Există multe emisiuni care, teoretic, sunt „de distracție”. Faptul că, dincolo de declarație, sunt folosite pentru propagandă neo-comunistă nu este ce mă preocupă aici. În aceste rânduri mă opresc la calitatea foarte scăzută a unora.

De pildă, sunt emisiuni în care, cică, „se descoperă/promovează talente”. Și, uneori, se întâmplă și asta. Dar, de cele mai multe ori, se „descoperă” și promovează mediocrități. Mai ales dacă mediocrii în cauză nu sunt români. Sau mai ales dacă mediocrele în cauză nu sunt românce.
De exemplu, se întorc scaunele pentru o voce absolut banală. Dar nu unul, ci toate, ca să manipuleze privitorii că ar fi fost cuceriți toți jurații. De banalitate. Dar nu se întorc, aceeași jurați, la voci excepționale. Cu cele mai rușinoase „explicații”.
Nu mă uit la televizor, decât dacă se întâmplă să fiu într-o vizită și să fie televizorul deschis. Și s-a întâmplat, acum ceva vreme. Eram la niște rude și se uitau la o asemenea emisiune. A cântat un domn – pe care nu îl știam deloc. A cântat o melodie pe care o mai auzisem; și a cântat-o extrem de bine. Spre surprinderea mea, nu s-a întors niciunul dintre jurați. Surprindere, pentru că era decent, chiar și pentru o minciună, chiar și pentru o escrocherie, să existe o minimă mimare a decenței, a corectitudinii. Omul cânta excepțional, incomparabil mai bine decât alții la care jurații „jubilaseră”. Se termină cântecul și scaunele se întorc automat. Și… șoc pe fețele juraților: cel care cântase și la care nu se întorsese niciun scaun, era chiar vedeta care interpreta celebrul cântec. S-au îngăimat scuze jalnice. De pildă, unul dintre jurați a pretins că „Deși interpretarea a fost excelentă, aș fi vrut ceva cu tentă originală, nu un simplu cover, de aceea nu m-am întors!”. Liniștit și rece, cântărețul i-a arătat exact punctele de noutate, exact variațiile pe care le introdusese pentru ca interpretarea sa să fie nouă, să nu fie „un simplu cover”. Etc. Pe scurt, jurații s-au făcut de râs – ca să vorbim extrem de delicat. Gazdele dădeau din cap, încuviințând faptul că jurații sunt corupți sau incompetenți, că sunt invidioși sau plătiți să se întoarcă „la cine trebuie” etc. Și se uitau mai departe la emisiune.
De ce?

De ce să te mai uiți la o emisiune pe care o vezi că este falsă în tot ce are esențial?

Din aceeași pricină pentru care mulți votează aceleași partide care distrug România de peste trei decenii.
Din aceeași pricină pentru care cei mai mulți dintre ofițerii serviciilor continuă pe același drum care îi face sclavi fără demnitate și putere în fața unor „omologi străini” cu grade inferioare lor – dar care au în spate țări mai puternice, pentru că acolo serviciile au înțeles de multă vreme că puterea țării este puterea serviciilor.
Din aceeași pricină pentru care foarte mulți „credincioși” se duc exact la „popii” pe care pretind că îi disprețuiesc – cei care fac totul pentru bani, care sunt evident fățarnici în credința lor. Iar aici nu vorbesc doar de „credincioșii” din Biserică, ci din toate religiile. Practica amintită aici este universală.

Toate alegerile de acest fel au în spate conștiința vinovată.
Omul știe în adâncul lui că merge pe un drum rău, că a făcut alegeri rele și le urmează mai departe.
De aici se ivesc dureri sufletești, neliniști, tulburări. Pe care cel care face alegeri rele și le „acoperă” prin droguri (petreceri „nebune”, beție, fumat, sex etc.) și prin scăldarea în ticăloșia altora.
Alegătorul care știe că duce o viață rea, murdară, se „consolează” cu ideea că „ticăloșii care ne conduc” sunt mai răi decât el. Deși el i-a ales. Și pentru asta îi și alege.
Circul prost este oglinda acestei stări.
Popularitatea circului prost este oglinda generalizării acestei stări la nivel social.

Închei prin amintirea unui principiu creștin: gândirea, simțirile și stările ziditoare sunt de la Dumnezeu, gândirea, simțirea și stările distrugătoare sunt de la diavoli.
Pocăința este părerea de rău care te face mai bun. Deznădejdea este părere de rău care te face mai rău.
În același fel, critica poate să fie duhovnicească sau drăcească.
Cea drăcească este cea care duce către delăsare, deznădejde, furie oarbă etc.
Critica duhovnicească are în ea, totdeauna, și cheia ieșirii din cădere.

Aici cheia ieșirii din cădere este cinstea.
Îndreptarea societății nu este în puterea noastră directă.
Dar este în puterea noastră propria îndreptare.
Primul pas: să fim cinstiți cu noi înșine.
Acest lucru ne va face să ne ferim de circul prost, de popii răi, de strategiile proaste etc. Sau, dacă am căzut în cursa vreuneia dintre aceste alunecări, să avem pocăință. De unde începe ridicarea, întoarcerea la Dumnezeu.
Lupta pentru a fi cinstiți cu noi înșine e destul de grea – căci suntem obișnuiți să ne mințim neîncetat.
Dar este eliberatoare: cunoașteți adevărul și Adevărul vă va face liberi.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea