Răspund cititorilor. Ciprian B. despre 21 de rubini

Răspund cititorilor. Ciprian B. despre 21 de rubini

Dincolo de un link la o critică (foarte slabă) a filmului 21 de rubini (la care am răspuns aici), cititorul Ciprian B. îmi sau ne spune și că:

Ceea ce salvează aceste rânduri este începutul opinia mea. Început în care pare să existe o urmă de deschidere față de alte idei. Ca urmare, am ales să și public comentariu și, după cum se vede să îi răspund.

Cu tot respectul față de d-l Ciprian B. trebuie să îi transmit că atunci când cineva emite critici radicale, trebuie să se aștepte la posibilitatea unor critici radicale față de ce spune. Iar când cineva atacă la persoană…

În cazul de față, prima frază este și neclară, și foarte subiectivă, și ad personam (și nu într-un sens bun!).
Este neclară, pentru că
1. Nu ni se spune ce înseamnă „se regăsește… în acest film”.
2. Nu ni se spune ce înseamnă „se regăsește prea mult”.
3. Nu ni se spune ce înseamnă „biserica instituțională”.
4. Nu se lămurește de ce „regăsirea” „prea mult” „în acest film” ar însemna „frustrări legate de relația cu biserica instituțională pe care nu a reușit să și le gestioneze”.

De ce, de pildă, nu ar putea însemna și frustrări pe care a reușit să și le gestioneze?
Așa cum, de pildă, un om frustrat că este slab, dar care își gestionează bine frustrările, se regăsește foarte mult în, să zicem, Karate-Kid sau Omul Păianjen.
De ce într-un asemenea caz se poate – cunosc cazuri – iar la filmul 21 de rubini nu se poate?

Mai mult, nu îmi dau seama, dacă vorbim româna așa cum trebuie, de ce ar fi o chestiune negativă existența acestor frustrări. Bănuiala mea este că d-l Ciprian B. folosește termenul impropriu, colocvial, care este consemnat, destul de neclar, de un singur dicționar al limbii române. Pentru că înțelesul corect pentru a frustra, ce există și în DEX, și în Micul Dicționar Enciclopedic, și în alte asemenea instrumente, este

a lipsi pe cineva (mai ales statul sau o instituție) de un drept sau un bun; a păgubi

Iar pentru frustrare, avem

1 Privare a cuiva de un drept care i se cuvenea Sinonime: (rar) frustrație (1), păgubire2 Privare a cuiva de o satisfacție. 3 (Prin extindere) Înșelare. 4 (Prin extindere) Dezamăgire. 5 (Psihologie; concretizat) Stare a unui individ care, din cauza unei piedici sau a unei inhibiții, nu-și poate realiza o dorință sau satisface o plăcere.

Iată că sensul negativ apare doar alegând o formă particulară a punctului 5: aceea în care „dorința sau plăcerea” sunt rele.
În rest – adică în cel puțin 90% din cazuri – sensul frustrării este negativ pentru cel care o produce.

Într-un fel ciudat, însă, d-l Ciprian B. folosește sistematic termeni neclari.
Am amintit de acel „regăsește” sau de „prea mult”, acum despre „frustrare”.
Dar ce înseamnă, revenim, „biserica instituțională”?
Dacă spunem că înseamnă, de fapt, Administrația Bisericească, ar însemna să speculăm.
Alt sens, însă, deocamdată nu văd.
Totuși, până clarificarea pe care, nădăjduiesc, d-l Ciprian B. o va aduce, las deoparte această frază și merg la următoarele.

Și eu spun:
Artistic: filmul este excepțional.

Uite poznă!
El zice că e zero, eu spun că-i excepțional.
Care are dreptate?

La prima vedere, cel care aduce argumente.
Doar că în artă e mai greu cu argumentele…
Picasso a pictat/desenat niște urâțenii care au avut un succes uluitor. La fel Goya. Ciudățeniile lui Dali au cucerit lumea. Etc.

Ca urmare, nu îl contrazic aici pe d-l Ciprian B., căci pentru d-sa se poate ca albastrul de Voroneț să fie urât sau 21 de rubini să aibă valoare artistică zero.
Singura problemă este că părerea d-sale în această privință o exprimă drept sentință absolută.
Căci nu spune după părerea mea sau după gustul meu, ci vorbește ca și cum toți ar fi siliți să aibă gusturile și părerile d-sale.
În ceea ce mă privește, găsesc 21 de rubini ca o mare și excepțională realizare artistică. Dar subliniez că este părerea mea, nu un adevăr absolut.

Și eu spun: aici iar nu înțeleg unde-i baiul!
Ideologic este orice documentar, ba chiar orice film și orice carte.
Practic orice creație artistică este, la un nivel sau altul, ideologică. Adică exprimă ideologia creatorului sau creatorilor ei.
E ceva firesc.

Tributar?
Din nou d-l Ciprian B. folosește termeni neclari.
Părinții Apostolici, ca și Părinții secolelor IV-VI și nu numai sunt tributari Bibliei. La fel cum este orice teolog adevărat.
Iar acest lucru este un bine firesc pentru Creștini: suntem (sau trebuie să fim) ucenicii lui Iisus Christos, Cel ce ne-a zis „Cercetați Scripturile” (Ioan 5.39) și „Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12.24).
Ca urmare, a fi tributar nu este o învinuire reală, ci una extrem de greșită.
Pentru că toți suntem tributari. Unii lui Dumnezeu, alții diavolilor.
Și încercarea de a nu fi tributar nimănui este cea care a deschis și ține în existență Iadul.

Ca urmare, acuzând filmul 21 de rubini că este tributar și ideologic d-l Ciprian B. săvârșește același act cu cel care ar acuza filmul 21 de rubini că are imagini și că acestea se succed rapid dând iluzia mișcării. Și o învinuire, și cealaltă, sunt absurde, pentru că toate acestea sunt firești unui film.

Iarăși,

Până acum, aceasta este singura învinuire cu greutate, singura care înseamnă ceva.
Doar că, la cât de mare este o asemenea acuzație, ar fi fost de așteptat cel puțin câteva argumente. Care lipsesc cu desăvârșire.
Aici pot să presupun, după curgerea comentariului, că d-l Ciprian B. a fost puternic influențat de critica pe care am criticat-o aici. Și pe care vă îndemn să o citiți, dacă nu ați făcut-o deja.
Și dacă presupunerea este adevărată, „argumentele” pentru această acuzație lipsesc desăvârșit. Lipsesc desăvârșit, pentru că „argumentele” acelei critici se bazează exclusiv pe închipuiri ale autorului ce contrazic direct ceea ce este în film.
Dacă presupunerea este greșită, iar d-l Ciprian B. are propriile sale argumente, le aștept cu interes.

Cu toate că realitatea îl contrazice deja: sunt oameni care au văzut filmul și au înțeles că orice drum fără Dumnezeu este o formă de sinucidere.
Ceea ce este, duhovnicește, esențial.

În sfârșit, d-l Ciprian B. vine cu o afirmație foarte interesantă:

Trebuie să spun că nu am înțeles și nu înțeleg de unde și până unde ar fi asta o întrebare esențială.
Singura „invitație” pe care i-o fac și i-aș face-o lui Christos este să Îl rog mă călăuzească, să îmi fie cât mai deplin Dumnezeu, Arhiereu, Împărat, Învățător, Totul.
Mi-aș dori să mă invite El pe mine, oriunde pot fi mai aproape de El.
Să Îl invit eu pe Christos la un film mi s-ar părea o prostie abisală, venită dintr-o aroganță abisală. Exceptând cazul în care El mi-ar spune că Îi place un film și ar vrea să îl vedem împreună, când aș zice Da, Doamne, facă-se voia Ta!

Dincolo de această deosebire de vederi între mine și d-l Ciprian B., voi spune că Iisus Christos s-a uitat la aceste filme încă înainte să se nască cei care le-au făcut. Căci Dumnezeu este dincolo de timp. Și că se uită la aceste filme cu fiecare om care le vede, căci El este alături de fiecare, pe fiecare chemându-ne la mântuire.

Această întrebare, departe de a fi esențială, este absurdă.
Îl aducem, nu că Îl invităm, pe Dumnezeu cu noi oriunde ne ducem, inclusiv la orice film la care ne uităm. Și pe Dumnezeu, și pe îngerul păzitor, și pe toți sfinții care ne poartă de grijă…
Prefăcându-ne cu foarte multă grijă că nu știm că El este și ei sunt cu noi.

Ca urmare, mi se pare mie, adevărata întrebare esențială este:
Cum vede Dumnezeu filmul 21 de rubini? Ca pe ceva bun, sau ca pe ceva rău?
Iar la această întrebare cred că am răspuns și eu, pe larg, și Părintele Ioan Istrati, mai pe scurt, Buturugă Anghel, tot pe scurt, și Iulian Capsali, și mai pe scurt, și Mihail Neamțu, mai pe larg, Eduard Dumitrache în câteva rânduri etc.:

Înaintea lui Dumnezeu filmul 21 de rubini este un film bun, spărgător al fățărniciei, trezitor la sinceritate; cel puțin înaintea lui Dumnezeu.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

scena cheie a filmului din punctul meu de vedere

Despre trufia Imnului Ungariei. O controversă

La articolul Trufia Imnului Ungariei am primit un răspuns (împărțit în două părți) care contrazice scrisele mele.
Replica este frumoasă, argumentată, civilizată. Acesta fiind singurul tip de replici pe care le accept pe acest site (blog).
Dar, cum se poate bănui, am altă părere decât cea din replică.
Prin urmare, m-am hotărât să înfățișez și replica, și răspunsul meu la ea, într-un articol de sine stătător. Poate va fi de folos cuiva.

Comentariul 1

Părinte drag!
Versurile „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!” este tributară învățăturii catolice despre ‘ofensa divină’ (a fericitului Augustin) conform căreia Dumnezeu NU iartă până cineva nu este pedepsit pt ofensă. (ideea de ‘ofensă divină’ a ajuns în canoanele lor de exemplu la Conciliul din Trent (1546)). Același mod de gândire a făcut posibilă apariția dogmei ‘purgatoriului’ în care oamenii își plătesc (prin suferința unor chinuri) singuri păcatele mai mici nespovedite și ispășite prin penitență, Iisus Hristos plătind pentru ‘vina ereditară’ (altă dogmă a catolicilor) pe care nici un alt om nu o poate plătii, ofensa fiind prea mare, plătibil doar cu sânge nevinovat / curat.
Într-adevăr, dacă omul gândește ortodox, fraza din imn este erezie (părere distinctă), dar asta e cu catolicii, la ei Dumnezeu este un justițiar.
Maghiarii nu gândesc la modul: ‘gata suntem liberi să facem orice suntem absolviți’. Această idee este absentă.
Cei puțini care – iubesc să urască altă nație – au alte argumente.
Iar cei ca Angela Kiss … nu cred că e chiar unica, dar rari. Aceștia chiar dacă au toate țiglele pe casă, unele sunt puse aiurea.
Majoritatea n-au treabă cu nimeni.
Autorul poeziei (textului) un maghiar din jud. Satu Mare, avea în vedere suferința poporului, iobăgimii (și țăranii maghiari erau iobagi și sufereau, se mai răsculau ca Gheorghe Doja), a poporului în general, apăsat de mai marii austrieci și maghiari (între care și români care s-au maghiarizat pt acces la ciolan) din mica pătură conducătoare, caz asemănător cu boierii din Muntenia și Moldova (și peste tot) care asupreau crunt țăranul fie iobag fie nu. (Muzica a compus-o Erkel Ferenc).
Nu se poate ștampila o națiune întreagă din cauza unor psihopați, doar nu caracterizăm românii după Țurcanu & Co, nici pe germani după SS-iști …
Cu respect, T…

Comentariul 2

… apoi imnul Germaniei „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!” în original:
Deutschland, Deutschland über alles, Über alles in der Welt
este muuuuuult mai arogant, trufaș … dar totuși nu considerăm poporul german ca un ‘rău’ … dar cu maghiarii suntem în dublu-standard … mulți din ei cu noi așișderea.
Ori acest lucru nici pe placul lui Dumnezeu nu este nici Adevărul

Răspuns:

Vă înțeleg ideile, dar mi-aș dori să puteți avea deschidere și către alte păreri.
O voi lua pas cu pas, după ceea ce ați scris în cele două comentarii:

1. Chiar după teologia catolică, versurile  „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!”  nu au nicio justificare în doctrina „ofensei divine”. Aceasta se referă la plata păcatelor și greșelilor prin suferința ce vine în urma lor. Dimpotrivă, textul vorbește despre plata prin suferințele de acum a păcatelor din viitor, ceea ce este în contradicție cu doctrina amintită. Dacă ar fi să căutăm o justificare în Catolicism, aceasta ar fi cel mult aceea a „meritelor prisositoare”, doar că aceasta se potrivește aici doar dacă se consideră Națiunea Maghiară, in corpore, și sfântă, și alcătuită doar din sfinți. Ceea ce amplifică trufia versurilor, nu o scade.

2. Ca să facem o demonstrație prin reducere la absurd, chiar dacă am admite că versurile în cauză sunt inspirate de o anume erezie catolică, asta nu le face cu nimic mai smerite! Dimpotrivă, faptul că din toată doctrina catolică s-a ales anume un asemenea concept mărturisește exact îngâmfare!

Aici putem aminti Imnul Spaniei, Marcha Real, care nici nu are versuri oficiale, iar cele care au fost sunt total străine de trufia din textul unguresc „Această națiune a suferit destul pentru păcatele sale trecute și viitoare!”.

Din Imnul Portugaliei, A Portuguese (ori Portuguese) cele mai mândre versuri sunt primele: „Heróis/ do mar, nobre povo, / Naçao valente, imortal, / Levantai hoje de novo / Os esplendor de Portugal”, adică „Eroi / ai mării, nobilă stirpe / Națiune vitează, nemuritoare / Ridică acum din nou / Splendoarea Portugaliei”.
Sincer, nimic de reproșat, deși Portughezii sunt mult mai catolici decât Ungurii.

Imnul Italiei – patria originară a Catolicismului! –, numit „Il Canto degli Italiani”, „Fratelli d’Italia” etc., face, într-adevăr, apel la Dumnezeu. De pildă, în strofa 3, care sună așa: „Uniamoci, amiamoci; / L’unione e l’amore / Rivelano ai popoli / Le vie del Signore. / Giuriamo far libero / Il suolo natio: / Uniti, per Dio, / Chi vincer ci può?”. Adică: „Să ne unim, să ne iubim / Unirea și iubirea / Relevă popoarelor / Calea Domnului. / Jurăm să eliberăm / Pământul nației / Uniți, pentru Dumnezeu / Cine ne poate învinge?”.

La fel stau lucrurile cu Imnul Andorei (El gran Carlemany), și cu atât mai mult cu Imnul Maltei (L-Innu Malti), ultimul putând să fie cântat cu inimă curată de orice Ortodox!

Tot lipsit de orice alunecare extremistă ori eretică este și Imnul Croației (Lijepa naša dominovo).

Iată, deci, că toate țările catolice au imnuri de o frumoasă decență, de un patriotism curat și de o mare sănătate teologică a versurilor! Și acestea sunt țări majoritar, ba chiar covârșitor catolice!

Prin urmare, să nu aruncăm vina pe Catolicism pentru alegerea Ungurilor! Cu atât mai mult cu cât de multă vreme Catolicii sunt o minoritate în Ungaria, deci era ușor de îndreptat textul sau de ales alt imn!
Și vă îndemn să citiți versurile Imnului Sloveniei (Zdravjica), spre a vedea ce imn are această țară catolică de lângă Ungaria!

3. Ideea că Maghiarii nu gândesc „suntem liberi să facem orice” este foarte optimistă. Și mi-aș dori din tot sufletul meu să fie adevărată. Doar că dacă nu ar crede asta ar schimba imnul. Sau, ca să mergem la alte fapte (Matei 7.15-20), o să dau alte exemple. De pildă, atâta vreme cât se păstrează minciuna că Ungurii au găsit „gol” când au venit în Panonia și Ardeal, ar fi absurd să cred în bunele intenții ale Ungariei și Maghiarilor. La fel câtă vreme se păstrează și propagă minciuna că Ungurii au găsit doar „rămășițe ale popoarelor migratoare” atunci când au venit. Sau alte asemenea minciuni, care dovedesc rea voință și rea intenție. Căci în lipsa unor intenții de condamnare a genocidului anti-românesc început de Ștefan I, a crede în îndreptarea sau bunătatea Ungurilor ca națiune este sinucidere și absurditate atroce.

4. Ideea că cei care ar vrea răul Românilor sau altor națiuni sunt „o minoritate neînsemnată” s-a vehiculat multă vreme. Inclusiv în timpul în care Emke și alte structuri maghiarizau forțat Românii (și alte etnii). Inclusiv în interbelic, după care au urmat atrocitățile din Transilvania ocupată. Atrocități la care Ungaria a fost și este părtașă ca națiune și stat. Putem crede în schimbarea Ungariei și Ungurilor ca națiune când o să vedem o sută de monumente ridicate de Ungaria pentru victimele Tribunalelor de Sânge din 1848-1849. Căci statul maghiar a ridicat o sută de monumente pentru „nedreptatea” Trianon! Și să îi vedem pe Unguri mergând să comemoreze victimele, așa cum merg la monumentele „nedreptății” Trianon. La fel pot să amintesc despre genocidara „fugă după steag” și victimele ei. Sau despre crimele făcute în timpul Primului război mondial, inclusiv cu oameni arși pe rug. Etc.

5. Mulțumesc pentru prezentarea contextului scrierii Imnului Ungariei; îl cunosc, dar apreciez gestul. Aș sublinia, totuși, că acest context nu justifică în niciun fel aroganța și fățărnicia textului. Despre aroganță am scris; și am lămurit mai sus și treaba cu învinuirea Catolicismului pentru ceea ce este de fapt altceva. Despre fățărnicie, cu mila lui Dumnezeu, voi scrie. Ajungem însă la

6. afirmația că „Nu se poate ștampila o națiune din cauza unor psihopați”. Această afirmație poate să fie adevărată. Însă este adevărată numai dacă psihopații nu sunt tipici națiunii. Ce înseamnă să fie tipici națiunii? De pildă, să fie mereu la conducerea acelei națiuni. Și ajungem aici la cea mai mare problemă:

În Ungaria și Maghiarime oamenii buni sunt ținuți la nivele joase, ori puși în funcții cu putere politică (aproape) zero; ajung sus numai cei care sunt susținători ai iredentismului extremist maghiar. În toate marile momente istorice acest lucru s-a dovedit clar. O recunoașteți indirect în textul dvs., atunci când vorbiți despre răul făcut de „mai marii austrieci și maghiari”, ba chiar și de acei „români care s-au maghiarizat pentru acces la ciolan”. Afirmația arată existența unui proces negativ (pro-rasist, pro-extremism etnic) de filtrare pentru elita politică maghiară.

La fel stau lucrurile și cu Germanii și Germania, de multă vreme: ajung la conducere, sistematic, oameni de foarte mare răutate, chiar dacă se pretind (și poate chiar sunt) bine intenționați. Dovadă Hitler și Angela Merkel, doi răufăcători ajunși la putere pentru lungi perioade – chiar dacă, evident, stilul de lucru al răutății celor doi pare foarte diferit.

La fel stau lucrurile cu Rusia, la fel cu Franța.

Și, cel puțin deocamdată, la fel stau lucrurile și cu România și Românii, doar că noi aducem la putere pe răufăcători asemenea lui Angela Merkel: dușmani și distrugători direcți și evidenți ai propriei noastre țări și națiuni. (Poate se trezesc Românii la aceste alegeri!)

Căci se împlinește mereu cuvântul Domnului, că cei drepți sunt pretutindeni o minoritate, fiind cel mai adesea disprețuiți în casa și patria lor.

7. V-a scăpat, fără să vă dați seama, un adevăr de care fugiți. Ați spus inițial că Ungurii care ne-ar privi cu dispreț sau ură sunt puțini, iar acum ați spus „mulți dintre ei”.

O să închei cu aceste fapte:

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Dar ca să se întoarcă, trebuie întâi să știe că este păcătos și care este calea de întoarcere.
Eu mi-aș dori ca toți Românii și Maghiarii să se mântuiască!
Dar trebuie ca fiecare să își cunoască păcatele sale și să se pocăiască. Iar asta este cu neputință dacă nu mărturisim adevărul.
Eu știu foarte bine că Ungurii au avut ambiția să facă lucruri frumoase în multe domenii: în muzică și arhitectură, în literatură și pictură, în știință și economie etc.
Știu că din conlucrarea româno-ungară au ieșit lucruri minunate, de la Podul cu Lanțuri și până la festivalurile mămăligii din Harghita sau Covasna. Dar și că Ungurii nu recunosc de obicei nici măcar originea română a lui Iancu de Hunedoara sau Matiaș Crai, cu atât mai puțin alte împreună lucrări (și cu atât mai mult masiva origine română a Maghiarilor de astăzi!).
Deoarece problema este că mândria și trufia nimicesc valoarea celor mai frumoase realizări. În vreme ce smerenia și demnitatea amplifică infinit valoarea celor mai mici realizări.

Cine are urechi de auzit să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea