Etichetă: legionar

Azi, 1990 și prostia omenească

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Am fost de mic uimit de îndrăzneala cu care mulți oameni cu puțină minte se vedeau geniali. În timp ce majoritatea celor geniali suferea cel puțin de modestie exagerată, dacă nu de puternice complexe de inferioritate – adesea tocmai acolo unde erau cei mai buni.
Și până astăzi am o tresărire când aud, iar și iar, expresia „majoritatea oamenilor sunt proști”. Spusă cu multă convingere și superioritate de către majoritatea oamenilor. Adică inclusiv de mulți dintre cei incluși în categoria celor cu minte lipsă.

Un exemplu clasic pentru acest tragi-comic paradox l-am avut de curând printr-un comentariu la mărturisirea mea Cu cine votez în turul doi?
Preluată de Revista Atitudini pe site-ul său, mărturisirea a primit, printre altele, un comentariu dublu acuzator la adresa mea, dar fără niciun argument pentru acuzații. Bineînțeles, din partea unui om care se crede Creștin și care o susține pe Elena Lasconi. Îl voi nota pe autor M.R., deși, lucru respectabil, și-a folosit (probabil) numele propriu ca semnătură. Fac asta deoarece mi-aș dori să își dea seama că textul este o critică a unei purtări, iar nu un atac la persoană.

D-l M.R. ne oferă următoarea mostră de gândire și atitudine (i-am acoperit numele cu verde pentru că iubesc natura, pe care verdele o simbolizează atât de frumos și clasic):

După cum se vede, d-sa începe cu o acuzație, urmată de alta. Prima este adresată mie, a doua d-lui Călin Georgescu. Deoarece nu îl reprezint pe acesta, mă voi mărgini la acuzația ce mă privește.
Acuzația este că aș răstălmăci „cuvintele”.
După cum se poate vedea, d-l M.R. nu dă absolut niciun exemplu al pretinsei răstălmăciri. O atitudine anti-christică, de vreme ce Însuși Dumnezeu Întrupat ne-a prevenit asupra primejdiei judecării celuilalt, asupra cuvintelor deșerte și acuzațiilor neîntemeiate și neziditoare; preveniri întărite, repetat, de Duhul Sfânt (Matei 5.22; 7.1-5 și 12.36-37; Luca 19.22; Marcu 4.24; Luca 6.38; Iacob 4.11 ș.cl.; etc.).
În clipa în care îți acuzi fratele – și cu atât mai mult un cleric! – de „răstălmăcirea cuvintelor”, mai ales într-o mărturisire publică, ești obligat să aduci îndată dovezi pentru acuzație. Altfel înseamnă că te-ai alăturat celor care L-au învinuit mincinos pe Iisus Christos.
Din păcate, această dovedire lipsește cu desăvârșire.
Ceea ce înseamnă că în adâncul sufletului său d-l M.R. simțea că greșește, că nu poate argumenta. Acuzația de „răstălmăcire a cuvintelor” este dată mereu de Eretici atunci când nu au argumente. La fel fac Ateii și Păgânii când le arăți adevărurile pe care nu vor să le vadă.
Am primit această acuzație de multe ori, însă foarte rar cineva a încercat să argumenteze. Cu acei puțini m-am înțeles și am rămas prieteni, chiar și atunci când nu au putut primi adevărul: cel puțin au arătat onestitatea elementară a dialogului decent.

În continuare, d-l M.R. vine cu altă idee abisală: „Dintre două rele aleg pe cel mai mic rău”. Pentru cei din afara Bisericii poate să pară logic acest lucru. Dar pentru un Creștin este inacceptabil să alegi răul.
Însuși Duhul Sfânt ne poruncește: Feriți-vă de orice înfățișare a răului (I Tesaloniceni 5.22).
Ce nivel de inteligență poate avea cineva ca să spună „ascult de Dumnezeu” și „votez împotriva lui Dumnezeu”, în același comentariu? Căci d-sa încheie cu „Doamne ajută!” comentariul, ca și cum ceea ce a spus ar fi creștinește!
Și am arătat repetat că dacă sunt de votat două rele nu votăm niciunul!
Dar d-l M.R. știe mai bine și decât un amărât de popă ca mine, dar și decât Dumnezeu!

Dar, va sări cineva, poate omul are un nivel înalt de inteligență și doar aici greșește.
Este exact ceea ce încerc să arăt!
Că purtați de patimi, simțăminte și mai ales propaganda tv-internet oamenii (oricât de inteligenți altfel) devin iraționali.
Ca d-l M.R. ce își încheie acuzațiile cu „Se pare că unii își uită propria istorie”. Genial!

D-le M.R., eu am trăit istoria ultimilor cincizeci și ceva de ani pe propria piele. Iar dvs. vă încadrați exact la cei care au refuzat să îl voteze pe Rațiu și l-au votat pe Iliescu: pentru că li s-a spus că „Rațiu și Câmpeanu sunt legionari”.
Oameni ca dvs. ne-au atacat pe 13-15 Iunie 1990, d-le M.R., pentru că li s-a spus că am fi legionari.
Ca și dvs., acei oameni nu au gândit: propaganda comunistă îi stăpânea emoțional și deveneau iraționali cum li se spunea că unul ar fi legionar.
Cu asemenea abjecții s-a distrus România până astăzi.
Cei care au votat anti-legionar cu Iliescu și-au văzut fetele plecate la producție în Turcia, Cipru, Italia și alte țări străine, făcând sex pe bani cu toți bolnavii lumii. Cei care au votat anti-legionar și-au văzut băieții torturați și uciși de droguri, ajungând să se vândă pentru banii de droguri. Cei care au votat anti-legionar s-au văzut dați afară din Țară; ei și copiii lor.
De ce uitați istoria?
Uitați-vă în jur și vedeți ce a făcut din România și Români votul anti-legionar: nimicire, sclavie, prostituție, droguri, colonizare, promovarea nulităților, batjocorirea Credinței, sărăcie, pustiire, dezastru!
De ce uitați istoria?
Prin amețirea celor ca dvs. cu marota legionară au fost izgoniți Românii din propria țară mai rău decât orice altă națiune europeană. Nici Ucraina, după aproape trei ani de război, nu a ajuns să piardă aceeași proporție cu România în timp de pace.
Când o să vă treziți și, învățând istoria, o să ieșiți din condiționarea comunistă?

Dvs. vă pretindeți Creștin, dar vreți să garantați cu votul dvs. programul electoral satanist al Elenei Lasconi!
Dacă ați zice „nu am cu cine să votez”, chiar dacă am altă părere, v-aș înțelege.
Dar să ziceți „sunt Creștin deci votez cu răul” este la fel de abisal cu convingerea majorității oamenilor că sunt din elita inteligenței umane.

Repet: noi nu putem garanta purtarea unui om. Putem doar să garantăm validitatea promisiunilor electorale pe care acesta le face. D-l Călin Georgescu promite următoarele: Programul ”Hrană, Apă, Energie” (care este extrem de rațional și necesar), pace, relații internaționale sănătoase, demnitate națională. D-na Elena Lasconi promite următoarele: propagandă și legislație LGBT (deși SUA, care a lansat aberația, a constatat că este o aberație și dă puternic înapoi, spre sănătate), război în Ucraina (poate nu vă încadrați în vârstele de mobilizare, dar gândiți-vă măcar la bieții tineri și distrugerea Țării!), supușenie oarbă față de anumite puteri străine, relații ostile cu mai mult de jumătate din lume, introducerea în Constituție a privilegiului criminal al femeilor de a-și ucide copiii, dictatura serviciilor secrete asupra cetățeanului (a se vedea ceea ce cer susținătorii ei!) și tot așa. Mai mult, după nenumăratele scandaluri de corupție din USR vorbește despre cum va îndepărta cu ajutorul USR corupția de care însăși USR suferă!

Mie mi se pare că orice om rațional își dă seama că, dincolo de orice alte probleme, d-l Călin Georgescu este un bine (mai mic sau mai mare, e altă discuție). Iar d-na Lasconi este un mare rău.
Este evident că propaganda comunistă a mafiei USR-PNL-PSD-UDMR este orbitoare. Dar tocmai această mobilizare uimitoare, această unitate întâlnită doar în Plandemie împotriva cetățeanului, ar trebui să lămurească lucrurile: tot sistemul corupt este de partea Elenei Lasconi și este, cu ură și groază, împotriva lui Călin Georgescu.
Ceea ce lămurește totul pentru cine nu este implicat în corupție și distrugerea României.
Prostia omenească dă cu piciorul în țepușă de o veșnicie. Și îi învinuiește pe alții de durerile pe care și le produce.
Să ne trezim cu Sfântul Apostol Pavel și să Îl urmăm pe Dumnezeu, înainte să fim cuceriți de rău!

+

Ca o vorbărie de moș,
revăd în aceste zile zilele din 1990.
Aceeași campanie a urii față de cei care nu susțineau FSN este dezlănțuită față de cei care nu o susțin pe Elena Lasconi. Doar pentru acest lucru dacă era un om decent s-ar fi retras din cursă!
Văd aceeași îndoctrinare.
Dar este și o deosebire:
În 1990 noi, Golanii Pieței Universității eram de partea Bisericii, Credinței, iubirii de neam și țară. Chiar și eu, ca ateu, sprijineam Biserica, pentru că știam că ea a fost cel mai mare dușman al Comunismului și singura oază în timpul regimurilor comuniste. Și, iarăși, toți ne iubeam Națiunea și Țara.
Astăzi Piața Universității este populată de indivizi care sunt exact ca cei care îl susțineau pe Iliescu în 1990: îndoctrinați comunist și convinși că luptă împotriva Comunismului.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Dintre cei care am fost în stradă în Decembrie 1989 și în Piața Universității în 1990 mulți s-au dus la Ceruri. Valeriu Sterian, Cristian Pațurcă, Mugur Vasiliu și mulți alții. Dar toți pe care i-am cunoscut atunci și mai trăiesc, de la Claudiu Târziu la Virgiliu Gheorghe, sunt în tabăra suveraniștilor (și mai ales în A.U.R.). Pentru mine și numai atât ar fi de ajuns ca să înțeleg ce se întâmplă: cei care au luptat toată viața împotriva dictaturii sunt în tabăra în care vreau să fiu, viu.

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. OBICEIUL COMUNIST

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. OBICEIUL COMUNIST

Era o practică obişnuită a Comunismului: se alegeau cei mai decăzuţi oameni din sat şi li se dădea puterea. Beţivul, violatorul abia ieşit din puşcărie, puturoşii, cei care iubeau furtul şi urau munca şi ceilalţi aflaţi pe asemenea linie – iată aleşii Partidului Comunist, cei care deveneau activiştii, propagandaştii şi aparatul de represiune comunist.
Aceştia erau şi demascatorii, cei care „demascau” pe duşmanii Comunismului. Şi cine erau „duşmanii Comunismului” (reali sau închipuiţi)? Erau

– chiaburii (oamenii obişnuiţi care prin muncă ajunseseră să aibă ceva cheag),
– popii (cei care mărturiseau Credinţa atât de urâtă de fanatismul comunist, care nu accepta altă religie decât cea comunist-ateistă),
– misticii (cei care îndrăzneau să trăiască şi mărturisească altă religie decât cea comunist-ateistă)
– legionarii (cei care voiau ca Românii să fie stăpâni în ţara lor şi să poată construi o civilizaţie română creştină),
– teroriştii (cei care se împotriveau terorii comuniste prin forţă),
– sabotorii (ţapii ispăşitori ai eşecurilor comuniste, de obicei aceia care se bazau pe munca lor, nu pe relaţiile comuniste – o mare crimă în ochii comuniştilor),
– cei cu tendinţe burgheze şi/sau capitaliste (cei cărora li se căuta nod în papură pentru a fi înlăturaţi),
– profitorii (cei care uitaseră să împartă cu şefii ce furaseră, ori care se realizau prin munca lor fără să dea şefilor dreptul, ori pur şi simplu prea invidiaţi de alţii)
etc, etc.

După cum se poate uşor vedea, în uriaşă majoritate aceşti „duşmani ai Comunismului” erau cei mai buni oameni ai României: cei cu adevărat muncitori, oamenii de cultură, cei care aveau o spiritualitate înaltă, cei care aveau curajul să se împotrivească ocupaţiei sovietice şi Comunismului etc. La care se adăugau cei care pierdeau în luptele interne ale Partidului Comunist, plus unele victime colaterale. Pe ici, pe colo, mai nimereau şi vinovaţi adevăraţi, cât să poată fi folosiţi ca „dovadă” că „Partidul face dreptate”… măcar la câţiva ani odată.

Toţi demascatorii lucrau la fel: după ordinele de Partid.
Când trebuia, demascarea se făcea pe neaşteptate: se trezea omul în şedinţa de partid – adesea o tristă formalitate plictisitoare în care se moţăia aplaudându-se la comandă – că este „demascat”, eventual de colegii şi prietenii în care avusese cea mai mare încredere.
Când trebuia, demascarea se pregătea public, aruncându-se bârfe, tot felul de acuzaţii murdare, lipsite de dovezi dar legate iscusit de câte un aspect real. Ceva de felul „X creşte un porc, deci s-a îngrăşat ca un porc din sudoarea poporului”. Ilogic, aberant, dar repetat de oamenii Partidului până devenea zvon, adică până începea să creadă lumea aberaţia. După care urma demascarea; cu consecinţele care urmau.
Fie într-un fel, fie în altul, demascarea era însoţită de INDIGNAREA „cetăţenilor cinstiţi”, aceiaşi invidioşi torţionari mai de fiecare dată, oameni ai urii, idioţi utili Partidului, la fel de inteligenţi şi corecţi ca cei care strigau lui Pilat „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Şi la fel de fericiţi ca aceia să vadă oameni acoperiţi de insulte, chinuiţi, bătuţi, dacă se poate ucişi în chinuri.
Pentru demascatori una din cele mai mari plăceri ale vieţii era să arate cu degetul pe cineva şi să facă parte din corul ce arunca insulte asupra celui supus demascării – cu cât mai urâte, cu atât mai bine.
Pentru că toţi aceşti demascatori au suferit şi suferă de aceleaşi patimi cumplite, invidia fiind prima dintre ele şi din ea ieşind o ură animalică, dementă.

Comunismul a dat acestor invidioşi torţionari convingerea că sunt o rasă superioară, că ceea ce fac ei este „bun”, este „curăţirea societăţii de elementele negative” etc., etc. Faptul că Republica România mergea sub Comunism din rău în mai rău era privit de aceşti invidioşi torţionari drept vina „elementelor reacţionare”, a „legionarilor” (asta chiar şi după ce toţi legionarii putrezeau în puşcării), a „chiaburilor” (chiar după ce toţi chiaburii fuseseră băgaţi în lagăre sau puşcării, despuiaţi de toată averea, aduşi la sapă de lemn) etc. Oricum, vina nu putea fi a lor, a celor care demascau, a celor care bârfeau, a celor care sprijineau Partidul Comunist, a celor care ţineau religia comunist-ateistă şi imoralitatea ei.

Dacă ocupaţia sovietică şi Regimul Comunist instalat de aceasta au dat României nenumăraţi sfinţi, nenumăraţi martiri trecuţi prin prigoana ateist-comunistă, au dat însă şi nenumăraţi invidioşi torţionari, nenumăraţi colaboraţionişti comunişti. Şi dintre aceştia s-au ridicat cei care stăpânesc Republica România din Decembrie 1989 încoace, inclusiv cei care, exact pe linie comunistă, se erijează în „stâlpi morali” şi „demascatori”, exact ca în vechiul Comunism.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă