Etichetă: Grecia

Votul Greciei este falimentul Administratiei Bisericesti. (II) De ce a căzut Grecia

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Votul Greciei este falimentul Administrației Bisericești. (II) De ce a căzut Grecia

de ce a căzut Grecia

prima parte aici

Trebuie să amintim faptul că în Constituția Greciei (C.G.) se prevede clar că „religia prevalentă a Greciei este cea a Bisericii Răsăritene Ortodoxe a lui Christos” (Art. 3, pct. 1). Această afirmație, ca și restul prevederilor din Articolul 3 C.G. (Constituția Greciei) au fost obiectul unui triumfalism birocratic: Administrația Bisericească – ce domină și Biserica Greciei, ca și alte biserici locale – a prezentat-o ca pe o mare victorie a sa în raporturile cu statul; ca un mare câștig etc. Aceste pretenții au fost răspândite de propagandă și în străinătate. În România au fost repetat și insistent voci care pretindeau că raporturile dintre Stat și Biserică în Grecia sunt minunate, creștine, exemplare.

În realitate, orice jurist cu gândire logică, ba chiar oricare cititor logic, poate vedea că acest text nu aduce absolut niciun avantaj concret Bisericii din Grecia. Dimpotrivă, alte pasaje din C.G. anulează orice prevalență legală, Art. 3 devenind pur formal (și cât iubesc formalismul birocrații!).

De pildă, Art. 13 C.G., care anulează „prevalența” din Art. 3, pct. 1, C.G., a fost sistematic ignorat în exprimările triumfaliste. Deși era un articol ce stabilea o egalitate absolută între culte! Și nu a fost ignorat pentru că nu ar fi fost cunoscut: se invoca prevederea „prozelitismul este interzis”… ca pe vreun fel de victorie a Bisericii Greciei!

Aici ne oprim o clipă: lucrarea de propovăduire este tipică și obligatorie Bisericii. Am dat mai mult exemple; se pot vedea și capitolele 2-5 din Faptele Apostolilor și multe alte texte nou-testamentare foarte clare. Prin urmare, oprirea universală a „prozelitismului” este, legal, juridic, și interdicție pentru Biserica Greciei de a face convertiri.

De fapt greșit lăudata prevedere, mult dorită de birocrații din Biserica Greciei, este un exemplu clar al birocrației bisericești, numită și Administrație Bisericească.
Această structură ne-canonică a adus și aduce mult rău Bisericii, pretutindeni.

Dar amintitul caz este și un exemplu al slăbiciunii Bisericii Greciei în fața Statului (în speță, în fața politicianismului și diplomației).

Boala a început de mult: de foarte multă vreme ierarhia grecească s-a temut și se teme de „gânditori independenți”. Înțelegând prin „gânditori independenți” nu pe cei care ar gândi în afara Învățăturii Domnului, ci pe cei care gândesc în afara ordinelor și regulamentelor, adică în afara birocrației. Criteriul „supunerii” sau „ascultării”, canonic față de îndrumătorii duhovnicești, a fost mutat în „supunere” sau „ascultare” față de birocrație (a.k.a. Administrație Bisericească).
Efectul acestei cerneri necanonice a fost și este un cler de slabă calitate din punct de vedere duhovnicesc. Deși, desigur, în cea mai mare parte conformist.

O mărturie a decăderii adusă de sistemul birocratic:
Acest cler cernut după supunerea birocratică are, exceptând episcopii, interdicție de predicare fără aprobare specială!!!

Adică un preot, care prin definiție trebuie să predice, în Biserica Greciei nu are voie să predice decât excepțional. Nici diaconii nu pot să o facă. Etc.

De așteptat, această măsură a convenit conformiștilor: au scăpat astfel de o sarcină în plus.

Împotriva acestui sistem de alegere a clericilor s-au ridicat multe voci.
Unele au fost prigonite teribil și s-au sfințit, precum Sfântul Nectarie. Altele din prigoană au ajuns să cadă din Biserică.
Toate aceste cazuri ar fi trebuit să sperie sufletele supraveghetorilor Bisericii Greciei (adică pe episcopi). Căci vor răspunde înaintea lui Dumnezeu, Dreptul Judecător, pentru fiecare drept pe care l-au prigonit, pentru fiecare suflet pierdut din vina lor. Nici vorbă! Sistemul a continuat ca atare până astăzi.

De multă vreme bisericile grecești s-au supus – în majoritate, dacă nu în copleșitoare majoritate – unor directive străine Învățăturii lui Christos. Aici intră Megali Idea (visul rasist al unui imperiu „creștin” condus de Greci și care impune limba și cultura greacă, „superioare”, tuturor) dar și interese de întindere ceva mai mică. Toate acestea accentuează treptat supunerea oarbă, birocratică, anti-ortodoxă, față de „mai mari” și Stat.

Biserica Greciei ar fi trebuit să înțeleagă răutatea sinucigașă a drumului pe care merge de mult: cel puțin din clipa în care pentru tot mai mulți Greci ea a devenit un accesoriu etnic, un simbol etnic, o marcă identitară etnică. Toate aceste expresii ridică cel puțin probleme ecleziologice delicate, dacă nu tind să fie direct eretice (accesoriu etnic). Dar, din păcate, corespund ethosului elin cel puțin de la 1700 încoace. Desigur, nu absolut, căci există și unii sfinți ieșiți din acest mediu. Însă covârșitor.

O pildă a contradicției profunde – ca să nu spune ființiale – între „biserica societății”, conformistă și de paradă, și Biserica Grecească reală este dată de colivari și, respectiv, uriașa majoritate a Grecilor (care mai merg, fie și uneori, la slujbe).

Colivarii izbutesc să aducă la viață, în Athos, rânduielile creștine care fac deosebirea între sărbătorile împărătești și celelalte zile. Printre altele, prin faptul că pomenirea celor adormiți cu slujbe și pomeniri specifice se face canonic Sâmbăta, ziua în care Domnul a fost cu cei adormiți, ba chiar s-a pogorât la Iad. În timp ce Duminica, Ziua Învierii, nu se fac asemenea slujbe, pomenirea celor adormiți făcându-se prin rugăciunile și cererile din slujbele dedicate Învierii. Revenirea la această practică firească a Bisericii s-a făcut cu multă muncă și din partea unor călugări sau clerici greci. În totală opoziție cu pilda acestora, Grecii fac parastase, adică slujbe specifice de pomenirea morților… exact Duminica. Pretinzând, totodată, că i-ar cinsti, prețui, venera etc. pe colivarii ajunși în rândurile sfinților.

Din nenorocire, gândirea birocratică ce domină clerul superior grecesc a împiedicat observarea, înțelegerea, asimilarea și producerea unui răspuns sănătos la aceste simptome grave.
Ca un exemplu tragi-comic al lucrării și discernământului „Administrației Bisericești”, amintim că aceasta i-a lăudat inițial pe colivari, apoi i-a condamnat drept „șarlatani”, „corupători”, „impioși”, „simulatori ai evlaviei”, „vase putrede ale Satanei”, „disprețuitori”, „minți luciferice”, „cacodocși”, „apostați”, „răzvrătiți”, „hulitori”. Amândouă gesturile, de laudă și de osândă, s-au făcut repetat, prin documente publice, de către una și aceeași Administrație Bisericească, în timpul aceluiași patriarh.
Apoi aceeași administrație, dar sub alt patriarh, îi osândește iarăși.
Pentru ca după o vreme, aceeași administrație, sub un al treilea patriarh, să înceapă să îi laude iar.
Pentru ca, până la urmă, „cacodocșii” și „răzvrătiții” să fie recunoscuți drept sfinți de către aceeași Administrație Bisericească…

Printre „hulitorii” și „disprețuitorii” și „simulatorii evlaviei” se numără, de pildă, Sfinții Nicodim Aghioritul și Atanasie din Paros.
Care au avut parte de același tratament din partea Administrației Bisericești Grecești precum Sfântul Nectarie de Eghina: prigoniți până la extrem în timpul vieții, urâți după moarte, dar canonizați din pricina mulțimii minunilor, evlaviei populare și unor interese… să le zicem turistice.

Evident, politicianismul absurd al Administrației Bisericești a îndepărtat pe oameni de Credință.
Chiar și etnofiletismul religios grecesc a contribuit la aceasta. Căci și dacă păcătoșii sunt bucuroși să găsească patimile lor la clerici, bucuria este păcătoasă: prin această găsire își îndreptățesc propriile patimi, depărtându-se de Dumnezeu, deci și de Biserica Lui.

Fenomenul îndepărtării nu s-a produs brusc, ci treptat. Ceea ce a dat iluzia că practicile birocratice, oricât de tiranice și necreștine, pot continua până la A Doua Venire. Mai ales că erau acoperite cu spoielile banilor veniți de la Stat, pe diferite căi. Mulți din Administrație uitând că acele „surse” există doar pentru că și doar câtă vreme mai există Credință în Biserică. Iar odată cu despărțirea majorității Grecilor de Biserică, „ajutorul de stat” (mereu viclean condiționat de cei vicleni) va fi înlocuit de prigoană deschisă.
Revenind, amintim concluzia acestui paragraf:
Înstrăinarea oamenilor de Biserică a fost (și este!!!) neglijată de aceste structuri birocratice.

Nici măcar atunci când Grecii au ajuns să disprețuiască radical poziția de preot de mir nu s-a produs trezirea necesară. Chiar dacă acest fenomen a devenit atât de grav încât Biserica Greciei a fost nevoită să importe preoți!
Chiar și așa, trezirea nu s-a ajuns.
Cernerea birocratică a ales, sistematic, o majoritate conformistă, care nu poate asimila ceea ce nu corespunde regulilor administrative. (Dostoievki sau Nicolae Steinhardt au spus multe în această privință, și încă spun. Dar cine să-i audă și să se îndrepte?)

Pas cu pas, Biserica Greciei a ajuns să accepte lucruri tot mai grave cu minimă sau mimată opoziție… ori chiar fără nicio formă de opoziție.
Așa a fost situația cu felurite măsuri de stânga luate de-a lungul deceniilor.
De pildă, așa a fost situația cu avortul, permis în 1978 mai mascat, iar deschis din 1986.
În 2007 Grecia făcea 7.2 avorturi la 1000 de femei având între 15 și 44 de ani. Peste douăzeci și cinci de mii de copii erau (sunt) uciși, an de an, în „Grecia ortodoxă”.

Biserica Greciei, la nivel administrativ, a fost și este prea ocupată cu „disciplina administrativă”, cu „discuțiile ecumenice” și alte asemenea rătăciri pentru a lupta cu adevărat pentru salvarea acestor copii uciși zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an! Uciși de propriile mame, mame care își spun creștine! Uciși de mamele necreștine pe care conducătorii acestor biserici locale le-au inclus de mii și mii de ori în procentele triumfaliste ale Creștinilor din Grecia.

Acest lucru a fost posibil pentru că birocrația și politicianismul merg mână în mână. Acestea sunt patimile care au transformat pe conducătorii Poporului Ales în cărturarii și fariseii care au complotat împotriva Fiului lui Dumnezeu. Iar pricina complotului a fost aceeași ca în toate regimurile birocratice: frica îngrozitoare față de tot ceea ce nu se conformează sistemului, pentru că poate aduce căderea sistemului. Ceea ce face din birocrați și politicianiști grupuri de idolatri care au ca idoli „sistemul” și „puterea”.
De asemenea, și nu mai puțin trist, cei care ar trebui să fie gata să trăiască și să moară pentru Credință ajung (prin amintita cernere birocratică) să fie oameni căldicei. Care se bucură de bucățile de pâine și jubilează la bucățelele de cozonac aruncate de Stat. Dacă nu cumva sunt mult mai răi decât cei căldicei (care oricum se osândesc!).
Un exemplu (extrem) din România a fost (?) Corneliu Onilă. Dar sunt mulți care, fără a ajunge la răutățile aceluia, le au pe ale lor. Și, dincolo de păcatele sau patimile personale de mai mică însemnătate obștească, acestea pe care le-am amintit fac foarte mult rău și Bisericii, și necredincioșii, dincolo de orice lustru aplicat situației.

Trecând peste nenumărate alte „compromisuri” (sau colaborări politice) din istoria recentă a Bisericii Greciei, ajungem la cea de acum. Pasivitatea vinovată sau chiar complicitatea față de legea care pretinde că unirile perversiunilor sexuale osândite de Dumnezeu ar fi „căsători”, ba și că perverșii care idolatrizează perversiunile sexuale au dreptul să adopte copii. Păcatul este cumplit, căci această purtare stă împotriva Învățăturii lui Dumnezeu. Și este a Administrației Bisericești a uneia dintre bisericile locale ce ar trebui să mărturisească această Învățătură cu orice preț!

Dar oare chiar se întâmplă asta în Grecia, ori exagerăm?
Este oare aceasta chiar un „faliment al Administrației Bisericești”? Dacă da, cum?
Ei bine, o să încerc să o iau pas cu pas.

În primul rând, să vedem în următorul capitol al acestui eseu care sunt pozițiile ”conducerii superioare” a Bisericii Greciei (Patriarhia de Fanar, zisă și Patriarhia Ecumenică) și a altor voci din Biserica Greciei! (Desigur, pozițiile față de această lege.) Și să vedem cât de creștine (creștin-ortodoxe) sunt ele.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Câteva victime ale etnofiletismului Administrației Bisericești din Patriarhia de Fanar

Votul Greciei este falimentul Administratiei Bisericesti (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Votul Greciei este falimentul Administrației Bisericești (I)

A avut loc votarea de către Grecia a unei legi care permite așa-zisa căsătorie homosexuală, plus adopția de copii de către perechile de homosexuali. Deși s-au spus multe despre acest fapt, am hotărât să adaug un cuvânt la acelea.

punctul de vedere creștin

Din punct de vedere creștin lucrurile sunt limpezi: familia naturală este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie; familia naturală este singura familie sănătoasă; familia naturală este singura familie poruncită de Dumnezeu; familia naturală este singura familie primită de Dumnezeu; copiii au dreptul natural la un tată (bărbat biologic) și o mamă (femeie biologică); copiii au dreptul natural la curăție, la puritate, care există doar în familia naturală, nu în legăturile bazate pe perversiuni sexuale; etc.

Aceste poziții de mai sus sunt poziții teologice clare, dogmatice.

Pentru că dogma în limbajul creștin (nu în alte limbaje eterodoxe) este

adevăr de credință descoperit de Dumnezeu deoarece este trebuitor mântuirii omului.

Iar morala creștină, în întregul ei, este descoperită de Dumnezeu, și este descoperită ca trebuitoare mântuirii omului.

De pildă, avem cuvântul Duhului Sfânt (prin Sfântul Apostol Pavel) care zice:

Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. (I Corinteni 6.9-10)

Și iarăși, la fel,

Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători la idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21.8)1

Este o adevărată nebunie să pretindă cineva că este Creștin și, totodată, să pretindă că Dumnezeu a învățat pe om să păzească lucruri care nu îi sunt necesare, folositoare, bune. Căci Dumnezeu este izvorul binelui, după cum stă scris:

Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. (Iacob 1.17)

Ca urmare, vedem că

învățăturile morale nou-testamentare sunt descoperiri dumnezeiești trebuincioase pentru mântuirea omului.

Ca urmare, încălcarea lor înseamnă pășirea către Iad (Apoc. 21.8), iar negocierea lor este imposibilă (Iacob 1.17).

Desigur,

Creștinul urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos; iar dacă acesta luptă împotriva adevărului, se ferește de el cu milă și durere. (Iezechiel 18.20-32 și 33.11-16; Matei 5.44; Luca 18.9-14; Iuda 1.21-25 etc.)

Dar, totodată, scris este:

Când Eu voi zice păcătosului: „Păcătosule, vei muri”, și tu nu-i vei grăi nimic, ca să vestești pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. (Iezechiel 33.8)

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1 Putem da multe asemenea cuvinte dumnezeiești; dar pentru cel care vrea să cunoască adevărul, și unul e de ajuns – iar pentru cel care vrea să rămână în minciună, nimic nu e de ajuns ca să îl întoarcă la Adevăr.

Despre extremismul religios grecesc (IV)

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

prima parte aici
a doua parte aici
a treia parte aici

Atunci când află despre crimele monstruoase ale extremismului religios grecesc Românii au o reacție de groază scârbită, dar și de refuz al adevărului.
„Nu se poate!”, pretind unii. „Sunt doar excepții!”, pretind alții.
Și trec, vor să treacă, peste faptul că purtarea extremistă a Grecilor este o constantă istorică, nu o excepție.

Pentru că am amintit de Martirii Atanase Papanace și Haralambie Balamace cu cei împreună cu dânsul pătimitori, să mai consemnăm câteva „excepții”.

Anarții, militari greci trimiși în Imperiul Otoman sub acoperirea de „voluntari”, erau finanțați de Grecia și de Patriarhia de Fanar (inclusiv cu banii culeși de la Români „pentru Locurile Sfinte”).
Între „faptele eroice și exemplare” ale Anarților (cum se învață în Grecia!), se numără și

  • atacarea de către treizeci de Anarți a unei cete de… șapte copii însoțiți de profesorul lor Trandafir Nicolau; profesorul și elevii au fost bătuți bestial de ”eroicii” Anarți, cu bâtele, unul dintre elevi fiind grav rănit la cap; „vina” cetei era că mergea la școală, care era Liceul Românesc din Bitolia (Macedonia).
  • Atacul va fi repetat în 1906 de doi Anarți plătiți de Comitetul Grecesc din Bitolia, asupra altor elevi de la Liceul Românesc de aici, doar că de această dată asasinii recurg la lovituri de cuțit și împușcături
  • Pe 12 Februarie 1907 are loc, la cererea Mitropolitului Grec local, martirizarea Preoților Români Teodor și Hristu din Negovan (în apropiere de Florina) și a însoțitorilor lor G. Toma și Șomu Nacu; după uciderea celor patru Anarții le mutilează cadavrele într-un ritual patologic
  • Anarții organizează incendierea localității românești Grămăticova, cu distrugerea a o sută de case, pentru ”vina” folosirii ”blestematei limbi românești” (în apropiere de Veria sau Beria, în Sudul Macedoniei)
  • Bătrânul D. Șumba, ”vinovat” de a fi învățător la școala românească din Băiasa, este atacat chiar în casa sa de către Grecomani și ucis cu lovituri de cuțit.
  • În 6 Decembrie 1905 Mitropolitul de Castoria, un Grecoman fanatic, pune stăpânire prin forță pe Biserica Românească din Vlaho-Clisura (Clisura Română), spărgându-i ușile, și se face stăpân peste ea; instaurează un regim de teroare în toată localitatea
  • Nicolae Gațohi este ucis de Greci în Decembrie 1906 pentru ”vina” de a fi tatăl institutorului român din Pretori
  • Preotul Theodor din Bitolia, ”vinovat”, ca Român, de a folosi limba sa maternă, este atacat și bătut de Anarți; deoarece nu a putu fi intimidat, Anarții îl atacă iar, aruncând peste el apă clocotită; deoarece nu l-au ucis astfel, iar preotul revine la slujire în ciuda rănilor, este atacat iarăși, pe 23 Decembrie 1905, încercându-se din nou asasinarea lui.
  • În data de 2 Mai 1907 este atacată de Grecomani bătrâna Maria Globaru (60 de ani), pentru ”vina” de a fi mama lui Gluma Globaru, Român din Magarova; femeia este ucisă în stradă cu lovituri de cuțit de către vitejii ucenici ai lui Cosma Etolianul.
  • Pe 12 Martie 1906, la îndemnul mitropoliei locale, Grecul Hristo Spiroiani vine cu o bombă la casa lui Iani Papahagi din Grebena; încercarea de a-l ucide pe Român se încheie prin moartea teroristului grec și unele stricăciuni provocate casei; teroristul este declarat de Greci „martir al cauzei elenice”.
  • Chitu Gachi din Spurlita, cu cei doi fii ai săi Ghița și Mușu, sunt decapitați de Anarți în 14 Decembrie 1905 pentru că voiau folosirea limbii lor materne, limba română, în școală și biserică; la fel este martirizat Gheorghe Furca din Perivoli, în același an.
  • Pe 13 Mai 1908, după masacrarea multor Bulgari, bandele de Anarți se distrează ucigând în chinuri, cu spintecarea burții și mutilare de vie, fata de 10 ani a Românului Spiru Fetița din Pleasa; crima abjectă are loc la Costineț; niciunul dintre vinovați nu a fost pedepsit (de autorități).
  • În 10 Ianuarie 1907 bătrânul învățător român Furcianu (peste 70 de ani!) este atacat de Anarți și ucis prin lovituri cu toporul date în cap (și nu numai).
  • În urma asigurării date de clerul elen că Românii din Lipopalți ar lucra cu Bulgarii împotriva Imperiului Otoman (în timp ce Grecii îi sunt deplin credincioși!), Turcii atacă și ard localitatea românească.
  • La cererea Mitropolitului de Demi-Hisar are loc (în 12.01.1907) atacarea lui Dumala Baracli, proprietarul unei școli românești, și a învățătorului de la acea școală, primul fiind ucis iar învățătorul grav rănit; totul în numele grecismului propovăduit de Cosma Etolul.
  • La cererea Mitropolitului Grec local, Anarții atacă și devastează în 13 Mai 1905 școlile românești din Corița (azi Corcea, Albania).
  • Mitropolitul (firește, Grec) din Drama cere înlăturarea lui Tache Papaiani din Drama, care susținea că Românii din Macedonia, Epir, Tesalia etc. ar trebui să aibă dreptul la folosirea limbii române; Anarții încearcă să îl ucidă cu mai multe focuri de revolver, rănindu-l grav (pe 10 Februarie 1907).
  • Acritas, ofițer al armatei Regatului Greciei, venit ca voluntar (plătit!) în Imperiul Otoman, conduce o bandă de teroriști în mai multe acțiuni ale extremismului grecesc; printre altele, pe 22 Septembrie 1905 jefuiește și devastează casele Românilor Tașu Tușa și Toli Pașata din Livezi, ucigându-i pe cei doi în numele Elenismului; apoi merge spre Veria, unde prinde și torturează 24 de ore zece Români din Xirolivadi, ca să-i silească să devină Greci; și Acritas a fost declarat ”erou sfânt al cauzei Grecești” și „întocmai cu Apostolii”.
  • În luna Octombrie 1905 are loc incendierea Satului Avdela, cu distrugerea unui întreg cartier al acestuia; sunt nimicite 135 de case, biserica, școala, joagărele și morile; genocidul este lăudat de ierarhia și presa grecească.

Toate atacurile și crimele din această listă sunt o mică parte din cele săvârșite între 1905 și 1908 sub directa instigare a Patriarhului Ioachim al III-lea al Fanarului, împreună cu mitropoliții și ceilalți clerici greci din Macedonia, Tesalia, Epir, Grecia etc., cu sprijinul direct al Regatului Grec.
Teroriștii Greci au fost lăudați la nesfârșit de ierarhii greci, de presa elenă, de propaganda grecească. Au fost chiar declarați „întocmai cu Apostolii”, exact ca și Cosma Etolul!

Iar crimele și atacurile din 1905-1908 sunt o foarte mică parte din crimele etnice ale Grecilor. Crime desfășurate, sistematic, împotriva Românilor, Bulgarilor, Albanezilor etc. Crime care merg de la torturi și asasinate la genocid. Și care sunt justificate, ba chiar glorificate de propaganda grecească, inclusiv sau mai ales religios! (unele informații esențiale aici)

Harta etnografică a Românilor Sudici (Paris, 1919)

Încheiem partea de față cu unele citate:

„Vlahii – scrie istoricul grec Aravantinos – au păstrat un regim democratic popular, lipsit de orice amestec din partea turcilor, în timp ce vecinii și coreligionarii lor sufereau mii de rele.”
În toată această perioadă, aceste populații vlahe, risipite în munții Traciei şi ai Albaniei, aveau o conștiință populară profundă în legătură cu conștiința lor latină. Cum vom vedea în paginile următoare, faptul este notat de numeroși călători occidentali care au vizitat Grecia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, ca suedezul Jakob Ionas Bjoernstalis (1779), francezul Pouqueville (1806-1814), E.M. Cousinery etc.
„Toți în genere revendică cu mândrie numele de rumăn sau roman” (Pouqueville).
„Limba lor împiedică de a-i ignora, ei vorbesc mereu latina și dacă-i întrebi ce națiune sunteți? răspund cu mândrie: rumăn” (E.M. Cousinery).

Prima redeșteptare națională a aromânilor a ieșit din această conștiință populară profundă. Scriitorii aromâni din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, Ucuta, Boiagi, Roja au scris în dialectul aromân, înfruntând tirania spirituală a Patriarhiei din Constantinopol (Fanar) sub impulsul ideilor de libertate națională difuzate de revoluția franceză și de curentul folclorist inaugurat de Herder în 1776. Clerul grec a reuşit totuşi să înnăbuşe acest curent venit mai ales din diaspora aromână din imperiul habsburgic. A condamnat cărţile editate: Abecedarul lui Ucuta, Gramatica macedo-română a lui Boiagi şi Cercetările istorice ale lui Roja şi a excomunicat chiar pe autori.

În acest interval autoritățile turcești, preocupate de frecventele intervenții rusești în problemele balcanice, au început să se servească de trupele albaneze musulmane călăuzite la început de faimosul satrap din Ianina, Ali Pașa Tebelinul, pentru a anula privilegiile acordate vlahilor, adică diversele zone libere din Balcani. Războiul de independență al Greciei își are originea în rezistenţa vlahilor pentru apărarea libertăților lor.
„În acest fel, notează marele istoric italian Cesare Cantu, în monumentala sa „Istorie Universală,” grecii au reușit să transforme războiul de privilegii al Pindului într-un război de independență pentru Grecia. Astfel încât rândurile armatolilor aromâni au furnizat soldații revoluției grecești, căpitanii săi și cei mai glorioși generali ai acestui război de independență” (Volum XIX, p. 215).

Dar după aceste lupte cu asupritorii păgâni (turci), lupte care impuneau solidaritatea creștină, apăreau antagonisme între aromâni (vlahi) și greci. Foarte simptomatică, în această privință, în timpul revoluției grecești din 1821 – animată tocmai de „Megali Idea”1 – este declarația căpitanului vlah de armatoli, Odiseu din Vlaho-Livada, făcută prințului fanariot Ipsilanti:
„Tu nu ești grec, și oricât de barbari ar fi palicarii noștri, nici unul dintre noi nu este un parvenit în materie de glorie. Fanariotule, născut pentru a slugări și a asupri, ascultă: Crucea, iată stăpânul nostru. Acest pământ stropit cu sângele nostru, acest pământ hrănitor al strămoșilor noștri, acest pământ care are mormintele lor, iată Patria noastră” (Pouqueville, „Histoire de la regeneration de la Grece,” Paris, 1825)

Totodată, cum scrie în 1858 bine cunoscutul scriitor francez Edmond About, în a sa „Grecia contemporană”: „se poate afirma că armatolii din Tessalia sunt cei care, prin sacrificiile lor, au fondat Grecia actuală.”
Pentru aceasta grecii recurg la toate mijloacele pentru a nu pierde acest element sănătos şi dinamic care constituie pentru ei un factor regenerator de prim ordin.
Patrioții români, exilați din Principatele Dunărene, după revoluția din 1848, care eșuase, au început a doua acțiune de redeșteptare națională în cadrul rasei române întregi. Unii dintre ei s-au refugiat în Turcia. Cu această ocazie au putut cunoaște de aproape pe acești aromâni din Peninsula Balcanică. Întorși acasă, au început să agite problema redeșteptării naționale a fraților lor amenințați cu deznaționalizarea. În 1860 s-a creat un comitet la care au participat activ aromâni aflați în Principate precum și oameni politici și scriitori de mare renume ca C.A. Rossetti, D. Brătianu, Cezar Bolliac, general Cristian Tell etc. Ei au adresat un vibrant apel „fraților români din Epir, din Macedonia, din Tessalia și din Albania”, în care „se sublinia ideea că ei formează veriga prin care dacii pot intra în marea familie neolatină” și amintindu-și de gloriosul lor trecut, anunță că „Comitetul și-a luat sarcina de a introduce limba națională în toate orașele și satele românești.”

În 1864 un institutor de origine aromână, Dimitrie Atanasescu, deschide prima școală românească în comuna sa natală, Târnova, lângă Monastir (Macedonia). Un an mai târziu (august 1865), călugărul aromân Averchie, originar din Pind, care se afla în România ca trimis special al organizației Sfântului Munte (Athos), entuziasmat de această idee, a plecat în Macedonia și s-a întors cu doisprezece tineri aromâni pentru a-i pregăti ca profesori. Ei au fost primii apostoli ai redeșteptării naționale la aromâni. Sub conducerea înțeleaptă și energică a lui Apostol Mărgărit, și el originar din Macedonia (Avdela), care deschide în același an (1865) o școală la Vlaho-Clisura, marile dificultăți ale începutului au fost înfruntate și s-au înfăptuit reale progrese.

Ca și în prima redeșteptare națională, Patriarhia greacă din Constantinopol a prezentat obstacolul cel mai mare [s.n.].
„Pretutindeni minunatul cler grec” – scrie fostul ministru grec Averof, în cartea sa „I politiki plevra tou Koutzo-Vlahikou zitimatos” (Atena, 1948) – „în frunte cu patriarhul ecumenic, a luat o atitudine contrară școlilor de propagandă străină… Clerul grec, deloc adormit, ci paznic vigilent al intereselor naționalilor noștri, alarmându-se, a intervenit în chestiune”…
În 1864 clerul solicită apelul Patriarhului ecumenic pentru populațiile aromâne, apel în care s-a cerut închiderea școlii și expedierea din comună a profesorilor străini și a familiei lor. O mare parte a populației a respins acest apel rezistând, încât „Patriarhul s-a adresat autorităților turcești protestând întrucât jurisdicția sa nu era luată în considerație. Autoritățile turcești au ordonat expulzarea lui Apostol Mărgărit, dar numeroși cetățeni au protestat din nou pe lângă guvernul din Monastir care l-a deferit pe Mărgărit la Constantinopol, direct la Marele Vizir.”
Intervenții asemănătoare, conspirații și presiuni din partea Patriarhului Ecumenic care-i costau pe profesorii și ecleziasticii români nu numai expulzarea, ci și arestarea lor, maltratări și închisoare deveniră frecvente… Cu toate acestea ei n-au putut înăbuși curentul de redeșteptare al aromânilor. Chiar ministrul grec amintit recunoaște această ascensiune continuă. Din 1862 până la 1864 au fost editate cinci cărți didactice pentru aromâni. Până în 1877 au fost deschise 11 scoli. După această dată și până la 1880 au fost deschise alte 13 scoli elementare. În 1880, adică acum exact 75 de ani, s-a creat ca persoană juridică „Societatea de Cultură Macedo-Română” la București și liceul român la Bitolia (Monastir).

Închei aici prima serie de citate din lucrarea Originea și conștiința națională a aromânilor, lucrare scrisă de un Aromân, Constantin Papanace. O a doua serie o puteți citi în Post Scriptum, iar mai mult în lucrarea propriu-zisă (pe care o puteți accesa dând click pe titlul menționat mai sus).
Puteți vedea cum sute de mii și milioane de Români au fost persecutați religios și etnic, etnic și religios, de extremismul etnic religios grecesc. Puteți vedea cum prigoana – ce a atins forme de o violență absolut demonică – a fost inițiată, sprijinită, finanțată, lăudată etc. de Patriarhia de Fanar (”Constantinopole”) și clerul grecesc.
Prin urmare, cazurile amintite în episodul trecut sunt departe de a fi „excepții” sau „cazuri izolate”. Dimpotrivă, sunt doar exemplificarea unei atitudini continue, a unei erezii etnofiletiste (adică a unui extremism etnic religios).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Apare în București, în 1912, o carte aproape imposibil de găsit astăzi: Românii din Macedonia, semnată Alexandru Rubin. Autorul căutase, punându-și viața în primejdie, date și documente privindu-i pe acești Români. Nu doar din punct de vedere lingvistic sau etnologic, dar și din punctul de vedere al prigoanelor grecești. O mare parte din date le culege, paradoxal, din texte ale ”Marii Biserici”, cum își zicea (și își zice) Patriarhia de Fanar, fie că sunt texte ale Patriarhului Ioachim al III-lea, ale unor mitropoliți sau preoți. Laudele patologice adresate de ”Marea Biserică” teroriștilor și criminalilor Anarți, acțiunilor inumane ale acestora, sunt preluate de autor într-un calendar al „acțiunii grecești” sau „elene” dintre iulie 1904 și iulie 1908. Autorul precizează:

„A existat mai înainte un anumit număr de orori, ca masacrul din Negovani. Nu le-am semnalat, cantonat în scurta mea perioadă de informații directe și în sarcina mea de oportunitate actuală. Vor mai fi. Căci de ce s-ar termina atâta timp cât mai există români? Nu voi aștepta mult pentru a îngroșa un total deja prea bogat. Au fost destule pentru a arăta ce înseamnă valoarea, credința, moralitatea, sentimentul creștin al elenilor, destul pentru a face cunoscut ce îndurăm noi – citiți și judecați. În sfârșit ar fi încă prea multe de spus, dar nu îmi voi mai petrece timpul zăbovind printre a ceste infamii în care ființe umane își târăsc fără teamă sufletul. Mi-e greață: n-aș avea nici timpul liber, nici sângele rece de a prelungi acest catalog de abator unde se debitează despre frații mei. La nevoie, pentru faptul de a fi fost atât de scurt și de a fi omis atâtea sărbători vesele, prezint scuzele mele plate Patriarhului, mitropoliților, vicarilor – cer foarte umil iertare elenilor regatului și imperiului, bandelor și comitetelor, băcăniilor și tripourilor. Deși socotit grec – ca toată lumea – în statistici unde totul este grec a priori, pentru a face această lucrare, nu fără strădanie, a trebuit să intru în pielea unui grec naționalist perfect. Cred că până la un punct am reușit; am copiat, după literatura lor obișnuită, maniera de a gândi, de a vorbi și de a se bucura de palicarii lor; efortul a fost aspru, dar aveam modele excelente și am știut să mă conformez. Totuși n-am dus până la capăt exemplul bunilor noștri maeștri – experți în a trunchia numele victimelor, cum au știut să le mutileze cadavrele. Jocul era inutil și m-ar fi întârziat. Ortografia acestor nume a fost dată în cea mai mare parte în românește…”

Calendarul este oferit cititorilor pe luni, cu zilele ce marchează acțiunile consemnate ale extremismului grecesc. Dăm aici doar o pildă (mai scurtă) a faptelor lăudate de Patriarhia de Fanar și înfățișate ca ”glorioase” și ”patriotice” de propaganda grecească:

„Martie
1. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al lui Gheorghe Şuguniţa, negustor român, de către una din bandele noastre lângă Rapes (1906).
4. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al lui D. Şumba, bătrân învățător al școlii române din Băiasa; acest pios sacrificiu uman a fost făcut în casa victimei, în plin oraș, cu lovituri de cuțit (1906).
8. Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat a doi români lângă Licuvişte și a altuia lângă Caraferia (Veria). Se pune pe cadavre un aviz amenințător destinat satului Aio-Marino bănuit de lipsă de zel față de cauza noastră. Zi bună și sfântă (1908).
10. Banda pe deplin demnă de laudă pe care o comandă venerabilul Tegu Bubola din Selea, atentează la viața a trei vlahi dintre care unul este grav rănit (1908).
12. Prea clar, prea binefăcător și prea pios incendiu al morilor lui Tanase Jaca și Traian Pili, susţinători abominabili ai românismului în regiunea Ţărna Reca (1906).
18. Prea virtuos, prea ortodox şi prea elenic asasinat a doi păstori români Duma şi Tonce din Lumniţa, la Sekia (1906). În aceeaşi zi (1906), atentat cu dinamită contra notabilului român din Grebena, Iani Papahagi. Bomba aruncată asupra casei sale de către elenul Hristo Spiroiani, în urma înţelegerii cu vicarul metropolitan, produce doar câteva stricăciuni şi omoară pe purtătorul ei, martir al devotamentului său pentru sfânta cauză. Solemnitate mixtă. Zi de doliu și de bucurie. Ornamente sacerdotale negre și roșii.
19. Prea veselă și prea elenică bătaie până la pierderea cunoștinței a românilor Vanghele și Toma Anastasie la Salonic (1907). Solemnitate mică (deși au fost socotiți uciși și lăsați morți).
În aceeași zi (1908), prea pios asasinat al românului Anastasie Prapa pe malurile lacului Ianiţa.
Prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat al românului Toli Ghiţi Carafoli la Lutru (1906).
În aceeași zi (1906), prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat a românului Dimitri Hagicu la Grizali.
În aceeași zi, prea pioasă, prea elenică omorâre a românului Constantin Bucina la Turia. Cadavrul ascuns cu grijă, de negăsit, printr-o supremă delicatețe. Părinții scutiți de cheltuielile de îngropare. Solemnitate de prim rang; zi de triplă comemorare.
30. Prea pios, prea excelent și prea elenic asasinat a doi păstori vlahi, Panaiot Mangali din Poroi, şi Tegu Guşandra din Lopos (1908).
În aceeași zi (1908), prea grațios jaf și prea milostivă devastare a instalațiilor sericicole ale unui Traian Reica din Ţărna Reca. 1000 fr. pagube.
Este luna postului prin excelență. În timpul celor patru ani care ne servesc să stabilim prezentul calendar, pioasele noastre bande au petrecut-o în modul cel mai edificator. Sfinții noștri tăietori de gâtlejuri nu și-au muiat buzele în cea mai mică în care ar fi fost sânge de animal. Ei au evitat până și uleiul transportat, adesea, cum se știe, în burdufuri de piele. N-au îndrăznit să se atingă de pește decât la 25 martie, zi în care obiceiul îl autorizează.”

Cam acesta este limbajul folosit de documentele grecești. Desigur, ei nu spun criminalilor „sfinții noștri tăietori de gâtlejuri”, ci „sfinții noștri luptători”. Și nu spun „prea pios, prea ortodox și prea elenic asasinat”, ci „prea pioasă, prea ortodoxă și prea elenică pedepsire”. Etc.

1 Megali Idea sau Megali Ideea sau Marea Idee sau Marele Ideal. Prin Megali Idea se înțelege țelul de a pune sub conducerea Grecilor pe toți cei care își spun Creștini (Ortodocși sau nu doar aceștia), ori „cel puțin” „toate teritoriile ce au fost sub stăpânire grecească”. Iar în cultura greacă modernă se consideră ca teritorii grecești pământurile deținute azi de statele Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Etiopia, Sudan, Israel, Palestina, Liban, Siria, Turcia, Armenia, Georgia, România, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia, Bosnia, Herțegovina, Croația, Slovenia, Ungaria și Italia, precum și părți din pământurile deținute de Rusia, Ucraina – cam 60% –, Spania etc.



Despre extremismul etnic religios grecesc (I)

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Diplomația este arta de a negocia interesele personale sau de grup atunci când nu ai puterea să le impui.
Din păcate, Românii de astăzi sunt prostiți să confunde discursurile diplomatice (de pildă, electorale) cu „intenții reale”, „principii reale” etc.
Acest lucru se vede și în purtarea prostească a diplomației „românești” în Țară și străinătate. Dar și în purtarea prostească a Românilor, mai ales ca reprezentanți ai unor comunități (obști) mai largi, chiar ai Țării sau Națiunii, în fața străinilor.

De pildă, există largi grupuri din Biserică ce manifestă o puternic însușită slugărnicie față de anumite etnii, naționalități, culturi.
Vom sublinia aici faptul că fiecare etnie, naționalitate sau cultură are și lucruri frumoase, bune, folositoare etc. Dar și că fiecare etnie, naționalitate sau cultură are și lucruri urâte, rele, dăunătoare etc.
Slugărnicia amintită vine din convingerea (rasistă!) a superiorității totale a unei etnii, naționalități sau culturi față de propria etnie, naționalitate sau cultură.

Dintre grupurile amintite fac parte cei numiți la Nord și Est de actualele hotare ale României Rusofoni (iar aici, adesea, Rusofili). Aceștia sunt oameni care trec de la prețuirea unor creații rusești frumoase, bune, folositoare etc. la adorarea Rusiei/Rușilor. Astfel ei ajung să ignore genocidul săvârșit sute de ani de Rusia, țarii ruși, conducătorii ruși, armatele rusești etc. împotriva Românilor (sau a oricărui alt popor). Ba chiar să îl îndreptățească!
La fel sunt Ucrainofonii sau Ucrainofilii, care, la fel, adoră Ucraina/Ucraineenii, ignorând genocidul săvârșit de peste 150 de ani de Ruteni și Ucraineeni împotriva Românilor (a se vedea și lucrarea esențială Rutenizarea Bucovinei… de Isidor Ieșeanu, pentru vechimea acestui genocid).
La fel sunt Maghiarofonii sau Maghiarofilii care, căzuți în cap după „măreața cultură maghiară”, ajung să îndreptățească monstruoasele crime și inumana purtare față de Români și celelalte populații invadate de Unguri (care sunt prioritari între Alpi și Caucaz numai față de Turci și Tătari…).
La fel sunt Austrofilii, adesea integrați cu Maghiarofonii și/sau Germanofonii (Germanofilii), care în adorația lor absurdă față de ziduri și o ordine stearpă și stupidă ajung să îndreptățească nenumăratele masacre anti-românești austriece și regimul genocidar austriac.
Exemplele pot continua, însă titlul îți arată, iubite cititor, că subiectul esențial al acestor pagini este altul: slugărnicia unor Români față de Greci și Grecism. Iar aici mă opresc mai ales la aceia care, deși sunt (sau ar trebui să fie) ai Bisericii, uită că Dumnezeu este singurul Căruia i se cuvine adorare. Și ajung să-i adore pe Greci, „Ortodoxia Grecească” etc.

Ei uită, dinadins, că dincolo de lucrurile bune făcute de unii Greci, se află multe lucruri rele făcute de Greci ca sistem politic și națiune.
Printre cele mai rele fiind extremismul etnic religios grecesc.
Extremism ce a adus și aduce foarte multe suferințe Românilor.
Doar că aici intervine și diplomația grecească, o diplomație excepțională, de la care Românii au foarte mult de învățat. Diplomație ce acoperă extremismul grecesc, inclusiv în, sau mai ales în forma sa de extremism etnic religios.
De pildă, se ajunge ca un eretic fanatic, un mincinos „în numele Domnului” (de fapt, în numele Grecismului!), Cosma Etolul/Etolianul, să fie proclamat „sfânt”, ba chiar „întocmai cu Apostolii”; asta cu toate că nu a adus niciun om la Ortodoxie toată viața lui, iar activitatea sa a fost exclusiv de grecizare prin minciună și forță a Românilor și Albanezilor din Epir, Tesalia, Macedonia etc. Și, culmea diplomației grecești, respectiv a slugărniciei și josniciei românești, ereticul rasist ajunge să fie venerat ca sfânt de Românii pe care i-a urât, mințit, manipulat, blestemat și împotriva cărora a organizat acțiuni de exterminare (de genocid), inclusiv manu militari.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

ø;

Ortodoxul în faţa încercărilor de azi. O părere, un sfat

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Am fost rugat să îmi spun părerea, să dau un sfat, în ceea ce priveşte încercările de astăzi şi poziţia faţă de ele. 

Criza acestor zile arată mai mult decât oricând şi câtă manipulare există, şi câtă corupţie există, şi câţi oameni sunt proşti, sclavi, ticăloşi, răi1, şi cât de greu este să păstrezi calea cea dreaptă în furtună.

Am putut vedea în aceste zile oameni – cel puţin biologic oameni, chiar dacă nu mereu şi moral – intraţi în isterie, în panică, dominaţi de dorinţă de a face rău, de a ucide. S-au putut vedea la aceşti oameni manifestări tipice ale unor patimi josnice: laşitatea, lăcomia stupidă, prostia arogantă, fanatismul susţinerii unor idei primite din mass-media pe care o recunosc totuşi ca mincinoasă etc., etc. Mulţi „viteji” de ieri sunt astăzi fleşcăiţi de groază…

În toată această nebunie un frumos şir de ortodocşi practicanţi a arătat ce înseamnă valoarea Credinţei. Scăderi şi păcate avem toţi, dintre oameni doar nebunii se cred fără păcat. Dar puterea de a trece peste păcate din dragoste de Dumnezeu şi oameni este cea care îl defineşte pe adevăratul ortodox. Gigi Becali „a spart banca”, după cum spunea un titlu, ca să salveze cât mai mulţi oameni. Simona Halep a făcut un gest similar. Biserica a sărit în ajutorul celor loviţi de boală şi criză cu o dăruire unică: peste o mie de locuri gratuite şi bune pentru cei care trebuie să intre în carantină, mese gratuite, aparate de oxigen, medici voluntari etc., etc. Tinerii demni din organizaţia NeamUnit au sărit în ajutorul bătrânilor şi bolnavilor care nu îşi pot face cumpărături. Cu respectarea normelor sanitare necesare ei au deschis calea pilduitoare a ajutorării aproapelui în plin izolaţionism. Felurite parohii, organizaţia Frăţia Ortodoxă şi multe ale grupuri ortodoxe lucrează în acelaşi fel, din plin.

În acelaşi timp activiştii (neo)comunişti, care nu mişcă un deget spre a ajuta, sar la gâtul mirenilor, preoţilor, călugărilor, ierarhilor. O abjecţie ce îşi păstrează doar fizic aparenţa umană jubila la gândul că s-ar putea îmbolnăvi şi ortodocşii practicanţi, cerându-le acestora – tipic stalinist – să se trateze cu rugăciune, aghiasmă şi „ulei de la maslu”. Ignorând intenţionat, conştient, din spurcăciunea inimii, faptul că în vreme ce Statul a desfiinţat aproape 100 de spitale, Biserica a înfiinţat peste 60 de spitale, hospisuri, azile cu tratament, clinici şi alte asemenea unităţi. Cele mai multe fiind deschise gratuit săracilor, în ciuda costurilor uriaşe ale actului medical. A ignorat de asemenea – din incultură arogantă sau răutate abisală – şi alte fapte: că Ortodoxia a cinstit totdeauna pe medici, că în Calendarul Ortodox există o frumoasă constelaţie de medici sfinţi (Doctorii fără de arginţi), că în Ortodoxie totdeauna medicina şi doctorii au avut locul lor (din nou, de cinste). Acest neom este doar unul dintre comuniştii care, stând liniştiţi în vilele sau apartamentele lor, pe averi jefuite – direct sau indirect –, atacă furibund pe cei care fac binele.

Desigur, este de aşteptat. Clasa politică de astăzi este alcătuită covârşitor din (neo)comunişti de diferite orientări. Deci şi intelectualii de curte sunt asemenea lor, la fel şi propagandiştii media şi toate „dezvoltările multilaterale” ale clasei politice. Dar!

Dar tocmai datorită acestor neîncetate atacuri comuniste împotriva Bisericii măsurile luate de Stat par Ortodocşilor cel puţin suspecte. Dar oare este aşa?

În Grecia, de pildă, măsurile ce au fost luate sunt pur şi simplu demente, abuzive, evident anti-creştine. Trebuie să observăm că pentru prevenirea contaminării cu coronaviruşi (precum SARS-CoV-2, care dă gripa COVID-19) este de ajuns respectarea unor măsuri sanitare. Se putea cere ca preoţii, diaconii, episcopii etc. să fie testaţi pentru SARS-CoV-2, iar participanţii la slujbe să poarte măşti sanitare. Era de ajuns pentru a împiedica o eventuală răspândire a virusului. Or se putea lua măsura limitării numărului de participanţi la slujbă, cu păstrarea unei distanţe de un metru între aceştia. Nu a fost aşa. Dimpotrivă, conducerea Greciei acţionează cu un radicalism totalitar de tip comunist.
Libertatea de conştiinţă nu poate fi suprimată, legal, de niciun regim legal (atenţie, aici nu este o repetiţie inutilă, dimpotrivă!). Poziţia conducerii Greciei este una strict dictatorială, strict totalitaristă. Şi care, pentru orice om raţional, are ca singură justificare ura faţă de Ortodoxie. Cel puţin în acest caz pandemia este doar un pretext.

Situaţia din Grecia – şi din alte ţări –, alături de amintitele atacuri abjecte împotriva Ortodocşilor (niciodată sancţionate legal!), sunt izvorul unei neîncrederi teribile în măsurile luate de Stat la noi. Am vorbit despre greşelile făcute – şi încă menţinute – de actuala conducere a Republicii România. Poate voi mai vorbi. Dar trebuie să recunoaştem că măsurile luate la noi sunt, cel puţin deocamdată, în nişte limite de înţeles.

Trebuie să spun că ideea săvârşirii slujbelor în curtea sfintelor locaşuri este greşită în condiţiile în care temperaturile scad sub 14-15º Celsius. O asemenea temperatură, în bătaia vântului, face ca slujbele să fie mult mai sigure, medical vorbind, în interior. Cu o eventuală respectare a distanţei de 1 metru, cu o eventuală folosire a măştilor sanitare, dar în interior. Din punct de vedere medical slujbele în afara locaşului de cult devin de preferat atunci când temperaturile trec de 15º, preferabil chiar de 20º.

Însă acest aspect ţine de o flexibilitate în gândire, de o adaptabilitate la condiţii trecătoare, ce întrece capacităţile de gândire comune ale birocraţiei.

Am auzit că ar exista dorinţa unei opoziţii masive faţă de această măsură de scoatere a slujbelor în exteriorul lăcaşurilor de cult. Sub ideea că dacă o sută de mii de oameni sunt arestaţi, sistemul se prăbuşeşte şi este nevoit să cedeze. Cred că ar fi o acţiune foarte greşită, din multe puncte de vedere. Şi că, dimpotrivă, lucrurile stau mult mai bine decât par (în această privinţă). O să încerc să explic de ce.

⊕   În primul rând, măsurile generale luate de conducerea Republicii România sunt, din punct de vedere economic şi social, falimentare. Dacă se vor aplica fără ajustările absolut necesare, mai ales pe o perioadă mai mare de o lună, vor duce literalmente la faliment. Prin simplă oprire a lucrului, fără măsuri de compensare, cel puţin un milion de Români vor ajunge în câteva luni în şomaj fără plată. Fără plată, pentru că nu vor mai exista surse financiare pentru ajutorul de şomaj. O măsură absolut necesară este amânarea plăţii ratelor la bancă pentru persoanele fizice în primul rând, însă şi pentru cele juridice care se implică în susţinerea populaţiei şi a Ţării în timpul crizei. Evident, se impune amânarea sau supendarea plăţii impozitelor cel puţin până la câteva luni după ieşirea din criză. Sunt şi altele, nu mai stărui aici asupra lor. Chiar şi cu aceste măsuri ieşirea Republicii România din criză va fi una grea şi plină de traume şi răni. Fără ele, se va ajunge la disponibilizarea a peste un milion de oameni, la imposibilitatea de plată a pensiilor etc. Altfel spus, în loc de 2-4% victime, câte ni se spune că provoacă epidemia, vom avea 10-20% victime – în funcţie de durata de calcul2. Altfel spus, structurile româneşti sunt acum pe sârmă deasupra prăpastiei. Încercările de sabotare a sistemului pot duce la catastrofe teribile, inacceptabile pentru orice om decent.

⊕   În al doilea rând, pentru că slujbele se pot face. Staţi aproape de preoţii voştri. Informaţi-vă de la ce oră se face slujba şi la ce biserică. Spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă. Ieşirea slujbelor în afara zidurilor deschide calea unei re-sfinţii a Ţării pe care Comunismul a tot pângărit-o şi o tot pângăreşte. Folosiţi cu înţelepciune acest prilej.

⊕   În al treilea rând, pentru că lucrarea creştină cuprinde mult mai mult decât slujbele. Staţi aproape de preoţii voştri. Dacă sunteţi tineri şi vă puteţi mişca, urmaţi pilda NeamUnit şi a celorlalţi asemenea: sunaţi la preot şi oferiţi-vă să mergeţi o dată sau de două ori pe săptămână să faceţi cumpărături pentru cei bătrâni. Desigur, aveţi grijă să respectaţi şi normele de igienă pentru prevenirea contaminării. Staţi aproape de preoţii voştri. Rugaţi-i să facă măcar odată pe lună câte o cateheză online, pe care să o puteţi urmări cât mai mulţi. Să vă ajute să înţelegeţi Scripturile ori alte cărţi sfinte pe care le citiţi. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face împreună cu cei din obştea creştină din care faceţi parte! Totul este să începeţi… şi să vă ţineţi de treabă.

⊕   În al patrulea rând, pentru că aveţi prilejul să învăţaţi, foarte concret, din pilda Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Vă amintiţi cum au făcut ei celulele şcoli şi altare? Aveţi prilejul să vă (re)faceţi casele şcoli şi altare. Să jucaţi şah sau go sau alte jocuri de gândire, strategie, cultură, cu cei din familie. Să urmăriţi împreună piese de teatru de calitate sau filme bună. Să ascultaţi împreună muzică bună – veche şi nouă. Să citiţi şi să vorbiţi între voi despre cărţile citite. Să folosiţi postul ca să creşteţi în stăpânirea pântecelui şi în stăpânirea faţă de toate patimile. Să faceţi împreună rugăciuni. Puteţi face asta împreună cu cei din familie, cu alte rude, cu prietenii, cu fraţii din obştea creştină.(A se vedea şi folositorul cuvânt al Mitropolitului nostru Teofan!, aici pe youtube).

Făcând acestea toate – şi celelalte asemenea – veţi ieşi din această încercare mai buni, mai întăriţi, mai luminaţi, mai puternici. Cu Dumnezeu înainte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

20171210_145139 mic

P.S. Acestea sunt părerea mea şi sfatul meu în împrejurările de acum. Dacă împrejurările se schimbă… trebuie să avem înţelepciunea să schimbăm ce trebuie schimbat.

P.P.S. Amintesc şi faptul că măsurile pe care le respectă, înţelept, Biserica Ortodoxă Română sunt respectate şi de toate celelalte culte. Deci ideea că ele ar fi anti-ortodoxe este, evident, falsă.

P.P.P.S. Ştiu că sunt unii care cred că epidemia nu există, că virusul este o propagandă etc. Este credinţa lor, înţeleg asta. I-aş ruga totuşi să se gândească la două lucruri. Întâi, dacă totuşi este adevărată? Atunci nerespectarea normelor sanitare îi poate transforma în ucigaşi. Deci, este mai sănătos să le respecte chiar dacă le cred inutile. Al doilea, dacă majoritatea oamenilor este panicată, a nu respecta normele sanitare poate duce la incidente extrem de grave. Absolut inutil. Deci, este mai sănătos să fie respectate aceste norme. Şi să ne rugăm să se termine toată tulburarea cât mai repede şi cât mai bine.

1 Aduceţi-vă aminte: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7.13-14). Aduceţi-vă aminte: „Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Romani 3.12). Văzând că sunt, totuşi, unii care fac binele, înţelegem că, totuşi, suntem mai bine decât pare.

2 Cei care cunosc istoria crizelor economice (de la cea din 1929 la cele moderne) ştiu că procentele prezentate sunt, pentru o populaţie îmbătrânită ca a României, chiar optimiste. Desigur, dacă nu se iau măsuri care să prevină această situaţie. Dacă se iau, putem spera la ceva mai bun…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă