Etichetă: Născătoare de Dumnezeu

Călăuza adevărată este neplăcută

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Am cunoscut, cândva, un ghid montan foarte bun. Ca să aibă cât mai puțină treabă cu Securitatea lucra doar pentru grupuri de tineri din România.
Dar, după multe călătorii în care nu a primit nicio atenție de la cei călăuziți, un superior în meserie l-a luat la ceartă. Nu de alta, dar din atenții și ghizii trebuia să dea atenții mai sus. Iar dacă nu primeai, ce să dai?
Desigur, nu se așteptau la ”ghizii de Români” să aibă atențiile ghizilor de străini. Dar ceva, ceva, tot trebuia să pice!
Și, luându-l la întrebări, a constatat cu uimire că ghidul în cauză respecta toate regulile călătoriilor pe munte.
Dacă se mergea în codru, se lua echipamente de codru. Dacă se făcea creastă, se lua echipamentul de creastă. Dacă nu se lua echipamentul potrivit, ghidul schimba traseele cu cele cuvenite pentru echipamentul existent. Etc.
Atât studenții, cât și tinerii muncitori, îl antipatizau, pentru că li se părea ”cârcotaș”, ”prea aspru”, ”prea exigent”, ”prea prăpăstios” etc.
Când ”șăful” a înțeles care era mersul, s-a supărat și mai tare.
Și i-a dat ordin, scris, să fie mai îngăduitor cu clienții, să asculte mai mult de cererile lor.

În următoarea călătorie, tinerii au vrut să meargă, în plină toamnă ploioasă, pe un traseu pentru care nu aveau echipament.
Ghidul i-a rugat să îi dea o cerere scrisă, „ca să o aprobe șeful”; șeful a aprobat-o.
Au mers pe traseu și au urmat mai multe accidentări, inclusiv a ghidului care, deși avea echipament, a fost zdravăn rănit încercând să îi salveze pe cei alunecați de pe potecă.
A fost salvat de pușcărie numai de actele scrise pe care avusese inspirația să le dosească – pentru că șeful, când a aflat de accidentări, s-a grăbit să distrugă exemplarele pe care le avea la dosar.

Lecția este că o călăuză adevărată este neplăcută, pentru că ne va cere lucruri la care nu ne așteptăm, pentru care nu suntem pregătiți, pentru care suntem chiar orbi – din lipsă de experiență, înțelegere, deschidere etc.

Iisus Christos a zis către frații săi adoptivi – copii lui Iosif, logodnicul de protocol al Fecioarei Maria –, atunci când aceștia l-au ispitit (Ioan 7:3-5), și aceste cuvinte:

Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe mine Mă urăște, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. (Ioan 7:7)

Cuvintele Mântuitorului sunt adânci, sunt adevărate, dar sunt și tăioase pentru cine le aplică sie-și.
Ceea ce rareori se întâmplă, pentru că mândria noastră – ori înșiși dracii – ne aduc în minte pe cineva căruia i se potrivesc foarte bine cuvintele de mustrare ale lui Dumnezeu.

Dar dacă ne întoarcem la noi înșine, ne vom întreba de câte ori ascultarea de Dumnezeu ni s-a părut grea, neplăcută, depășită, învechită, exagerată, demodată etc., etc.
Ne vom întreba de câte ori am suferit sufletește pentru că ni se părea greu sau incomod sau prea mult să mergem la slujbă – mai ales ”de la ora asta”.
Ne vom aminti de câte ori n-am avut chef sau ne-a plictisit să citim din Biblie – mai curând să ne uităm la televizor, ori pe internet, ori să jucăm un joc…
Și, tot așa, vom vedea că între noi și Dumnezeu este un raport invers față de cel dintre Christos Iisus și lume:

Noi urâm sau respingem adesea lucrurile lui Dumnezeu pentru că sunt bune iar noi suntem obișnuiți cu relele.

Am văzut acest lucru de nenumărate ori la mine.
Și l-am văzut la mai toți ceilalți.

O formă specifică a acestei purtări este răzvrătirea față de duhovnicul care ne spune lucruri bune pe care nu vrem să le facem.

De câte ori nu au fost oameni care s-au supărat pe preotul care îi învăța că în timpul slujbei nu se vorbește, ci se cântă cântări Domnului și se roagă împreună toți cei din biserică!
De câte ori nu am văzut oameni încântați de „marele duhovnic” la care mergeau, desigur un „preot cu har”, „nu ca ceilalți”; oameni care își idolatrizau duhovnicul – oricât ar fi încercat acesta să îi domolească –; și care pentru un cuvânt care nu le pica bine, se despărțeau de el, se lepădau de el, ajungeau să îl urască și să îl bârfească.
Și câte alte forme ale acestei alunecări nu există!

Așa cum există și idolatrizarea preoților mincinoși, care batjocoresc Legea lui Dumnezeu în felurite chipuri: unii ”deschizând cartea” (= vrăjitorie cu cele sfinte, păcat de moarte), alții acoperind curvia și adulterul ca și cum ar fi îngăduite, alții făcând pe proorocii etc., etc.
Pe aceeași linie fiind și adulatorii ”marilor propovăduitori” din felurite secte născute de trufia omenească, împotriva Bisericii pe care Iisus Christos a înființat-o.

Sunt, iată foarte multe feluri în care diavolii ispitesc pe om să își aleagă o călăuză plăcută, care să îi spună ce vrea să audă.

Așa cum sunt, de pildă, doctorii mincinoși care asigură bolnavul că l-au făcut bine până când acela moare de la boala nevindecată: i-au spus lucruri plăcute, pe care voia să le audă, însă astfel l-au omorât.

Duhovnicul bun este cel care împlinește îndatoririle enumerate de Duhul Sfânt prin Apostolul Pavel:

propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și învățătura (I Timotei 4:2)

Doar că acestea toate se fac celor care vor să se mântuiască, pentru că nu are cum duhovnicul să propovăduiască, stăruiască, mustre, certe, îndemne etc. pe cei care nu vor să asculte!

Pentru aceia nu doar că Duhul Sfânt are multe cuvinte de certare și prevenire asupra Iadului ce îi așteaptă. Dar are Dumnezeu și cuvinte de oprire a Creștinilor de a stărui pe lângă cei hotărâți să asculte de poftele lor.

Ca urmare, în noi nu avem puterea de a birui păcatul sau patimile, dar avem puterea de a alege o călăuză bună, pe care să o ascultăm.
Și să o ascultăm mai ales atunci când călăuzirea ei lovește în împătimirile noastre.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Măicuța Domnului a avut o carieră – venită din ascultarea ei față de Dumnezeu – pe care orice femeie de astăzi ar urî-o: a fost lăsată de mică de părinți la Templul lui Dumnezeu, pentru că fusese făgăduită Domnului; a crescut în Templu iubindu-L mult și tot mai mult pe Dumnezeu; pentru că a ajuns la vremea firească a fetelor a fost nevoită să plece de la Templul lui Dumnezeu; pentru că părinții îi muriseră a fost dată ”în logodnă” (singura formă de adopție posibilă la vârsta ei) unui unchi bătrân, cu copii de o vârstă cu ea sau mai mari; în această situație grea, în care o fată evreică ar fi așteptat cu nerăbdare o căsătorie eliberatoare, a fost prevenită de Arhanghelul Gabriel că va fi însărcinată de la Dumnezeu, cu Dumnezeu; unchiul ce o primise în logodnă a vrut să se despartă de ea, crezând-o căzută în păcat trupesc; oamenii o disprețuiau, crezând că a rămas însărcinată cu unchiul care trebuia să o ocrotească până la căsătoria cu un tânăr; a fost purtată pe drumuri, deși însărcinată; a născut în frigul iernii într-o peșteră ce era staul de vite; a avut parte de câteva clipe de strălucire (îngeri, păstori, magi) pentru ca apoi să fie puși pe fugă de răutatea lui Irod; a băjenit în Egipt, iar apoi din Egipt în Iudeea, iar de aici în Nazaret; a crescut Copilul pe care Îl avea cu Dumnezeu ca și cum ar fi copilul bătrânului teslar; și-a văzut Copilul plecând la propovăduire, înconjurat de iubitorii de minuni și de iubitorii de fericirea de după arătarea lui Mesia (așa cum și-o închipuiau ei), dar și de urâtori, invidioși, lacomi, ucigași; Copilul ei făcea minuni, vindeca bolnavi, dădea vedere orbilor, îndrepta păcătoșii, chiar învia morții; și pe măsură ce făcea asta creștea ura împotriva Lui din partea tuturor celor care puseseră piciorul pe gâtul Poporului lui Dumnezeu; așa că până la urmă L-au osândit, chinuit și ucis pe Dătătorul Binelui și Vindecătorul Bolnavilor, iar Maria Fecioara L-a văzut osândit, chinuit și ucis, având dureri atât de mari ca și cum o sabie era înfiptă în inima sa; dar sabia a trecut odată cu Învierea; și cu toate că și-a văzut Fiul înviat, Maria Fecioara a știut că va trebui să aștepte în lumea plină de răutate, după ce El se va înălța, până când El o va chema la Sine; și a muncit, gătind, torcând, împletind și făcând nenumărate lucruri spre a fi de folos cât mai multora; până Fiul a chemat-o la El.
Viața Maicii Domnului este o viață care îngrozește orice om lumesc, și tot ce este lumesc într-un om.
Viața Maicii Domnului este viața care a făcut-o pe aceasta Născătoare de Dumnezeu și Împărăteasa Cerurilor.

Viața Maicii Domnului ne arată că Dumnezeu este o călăuză care de multe ori este departe de a fi plăcută. Pentru că voia Sa mereu se izbește de obișnuința noastră cu răul.
Dar ne mai arată și că ascultarea de Călăuza Veșnică aduce bunătăți care depășesc orice putem noi gândi.
La fel și călăuzele de El rânduite, dacă le ascultăm.

Ziua Femeii, Ziua Mamei. O părere

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Ziua Femeii, Ziua Mamei. O părere

Printre Creștinii Români s-a ivit de câțiva ani o tulburare: se poate prăznui, creștinește, Ziua Mamei pe 8 Martie? Dar Ziua Femeii? Nu ar fi mai bine să se sărbătorească Ziua Mamei sau Ziua Femeii pe 25 Martie, de Bunavestire?
Pricina acestei tulburări este faptul că în Occident ziua de 8 Martie a fost proclamată de Socialiști „Ziua Femeii Socialiste”, iar apoi „Ziua Femeii” (subînțelegându-se că toate femeile ar trebuie să fie socialiste).
O să încerc să răspund, pe scurt, dintr-o perspectivă atât a Învățăturii Creștine cât și a tradiției naționale românești.

I. Când este Ziua Femeii?

În tradiția națională românească, Ziua Femeii este pe 1 Martie.

De ce?
Pentru că femeile sunt primăvara vieții, pentru că Martie este în post, pentru că pe 1 Martie avea loc sfințirea caselor, curților, pământurilor, turmelor etc. în toată Românimea.

1 Martie este începutul primăverii. La Românii, primăvara este simbolul rodirii, căci pomii se deschid spre rod, arăturile de toamnă ies din zăpadă spre rod, oile încep să fete și așa mai departe. Iar femeia, se înțelege, este cea prin care vine rodirea la oameni.

Cel mai târziu pe 1 Martie încep să iasă florile, dacă nu au ieșit deja: ghioceii, brândușele și alte câteva flori frumoase, cu înfățișare frumoasă, fragedă și plăpândă, dar de o uimitoare putere interioară. Ca femeia: cu înfățișare frumoasă, fragedă și plăpândă, dar de o uimitoare putere interioară.

Totodată, în ultima săptămână din Februarie avea lor o curățenie mare a caselor. Făcea parte din pregătirea de primăvară și de post. Din pregătirea de primăvară, căci lunile de iarnă erau lunile în care se stătea cel mai mult în case. Din primăvară, când începea ieșitul la câmp, dormitul în șură sau căpiță, ori la umbra unui copac sau pom (nu nuc!), se stătea tot mai puțin în casă – și mai mult se stătea în casă de către prunci, sau pentru unele treburi mai apropiate ale soților. Această curățenie mare se încheia prin sfințirea caselor, vitelor, pomilor, grădinilor etc. Despre această sfințire, care este și originea mărțișorului, am mai scris aici. Cum inima casei, inima gospodăriei, este femeia, este și firesc să i se închine această lucrare.

De asemenea, 1 Martie este totdeauna în post. Spre deosebire de Eva și Adam, ce au adus răul în lume prin încălcarea postului – desfrânare –, femeia creștină este, în ziua sfințirii casei și tuturor lucrurilor, în post. Adică în lucrarea de curățire, sfințire și îndumnezeire firească omului. Și care este mereu binecuvântată de Dumnezeu.

Mărțișoarele sunt tradițional fire de lână – rar de cânepă sau in – de culoare albă și roșie; care fire se împletesc împreună, se înmoaie în agheasma de 1 Martie și, tradițional, se leagă la pomi, la marginea grădinilor, ogoarelor și pădurilor, ca să le sfințească și păzească. Prima care primește însă firul înmuiat în apă sfințită este femeia – de la cea mai mică până la cea mai mare și înapoi.

Căci, după Legea Românească, femeile sunt florile vieții, femeile sunt sporul casei, femeile sunt primăvara omenirii, femeile sunt izvorul rodului casei, femeile sunt rostul familie (în unele dialecte sau graiuri românești termenii femeie și familie chiar se confundă).

De aceea 1 Martie este în tradiția românească Ziua Femeii.

II. Nu ar fi mai bine să se sărbătorească Ziua Femeii sau Ziua Mamei pe 25 Martie?

Este o întrebare la care am cugetat mult.
La început, mi s-a părut că ar putea să fie o idee bună, dar ceva mă împiedica. Gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că nu este bine, că o asemenea suprapunere stă împotriva Învățăturii Bisericii. De ce?

Pentru că 25 Martie este Bunavestire: Sărbătorirea zilei în care Arhanghelul Gabriel a vestit-o pe Maria Fecioara că va căpăta de la Dumnezeu, în chip minunat, Pruncul ce este Mesia, Christos, Mântuitorul lumii.
Pare neclar? Limpezim îndată!

În Biserică, suprapunerea unor prăznuiri, mai ales a unora mai mici cu unele mari – și cu atât mai mult cu cele împărătești – se face cu foarte multă grijă: dacă se potrivesc deplin.

De pildă, de Înviere nu se prăznuiesc sfinți, nu se fac nunți.

La prima vedere pare ciudat: fără Înviere nu există sfinți, aceștia au ajuns în Ceruri prin Învierea Domnului; Nunta este de la Dumnezeu – și binecuvântată personal de Iisus Christos și atunci când a trăit pe Pământ, și acum, din Ceruri.

Sunt adevărate acestea, dar Biserica a socotit altfel: de Înviere toată lumea trebuie să Îl cinstească pe Împăratul Răscumpărător, fără a-și împărți bucuria și cinstirea; pe sfinți îi cinstim sau îi venerăm, pe Iisus Christos îl cinstim deplin, adică Îl adorăm.

Nu adorăm, și repet, nu adorăm pe nimeni altcineva în afară de Dumnezeu. Ca urmare, venerarea sau cinstirea sfinților nu se potrivește cu adorarea deplină și îndreptarea totală către Dumnezeu din Ziua Învierii.

În zile ale Învierii mai mici, precum duminicile de peste an, da, se pot cinsti și sfinții: ei sunt cei în care Învierea Domnului a dat rod. Cinstindu-i pe ei, învățăm să rodim și noi Învierea lui Christos, harul lui Dumnezeu, Învățătura Domnului. Dar în Ziua Învierii sărbătorim în întregime pe Mântuitorul Iisus, Dumnezeu-Omul, și Învierea Sa, o sărbătorim împreună cu toți sfinții.

De aceea nu se sărbătoresc de Paști nici zilele de naștere, iar nunți nu se fac, pentru că nu se scade din adorarea lui Dumnezeu nicio bucățică, oricât de mică.

O altă pildă este Înălțarea Domnului, când se prăznuiește și Ziua Eroilor.
De ce a rânduit Sinodul Bisericii din România (și nu numai) această suprapunere? A făcut o greșeală, alăturând o sărbătoare a eroilor Înălțării Domnului la Ceruri?

A făcut bine, căci există o potrivire teologică deplină între cele două sărbători.

Pentru că Cel care a spus:

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. (Ioan 13.34)

ne-a arătat că El ne iubește atât de mult încât își pune viața pentru noi:

Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale! (Ioan 10.15) arătând și că

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viața lui să își pună pentru prietenii lui! (Ioan 13.35)

Și ne-a cerut și ne-a mărturisit, zicând:

De mă iubiți, păziți poruncile Mele. (Ioan 14.15)

Și a promis pentru cei care Îl ascută:

Iar Eu, când mă voi înălța de pe pământ, pe toți îi voi trage la Mine! (Ioan 12.32)

Înălțarea Domnului la Cer este ziua sfântă în care s-a îndeplinit această făgăduință: Iisus Christos se înalță la Ceruri, trăgând la Ceruri pe toți cei care Îl ascultă.

Ce sunt eroii, prăznuiți de Înălțare?

După cum arăta încă Lazăr Șăineanu, eroul este cel care devine nemuritor prin marile lui isprăvi, cel care se distinge prin vitejie, înălțimea caracterului, noblețe sufletească.

Pentru Biserică, deși toți sfinții sunt eroi, cuvântul se folosește mai ales pentru cei care au dat mărturia cea bună prin rezistența armată împotriva răului. Desigur, lupta personală împotriva ispitelor cere eroism; dar de obicei este o luptă în care amenințarea morții este mult mai slabă decât pe câmpul de luptă – excepția, bolnavii de boli terminale, confirmă regula. Eroii sărbătoriți de Biserică la Înălțare sunt cei care și-au pus viața pentru semenii lor. Ceea ce îi face și mai nobili este faptul că de foarte multe ori și-au pus viața și pentru oameni necunoscuți, de foarte multe ori au luptat cu toate că știau că, lumește, nu există nicio șansă de biruință. Românii care au lupta la Cotul Donului sau în Caucaz, cu puști, spade, pistoale și câteva grenade împotriva tunurilor și tancurilor grele sovietice, știau că nu pot câștiga. Dar au luptat până dincolo de capăt, cu o vitejie fără margini. Românii care erau închiși la Aiud și Gherla, Pitești și Târgu Ocna, Baia Sprie ori Râmnicu Sărat, sau în Vorkuta sau în cine știe ce alte pușcării și lagăre comuniste, știau că nu pot câștiga, știau că vor fi uciși acolo. Dar au luptat până dincolo de capăt, cu o vitejie fără margini. Este drumul lui Christos: să mergi, prin Credință, dincolo de capăt, pierzând aici totul pentru Bine și cucerind astfel Veșnicia. Și pentru toți cei care fac asta, stă cuvântul

Iar Eu, când mă voi înălța de pe pământ, pe toți îi voi trage la Mine! (Ioan 12.32)

Ca urmare, între Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor este cea mai intimă și deplină legătură. Teologic, este o armonie perfectă.

Se potrivesc Bunavestire și Ziua Mamelor/Femeii?
Categoric, nu!

De ce?

Bunavestire este sărbătoarea zilei în care Arhanghelul Gabriel a vestit-o pe Maria Fecioara că, în chip minunat, va zămisli pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu-Omul și Omul-Dumnezeu.

Dar de ce nu s-ar potrivi aceasta cu maternitatea, ca să fie Ziua Mamelor, sau cu feminitatea, ca să fie Ziua Femeilor?

Pentru că Bunavestire este un fenomen nefiresc, o minune, în vreme ce a fi femeie și a fi mamă sunt lucruri firești; minunate, într-adevăr, dar firești.

Da, este adevărat, conceperea unui copil este o minune, și încă o minune uluitoare: are nu doar unirea armonică dintre două moșteniri diferite, care devin o nouă făptură, dar și crearea sufletului de către Dumnezeu în acea clipă.

Însă este o minune ce se petrece prin doi oameni, un bărbat și o femeie, prin unirea lor firească poruncită de Dumnezeu de la începuturi:

De la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu mai despartă! (Marcu 10.6-9)

Însă conceperea lui Iisus nu a fost așa!

Căci aici Dumnezeu s-a făcut trup, Dumnezeu s-a făcut om, Fecioara a zămislit și, mai apoi, Fecioara a născut rămânând fecioară.

Este zămislire suprafirească; Cel care se ivește în pântece nu este doar om, ci este Dumnezeu și om, adică este o ființă suprafirească, și necreată, și creată; bărbatul lipsește din această lucrare suprafirească; Nașterea este suprafirească. Într-un cuvânt, există deosebiri uriașe față de cele firești, obișnuite, ale femeii și maternității.

Firesc este ca fecioria femeii să se unească fecioriei bărbatului pentru ca cei doi să fie un trup. Iar aici fecioria femeii s-a unit cu Dumnezeirea pentru ca lumea să primească pe Dumnezeu în Trup. Firesc este ca moștenirea bărbatului și femeii să se unească armonic într-un om nou. Iar aici moștenirea lui Dumnezeu s-a unit cu moștenirea femeii într-un Nou Adam. Firesc este ca sarcina și mai ales nașterea să fie însoțite de greutăți și dureri, ca mijloc de îndreptare și curățare pentru păcate și patimi. Iar aici sarcina și nașterea au fost lipsite de aceasta, căci era curăție și lipsă de patimi și păcate.

Trebuie înțeles că dacă Măicuța Domnului este pildă pentru oameni în general și femei în particular prin foarte multe lucruri, zămislirea Maicii Domnului nu poate fi pildă pentru oameni. Este o minune unică și irepetabilă. Iar punerea ei în paralel cu zămislirea obișnuită, cu sarcina obișnuită, cu nașterea obișnuită, poate duce ușor la erezie.

Una dintre marile erezii ce a lovit cu răutate Biserica este minciuna că Fecioara Maria este născătoare de om, născătoare de mântuitor, dar nu Născătoare de Dumnezeu. Această minciună a avut mai multe chipuri, pe care nu le înșirăm aici: toate au fost osândite de Dumnezeu, prin Biserica Sa, în sinoadele ecumenice.

A pune Bunavestire, deci Zămislirea minunată a Domnului întru Sfânta Fecioară, pe picior de egalitate cu zămislirile obișnuite, înseamnă a declara fie că toate femeile sunt născătoare de Dumnezeu, fie că Măicuța Domnului este născătoare de om. Oricare dintre ele fiind, se înțelege, erezie.

Lucrurile sunt foarte clare: nu este îngăduit a amesteca pe cele pe care Dumnezeu le-a deosebit, așa cum nu este îngăduit a despărți cele pe care Dumnezeu le-a unit, căci Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii (I Corinteni 14.33), adică al armoniei.

În Biserică sărbătorirea sfinților, oricât de mari, nu se face în Ziua Învierii, ci după acest praznic. În același fel, nu se pot pune Ziua Femeii și Ziua Mamei de Bunavestire, ca să nu se facă neorânduială, ca să nu se dea prilej de răstălmăciri și rătăcire, prin amestecuri neîngăduite.

Și de ce am face asta, când avem Ziua Femeii atât de bine și frumos pusă pe 1 Martie, ca o strălucită sărbătoare creștină, curată de orice aprindere a poftelor, luminată prin post și rugăciune, sfințită și binecuvântată?

Iar pentru Ziua Mamei avem, noi Românii, 8 Martie. Și cred că bine este să rămână așa.

Chiar dacă se pune întrebarea

E bine să fie Ziua Mamei pe 8 Martie, odată ce dușmanii lui Dumnezeu sărbătoresc altceva, opus, în aceeași zi?

În fiecare zi unii sau alții dintre cei care Îl urăsc pe Dumnezeu sărbătoresc ceva. Căci mulți sunt cei care izbesc cu piciorul în țepușă (F.A. 9.5), adică fac și mai ales își fac rău fugind de Iubire și Adevăr (Ioan 14.6; I Ioan 4.8). Nu voi face aici listă cu nenumărații zei care se întâmplă să fie adorați de unii sau alții în aceeași zi cu mari sărbători creștine. Voi spune doar că deosebirea este atât de mare încât Biserica nu s-a împiedicat niciodată de asemenea suprapuneri1. Dar dincolo de această rânduială obișnuită a Bisericii, mai este un argument pentru ziua de 8 Martie.

Cândva, Socialiștii și Comuniștii au pus și promovat pentru 8 Martie sărbătorirea Femeii Socialiste. Apoi au scos adjectivul, și au lăsat doar ideea că este sărbătorirea Femeii; având însă grijă prin alte mijloace să pună ca model pentru această zi… femeile socialiste.

Însă la Români această încercare nu a avut niciun succes.

Deoarece toți Românii cinsteau femeia pe 1 Martie, pe 8 Martie era o repetiție de partid fără nicio priză la public.

În schimb Românii, iubitori de praznice și inventivi, au găsit în această stăruință a dușmanilor lor prilejul pentru o nouă sărbătoare: Ziua Mamei. Încă din interbelic începuseră darurile de buchețele de ghiocei, brândușe, zambile etc. pentru mame, pe 8 Martie. Dacă 1 Martie era ziua tuturor femeilor, părea firesc la o săptămână să fie sărbătorite mamele, acele femei excepționale pentru fiecare om normal. Căci, bărbați sau femei, toți avem o mamă și ar trebui să ne putem bucura de ea… și să o bucurăm.

Venirea Sovieticilor peste România, din 23 August 1944 încolo, a adus la putere, întâi mascat, apoi fățiș, Comuniștii. Care, străini de neam cum erau, au început să impună felurite sărbători. Precum 1 Mai în loc de 10 Mai, pe Moș Gerilă în loc de Moș Crăciun etc. Cu unele au reușit ceva, dar nu ce voiau ei, cu altele nimic.

De exemplu, 1 Mai este sărbătorită și astăzi de Români. Dar nu ca Ziua Muncitorilor, nu ca Ziua Muncii. Pentru Români 1 Mai este Ziua Micilor. Și probabil că așa va rămâne, mai ales în ciuda făinurilor de greieri și muște.

Pe de altă parte, Ziua Mamei a rămas mai departe pe 8 Martie.

Discursurile socialiste și comuniste despre femeia socialistă, femeia bolșevică și femeia comunistă nu au putut prinde și nu au putut să schimbe sărbătoarea. Discursurile răsunau în difuzoarele satelor, apoi în raidouri și la televizor, apăreau în presa socialistă.

Pe felicitări oamenii scriau Ziua Mamei și tot felul de urări și versuri – mai mult sau mai puțin iscusite, dar din suflet.

Ziua Mamei stă în totală opoziție cu Ziua Femeii Socialiste.

Pentru Stânga, femeia trebuie să fie un sclav social, un instrument al statului. Trebuie să fie producătoare. Femeia socialistă este unul dintre activiștii Partidului, este parte a clasei muncitoare. Încă din primii ani ai Comunismului în Rusia – U.R.S.S. – se cerea tovarășelor să fie disponibile către tovarășii doritori. Adică să fie târfele Comunismului; nici măcar prostituate, căci ideea era să se ofere liber către toți doritorii. Se promova „eliberarea femeii de robia maternității”, femeile fiind îndemnate să își încredințeze odraslele Statului și Partidului.

Doar dezastrul demografic provocat de aceste idei a pus o frână Bolșevicilor și a născut ideea „moralei comuniste”: o soluție tranzitorie, strategică, un rău necesar până la cucerirea întregii planete; după care să se revină la femeia socialistă care disprețuiește maternitatea și își lasă copilul de la naștere Statului și Partidului.

În schimb ideile bolșevice originale au fost promovate masiv în Occident: tocmai pentru a provoca prăbușirea demografică a acestuia și a deschide calea către victoria Comunismului.

În acest context mama este ceea ce Comuniștii au urât și urăsc principial – inclusiv cei care, la nivel personal, sunt fericiți că au o mamă.

Original, mama este o femeie liberă să își împlinească visul – visul suprem pentru cam 90% dintre femei, de fapt: acela de a avea și a-și crește copiii.

O lucrare eroică, minunată, glorioasă. Fără de care nu există noi generații, nu există transmiterea culturii, nu există viitor, nu există omenire.

Familia, și respectiv mama, sunt cetăți ale sufletului omenesc; sunt mijloace prin care pruncii, apoi copiii, sunt apărați, pe cât se poate, de răul și răutățile lumii. Sunt cuibul la care se pot întoarce atunci când viața îi lovește. Un cuib care continuă să încălzească sufletele chiar și atunci când mama trece Dincolo, în Veșnicie.

Mai mult, legătura dintre 1 Martie și 8 Martie este evidentă. Nenumărate femei de toate vârstele, de la copile de câțiva anișori (sau chiar luni) până la bătrânele pe pragul Marii Treceri primesc mărțișoare și flori. Apoi, după o săptămână, mamele primesc încă o cinstire, așa cum se cuvine – căci vrednic este lucrătorul de plata sa (Luca 10.7), și plata lui Dumnezeu este după fapta fiecăruia (Apocalipsa 22.12).

Opoziția dintre această îndoită cinstire românească și gândirea comunistă este evidentă. Ca urmare, așezarea de către Români a Zilei Mamei pe 8 Martie mi se pare a fi una dintre cele mai strălucite replici date vreodată propagandei stângiste.

Încheiere

Da, cred că este bine și chiar minunat să avem pe 1 Martie Ziua Femeii și pe 8 Martie Ziua Mamei.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Există o singură excepție: oprirea suprapunerii între Paștile Domnului și Paștile Evreiești. Aceasta vine din aceea că Evreii erau socotiți ca frații mai mari ai Creștinilor, din păcate răzvrătiți împotriva lui Mesia. Ca urmare, era ușor să se facă o amestecare neîngăduită, o confuzie, între Noul Israel, Biserica lui Iisus Christos, și Vechiul Israel, al celor care deși se numesc Mozaici nu Îl primesc pe cel proorocit de Moise, de Isaia și toți proorocii. Însă a crede cineva că un om rațional poate face confuzie între Biserică și Socialiști este nepotrivit și absurd.