi a României!
A distrus satul românesc, inima vieţii româneşti.
A continuat distrugerea demnităţii româneşti, element esenţial pentru instaurarea Comunismului – căci Comunismul este religia complexaţilor (şi mai ales a complexaţilor furioşi).
A distrus mai departe, asemenea înaintaşilor săi de stânga, Cultura Română Veche.
A distrus clăcile şi le-a transformat în munca forţată numită „muncă patriotică” şi „muncă voluntară”.
A distrus şezătorile şi le-a transformat în şedinţe de partid.
A distrus horele şi le-a transformat în discoteci.
A deschis larg porţile deznaţionalizării totale, limitând conştiinţa naţională la „adeziunea faţă de Partid şi Conducător”!

Atunci când vedeţi tineri şi bătrâni distruşi de băutură, tâmpiţi de muzică ieftină şi tăvălindu-se în patimi să vă amintiţi că ei sunt oamenii noi obţinuţi de Regimul Ceauşescu. (Adevărat, în continuarea celor dinainte. Dar, cel puţin la fel cu acelea, tot regim antiromânesc – şi despre asta e cuvântul de faţă!)
Nicolae Ceauşescu a distrus Istoria Românilor.
Am mai vorbit despre asta, cine este interesat poate căuta materialele pe acest blog.
După modelul Karl Marx, Nicolae Ceauşescu a duşmănit Ortodoxia, încercând să o scoată din inima şi gândirea Românilor.
Cum a spus Mihai Eminescu?
„Biserica Orientală (Răsăriteană/Ortodoxă) este Maica Neamului Românesc.” (Mihai Eminescu, Timpul, 14 august 1882)
sau
„Cine combate Biserica Ortodoxă și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (ibidem)
Este o realitate pe care o uită mulţi astăzi, aşa cum i-a învăţat Ceauşescu însuşi – care îl lăuda pe Eminescu dar ura Biserica.
E drept, aşa cum unii încearcă să-l scoată pe Stalin creştin – ba chiar sfânt -, la fel se încearcă şi cu Ceauşescu. Dându-se ca exemplu faptul că au făcut uneori parastase familiei lor.
Acest act ceauşist – real – dovedeşte iarăşi făţărnicia şi neomenia Comunismului, dictaturilor. El şi apropiaţii lui puteau să facă acest gest – de „tradiţie”, de „obicei”, cum îi spuneau ei. Dar dacă alţii era prinşi făcând parastase ori alte slujbe, erau pedepsiţi crunt! Perversitatea acestei purtări şi gândirii, folosirea fără ruşine a unor legi total contradictorii – iată alte otrăvuri pe care le îndurăm şi astăzi!

Nicolae Ceausescu 02.jpg
Nicolae Ceauşescu zâmbind fericit sub o stemă sovietică pe care scrie, totuşi, „România”, sub un steag sovietic pe care scrie, totuşi, „P.C.R.” şi un tricolor mânjit de stema sovietică pe care scrie, totuşi, „România”.
El ne explica ce bine trăim în vreme ce noi sufeream de foame, frig, sărăcie, lipsă de libertate. Dar trebuia să ne consolăm cu „politica externă măreaţă” ceauşistă.

Aceeaşi duplicitate exista în toate laturile vieţii în vremea Regimului Ceauşescu.
„Ei se fac că ne plătesc,
Noi ne facem că muncim!”
iată doar unele dintre creaţiile folclorice ale acelor timpuri ce arată făţărnicia, necinstea, hoţia devenite molimă naţională. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu!
La televizor se pretindea decenţă, dar petrecerile comuniste erau pline de deşănţare, după model sovietic. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu!
Public se vorbea despre libertate, dar turnătorii foşgăiau peste tot şi Internele loveau mereu ba pe unul, ba pe altul, pentru vreun banc politic, o părere nepotrivită, Doina lui Eminescu sau orice altă literatură interzisă.
Etc., etc., etc.

Mii de patimi iubite de extrema-stângă au fost susţinute de Regimul Ceauşescu. Cel care avea puterea să lupte împotriva lor, să le limiteze, chiar să le elimine. (Pentru că, oricum, avea toată puterea!) Dar scopul extremei-stângi, scopul Regimului Ceauşescu era chiar acesta: un popor alcătuit din oameni dacă nu imbecilizaţi măcar inerţi, dacă nu inerţi măcar mânaţi doar de patimi convenabile politic.
Fără această pregătire ceauşistă a poporului tovarăşii lui Nicolae Ceauşescu, adică Iliescu, Brucan, Roman şi ceilalţi, nu ar fi putut să pună mâna pe putere niciodată. Venirea lor – şi toate durerile pe care le ducem de atunci încoace – i se datorează major lui Ceauşescu.

Şi toate aceste roade otrăvite ale Ceauşismului încă nu ar fi de ajuns ca să îl osândească, dacă înainte de moarte s-ar fi pocăit de ele!
Dar nu s-a pocăit!
Şi acest lucru este pentru veşnicie!
Erou pentru Comunism, el rămâne până dincolo de moarte un duşman la Românilor şi Neamului Românesc.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă