Etichetă: Mihai-Andrei Aldea
Veşnicia s-a născut la sat
Voi nu-nţelegeţi
Voi nu-nţelegeţi
Marilor noştri plecaţi
Voi nu-nţelegeţi
şi ei trec
spre Veşnicie,
de-a pururi frunţile în nouri înălţând,
de-a pururea plecaţi adânc,
spre glie,
spre rădăcina vie,
tremurând
şi
neclintiţi,
sorbind adânc din
soare
lună
stele
ceruri largi
puterile stihiilor străbune
străvechile izvoare
pentru
Azi.
Voi nu-nţelegeţi
şi ei trec
spre Ceruri,
lăsând în urmă
Vis de Veşnicie,
păsări de aur,
păsări de albastru,
şi flori
şi stele,
chipuri,
Omenie.
Voi nu-nţelegeţi,
şi-i priviţi cum trec,
şi vă înveşmântaţi
în versuri şi în rânduri,
vă lăudaţi
că ei au fost,
că sunt ai voştri,
şi poate şi că i-aţi condus
pe când, în patru scânduri,
ţărâna lor
se-ntoarse în ţărână.
Voi nu-nţelegeţi:
Domnul i-a dat vouă
o clipă, doar o clipă –
să-nţelegeţi,
să-i urmaţi.
Apoi îi ia,
în rouă,
în bătrână
Lumină a-nnoirii
iubirii dintre fraţi.
Şi ei ştiind,
că au venit
doar ca să treacă
îşi cântă cântecul
menirii lor
şi în argintul înserărilor
de aur
intră
în Veşnicie.
Restul este
dor
Mihai-Andrei Aldea
Partajează asta:
Autobiografie – Mihai-Andrei Aldea
Autobiografie
Eu încă ştiu
şi zorile,
de când se sting
în amintirea zilei care se revarsă
la asfinţitul inimii plăpând
visarea
dorului întors acasă.
Eu încă ştiu
şi lunile,
se sting topindu-se în stele,
cu nopţile
de şoapte se ating
şi tremurând
în nouri lacrimi grele
de flăcările
răsăritului
plăpând se-aprind.
Eu încă-mi amintesc
şi curg izvoare
iar frunzele cu foşnet tropotesc
vijelios
gonind prin ramuri
– spre-nserare –
căci
cerb şi ciute,
veacuri oglindesc.
Eu încă văd,
ca nouri muntele cutremur
străfulgerând scântei prelungi
în asfinţit
şi bourii
şi zimbrii dinspre dealuri
şi pe sub streaşină de piatră
ploaia cade-n valuri
adăpostiţi
oierii doina plâng
în cânt
de dor de nesfârşit.
Şi pentru că în piepturi
pietrele
sunt mute
şi nu mai este niciun cântăreţ,
ştiind că am venit
doar ca să trec,
uitând cărările pierzării
într-o piaţă
în care totul s-a pierdut,
dar i se pune preţ,
Mi-am arătat tristeţea cu un zâmbet
şi-nfuriat de dalbele porniri
am înfruntat furtuna străvezie
străfulgerând albastrele câmpii
Şi de pe dealuri fără de pădure
înveşmântat în ierburi şi în flori
am fluturat un steag fără pereche
şi am plecat
păşind prin nori
spre zori.
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 