Aş merge din nou (I)

Se apropie luna Decembrie 2019.
Adică sunt trei decenii, 30 de ani, de la Revoluţia din Decembrie 1989.
Şi văd că apar întrebări precum:

„Ai mai merge din nou, ştiind ce distrugere vine în deceniile de după?”
„A avut vreun rost ieşirea în stradă, jertfa celor care atunci au luptat să înlăture Dictatura?”
„Ai mai merge, ca să mori pentru o Ţară în halul în care este, cu oameni atât de corupţi, alcoolici, drogaţi, curvari etc.?”

Da, aş merge din nou. Fără şovăire.
Am fost atunci şi aş merge şi acum, dacă ar fi să o iau de la capăt.
În primul rând, pentru că încerc să fac bine, să fac binele ce-mi stă îmi puteri. Să îmi fac datoria.
Dacă alţii nu şi-o fac, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Dacă alţii trădează, se trădează, ne trădează, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Renunţând să fac binele devin rău. Devin asemenea celor zugrăviţi, acuzator şi chiar osânditor, de cei care pun asemenea întrebări.

Răutatea altora este o scuză pentru a face răul dacă suntem răi.
Cel care vrea să fie bun merge pe drumul binelui orice ar fi.
Dacă toţi ar merge pe drumul binelui Sfinţii şi Eroii nu ar mai fi atât de preţioşi.
Sau, şi mai bine, am fi toţi Sfinţi şi Eroi.

Dar este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)
Adică avem o viaţă şi doar una.
Şi dacă am doar o viaţă, vreau să fie cât mai demnă, cât mai aproape de înălţimea Sfinţilor şi Eroilor.
Nu pretind că am ajuns acolo; dar dacă nu încerc, sigur nu voi ajunge niciodată.

Deci, da, aş ieşi din nou în stradă în Decembrie 1989, chiar dacă aş ştii ce au făcut unii şi alţii din Ţară.

Aşa cum şi Brâncovenii şi Ianache au mărturisit, deşi ştiau ce vor face unii şi alţii mai departe.

Aşa cum au ieşit la luptă Înaintaşii apropiaţi, din ultimele generaţii, chiar dacă ştiau că nu vor doborî Hidra Comunistă. 

Aşa cum trebuie să facem, dacă suntem Români adevăraţi, dacă suntem Creştini adevăraţi.

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Falsificarea Istoriei prin incultură teologică (I)

Un om fără Istorie este ca un copac fără rădăcini: buştean purtat de ape încoace şi încolo, fără frunze şi flori, fără urmaşi sau roade, ce putrezeşte încet sau din care oricine poate face ce vrea. 

Falsificarea Istoriei are multe pricini. Dincolo de falsificarea din motive strategice – pentru promovarea unui anume punct de vedere favorabil, pentru deprimarea sau deznaţionalizarea duşmanilor etc. – există foarte multă falsificare bazată pe subiectivism, pe transformarea propriilor prejudecăţi, năzuinţe, închipuiri în criterii (absolute) şi adevăruri (absolute).
Iar unul dintre domeniile în care prejudecăţile şi închipuirile înlocuiesc foarte des rigoarea ştiinţifică şi obiectivitatea este acela al Teologiei.

Teologia are două linii principale: particulară fiecărei comunităţi de credinţă (Teologie Creştină Ortodoxă, Teologie Catolică, Teologie Baptistă, Teologie Sufită etc.) şi sociologică.
Linia sociologică a Teologiei constată felul în care se raportează fiecare comunitate de credinţă la ceilalţi şi la ea însăşi, ferindu-se de judecăţi de valoare, constatând idei şi fapte şi prezentându-le ca atare sau în contextul socio-istoric în care au apărut, s-au dezvoltat, au acţionat, au influenţat etc.

Se înţelege uşor că în analiza istorică obiectivă cercetătorul (onest) va folosi această linie sociologică a Teologiei. În lipsa acesteia nu mai rămâne loc decât pentru prejudecăţi, ceea ce obligatoriu duce la falsificarea Istoriei.

Acest fenomen, de falsificare a Istoriei din lipsa de cultură teologică este extrem de frecvent.
Originea fenomenului vine atât din existenţa unor prejudecăţi religioase tipice – ex.: pentru Catolici este obişnuit ca prin „Biserica” să se înţeleagă „Papalitatea/Adepţii papalităţii” – cât şi din existenţa unor prejudecăţi religioase cumva neaşteptate, de origine secularistă, adesea direct comunistă.

De pildă, propaganda Stângii foloseşte de câteva secole termenul de „Biserica” pentru a se referi la „clerul creştin”. Termenul este de o absurditate ştiinţifică atât de evidentă încât frizează imbecilitatea: prin „Creştini” aceeaşi Stângă înţelege pe toţi cei care se inspiră religios din Biblie, ori aceştia alcătuiesc o serie de comunităţi de credinţă adesea nu doar profund separate, ci chiar fundamental contradictorii; şi fiecare asemenea comunitate se numeşte „Biserică” (cel mai adesea „Singura Biserică Adevărată”).
Într-un asemenea context a vorbi despre „Biserica a făcut” sau „Biserica a declarat”, la general, fără a preciza CARE Biserică din sutele şi miile de „Biserici”, este delicat spus neştiinţific.
În fapt, un text ce foloseşte asemenea expresii şi o asemenea gândire este total descalificat din punct de vedere ştiinţific. Un echivalent în Biologie ar fi o exprimare de felul „plantele trăiesc în apă de mare”, „plantele iubesc umbra” sau „plantele sunt carnivore”, folosind termenul „plante” în înţelesul cel mai general, ca şi cum TOATE plantele ar fi marine, TOATE plantele ar iubi umbra, TOATE plantele ar fi carnivore.
Desigur, există şi plante marine, există şi plante sciofile, există şi plante carnivore; dar a pretinde că „aşa sunt plantele” este o formă de incultură evidentă.
La fel este şi a spune „Biserica a făcut”, „Biserica a spus”, fără a preciza despre care „Biserică” – sau grup religios – este vorba.

(va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Î

Î

În viaţa mea de patemi şi durere
Tu eşti lumina blândă ce alină
durerea ’nveşmântată în tăcere
şi zbuciumul de întristări şi vină.
Uitat de toţi, în văzul tuturor,
însingurat în mijlocul mulţimii,
trăiesc mereu căderea apelor profunde
şi port în suflet, ca şi Tine, spinii.

Mihai-Andrei Aldea