Închipuiri ce duc la Iad. Americanii sunt răi, Rusii sunt buni

2, ianuarie, 202431, decembrie, 2023 Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Dumnezeu a dăruit omului multe puteri pe care omul le folosește rău și spre rău. Printre acestea, închipuirea.

Închipuirea este puterea de a „prinde în minte, cuget, inimă, suflet chipuri”.
Chipul fiind felul în care arată, se înfățișează ceva – în afara sa, ori în lăuntrul său.
Ca să vorbim în creolo-română, închipuirea este puterea oamenilor de reprezentare, abstractizare, teoretizare, idealizare etc. a unor lucruri în mintea sau spiritul lor.

Închipuirea este de cea mai mare însemnătate pentru învățare, pentru ceea ce numim experiență, pentru nenumărate procese cognitive, analitice, creative etc.
Dar este și izvorul a nenumărate răutăți, este unealta prin care s-au manifestat cele mai bestiale, cele mai inumane porniri, planuri, acțiuni ale unora sau altora dintre cei numiți – adesea pe nedrept – oameni. Asemenea închipuiri au dus și duc în Iad milioane de suflete.

De curând mi-a atras atenția cineva asupra unei închipuiri deosebit de primejdioase. Citez:

„observ, chiar pe anumite site-uri ortodoxe, bloguri ortodoxe ca si indirect se spune ca americanii sunt rai, rusii sunt buni. Cum sa ne raportam la aceste lucruri, noi, tinerii de astazi?”

Am răspuns la această problemă astfel:

„Cu înțelepciune:

1. Răi sunt toți oamenii, orice etnie ar avea. Deosebirea este că unii încearcă sau chiar muncesc și luptă să devină (mai) buni. Ca urmare, Americanii sunt răi, Rușii sunt răi, Românii sunt răi, Indienii sunt răi etc., DACĂ nu se străduiesc să devină buni. Iar la nivel statal…

2. Românimea și România sunt singure în lume. Nu există prieten al României. Așa cum nu există prieten al SUA, Marii Britanii, Franței, Braziliei, Chinei sau Rusiei, Indiei, Japoniei etc. Oricare două state sunt „prietene” dacă și cât au interese convergente; și sunt „dușmane” dacă și cât au interese divergente. Restul e praf în ochi.”

Mi-am dat seama însă că răspunsul este prea blând.
Ideile de felul „Americanii sunt răi, Rușii sunt buni” sunt mult mai rău decât praf în ochi: sunt închipuiri ce duc la Iad.

Ca să dau un exemplu, Americanii i-au dat și pe Sfântul Serafim Rose ori pe alții asemenea, dar și pe genocidarii ⁱ care au bombardat Serbia sau au ucis nenumărați copii în Irak; la fel, Rusia i-a dat și pe Serafim de Sarov sau Sfinții de la Optina, dar și pe Stalin, Lenin, pe genocidarii țari Petru I, Nicolae al II-lea, Alexandru I etc. Românii, ca să nu ne uităm doar peste gard!, i-au dat și pe Sfinții Daniil Sihastrul, Varlaam al Moldovei, Iustin Pârvu, Atanasie Todoran sau Iustinian cel Mare, dar și pe Mihnea Turcitul, Ștefan Cantacuzino, Eugen Țurcanu, Carol Trădătorul (Carol al II-lea) și alți trădători.

Se poate vedea astfel că fiecare neam dă și oameni buni, și oameni răi.
Chiar la Unguri, pe care Românii nu-i pot vedea de obicei decât cel puțin amenințători, dacă nu cu totul răi, există sfinți (ortodocși) precum Moise Ungurul și alții asemenea.
Ca urmare, sunt de la cel rău categorisiri de felul „Americanii sunt răi, Rușii sunt buni” sau „Americanii sunt buni, Rușii sunt răi”. Și duc la o viziune deformată, bolnavă, asupra lumii.

Dar, va spune cineva, aici este vorba despre state și politica lor! Iar termeni ca ”Americanii” sau ”Rușii” sunt folosiți popular pentru a exprima, de fapt, ”SUA” ori ”Rusia”.
Aici sunt două greșeli:
– prima, că se îngăduie o exprimare ce duce ușor la închipuiri foarte rele; căci de la a spune ”Americanii sunt răi” cu ”Americanii = SUA/Guvernul SUA” la a crede că Americanii sunt răi in corpore este doar un pas (înlocuiți ”Americani” cu orice altă națiune; aceeași greșeală). În Biserica lui Dumnezeu nu sunt îngăduite asemenea „exprimări”, care sunt numai porți deschise răului.
– a doua, pentru că se răspândește minciuna drăcească după care un stat sau altul este bun sau rău în sine. După cum am spus și mai sus, orice stat ni se va părea dușmănos și rău atunci când avem interese divergente, contradictorii; și orice stat ni se va părea prietenos și bun atunci când avem interese comune, convergente. Dacă suntem naivi – ceea ce nu este îngăduit Creștinilor! În fapt, orice stat își vede de ceea ce crede că este interesul său. Dacă viziunea sa corespunde interesului național este un stat bun, pentru că reprezintă într-adevăr națiunea. Dacă viziunea sa contravine interesului național este un stat rău, pentru că face rău națiunii pe care ar trebui să o reprezinte. Dar, esențial, niciun stat nu are față de România o datorie mai mare decât față de propria națiune! Și totdeauna, un stat străin își va pune propriile interese mai presus de cele ale României.

În clipa în care Românii, dar mai ales oamenii politici și diplomații, vor înțelege aceasta, viața României se va schimba puternic; în bine.
În loc să aștepte la o închipuită milă ce nu poate să existe, vor înțelege că doar munca și lupta pot aduce ceea ce Românimea sau România au nevoie și trebuie să fie.
În loc să aștepte careva „prieteni” salvatori, vor înțelege că doar munca și lupta pot să ajute Românimea și România să facă față încercărilor.
În loc să aștepte aberante „drepturi” și „recunoașteri” în virtutea unor principii teoretice, vor înțelege că doar munca și lupta pot aduce Românimii și României drepturi și recunoașteri.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cineva, poate, se va întreba unde este Credința în acest ultim paragraf. În muncă și luptă. Căci, pe de-o parte, munca și lupta fără Dumnezeu sunt vânare de vânt: mai devreme sau mai târziu roadele se dovedesc a fi cel puțin sterpe, dacă nu otrăvite. Iar, pe de altă parte, Credința fără fapte moartă este. Cel care se roagă pentru binele Bisericii, Neamului și al Țării, dar nu muncește și luptă pentru acest bine, mincinos este.

i Genocidar = cel care se face vinovat de genocid, cel care a săvârșit sau săvârșește genocid(uri).

Teologia Istoriei. Lupta socială ca imanenţă a lumii căzute

9, aprilie, 202010, aprilie, 2020 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a Creştinilor, îi vor prigoni orice ar fi, oricât bine ar face, oricât de înţelegători ar fi. De ce?
Hai să vedem întâi cum?

Dacă ei (anti-creştinii) sunt majoritatea, vor vorbi despre democraţie şi voinţa majorităţii spre a-şi impune ideile; dacă sunt minoritari vor vorbi despre drepturile minorităţilor şi discriminare pozitivă, despre voinţa minorităţii, spre a îşi impune ideile . Dacă sunt majoritatea vor zice că Biserica trebuie să se supună Statului, care este determinat de majoritate, astfel încât puterea să fie a lor. Dacă sunt minoritari vor cere ca Statul să fie independent de popor, de majoritate, pretinzând că altfel sunt nedreptăţiţi; şi vor pune mâna pe putere pas cu pas, ca parte a „reprezentării minorităţilor„. Dacă sunt majoritari vor cere supunere faţă de voinţa majorităţii. Dacă sunt minoritari vor cere supunerea majorităţii faţă de elita minoritară ce se pretind a fi. Etc., etc.

Adevărul este că Iadul nu a fost creat din dorinţa lui Dumnezeu, ci din dorinţa lui Lucifer şi supuşilor lui de a avea o lume a lor, în care să îşi poată manifesta opoziţia faţă de bine, frumos, curat, adică răutatea, urâţenia, murdăria. De ce? Pentru că existenţa în acelaşi loc a celor care iubesc binele şi a celor care urăsc şi vor răul aduce suferinţă ambelor părţi. Este un fenomen simplu şi absolut.
De aceea şi Omenirea, căzută în păcat, are de înfruntat neîncetat dilema întâlnirii unor părţi diferite şi a armonizării lor. Nici măcar nu este nevoie să fie unele care vor bine şi unele care vor răul! Este de ajuns să vrea forme diferite ale amestecului de rău şi bine tipic omenesc, ori să vrea forme diferite de rău: deja se vor lupta între ei. Ca urmare, orice societate, orice stat, se construieşte pe o ambiguitate morală, pe o încercare de a armoniza definiţii, înţelegeri şi manifestări diferite ale binelui şi răului. O încercare niciodată reuşită.

O dovadă simplă sunt ţările sau regiunile care, ca urmare a unui capitalism sănătos (economic vorbind), au ajuns la bunăstare. Poate să fie vorba despre unele părţi ale Italiei sau despre Danemarca, despre Canada ori Suedia, despre Japonia sau regiuni ale Franţei. Pretutindeni unde există bunăstare, prosperitate, veţi găsi oameni puternic supăraţi pe sistem, care se pretind nedreptăţiţi pe el şi încearcă să îl distrugă. Desigur, în cele mai multe cazuri logica şchioapătă puternic şi fariseismul este nota dominantă. Un exemplu tipic este al sondajelor făcute de organizaţii conservatoare în campusurile stângiste din SUA: în covârşitoare majoritate studenţii se pronunţau pentru asigurarea gratuită de către SUA a educaţiei pentru imigranţii ilegali şi atacau SUA, respectiv Guvernul SUA, pentru că nu asigură acest învăţământ gratuit pentru imigranţii ilegali; însă toţi aceşti intervievaţi au refuzat să dea o parte din bursa lor sau din banii de buzunar pentru imigranţii ilegali pe care pretindeau că îi susţin…

Altfel spus, oamenii susţin adesea cu multă tărie lucruri ce sunt pe dos faţă de propriul sistem de valori. Şi, de foarte multe ori, doar după ce se ajunge la acele lucruri îşi dau seama că de fapt nu le vor! (De câte ori o fată nu a alergat după un băiat pentru ca apoi să sufere pentru că este cu el! Şi invers, desigur!)

Ca urmare, armonizarea tuturor voinţelor, tuturor culturilor şi sistemelor morale într-un stat este o imposibilitate.

Un exemplu puternic este acela al SUA. Pentru a armoniza voinţele, culturile, sistemele morale foarte diferite, s-a folosit principiul autonomiilor locale: state, regiuni, oraşe. Fiecare dintre acestea îşi poate stabili propriul sistem, propria conducere, propriile legi. Totuşi, pentru a fi o federaţie de state, toate acestea au fost nevoite să renunţe la unele dintre valorile lor. Pentru ca Utah să devină parte a SUA a trebuit să renunţe, oficial dacă nu de facto, la poligamie, esenţială pentru cultura mormonă. Pentru a face parte din SUA state, regiuni şi oraşe fundamentalist (neo)protestante au fost nevoite să accepte egalitatea cu alte religii – o încălcare foarte grea a principiilor lor de bază. Etc., etc. Mai mult, chiar în clipa de faţă, există o luptă de-a dreptul teribilă între adepţii totalitarismului de stânga, ce vor nivelarea bolşevică a SUA, şi zona de centru (centru-centru-dreapta) reprezentată de Donald Trump, care încearcă păstrarea principiilor Părinţilor Fondatori ai SUA.

Ca urmare, totdeauna Statul şi valorile sociale sunt rezultatul luptelor şi armistiţiilor între feluritele forţe sociale. Grupul care renunţă la această luptă, care se aşează în pasivitate, care îşi lasă „drepturile” în grija altora va ajunge la înrobire şi, dacă nu este destul de rentabil înrobit, la distrugere.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

sf_victor_sf_mina