Prostia care sminteste. Voltaire si patriotul

29, februarie, 20242, martie, 2024 Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Prostia care smintește. Voltaire și patriotul

Oamenii se socotesc raționali, însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cărțile și cuvintele vechilor înțelepți. Dar raționali sunt doar aceea, care au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Voltaire s-a împăunat cu ateismul său, așa cum au făcut mulți oameni iraționali în epocile modernă și contemporană. Lupta împotriva evidenței care Îl mărturisește pe Dumnezeu l-a făcut să emită, firește, multe prostii. Una dintre ele este afirmația (desigur, categorică…)

Pentru a fi un bun patriot trebuie să devii dușmanul restului omenirii.

Ideea este în radicală contradicție cu deviza masonică „libertate, egalitate, fraternitate”, deși Voltaire a fost mason!
Contradicția vine dintr-o de așteptat neînțelegere a binelui.

Prin „bun patriot”, Voltaire înțelege pe cineva dedicat intereselor Patriei mai presus de interesele restului omenirii. Lucru ce este adevărat. Dar este adevărat altfel de cum vede Voltaire!

Pentru Voltaire, interesele naționale sunt în contradicție (naturală, deci ființială) cu interesele celorlalte națiuni, implicit ale omenirii.
În realitate, națiunile sunt părți naturale ale omenirii.

Aici însă Voltaire se împotmolește și încremenește în fața unei prejudecăți masonice: că națiunile ar fi artificiale.

Și, desigur, în măsura în care națiunile sunt făcute de oameni, pot fi numite artificiale. Dar câți oameni au întemeiat o națiune?

De fapt, niciunul!
Și aici apare deosebirea dintre gândirea științifică – ce observă faptele și apoi concluzionează – și gândirea doctrinară, masonică – ce neagă faptele pentru a susține doctrina.
Dar care sunt faptele?

Adevărul este că forme de națiune există pretutindeni.
Comunități conștiente de originea comună, cu interese materiale comune, având o cultură comună și, de multe ori, o religie și limbă comună – acestea ar fi națiunile după dicționare.
Dar, deși acest lucru nu convine rasismului cultural, definiția se aplică fără discuție majorității triburilor din Papua sau Amazonia.
Iar împărțirea oamenilor în comunități cu identitate proprie – culturală, materială, lingvistică etc. – este o permanență existențială: deosebirile făcute de arheologi între una și alta dintre culturile Preistoriei se întemeiază tocmai pe specificul material ce oglindește specificul spiritual. Atunci când vorbim despre Cultura Cucuteni sau Cultura Glina vorbim despre comunități cu o puternică identitate.
Iar această împărțire și specificitate apar natural, de multe ori chiar neașteptat și involuntar.
Englezii nu au vrut să apară Națiunea Americană. Portughezii nu au vrut Națiunea Braziliană. Spania nu a vrut ca Mexicul, Argentina, Chile etc. să devină țări de sine stătătoare, națiuni, patrii. Toate aceste „popoare de origine” au vrut să fie patria pentru cei „de peste mări”, au lucrat din răsputeri la păstrarea oamenilor de acolo în hotarele fizice și spirituale ale locului și națiunii de origine. Germanii nu au vrut să apară Austria. Rusia nu a vrut să apară Ucraina. Arabii Arabiei nu au vrut ca Arabii din Egipt, Algeria sau Tunisia să devină independenți de ei, să își găsească propria identitate etnică. Și totuși, s-a ajuns acolo.

Toate aceste pilde, și mii și mii de altele asemenea, dovedesc 100% că

apariția și dezvoltarea națiunilor este un fenomen natural

(nu artificial).
Sau, altfel spus,

Națiunile sunt părți naturale ale omenirii.

Ceea ce înseamnă că sunt bune – fie că definim acest bine creștinește sau evoluționist. În amândouă variantele, națiunile sunt și firești, dar și necesare.

Evoluționist, pentru că astfel se formează grupuri de selecție care ar duce la rasa umană superioară visată de Darwin (da, și de Hitler, Mussolini sau alți ucenici ai lui Darwin).

Creștinește, națiunile sunt firești și necesare din altă perspectivă.
Pe de-o parte, pentru că sunt făcute de Dumnezeu și rămân în veșnicie – conform Bibliei.
Pe de altă parte, pentru fiecare este o parte a întregului omenirii, așa cum organele sunt parte a întregului trupului. Adică fiecare națiune trebuie să vină în simfonia omenirii cu poezia și cântecul său, adică fiecare să își aducă „slava sa”, specificul său național bun. Care constituie o necesitate pentru ceilalți oameni, așa cum fiecare organ este necesar trupului.
Ca urmare, un bun patriot/naționalist se raportează la Dumnezeu pentru a înțelege care este binele Patriei/Națiunii. Iar acest bine nu există printr-o izolare (oricât de „superbă”) a Patriei/Națiunii față de restul omenirii.

În fapt, a pretinde că un bun patriot ar trebui să fie „dușmanul restului omenirii” este ca și cum ai spune că o celulă dintr-un organ este o bună celulă a acelui organ doar dacă este „dușmana restului trupului”.
O absurditate evidentă.

Aici însă găsim răspunsul și la o întrebare ce îi preocupă pe mulți „gânditori” de ieri și de astăzi (îi preocupă de obicei subconștient nesincer, dar convins!):

Cum îmi fac datoria față de omenire? Mai ales dacă sunt legat de o națiune?

Desigur, răspunsul este: făcându-ți datoria cu adevărat, înaintea lui Dumnezeu, față de Patria/Națiunea din care faci parte.
La fel ca celulele sănătoase în trup.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Mitologic se pretinde că sunt oameni care ar fi întemeiat o națiune. Științific, se poate spune că uneori un om este hotarul dintre o națiune și alta. Dar este pentru că a vrut și așa cum a vrut? Așa este, de pildă, regele Voiteh-Ștefan-Iștvan pentru Unguri, o separare între națiunea maghiară veche, vitează, dar tolerantă religios și etnic, și cea de atunci și până astăzi. Dar chiar și în acest ultim caz omul care este hotar nu este conștient de ceea ce produce și nici nu produce ceea ce vrea. Pentru a reveni la exemplul dat, Voiteh-Ștefan-Iștvan a vrut să producă o națiune ultra-catolică, în timp ce Ungaria produsă de el este, împotriva voii sale, protestanto-ateisto-catolică. Se poate vedea astfel că în procesul istoric există cel puțin un element aflat dincolo de voința oamenilor (și ca mase, dar mai ales ca indivizi). Element ce poate fi socotit natural de Atei. Dar care include, în afară de legile naturale date de Dumnezeu și multe alte participări (a se vedea Teologia Istoriei). Altfel spus, nici măcar în acest caz nu putem avea o origine artificială a națiunilor.

Este avortul un drept medical?

14, ianuarie, 20249, ianuarie, 2024 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Neocomuniștii și Bolșevicii folosesc pentru avort (= acțiunea de ucidere a unui om în stadiul intrauterin) și termenul de healthcare sau health care, care poate fi înțeles, după context, ca:
– medicină preventivă (îngrijire medicală; îngrijirea sănătății)
– sănătate publică (politicile de sănătate publică).
Din amândouă variantele rezultând că avortul ar fi un drept medical.
Este?

Biologic, omul se definește în primul rând prin codul genetic.
De pildă, foarte mulți oameni își pierd, în urma unor boli și operații, felurite părți ale trupului: apendicele sau amigdalele, în primul rând, apoi tiroida (parțial sau total), uneori (ferească Dumnezeu!), părți din ficat, din intestine, un rinichi, părți din plămâni, un deget, un picior etc., etc.
Toate aceste deosebiri organice între omul dinainte de pierdere și omul de după pierdere nu îi schimbă identitatea și statutul: este același om, pentru că are aceeași identitate, pentru că are același suflet și același cod genetic.
Subliniem cod genetic, deoarece biologia nu cunoaște mijloace de identificare (sau cercetare) a sufletului. Ca urmare, codul genetic rămâne indicatorul fundamental al identității.

Atunci când o femeie devine mamă, adică devine însărcinată, starea ei este:
a) naturală
și
b) de purtătoare (de sarcină, de copil, de om în fază intrauterină)

a) Biologic, starea de sarcină a femeii, ca și a altor femele ale mamiferelor, este nu doar o stare naturală, ci este o stare benefică, esențială pentru supraviețuirea speciei.
Pentru că dintre cele două linii care asigură supraviețuirea, adaptarea la mediu și înmulțirea, a doua este cea mai importantă. Sunt, adică, specii cu bună adaptare la mediu și fertilitate scăzută, care sunt amenințate cu dispariția sau distruse de schimbările de mediu. În timp ce specii cu adaptare slabă dar fertilitate mare trec peste toate.

b) Ca purtătoare (stare descrisă și prin expresia însărcinată), femeia duce în pântece un alt om. Acest lucru este limpede prin faptul că omul intrauterin (numit și făt sau fetus, care înseamnă copil) are propriul ADN.
După cum se vede la punctul anterior, purtarea sarcinii este esențială pentru supraviețuirea speciei. Ca urmare, prin sarcină, femeia îndeplinește un act cel puțin egal cu lupta cu factorii ostili (fiare, calamități, războaie etc.) a bărbatului.

În toate aceste elemente vedem că lipsește cu desăvârșire orice element negativ al sarcinii.
Asemenea elemente nu există biologic.
Propaganda neocomunistă pretinde că „grețurile de sarcină” sau alte asemenea stări ar dovedi negativitatea (parțială sau totală) a sarcinii. Acest sofism este la fel de absurd cu pretenția că oboseala ar dovedi negativitatea muncii sau antrenamentului.
Restul pretextelor invocate de propaganda neocomunistă sunt strict ceea ce am spus: pretexte. Ele țin de manipularea emoțională a oamenilor (și mai ales a femeilor) spre a le smulge din rostul lor natural.

Și, da, ține de libertatea omului să facă păcate, adică să facă răul. Inclusiv să pretindă că răul nu s-ar plăti. Deși se va plăti mai mult decât deplin, căci acela care acceptă răul ca stare alege Iadul.
Dar din punct de vedere biologic lucrurile sunt limpezi:
– starea de sarcină este o stare naturală, benefică, esențială pentru supraviețuirea oamenilor
– îngrijirea medicală (medicina preventivă) are datoria să se axeze pe susținerea natalității, în primul rând prin susținerea sănătății viitoarelor mame (medicină preventivă), apoi prin susținerea sănătății femeii însărcinate și a copilului din pântecele ei (îngrijirea sănătății), apoi prin susținerea sănătății după naștere pentru femeie și copil/copii; acestea sunt politicile de sănătate publică științifice, corecte.
Dat fiind că orice copil mort înainte de naștere este o scădere a șanselor de supraviețuire a comunității (speciei), avortul nu poate fi încadrat ca „îngrijire medicală”, ci drept crimă.
Singura împrejurare în care avortul poate fi tolerat este atunci când avem sarcini neviabile care pun în primejdie mama (ex.: sarcini extrauterine). În rest, chiar dacă sarcina pune în primejdie mama sistemul medical trebuie să găsească soluții pentru a o salva salvând copilul. Ceea ce, la nivelul tehnologiilor actuale, este mai mult decât posibil.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Teologia Istoriei. Lupta socială ca imanenţă a lumii căzute

9, aprilie, 202010, aprilie, 2020 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a Creştinilor, îi vor prigoni orice ar fi, oricât bine ar face, oricât de înţelegători ar fi. De ce?
Hai să vedem întâi cum?

Dacă ei (anti-creştinii) sunt majoritatea, vor vorbi despre democraţie şi voinţa majorităţii spre a-şi impune ideile; dacă sunt minoritari vor vorbi despre drepturile minorităţilor şi discriminare pozitivă, despre voinţa minorităţii, spre a îşi impune ideile . Dacă sunt majoritatea vor zice că Biserica trebuie să se supună Statului, care este determinat de majoritate, astfel încât puterea să fie a lor. Dacă sunt minoritari vor cere ca Statul să fie independent de popor, de majoritate, pretinzând că altfel sunt nedreptăţiţi; şi vor pune mâna pe putere pas cu pas, ca parte a „reprezentării minorităţilor„. Dacă sunt majoritari vor cere supunere faţă de voinţa majorităţii. Dacă sunt minoritari vor cere supunerea majorităţii faţă de elita minoritară ce se pretind a fi. Etc., etc.

Adevărul este că Iadul nu a fost creat din dorinţa lui Dumnezeu, ci din dorinţa lui Lucifer şi supuşilor lui de a avea o lume a lor, în care să îşi poată manifesta opoziţia faţă de bine, frumos, curat, adică răutatea, urâţenia, murdăria. De ce? Pentru că existenţa în acelaşi loc a celor care iubesc binele şi a celor care urăsc şi vor răul aduce suferinţă ambelor părţi. Este un fenomen simplu şi absolut.
De aceea şi Omenirea, căzută în păcat, are de înfruntat neîncetat dilema întâlnirii unor părţi diferite şi a armonizării lor. Nici măcar nu este nevoie să fie unele care vor bine şi unele care vor răul! Este de ajuns să vrea forme diferite ale amestecului de rău şi bine tipic omenesc, ori să vrea forme diferite de rău: deja se vor lupta între ei. Ca urmare, orice societate, orice stat, se construieşte pe o ambiguitate morală, pe o încercare de a armoniza definiţii, înţelegeri şi manifestări diferite ale binelui şi răului. O încercare niciodată reuşită.

O dovadă simplă sunt ţările sau regiunile care, ca urmare a unui capitalism sănătos (economic vorbind), au ajuns la bunăstare. Poate să fie vorba despre unele părţi ale Italiei sau despre Danemarca, despre Canada ori Suedia, despre Japonia sau regiuni ale Franţei. Pretutindeni unde există bunăstare, prosperitate, veţi găsi oameni puternic supăraţi pe sistem, care se pretind nedreptăţiţi pe el şi încearcă să îl distrugă. Desigur, în cele mai multe cazuri logica şchioapătă puternic şi fariseismul este nota dominantă. Un exemplu tipic este al sondajelor făcute de organizaţii conservatoare în campusurile stângiste din SUA: în covârşitoare majoritate studenţii se pronunţau pentru asigurarea gratuită de către SUA a educaţiei pentru imigranţii ilegali şi atacau SUA, respectiv Guvernul SUA, pentru că nu asigură acest învăţământ gratuit pentru imigranţii ilegali; însă toţi aceşti intervievaţi au refuzat să dea o parte din bursa lor sau din banii de buzunar pentru imigranţii ilegali pe care pretindeau că îi susţin…

Altfel spus, oamenii susţin adesea cu multă tărie lucruri ce sunt pe dos faţă de propriul sistem de valori. Şi, de foarte multe ori, doar după ce se ajunge la acele lucruri îşi dau seama că de fapt nu le vor! (De câte ori o fată nu a alergat după un băiat pentru ca apoi să sufere pentru că este cu el! Şi invers, desigur!)

Ca urmare, armonizarea tuturor voinţelor, tuturor culturilor şi sistemelor morale într-un stat este o imposibilitate.

Un exemplu puternic este acela al SUA. Pentru a armoniza voinţele, culturile, sistemele morale foarte diferite, s-a folosit principiul autonomiilor locale: state, regiuni, oraşe. Fiecare dintre acestea îşi poate stabili propriul sistem, propria conducere, propriile legi. Totuşi, pentru a fi o federaţie de state, toate acestea au fost nevoite să renunţe la unele dintre valorile lor. Pentru ca Utah să devină parte a SUA a trebuit să renunţe, oficial dacă nu de facto, la poligamie, esenţială pentru cultura mormonă. Pentru a face parte din SUA state, regiuni şi oraşe fundamentalist (neo)protestante au fost nevoite să accepte egalitatea cu alte religii – o încălcare foarte grea a principiilor lor de bază. Etc., etc. Mai mult, chiar în clipa de faţă, există o luptă de-a dreptul teribilă între adepţii totalitarismului de stânga, ce vor nivelarea bolşevică a SUA, şi zona de centru (centru-centru-dreapta) reprezentată de Donald Trump, care încearcă păstrarea principiilor Părinţilor Fondatori ai SUA.

Ca urmare, totdeauna Statul şi valorile sociale sunt rezultatul luptelor şi armistiţiilor între feluritele forţe sociale. Grupul care renunţă la această luptă, care se aşează în pasivitate, care îşi lasă „drepturile” în grija altora va ajunge la înrobire şi, dacă nu este destul de rentabil înrobit, la distrugere.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

sf_victor_sf_mina