Etichetă: Politică

Guvernul şi mafia vaccinurilor. II. Vaccinuri şi bani

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Prima parte a discuţiei este aici. O continuăm astăzi cu câteva observaţii de bun simţ.

România este în miezul unor frământări puternice în privinţa vaccinării.
La prima vedere, după cum înfăţişează lucrurile mass-media, avem două tabere: pro-vaccinare şi anti-vaccinare. Clasa politică foloseşte toate mijloacele de care dispune spre a susţine tabăra pro-vaccinare. Tabăra anti-vaccinare este prezentată de mass-media în cele mai rele culori (inculţi, extremişti, mincinoşi, criminali etc.), sugerându-se cele mai extremiste măsuri împotriva celor care o alcătuiesc (inclusiv gestul bestial al „confiscării copiilor”).
În realitate există trei tabere, dacă nu îi socotim pe cei neutri (încă):
1. Cei care vor o vaccinare bazată pe date obiective, produse verificate şi scheme de vaccinare realizate independent de interesele financiare ale industriei farmaceutice şi politicienilor.
2. Susţinătorii necondiţionaţi ai vaccinării aşa cum este impusă prin schemele de vaccinare date de Guvern.
3. Cei care neagă necondiţionat eficienţa oricăror vaccinuri şi a vaccinării ca procedură medicală.
După cum se vede, mass-media şi toată tabăra pro-vaccinare-guvernamentală ignoră total existenţa, argumentele şi acţiunile celor care vor ca vaccinarea să se facă doar pe baza unor principii sănătoase, nu pe baza unor interese financiare.

Cei care îşi trăiesc viaţa nu prin fanteziile jocurilor de calculator sau ale promisiunilor electorale şi doctrinelor politice ştiu că în mai toate ţările există corupţie; şi în mediul de afaceri, şi în mediul politic. Să nu ai încredere în aceste medii e, prin urmare, logic. Iar să nu ai încredere în aceste două medii atunci când este vorba despre sănătatea copiilor tăi este mai mult decât logic, este o nevoie absolută.
Să vedem un exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie drumurile într-o ţară în care la Ministerul Transporturilor ajung să deţină funcţii de conducere, pe termen lung, oameni care au acţiuni sau alte participaţii la firme de reparaţii şi întreţinere drumuri?
Evident, veţi spune, drumurile vor avea parte de reparaţii şi întreţineri mai mult decât este normal. Eventual, dacă este destulă corupţie, vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă nevoie de multe reparaţii şi lucrări de întreţinere.
De fapt, este chiar situaţia din Republica România a anilor 1990-2017!

Ei bine, pe aceeaşi logică, să vedem alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie vaccinurile dacă cei care le produc sunt şi producătorii tratamentelor pentru „efectele secundare” produse de vaccinuri?
Evident, vaccinurile vor fi lăsate să producă efecte secundare, astfel încât firma producătoare să câştige mult şi din vânzarea tratamentelor pentru aceste efecte. Iar dacă este destul corupţie, vaccinurile vor fi făcute dinadins astfel încât să aibă cât mai multe efecte secundare.

Sau să luăm alt exemplu:
Cum vă aşteptaţi să fie schemele de vaccinare într-o ţară în care politicienii şi „experţii” lor sunt corupţi sau, ca să vorbim delicat, sunt foarte sensibili la comisioane şi alte argumente asemănătoare?
Evident, schemele de vaccinare vor fi umplute cu cât mai multe vaccinuri, care vor fi cumpărate de la firmele cu cele mai convingătoare argumente financiare sau asemănătoare.
Şi după ce criterii vor fi alese vaccinurile publice într-o ţară în care politicienii fac ce le place cu banii publici?
Evident, după argumentele financiare şi similare pe care anumite firme le vor aduce acestor politicieni, astfel încât aceştia să aibă de câştigat personal din cheltuirea banilor publici. Deci în niciun caz după calitatea vaccinurilor!

Realitatea acestei relaţii între influenţele financiare şi felul în care politicienii cheltuiesc bugetul Ţării se vede, dincolo de manipulările politice, în realităţile concrete ale vieţii noastre.
Cei care prin manevrele mârşave din mass-media acuză Biserica – ce primeşte între 0,1 şi 0,2% din buget – de toate relele ţării „uită” să explice cum de a cheltuit drăguţul şi grijuliul de Stat aproape 250 de milioane de dolari pentru cea mai proastă „Arenă Naţională” din Europa, una atât de proastă încât nu a primit aviz de funcţionare, atât de proastă încât gazonul nu poate să trăiască din cauza întunericului etc., etc.
Pentru drumuri plătim impozit la Guvern, plătim accize peste accize şi alte taxe vârâte de Stat în preţul carburanţilor, plătim rovinietă, plătim taxe de pod, plătim şi iar plătim, iar drumurile sunt JALNICE. Infractorii ce conduc România de 28 de ani nu au fost în stare nici măcar să realizeze elementarele autostrăzi Braşov-Iaşi, Braşov-Cluj, Sibiu-Piteşti, ca să nu mai spunem de Bucureşti-Suceava. Iar autostrăzile totuşi construite sunt incomplete, peticite, adesea date în folosinţă înainte să fie sigure, stricându-se extrem de des chiar şi la un trafic moderat…
Să mai vorbim despre ce a făcut Statul cu Învăţământul? Despre o lege votată în unanimitate pentru mărirea salariilor cadrelor didactice care… nu a fost niciodată pusă în practică??? Despre schimbările de programă în mijlocul anului, despre manuale de bătaie de joc puse la egalitate cu cele de calitate, despre întârzierea cu luni de zile a tipării manualelor, despre sufocarea în birocraţie şi sărăcie a profesorilor? Totul pe bani publici!
Dar există vreun domeniu în care clasa politică zis românească, această spumă de mizerii ce pluteşte peste Ţară, să nu fi lăsat dârele împuţite ale corupţiei cele mai sfruntate?
Până şi asupra Românilor izgoniţi din Ţară, siliţi să plece în cel mai mare exod românesc din Istorie aceeaşi clasă politică încearcă să îşi întindă ghearele neruşinate, spre a-i mai jefui şi răni puţin…

Şi aceasta este clasa politică, acesta este „Statul” care pretinde să ne impună ce fel de vaccinuri să fie băgate, obligatoriu, în corpul copiilor noştri!
Încălcând orice etică şi orice morală, ignorând nevoia consimţământului informat şi dreptul la alegere, ignorând nenumăratele scandaluri de corupţie şi incompetenţă din Guvern în general şi din Sănătate în particular…
Este greu de înţeles că un om raţional, fără să fie cumpărat, poate să accepte o asemenea supunere oarbă în faţa clasei politice corupte, mai ales când este vorba despre viaţa şi sănătatea copiilor!
Dimpotrivă, prudenţa sau rezerva faţă de ceea ce vine de la Stat şi/sau clasa politică din Republica România este cea mai raţională atitudine posibilă.
Oricum trebuie să avem prudenţă şi să ne folosim discernământul faţă de orice sursă de informaţii, faţă de orice îndemnuri la acţiune, faţă de orice propunere de tratament medical, sistem de educaţie etc., etc. Oricum trebuie ca raţiunea şi discernământul să fie folosite totdeauna, în toate aspectele vieţii. Dar cu atât mai mult se cere trezvie şi prudenţă în faţa unui sistem dovedit corupt, care ne aduce necazuri, suferinţe şi greutăţi zi de zi, neîncetat. Şi care face lucruri bune doar excepţional, şi cel mai adesea îi şi pedepseşte pe cei care le-au făcut.

Mihai-Andrei Aldea

O lovitură puternică pentru Dacia România, pentru Mioveni, pentru România

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Trebuie să ştim să facem faţă şi celor bune, şi celor rele. Fără bărbăţie şi realism omul este o victimă a propriilor slăbiciuni, resemnări şi despărţiri de adevăr.
Între cele rele – pentru noi – intră şi recentul contract semnat între Renault şi Iran în privinţa producerii a alte 150.000 de maşini anual, începând cu 2018, maşini Symbol şi Duster. Se pare că în timp se va ajunge chiar la 300.000 de maşini anual.
30% dintre acestea vor fi destinate exportului.
Altfel spus, Dacia România pierde sigur un număr de 150.000 de cumpărători anual, dintre care 105.000 iranieni şi 45.000 din alte ţări; cifra va creşte la 300.000 cumpărători anual…

Din felul în care se prefigurează lucrurile în ţară şi în întrega lume această înţelegere este doar un început. De fapt şi cu Iranul Renault are în curs negocieri pentru noi linii de producţie (pentru 2019).
Ceea ce înseamnă că, după povestea cu Marocul – unde s-au produs peste 1.000.000 (un milion) maşini Sandero, Dokker şi Lodgy -, şi după lansarea producţiei în Iran în 2004, recenta înţelegere este doar un nou pas în internaţionalizarea firmei şi brandului Dacia.

Dincolo de toate declaraţiile triumfaliste ori liniştitoare, bilanţul contabil rece este clar: Dacia România a pierdut prin fabrica din Maroc peste 1.000.000 de cumpărători şi va pierde în continuare, la ei adăugându-se cei pierduţi prin înţelegerile cu Iranul.
Asta înseamnă mai puţine locuri de muncă şi mai puţini bani pentru Mioveni, pentru România. În timp, ar putea însemna chiar închiderea producţiei de la Mioveni – în ciuda unor liniştitoare asigurări şi a profundelor păreri de rău ce vor fi exprimate dacă asigurările vor deveni nule.
Chiar dacă marile firme şi corporaţii „fentează” de obicei masiv fiscul românesc – pentru ele nu există DNA, ANAF şi alte asemenea organisme, pentru ele există doar înţelegere nemărginită – prin salariile angajaţilor şi alte asemenea cheltuieli se câştigă foarte mult. Şi de către salariaţi, şi de către Stat. Care, ca întotdeauna, este incapabil să reinvestească banii eficient.

S-ar putea crede că este un fenomen natural, această internaţionalizare. Doar se întâmplă peste tot… Da, dar nu oricum.
Înstrăinarea unităţilor de producţie dintr-o ţară se face ori ca o pierdere – cineva „a furat” unităţile printr-o ofertă mai bune (impozite mai mici, mână de muncă mai atractivă etc.) -, fie ca un câştig. În ultimul caz este vorba despre „pierderi” intenţionate, pentru industrii considerate neatractive – poluante, puţin rentabile, depăşite etc.
Fie într-un caz, fie în celălalt, autorităţile responsabile au grijă să compenseze înstrăinarea unităţilor de producţie prin măsuri care să asigure şi locuri de muncă şi venituri, atât la nivelul cetăţenilor, cât şi la cel al autorităţilor locale şi centrale. Se practică, prin urmare, abordarea integratoare, cu înţelegerea consecinţelor complexe ale transferurilor. De la infrastructură până la consecinţele ecologice, toate sunt – sau trebuie să fie – luate în considerare.

În cazul politicienilor „români” – cu puţinele şi lăudabilele excepţii – situaţia este cu totul diferită. Şocaţi că ninge iarna, şocaţi de ploile de primăvară sau toamnă, an de an, şocaţi de canicula verii – deşi se adăpostesc adesea de ea pe alte meleaguri – nu sunt în stare să vadă şi să lucreze puţin „în avans” (exceptând cazul în care este vorba de vreo hoţie ieftină). Ca urmare, nu văd ceea ce se întâmplă în faţa ochilor lor.
Mutarea producţiei Dacia peste hotare va continua. Pas cu pas producţia de la Mioveni va deveni tot mai mică. Până va rămâne pentru piaţa internă, sau până va fi anulată.
Care sunt măsurile, sau contra-măsurile pregătite de autorităţi?

Posibilităţile sunt mari. Şi ar fi fost şi mai mari dacă în loc de corupţie grosolană am fi avut măcar una cât de cât rafinată, care să includă o gândire pe termen lung.
Se puteau reinvesti bani¹ veniţi din zona Mioveni în organizarea unui centru de cercetări nucleare cu ramificaţii vaste, având colaborări în întreaga lume, din Japonia în Africa de Sud.
Se puteau reinvesti bani veniţi din zona Mioveni în înfiinţarea unui circuit auto. Avantajele sunt mai mult decât evidente. De la strângerea legăturii dintre Renault şi zona respectivă, până la atragerea unui număr foarte mare de turişti. O privire aruncată la vecini spune multe despre această posibilitate. Or avea politicienii maghiari lipsurile lor, dar au ştiut să dea Ungariei până şi un circuit de Formula 1… În concursul (Grand Prix) din 28-30 Iulie 2017, biletele au variat între 80 şi 450 de euro (pentru adulţi), în funcţie de categorie. Doar zona „Super-Gold”, cu bilete vândute cu preţuri în jur de 400 de euro, are 7.500 de locuri. Bineînţeles, turiştii care vin la cursele de aici nu dau bani doar pe bilete; au nevoie de cazare, transport şi multe alte facilităţi, de la muzee la restaurante. Pe lângă drepturile de difuzare şi multe alte aspecte similare, mai este şi reclama pe care aceste curse o fac, implicit, Ungariei.
Se puteau reinvesti bani veniţi din zona Mioveni în dezvoltarea unei infrastructuri turistice care să meargă din Slatina (cea mai veche basilică nord-dunăreană) până în Braşov şi din Sibiu în Bucureşti. Puteau fi puse în valoare drumuri pitoreşti, ruine şi felurite clădiri vechi – de la Castelul Poenari la vechile aşezări săseşti din sudul Transilvaniei -, rezervaţii naturale, muzee, biserici şi mânăstiri de mare frumuseţe, peisaje copleşitoare şi atâtea altele. Se puteau înfiinţa reţele de hoteluri, pensiuni, restaurante şi alte asemenea facilităţi, legate între ele prin standarde de calitate şi avantaje oferite grupurilor de turişti în funcţie de tipul de turism practicat.
Şi aceste măsuri, şi altele asemenea ar fi putut fi făcute cu un minimum de investiţii, de fapt. Trebuia realizat programul centralizat şi obţinute fonduri europene – atât de slab asimilate la noi – pentru sprijinirea coordonată a iniţiativelor locale şi private.

Pe fundalul unor asemenea măsuri eventualele transferuri de producţie se fac altfel – balanţa puterii este diferită – şi, categoric, nu afectează atât de grav nici populaţia, nici statul.
În cazul în care astfel de programe ar fi fost puse în practică din timp – şi încă nu este prea târziu! – găsirea unor soluţii pentru compensarea externalizării producţiei Dacia ar fi fost la îndemână.
Iar pentru Mioveni şi România acest fenomen ar fi fost doar o schimbare nu foarte fericită, dar în niciun caz o lovitură.

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ Am spus că se puteau investi bani veniţi din zona Mioveni, nu banii veniţi din zona Mioveni, pentru că din uriaşele sume scurse de acolo era de ajuns o reinvestire de 10-20% şi se asigura viitorul zonei dincolo de orice eventuală oprire a producţiei Inteprinderii Dacia. Folosiţi pentru atragerea de fonduri europene şi altor investiţii sumele respective ar fi fost echivalentul bulgărului care declanşează avalanşa… doar că în sens bun.