Răspund cititorilor. Ciprian B. despre 21 de rubini

Dincolo de un link la o critică (foarte slabă) a filmului 21 de rubini (la care am răspuns aici), cititorul Ciprian B. îmi sau ne spune și că:

Opinia mea este ca cine se regaseste prea mult in acest film are multe frustari legate de relatia cu biserica institutionala pe care nu a reusit sa si le gestioneze.
Artistic: filmul este 0.
Documentar: este ideologic si tributar.
Duhovniceste: nu inalta cu nimic pe nimeni, doar trage in jos eventual.
Pana la urma intrebarea esentiala este: l-am invita pe Hristos sa se uite la acest film cu noi sau la “Calauza” sau la “Dupa dealuri”?

Ceea ce salvează aceste rânduri este începutul opinia mea. Început în care pare să existe o urmă de deschidere față de alte idei. Ca urmare, am ales să și public comentariu și, după cum se vede să îi răspund.

Cu tot respectul față de d-l Ciprian B. trebuie să îi transmit că atunci când cineva emite critici radicale, trebuie să se aștepte la posibilitatea unor critici radicale față de ce spune. Iar când cineva atacă la persoană…

În cazul de față, prima frază este și neclară, și foarte subiectivă, și ad personam (și nu într-un sens bun!).
Este neclară, pentru că
1. Nu ni se spune ce înseamnă „se regăsește… în acest film”.
2. Nu ni se spune ce înseamnă „se regăsește prea mult”.
3. Nu ni se spune ce înseamnă „biserica instituțională”.
4. Nu se lămurește de ce „regăsirea” „prea mult” „în acest film” ar însemna „frustrări legate de relația cu biserica instituțională pe care nu a reușit să și le gestioneze”.

De ce, de pildă, nu ar putea însemna și frustrări pe care a reușit să și le gestioneze?
Așa cum, de pildă, un om frustrat că este slab, dar care își gestionează bine frustrările, se regăsește foarte mult în, să zicem, Karate-Kid sau Omul Păianjen.
De ce într-un asemenea caz se poate – cunosc cazuri – iar la filmul 21 de rubini nu se poate?

Mai mult, nu îmi dau seama, dacă vorbim româna așa cum trebuie, de ce ar fi o chestiune negativă existența acestor frustrări. Bănuiala mea este că d-l Ciprian B. folosește termenul impropriu, colocvial, care este consemnat, destul de neclar, de un singur dicționar al limbii române. Pentru că înțelesul corect pentru a frustra, ce există și în DEX, și în Micul Dicționar Enciclopedic, și în alte asemenea instrumente, este

a lipsi pe cineva (mai ales statul sau o instituție) de un drept sau un bun; a păgubi

Iar pentru frustrare, avem

1 Privare a cuiva de un drept care i se cuvenea Sinonime: (rar) frustrație (1), păgubire. 2 Privare a cuiva de o satisfacție. 3 (Prin extindere) Înșelare. 4 (Prin extindere) Dezamăgire. 5 (Psihologie; concretizat) Stare a unui individ care, din cauza unei piedici sau a unei inhibiții, nu-și poate realiza o dorință sau satisface o plăcere.

Iată că sensul negativ apare doar alegând o formă particulară a punctului 5: aceea în care „dorința sau plăcerea” sunt rele.
În rest – adică în cel puțin 90% din cazuri – sensul frustrării este negativ pentru cel care o produce.

Într-un fel ciudat, însă, d-l Ciprian B. folosește sistematic termeni neclari.
Am amintit de acel „regăsește” sau de „prea mult”, acum despre „frustrare”.
Dar ce înseamnă, revenim, „biserica instituțională”?
Dacă spunem că înseamnă, de fapt, Administrația Bisericească, ar însemna să speculăm.
Alt sens, însă, deocamdată nu văd.
Totuși, până clarificarea pe care, nădăjduiesc, d-l Ciprian B. o va aduce, las deoparte această frază și merg la următoarele.

D-sa zice:
Artistic: filmul este 0.

Și eu spun:
Artistic: filmul este excepțional.

Uite poznă!
El zice că e zero, eu spun că-i excepțional.
Care are dreptate?

La prima vedere, cel care aduce argumente.
Doar că în artă e mai greu cu argumentele…
Picasso a pictat/desenat niște urâțenii care au avut un succes uluitor. La fel Goya. Ciudățeniile lui Dali au cucerit lumea. Etc.

Ca urmare, nu îl contrazic aici pe d-l Ciprian B., căci pentru d-sa se poate ca albastrul de Voroneț să fie urât sau 21 de rubini să aibă valoare artistică zero.
Singura problemă este că părerea d-sale în această privință o exprimă drept sentință absolută.
Căci nu spune după părerea mea sau după gustul meu, ci vorbește ca și cum toți ar fi siliți să aibă gusturile și părerile d-sale.
În ceea ce mă privește, găsesc 21 de rubini ca o mare și excepțională realizare artistică. Dar subliniez că este părerea mea, nu un adevăr absolut.

La fel de categoric, d-l Ciprian B. declară că
Documentar: este ideologic și tributar.

Și eu spun: aici iar nu înțeleg unde-i baiul!
Ideologic este orice documentar, ba chiar orice film și orice carte.
Practic orice creație artistică este, la un nivel sau altul, ideologică. Adică exprimă ideologia creatorului sau creatorilor ei.
E ceva firesc.

Tributar?
Din nou d-l Ciprian B. folosește termeni neclari.
Părinții Apostolici, ca și Părinții secolelor IV-VI și nu numai sunt tributari Bibliei. La fel cum este orice teolog adevărat.
Iar acest lucru este un bine firesc pentru Creștini: suntem (sau trebuie să fim) ucenicii lui Iisus Christos, Cel ce ne-a zis „Cercetați Scripturile” (Ioan 5.39) și „Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12.24).
Ca urmare, a fi tributar nu este o învinuire reală, ci una extrem de greșită.
Pentru că toți suntem tributari. Unii lui Dumnezeu, alții diavolilor.
Și încercarea de a nu fi tributar nimănui este cea care a deschis și ține în existență Iadul.

Ca urmare, acuzând filmul 21 de rubini că este tributar și ideologic d-l Ciprian B. săvârșește același act cu cel care ar acuza filmul 21 de rubini că are imagini și că acestea se succed rapid dând iluzia mișcării. Și o învinuire, și cealaltă, sunt absurde, pentru că toate acestea sunt firești unui film.

Iarăși,

D-l Ciprian B. ne spune că
Duhovnicește: nu înalță pe nimeni cu nimic, doar trage în jos, eventual.

Până acum, aceasta este singura învinuire cu greutate, singura care înseamnă ceva.
Doar că, la cât de mare este o asemenea acuzație, ar fi fost de așteptat cel puțin câteva argumente. Care lipsesc cu desăvârșire.
Aici pot să presupun, după curgerea comentariului, că d-l Ciprian B. a fost puternic influențat de critica pe care am criticat-o aici. Și pe care vă îndemn să o citiți, dacă nu ați făcut-o deja.
Și dacă presupunerea este adevărată, „argumentele” pentru această acuzație lipsesc desăvârșit. Lipsesc desăvârșit, pentru că „argumentele” acelei critici se bazează exclusiv pe închipuiri ale autorului ce contrazic direct ceea ce este în film.
Dacă presupunerea este greșită, iar d-l Ciprian B. are propriile sale argumente, le aștept cu interes.

Cu toate că realitatea îl contrazice deja: sunt oameni care au văzut filmul și au înțeles că orice drum fără Dumnezeu este o formă de sinucidere.
Ceea ce este, duhovnicește, esențial.

În sfârșit, d-l Ciprian B. vine cu o afirmație foarte interesantă:

Până la urmă întrebarea esențială este: L-am invita pe Christos să se uite la acest film cu noi, sau la ”Călăuza”, sau la ”După dealuri”?

Trebuie să spun că nu am înțeles și nu înțeleg de unde și până unde ar fi asta o întrebare esențială.
Singura „invitație” pe care i-o fac și i-aș face-o lui Christos este să Îl rog mă călăuzească, să îmi fie cât mai deplin Dumnezeu, Arhiereu, Împărat, Învățător, Totul.
Mi-aș dori să mă invite El pe mine, oriunde pot fi mai aproape de El.
Să Îl invit eu pe Christos la un film mi s-ar părea o prostie abisală, venită dintr-o aroganță abisală. Exceptând cazul în care El mi-ar spune că Îi place un film și ar vrea să îl vedem împreună, când aș zice Da, Doamne, facă-se voia Ta!

Dincolo de această deosebire de vederi între mine și d-l Ciprian B., voi spune că Iisus Christos s-a uitat la aceste filme încă înainte să se nască cei care le-au făcut. Căci Dumnezeu este dincolo de timp. Și că se uită la aceste filme cu fiecare om care le vede, căci El este alături de fiecare, pe fiecare chemându-ne la mântuire.

Această întrebare, departe de a fi esențială, este absurdă.
Îl aducem, nu că Îl invităm, pe Dumnezeu cu noi oriunde ne ducem, inclusiv la orice film la care ne uităm. Și pe Dumnezeu, și pe îngerul păzitor, și pe toți sfinții care ne poartă de grijă…
Prefăcându-ne cu foarte multă grijă că nu știm că El este și ei sunt cu noi.

Ca urmare, mi se pare mie, adevărata întrebare esențială este:
Cum vede Dumnezeu filmul 21 de rubini? Ca pe ceva bun, sau ca pe ceva rău?
Iar la această întrebare cred că am răspuns și eu, pe larg, și Părintele Ioan Istrati, mai pe scurt, Buturugă Anghel, tot pe scurt, și Iulian Capsali, și mai pe scurt, și Mihail Neamțu, mai pe larg, Eduard Dumitrache în câteva rânduri etc.:

Înaintea lui Dumnezeu filmul 21 de rubini este un film bun, spărgător al fățărniciei, trezitor la sinceritate; cel puțin înaintea lui Dumnezeu.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea