Țara arde și Murăturile păgubesc bugetul
Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, devine de astăzi nomine odiosa (nume odios). Asta după ce dă vina pe gătitul casnic pentru golul de la buget.
Da, nu este o glumă!
D-sa pretinde că pentru diferența între ce au vrut să jefuiască, scuze, fure, scuze, „colecteze” pentru bugetul statului (tâlhar) și ce au strâns vinovat este… gătitul casnic! Și mai ales făcutul de zacuscă și murături, de pâine de casă ori prăjituri!
Pentru că, pretinde d-sa, ANAF ar fi calculat cât ar trebui (!!!) să cumpere românii asemenea produse pentru iarnă și încasările la buget s-au bazat pe murăturile și ”zacuștile” din magazine!
Mă întreabă cineva:
„Cât de prost poate să fie ca să spună așa ceva?”
Sunt depășit de întrebare.
Așa cum sunt depășit de faptul că după ce coaliția UDMR-USR-PNL-PSD-etc. a dus România în colaps,
atâția au crezut (și cred!) că „au votat schimbarea” votând aceeași coaliție.
Se spune că pentru economie la buget a fost oprită căldura în multe cartiere (sectoare) din București.
Ca în vremea lui Ceaușescu, oamenii s-au încălzit (și) cu aragazul.
De aici ar fi venit și explozia din Calea Rahovei, cu victimele ei1.
Tot ca în vremea lui Ceaușescu.
Dar bani pentru bătaia de joc poreclită mobilizare au fost!
Trăiască statul, partidele de la putere și guvernul, în frunte cu conducătorii iubiți!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
De fapt, Dumnezeu să aibă milă de noi toți, că prin răbdarea nelegiuirii și complicitate la ea ne ducem în prăpastie!
- După surse locale ar fi 14 victime (morți și răniți, unii foarte grav). ↩︎
