Etichetă: mass-media

Țiganul erou prigonit de trădători

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Țiganul erou prigonit de trădători

Mi-a trimis un prieten un text – puțind a rasism împotriva Țiganilor și a Românilor – apărut pe un site de scandal – care, bineînțeles, pretinde că ar fi serios. Dar prima observație pe care am făcut-o intrând pe site este senzaționalismul titlurilor, pline de epitete laudative la adresa birocraților UE și promotorilor războiului, respectiv pline de injurii la adresa celor care nu sunt aliniați globalismului (printre injurii cea de „extremist” fiind obsesiv folosită – fără nicio argumentare a folosirii1). Acesta este fondul pe care trebuie pus, după cum vom vedea, și textul pe care îl voi analiza mai departe.

Merită subliniat că textul este semnat, cu mult curaj, anonim: ”Redacția”.
Adică rasismul anti-țigănesc și anti-românesc este atribuit unei entități inefabile. Autorul real nu are curajul să își asume ceea ce a scris.

Titlul amintitului text este din start manipulator: se induc două tabere, respectiv Nepalezul și agresorul. Vom vedea mai jos că adevărul este că Nepalezul este agresorul, iar Țiganul este eroul care a salvat două minore de la viol.
Totuși titlul folosește expresia manipulatoare „muncitor nepalez”, ca deschidere.
Precizarea „muncitor” este lipsită de orice semnificație pentru contextul evenimentelor. Apelul la ea este menit să inducă în cititor imaginea unui om bun, muncitor, implicit să inducă ideea că Nepalezul este tabăra bună.
Deși titlul menționează de la început etnia agresorului real, Țiganul care și-a apărat de viol sora/ soția (articolul folosește amândoi termenii) – și pe prietena acestuia – este prezentat în titlu strict drept agresorul.

Aceeași dublă măsură, aceeași atitudine părtinitoare, apare direct în titlu la prezentarea faptelor.
Despre Nepalezul ce s-a vrut violator se spune că „ar fi acostat-o pe sora” eroului pozitiv al întâmplării.
Acest „ar fi acostat-o” devine către sfârșitul textului, cităm, „două minore de 14 și 16 ani… care mergeau pe stradă în zona Canonului din Cluj-Napoca… au fost abordate de doi nepalezi, care au fost atât de insistenți încât au tras de hainele lor” (s.n.).
Deci, dacă ”Redacția” era cinstită, ar fi trebuit să spună că Nepalezul agresor a făcut parte dintr-un grup de doi care a încercat violarea a două minore.
Nu că „ar fi acostat-o pe soră” (soție).

Deci, pentru Nepalez, ”Redacția” ascunde tentativa de viol, iar acțiunea de forțare a minorelor la acte sexuale e transformată într-o „acostare” pusă la îndoială (ar fi acostat-o).
Însă, pe de altă parte, ”Redacția” prezintă ca absolut sigure acuzațiile împotriva eroului care și-a apărat sora!
Astfel, Nepalezul violator a fost, zice ”Redacția” „bătut până la comă”.
Asta cu toate că nu a fost încă dovedit că Nepalezul agresor ar fi în comă din cauza loviturilor date de apărător.
Se încalcă și aici, radical, prezumția de nevinovăție, exclusiv pentru Țiganul erou. Răul făcut de Nepalezi (doi, nu doar unul!) este pus sistematic la îndoială sau minimizat. În schimb răul presupus a aparține fratelui care și-a salvat sora de viol (soțului care și-a apărat soția de viol) este și prezentat ca adevăr absolut, dar și amplificat masiv.

Concluzia logică a articolului este că Nepalezii au dreptul să violeze minore, iar cei care le apără sunt răi.
Implicit, că Nepalezii sunt rasă superioară, iar Românii și Țiganii (care aici sunt victimele agresiunii nepaleze), o rasă inferioară, care poate fi agresată legal.
Lucru evident și în conflictul din Baia Mare, plecat exact de la rasismul anti-românesc al Nepalezilor de acolo. Punct asupra căruia vom reveni.

Dar, până la urmă, care sunt faptele?

FAPTELE

Două minore, având 14 și respectiv 16 ani, mergeau pe stradă în Cluj-Napoca – zona Cantonului. Adică în apropiere de Aeroportul Avram Iancu, Serviciul Public Comunitar și felurite firme respectabile. O zonă ce ar trebui să fie mereu patrulată de Poliție. Și în care au început să apară, angajați de anumite firme, și Nepalezii; ceea ce ar fi trebuit să alarmeze deja Poliția2.
Din câte ne informează surse independente din Cluj-Napoca, una dintre fete, cea de 16 ani, este căsătorită, iar cealaltă este sora soțului celei dintâi. Dacă așa stau lucrurile, se explică oscilarea textului între soră și soție, ori frate și soț – fiind acestea aspecte pe care decența jurnalistică minimală le impunea lămurite de site-ul amintit (dacă nu era un site de scandal extremist și iresponsabil).
Revenim și subliniem că avem două minore care merg pe stradă într-o zonă în care Poliția ar fi trebuit să aibă o prezență semnificativă.

Doi asemenea etnici s-au apropiat de cele două fete și au început să le ceară să îi urmeze, inclusiv să le ceară relații sexuale.
Fetele au refuzat și le-au cerut să le lase în pace.
Nepalezii nu doar că au insistat, dar au început să tragă de ele, inclusiv de haine – este neclar în această clipă dacă Nepalezii au tras de haine ca să le rupă și să le violeze ori ca să le răpească spre a le viola.
Îngrozită, una dintre fete și-a sunat și chemat soțul aflat în apropiere.
Venit în fugă, soțul (totodată fratele fetei de 14 ani) le-a cerut Nepalezilor să lase fetele în pace.
Ca răspuns, unul dintre Nepalezi l-a atacat pe soțul venit să-și apere soția și sora!
Situația a devenit extrem de periculoasă: dacă atacul reușea, soția și sora i-ar fi fost răpite și violate!
Țiganul a apucat un lemn aflat pe jos și a început să își apere soția, să își apere sora și să se apere pe sine, prin oprirea violatorului violent.
Soțul îngrozit s-a oprit atunci când violatorul violent a fost imobilizat.
Și și-a luat soția și sora să le pună la adăpost.

Din punct de vedere juridic, situația este 100% în favoarea soțului și împotriva celor doi agresori Nepalezi.
Este evident că în clipa în care cineva încearcă să violeze soția, atacând și soțul, acesta, dacă poate, va acționa violent până se asigură că primejdia imediată a încetat.
De asemenea, că la încetarea primejdiei imediate își va pune soția/ familia la adăpost.
Este clar pentru orice magistrat cinstit că de la început și până la sfârșit soțul în cauză a acționat absolut previzibil pentru orice soț aflat într-o asemenea situație.
Mai merită subliniat faptul că până și Parchetul, în rasistul rechizitoriu dat presei, recunoaște faptele amintite, ca și că soțul/fratele atacat de Nepalezi a luat un lemn de pe jos. Fapt ce scoate din discuție orice premeditare a violenței din partea eroului pozitiv al întâmplării. Gestul încadrându-se într-un mecanism tipic de apărare a soției și surorii și de autoapărare.

Acestea sunt realități pe care textul rasist amintit le ignoră.
Minimizează inclusiv etnia soțului, adică faptul că acesta este Țigan/ Rrom.
Această apartenență este însă foarte importantă în context: cultura țigănească (rromă) impune soțului apărarea deplină a soției și surorilor în fața oricărei agresiuni exterioare. Iar când soția este minoră, soțul are o răspundere de multe ori mai mare.
Ca urmare, tentativa de viol însoțită de violență și de atac violent asupra soțului sau fratelui constituie în cultura țigănească un act ce se pedepsește cu moartea.
Este o realitate care dă acțiunii soțului/fratelui în cauză un caracter extrem de moderat/ decent.
Lucruri ascunse cititorilor de ”Redacția” care semnează anonim textul.

Desigur, la mizeria rasistă a articolului în cauză contribuie puternic Procuratura, care s-a aruncat într-un rechizitoriu total nedemn. Rechizitoriu care este, concret,
– un atac asupra familiei,
– un atac asupra dreptului la autoapărare,
– un atac la adresa culturii țigănești,
– un atac la adresa libertății și drepturilor femeilor,
– o încurajare a violurilor violente a Nepalezilor.

Nu vom intra aici în detalii suplimentare de jurisprudență – deși este ispititor să vedem dubla măsură a procurorilor în cazuri similare în care agresorii nu sunt Nepalezi.

Dar așteptăm să vedem reacția societății civile în apărarea minorelor agresate, în apărarea soțului ce și-a apărat soția, în apărarea fratelui care și-a apărat sora, în condamnarea Nepalezilor violatori.

O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că apără femeile vor interveni în acest caz critic pentru viitorul femeilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că susțin Țiganii/ Rromii vor interveni în acest caz critic pentru situația Țiganilor/ Rromilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură cei care au fost aleși de Români, Țigani, Unguri etc. vor susține cetățenii Țării pe care au jurat să o apere. Sau vor pactiza cu violatorii, pentru că aceștia sunt Nepalezi și, după o parte a presei și procurorilor „rasă superioară”.

Mă rog să lumineze Dumnezeu pe avocatul (avocata/ avocații) soțului erou și al (a/ ai) celor două minore agresate!

Iar ție, Samir Lakatos, îți trimit felicitări pentru curajul cu care ți-ai apărat soția și sora!
Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ocrotească!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Trei cazuri în care Parchetul a dat dovadă de multă îngăduință, nu ca la Cluj-Napoca, unde vrea să distrugă pe soțul ce și-a apărat soția și sora de doi violatori violenți

  1. Extremismul este folosirea unor mijloace extreme, implicit ilegale și violente, pentru atingerea unor țeluri politice, religioase, etnice etc. Asemenea mijloace sunt crima, șantajul, violul, genocidul sau dezumanizarea celor cu alte poziții decât ale extremiștilor. De exemplu, etichetarea ușuratică a celor cu alte poziții drept „extremiști” este în fapt extremism ideologic și propagandistic. Toate aceste manifestări sunt folosite conjunctural (după posibilități, adică) de către extremiști. De exemplu, Socialiștii lui Hitler sau cei ai lui Stalin au folosit sistematic dezumanizarea celor de altă părere (de la Conservatori la Evrei sau Țigani). Exact cum face și site-ul pe care a apărut articolul. După care, și Socialiștii lui Hitler, și cei ai lui Stalin, au trecut la jefuirea, persecutarea și masacrarea celor pe care îi dezumanizaseră repetat (inclusiv prin declararea lor ca „extremiști”.) ↩︎
  2. Există multe materiale privind cultura violului în Nepal. Sfătuim pe cei interesați să caute pe internet „rape in Nepal”, dacă știu engleza. Ori cazul Paul Shah și altele asemenea. Vor constata faptul șocant că în uriașă majoritate Nepalezii consideră violul normal și învinuiesc pentru el persoana violată, chiar dacă sau mai ales dacă este minoră. Un exemplu de studiu oficial pentru violurile din Nepal aici. ↩︎

Donald Trump – ultimul Președinte al SUA. Sinteză istorică

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

English translation here

Viața este un război între binele și răul din noi. Un război ce se va încheia prin A Doua Venire a lui Iisus Christos – până atunci, trebuie purtat mereu, de către toți, zi de zi, noapte de noapte, an de an. Mereu, o repet, de către fiecare generație și de către fiecare om.
De ce repet aceste lucruri?
Pentru că cei care le uită pierd războiul.
Cum s-a întâmplat acum cu SUA.
Și, de fiecare dată, pierderea acestui război de către o persoană se răsfrânge asupra altora.
Cu atât mai mult înfrângerea unei super-puteri.

L-am văzut pentru prima oară pe Donald Trump atunci când am venit într-o vizită. Prietenii se uitau cu multă pasiune la un serial numit Ucenicul (în engleză, Apprentice; 2004-2017). Serialul era dedicat eforturilor unora de a deveni ucenicul unui miliardar american, Donald Trump.
Cunoșteam cultura americană (adică a SUA) din cărți – cărți comuniste, antiamericane, cărți americane (pro sau anti americane), cărți ale altora despre SUA.
Ceea ce vedeam în serial mi s-a părut foarte tipic american.
Cine a citit (despre) David Crockett, Jack London (mai ales The Valley of the Moon și The Sea-Wolf) cunoaște acest „tipic american”: un amestec de aventură și (clipe de) lenevie, sentimentalism și nepăsare, bădărănie și inteligență, curaj și obligatoriu lăudăroșenie, muncă și înclinație pentru lucruri țipătoare, iar lăudăroșenie…

Cât am văzut din serialul Ucenicul – vreo două sau trei episoade, printre care cel cu Nadia Comăneci – a fost un câștig: în primul rând, a dat un chip mai concret celor cunoscute din cărți.
Desigur, cineva ar putea să se gândească la faptul că poate mai văzusem unele filme americane – westernuri mai ales, serialul Dallas etc. – ce redau și ele același „tipic american”. Da, așa este. Dar am păstrat totdeauna o rezervă față de cărți și mai ales filme – creații artistice, până la urmă, supuse unor prejudecăți și subiectivisme. Ele nu pot înlocui observația fenomenului, nu pot înlocui experiența propriu-zisă, chiar dacă pot ajuta mult în înțelegerea ei (sau dimpotrivă, dacă am preluat din ele prejudecăți ce care nu ne eliberăm!).

Revin: serialul Ucenicul (Apprentice) a dat un chip mai concret stilului american.
Nu îmi place.
Nu îmi place acest stil. De aceea nu am plecat în SUA, deși am rude și cunoscuți ce și-au găsit acolo un loc (bun). Deși am avut oferte de studiu și muncă (pentru care păstrez un sentiment frumos celor care mi le-au dat).
Sunt însă Român, cu cele bune și rele ale mele, și un Român legat de acest pământ, pe care nu îl pot părăsi. Este al meu, dar mai ales sunt al lui, și al străbunilor mei, în vecii vecilor.
Ca urmare, stilul american mi-a fost și îmi este străin.

Îmi rămâne străin, oricât de obișnuit aș fi cu acest stil – prin filmele americane ce ne-au invadat, emisiunile americane ce au fost preluate de televiziunile și radiourile de la noi etc.
Miliardarul Donald Trump, inima serialului Ucenicul, a fost și rămâne o reprezentare perfectă a stilului american.
Calitățile lui Donald Trump – de la cele de afacerist la cele de filantrop – sunt greu de văzut și de recunoscut pentru un Român tradițional: primele virtuți românești sunt Credința și bunul-simț. Ca urmare, gura mare, lăudăroșenia, sunt printre primele patimi cu care Cultura Românească Veche luptă.
Dimpotrivă, pentru American gura mare și lăudăroșenia sunt ceva firesc.
De la țipetele băiatului ce vinde ziare la luxul cât mai țipător al bogătașului, David Crockett se regăsește în mai tot ce are SUA tradițional.

Am fost, atunci, mai puțin interesat de Donald Trump.
Era un bogătaș american tipic, după cum am spus. De aceea era și foarte iubit de mass-media americană: de la numeroasele sale acțiuni de binefacere până la viața sa socială, avea ce să toace – de asemenea în stil american.

Nu m-a mirat, peste ani, atunci când s-a hotărât să candideze la Președinția SUA.
Știam că au mai fost milionari sau miliardari ce s-au angajat în această aventură – de a încerca să ajungă în cea mai înaltă funcție oficială a Statelor Unite. Fără succes, atâta vreme cât mafia politică și financiară nu era în spatele lor.
Deci nu m-a mirat acțiunea lui, nici nu m-a interesat (nici măcar cât să văd în ce măsură este ambiția excentricității tipice a Americanului sau acoperirea unui grup de interese destul de puternic pentru a-i da șanse reale în alegeri).

Dar mi-a atras atenția ceva: schimbarea radicală a poziției mass-mediei față de Donald Trump.

Până atunci, Donald Trump era pentru mass-media Americanul ideal: realizat, competent, lăudăros, spectaculos, amuzant, uneori ridicol, sociabil, uneori genial etc.
Acum, dintr-o dată, mass-media îl prezenta pe Donald Trump exclusiv negativ. În același stil american, plin de superlative, Donald Trump devenise pentru mass-media chipul prostiei sau, paradoxal, chipul Răului.
Situația era absurdă, ridicolă, grotescă!
Plină de nerușinare, mass-media care îl ținuse în brațe decenii întregi îl umplea acum de scuipați din cap până în picioare.
Până ieri îl lăudase, acum nu îi mai găsea nicio calitate posibilă.
Și nu îi îngăduia nicio șansă de a deveni Președintele SUA.

Tot în clasicul stil Davy Crockett, Donald Trump privea cu un zâmbet superior această revărsare isterică de insulte și acuzații, batjocură și trădare. Și, uluitor, spunea adevăruri esențiale despre corupția din SUA, despre felul în care mafia neocomunistă – în primul rând prin clasa politică – a preluat controlul Statelor Unite și luptă să anuleze libertățile și drepturile omului obișnuit.

Acest discurs – mereu definit drept „teoria conspirației” de mafioții conspiratori și slugile lor – avea o foarte mare greutate, venind din partea unui miliardar. Adică a unui om aflat exact în cercurile de putere despre care vorbește!
Sau, ar fi avut o foarte mare greutate, dacă mass-media nu ar fi îngropat acest om în acuzații, insulte și bătaie de joc.

Schimbarea totală a purtării instrumentelor mediatice mi-a atras atenția real, pentru prima dată, asupra lui Donald Trump.
Am constatat că, dincolo de stilul campaniei lui (pentru mine foarte neplăcut), ceea ce spunea era corect, era adevărat. Ceea ce propunea el, ca program electoral, erau lucrurile de care Statele Unite aveau nevoie pentru a se întoarce la țara care fusese un chip al libertății – și care, de decenii, devenise un chip al fățărniciei, un pumn de fier într-o mănușă ce s-ar fi vrut de catifea.
Chiar lozinca, „Fă America iar măreață!” (Make America Great Again) era de bun simț pentru orice American. Este firesc pentru oricare cetățean să vrea ca țara lui să fie (iar) măreață. Doar un dement comunist, obsedat patologic de globalizare, poate să fie împotriva unei asemenea idei.
Donald Trump prezenta fapte.
Campania împotriva lui, doar o revărsare de ură, dispreț și răutate. Ba chiar disperare.
Căci, în ciuda faptului că toată mass-media mainstream era împotriva lui, Donald Trump creștea în sondaje, tot mai mult.

Desigur, m-am întrebat și eu cât de reală este campania lui, cât de real este angajamentul lui în apărarea valorilor americane.
Dar nu am putut să nu simpatizez cu el, văzând cât de urât se întorseseră împotriva lui admiratorii și „prietenii” de până mai ieri.
Mai ales când am văzut că are drept contra-candidat pentru Președinția SUA pe Hillary Clinton, criminala care, alături de soțul ei, a luat parte la crime împotriva umanității în Iugoslavia, Serbia, Siria și în alte părți.

Hillary Clinton este escroacă acoperită de mass-media, care a distrus dovezi esențiale într-un caz de trădare națională și a scăpat prin scuza ridicolă „le-am distrus din greșeală”. Este vorba, atenție!, despre peste 2,000 (două mii) de emailuri pe care, într-o cercetare federală (FBI!), Hillary Clinton le-a șters „din greșeală”. O parte dintre aceste emailuri fiind deja confirmate ca având informații clasificate – fie la nivelul „secret”, fie la nivelul „top secret”.
Orice alt funcționar american ce ar fi făcut un asemenea gest, venind cu o asemenea scuză, ar fi ajuns în pușcărie.
Și, bineînțeles, scuza ar fi fost cel mult subiectul ridicolului general.
Totuși aceeași mass-media care îl toca pe Donald Trump și îl declara o satană care va instaura o dictatură fascistă în SUA, o lua în brațe pe această individă!

Față de această stare de lucruri, Donald Trump vorbea public despre „mlaștina” care sufocă SUA, și din care Familia Clinton este parte.
Ca și despre alte adevăruri asemănătoare.

M-am întrebat repetat cât de sincer este Donald Trump în dorința de a îndrepta lucrurile în SUA, de a promova adevăratele valori americane, de a „seca mlaștina”.
Putea ușor să fie vorba doar despre obișnuitele minciuni electorale ale politicienilor.
Dar disperarea clasei politice, disperarea unor megalomani cu complex mesianic (precum Bill Gates ori George Soros), virulența patologică a atacurilor mediatice, complicitatea autorităților la violențele fizice împotriva simpatizanților MAGA etc. arătau altceva.
Arătau, pe de-o parte, existența și întinderea „mlaștinii” despre care tot amintea Donald Trump. Erau, adică, cea mai concretă dovadă a existenței mafiei pretins inexistentă.
Totodată, arătau că această mafie se teme de Donald Trump.

Iarăși, putea să fie o teamă simulată. O altă manevră electorală. Dar…
De la începutul anilor ’90 mă lămurisem că SUA fusese preluată de Comuniști. Amintiții Bill Gates ori George Soros, dar și alții asemenea, erau promotorii unor doctrine și politici de Extremă-Stânga. Adeseori identice doctrinelor de tip bolșevic, nazist ori fascist.
Susținerea pentru regimuri patologice precum Iliescu sau Constantinescu, pentru distrugerea României (cea mai pro-americană țară din Eurasia!), dovedeau că Statele Unite sunt conduse de o grupare în aceeași măsură anti-umană și anti-americană.
Acțiunile inumane din Irak și Iugoslavia au confirmat 1000% această realitate.
În numele unor minciuni evidente (arme de distrugere în masă inexistente, de pildă) s-au săvârșit atrocități teribile de către forțele armate ale SUA. Sub conducerea nominală a celor susținuți de amintiții miliardari (gen Bill Clinton, George W. Bush Jr., Hillary Clinton, Colin Powell, Condoleezza Rice etc.).

S-a văzut astfel că Statele Unite ale Americii fuseseră preluate de forțe extremiste, care nu aveau nicio șovăire în săvârșirea oricăror atrocități.
Atât prin SUA în Vest, cât și prin China Comunistă în Est, lumea înainta cu pași mari către dictatura globală din cărțile s.f. și din prevenirile multor Sfinți din Prigoanele Comuniste.
Cuvântul unor preoți precum Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții asemenea se confirma, din nenorocire, an de an: lumea se lasă cucerită de Rău, îl laudă și îl susține, urăște Binele, fuge de El, îi urăște pe cei care Îl (mai) iubesc, Îl (mai) caută.

Ca urmare, nu exista nicio nevoie a acestei grupări pentru cineva ca Donald Trump.
Nu era nevoie de cineva care să pună pe masă mizeriile acestei mafii.
Nu era nevoie de cineva care să dea speranțe iubitorilor de libertate – cei mai mulți deja resemnați în fața inevitabilei dictaturi totale, biometrice, care se prefigura tot mai clar.
Să fi fost Donald Trump „nebunul” care, din iubire de Patrie, e gata să se jertfească pentru SUA?

Deși o asemenea idee este frumoasă, părea cu totul imposibilă.
Era adevărat că Donald Trump își folosea banii proprii pentru campania electorală, în loc să depindă de cercurile de influență, ca ceilalți candidați.
Era adevărat că până și în Partidul Republican – al cărui candidat era – vocile mafioților dădeau în el.
Era adevărat că unitatea mass-mediei împotriva lui, complicitatea autorităților la atacuri violente împotriva simpatizanților și unitatea campaniilor hollywoodiene împotriva lui atingeau niveluri record, unice în istoria SUA.
Dar cum să crezi că omul până ieri scăldat în luminile presei, răsfățat în viața socială a luxului miliardarilor, este de-o dată gata să jertfească totul?
Nu era mai logică o manevră electorală?

Apoi a venit șocul: Donald Trump a câștigat alegerile.
A urmat cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
Donald Trump a trebuit să guverneze având împotriva lui instituțiile pe care, legal, ar fi trebuit să le conducă.
În același timp, a fost sub un continuu atac al Partidului Democrat, al instrumentelor de tip Facebook sau Twitter, al mass-mediei.
În același timp, a fost confruntat cu atacuri împotriva SUA și împotriva sa de tip război hibrid.

Un exemplu tipic – inclusiv prin nerușinarea infinită ce l-a însoțit și îl însoțește – este pretextul George Floyd pentru tentativa de lovitură de stat BLM („Black Lives Matter”).
Black Lives Matter este o mișcare extremist-rasistă de Extremă-Stânga ce a incendiat, bătut, jefuit, ucis etc. în SUA. Lansarea violențelor extreme ale BLM a fost pretextată prin moartea produsă de droguri a infractorului George Floyd (un individ care, printre alte infracțiuni, a săvârșit violențe și amenințări cu moartea asupra mai multor femei, inclusiv însărcinate, și care a fost declarat „erou” și chiar „martir”). Trebuie subliniat faptul că există o înregistrare video, răspândită în întreaga lume, a arestării lui George Floyd. Mass-media mainstream a susținut că George Floyd ar fi fost sufocat de polițistul care l-a imobilizat; asta deși se vede în înregistrare că George Floyd vorbește și strigă foarte clar în timpul în care se pretinde că era sufocat. Precizăm pentru cei care nu știu că sufocarea face imposibilă vorbirea și strigătele, cu atât mai mult vorbirea clară. Deși nevinovat, polițistul care l-a arestat pe acest infractor recidivist a fost condamnat – încă o dovadă a politizării extreme a Justiției în SUA.
Campania extremist-rasistă a BLM a fost susținută de cercuri largi la nivel mondial.
S-a dovedit astfel absolut clar existența unei conspirații internaționale de Extremă-Stânga, însoțită de o ură rasistă extremă împotriva „albilor”.

Dar violențele BLM, susținute fățiș de Partidul Democrat, au fost doar o parte din campania împotriva lui Donald Trump.
Partidul Democrat a contestat fără încetare rezultatul alegerilor din 2016, sub cele mai absurde pretext și cele mai nerușinate acuzații.
Faceboo, Twitter și alte rețele similare au preluat și propagat aceste minciuni – și orice murdărie la adresa lui Donald Trump.
Totodată, s-a promovat un rasism feroce împotriva „albilor”, incitându-se permanent la un război al Americanilor „negri” împotriva „albilor”.
De asemenea, s-a promovat un extremism LGBT din ce în ce mai agresiv. Toți părinții care au vrut să își ferească copiii de implicarea în campania de sexualizare au fost declarați ca „amenințare la adresa securității SUA”; nu doar de către activiștii grupărilor LGBT, dar și de autorități de stat și federale, precum FBI.
Etc., etc.

La toate acestea se adaugă Plandemia, adică pandemia planificată declanșată la sfârșitul lui 2019, începutul lui 2020, în China.
Dovedite astăzi prin milioanele de dolari livrate de sursele chineze Familiei Biden, legăturile acestei familii cu China fac din implicarea Chinei în Plandemie un factor esențial.
De asemenea este dovedit și faptul că realizarea virusului COVID-19, o lucrare a ingineriei genetice și nu un fenomen natural, s-a făcut întâi în SUA, sub conducerea Dr. Fauci. Lucrările la COVID-19 au fost mutate în China după ce Congresul SUA a interzis asemenea cercetări și mai ales finanțarea lor de către stat. Dr. Fauci a continuat finanțarea lor prin subterfugii.

Toate cele amintite mai sus, plus altele peste care am trecut, fac din mandatul lui Donald Trump cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
În aceste condiții se poate spune că, totuși, Donald Trump s-a descurcat uimitor de bine.
Nu s-a plecat mafiei care încerca să îl distrugă,
a devenit primul Președinte SUA care a luat parte la Marșul pentru Viață,
a încurajat respectarea primelor amendamente și celorlalte prevederi ale Constituției Statelor Unite,
a obținut o creștere economică exemplară,
a îmbunătățit viața Americanilor de culoare (negri și hispanici în primul rând),
a refăcut controlul SUA asupra graniței sudice,
a scăzut influxul de droguri,
a sprijinit reducerea fiscalității,
a scăzut masiv birocrația,
a luptat să redea cetățenilor cât mai mult din libertățile lor firești confiscate de mafia stângistă în ultimele decenii.
Pe plan internațional Donald Trump a obținut revenirea la respectul față de SUA (pierdut masiv prin mandatele anterioare).
De asemenea, a fost primul Președinte SUA, după foarte multă vreme, care nu a început niciun nou conflict armat, ba chiar a izbutit să aducă pace reală în unele părți ale lumii.
Tratatul de pace din Orientul Apropiat pe care l-a realizat ar fi adus oricărui alt președinte (din SUA și nu numai) nenumărate laude și premii pentru pace.
A izbutit să reducă tensiunile din Irak, Iran, Afganistan, să scadă prezența militară internațională a SUA și, în mai multe împrejurări, să o aducă la raporturi de normalitate: adică de relații bilaterale, pe picior de egalitate, în locul relației unilaterale susținută de „dreptul forței” practicată de Obama, Clinton, Bush Jr. etc.
Până și Coreea de Nord a renunțat la aluziile sau amenințările deschise nucleare.
Pe fundalul atacurilor mai sus amintite, pe fundalul războiului anti-american și implicit anti-Trump al Partidului Democrat și grupării Gates-Soros, rezultatele mandatului lui Donald Trump sunt absolut excepționale.

Apoi, la alegerile din 2020, a avut parte de cele mai falsificate alegeri din istoria SUA.
Trebuie subliniat că frauda electorală este un fenomen des întâlnit, pretutindeni în lume. Cu atât mai de așteptat cu cât miza este mai mare.
La alegerile din 2020 Partidul Democrat l-a pus drept candidat pe Joe Biden, zis și Joke Biden, un vechi slujitor al Stângii. Astăzi este dovedit clar că Joe Biden este un pedofil care și-a abuzat sexual propria fiică, un ins corupt implicat în afaceri murdare în și cu Rusia, Ucraina, China etc. Totodată, este reprezentantul ideal pentru Partidul Democrat din SUA.
Este dovedit astăzi că grupuri importante din FBI și alte organizații federale au conspirat la impunerea lui Joke Biden ca Președinte al SUA și la înlăturarea lui Donald Trump.
Este dovedit faptul că Facebook, Twitter, CNN și alte asemenea instrumente au luat parte la conspirația amintită. În primul rând mințind opinia publică – așa cum au făcut-o și în Plandemie în privința măsurilor dictatoriale cerute de Stânga, a „vaccinurilor”, a politicii sinistrei organizații OMS etc. În al doilea rând cenzurând până la patologic orice ar fi contrazis discursul oficial.

Ca urmare, s-a izbutit înlăturarea lui Donald Trump, inclusiv cu ajutorul unor acte de trădare ale unor colaboratori iluștrii ai acestuia, precum Mike Pence sau Bill Barr. Care s-au dovedit a fi niște oportuniști lipsiți de orice urmă de onoare și demnitate, gata să își vândă Credința și Patria pentru „prețul potrivit”.
Dar Extrema-Stângă nu a fost mulțumită cu atât.
Știindu-se vinovată, și văzând că Donald Trump scoate la iveală falsificarea alegerilor, Mlaștina a organizat operațiunea 6 Ianuarie, în care agenți FBI au ucis o femeie nevinovată și au săvârșit nenumărate alte acte de incitare la violență. Totul în nădejdea izbucnirii unei isterii similară BLM, dar de sens opus, care să justifice arestarea lui Donald Trump și a celor ce îi rămăseseră alături.
Operațiunea nu a izbutit, deoarece oamenii nu s-au lăsat atrași în violențele dorite de Mlaștină.
Dar, oricum, a fost folosită ca pretext pentru persecuții politice – și este folosită până astăzi în același fel.

Ridicolul Președinției lui Joe Biden este nelimitat. Susținerea disperată a mass-mediei nu a putut să acopere cu totul nici rasismul acestuia, nici incompetența lui, nici ieșirile sau căderile produse de vârsta înaintată și sănătatea mintală redusă a acestuia.
Dar acest ridicol este întrecut de tragismul Președinției lui Joke Biden.
Măsurile economice și fiscale ale Mlaștinii au fost executate imediat și fidel de Joke Biden și gașca din jurul lui. Ca urmare, economia SUA s-a prăbușit.
Mai mult, Clanul Clinton-Biden a târât SUA, UE și întreaga lume în ceea ce astăzi se cunoaște drept Războiul din Ucraina.
Un lung șir de așa-zise accidente, ce par mai mult un șir de sabotaje economice bine executate, a lovit și lovește SUA.
Orașele controlate de Partidul Democrat (de la Detroit și Philadelphia la San Francisco și New York) se prăbușesc economic și social. La fel tot mai multe din state controlate de Democrați, în frunte cu California – care anul trecut a fost campioana SUA la afaceri pierdute și cetățeni fugiți, la numărul de oameni ai străzii etc.
Tabloul pare să fie din filme s.f. distopice, precum RoboCop sau Escape from L.A., doar că este realitate concretă.

Pe acest fundal, tot mai mulți Americani se îndreaptă către viitoarele alegeri SUA ca spre ultima speranță pentru revenirea la normalitate, la libertate, la valorile americane.
Ca urmare, Mlaștina a recurs la „Justiția” coruptă pentru a-l elimina pe Donald Trump din alegeri.
A încercat asta întâi prin grupările corupte din FBI, prin așa-zisa anchetare a „documentelor secrete” deținute de Donald Trump.
În această privință lucrurile sunt simple: Președintele SUA are autoritate absolută în declasificarea documentelor de stat. Ca urmare, un Președinte SUA poate declasifica documente – respectiv să le ia și să le țină acasă – după voia lui. Este o practică firească, legală, pe care o întâlnim la toți Președinții SUA. Acuzațiile FBI nu doar că sunt o încălcare a atribuțiilor FBI, dar sunt o totală aberație juridică.
Mai grav, s-a dovedit între timp, absolut clar, că Joe Biden a furat documente clasificate (inclusiv „top secret”!), folosindu-se de pozițiile ocupate de-a lungul deceniilor în Administrație. Adică fără să fi avut vreo funcție care să îi permită, legal, declasificarea sau extragerea vreunui document.
De asemenea, am amintit mai sus, Hillary Clinton a făcut publice documente și informații clasificate prin emailurile sale – activitatea infracțională dovedită de FBI.
Niciunul dintre ei nu a fost urmărit legal pentru aceste acțiuni.
În schimb Donald Trump, care a acționat 100% legal, este urmărit de procurori pentru această acțiune legală, invocându-se prevederi legale care nu se aplică Președintelui SUA.

Cum acest lucru nu era de ajuns, s-a recurs la altă mârșăvie „juridică”.
În New York-ul distopic de astăzi infractorii violenți sunt lăsați în libertate de către autorități. Procurorul Șef fiind unii dintre principalii responsabili pentru jafurile, violurile și crimele săvârșite de recidiviștii eliberați.
Totuși, același procuror a cheltuit enorm de multe resurse pentru a găsi un pretext pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump.
Am mai vorbit despre această farsă juridică, o persecuție politică la scenă deschisă, în cel mai clasic stil nazisto-bolșevic (aici); nu mai revin acum.

Voi sublinia însă abuzul din 13 Iunie 2023, prin care Donald Trump a fost pus sub arest, absolut aberant, ca parte a „urmăririi în Justiție” oganizată de Mlaștină.
Gestul are o singură „justificare”, dorința celor îngroziți de ideea „secării Mlaștinii” de a se răzbuna pe cel de care se tem. Însă, din punctul meu de vedere, are o însemnătate istorică:

mi se pare ultimul pas între SUA liberă și SUA tiranică.
Din această clipă
SUA este o dictatură de Extremă-Stânga în cel mai clasic înțeles al expresiei.

Regimul marionetă Joke Biden a fost instrumentul de trecere de la ultima Președinție americană adevărată la noul regim.
Părerea mea.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Ce urmează?
Probabil asasinarea… scuze, moartea ”accidentală” sau ”incidentală” a lui Donald Trump.
Apoi, un joc de marionete asemănător trecerii de la Iliescu la Constantinescu, în timpul căruia se vor rade ultimele libertăți și drepturi ale Americanilor.
Idioții mesianiști de Stânga vor jubila.
După care va urma un nou val de prăbușire, haos, suferințe cumplite.
Dar cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

Rebelii lui Dumnezeu: Pelerinajul

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Copiii de astăzi cresc într-o lume care îi manipulează și modelează din fragedă pruncie: răsunetul cântecelor din mașini, case, firme, piețe, ecoul emisiunilor, filmelor și emisiunilor tv sau radio, sunetele jocurilor pe calculator, limbajul josnic al celor care umblă numai cu organe sexuale în gură…
Pas cu pas pruncul devine copil, copilul devine adolescent. Și adolescentul crede, cu multă tărie, că toate ideile otrăvite pe care societatea i le-a băgat în cap sunt ale lui. Pentru că s-a obișnuit atât de mult cu ele, încât așa i se par. Și pentru că s-a învățat să gândească puțin; puțin și prost, adică după tiparele aceleiași societăți.
Ajunge astfel la schizofrenia tipică:

Zice că societatea este rea, dar i se supune total, pretinzând totodată că este rebel.

Termenul schizofrenie vine din cuvintele schizo- (despicare, despărțire violentă a unui întreg, dezbinare – de obicei forțată) și phren- (mintea, puterea rațională, capacitatea logică). Pe scurt, definește ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.
Bineînțeles, schizofrenia ca boală psihică are înțelesuri mai largi și se definește și redefinește după felurite poziții medicale ce apar de-a lungul vremii. Eu însă o folosesc în acest înțeles de bază, de

afecțiune sufletească ce constă în ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.

Din acest punct de vedere omul de azi este cel puțin schizoid (cu înclinații schizofrenice), dacă nu schizofrenic în sens propriu.
Pentru că, pe de-o parte, constată că sistemul (societatea fără Dumnezeu) este rea și distruge.
Iar, pe de altă parte, i se supune total, ca și când ar fi dumnezeiască.

Conflictul între cele două rațiuni opuse, contradicția între cele două gândiri și trăiri, dacă este observat(ă), duce la un compromis aparent: sunt rebel(ă).

Acest compromis aparent este încurajat masiv de sistem:

  • se promovează telenovele (= seriale pentru sclavi) cu „rebeli” (una intitulată chiar Rebelii), doar că acești „rebeli” luptă pentru un loc mai înalt în sistem, sau pentru agravarea răului din el (în numele libertății!)
  • se promovează filme cu „luptători împotriva sistemului” (gen Matrix), care sunt însă parte a sistemului și „înving sistemul” numai pentru a-l înlocui cu o versiune la fel de rea (în care însă ei au, iarăși, o poziție mai înaltă)
  • promovează „muzică rebelă”, „pictură rebelă” și, în general, „artă rebelă”, doar că este „rebelă” împotriva unor ținte false, ori chiar împotriva valorilor pe care sistemul le vrea distruse (precum valorile creștine), fiind astfel unelte eficiente ale sistemului cu care pretind că luptă
  • se promovează jocuri ce dau iluzia unei lumi (mai) libere, sau a acelorași tipuri de „rebeliuni” ca cele de mai sus; înlănțuit de patima acestor jocuri omul nu mai are nici timp, nici putere, nici gândire pentru a-și căuta ieșirea din sclavia în care se afundă tot mai mult.

Etc., etc., etc.

Această schizoidie ori schizofrenie s-a văzut perfect în Plandemie:

„rebelii” rock-ului s-au vaccinat ca sclavii și s-au supus perfect sistemului pentru a lua parte la concertele rock în care vedetele „rock-ului rebel” vaccinate ca sclavii le cântau „muzica răzvrătirii”.
Sunt scene sociale de un tragi-comic perfect.

Pilde mai vechi, dar perfect potrivite, sunt poruncile mediatice – de felul „ascultă-ți muzica și n-asculta de nimeni, ascultă-ți muzica și-ascultă doar de tine”, „hai la festivalul berii/verii/serii să fim liberi împreună” etc.
Este evident că ascultând poruncile mediatice te supui mass-mediei. Și totuși mulțimile se îmbulzesc la poruncă, absolut convinse că astfel fac „ce vor”. Pentru că, dacă asta le-au spus televizorul, internetul, radioul, presa etc. că vor, înseamnă că asta vor, nu? Că sunt împotriva sistemului! Ei, mass-media, sistemul… toți sunt împotriva sistemului care este alcătuit… din ei.

În contradicție avem Biserica lui Christos.
Și dau ca pildă pelerinajele ortodoxe.

Acestea nu sunt organizate de mass-media, nici promovate de ea.
Acestea nu sunt organizate de stat, nici promovate de el.
Corporațiile le sunt împotrivă.
Presa sistemului le denigrează în fel și chip.
Iar pelerinii ortodocși călătoresc liber și liberi, din proprie voință și prin propria străduință.

Mass-media face propagandă împotriva lor, scoțând în evidență orice neștiutor și orice act necuviincios. Faptul că sunt excepții – într-un mediu neorganizat! – nu contează, pentru că cei pe care sistemul îi urăște trebuie distruși. Fie și doar moral, dacă altfel (încă) nu se poate.

Aceeași mass-medie promovează Untold-ul și alte festivaluri în care prostia crasă și mizeria sufletească și fizică sunt permanențe: de la beție la heroină, de la bătăi absurde la desfrânarea plină de boli cu transmitere sexuală, plus nenumăratele fraze incoerente, idei aberante, convingeri pe cât de trufașe pe atât de ridicole pe care le emit foarte mulți dintre participanți (nu rareori majoritari).

Suferințele societății locale de pe urma acestor „manifestări culturale” (corect, profund inculte) sunt trecute cu vederea. Se pretinde însă că economia locală a câștigat, pentru că unele baruri sau cei care închiriază ar fi câștigat ceva. Totuși distrugerile produse de „manifestările culturale” amintite sunt uriașe: de la poluarea fonică uriașă, cu bolnavi și bătrâni uciși la propriu de ea, până la traumele participanților entuziaști. Iar acestea din urmă se plătesc decenii la rând, fie că este vorba despre alcoolism, dependența de droguri, tratamentele pentru BTS-uri și urmările acestora, etc.

În schimb rarele și măruntele incidente din unele pelerinaje ortodoxe nu au niciun efect economic sau social negativ; dimpotrivă, sunt lecții de așa nu pentru Ortodocși, sunt un imbold la îmbunătățire. Ca urmare, de altfel, în ultimii ani asemenea incidente au fost mai des provocate sau născocite de angajații mass-mediei decât au apărut de la sine. Pe de altă parte, sunt sublstanțiale veniturile aduse economiilor locale de pelerinajele ortodoxe. Și sunt cu atât mai substanțiale cu cât sunt însoțite de foarte puține cheltuieli suplimentare; și nu cuprind nici consecințe negative pe termen scurt sau lung precum „manifestările” promovate de mass-media. Dimpotrivă, de foarte multe ori aduc investiții, reale, constructive, stabile.

Chiar la nivel social, pelerinajul ortodox este un câștig pentru tot ceea ce este bun. Dar, atunci, de ce i se împotrivește sistemul cu atâta îndârjire?

Tocmai pentru că este o lucrare liberă, a oamenilor liberi, cu roade bune.

Este, adică, cea mai directă rebeliune împotriva sistemului:

  • e alcătuită din oameni care cred în Dumnezeu, nu în sistem sau idolii sistemului (vedete)
  • se desfășoară fără organizarea centralizată și birocratică adorată de sistem
  • aduce mult folos pelerinilor, dar aduce și mult folos economiei locale și, cel mai grav pentru sistem, IMM-urilor și persoanelor fizice autorizate, adică exact „micilor independenți” pe care sistemul pretinde că îi vrea dar încearcă să îi înlănțuiască tot mai mult
  • constituie o mărturie concretă că oamenii care urmează Binele pot face ceea ce vor fără să îi ducă de mână sistemul, adică liberi.

Matrixul, adică sistemul, este o lume schizofrenică, ce se mănâncă pe ea însăși – nu la nesfârșit (căci atunci nu ar exista disperarea resurselor), ci doar pentru puțină vreme, până se prăbușește. Și se prăbușește cu toți sclavii săi.

Adevărata ieșire din Matrix este adorarea sinceră a lui Dumnezeu, și prin El trăirea în această lume pentru cucerirea României Cerești.

Oamenii de care sistemul se teme

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Înșelătoria Sponsianus, ori Cum nu se face istorie

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Înșelătoria Sponsianus,

ori

Cum nu se face istorie

A izbucnit în urmă cu ceva vreme altă erupție mediatică despre ceea ce, mincinos, a fost numit ”Împăratul Sponsianus”. La prima vedere totul a plecat de la un geolog din Londra, profesor universitar în acest domeniu. Care este, se vede, prefect convins că dacă ești specialist într-un domeniu ești specialist în toate. În cazul de față, domeniile asupra cărora s-a aruncat avid și fără competență sunt numismatica și istoria. Studiul său, publicat pe 23 Noiembrie 2022, poate fi material educațional pentru cum se face falsificarea istoriei – indiferent dacă subiectivismul puternic al studiului este subconștient sau conștient. Dar de ce am spus că la prima vedere această furtună mediatică a izbucnit de la studiu? Pentru că era evident pentru orice cunoscător de arheologie, numismatică și/sau istorie că studiul nu respectă norme științifice elementare, fiind perfect subiectiv. Pentru că era evident că orice cunoscător de arheologie, numismatică și/sau istorie ar fi manifestat cel puțin rezerve puternice față de concluziile acelui „studiu”. De fapt amintitele realități au fost menționate de specialișii din domeniu chiar îndată după apariția studiului (cum a făcut, de pildă, renumitul istoric al Antichității Clasice Mary Beard). Ca urmare, avem de-a face cu o înșelătorie (escrocherie) mediatică.

Pentru început, să facem o demonstrație prin reductio ad absurdum: să presupunem că monedele Sponsianus datează, într-adevăr, din secolele III sau IV d.Chr. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că monedele Sponsianus sunt falsuri datând din secolele III sau IV. d.Chr.

Nu înseamnă că a existat ”Împăratul Sponsianus”, că acesta s-a proclamat împărat în Dacia, că, așa cum scrie un ins fără rușine, „și-a asumat probabil comanda supremă în timpul unei perioade de haos și război civil” etc. etc.? Nu!

De ce?

În primul rând, pentru că monedele sunt falsuri.

Amintim doar trei elemente imposibil de combătut

  • monedele Sponsianus au fost realizate prin turnare, în timp ce monedele romane sunt totdeauna bătute (cu un ciocan special, lung, având în capătul ascuțit ștanța ce imprima prin batere imaginea dorită pe monedă); deosebirea este gigantică și se datorează faptului că realizatorul nu avea mijloace de batere a monedelor, ceea ce spune totul despre „autenticitatea” lor
  • monedele Sponsianus au fost realizate dintr-un material care nu s-a folosit niciodată pentru baterea de monede romane și care este în deplină contradicție cu politica monetară romană
  • monedele Sponsianus au pe față (avers) un chip cu o inscripție ce îl declară împărat și pe spate (revers) însemnele Republicii Romane, din vremea când nu existau împărați! Această asociere între împărat și republică pe o singură monedă este imposibilă

Deci, monedele fiind false, nu pot dovedi autenticitatea inscripției, titlului etc.

În al doilea rând, pentru că nu se cunoaște locul de origine al monedelor Sponsianus.

Aceste monede au apărut în Martie 1713 la Viena, primul lor posesor cunoscut fiind Johann David von Palm (1657-1721). Acesta, bancher cu studii de drept și fost ministru de finanțe al Imperiului Austriac, pretinde că le-ar fi ”găsit” în Transilvania. Deoarece nu există săpături sau alte activități arheologice făcute de acesta în Austria, Ungaria sau Transilvania, este evident că găsierea este doar un nume diplomatic pentru altă acțiune. Care poate să fie de jaf sau de falsificare – pentru că Johann David a fost implicat, în calitate de Ministru de Finanțe, și în probleme monetare (de la batere la circulație, paritate etc.), comerțul cu metale prețioase etc.1 Indiferent însă de modul în care monedele ”au apărut” în mâinile acestuia, este imposibil de stabilit, deocamdată, originea lor. Desigur, dacă ele sunt un fals târziu, al lui David von Palm sau al unui apropiat al acestuia, cel mai probabil loc de realizare este Viena. Dar dacă sunt un fals timpuriu, așa cum pretinde ”studiul” geologului londonez, Viena este prima etapă cunoscută din itinerariul monedelor, iar Transilvania este o presupusă etapă anterioară, dar nu este dovedită prin nimic a fi locul de origine.

De pildă, găsirea unor mărgele de chilimbar baltic în Transilvania nu dovedește că Transilvania ar avea depozite de chilimbar baltic, ci doar că acele mărgele de chilimbar baltic au ajuns în Transilvania.

În al treilea rând, pentru că, admițind pentru demonstrație prin reductio ad absurdum că monedele ar fi falsuri vechi, tot nu avem niciun fel de date pentru circumstanțele baterii lor. Ca urmare, a pretinde că știm dacă a existat, cine a fost, ce a fost și ce a făcut pretinsul Sponsianus este înșelătorie cruntă.

De pildă, se poate ca nepotul unui oarecare Sponsianus, doritor de pretenții la tron, să fi falsificat amintitele monede spre a putea păcăli pe unii că tatăl lui a fost împărat (s-au mai văzut asemenea cazuri, precum pretendentele la a fi Ducesa Anastasia).

Tot așa, se poate ca vreun dușman al unui oarecare dregător Sponsianus – pierdut în istorie – să fi falsificat amintitele monede spre a pretinde că acesta vrea tronul și a obține astfel disgrația și poate chiar execuția lui.

Se poate ca vreun oarecare șef de mină, colecționar sau megaloman, din lumea ne-romană sau post-romană, în care se practica (și) turnarea în locul baterii, să fi intrat cumva în posesia matriței pentru reversul monedei (matriță ce era deja antichitate în secolul al III-lea). Și să fi sculptat cu greu restul formei ca să își mulțumească orgoliul. În secolele IV-VIII au existat multe locuri și prilejuri pentru existența unui asemenea personaj și scenariu.

Deși asemenea scenarii par improbabile, într-o formă sau alta au avut loc de-a lungul istoriei, ducând la multe episoade interesante – și pentru contempotrani dureroase. În istoria mai recentă a Românilor avem tot felul de pretendenți la tron care erau gata să moară pentru a fi domnitori măcar câteva zile…

Monedă Sponsianus
Avers: un chip și inscripția ”I IMP SPONSIAN(U/I)
Revers: însemne republicane (care nu s-au mai folosit pentru monede romane încă din secolul I d.Chr.)

Cel mult, dacă amintitele monede Sponsianus ar fi într-adevăr falsuri vechi, am putea să avem un pretendent la tron. Deși un pretendent la tron care să prefere însemnele republicane celor imperiale este mai ciudat decât toate scenariile amintite mai sus. Mai ales că ipoteticul pretendent la tron nu apare în absolut nicio sursă antică.

Căci, trebuie subliniat, nu există absolut nicio atestare credibilă a existenței lui Sponsianus, cu atât mai mult a poziției sale de pretendent la tron.

Una dintre cele mai absurde… să zicem ipoteze istorice este aceea că ipoteticul Sponsianus ar fi fost vreun obscur comandant militar sau de răscoală din Panonia sau Dacia (din a doua jumătate a secolului al III-lea d.Chr.). Care s-ar fi hotărât să bată monedă grea din aur, cică pentru ”a avea o economie funcțională” în zona respectivă. Această fantezie poate părea logică unor oameni cu foarte puține cunoștințe financiare, economice și istorice. Dar gândiți-vă că în România un regim nou, revoluționar, lipsit de bancnote și monede, hotărăște ca pentru o economie funcțională să bată o nouă monedă: bancnote (monede din metal prețios) de 500 și de 1000 de lei. Atât. Asta deși o pâine costă între 1 și 3 lei, kilogramul de carne 12 lei, litrul de lapte 3 lei… Cât de funcțională ar fi economia? Cu ce ar ajuta baterea economia când ar exista numai bancnote (monede) de 500 și 1000 de lei, dar multe prețuri ar fi de câțiva lei? Sau cine ar folosi asemenea monede?
Se înțelege, ar fi cel puțin un act absurd.
Adevărul este că mai mult de o jumătate de secol Romanii Antichității nu au bătut monede, pentru că trocul era de ajuns pentru economia locală. Devenind o putere semnificativă a Italiei, au bătut monede din cupru și bronz. De ce? Pentru că sufletul economiei sunt unitățile monetare mici, iar nu cele mari2.
Adevărul este că în ipotetica situație a unei provincii izolate, monedele mici, de cupru și bronz, sunt cele esențiale pentru sănătatea economiei; cele de argint și aur sunt, dimpotrivă, o povară, atât prin golurile de capital produse în cazul circulației sau tezaurizării, cât și prin ispita pe care o stârnesc în dușmanii din jur. Pentru ca un stăpânitor să bată monedă de aur este nevoie de o semnificativă stabilitate socială, politică (internă și externă!) și comercială, precum și de o situație economică foarte înfloritoare. Aici nu funcționează varianta inflației din lumea financiară a bancnotelor – inflația este provocată totdeauna de raportul dintre masa monetară (tipărită) și valoarea reală din spatele ei. Nu funcționează pentru că monedele din metale nobile (cupru, bronz, argint, aur etc.) au valoare în sine. Singurele forme de inflație posibile aici țin de aliaj, care poate să conțină (mult) mai puțin metal nobil decât titlul (norma declarată); sau care poate să conțină metale nobile de valoare mai scăzută etc. Ca urmare, este total ilogic să pretinzi că economia unui stat nou antic – sau altei structuri similare – are nevoie de monede din argint și aur.

Vedem astfel că și prin reductio ad absurdum tot nu putem considera autentice monedele, reală existența „Împăratului Sponsianus”, dovedită existența vreunui pretendent la tron cu acest nume, găsit locul ipotetic de origine al ipoteticului pretendent etc.

Ceea ce se pare că au observat englezul profesor de geologie și echipa sa este existența unor urme de uzură pe cele două monede Sponsianus cercetate. Ceea ce era de așteptat, dat fiind că au străbătut Europa într-o parte și alta.
Totuși, cel puțin hazardat, aceste urme au fost declarate drept „urme ale circulației monedelor”. Este însă evident că aceste urme dovedesc numai faptul că monedele au fost plimbate de colo, colo, înainte să ajungă în colecții. Evident, această plimbare se poate face dinadins și peste măsură, urmată de alți pași meniți să dea unor monede noi chipul vechimii. Fără a intra în discuții despre mijloacele – simple – de falsificare a acestor urme, să presupunem că urmele sunt reale. Acest lucru înseamnă însă doar că vreme de câțiva ani monedele în cauză au fost ținute în pungi sau cutii și respectiv au fost trecute prin câteva mâini. Acest proces poate avea loc la începutul secolului al XVIII-lea, sau oricând înainte. Pe scurt, uzura în cauză, chiar obiectiv observată, nu dovedește circulația pe piața romană sau barbară a monedelor Sponsianus.

Pe scurt, studiul este neștiințific; iar prezentarea mediatică o înșelătorie sfruntată.

Nenorocirea înșelătoriei Sponsiansus este faptul că este una dintre multele campanii mediatice care îngroapă munca istorică adevărată.

Am avut cinstea deosebit de mare de a fi, într-o măsură modestă, învățăcelul a trei nume excepționale ale istoriei, istoriografiei și arheologiei românești:
Dinu C. Giurescu, Mihail Diaconescu și Alexandru Barnea.
Acești oameni s-au caracterizat nu doar prin memorie, putere de muncă și o teribilă capacitate de analiză și sinteză; ceea ce le-a dat adevărata valoare a fost cinstea deplină în muncă sau obiectivitatea activității științifice. Ca urmare, sunt practic necunoscuți mass-mediei post-decembriste altfel decât prin fugare și neroditoare apariții, sau nici atât.

Părute nesfârșite, ore și zile și săptămâni și luni de osteneală pe șantierele arheologice au făcut din Alexandru Barnea un mare producător de comori arheologice. Îmi amintesc și cu dragoste respectuoasă, și cu durere, de setea de adevăr cu care se apleca asupra fiecărui ciob. Răbdarea pe care o dovedea nu poate fi măsurată, căci această cercetare venea după șantierele pline de praf (uneori, mai rău, de noroi), după truda grea la ambalarea descoperirilor arheologice, descărcarea lor și ducerea lor – totul făcut manual, de însuși Prof. Univ. Dr. Alexandru Barnea, studenți, doctoranzi etc. Și repet, el însuși punea mâna să care saci ori lăzi, unelte și ce mai trebuia. L-am văzut personal măturând pe jos în încăperile din subsolul Academiei (sediul nou). Și l-am văzut studiind cu ochi de vultur cărți și piese, tot ce putea deschide o nouă pagină către trecut. Nu există cuvinte pentru a exprima valoarea unui asemenea om de știință! Deși era un geniu, și încă unul enciclopedic, nu șovăia să învețe de la orice student sau doctorand care avea o contribuție reală. Tocmai competența sa l-a făcut nesuferit unora, care aplicau principiul superficialității sunătoare „merge și așa”, chiar dacă de fapt se poate mult mai bine. Pe site-ul Universității București frumosul cuvânt In memoriam prof. univ. dr. Alexandru Barnea cuprinde și o pioasă minciună:

„Cercetările arheologice […] i-au adus recunoașterea internă și internațională.”

Recunoaștere internațională, poate. Recunoaștere internă, doar între cele câteva nume de valoare care au știut să îl prețuiască. Însă dacă ne uităm la deceniile post-decembriste, marea „recunoaștere internă” a existat, la nivel de mase, doar pentru șnapanii care, deși turnători sau ofițeri de poliție politică în Securitate, s-au dat și se dau arbitri morali și științifici – deși au vărsat și varsă inepții și falsuri peste inepții și falsuri.

Masele abia de au auzit de Dinu C. Giurescu – cineva m-a întrebat, caz absolut șocant și real, dacă este actor sau cântăreț. De Alexandru Barnea sau Mihail Diaconescu… nici gând să știe că au existat măcar!

Și totuși Mihail Diaconescu a fost o altă minune dată de Dumnezeu acestui neam. Argeșean nu doar prin naștere, ci prin chemare, avea străbuni care – asemenea unor străbuni ai mei – erau Ardeleni trecuți în Țară din pricina prigoanelor cumplite de care aveau parte Românii. Un bărbat frumos, cald, impunător, inteligent, cu o cultură uimitor de vastă, cu o uriașă putere de muncă, Mihail Diaconescu a fost un enciclopedist de maximă valoare. Fie și numai Istoria literaturii dacoromane (Editura Alcor, București, 1999, cu ediții ulterioare) este de ajuns pentru a-l înveșnici, pentru a-i marca un loc de mare greutate în Istoria Românilor. Lucrarea monumentală este o parte esențială din ceea ce lipsea din Istoria Culturii și Literature Române: literatura românească pre-slavă și cultura acelor vremuri. Există aici un hău și o durere, căci politicienii culturii și intelectualii (intelectualiștii) de curte practică o mutilare culturală unică: din toată cultura noastră veche prezintă ceva despre Daci (adeseori fantezist, romanțat, sau pur și simplu luat de la alte ramuri tracice, ori chiar de la alte neamuri); apoi sar direct după limba slavonă. Or o asemenea practică infamă este unică în lume: Anglia studiază tot ce a fost cultură pe teritoriul său, Ungaria își asumă monumentele romane – și le valorifică turistic infinit mai bine decât politrucii de la București și din provincii –, Bulgaria își asumă cultura și limba tracică, Egiptul arabizat studiază – și, bineînțeles, valorifică turistic – străvechile creații copte etc., etc. Doar vătafii României, asemenea unor fanatici orbi, șterg tot ce se află între Dacii mistificați de ei și Epoca Modernă. Ca și cum Franța, Germania ori Spania s-ar rușina de creațiile lor latine medievale! Ei bine, Mihail Diaconescu, pe urmele unor Ioan G. Coman și Artur Silvestri, s-a apleacat, sistematic, spre începuturile scrise ale culturii românești din Iliria, Dardania, Moesia, Dacia etc. Și izbutește mai mult decât deschizătorii acestui drum, printr-o titanică muncă. Istoria literaturii dacoromane este mai mult decât spune titlul – căci atinge pagini însemnate din viața culturală, politică, religioasă și economică a locurilor și locuitorilor vremii3. Lucrarea s-ar cuveni studiată în toate facultățile de istorie ale României, dar și în alte țări care moștenesc vechea Romanie, precum Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria etc. Continuarea ei este sinteza Antologie de literatură dacoromână (București, Editura Corifeu, 2003), esențială pentru un tablou larg asupra oamenilor și culturii de atunci.
Altă lucrare fantastic de valoroasă a lui Mihail Diaconescu este Estetica ortodoxiei4 – un domeniu în care se întâlnește cu alt geniu ocultat de politruci, Petru Ursachi5 – și care ar trebui să fie disciplină teologică în facultățile de profil, respectiv parte a Esteticii în facultățile de filosofie, arte plastice, arhitectură etc.
Același Mihail Diaconescu s-a distins ca profesor de liceu, muzeograf, profesor universitar, scriitor de romane, redactor de reviste, poet, critic literar, dramaturg etc., etc.

Și dacă de Dinu C. Giurescu s-a mai auzit – cu toate că politrucii îi tratează opera cu ridicol dispreț – despre aceste două nume uriașe, după cum am spus, nu se știe. Cu evidenta complicitate a mass-mediei, care intenționat promovează nulități și ocultează valorile – cu extrem de rare excepții.

Punând în paralel Înșelătoria Sponsianus, ca paradigmă a „Istoriei din mass-media”, și seriozitatea titanică a unor Dinu C. Giurescu, Alexandru Barnea și Mihail Diaconescu trebuie să punem în paralel și receptarea lor la nivel public. Concluzia, rece și amenințătoare, e limpede:

escrocheria istorică ajunge la foarte mulți, istoria adevărată este ignorată.

Pentru cei care vor adevărul, care vor să nu trăiască în minciună, amintim:
Nu așa se face Istorie, cum au încercat să o facă (falsifice) profesorul de geologie din Londra și complicii mediatici la Înșelătoria Sponsianus.

Istoria este o disciplină științifică: are o metodologie, are instrumente de lucru, are rigurozitate. Ignorând-le se obține minciună, nu istorie. Iar minciuna otrăvește, macină, rănește, nimicește. Oricât de ”superbă” pare.
Timpul trece, isteriile mediatice se potolesc.
Peste o zi, peste o lună, peste un deceniu, peste un secol, peste două, adevărul iese la iveală. Căci nu este nimic ascuns care să nu vină la lumină.
Cei care lucrează cinstit în domeniul lor – Istorie, Etnologie, Lingvistică, Politică, oricare – pot fi îngropați vremelnic în minciuni și inepții de sclavii răului. Dar stau deasupra Judecata lui Dumnezeu și Judecata Istoriei. Și Veșnicia sentinței finale. Pentru unii, glorie veșnică. Pentru alții, osândă eternă. După cum se cuvine.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Nu cunosc un studiu comparativ între materialul monedelor Sponsianus și materialele folosite pentru baterea de monede și medalii în Imperiul Austriac din vremea lui Johann David. Cred că ar fi necesar.

2Pentru valori mari se foloseau măsuri de greutate ale metalelor prețioase – așa cum erau în Levant talantul de argint sau de aur.

3Pentru cine crede că această laudatio a operei este o exagerare, cităm din critica lucrării realizată de Dr. Stelian Gomboș o singură frază: „Tratatul Istoria literaturii dacoromane (1999) este o sinteză științifică cu caracter fundamental, unică în cultura română și europeană.”

4În primă formă, Prelegeri de estetica Ortodoxiei, 1995-1996, Editura Porto Franco, Galați. A doua ediție 2009, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, cu o semnificativă Prefață-Studiu de Acad. Prof. Univ. Dr. Alexandru Surdu. Tratatul va fi premiată de Academia Română, văzându-l ca „o contribuție de o excepțională valoare la evoluția culturii române și europene”.

5Acesta publică în 1998 Etnoestetica, iar în 1999 Mic tratat de estetică teologică.

Să vă aduceţi aminte!

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

de vina pentru pacaleala 01

Când veţi afla cât de mult aţi fost păcăliţi cu gripa covid-19, cât de mult au câştigat unii pe spinarea voastră… să nu daţi vina pe mass-media sau politicieni. De vină sunteţi voi, cei care i-aţi crezut orbeşte.
(Deşi mereu spuneţi că mint, mass-media şi politicienii sunt dumnezeii voştri.)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă