Mihai Eminescu despre starea Românilor la 1879

„Din marea unitate etnică a tracilor romanizați care ocupa în veacul de mijloc aproape întreg teritoriul Peninsulei Balcanice, începând de sub zidurile Constantinopolei, a Atenei și Triestului și ajungând până la Nistru spre miazănoapte și răsărit, până-n șesurile Tisei spre apus, n-a mai rămas decât mâna aceasta de popor românesc liber dintre Prut, Dunăre și Carpați, și pentru posesiunea acestui petec se vor arunca sorții ca asupra cămășii lui Crist, de această dată nu în străinătate, ci în chiar Camerele României. Nu e, într-adevăr, popor megieș care să n-aibă români sub jugul său: sărbi, bulgari, greci, turci, unguri, muscali, nemți, fiecare are, unii milioane, alții sute de mii de suflete din acest popor osândit de Dumnezeu spre nefericire și robie.
[…]
Nu există un stat în Europa orientală, nu există o țară de la Adriatică la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăți din naționalitatea noastră, începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unități etnice în munții Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind, ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa și Kiev.”
(Mihai Eminescu, Timpul, 25 Mai 1879)

ø;

Statul mafiot şi anti-român

La sfârșitul lui 2016 (mai precis pe 4-XI-2016) am publicat pe o rețea de socializare următorul gând. Se apropie trecerea a șapte ani de la prima publicare. Puteți să citiți și să spuneți dacă acest cuvânt mai are legătură cu viața noastră cea de toate zilele…

DIN NOU DESPRE STATUL MAFIOT

Pentru că mulţi nu ştiu limba română, sau nu MAI ştiu limba română în urma manipulării făcute de statul mafiot, o definiţie elementară:

TÁXĂ, taxe, s. f. 1. Sumă de bani care se percepe la anumite mărfuri sub formă de impozit. ◊ Taxă pe valoarea adăugată = impozit general care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului de producție al produsului final. 2. Plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi. Sumă de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

Este de observat faptul că taxele NU sunt o obligație înnăscută, nu sunt un „drept al statului”, așa cum se crede, naiv, de către mulți. Și așa cum minte statul.
Nu ai de ce să plătești statului – sau oricui – doar pentru că există sau pentru că exiști, doar pentru că face sau faci un lucru!
Taxele sunt PLATA UNUI SERVICIU pe care îl face un prestator.
Ca urmare, corect, drept din punct de vedere juridic, este să plătești taxe strict pentru serviciile de care beneficiezi.
Statul NU ARE DREPTUL SĂ PUNĂ TAXE DECÂT PENTRU SERVICIILE PE CARE LE PRESTEAZĂ.
Toate celelalte taxe sunt un abuz mafiot, o TÂLHĂRIE:

TÂLHĂRÍE, tâlhării, s. f. Furt însoțit de amenințări sau violență; p. gener. furt, hoție. – Tâlhar + suf. -ie.

În același timp, este TOTAL INCORECT din punct de vedere juridic să plătești de două ori pentru același serviciu, sau, altfel spus, să ai parte de „dubla impunere”.
O afirmație de propagandă pentru sistemul juridic spune:

„In ceea ce priveste reglementǎrile nationale, fiecare stat este preocupat de inserarea in legile fiscale sau in alte reglementǎri interne, de prevederi menite sǎ impiedice impunerea repetatǎ, de cǎtre douǎ suveranitǎti fiscale, a unor venituri, bunuri etc.”

Ce minciună este această afirmație!
Taxele plătite de români pentru drumuri sunt o multiplă impozitare, iar statul nu doar că nu încearcă în vreun fel să împiedice această impunere repetată, ci nu știe cum s-o mai „completeze” cu noi taxe.
De la banii dați Ministerului Transporturilor și autorităților locale din impozitele pe venit, până la rovinietă, accize la carburanți și alte taxe similare, fiecare cetățean – mai ales proprietar de mașină – plătește facerea și întreținerea drumurilor de zeci de ori.
Iar facerea și întreținerea drumurilor, pentru care suntem multiplu impozitați sau taxați de statul mafiot, este așa cum știm: mizerabilă.
Și este doar un exemplu din multe!

Românii sunt față de stat în situația unui om născut într-un sat controlat de mafioți.
Și care a ajuns să creadă normale „taxele” cerute de Mafie… pe nimic.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea


P.S. Din comentariile la prima publicare, cred că pot fi folositoare cele de mai jos. C înseamnă „comentariu/comentator” (adică părerea unui cititor), iar R înseamnă „răspuns” (adică părerea autorului postării).

postare inițială

C: „Da dar romanii si fura de la stat sau caute sa il fenteze. E un paradox
R: „Este lupta pentru supravieţuire. Chiar şi ca teolog nu am cum să osândesc pe cel care fură de la tâlharii care îl jefuiesc. Pentru a cere oamenilor corectitudine faţă de stat ar trebui să existe întâi corectitudinea statului faţă de oameni. Doar ideea asta şi începem să zâmbim amar. Corectitudinea statului faţă de oameni? N-am apucat să vedem asta niciodată!
R:”Din păcate statul NU suntem noi, ci anumite grupări mafiote, birocratic-politico-administrative…

C: „Întotdeauna am avut o problema cu exprimarea ”a furat de la stat” in contextul in care vorbim de evitarea unor dări. Cum sublinia si domnul Aldea putini oameni mai analizează ce transmit in fond niște expresii. In cazul acesta ”a furat de la stat” înseamnă pur si simplu ca cineva care a riscat banii proprii, s-a folosit de timpul si puterile si resursele proprii, s-a zbătut sa găsească clienți, la final nu a tăiat o halca buna din profitul sau către stat, stat care nu a contribuit cu nimic la tot circuitul enunțat mai sus. Cat despre dubla impozitare e boala grea in Romania. Alta este impozitarea pentru un scop si deturnarea banilor. Cel mai simplu exemplu, taxa pe țigări. Ca fumător știu ca din 15 lei per pachet doar 4 ajung la producător, restul de 11 fiind taxe din care cea mai mare parte fiind taxa de viciu care teoretic trebuie sa meargă la sănătate. Pai la cat fumează romanii, numai din aceste taxe la țigări trebuia sa avem un sistem medical splendid. In fapt însă pana si amaratul de program antifumat care presupunea o anumita medicație a fost suspendat pentru ca nu exista fonduri.

Citește mai mult »

Pe-al nostru steag e scris unire

Pe-al nostru steag e scris unire

Ciprian Porumbescu

Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget și simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Acel ce-n luptă grea se teme
El însuși e rătăcitor,
Iar noi uniți în orice vreme
Am fost, vom fi învingători.

Am înarmat a noastră mână
Ca să păzim un scump pământ,
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar Domn e Adevărul sfânt.

Și-n Cartea Veșniciei scrie
Că țări și neamuri vor pieri,
Dar mândra noastră Împărăție (sau ”Dar mândra noastră Românie”)
Etern, etern va înflori.

Învingători, cu laur verde,
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Nici scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim

Știind că-n viața trecătoare
Eterne fapte-am împlinit
Și chinu’ morții-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.


Textul poemului Pe-al nostru steag e scris unire, de Ciprian Porumbescu, este înfățișat aici în chipul său original, așa cum a fost păstrat de Timotei Popovici (în Pe-al nostru steag e scris unire, Calendarul ”Amicul poporului”, Sibiu, 1904) și de M. Gr. Poslușnicu (în Istoria Muzicei la Români, ”Cartea Românească”, București, 1928).
M. Gr. Poslușnicu subliniază că pentru Ciprian Porumbescu singura împărăție era Românimea. Aceeași Românime sau Românie înfățișată cu dor de Mircea Vulcănescu, Mihai Eminescu și alți patrioți români. Singura veșnică, pentru că era și este singura sub Dumnezeu (în timp ce toate celelalte neamuri se pun deasupra Acestuia). De aceea la început Ciprian Porumbescu a folosit versurile „Dar mândra noastră Împărăție/ Etern, etern va înflori”. Cenzura austriacă a fost îngrozită de gândul că Românii ar putea vedea ”Imperiul austriac” drept împărăția lor; și cu atât mai mult că ar fi vorba despre învierea Romaniei sau României – de care ținuseră toate țările românești din vechime. Ciprian Porumbescu avea două variante la acel vers urât de cenzură: „Iar scumpa Românie Jună” sau „Dar mândra noastră Românie”. Amândouă au fost socotite primejdioase de către Austrieci. Prima pentru că deși se putea potrivi societății ”România Jună” din care Porumbescu făcea parte, se putea înțelege și ca o nădejde în creșterea Regatului României (România Jună, adică tânără, față de România Veche ce avusese capitala la Constantinopol). Iar a doua variantă era și mai „dușmănoasă” din punctul de vedere al administrației austro-ungare. Ca urmare, s-au folosit primele trei strofe, fiind lăsate deoparte celelalte (pentru ca în timp ultimele două, adică strofele 7 și 8, să se piardă cu totul).
Poemul păstrat redă credința în Dumnezeu a autorului și dorința de a-L sluji pe Acesta și ca persoană, dar și ca națiune.
Am redat aici cele șase strofe păstrate, spre întărirea sufletească a cititorului de astăzi și înarmarea lui în slujirea prin Dumnezeu a Neamului Românesc.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea