Etichetă: Mihai Aldea

Binele Comunismului (02). O scrisoare de tată (I)

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

prima parte aici

Documentul pe care îl cităm aparține unui om persecutat politic; unui om ale cărui aripi au fost retezate de sistem, dar a continuat, inexplicabil, să zboare.
Mihai-Ion-Petre Aldea (1938-2023) este cel care a avut îndrăzneala să scrie următoarele rânduri, pe care le-a trimis Partidului Comunist (din România):

Mă numesc Mihai Aldea. Am patru copii între 14 și 9 ani. Două fete și doi băieți intercalați matematic: fată, băiat, fată, băiat.
Locuiesc de 12 ani în cartierul TITAN, Șulea Placare, microraion 3.
În acest microraion sunt aproximativ 3.000 de apartamente cu 3 și 4 camere. Asta înseamnă circa 9,000-12,000 de locuitori. Adică un orășel.
Este bine că trăim civilizat în blocuri cu încălzire centrală și apă curentă. Este bine că gătim învârtind butoanele aragazului. Este bine că ne luminăm apăsând comutatoarele electrice. Și atunci? Ce nu este bine? Păi să spun:
(1) Nu este bine că Alimentarele nu-ți oferă decât oțet, bulion și gemuri.
(2) Nu este bine că Aprozarul îți oferă odată pe săptămână, sau la două săptămâni odată, cartofi.
(3) Nu este bine că la 9-12 mii de oameni nu există decât câteva zeci de kilograme de carne pe săptămână.
(4) Nu este bine că astăzi 25 Nov. ’85 lumina (curentul electric) a fost oprită la ora 1100 și la ora 1525 când scriu aceste rânduri nu s-a deschis.
(5) Nu este bine că nu avem apă absolut deloc! Nici de la robinetul de apă caldă, nici de la robinetul de apă rece.
(6) Nu este bine că TREBUIE să cumpărăm hrana strictă a copiilor din centrul orașului. Și asta tot dacă o găsim și când o găsim!
(7) Nu este bine că, deși suntem la circa 8-900 de metri de termocentrala Berceni-Sud, în camere nu avem mai mult de 10º C. Și de obicei 6-7º C!
(8) Nu este bine ca la ora 1130 copii să intre în clasă și să înceapă orele. Când mănâncă de dimineață? Când mănâncă de prânz?
(9) Nu este bine că în acest orășel nu avem măcar un cinematograf sau măcar un teatru. În fond ce doresc? Doresc să nu existe cartiere cu regim preferențial, să nu existe provincii ale Bucureștilor, să existe condiții de viață echitabile, socialiste, comuniste.

M. Aldea

P.S. Ora 1542 : S-a aprins lumina! A venit curentul electric! Peste minimum o oră avem și apă. Flacăra aragazului tot nu are mai mult de 5 mm. În cât timp pot găti?

Vom reveni cu un comentariu al acestui document istoric.

Intervențiile noastre s-au limitat la corectarea ortografiei (actualizare, de fapt). Numerele erau încercuite, aici sunt între paranteze. Pe scurt, nu există nicio modificare de fond a documentului.
Precizăm că Mihai-Ion-Petre Aldea a publicat poezii (după 1989) sub numele Mihai Gh. Aldea.
Scrisoarea a fost trimisă „la Partid” în zilele următoare (Noiembrie 1985). Cu efect nul.
Ciorna, păstrată în documentele personale ale lui Mihai Gh. Aldea (Mihai-Ion-Petre Aldea) a primit numele „Un orășel de provincie în TITAN”.

Prima pagină a scrisorii trimisă autorităților în Noiembrie 1985

O noapte ca o piatră despletită, de Marin Sorescu

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

 

A venit o noapte ca o piatră albastră,
Despletită.
Şi mai era acolo şi un turn.
Un turn cu geamuri rotunde, nesparte şi cafenii.
Omul acela cu privirea de colţ de cremene
Când a dat cu ochii de noapte,
Aceasta s-a împleticit,
Gata să intre în pământ.
Dar a venit un om care
Cand i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră
Peste privire
I-a umplut ţeasta de gânduri.

Eu eram şi unul şi celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Şi m-am văzut rătăcind
Între obtuz şi isoscel.
Am avut totuşi curajul
Să trag o perdea între mine şi eu
O perdea mare, impădurită.
Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Şi cine ştie, poate că erau stele?

Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Mâniei
Şi am înţepat turnul
Drept în ferestre…
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Şi l-am suflat în patru vânturi.

Cerul era plin de cozi de păuni,
Pentru că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului.

Apoi mi-am luat din cui
Paloşul versului şi am plecat
Pe străzile oraşului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie şi mai multă lumină.

Marin Sorescu

Poezia a fost scrisă de Marin Sorescu (1936-1996) Marin Sorescu.jpg
în armată şi, din câte se pare, fusese pierdută până acum. Mihai Ion Petre Aldea (n. 1938), a primit-o fiind în armată:
„… in 1959 eram militar in termen. Un coleg de armata mi-a spus ca are un prieten care vrea sa ajunga poet! Si are de la el o poezie (era scrisa la o masina de scris cam rablagita). Ce parere am despre ea (poezia). Recunosc ca am avut o parere buna! Habar nu aveam la ora aia cine este sau o sa fie Marin Sorescu.”
El însuşi autor de versuri (a se vedea aici, aici şi aici câteva exemple din adolescenţă), Mihai Aldea a păstrat pagina pe care trăia, scrisă la maşină, poezia care îi plăcuse. În timp rătăcind-o printre caiete şi cărţi… A regăsit-o de curând şi a publicat-o pe facebook, dându-mi permisiunea de republicare. 
Din câte am căutat, se pare că poezia este inedită. Debutul lui Marin Sorescu este socotit, de obicei, a fi cel din 1964, astfel încât O noapte ca o piatră despletită, scrisă cu cel puţin 5 ani mai devreme, capătă o valoare particulară. Lăsând criticilor de profesie analiza poemului, ne bucurăm de recuperare acestui fragment din opera marelui literat român şi împărtăşim această bucurie cititorilor.