Etichetă: Evreu

Despre Stânga, Comunism, Evrei. VII. Engels, de la propagandă la realitate

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

(partea I, partea II, partea III, partea IV, partea V, partea VI)

După ce am văzut anti-iudaismul sau antisemitismul virulent al lui Karl Marx, am trecut la celălalt părinte fondator al Comunismului (și al Socialismului modern), Friedrich Engels.
Am observat xenofobia violentă a lui Engels, disprețul și ura sa, argumentate ideologic, față de Evrei, Români, Sloveni, Croați, Sârbi, Cehi etc. Deci am văzut și antisemitismul violent al lui Engels.
Am văzut acordul deplin dintre F. Engels și K. Marx, inclusiv în domeniu urii ideologice față de Evrei, inclusiv în domeniul îndemnurilor ideologice la exterminarea acestora.

Dar am amintit mai devreme și despre cosmetizarea lui Engels de către mass-media și mediul academic, politic sau intelectual din întreaga lume.
Cosmetizare ce ignoră deplina aderență a lui F. Engels la cererile de revoluționară eliminare a Evreilor din existență – drept premisă a victoriei Stângii în lume.
Care este pretextul acestei cosmetizări?

Ei bine, faptul că în 1890 Friedrich Engels începe să spună că și Evreii pot fi buni comuniști, că și Evreii pot fi real de Stânga. Ba chiar, ca o culme a tupeului nerușinat, că însuși Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.
Asta cu toate că Marx a urât Evreii și Iudaismul, dorind exterminarea lor totală!

Înainte de a trece mai departe, vom sublinia antisemitismul extrem al discursului aparent „pro-evreiesc” al lui Friedrich Engels din 1890 încolo: pentru Engels și Marxism singurii Evrei buni sunt cei comuniști.
Țineți minte această viziune!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom întoarce la ea.

Acum revenim la discursul aparent pro-evreiesc al lui Friedrich E., respectiv la pretenția după care trecutul în genuni Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.

Ca o evidentă trădare și batjocură la adresa Iudaismului, Engels face apel în cazul lui Marx la un element care, evreiește, nu este definitoriu etnic: sângele.
Engels știa că atât Tora, cât și Talmudul arată foarte clar că un Evreu se definește în primul rând prin credința sa.

Din Biblie amintim doar cazuri precum Rut sau familiile lui Moise și Aaron, ori pasajul de la Estera 8:171, Isaia 56:6-7 și celebrul verset din Ieșirea (Exodul) 12:48.

Pentru Talmud amintim următoarele afirmații:

  • oricine respinge idolatria este numit Yehudi (Evreu) (Megillah 13a)
  • un goim care studiază Tora este la fel ca un Kohen Gadol (Sanhedrin 59a) (prin Kohen Gadol se înțeleg marii arhierei ai Vechiului Testament, precum Aaron)
  • Parabola primirii Torei (Avodah Zarah 2b) arată foarte clar că spiritualitatea rabinică privește evreitatea (iudaismul) ca pe o alegere conștientă și liberă a Torei.

De unde știa Friedrich Engels acestea toate?
Din studiile privind Iudaismul pe baza cărora și el, dar mai ales Karl Marx și următori ai acestuia își manifestau disprețul față de Evrei.
Studii care incluseseră cele două cărți amintite mai sus (Tora și Talmudul).
Știa acestea Engels și de la Evreii de altă origine etnică, primiți ca Evrei de cei de sânge, Evrei prezenți și în Marea Britanie, ca și în Germania. Absolut celebru fiind cazul fostului Lord George Gordon, devenit prin adoptarea Iudaismului Yisrael ben Avraham Avinu.
De asemenea, știa aceasta și de la Socialiștii sau Comuniștii de origine evreiască pe care îi avea aproape. Mulți dintre ei respinși de comunitățile evreiești tradiționale exact pentru abdicarea de la învățăturile iudaice (ca să nu spunem ostilitatea față de Iudaism).

Prin urmare, discursul așa-zis pro-semit al lui Engels este nu doar fățarnic și antisemit, ci și lipsit de orice bază logică reală.

Și cu această mențiune ajungem la cele două elemente care motivează trecerea lui Friedrich Engels de la convingeri antisemite și anti-iudaice virulent exprimate la un discurs aparent pro-semit:

  • moartea lui Karl Marx
  • nevoia convertirii Evreilor la doctrina de Stânga

Într-adevăr, moartea lui Karl Marx a lăsat mișcările de Stânga pe care acesta le controla fără un conducător carismatic.
Friedrich Engels era un foarte bun manager – spre deosebire de ”marele economist” Karl Marx, ce a fost permanent o catastrofă în finanțe și economie, invalidându-și practic în fiecare zi a vieții sale ”marile teorii economice” pe care le impunea lumii.
Engels era un foarte bun manager, dar era departe, foarte departe, de verbul și carisma lui Marx – verb și carismă ce îl cuceriseră încă de la Zur Judenfrage2…
Lipsit de persoane cu carismă în care să poată avea încredere, Friedrich Engels a fost lovit și de un fenomen neașteptat: preluarea discursului antisemit marxist de către grupări… antimarxiste!
Era un fenomen căruia K. Marx i-ar fi făcut ușor față, dar care pe Engels îl depășea.
Mai mult, fiica lui Marx, lipsită de educație iudaică, era convinsă că Evreii puteau să fie de Stânga, fără a-și contrazice ființial cultura și credința. Această idee, demolată repetat de Karl Marx, care cunoștea Iudaismul, a putut să fie propagată de fiica sa și de Engels după ce Marx murise.
Și a picat foarte bine această răsucire a Marxismului la 180°, deoarece erau tot mai mulți Evrei sărăciți care intrau în fabrici și uzine ca muncitori.
Adică exista o nouă țintă de convertire la Socialism.

A fost vreodată Friedrich Engels real interesat de Iudaism și simpatizant al acestuia? Niciodată.
Laudele lui Engels pentru Evrei de Stânga sunt laudele Evreilor pentru goimii convertiți: nu pentru ceea ce au fost, ci pentru ceea ce au devenit.
Iar procesul de convertire la Stânga este un proces de renunțare la Tora, de renunțare la Talmud, și de înlocuire a acestora prin cărțile lui Karl Marx și Friedrich Engels, mai târziu Stalin, Lenin și alții asemenea.
Deci convertirea Evreilor la doctrinele de Stânga este un proces de deznaționalizare (așa cum este, de fapt, pentru orice etnie de pe planetă, căci Stânga vrea o singură etnie și religie, ea însăși).

Au fost vreodată sincere aprecierile lui Friedrich Engels pentru Evrei? Niciodată.
Dovada absolută, clară pentru orice om rațional, este că niciodată Engels nu s-a lepădat de concepțiile marxiste antisemite.

Dar dacă este evident faptul că amândoi părinții fondatori ai Socialismului Modern și Comunismului au fost, până la capăt, anti-iudaici și antisemiți, asta înseamnă că și Marxismul fondat și zidit de ei este antisemit și anti-iudaic? Da, evident, pentru că, după cum chiar ei au arătat, există o contradicție ființială între Marxism și tradiția evreiască (iudaică)..

De ce?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, răspund la această întrebare în

partea următoare

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Există, am spus, tone de scriitori care încearcă să îl albească pe Engels, ba și pe Marx. Din punctul meu de vedere, am arătat foarte clar de ce aceste încercări sunt foarte departe de a fi obiective, foarte departe de a fi morale și corecte.
Fără a intra în discuții filosofice – de obicei cel puțin inutile – am punctat fapte clare ce constituie mărturii invincibile privind anti-iudaismul și antisemitismul cuplului Marx/Engels, respectiv al doctrinei lor (Marxismul).
Evident, cine vrea să se piardă în speculații o poate face foarte ușor, dar astfel nu se ajunge în veci la adevăr.

Ca să satisfac și curiozitatea celor cu unele cunoștințe privind opera lui Engels, trebuie să subliniem că lucrarea sa Despre antisemitism (Über den Antisemitismus), publicată în Aprilie 1890, are același limbaj dogmatic (limbaj de lemn) ca și celelalte lucrări marxiste. Și apare după o viață întreagă de antisemitism feroce al lui Engels nu doar la nivelul discursului public, ci și în afara acestuia, în viața personală. Actul fiind un act de propagandă la fel de valid ca pretenția lui Nicolae Ceaușescu de a fi democrat, a lupta pentru democrație și a conduce o țară democratică.

P.P.S. Un exemplu de cosmetizare prin excluderea unor fapte esențiale sau reformularea lor altfel decât au fost sunt lucrările lui Edmund Silberner. Printre altele, autorul pretinde, ignorând realitatea, că Marx nu ar fi susținut „persecuția fizică”, ci „eliberarea evreilor prin abolirea capitalismului”. Pentru cine a văzut citatele din Karl Marx ori i-a citit Zur Judenfrage, este mai mult decât clar că Marx proclamă dispariția Evreilor și Iudaismul drept condiție a victoriei Stângii în lume.

Note

  1. Cităm: Chiar și dintre popoarele țării [Imperiului Persan, n.n.] mulți se făcută Iudei, pentru că îi cuprinsese frica de Iudei. (Estera 8:17). Aceștia sunt primiți între Evrei și devin parte a Poporului Ales, fără a mai fi excluși vreodată. ↩︎
  2. A se vedea părțile anterioare dedicate lui Karl Marx și lucrării în cauză. ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei. IV. Karl Marx, citate despre Evrei

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

(prima parte)
(a doua parte)
(a treia parte)

Am rămas la sfârșitul părții dinainte la promisiunea unor citate din lucrarea Despre problema evreiască (Zur Judenfrage), de Karl Marx (1844).
Citate prin care cititorul nostru va putea vedea direct poziția anti-iudaică ori antisemită a lui Karl Marx, pe care anterior am sintetizat-o:

„Emanciparea politică a evreului, a creștinului și, în general, a omului religios este emanciparea statului de iudaism, creștinism și, în general, de religie. […] Limitele emancipării politice sunt imediat evidente prin faptul că statul se poate elibera de o restricție fără ca omul să fie cu adevărat liber de aceea restricție…” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

Citatul consideră, evident, Iudaismul ca pe un lucru rău, pe care statul trebuie să îl elimine, atât la nivel oficial, cât și la nivel social și personal.
În sine, citatul este o proclamare a necesității genocidului religios și cultural, atât față de Creștini (ceea ce era de așteptat), dar și față de Evrei – ceea ce era de demonstrat.

„Pentru noi, problema capacității evreului de a se emancipa devine următoarea problemă: care anume element social trebuie suprimat pentru a suprima iudaismul?” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Este explicită poziția lui Karl Marx (era să scriu Adolf Hitler!) pentru eradicarea Iudaismului, adică în favoarea exterminării Evreilor (cel puțin religios și cultural!).

„Care este fundamentul laic al iudaismului? Necesitatea practică, interesul egoist.
Care este cultul laic al evreului? Negustoria măruntă și sordidă.
Care este Dumnezeul său secular? Banul.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

Chiar dacă cititorul este șocat de aceste rânduri, aceasta este poziția lui Karl Marx în 1844.
Stalin, Hitler și alții doar au preluat convingerile marxiste în această privință, nu sunt inventatorii lor.

„O organizare socială care ar aboli precondițiile măruntei negustorii sordide și ambulante și care ar aboli deci posibilitatea acestei modalități comerciale, ar face imposibilă existența evreului. Conștiința sa religioasă s-ar spulbera ca o negură insipidă în aerul adevărat și vital al societății” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Din nou, deși reflexul ar fi să atribuim textul unora ca Mussolini, Hitler, Stalin, Ceaușescu etc., în realitate îi aparține lui Karl Marx.

„descoperim în iudaism un element anti-social general al timpurilor prezente. Acest element a fost adus la înaltul său stadiu actual prin evoluția istorică. Evreii au avut o contribuție substanțială la acest detestabil aspect care, în momentul de față, a ajuns la punctul său culminant, de unde este eminamente necesar să înceapă descompunerea sa.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

Deci, după Karl Marx, Iudaismul este „anti-social general”, „detestabil” ș.a.a.
După cum am spus, lăsăm cititorul să observe dacă doctrina marxistă este pentru Evrei sau împotriva lor!

„În ultimă instanță, emanciparea evreilor este echivalentă cu emanciparea umanității de iudaism.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Pentru orice om logic, această frază este cel puțin absurdă, dacă nu răuvoitoare.
Victoria Comunismului (numit aici Emancipare, peste câțiva ani Comunism, dar fiind aceeași doctrină) este condiționată de renunțarea Evreilor la ceea ce îi definește.
Acest proces fiind văzut de Karl Marx și adepții săi drept o eliberare sau „emancipare a umanității de iudaism”.

„Într-adevăr, în America de Nord, dominația practică a iudaismului asupra lumii creștine a ajuns să se exprime la modul normal și clar” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

Pentru această afirmație „argumentul” lui Karl Marx este acela că „predicarea Evangheliei și preoția creștină [protestantă n.n.] au devenit obiecte de comerț.
Absurdul este absolut!
Este ca și cum ai spune că Fueginii care vindeau vânatul lor unor triburi mai nordice deveneau prin asta Evrei sau intrau sub dominația Iudaismului.
Identificarea comerțului sau corupției cu Iudaismul, inclusiv unde acesta nu există, este o falsă echivalență tipică pentru Karl Marx.

„Banul este Dumnezeul pizmuitor al Israelului în fața căruia nici un alt Dumnezeu nu poate exista.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Față de această afirmație, merită menționat că există persoane sau grupări ce se vor (ori sunt) anticomuniste și împotriva curentelor de Stânga în general, dar preiau asemenea afirmații marxiste cu multă convingere (și cu multă convingere că luptă și prin ele împotriva Stângii care le-a născut și răspândit).

„Bancnota este adevăratul Dumnezeu al evreului. Dumnezeul său este numai o bancnotă imaginară.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

În continuare, vedem fraze și opinii pe care Nazismul, Fascismul și alte asemenea orientări politice (de Stânga!) le-au preluat și folosit masiv.
Dar care au fost preluate și folosite de-a lungul timpului și de grupări de Dreapta inconștiente de originea și rostul acestora.

„Legea evreului, lipsită de bază și temei, este numai caricatura religioasă a unei moralități și a unui drept nefondat în general, a unor rituri pur formale cu care se înconjoară lumea interesului egoist.” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Clar, pentru Karl Marx Iudaismul este atât nul ca valoare spirituală, cât și dăunător ca element social.
Este Karl Marx pentru sau împotriva Iudaismului?
Este Karl Marx pentru sau împotriva Evreilor?

„În practica sa perfectă, egoismul creștin al beatitudinii celeste se transformă în egoismul fizic al evreului, necesitatea sublimă este transformată în necesitatea lumească, iar subiectivismul este transformat în egoism.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

În această frază, ca și altele asupra cărora nu ne-am oprit, Karl Marx combină dubla condamnare a Iudaismului și Creștinismului (de tip apusean), îmbinată cu o evidentă incitare la conflict între adepții celor două spiritualități.

„În momentul în care societatea va reuși să anuleze esența empirică a iudaismului – micul comerț și precondițiile sale – existența evreului va deveni imposibilă…” (Karl Marx, Zur Judenfrage, 1844)

Încă un apel la genocid împotriva Evreilor formulat de Karl Marx.
Iubite cititorule, ți se pare că este de partea Evreilor Karl Marx, ori împotriva lor?

„Emanciparea socială a evreului este emanciparea societății de iudaism.” (Karl Marx, Despre problema evreiască, 1844)

După ce a definit emanciparea omului și emanciparea societății pe criterii comuniste – după cum le va denumi puțin mai târziu –, Karl Marx declară faptul că pentru ca Evreii să poată participa la această societate nouă trebuie să înceteze să mai fie Evrei.

Suntem, am putea spune, la punctul în care putem concluziona împreună:

În lucrarea consultată (Zur Judenfrage) ni se prezintă un ideolog fundamental al Stângii, Karl Marx, adorat atât în Socialism cât și în Comunism, ce proclamă necesitatea dispariției Evreilor și Iudaismului drept condiție esențială pentru victoria Stângii.

De fapt (reluăm, pentru că este esențial!) Karl Marx este prima celebritate care cere public și răspicat exterminarea Evreilor.

Se poate vedea foarte clar faptul că deși de origine evreiască ideologul Karl Marx urăște și disprețuiește Iudaismul și dorește dispariția Evreilor ca etnie și cultură.

Ceea ce ar însemna că am demonstrat faptul că sistemele de Stânga sunt fundamental anti-iudaice și antisemite.

*

Dar – pentru că totdeauna se ivește un dar – cineva o să întrebe:

Putem generaliza poziția Stângii, cu variantele sale, pe baza poziției unui singur om?

Da, atâta vreme cât acel om este fondatorul Stângii moderne și contemporane, atâta vreme cât are statui în Uniunea Europeană și este studiat laudativ în mai toate țările lumii.
Pentru că toate aceste fapte arată că antisemitul Karl Marx este normativ pentru toate societățile de Stânga (indiferent de pretinse distanțări critice față de unele păreri ale acestuia).
Așa cum și Charles Darwin este normativ pentru Evoluționism, chiar dacă din teoria lui nu a mai rămas decât numele.

Totuși, ca să fie lucrurile și mai clare, merită să vedem ce părere are despre Evrei celălalt părinte fondator al Comunismului, Friedrich Engels.

(partea a cincea)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Știu că deja unii cititori se vor mira nu doar și de cele aflate de aici, dar și de faptul că nu mă minunez și indignez de antisemitismul și anti-iudaismul unei persoane de origine evreiască. Și poate chiar se indignează că nu lămuresc această problemă. Le cer însă îngăduință: dacă Dumnezeu va binecuvânta, în câteva părți ajungem și la clarificarea acestor lucruri.

Despre Stânga, Comunism, Evrei. II. Paradigma Karl Marx

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

(partea întâi)

În prima parte am ajuns la problema clarificării unei întrebări:

În ce măsură sistemele politice de Stânga sunt fundamental anti-iudaice sau antisemite ori nu?

Am amintit pe scurt de Stalin1, care încă în 1913 publica o lucrare (Marxismul și problema națională2) în care prezintă Evreii drept o „națiune pe hârtie”, îi desparte în felurite „grupuri etnice” după locul în care se află, îi consideră parte a aceea ce trebuie să dispară.
Și că această doctrină a avut consecințe practice puternice – asupra cărora voi reveni mai jos, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dar, ne întrebăm, de unde această poziție a lui Stalin?

Și, dacă mișcările de Stânga erau ale Evreilor, cum de nu a fost eliminat Stalin după exprimarea unei asemenea doctrine?

Pentru a înțelege atât poziția lui Stalin, cât și a Comuniștilor care, în masă, au aprobat afirmațiile sale, trebuie să revenim o clipă la primul cuvânt din titlu: Marxismul.
Denumire pentru doctrina profesată de Karl Marx.

Acesta fiind un excelent punct de plecare în lămurirea adevărului:

  • părinții lui Karl Marx erau Evrei care se creștinaseră
  • părinții lui Karl Marx erau Evrei ce păstrau legături frumoase cu conaționalii care țineau de o ramură sau alta a Mozaismului
  • părinții lui Karl Marx i-au asigurat acestuia resursele financiare ce i-au permis lui Karl Marx să nu muncească niciodată pentru a trăi și să se ocupe de filosofie, politică și altele asemenea
  • Karl Marx este, alături de Friedrich Engels, unul dintre cei doi părinți ai Comunismului clasic (Comunismul Marxist ori, pe scurt, Marxismul)

Altfel spus, Karl Marx este și de origine evreiască, și unul dintre cei doi părinți fondatori ai Comunismului.

La prima federe, după aspect, ar părea că acest fapt susține ideea că sistemele de Stânga și mai ales Comunismul au fost create de Evrei pentru Evrei.

Dar, păstrându-ne obiectivitatea, să trecem de aparențe!

Și să vedem care a fost poziția lui Karl Marx (1818-1883) față de Evrei!

(cu ajutorul lui Dumnezeu, partea următoare)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Numele original al acestuia este Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, porecla fiind Koba (a se vedea și nota următoare). Își va schimba numele întâi în Iosif Vissarionovici Djugașvili, pentru ca în 1913 să își ia numele de Stalin (Oțel). Sub acest nume a făcut parte din conducerea URSS în timpul lui Lenin, sub acest nume a condus Uniunea Sovietică, sub acest nume și-a publicat majoritatea lucrărilor (și și-a republicat lucrările mai vechi), sub acest nume este global cunoscut astăzi, deci pe acesta îl folosim. ↩︎
  2. În original Марксизм и национальный вопрос (Marcsizm i naționalinâi vapros), în revista Просвещение (Proseveșcenie), Nr. 3-5, Petrograd, 1913. Semnătura din acel an a fost К. Сталин (K. Stalin), marcând atât trecerea la numele Stalin, cât și păstrarea pentru o vreme a poreclei (supranumelui) Koba. Se spune că lucrarea a fost scrisă între sfârșitul lui 1912 și Ianuarie 1913 (la Viena).
    Prima traducere în limba română a fost Marxismul și chestiunea națională (1913), de I. V. Stalin, Издательство Литературы на Иностранных Языках (Editura în Limbi Străine), Moscova, 1945, ca parte a procesului de impunere a doctrinei comuniste în România ocupată. Comuniștii din România o vor reedita în același an și în următorii, schimbând titlul în Marxismul și problema națională (sub care apar celelalte ediții). Ultima ediție de sine stătătoare în limba română este Marxismul și problema națională, de Iosif Vissarionovici Stalin, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1952. ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei (I)

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Există o părere foarte răspândită după care ”Evreii au inventat/construit Comunismul”.
Sau într-o formulă mai elevată, că ”Evreii au inventat/construit Stânga (politică)”.

Desigur, elementele care constituie fundamentul doctrinelor de Stânga sunt mult mai vechi decât Poporul Evreu.

De pildă, convingerea că dacă altul are ceva în plus înseamnă că este dușman de clasă poate fi găsită la Cain1; cu rezultatul tipic pentru Stânga al crimei (numită și comportament revoluționar sau, pentru cel asasinat, răsplată revoluționară).

La fel, convingerea că dacă cineva are mai mult înseamnă că am dreptul să îi iau acel surplus este întâlnită din străvechime la majoritatea hoților și tâlharilor.

Mai mult, încercarea de a atribui unei etnii construirea unor sisteme care îi neagă existența merită cel puțin o cercetare deosebită: a vrut etnia în cauză să se sinucidă? dacă da, cum de mai există? și de ce s-ar sinucide?

*

Aici fac o întrerupere, pentru că mulți nu vor înțelege ultima frază, ori mai ales premisa ei. Sau, cel puțin, vor nega această premisă.
Pentru că există o prejudecată destul de răspândită – am găsit-o chiar și printre Evrei – după care Comunismul (și celelalte sisteme de Stânga) ar fi create pentru Evrei (de ei sau de alții, sau pur și simplu li se potrivește, li se potrivesc).
În acest context ideea după care sistemele de Stânga sunt fundamental anti-iudaice (antisemite) va părea, desigur, străină realității.

Și, totuși, în 1913, I. V. Stalin se pronunța radical împotriva Evreilor și culturii lor. Îi privea ca grupuri etnice sau culturale după regiune, declarând că o națiune evreiască există doar în teorie, dar nu și în realitate.

Această poziție politică l-a însoțit toată viața, și nu doar pe el, ci și pe tovarășii de ilegalitate sau, după 1918, de putere.
Având o mulțime de consecințe practice, care au inclus excluderi (sic!), deportări, execuții… asupra cărora, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reveni.

Dar de unde apare această poziție a lui Stalin?

(partea a doua)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Cf. Biblia, Facerea 4:1-8 ș.cl. ↩︎

Legenda lui Moș Crăciun

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Moș Crăciun
legenda românească
sau
Istoria cea veche a lui Moș Crăciun auzită de la moși și de la moașe

Aceasta este legenda românească a lui Moș Crăciun și a darurilor ce se aduc de Nașterea Domnului copiilor din întreaga lume. Înainte de a o începe, amintim că la Români se folosesc pentru eroul legendar numele de Crăciun, Cărciun, Cârciun, Crăcion, Cărcion sau Cârcion, căci limba română are multe graiuri și dialecte. Fiecare cu rostirea sa.

Atunci când s-a hotărât recensământul, Dreptul Iosif a plecat cu Fecioara Maria, însărcinată cu Pruncul Sfânt, către Betleem. Iosif era văduv, iar copiii din prima căsătorie destul de mari, Iacob deja cu familie, așa că aceștia au mers singuri. Se zice că erau și rușinați că tatăl lor, bătrân, s-a apropiat de o tânără nevinovată, cum era Maria. Căci ei nu știau că Maria a rămas însărcinată de la Dumnezeu, prin umbrirea Duhului Sfânt. Iar Iosif și Maria nu puteau spune aceste lucruri, căci nu era vremea potrivită.

Ca urmare, Iosif și Maria au călătorit singuri. Și încet, căci nu se puteau mișca repede, Fecioara fiind însărcinată iar Iosif înaintat în vârstă.

De aceea, au ajuns la Betleem târziu, când toate locurile din casele așezării fuseseră umplute de cei veniți pentru recensământ. Așa că, prin noaptea tot mai rece, au înaintat către una dintre ieșirile Betleemului, înspre răsărit. Aici avea casă o rudă de-a lor îndepărtată, numită Crăciun.

Acest Crăciun era și el dincolo de a doua vârstă și lipsit de copii. Dar el se bucura de asta, căci era de o mare zgârcenie. Și vedea copilul, ca orice zgârcit, doar ca pe o cheltuială. Căci zgârcenia acoperă dragostea, așa cum o face și risipirea – căci toate patimile sugrumă iubirea. Deci Crăciun era zgârcit, dar și cam mânios de felul lui – pentru că patimile rănesc sufletul și durerea izbucnește tot pătimaș. Soția lui, însă, era foarte bună. Și nu doar că suferea că nu avea copii, dar și pentru că, foarte bogați fiind, cu greu putea să dea milostenie. Pentru Crăciun orice pomană, orice ajutor dat cuiva, adică, era o durere: i se părea că pierde mereu ceva.
Și vă veți întreba: de ce îl mai ținea Dumnezeu?

Pentru că Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Și pe cei mai răi oameni Domnul îi cheamă să se întoarcă, pocăindu-se, pentru ca să ajungă în lumea iubirii, Raiul, și nu în cea a egoismului și răutății, Iadul.

Și pe Crăciun l-a chemat la El, de multe ori, Dumnezeu. Prin rudele sărace care aveau nevoie de sprijin. Prin rudele bogate care le-au ajutat pe cele sărace și nu au sărăcit, ci mai mult au sporit. Prin copiii de pe stradă, care îi aminteau că dragostea rodește și răceala este stearpă. Prin cei care se stingeau și îi arătau că viața trece și bogățiile lumești nu pot fi luate dincolo.

Dar Crăciun își întărea inima pentru zgârcenie și egoism, respingând chemările Domnului.

De aceea, când i-au bătut la ușă Iacob și Maria, le-a răspuns urât, cu dispreț și batjocură.
– Cerșetorilor, plecați de aici! Nu este loc în casa mea pentru cerșetori murdari ca voi! Afară!

Și a trântit ușa, mulțumit că și-a vărsat supărarea pe ei. Supărare ce venea chiar din răutatea lui, dar el nu voia să știa asta.

Soția lui, însă, prinsă de milă față de fata aceea tânără și însărcinată, de bătrânul care o însoțea, a zis:
– Bârr! – și și-a frecat umerii de frig. Bărbate, tare rece e noaptea aceasta! Oare ne-or ajunge lemnele ca să nu înghețăm?
Căci, fiind bogați, se încălzeau cu lemne, nu cu paie sau alte materii sărace, ca ceilalți.

Crăciun și-a dat seama că într-adevăr îi cam înghețase fața. ”Din cauza cerșetorilor ăia!”, a dat iar vina pe Iosif și Maria.
– Da, e cam rece – a recunoscut el. Du-te și mai adu niște lemne.

Bucuroasă, femeia a ieșit din casă și a fugit după Dreptul Iosif și Fecioara Maria. Care, mergând încet, nu ajunseseră prea departe.
– Stați! – le-a zis ea. În casă nu pot să vă primesc, dar avem aici o peșteră în care ținem vitele. Nu este un loc demn de oaspeți, dar cel puțin nu bate vântul și e mai plăcut. Ba chiar călduț, căci fiind vitele înlăuntru se mai încălzește de la ele.

Și i-a dus până la staulul vitelor. Care, într-adevăr, era într-o peșteră, nu un grajd. Vacile și boii s-au uitat cu uimire la Fecioara Maria, căci simțeau valurile de har ce se răspândeau dinspre ea. Și au început să sufle ca să o încălzească, în timp ce soția lui Crăciun și dreptul Iosif pregăteau un fel de așternut de paie curate în care să stea Fecioara.

Dar tot atunci Maria a zis:
– Nasc!

Și, înainte ca cei doi să își dea seama ce se întâmplă, apăru pe paie un băiețel, cu toate cele ale unui nou născut lângă el. Fără ca Maica Domnului să fi cunoscut durere sau sângerare, Pruncul Sfânt S-a născut. Și Crăciunița – cum i se mai spunea soției lui Crăciun – s-a apucat să-L șteargă și să Îl înfeșe cu șorțul ei, căci altceva nu avea, înainte să Îl dea în brațe Fecioarei.

Dar între timp, Crăciun, care se așteptase ca femeia să îi vină în câteva clipe cu lemnele, ieșise după ea. Și, din obișnuință, își înfipsese la brâu o secure pentru despicat scurtături1. Locul lemnelor era la câțiva pași de casă. Acolo, nici urmă de soție!

– Nu se poate! – își zise el furios. Să nu îmi spui că netrebnica a adus cerșetorii ăia la noi, pe undeva!

A fugit la hambar, dar acolo nu era nimeni.

– La staul! – își dădu el seama, ajutat și de diavolii care îi sporeau mereu furia.

Și, înnebunit de mânie, alergă la staul – adică la peștera în care țineau ei vitele.

Acolo văzu, de cum intră, pe Iosif îngenuncheat lângă Maica Sfântă, pe aceasta ținând Pruncul pe care i-L dădea Crăciunița, tot îngenunchiată.

Crăciun văzu negru înaintea ochilor și, înainte să își dea seama, furia îi izbucni: smulse din brâu securea și o aruncă orbește în soția lui, cu toată puterea.

Iar securea, izbind cu multă forță, îi reteză Crăciuniței brațele. Sângele începu să curgă șiroaie, în timp ce Crăciunița se uită, copleșită, la brațele ei și la soțul încremenit de groază. Căci doar acum își dăduse seama Crăciun ce răutate fără margini a făcut. Și începu să își dea seama cât de rău este! Doar că… ce mai putea să facă?

Crăciunița însă, care văzuse Nașterea cea minunată, cum nu se pomenise niciodată la nimeni, știa că Pruncul este Mesia, iar Maica Sa, Mireasa lui Dumnezeu. Deci ridică ochii spre Fecioara Maria:
– Măicuță Sfântă, ajută-mă! – zise ea.

Și Maica Domnului, uitându-se la Pruncul Sfânt, a întins mâna și s-a atins de una din mâinile căzute jos. Iar acestea, ridicându-se, dintr-o dată au fost lipite la loc de o putere nevăzută. Încât doar urma albă a tăieturii se vedea pe brațe.

Și în timp ce Crăciun se prăbușea în genunchi, plângând de durere și uimire, plângându-și păcatele și mila și răbdarea Domnului, tavanul peșterii s-a deschis. Și Cerurile s-au deschis cu el, iar îngerii au apărut cântând imnuri, de o frumusețe la care nici gândul nu se poate sui.

Cuceriți de cântările îngerești, nici nu și-au dat seama când au venit păstorii, pe care îngerii îi înștiințaseră că s-a născut Christosul, adică Mesia.

Dar când îngerii s-au retras, Crăciun s-a ridicat și plecându-se Maicii, Pruncului și Dreptului Iosif, i-a poftit în casă. Și a împărțit daruri păstorilor. Dar aceștia nu au vrut să le primească. Pentru că erau copleșiți de minunile văzute și nici nu înțelegeau de ce ar primi daruri de la Crăciun – ce oricum era vestit pentru zgârcenie.

– Pentru copiii voștri! –a zis Crăciun.

Și a plâns iar, căci abia acum înțelesese că ferindu-se să aibă copii Îl respinsese pe Dumnezeu.

Deci i-a adus în casă pe cei trei, spre fericirea soției lui.

Din această pricină i-au găsit în casă pe Pruncul Sfânt, Maica Sa și Dreptul Iosif cei trei crai de la răsărit.

Craii – adică împărați sau regi mari – tocmai din Persia veniseră. Pentru că văzuseră acolo, pe cer, o stea mișcătoare.

La început au crezut că este o cometă și că, după cum apăruse, vestește nașterea unui rege – se credea la ei că aceste comete prevestesc lucruri despre regi, după partea cerului în care apăreau și cum se mișcau. Doar că steaua coborâse foarte jos și părea că le arată un drum. Iar ei, care erau și mari regi, dar și cercetători ai cerului și vrăjitori – adică magi – au urmat steaua. Căci, după știința lor, le arăta drumul către un împărat mare, căruia trebuiau să i se supună.

Au sosit astfel la Ierusalim. Oraș obișnuit cu cei care pretindeau că ar fi Mesia ori că știu unde este Mesia. Dar niciodată nu văzuseră vreun rege mare, cu atât mai puțin trei, care să Îl caute pe Mesia. Așa că tot Ierusalimul s-a tulburat de căutarea lor. Dar craii, ca să nu mai piardă vremea cu oamenii speriați și care vorbeau vrute și nevrute, au mers la conducătorul țării.

Și au ajuns la Irod, un om foarte rău și foarte prefăcut.

Irod, temându-se de puterea lor, nu a cutezat să le facă nimic. Altfel, i-ar fi băgat în temniță și i-ar fi chinuit până scotea tot de la ei. Așa, Irod s-a prefăcut că are același păreri ca și ei. Le-a spus că a înțeles și el că steaua vestește un Împărat al împăraților. Și că vrea și el să i se închine. Astfel, a aflat de la ei când li s-a arătat lor steaua. Ceea ce, după cum se zice, s-ar fi întâmplat în noaptea în care Duhul Sfânt a umbrit Fecioara și Dumnezeu Fiul S-a întrupat, făcându-Se om. Adică în urmă cu ceva mai mult de nouă luni.

Apoi, Irod a chemat pe bătrânii Iudeilor, ca să spună unde ar fi să se nască Mesia, Împăratul împăraților. Căci se gândea că, în afară de vreun fiu al lui care să îi ia locul, doar Acela putea să fie pricina minunii nemaivăzute a stelei călăuzitoare. Bătrânii, care știau Scripturile dar nu credeau în ele, i-au spus că la Betleem trebuie să se nască Mesia. Nu au ascuns aceasta, nici nu au plecat la Betleem cu magii, pentru că ei nu credeau în Scripturile pe care le știau pe de rost.

Deci au plecat craii și la ieșirea din Ierusalim iarăși s-a arătat steaua. Care i-a călăuzit către sud, iar apoi către răsărit, până la casa unde stătea pruncul. Arătând astfel că era un înger care, în chip de stea, îi chemase pe cei trei la Mântuitorul lumii, Iisus Christos.

Au intrat deci în casa lui Crăciun, unde era Pruncul Sfânt. Și fiecare i-a adus daruri: unul aur, altul smirnă și altul tămâie, toate curate și prețioase. Iar înțelegând de la Fecioara Sfântă și Dreptul Iosif adevărurile despre Dumnezeu și răutatea vrăjitoriilor, s-au lepădat îndată de păcate și s-au îndreptat. De aceea Dumnezeu le-a descoperit în vis că trebuie să meargă pe altă cale către țara lor, ceea ce au și făcut.

Crăciun era fericit că Îl găsise cu adevărat pe Dumnezeu și dragostea Lui. Dar după ce au plecat cei trei crai, Iosif a primit în vis poruncă:

– Scoală-te, ia Pruncul și pe Maica Lui și fugi în Egipt! Și stai acolo până îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul să Îl ucidă!

Și sculându-se Iosif, a făcut așa.

Deci venind trimișii lui Irod în Betleem, nu au putut afla nimic. Pentru că păstorii nu știau nimic despre cei trei crai, decât că trecuseră prin Betleem și au stat în casa lui Crăciun. Crăciun care nu avea copii și nu primea pe nimeni în gazdă, căci era foarte zgârcit.

Crăciun, știind că sunt puși să găsească Pruncul să Îl ucidă, i-a primit cu răceală.
– Nu am copii! – le-a zis el. Și nu am vrut niciodată să am! – a adăugat.
Deși durerea că fusese rătăcit ardea în inima lui.

Trimișii au plecat mai departe, pe urmele magilor, până ce au ajuns la hotarele Iudeii – peste care stăpânea Irod.

– Nu am putut să găsim urmă de Cel pe care Îl căutau craii! – i s-au plâns lui Irod. Poate nici nu L-au găsit, poate nici nu este și a fost doar o înșelare a lor!

Irod, însă, nu se putea liniști.
– Poate nu L-au găsit, dar asta nu înseamnă că nu este. Sau poate este ceva ce ne scapă nouă.

Și, într-adevăr, le scăpa faptul că Dumnezeu a rânduit lucrurile spre mântuirea lumii, iar împotrivirea lor îi osândea.

Irod era însă măcinat de lăcomie, ură și mândrie. Voia să fie sigur că nu se ridică nimeni care să îi ia tronul, deși el însuși era bătrân.
– Să fie uciși toți copiii de doi ani și mai în jos din Iudeea! – a poruncit el, nebunește.

Și a început cu uciderea propriului său copil. De unde s-a zis că e mai bine să fii porcul lui Irod – căci nu mânca el porc – decât copilul lui.

Se zice că 14000 (paisprezece mii) de copii au fost uciși atunci în Iudeea, afară de cei care au apucat să fugă peste hotare. A fost un masacru în care au fost uciși până și părinții care își apărau copiii. Cum a spus Domnul prin Proorocul Ieremia, Glas în Rama s-a auzit, bocet și tânguire amară: Rahela (adică mamele din Iuda) își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată pentru că nu mai sunt.

Crăciun, îngrozit de cele întâmplate, a înțeles mai bine ca oricând unde duc egoismul, răutatea, însingurarea, zgârcenia și celelalte patimi. Și, în fiecare an, din averea lui împărțea daruri copiilor din Betleem și împrejurimi, de ziua Nașterii Domnului.

Iar acest obicei a fost păstrat de cei credincioși până astăzi, ca să își învețe copii să fie darnici și să se păzească de zgârcenie și egoism. Dar și ca să arate lui Dumnezeu că știu că fiecare copil este trimisul Lui și că cine primește un copil, pe El Îl primește.
Și în fiecare an, de Nașterea Domnului, casele se împodobesc, oamenii se spovedesc și împărtășesc, iar copiii primesc daruri. Dacă au fost cuminți!
După cum făcea Crăciun cel bătrân.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P. S. Am adunat aici, repovestite, cele istorisite despre Moș Crăciun și craii/magii de la Răsărit de bătrâni, în șoaptă, în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut. În șoaptă, căci nu era voie pe atunci să vorbești despre Christos, Dumnezeu sau Crăciun. Am ascultat aceleași istorisiri la bătrâni din Carpați de-a lungul deceniilor. Și dau înapoi, în forma în care m-am priceput să povestesc, cele primite. Așa erau cândva învățați copiii despre Crăciun, fără minciunile care fac de rușine pe cei mari în fața celor mici. Și cred că este adevărată această povestire, mai ales că am întâlnit Evrei care încercau să mă convingă de faptul că și cuvântul Crăciun este de origine ebraică. Ceea ce corespunde, în fapt, cu tradiția românească.

P.P.S. Această istorie sau poveste poate fi preluată cu două condiții: păstrarea grafiei și indicarea sursei. Toți bătrânii ce mi-au dăruit acestea spuneau Cristos ori Christos și așa se cuvine să rămână.

1Scurtături = bucăți de lemn de foc destul de scurte ca să intre bine în vatră, sobă, șemineu.