PRIMII PAŞI
Uşor umbrit
de ceaţa sidefată
privesc,
visez,
uşor contur de fată,
petală,
floare,
zâmbet de-nceput –
în ceţi pierdut
şi uneori durut:
povestea vieţii,
ceţii,
şi-a iubirii,
Şi primii paşi
Pe calea nemuririi.
Mihai-Andrei Aldea
Oraşule căzând încet în noapte
se cern tristeţi pe cugete şi fum
de amintiri
şi ce-aş fi vrut
şi scrum
se scurg încet
se ning încet,
petale printre şoapte…
Bătrâni privesc în golurile vremii
şi singuratici zdrenţele iubirii
singuri copii durerea amintirii
săraci se strâng în zdrenţe şi cartoane
şi goale trec maşinile mărimii.
Pe ici şi colo,
case scânteiază
o ceartă veselă,
un râs,
un glas feeric,
un plâns de-alint
un strigăt
– te aud! –
şi înc-un râs
cu greu luminile se-nchid
şi chicote răsună-n întuneric
degeaba caută dureri să se strecoare
putere n-au să stea prea multă vreme
mai râde un copil în depărtare
şi binele odihna îşi aşterne.
De prin canale-n care vieţi se-ascund
– şi şterg iluzii
amintiri
şi pace –
aburi de deznădejde
‘nalţă uneori
întunecimi
spre stelele albastre.
În străzi cu întuneric şi lumină multă
în colţuri cu mizerii şi duhori
oraşule căzând încet în noapte
atâtea goluri
prăbuşiri
strecori.
Oraşule căzând încet în noapte
cu-atâţia oameni singuri împreună
aş vrea
de-aici,
aproape de departe
să-ţi spun,
să-ţi dărui
Noapte bună!
Mihai-Andrei Aldea
Î
În viaţa mea de patemi şi durere
Tu eşti lumina blândă ce alină
durerea ’nveşmântată în tăcere
şi zbuciumul de întristări şi vină.
Uitat de toţi, în văzul tuturor,
însingurat în mijlocul mulţimii,
trăiesc mereu căderea apelor profunde
şi port în suflet, ca şi Tine, spinii.
Mihai-Andrei Aldea
Am vrut să las ca amintire,
cea mai tristă poezie.
Are doar un rând însă
şi cine ar fi recunoscut-o ca atare?
Doar amintirile-regrete,
doar tăcerile fugare,
doar vorbele ce fulguie în gând
şi tremurând
în suflet greu se lasă
din doruri şi frustrare
înserare
şi rostesc în taină,
iar şi iar
aş fi vrut să…
Mihai-Andrei Aldea
Privire înainte
Şi dacă stele cad
Şi stele se înalţă
din Început se curge către vremi
plutesc dureri, ispite şi tăceri
Şi luminează arderi ziditoare
Şi peste tot – senin şi depărtare
Privire şi-ngrijire pentru tot,
Din începutul vechi
– uitat, uitat –
se naşte începutul cel mai nou.
Al arderilor sfinte
Sfânt ecou
Şi nou, şi nou…
atât de minunat!
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 