Noi zicem Bizanţ, dar termenul acesta nu a fost niciodată aplicat la altceva decât la cetatea de odinioară [Byzantiumul traco-elin pre-roman n.n.].
Bizanţul [aşa-zisul „Imperiu Bizantin” n.n.] nu este o Împărăţie grecească sau orientală ci, în concepţia sa fundamentală Împărăţia Romană, Basileia ton Romaion […].
Grecul însuşi a ajuns, şi în viaţa populară, să se considere nu Elinul de odinioară ci, în concepţia populară a cuvântului, Rhomaios, Romeos […]
Deci împărăţia aceasta a fost a „Romeilor”, care se consideră Romani, nu admiţând îngenuncherea lor ci reclamând cu mândrie apartenenţa faţă de Imperiul Roman. S-a păstrat astfel, la Bizanţ, limba latină, care apare pe monede până într-o epocă foarte târzie. Ea s-a păstrat şi în ceea ce priveşte dreptul […] limba greacă fiind numai pentru interpretări, pe când textele [de lege n.n.] se prezentau în latină.„
Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ