din cartea în lucru ”Calea Mireanului”
Cum se face creșterea bună a copiilor?
Deci, cum este creșterea bună a copiilor?
Atunci când părinții încearcă să fie cinstiți în Credință își cresc bine copiii.
E atât de simplu de spus într-o frază! Dar, pentru că tot omul este mincinos, adesea este foarte greu de trăit.
Căci Credința se trăiește, nu se afișează.
Cei care vor să fie ori să pară perfecți își cresc greșit copiii.
„Știu că am lipsuri, că am imperfecțiuni, muncesc să le îndrept și vreau ca tu, copilul meu, să te iei după ce fac eu bine, nu după ce greșesc sau păcătuiesc. Să nu te amăgești, vei avea mulțime de greșeli și păcate și fără să le copiezi pe ale mele. Dar ia pildă de la mine această lucrare: de câte ori ai căzut, ridică-te cu Domnul și te vei mântui!”
Așa gândește, așa își trăiește viața părintele bun.
Întreabă unii, după chipul lumii căzute:
– Cât de aspru sau de blând se cuvine să fiu cu copiii mei?
Dar sunt toți oamenii la fel?
Nu.
Și atunci cum ai putea să folosești aceeași măsură pentru toți?
Dumnezeu, Atotînțeleptul și Atotștiutorul, a avut nevoie de peste o mie de pagini pentru cuvântul Său, Biblia. De ce? Pentru toți. Căci Biblia a fost inspirată și scrisă pentru toți oamenii care au fost, sunt și vor fi; pentru toate vârstele și stările lor.
Și unul se bucură de o carte din Biblie, altul de alta. Ba chiar și după stare vine setea pentru Evanghelia după Ioan sau proorociile lui Isaia, după Cartea lui Iov sau cea pentru Filipeni, și tot așa.
Dacă astfel este cu folosul Scripturii pentru om, la fel este și cu folosirea copilului de răsplată și pedeapsă: depinde mult de stare și împrejurări.
Dar dacă părintele muncește să trăiască cinstit Credința își va folosi copilul.
Căci creșterea copilului este totuna cu creșterea oricărui om întru Christos.
Și așa cum Domnul învață, îndeamnă, mângâie, ceartă, bate, iartă, la fel și părinții trebuie să își învețe copiii, să îi încurajeze în bine, că îi mustre și să îi pedepsească pentru rău, dar totdeauna cu iubire și întru adevăr. Căci adevărul există doar în iubire, iar iubirea există doar întru adevăr.
Mulți se plâng aici de greutatea Învățăturii lui Dumnezeu. Ar vrea o formulă clară pe care să o aplice. Și se întâmplă asta pentru că în fapt nu țin cuvântul, nu aplică formula, care zice Credința se trăiește cinstit – adică sincer și cu demnitate.
Cine muncește și luptă să trăiască cinstit Credința trebuie doar să aplice experiența în creșterea copilului.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
din cartea în lucru ”Calea Mireanului”
Dumnezeu este singurul părinte desăvârșit, singurul părinte perfect. Părinți desăvârșiți între oameni nu există decât în înșelătoriile celui rău. Minciuna aceasta e menită să aducă la deznădejde pe părinții care vor să fie perfecți; dar și pe copiii înșelați să aștepte perfecțiune de la părinți. Totodată diavolii obțin astfel o cumplită dezbinare: copiii se întorc împotriva părinților (că nu sunt desăvârșiți!), părinții se depărtează de copii crezând că imperfecțiunea părintească face rău copiilor. Astfel copiii rămân în mâinile sataniștilor care stăpânesc „educația” publică, izvoarele otrăvite ale curentelor sociale, internetul. Și îi „educă” spre a-i face sclavii răului.
Se înșeală unii dând pilde de părinți ziși perfecți. Sunt ziși părinți desăvârșiți doar pentru că s-a întâmplat să se potrivească ideile și așteptările lor cu cele ale copilului – mult mai rar cu ale copiilor. Cei care cred această minciună uită cum eșuează exact aceleași idei, așteptări și mijloace de creștere a copiilor, folosite de alții cu ai lor copii.
Adevărul este că nu există părinți perfecți, nici copii perfecți (Maica Domnului și Iisus Christos au fost unici în Istoria Omenirii!). Există doar părinți nedesăvârșiți și copii nedesăvârșiți care fie izbutesc să se înțeleagă, să se armonizeze, fie nu. Dacă izbutesc să se înțeleagă, se zice că sunt „părinți buni și copii buni”; iar dacă se întâmplă să aibă copiii vreo reușită răsunătoare, apare chiar cuvântul „desăvârșiți” (perfecți). Totuși adevăratul lor merit, lauda lor înaintea Domnului, este că au reușit să se înțeleagă, să se armonizeze, să fie uniți.
Atât de mare este înaintea lui Dumnezeu această reușită, această stare, că familii de oameni răi au primit nenumărate binecuvântări cât au fost unite – și au pierdut foarte mult, chiar totul, când s-au dezbinat.
Să înțelegem acestea, fără să cădem în altă înșelare, după care nu ar exista creștere bună a copiilor. Această idee pare că stă împotriva celor de mai sus, dar nu este așa. Căci nu despre un bine desăvârșit este vorba aici! Este vorba despre binele esențial pentru om: după puteri.
(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
Despre învățatul acasă și la mânăstire
Am amintit de curând că în trecut Românii învățau în primul rând acasă (ceea ce însemna în familie și în obște) și în mânăstiri.
Acest lucru s-a întâmplat în toate națiunile care din vechime L-au cunoscut și primit pe Dumnezeu.
Redau aici o mărturie din lucrarea alcătuită de Antonie Ieromonahul, File de Pateric: din împărăția monahilor Sfântul Munte Athos: Cuvioși Părinți athoniți din veacul al XIX-lea, Ed. Christiana, 2023, p. 267:
„Cuviosul Părinte Visarion s-a născut în anul 1807, în principatul regiunii Guria a împărăției Georgiei, și la botez a fost numit Vasile.
Părinții săi, Protoprezbiterul Maxim și Ana, proveneau din familia Kiconze, care aparține curții împărătești. […]
În acea vreme, educația copiilor începea acasă, sub călăuzirea membrilor mai mari ai familiei, și ajungea la întregirea ei în spatele porților mânăstirilor. [sub.n.]”
România Străveche - Ancient Romania 