Votul Greciei este falimentul Administrației Bisericești. (II) De ce a căzut Grecia

de ce a căzut Grecia

prima parte aici

Trebuie să amintim faptul că în Constituția Greciei (C.G.) se prevede clar că „religia prevalentă a Greciei este cea a Bisericii Răsăritene Ortodoxe a lui Christos” (Art. 3, pct. 1). Această afirmație, ca și restul prevederilor din Articolul 3 C.G. (Constituția Greciei) au fost obiectul unui triumfalism birocratic: Administrația Bisericească – ce domină și Biserica Greciei, ca și alte biserici locale – a prezentat-o ca pe o mare victorie a sa în raporturile cu statul; ca un mare câștig etc. Aceste pretenții au fost răspândite de propagandă și în străinătate. În România au fost repetat și insistent voci care pretindeau că raporturile dintre Stat și Biserică în Grecia sunt minunate, creștine, exemplare.

În realitate, orice jurist cu gândire logică, ba chiar oricare cititor logic, poate vedea că acest text nu aduce absolut niciun avantaj concret Bisericii din Grecia. Dimpotrivă, alte pasaje din C.G. anulează orice prevalență legală, Art. 3 devenind pur formal (și cât iubesc formalismul birocrații!).

De pildă, Art. 13 C.G., care anulează „prevalența” din Art. 3, pct. 1, C.G., a fost sistematic ignorat în exprimările triumfaliste. Deși era un articol ce stabilea o egalitate absolută între culte! Și nu a fost ignorat pentru că nu ar fi fost cunoscut: se invoca prevederea „prozelitismul este interzis”… ca pe vreun fel de victorie a Bisericii Greciei!

Aici ne oprim o clipă: lucrarea de propovăduire este tipică și obligatorie Bisericii. Am dat mai mult exemple; se pot vedea și capitolele 2-5 din Faptele Apostolilor și multe alte texte nou-testamentare foarte clare. Prin urmare, oprirea universală a „prozelitismului” este, legal, juridic, și interdicție pentru Biserica Greciei de a face convertiri.

De fapt greșit lăudata prevedere, mult dorită de birocrații din Biserica Greciei, este un exemplu clar al birocrației bisericești, numită și Administrație Bisericească.
Această structură ne-canonică a adus și aduce mult rău Bisericii, pretutindeni.

Dar amintitul caz este și un exemplu al slăbiciunii Bisericii Greciei în fața Statului (în speță, în fața politicianismului și diplomației).

Boala a început de mult: de foarte multă vreme ierarhia grecească s-a temut și se teme de „gânditori independenți”. Înțelegând prin „gânditori independenți” nu pe cei care ar gândi în afara Învățăturii Domnului, ci pe cei care gândesc în afara ordinelor și regulamentelor, adică în afara birocrației. Criteriul „supunerii” sau „ascultării”, canonic față de îndrumătorii duhovnicești, a fost mutat în „supunere” sau „ascultare” față de birocrație (a.k.a. Administrație Bisericească).
Efectul acestei cerneri necanonice a fost și este un cler de slabă calitate din punct de vedere duhovnicesc. Deși, desigur, în cea mai mare parte conformist.

O mărturie a decăderii adusă de sistemul birocratic:
Acest cler cernut după supunerea birocratică are, exceptând episcopii, interdicție de predicare fără aprobare specială!!!

Adică un preot, care prin definiție trebuie să predice, în Biserica Greciei nu are voie să predice decât excepțional. Nici diaconii nu pot să o facă. Etc.

De așteptat, această măsură a convenit conformiștilor: au scăpat astfel de o sarcină în plus.

Împotriva acestui sistem de alegere a clericilor s-au ridicat multe voci.
Unele au fost prigonite teribil și s-au sfințit, precum Sfântul Nectarie. Altele din prigoană au ajuns să cadă din Biserică.
Toate aceste cazuri ar fi trebuit să sperie sufletele supraveghetorilor Bisericii Greciei (adică pe episcopi). Căci vor răspunde înaintea lui Dumnezeu, Dreptul Judecător, pentru fiecare drept pe care l-au prigonit, pentru fiecare suflet pierdut din vina lor. Nici vorbă! Sistemul a continuat ca atare până astăzi.

De multă vreme bisericile grecești s-au supus – în majoritate, dacă nu în copleșitoare majoritate – unor directive străine Învățăturii lui Christos. Aici intră Megali Idea (visul rasist al unui imperiu „creștin” condus de Greci și care impune limba și cultura greacă, „superioare”, tuturor) dar și interese de întindere ceva mai mică. Toate acestea accentuează treptat supunerea oarbă, birocratică, anti-ortodoxă, față de „mai mari” și Stat.

Biserica Greciei ar fi trebuit să înțeleagă răutatea sinucigașă a drumului pe care merge de mult: cel puțin din clipa în care pentru tot mai mulți Greci ea a devenit un accesoriu etnic, un simbol etnic, o marcă identitară etnică. Toate aceste expresii ridică cel puțin probleme ecleziologice delicate, dacă nu tind să fie direct eretice (accesoriu etnic). Dar, din păcate, corespund ethosului elin cel puțin de la 1700 încoace. Desigur, nu absolut, căci există și unii sfinți ieșiți din acest mediu. Însă covârșitor.

O pildă a contradicției profunde – ca să nu spune ființiale – între „biserica societății”, conformistă și de paradă, și Biserica Grecească reală este dată de colivari și, respectiv, uriașa majoritate a Grecilor (care mai merg, fie și uneori, la slujbe).

Colivarii izbutesc să aducă la viață, în Athos, rânduielile creștine care fac deosebirea între sărbătorile împărătești și celelalte zile. Printre altele, prin faptul că pomenirea celor adormiți cu slujbe și pomeniri specifice se face canonic Sâmbăta, ziua în care Domnul a fost cu cei adormiți, ba chiar s-a pogorât la Iad. În timp ce Duminica, Ziua Învierii, nu se fac asemenea slujbe, pomenirea celor adormiți făcându-se prin rugăciunile și cererile din slujbele dedicate Învierii. Revenirea la această practică firească a Bisericii s-a făcut cu multă muncă și din partea unor călugări sau clerici greci. În totală opoziție cu pilda acestora, Grecii fac parastase, adică slujbe specifice de pomenirea morților… exact Duminica. Pretinzând, totodată, că i-ar cinsti, prețui, venera etc. pe colivarii ajunși în rândurile sfinților.

Din nenorocire, gândirea birocratică ce domină clerul superior grecesc a împiedicat observarea, înțelegerea, asimilarea și producerea unui răspuns sănătos la aceste simptome grave.
Ca un exemplu tragi-comic al lucrării și discernământului „Administrației Bisericești”, amintim că aceasta i-a lăudat inițial pe colivari, apoi i-a condamnat drept „șarlatani”, „corupători”, „impioși”, „simulatori ai evlaviei”, „vase putrede ale Satanei”, „disprețuitori”, „minți luciferice”, „cacodocși”, „apostați”, „răzvrătiți”, „hulitori”. Amândouă gesturile, de laudă și de osândă, s-au făcut repetat, prin documente publice, de către una și aceeași Administrație Bisericească, în timpul aceluiași patriarh.
Apoi aceeași administrație, dar sub alt patriarh, îi osândește iarăși.
Pentru ca după o vreme, aceeași administrație, sub un al treilea patriarh, să înceapă să îi laude iar.
Pentru ca, până la urmă, „cacodocșii” și „răzvrătiții” să fie recunoscuți drept sfinți de către aceeași Administrație Bisericească…

Printre „hulitorii” și „disprețuitorii” și „simulatorii evlaviei” se numără, de pildă, Sfinții Nicodim Aghioritul și Atanasie din Paros.
Care au avut parte de același tratament din partea Administrației Bisericești Grecești precum Sfântul Nectarie de Eghina: prigoniți până la extrem în timpul vieții, urâți după moarte, dar canonizați din pricina mulțimii minunilor, evlaviei populare și unor interese… să le zicem turistice.

Evident, politicianismul absurd al Administrației Bisericești a îndepărtat pe oameni de Credință.
Chiar și etnofiletismul religios grecesc a contribuit la aceasta. Căci și dacă păcătoșii sunt bucuroși să găsească patimile lor la clerici, bucuria este păcătoasă: prin această găsire își îndreptățesc propriile patimi, depărtându-se de Dumnezeu, deci și de Biserica Lui.

Fenomenul îndepărtării nu s-a produs brusc, ci treptat. Ceea ce a dat iluzia că practicile birocratice, oricât de tiranice și necreștine, pot continua până la A Doua Venire. Mai ales că erau acoperite cu spoielile banilor veniți de la Stat, pe diferite căi. Mulți din Administrație uitând că acele „surse” există doar pentru că și doar câtă vreme mai există Credință în Biserică. Iar odată cu despărțirea majorității Grecilor de Biserică, „ajutorul de stat” (mereu viclean condiționat de cei vicleni) va fi înlocuit de prigoană deschisă.
Revenind, amintim concluzia acestui paragraf:
Înstrăinarea oamenilor de Biserică a fost (și este!!!) neglijată de aceste structuri birocratice.

Nici măcar atunci când Grecii au ajuns să disprețuiască radical poziția de preot de mir nu s-a produs trezirea necesară. Chiar dacă acest fenomen a devenit atât de grav încât Biserica Greciei a fost nevoită să importe preoți!
Chiar și așa, trezirea nu s-a ajuns.
Cernerea birocratică a ales, sistematic, o majoritate conformistă, care nu poate asimila ceea ce nu corespunde regulilor administrative. (Dostoievki sau Nicolae Steinhardt au spus multe în această privință, și încă spun. Dar cine să-i audă și să se îndrepte?)

Pas cu pas, Biserica Greciei a ajuns să accepte lucruri tot mai grave cu minimă sau mimată opoziție… ori chiar fără nicio formă de opoziție.
Așa a fost situația cu felurite măsuri de stânga luate de-a lungul deceniilor.
De pildă, așa a fost situația cu avortul, permis în 1978 mai mascat, iar deschis din 1986.
În 2007 Grecia făcea 7.2 avorturi la 1000 de femei având între 15 și 44 de ani. Peste douăzeci și cinci de mii de copii erau (sunt) uciși, an de an, în „Grecia ortodoxă”.

Biserica Greciei, la nivel administrativ, a fost și este prea ocupată cu „disciplina administrativă”, cu „discuțiile ecumenice” și alte asemenea rătăciri pentru a lupta cu adevărat pentru salvarea acestor copii uciși zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an! Uciși de propriile mame, mame care își spun creștine! Uciși de mamele necreștine pe care conducătorii acestor biserici locale le-au inclus de mii și mii de ori în procentele triumfaliste ale Creștinilor din Grecia.

Acest lucru a fost posibil pentru că birocrația și politicianismul merg mână în mână. Acestea sunt patimile care au transformat pe conducătorii Poporului Ales în cărturarii și fariseii care au complotat împotriva Fiului lui Dumnezeu. Iar pricina complotului a fost aceeași ca în toate regimurile birocratice: frica îngrozitoare față de tot ceea ce nu se conformează sistemului, pentru că poate aduce căderea sistemului. Ceea ce face din birocrați și politicianiști grupuri de idolatri care au ca idoli „sistemul” și „puterea”.
De asemenea, și nu mai puțin trist, cei care ar trebui să fie gata să trăiască și să moară pentru Credință ajung (prin amintita cernere birocratică) să fie oameni căldicei. Care se bucură de bucățile de pâine și jubilează la bucățelele de cozonac aruncate de Stat. Dacă nu cumva sunt mult mai răi decât cei căldicei (care oricum se osândesc!).
Un exemplu (extrem) din România a fost (?) Corneliu Onilă. Dar sunt mulți care, fără a ajunge la răutățile aceluia, le au pe ale lor. Și, dincolo de păcatele sau patimile personale de mai mică însemnătate obștească, acestea pe care le-am amintit fac foarte mult rău și Bisericii, și necredincioșii, dincolo de orice lustru aplicat situației.

Trecând peste nenumărate alte „compromisuri” (sau colaborări politice) din istoria recentă a Bisericii Greciei, ajungem la cea de acum. Pasivitatea vinovată sau chiar complicitatea față de legea care pretinde că unirile perversiunilor sexuale osândite de Dumnezeu ar fi „căsători”, ba și că perverșii care idolatrizează perversiunile sexuale au dreptul să adopte copii. Păcatul este cumplit, căci această purtare stă împotriva Învățăturii lui Dumnezeu. Și este a Administrației Bisericești a uneia dintre bisericile locale ce ar trebui să mărturisească această Învățătură cu orice preț!

Dar oare chiar se întâmplă asta în Grecia, ori exagerăm?
Este oare aceasta chiar un „faliment al Administrației Bisericești”? Dacă da, cum?
Ei bine, o să încerc să o iau pas cu pas.

În primul rând, să vedem în următorul capitol al acestui eseu care sunt pozițiile ”conducerii superioare” a Bisericii Greciei (Patriarhia de Fanar, zisă și Patriarhia Ecumenică) și a altor voci din Biserica Greciei! (Desigur, pozițiile față de această lege.) Și să vedem cât de creștine (creștin-ortodoxe) sunt ele.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Câteva victime ale etnofiletismului Administrației Bisericești din Patriarhia de Fanar