Republica România, stat multinaţional. Altă lovitură de stat

Uitaţi-vă cum limba română este înlăturată din poziţia constituţională de limbă oficială, ajungând să devină una dintre limbile oficiale din Republica România!

Mă şi întrebam ce l-a apucat pe Klaus să facă pe patriotul. El, mereu dezinteresat de Români şi ceea ce este românesc, mereu împotriva naţionalismului şi patriotismului, mereu dezinteresat de majoritate şi mereu foarte preocupat de a impune dictatura minorităţilor. Acum este clar: ca să liniştească masele şi să facă loc manevrei noului Cod Administrativ.

Unii îşi mai aduc aminte, poate, de scandalul cu introducerea limbilor minoritare ca limbi locale prin Codul administrativ. Desigur, total anticonstituţional (a se vedea Art. 13 din Constituţia României), dar într-o perfectă complicitate PNL-PSD-USR-UDMR etc.
Atunci au dormit (aţi dormit) cei mai mulţi dintre cetăţenii Republicii România.
Acum s-a ajuns la a doua fază.

Tot tacit – şi unii îşi închipuie că este o întâmplare! – tot tacit a adoptat Senatul (da, Senatul Parlamentului României), în acest an, în (încă) această lună, pe 8 Aprilie, o lege (L88/2020) care este la fel de rea ca legea privind autonomia „Ţinutului Secuiesc”. Este o nouă formă a Codului administrativ, formă prin care limba maghiară devine a doua limbă de stat iar autorităţile au obligaţia să facă epurare etnică!

Mai precis, este vorba despre o întărire (în rău) a proiectul de lege 342/2019, un proiect care se rezumă la o chestiune simplă: aprobarea sau respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 (mai exact din 3 Iulie 2019). OUG 57/2019 are ca obiect Codul administrativ.
Frumos, nu?
Guvernul PSD din 2019 a fost foarte preocupat de buna administrare a Republicii România! Atât de preocupat încât a impus Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Era atât de urgent, încât nu putea fi aşteptată dezbaterea ca lege în Parlament!
Sau nu?
Nu. Doar că în Parlament ar fi stârnit, iar, reacţia patrioţilor români. Vom vedea mai jos de ce. Acum să vedem cum din 2019 până acum Guvernele PNL nu au avut nicio reacţie critică faţă de OUG 57/2019. Ba chiar au lăsat-o să treacă tacit, de Senat. Şi nu sunt singurii!
De pildă, unul dintre susţinătorii acestei ordonanţe de urgenţă şi al adoptării ei este senatorul PMP Bădulescu Dorin-Valeriu. Care, în armonie cu UDMR, a dat avizul favorabil din partea comisiei pe care o conducea. Asemenea şi senatorul PSD Viorel Arcaş, împreună cu senatorul PNL Romulus Bulacu, semnează avizul favorabil din partea Comisiei pentru buget… 
Pe scurt, toate partidele parlamentare cunosc şi sprijină această lege. Şi au lăsat-o să treacă. Tacit, sau explicit – prin avizele aberant favorabile pe care le-au dat.

Dar de ce este această lege rea? Pentru că transformă în lege dementa operă PSD-UDMR numită OUG 57/2019. Dar de ce este „operă dementă” OUG 57/2019? Să vedem!

I. Mitul adoptării tacite ca fleac

Mai multe voci au minţit în ultima vreme că adoptarea tacită ar fi un fel de fleac, o întâmplare. Ca şi cum Parlamentul ar fi un loc de joacă, în care mai scapă de pe teren o minge, o lege, o flegmă… Teoretic, Parlamentul este cel mai înalt for al statului (zis român), fiind esenţial pentru funcţionarea acestuia. Citez:

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. (Constituţia României, Art. 61, alin. 1)

Dacă legile trec la întâmplare prin Parlament înseamnă că s-a ales praful de stat.
Mai rău – şi doborând cu totul liniştea iresponsabilă a celor care cred că adoptarea tacită este un fleac – iată cum arată documentul de adoptare tacită a unei legi de către camerele Parlamentului:

cdep_adopta_tinutul_secuiesc
Actul prin care Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc (respinsă la Senat)
Lege342_2019_adoptata_Senat
Actul prin care Senatul transformă în lege OUG 57/2019

După cum se poate vedea, într-un asemenea act nu se menţionează nimic despre felul în care a fost adoptată legea: cu unanimitate de voturi, cu majoritate de voturi sau tacit. Se spune doar, clar, „Senatul adoptă prezentul proiect de lege„. Altfel spus, a privi adoptarea tacită ca pe un fleac este orbire totală. Adoptarea tacită este egală cu adoptarea prin unanimitate de voturi. Şi când este folosită pentru legi anti-româneşti, anti-democratice etc., este un act de înaltă trădare. Punct.

 

II. Distrugerea Constituţiei României şi a României prin L342/2019, respectiv OUG 57/2019

Conform Constituţiei României, Art. 13,

În România limba oficială este limba română.

Desigur, în clipa în care avem altă limbă oficială, impusă prin lege, înseamnă că a fost încălcată Constituţia României. Pe care şi sperjurii parlamentari, inclusiv udmr-işti, au jurat să o respecte şi să o apere.

Ce înseamnă, însă, limbă oficială?
Iată o întrebare pe care mulţi nu şi-o pun!

Conform Cambridge English Dictionary, limba oficială este

Limba sau limbile acceptate de conducerea unei ţări, care este folosită în şcoli, în justiţie etc.

Conform Macmillan Dictionary, limba oficială este

O limbă care deţine un statut special în viaţa legală, politică şi educaţională a unui loc.

Conform Oxford Reference, limba oficială este

Limba folosită în scopuri oficiale, mai ales în mediul guvernării naţionale.

Cred că este limpede:

Limba folosită legal şi permanent în mediul instituţiilor statului este limbă oficială.

Or, conform legii adoptată de Senat (342/2019), adică a OUG 57/2019, Art. 253, lit. f), Prefectul

OUG57_2019_Art_253

Conform Constituţiei României, Art. 123, alin. 1 şi 2, Prefectul este numit de Guvern şi este reprezentantul acestuia pe plan local, conducând ramurile locale ale ministerelor şi celorlalte instituţii locale ale administraţiei publice centrale. În clipa în care prefectul are datoria expresă să se ocupe de folosirea unei alte limbi decât limba română limba în cauză a devenit limbă oficială.

Pot să dau mai departe citate din aceeaşi OUG 57/2019 ce arată exact aceeaşi situaţie:

autorităţile române sunt obligate să folosească limbile minorităţilor în paralel cu limba română.

Deocamdată doar acolo unde acestea sunt 20% sau mai mult… adică în mari părţi ale Transilvaniei. Şi mai ales în acelea care încă nu şi-au revenit după genocidul hortist împotriva Românilor, Evreilor şi Ţiganilor din 1940-1944. Genocid reluat în Regiunea Autonomă Maghiară, condusă sistematic de comuniştii maghiari (fapt verificabil prin comparaţia populaţiei româneşti, evreieşti şi ţigăneşti din zonă în anul 1952 şi respectiv acum).
Deocamdată, pentru că se pregăteşte eliminarea acestei limitări. Chiar şi în această lege, respectiv în OUG 57/2019, Art. 94, alin. 2, se prevede că folosirea limbii minorităţilor locale poate fi impusă de autorităţile locale, dacă aşa vor, şi acolo unde „cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”. Adică şi acolo unde Ungurii sau Ruşii sunt sub 20%, dacă autorităţile sunt convinse că este bine, au puterea să impună folosirea limbii ungureşti sau ruseşti în paralel cu limba română.
Şi cât de uşor este să convingi autorităţile din Republica România!

În forma adoptată de Senat în 8 Aprilie 2020 se schimbă doar numerotaţia articolelor. Măsurile luate sunt nu doar la fel de rele, ci chiar mai rele, impunându-se obligaţii suplimentare angajaţilor statului (cică român) în folosirea limbilor minorităţilor. De acum România devine stat multinaţional. Oficial.

Pe scurt, Senatul a dat o puternică lovitură statului, încălcând prevederile Constituţiei României cu o neruşinare totală. Prin legea 342/2019, respectiv OUG 57/2019 şi prin legea 88/2020 Republica România devine, cum am arătat, stat multinaţional. În doi-trei paşi, urmează sfărâmarea ei.
Lovitura a fost dată printr-un acord între UDMR, PSD, PNL, PMP, USR etc., singura explicaţie pentru tăcerea armonioasă a tuturor acestor partide asupra legii în cauză, singura explicaţie pentru liniştita adoptare a ei.
Reacţiile „patriotice” ale politicienilor faţă de legea autonomiei Ţinutului Secuiesc sunt doar o perdea de fum. De la Klaus Iohanis la Traian Băsescu, de la conducerea PSD şi PNL până la cea a Ungariei, se joacă un teatru teribil spre a se ascunde avansarea legilor care distrug integritatea statală, lingvistică, teritorială, culturală etc. a României.

Oare când veţi înţelege că partidele parlamentare sunt doar măşti ale caracatiţei PCR-Securitate? O caracatiţă fără sentiment naţional, gata să vândă statalitatea şi teritoriul României pe bucăţi, după ce deja a vândut orice altceva putea să vândă.
Dormiţi liniştiţi, politicienii lucrează… Nu pentru voi, fiţi siguri.

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

Dictatura şi abuzurile. De ce trebuie să cunoaştem Istoria. Studiu de caz(uri)

abstract barbed wire black white black and white
Photo by Pixabay on Pexels.com

Un jandarm din Brăila a atacat şi umilit un cetăţean, lovindu-l cu piciorul în pulpa piciorului stâng, pe la spate, absolut nejustificat. Videoclipul, filmat de la un etaj inferior (1 sau 2), Duminică 5 Aprilie 2020, este foarte clar:

Un civil (tânăr), având alături o bicicletă, stă în faţa unui echipaj alcătuit dintr-un poliţist şi un jandarm. Aceştia par să verifice datele acestuia pe mobil – al poliţistului – şi o agendă – a jandarmului. Apoi poliţistul ţine un mic discurs şi îi face semn civilului să plece. Jandarmul se poziţionează între timp în lateral, pregătindu-se pentru atac. Tânărul ridică piedica bicicletei şi o întoarce ca să poată pleca. Poliţistul deja se retrăsese – procedură incorectă ce sugerează complicitate. În clipa în care civilul este cu spatele către jandarm acesta îi aplică o lovitură în piciorul stâng, în partea superioară (pe pulpă sau chiar la articulaţia şoldului). Civilul nu îndrăzneşte să protesteze, plecând mai departe. Jandarmul începe şi el să se îndrepte către colegul retras (strategic?). Persoana care filma strigă „Şi dacă mai era altul mai dădeai în el?” (adică „ştiind că există martori”). Întrebarea a fost un prilej pentru jandarm de a-şi cere iertare pentru agresiune şi a încerca să limiteze efectele traumatice (circumstanţă atenuantă cf. N.C.P. Art. 75, pct. (2), lit. a). Din păcate, jandarmul răspunde „Da, dădeam!”. În acelaşi timp se opreşte şi încearcă să localizeze vorbitorul. Dându-şi seama că este în bloc (şi, probabil, şi că este filmat) se întoarce să plece.

Voi preciza faptul că tipul de lovitură aplicată de jandarm este unul practicat pentru oprirea şi doborârea unei ţinte periculoase, eventual înarmate cu o armă albă. Lovitura poate avea ca efect rupturi musculare şi/sau de tendon, dizlocarea încheieturii şi alte efecte nocive datorate prăbuşirii ţintei. În acest caz ţinta – victima, mai corect spus – conducea cu mâinile bicicleta, o eventuală căzătură având un potenţial vătămător mai mare.

Înainte de a prezenta încadrarea faptelor cred că trebuie să amintesc şi de comentariile purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila, locotenent Sorin Neftode, aşa cum sunt prezentate de Agerpress:

Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la modul în care a acţionat un lucrător din cadrul IJJ Brăila, vă comunic faptul că, la nivelul inspectoratului, a fost constituită o comisie de verificare a acestor aspecte. În termenul cel mai scurt vom reveni şi cu alte informaţii, pe măsură ce le deţinem. Menţionăm că este un caz izolat şi că nu tolerăm în niciun caz un astfel de comportament abuziv„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, lt. Sorin Neftode.

Sorin Neftode a precizat că, pe baza filmului făcut public, a fost identificat jandarmul care făcea parte din patrula mixtă poliţist-jandarm, dar şi tânărul care a fost lovit, fiind vorba despre o persoană majoră, care a apelat, săptămâna trecută, în mod nejustificat numărul de urgenţă 112, sesizând o situaţie falsă de contact cu o persoană infectată cu COVID-19, sesizare la care s-a ajuns inclusiv cu o izoletă.”

De observat:

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor, cu toate că videoclipul constituie surprinderea în flagrant a jandarmului agresor;

  • Nu s-au luat măsuri preliminare – precum suspendarea din activitate – pentru jandarmul agresor cu toate că însuşi purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila recunoaşte că acesta a avut „un comportament abuziv”;

  • Purtătorul de cuvânt începe să deschidă calea către transformarea victimei în ţap ispăşitor, invocându-se o situaţie fără nicio legătură legală cu întâmplarea în cauză.

În comentariile postate la videoclipul ce arată infracţiunile săvârşite de jandarm există trei extremisme:

a) „poliţiştii şi jandarmii sunt răi” (adeseori exprimat foarte vulgar, chiar violent, un oarecare ajungând la afirmaţii de felul „Orice gabor mort e un gabor bun!”)

b) „tânărul e un ţigan/un infractor, deci jandarmul a făcut bine” (doar câteva voci, dar tot pute)

c) „ai altă poziţie decât mine eşti un nenorocit” (un utilizator youtube cu pseudonimul „Isaac Clarke”, susţinător al jandarmului agresor, merge până la ameninţări cu violenţa şi chiar cu moartea)

Este evident că toate aceste poziţii sunt aberante.

Există poliţişti şi jandarmi de calitate – şi cine a avut drumuri în aceste zile a avut prilejul să întâlnească asemenea oameni. Există poliţişti şi jandarmi de proastă calitate – şi acesta este un asemenea caz.

Tânărul în cauză, în ciuda încercărilor IJJ Brăila şi altora asemenea de a-l mânji este, în context, nevinovat. Etnia sa nu contează. Dacă a sunat la 112 crezând sincer că a intrat în contact cu cineva bolnav de COVID-19 este nevinovat. Iar încercarea IJJ Brăila de a-l învinovăţi pentru asta este o descurajare a cetăţenilor de a suna la 112. Este, adică, infracţiunea de favorizare a răspândirii bolii! Dacă s-a dovedit că a sunat „la mişto”, trebuia pedepsit conform legii. În amândouă situaţiile nu există nicio legătură corectă între cele două întâmplări.

Mai există unii care spun că „nu am văzut [în videoclip n.n.] tot ce s-a întâmplat. De unde ştim că tânărul nu la jignit sau înjurat pe jandarm?”. Poziţia este la fel de greşită şi periculoasă ca cele trei extremisme arătate mai sus. Există un principiu fundamental: cercetaţi bine înainte să emiteţi o părere, mai ales dacă este vorba despre viaţa cuiva. Din păcate mulţi vorbesc „deştept” după mintea lor dar absurd în raport cu realitatea. La fel şi aici. Realitatea este că pentru insulte sau injurii adresate unui jandarm sau altei persoane cu funcţii similare, faptă numită ultraj, există Art. 257 C.P. (Noul Cod Penal, care dezvoltă prevederile C.P. din 1968), în cazul particular al poliţistului sau jandarmului supuşi ultrajului aplicându-se în special alin. (4) al Art. 257. (A se vedea şi acest articol despre ultraj.)

Altfel spus, nu există absolut niciun temei legal pentru acţiunea jandarmului. Legal, aceasta este o infracţiune ce se încadrează în cea mai blândă interpretare la lovire sau alte violenţe (Art. 193 alin. (1)) care, în contextul situaţiei de urgenţă şi a mobilizării parţiale a forţelor armate se pedepseşte cu maximul pedepsei plus 2 ani de zile (adică cinci ani de zile de închisoare).

Din păcate însă, fapta este săvârşită în circumstanţe agravante, aplicându-se Art. 77 lit b) (tratamente degradante), Art. 77 lit. e) şi g), atacul fiind săvârşit profitându-se de starea de vulnerabilitate a cetăţeanului în timpul situaţiei de urgenţă, eventual Art. 77 lit. h) dacă atacul a avut loc şi pe fondul unor preconcepţii ale atacatorului privitoare la rasa, etnia, religia etc. victimei. De asemenea, fapta jandarmului se încadrează şi la Art. 297 alin. (1) şi (2), abuzul în serviciu, cu cel puţin două pedepse obligatorii, închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică. În situaţia de urgenţă se aplică automat maximum de pedeapsă, adică 7 ani de închisoare, plus 2, plus o treime din celelalte pedepse. Altfel spus, atacul jandarmului cere o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 10 ani de zile şi interzicerea oricărei funcţii publice pe viaţă, deoarece agresorul a săvârşit fapta în timpul stării de necesitate, premeditat şi în circumstanţe agravante, fără a manifesta vreun regret faţă de fapta săvârşită până în acest moment şi declarând liber şi ştiind că este înregistrat dorinţa sa de a repeta asemenea atacuri.

Merită subliniate şi alte două aspecte. Pe de-o parte, fapta a fost săvârşită la câteva zile de la Ziua Jandarmeriei Române. Pata adusă de jandarmul agresor este amplificată de acest context. Pe de altă parte, intenţia legiuitorului în crearea şi organizarea Jandarmeriei Române a fost aceea de a crea şi organiza un scut împotriva dezordinilor şi violenţelor publice; iar jandarmul de la Brăila a procedat exact la ilegalităţi şi violenţe în spaţiul public. Altfel spus, jandarmul a acţionat direct împotriva voinţei legiuitorului şi a rosturilor fundamentale ale instituţiei de care, teoretic, aparţinea. Cu excepţia cazului în care intenţia legiuitorului s-a schimbat peste noapte şi a dat Jandarmeriei dreptul de a judeca pe loc şi aplica pe loc sentinţe, inclusiv prin pedepse corporale. Caz în care am fi într-o dictatură poliţienească instituţionalizată. Doar că legea a rămas, încă, aceeaşi. Dar se va aplica?

O să amintesc şi faptul că poliţistul care l-a însoţit pe jandarm este vinovat, în funcţie de context, de neglijenţă în serviciu (Art. 298 N.C.P.) sau chiar de complicitate (Art 26 N.C.P.). Acest poliţist avea datoria să stea alături de colegul său. Avea datoria să îl oprească din săvârşirea faptei şi să o raporteze de îndată. Este evident că în clipa în care un membru al unei patrule are un comportament infracţional activitatea patrulei se opreşte şi se declanşează procedurile de reţinere şi anchetă a celui care a săvârşit infracţiunea (infracţiunile). Dacă îndată după săvârşirea atacului de către jandarm poliţistul nu a raportat infracţiunea (avea telefonul la el, avea staţie etc.), este evident vinovat de complicitate şi de omisiunea sesizării organelor judiciare (Art. 263, cu circumstanţă agravantă, pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani; datorită stării de necesitate se aplică maximul pedepsei la care se adaugă 2 ani. Altfel spus poliţistul este pasibil de 9 ani de puşcărie. Singura scuză ar fi să dovedească faptul că a fost în imposibilitate de a observa fapta şi de a auzi schimbul de replici între persoana care a filmat şi jandarmul agresor.)

Deşi în mod normal acţiunea juridică este declanşată de plângerea părţii vătămate în contextul stării de urgenţă se aplică sesizarea din oficiu a organelor de anchetă M.I. şi a Procuraturii – ceea ce nu s-a întâmplat, conform declaraţiilor oficiale.

Îmi cer iertare celor pe care această mică expunere juridică i-a plictisit. Ea este, totuşi, absolut necesară, pentru că trebuie să vedem gravitatea faptei, spre a putea înţelege mai departe gravitatea reacţiilor oficiale faţă de asemenea fapte.

Este evident pentru orice om raţional şi echilibrat că fapta aceasta va apăsa asupra tuturor jandarmilor şi poliţiştilor care îşi fac datoria corect, conştiincios, fără abuzuri.

Dar!

Dar constituie această faptă „o excepţie”, aşa cum afirmă purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila? Sau este una dintre multe?

Trebuie să spun că în aceste zile am început să aflu despre tot mai multe gesturi incorecte din partea patrulelor. Pot înţelege faptul că cei care le alcătuiesc sunt oameni şi sunt obosiţi. Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să îţi reverşi oboseala, nervii etc. pe cetăţenii pe care ai jurat să îi aperi. Şi, evident, nu îţi dă dreptul să săvârşeşti, voit, conştient, planificat, atacuri asupra civililor precum cel de la Brăila! Evident, nici alte gesturi, mai puţin evidente.

Istoria ne arată că tolerarea unor asemenea gesturi duce la normalizarea lor.

Este această agresiune de la Brăila punctul în care istoricii vor putea spune: „s-a trecut la dictatura poliţienească în mod deschis”?

Sunt nevoit să menţionez aici cazul tragic de la Giurgiu, în care o bătrână de 65 de ani, cu handicap locomotor şi pensie de 700 de lei, a primit o amendă de 500 de lei. Sub pretextul că ar fi depăşit ora 13:00 impusă ca limită pentru bătrâni atunci când s-a dus să îşi cumpere pâine. Nu discut aici circumstanţele, voi prezenta numai un punct de vedere foarte interesant al Comisarului Şef Cristian Şuţă de la Poliţia Giurgiu:

Colegii mei nu au făcut decât să aplice Ordonanţa Militară.

Altfel spus, „asta e legea”. Sau „unde-i lege nu-i tocmeală”.
Pentru cine?
Doar pentru civilii fără apărare în faţa Poliţiei şi Jandarmeriei?
Sau pentru toată lumea?
Dacă ţineţi ochii pe cazul jandarmului agresor de la Brăila o să vedeţi ce se întâmplă. Şi o să ştiţi care este răspunsul.
Dacă vă uitaţi în cărţile de istorie o să vedeţi cu ce seamănă întâmplările din zilele noastre.

Cine are urechi de auzit să audă.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. În ciuda faptului că accesul liber la justiţie este, teoretic, garantat prin Constituţie (Art. 21), el rămâne, ca şi dreptul la proprietate privată (Art. 44), un ideal imposibil. Deşi se pretinde că „Nicio lege nu poate îngrădi acest drept [accesul liber la justiţie n.n.]” (Art. 21, alin. (2) Constituţia Republicii România) în realitate el este îngrădit prin excesul de legi şi proceduri de aplicare. Cine a văzut, de pildă, Codul Penal (adică Noul Cod Penal), precum şi drăgălaşul Cod de Procedură Penală, a văzut începutul accesului la justiţie în materie penală. Doctrina şi jurisprudenţa sunt alte două nivele de cunoaştere juridică, fără de care accesul la justiţie rămâne o vorbă goală. Specializarea avocaţilor se datorează tocmai imensităţii câmpului de cunoştinţe pe care trebuie să îl asimileze. Unele din sentinţele aparent aberante ale instanţelor se datorează lipsei de acces la justiţie sau, altfel spus, lipsei de pricepere în susţinerea cauzei de către una sau mai multe dintre părţi.
Explic asta spre a-mi cere scuze pentru două aspecte.
Pe de-o parte, nu am atins în text nici Art. 22 alin. (2) din Constituţie, nici alte prevederi legale aplicabile la cazul analizat. Umila mea părere este că incursiunea juridică a demonstrat ceea ce era de demonstrat chiar dacă este incompletă.
Pe de altă parte, se poate să fi înţeles greşit unul sau altul dintre textele de lege folosite. Nu am urmat Facultatea de Drept sau altă instituţie similară, studiile mele de drept se limitează la un an de drept constituţional pe vremea lui Ceauşescu (era obligatoriu dar şi interesant, cel puţin cu profesorul pe care l-am avut), la drept comercial în postliceala de la A. D. Xenopol (Bucureşti) şi la drept canonic în Facultatea de Teologie. Evident, unele cunoştinţe de Drept Roman s-au adăugat prin studiile privitoare la Istoria Romanilor. Toate, la un loc, nu valorează în context nici cât un an la Facultatea de Drept. Ca urmare, pregătirea mea auto-didactă rămâne deficitară, cu toate îndreptările şi îndrumările primite de la prietenii specializaţi în domeniul Dreptului. Apreciez, deci, orice observaţie competentă ce completează ori corectează rândurile mele.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

De când atribuţiile Preşedintelui Republicii România includ Executivul?

Mă tot uit în Constituţia României, la Titlul IIICapitolul II Preşedintele României. Şi nu găsesc, de niciun fel, atribuţiile executive ale Preşedintelui în domeniul Sănătăţii Publice şi a sistemului de sănătate.

Şi, totuşi, ieri cel care deţine funcţia această deocamdată a declarat

„… trebuie să spun că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România

Nu izbutesc să îmi dau seama în ce calitate poate face Preşedintele o asemenea acţiune – evaluarea sistemului sanitar din România. Nu am găsit niciun articol sau paragraf în actuala Constituţie care să îi dea atribuţii executive. Acestea ţin, constituţional, de Guvern (Art. 102, alin. (1)). Nimic din articolele 80-101, referitoare la Preşedinţie, nu arată, după înţelegerea mea, o asemenea atribuţie prezidenţială.

De asemenea, într-un stat democratic – ceea, conform Art. 1, alin. (3) din Constituţie este Republica România – o prezentare a poziţiei altei puteri de stat se face cu menţionarea ei explicită. De pildă, într-o formă ca „Am primit confirmarea că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, Guvernul va face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România„.
De ce o asemenea adresare?

Pentru că, dacă nu a avut loc o lovitură de stat, evaluarea, fie ea şi „la sânge”, a sistemului sanitar (fie şi numit „spitalicesc”) va fi făcută, oricum, de către Guvern prin instituţiile abilitate.

Dar cunoştinţele mele de drept fiind limitate, se poate să îmi fi scăpat vreo subtilitate constituţională care dă Preşedintelui Republicii România şi puteri executive. Dar, dacă este aşa, de ce mai plătim Prim-Ministrul?

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Să nu credeţi că iau în serios teatrul politic. Dar merită, aşa, cetăţeneşte, să ne punem câte-o întrebare de bun simţ. Ne poate ajuta să vedem dincolo de măştile şi pălăvrăgeala politică, înţelegând ce este dincolo de marionete.

Cârmacii 01
Cârmacii înţelepţi ai Republicii (Comuniste) România

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Încadrarea penală a acţiunilor Ambasadorului României în Pakistan şi a oficialilor Ministerului de Externe care îl susţin – mic studiu realizat de Mihai-Andrei Aldea

Incadrare juridica 002

Pun la dispoziţia autorităţilor micul studiu pe care l-am realizat în aceste zile ca urmare a constatării existenţei, în conformitate cu surse credibile, inclusiv oficiale, ale unor acte extrem de grave, prin care se atentează la siguranţa naţională şi se incită la săvârşirea infracţiunii de genocid.

Studiul poate să fie descărcat de oricine.
Mi-aş fi dorit ca afirmaţiile iniţiale – precum cele apărute în 17 Aprilie 2019 în „Times of Islamabad” – să fie infirmate ulterior. Din păcate, au fost infirmate. Iar declaraţiile „liniştitoare” ale MAE şi purtătorului de cuvânt al Guvernului se dovedesc a fi intoxicări ale opiniei publice. Şi contraziceri ale actelor oficiale ale autorităţilor din Pakistan (culmea, invocate drept „dovezi” ale declaraţiilor autorităţilor române).

Faţă de aceste acte este necesar să ia poziţie atât Parchetul, CSAT-ul şi alte asemenea organe de stat, cât şi întreaga societate românească.
Înainte să fie prea târziu.

Deşi redau mai jos întregul text, recomand descărcarea documentului şi studierea lui ca atare. Mai ales că există riscul să „cadă întâmplător” site-ul de faţă, există primejdia ca „din întâmplare” să dispară pagina etc.
Îmi cer iertare pentru orice greşeli de tastare ce apar în text. Scuza este una evidentă: un volum uriaş de muncă într-un timp foarte scurt – în paralel cu multe alte treburi – şi într-un domeniu de specialitate nefamiliar.
Nădăjduiesc în preluare muncii mele de către persoane de specialitate care să completeze toate golurile – juridice, de tehnoredactare etc. -, dar mai ales care să oprească un fenomen care ameninţă însăşi existenţa României.

Dacă se va putea dovedi că întreaga problemă este o „intoxicare pakistaneză” (extrem de greu de imaginat, dar singura variantă ce ar scoate din cauză autorităţile române), mă voi bucura să aflu că infracţiunile prezentate nu au avut loc. Deocamdată această variantă pare însă o fantezie totală.

 

Islamabad 001bCaptură de ecran cu articolul din „Times of Islamabad” din 17 Aprilie 2019. În stânga este Ambasadorul României în Pakistan, Nicolaie Goia

 

Încadrarea penală a acţiunilor Ambasadorului României în Pakistan şi a oficialilor Ministerului de Externe care îl susţin

mic studiu realizat de Mihai-Andrei Aldea

Prin prezentul studiu încerc să aduc în atenţia Parchetului, CSAT, Preşedinţiei, Parlamentului şi tuturor organelor competente o serie de acţiuni extrem de grave ce constituie în opinia mea infracţiuni împotriva siguranţei naţionale şi chiar infracţiuni de genocid şi crime împotriva umanităţii, respectiv tentative de săvârşire a acestor infracţiuni şi incitare la săvârşirea lor. Deoarece nu am studii juridice este foarte posibil ca unele dintre aspectele prezentate să fie incomplete. Completarea lor este datoria celor care au competenţa necesară. Prin publicarea acestui studiu consider îndeplinită datoria cetăţenească stipulată de Art. 410, pct. (1) din Noul Cod Penal şi de alte prevederi legale similare.

I. Prezentarea acţiunilor şi declaraţiilor publice privitoare la importul de populaţie (muncitori) din Pakistan iniţiat de Ministerul de Afaceri Externe al României prin Ambasadorul României în Pakistan, Nicolaie Goia

În data de 17 Aprilie 2019 “Times of Islamabad” a publicat un articol intitulat Pakistan gets a big offer from this European Country. Articolul afirmă, textual, următoarele:

The Ministry of Overseas Pakistanis and Human Resource Development Wednesday agreed to export over 0.5 million Pakistani workforces to Romania in different trades by 2020.
The development came in response to the offer made by Romanian Ambassador to Pakistan, Niculaie Goia who was called on Special Assistant to Prime Minister on Overseas Pakistanis and Human Resource Development Sayed Zulfikar Abbas Bukhari.
In a view of the recent development in Romania and migration of Romanian human capital to European countries for prospective job opportunities, Niculaie Goia said it would be seeking as many as one million workforces from the various countries.
Romania is ready to import over 0.5 million of Pakistani workers by 2020 due to a shortage of human resource at home,” the envoy informed the Special Assistant.The Ambassador said the labour market of his country was offering a large number of job opportunities for Pakistanis in various sectors including Information Technology, construction, Doctors, Engineers and others. […] Criticizing the past regimes, he said the previous governments had failed to import Pakistani workforce to Romania.
Both the dignitaries held a thorough discussion to devise a mechanism for safe and secure export of Pakistani skilled, semi and non-skilled manpower to Romania.
Bukhari said that despite huge opportunities were available for Pakistan in terms of foreign employment, there was still a need to formulate a legal framework to ensure safe and legally protected migration of Pakistani workers.
The Ambassador said as the country required some 40,000 drivers, it would keen to hire the maximum number of drivers from Pakistan.
The Special Assistant requested the envoy to accommodate the maximum number of repatriated emigrants for the purpose.
Both the dignitaries also agreed to work out a plan by making a working group consisting of officials of the Romanian Mission and the Overseas Ministry to derive out a mechanism that could help eliminate workers exploitation in the host country.

Times of Islamabad” conform propriei prezentări:

Times of Islamabad (Pvt) Limited is a registered News Agency and Publisher with the Securities and Exchange Commission of Pakistan (SECP) having the Corporate Universal Identification No. 0099198. It is the premier online English News Agency of Pakistan and a source of authentic national, regional and international news. Times of Islamabad is registered subscriber of the Associated Press of Pakistan (APP) and its associated Agence France-Presse (AFP).

Este evident că „Times of Islamabad” reprezintă o sursă clară a poziţiilor oficiale ale autorităţilor din Pakistan. O încălcare a respectului faţă de aceste poziţii ar duce la desfiinţarea imediată a publicaţiei şi la răspunderi penale grave din partea Statului pakistanez.

În ciuda acestei surse autorizate, în 18 Aprilie 2019 Ministerul de Externe al României a încercat intoxicarea opiniei publice româneşti, prin declaraţia publică următoare:

18.04.2019

Cu privire la informațiile apărute în presă, conform cărora România urmează să primească 500.000 de muncitori pakistanezi pentru reducerea deficitului de pe piața forței de muncă, facem următoarele precizări:
La 17 aprilie 2019, ambasadorul României la Islamabad a avut o întrevedere cu asistentul special al prim-ministrului Imran Khan pentru diaspora pakistaneză și dezvoltarea resurselor umane, cu rang de ministru, Sayed Zulfi Bukhari.
Menționăm că este vorba de o primire de curtoazie în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte, inclusiv plasarea de forță de muncă din Pakistan din perspectiva interesului părții pakistaneze pentru regularizarea și eficientizarea exportului de forță de muncă și a respectării legislației relevante. Precizăm că discuțiile nu au inclus stabilirea unor cote sau cifre cu privire la un eventual transfer de forță de muncă din Pakistan și nici a vreunui plan concret de acțiune în acest sens.
În context, subliniem că, în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 34/2019, contingentul alocat pentru lucrătorii extra-comunitari pentru anul 2019 la nivel național este de 20.000.
De asemenea, subliniem că, urmare a demersurilor ambasadorului României la Islamabad, comunicatul oficial a fost amendat în cursul zilei de ieri astfel încât să reflecte o prezentare corectă și fidelă a discuțiilor.
Regăsiți mai jos forma actualizată a comunicatului oficial al Ministerului Informațiilor din Republica Islamică Pakistan: http://pid.gov.pk/site/press_detail/10794.1

Dovada primară a intoxicării se găseşte chiar în comunicatul revizuit al Ministerului Informaţiilor din Republica Islamică Pakistan, al cărui link este furnizat chiar de comunicatul Ministerului de Externe al României:

Revised PR No.120 Romania keen to import workers from Pakistan, Zulfi Bukhari Islamabad: April 17, 2019
His Excellency, Nicolae Goia, Ambassador of Romania to Pakistan, called on Zulfikar Bukhari, Special Assistant to Prime Minister on Overseas Pakistanis & Human Resource Development, to discuss issues of mutual interests. Both the dignitaries discussed the export of manpower to Romania and agreed upon deriving out a mechanism for safe and secure migration of Pakistani workers to Romania. Romanian Ambassador apprised SAPM of the recent developments that have taken place in his country and the scenario that is going to shape up post-Brexit. The Ambassador said that Romania is in need of the workforce and that Romania has the potential of importing as many as one million skilled and unskilled workers from around the globe. Romania can utilize the expertize of maximum numbers of skilled and unskilled labor from Pakistan in this regard, he added. The Ambassador laid down the details of the labor market of his country and informed the Special Assistant that Romania needs thousands of drivers. In addition to that, doctors, engineers, construction workers and I.T specialists will be required. The current demand in Romania presents an unprecedented opportunity for Pakistan, he added. Zulfikar Bukhari said that we are working with Germany to export the most skilled workforce as per the 2020 vision of the country. Earlier this year, Germany vowed to take in experts in robotics and other advanced fields from Pakistan. Bukhari said that we are focusing our attention towards skills development in Pakistani labor. International Donor Agencies are onboard to invest in vocational training institutes. The demands of the global labor market are being taken into account to equip the workforce with modern technological expertise, he added. Previous governments did not make strategic decisions, the incumbent government is inclined towards policy making on strategic level, he said. Bukhari said that despite the fact that an unprecedented opportunity is being presented to Pakistan, we still need to work on the legal framework which will ensure the safe and legally protected migration of Pakistani workers. Both the dignitaries agreed to work out a plan by making a working group consisting of officials of the Romanian Mission and the Overseas Ministry to derive out a mechanism that eliminates workers exploitation in the host country. Bukhari also emphasized the need to adjust drivers coming back from gulf countries in Romanian market. The Ambassador agreed to adjust as many drivers as possible as soon as official demand is forwarded by the Romanian Mission and the mechanism is worked out.

Este evident că Ambasadorul României, Nicolaie Goia, într-adevăr a avut o întrevedere la nivel înalt cu Guvernul Pakistanului. Întrevedere în cursul căreia s-au vehiculat, împotriva a ceea ce a declarat ulterior MAE al României, cifre. Comunicatul pakistanez vorbeşte despre „un milion de muncitori calificaţi şi necalificaţi” şi despre „mii de şoferi”. Ca cifră pentru Pakistan textul oficialilor din ţara islamică spune că Ambasadorul României a solicitat „numărul maxim de muncitori calificaţi şi necalificaţi” pe care această ţară îi poate trimite în România. În afară de „mii de şoferi” au mai fost ceruţi „doctori, ingineri, muncitori în construcţie şi specialişti I.T.”, ca parte a muncitorilor calificaţi pakistanezi care urmează să vină în România.

Ca urmare, comunicatul oficial actualizat al Ministerului Informaţiilor din Republica Islamică Pakistan confirmă, aşa cum era de aşteptat, articolul din „Times of Islamabad”. Şi infirmă categoric declaraţia Ministerului de Externe al României în toate punctele sale esenţiale.

Singurul aspect neclar este dacă cifra de 500.000 (cincisutedemii) de Pakistanezi chemaţi în România a fost înaintată de oficialul român Nicolaie Goia sau de interlocutorul său pakistanez, Sayed Zulfi Bukhari. Fie că acesta din urmă a prezentat această cifră ca potenţialul pe care îl poate asigura Pakistanul, fie că cifra a fost propusă de Nicolaie Goia, ea reprezintă jumătate din cifra totală de muncitori străini ce urmează să fie aduşi într-un an de zile în România; cifră (de un milion de oameni) oficial recunoscută de Pakistan ca menţionată de Ambasadorul României.

Ca urmare, se confirmă documentat, oficial, indirect chiar şi de către Ministerul de Afaceri Externe al României, direct de către Republica Islamică Pakistan, că articolul din „Times of Islamabad” este corect. Că într-adevăr Ambasadorul României în Pakistan, Nicolaie Goia, a cerut oficial un număr cât mai mare de imigranţi pakistanezi în România (dintr-un total de un milion imigranţi programaţi pentru România în următorul an). Cifra de 500.000 de mii reprezintă, în lumina acestor documente, o cifră minimală. Deşi cea de un milion este mai corectă, ne vom opri, totuşi, în următoarele pagini, la cifra minimală.

II. Prezentarea premizelor legale, economice, culturale, religioase, etnice, demografice şi sociale

II.1. România şi Românii

Republica România are în ultimele trei decenii o emigraţie record ce trece de 5.000.000 (cincimilioane) de oameni. Etnici români, germani, unguri, evrei, ţigani etc. care au familiile rupte de această situaţie. Consecinţele sunt foarte grave, la toate nivelurile. Sunt afectate comunităţile rurale şi urbane, tradiţionale şi ne-tradiţionale. Tradiţii străvechi sunt întrerupte sau pierdute total. De la sate de meşteşugari la cartiere cu un caracter specific, nenumărate sunt structurile etnice, culturale, religioase lovite de acest fenomen. Repatrierea cât mai multor cetăţeni români ar trebui să fie o prioritate naţională. Şi este, la nivel declarativ, în fiecare campanie electorală. Fenomen care validează o clară voinţă populară de repatriere, care arată că Românii au plecat nu de plăcere, ci de nevoie.

Motivul covârşitor al emigraţiei este, conform tuturor studiilor, cel economic.

Altfel spus, forţa de muncă românească, fie că este calificată sau necalificată, pleacă în străinătate din motive economice, adică pentru a-şi găsi de lucru.

Investiţiile în noi locuri de muncă, preferabil permanente sau cel puţin pe termen mediu, dacă nu lung, sunt o necesitate fundamentală din acest punct de vedere.

Lipsa de forţă de muncă pe piaţa românească este o realitate contradictorie, în situaţia dată.
Pe de-o parte, salariile mici din România pot să pară o motivaţie.
Dar în acelaşi timp în orice ţară cu salarii mici şi cheltuielile sunt mici.
Altfel spus, trebuie să existe o diferenţă economică masivă între două ţări pentru ca cetăţenii uneia să migreze, în căutare de locuri de muncă, în cealaltă. Pentru că o parte din banii câştigaţi se duce, obligatoriu, către cheltuielile personale – proporţional crescute în noua locaţie – şi alta se duce, obligatoriu, către întreţinerea familiei lăsată în urmă. Deci, dacă nu există o diferenţă masivă, care să facă foarte scăzute cheltuielie din ţara de origine comparativ cu venitul din ţara ţintă, migraţia nu este justificată economic.
România nu prezintă un decalaj economic îndeajuns de mare faţă de celelalte ţări europene – sau SUA, Canada etc. – pentru a justifica un nivel de emigraţie record.
Problema reală este fiscalitatea excesivă din România, care face ca acest stat să fie excesiv de scump în raport cu veniturile.
Ca urmare, scăderea fiscalităţii este cea care va relansa piaţa muncii şi creşterea afacerilor în România, în paralel cu determinarea revenirii Românilor emigraţi din motive economice.
Aceste premize clare au fost prezentate repetat nu doar de mulţi economişti şi multe studii, dar chiar de oficialităţile române (ce-i drept, în campanii electorale mai ales, cu învinuirea „celorlalţi” pentru nepunerea lor în practică).
Merită observat şi că în lipsa forţei de muncă soluţia comună, practicată cu succes de nenumărate ori şi în trecut, şi în contemporaneitate, este externalizarea producţiei. Metoda a fost şi este folosită cu mult succes în întreaga lume.

Românii sunt o populaţie străveche, a căror apariţie etnică se situează cel târziu în secolul al VI-lea d.Chr., înainte de invazia slavă din 602 (care ar fi dus la slavizarea populaţiei locale dacă aceasta nu ar fi fost deja închegată etnic).
Rădăcinile lor sunt în principal Romanii şi Traco-Ilirii, două populaţii indo-europene străvechi, la care se adaugă puternice elemente venite de la Celţi şi Scito-Sarmaţi, alte două populaţii indo-europene străvechi. Adstratul este dat de Slavi, adăugându-se aici o serie de influenţe minore (Greci, Turci, Germani etc.).
Creştinarea Românilor începe de fapt prin înaintaşii lor, în secolul I d.Chr., când Evanghelia este vestită în Asia Mică, Peninsula Balcanică, Panonia, Dacia, Sciţia – adică în toate zonele esenţiale pentru etnogeneza românească.
Creştinismul românesc este unul particular atât prin forme artistice şi filosofice specifice, cât mai ales printr-o capacitate unică de armonizare cu felurite culturi şi religii străine. Principatele Române Moldova şi Muntenia sunt singurele ţări europene medievale în care au existat Creştini Ortodocşi (Români, Gruzini, Armeni, Slavi etc.), Evrei şi Turcici Mozaici, Monofiziţi (mai ales Armeni), Catolici (Germani, Secui, Armeni, Unguri, Polonezi etc.) şi Protestanţi (mai ales Unguri, Germani şi Cehi) fără conflicte inter-religioase şi/sau etnice. Fenomenul este cu atât mai uimitor cu cât se produce în prezenţa unor agresiuni externe motivate religios şi etnic.

Singura excepţie o constituie Islamul, respins categoric de Ţările Române dintr-un motiv simplu: războiul religios permanent al Islamului împotriva tuturor non-islamicilor.
Chiar şi atunci când Ţările Române capătă statutul foarte special de Casa-Păcii – ţări non-islamice socotite prietene de către Imperiul Otoman, principala forţă islamistă a vremii – construirea de moschei este interzisă şi stabilirea Musulmanilor în Ţările Române de asemenea.

II.2. Pakistanul şi Pakistanezii2

La origine o parte a Indiei, Pakistanul se separă de aceasta întâi religios, prin adoptarea Islamului. Aceasta are loc în urma cuceririi regiunii de către Arabi, în 711 d.Chr. şi impunerea prin forţă a noii religii.
Aceasta devine sursa unui război fratricid neîncetat: Pakistanezii au încercat şi încearcă să impună prin forţă Indiei adoptarea Islamului.
Cu peste 200.000.000 (douăsutedemilioane) de locuitori ca populaţie – cifră aflată în permanentă creştere – Pakistanul reprezintă a doua ţară islamică din lume după Indonezia.
Constituţia Pakistanului este fundamentalist islamică, practic pecetluind Coranul şi Sunnah drept sursele fundamentale de drept ale statului şi ţării.
Nu doar că însăşi numele ţării este Republica Islamică Pakistan, dar cei 1% dintre locuitori care sunt adepţi ai Ahmadismului sunt consideraţi ne-islamici şi trataţi ca „necredinincioşi” datorită formei particulare de Islam pe care o practică. Suniţii sunt 80% din populaţie, iar Şiiţii în jur de 15%, cca. 2% dintre locuitori fiind – în ascuns – adepţi ai unor culte creştine, budiste etc. După alte cifre Suniţii sunt 90% iar Şiiţii 6%.
Pentru mărturisirea publică a altei credinţe decât Islamul pedeapsa obişnuită în Pakistan este moartea – în cazul femeilor după violarea lor, repetată, de grupuri de musulmani. Biciuirea femeilor pentru felurite greşeli este aici o practică obişnuită. La fel uciderea celor care pun la îndoială ori doar sunt acuzaţi că pun la îndoială învăţăturile Islamului, Coranul, pe Mahomed etc. Femeile care se îmbracă „indecent” (adică li se văd mâinile sau alte părţi ale corpului interzise de Islamul riguros) sunt în cel mai bun caz violate (public) şi biciuite, adeseori fiind ucise cu pietre, prin spânzurare sau prin ardere.
Acţiunile teroriste în Pakistan sunt din ce în ce mai multe.
Doar între 2001 şi 2011 se recunoaşte oficial uciderea a peste 35.000 (treizecişicincidemii) de Pakistanezi în acte teroriste.
Acţiunile teroriste sunt în primul rând ale majorităţii sunite împotriva Şiiţilor, Ahmediştilor şi oricăror adepţi ai altor religii sau curente religioase, dar şi datorate intoleranţei etnice – triburile şi etniile pakistaneze, chiar dacă sunt, de pildă, sunite, ajung adeseori să se lupte între ele până la genocid.
Pakistanezii împărtăşesc în cea mai mare parte convingerea că Pakistanul are misiunea de a unifica lumea islamică sub conducerea sa şi astfel a ajunge să impună Islamul întregii lumi.
Economia pakistaneză este una în plină dezvoltare, cu o agricultură bine pusă la punct, activităţi IT din ce în ce mai largi şi mai avansate, investiţii în cercetare etc.
Pakistanul este putere nucleară militară, singura putere nucleară militară islamică.

Principalele probleme (materiale) ale Pakistanului sunt intoleranţa religioasă şi etnică, terorismul, corupţia, incultura şi suprapopularea. Principala problemă spirituală a Pakistanului este impunerea Islamului în întreaga lume.

III. Prezentarea situaţiei juridice

Cererea Ambasadorului României în Pakistan pentru venirea a 500.000 (cincisutedemii) de Pakistanezi în România, “ca forţă de muncă”, constituie un act foarte grav deoarece:

  • Există cel puţin 5.000.000 (cincimilioane) de Români plecaţi la muncă în străinătate

  • Readucerea acestor Români în ţară, crearea de locuri de muncă şi oportunităţi economice pentru ei este o datorie fundamentală a Statului român

  • Aceşti Români acoperă cererea de forţă de muncă din România atât ca număr cât şi ca pregătire, din acest ultim punct de vedere fiind categoric superiori nivelului de pregătire al forţei de muncă din Pakistan

  • Integrarea socială, economică, politică, etnică şi religioasă a Românilor plecaţi la muncă în străinătate este nu doar posibilă, ci şi naturală şi foarte ieftină, în vreme ce integrarea socială, economică, politică, etnică şi religioasă a Pakistanezilor este cel puţin improbabilă şi extrem de costisitoare

  • Aducerea unei populaţii străine în România (fie sub pretextul, clar ireal, al “nevoii de forţă de muncă”, fie sub alt pretext) încalcă total Constituţia României – a se vedea Art. 3, pct. (4) şi Art. 1, pct. (5) – şi, prin consecinţele etnice, constituie un genocid împotriva Românilor.

  • Lipsa forţei de muncă se poate rezolva decent atât prin readucerea în România a cetăţenilor români emigraţi cât şi prin externalizarea producţiei, redimensionarea corectă a bugetului de stat etc., colonizarea de populaţii străine fiind o soluţie anti-constituţională, genocidară şi falimentară economic.

În afară de Constituţia României (mai ales Art. 1, pct. (5) şi Art. 3, pct. (4)) aici se aplică şi Noul Cod Penal, Articolele 394 (lit. b), c) şi d), posibil şi a)), Art. 402, Art. 403, Art. 405 pct. (2), Art. 410 pct. (1), Art. 412 pct. (1) şi (2), precum şi Art. 438 pct. (1) (lit. c)), pct. (3) şi (4), Art. 439 pct. (1) lit. b), e), f) şi j).

Articolul 394 (NCP) prevede

Trădarea

Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;

b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;

c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;

d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,

se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Ambasadorul Nicolaie Goia a luat legătură cu o putere străină, cu organizaţii şi agenţi ai unor organizaţii străine, pentru o acţiune de strămutare în România a unei populaţii străine uriaşe (jumătate de milion!), cu încălcarea Constituţiei României şi producerea următoarelor efecte:

  • subminarea economiei, a stabilităţii politice şi a capacităţii de apărare a statului (a se vedea precedentele din Franţa şi Germania)

  • aservirea României faţă de Pakistan şi faţă de organizaţiile islamice pakistaneze

  • favorizarea organizaţiilor islamiste pakistaneze în pătrunderea în România, crearea de baze şi desfăşurarea de activităţi de propagandă, racolare, pregătire para-militară etc. pe teritoriul României

    Aceste acţiuni deschid, foarte clar, calea către provocarea unor conflicte armate între autorităţile române şi islamiştii pakistanezi; conflicte ce pot duce uşor la implicarea militară a statelor musulmane apropiate (Albania, Bosnia şi Herţegovina) sau învecinate (Turcia). Ceea ce ţine de Art. 394 lit. a).

Articolul 402 (NCP) prevede

Atentatul contra unei colectivităţi

Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Aducerea unei populaţii străine, prin încălcarea Art. 3, pct. (4) din Constituţia României este, totodată, un atentat direct împotriva colectivităţilor – de etnici Români, Ţigani, Unguri, Evrei etc. – în care vor fi aşezate comunităţile străine.

Este evident că şi la un număr de 10-20 de mii de imigranţi aceştia vor fi aşezaţi în grupuri, ceea ce constituie evident strămutarea unei populaţii străine şi colonizarea ei în România.

Totodată, este evident că aceste strămutări şi colonizări vor destabiliza colectivităţile de cetăţeni români (etnici Români, Ţigani, Unguri, Evrei etc.) în care vor fi aşezate – fie şi limitrof – aceste grupuri străine.

Experienţa Franţei, Suediei, Germaniei, Olandei şi altor ţări apusene arată foarte clar că toate comunităţile în care au avut loc asemenea strămutări şi colonizări au fost grav afectate. Echilibrul etnic a fost distrus, echilibrul religios a fost distrus, cultura locală a fost grav afectată, numărul de infracţiuni – în primul rând acte de violenţă, inclusiv violuri – a crescut foarte mult etc.

Faptul că această situaţie va îngreuna sau împiedica exercitarea puterii de stat în zonele de strămutare/colonizare este o realitate clară. Existenţa zonelor “no-go” în amintitele state europene – şi altele asemenea –, faptul că autorităţile nu îşi mai pot exercita acolo atribuţiile, faptul că Poliţia, Salvarea şi Pompierii nu mai pot intra acolo decât sub paza unor forţe speciale (inclusiv a unor blindate), iată doar câteva precedente clare, categorice.

Articolul 403 (NCP) prevede

Actele de diversiune

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cf. Art. 412 pct. (2), “Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 şi art. 399 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.

Este evident că Ambasadorul Nicolaie Goia, prin cererea sa, a produs şi procurat mijloace şi instrumente şi a luat măsuri care, conform precedentelor existente în Franţa, Germania, Suedia, Olanda şi alte ţări europene vor duce la distrugeri ca cele prevăzute de Art. 403. Ceea ce încadrează fapta sa la infracţiunea de tentativă de săvârşire a unor acte de diversiune.

Articolul 405 (NCP) prevede

Propaganda pentru război

(1) Propaganda pentru război de agresiune, precum şi răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict armat intern.

Acţiunile armate şi de distrugere săvârşite de islamiştii imigranţi în Marea Britanie, Franţa, Germania, Suedia etc., constituie un “conflict armat intern”. Aducerea a 500.000 de islamişti din Pakistan în România constituie în mod clar o acţiune care iniţiază cel puţin conflicte armate interne – faptă prevăzut la Art. 405, pct. (2) – deşi este evident că poate duce şi la agresarea României de către Turcia sau alt stat islamic – faptă prevăzută de asemenea la Art. 405, pct. (2).

Articolul 410, pct. (1) (NCP) prevede

Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale

(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art. 406-409, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Dacă Ambasadorul Nicolaie Goia a acţionat din proprie iniţiativă denunţarea lui este obligaţia oricărui cetăţean care a luat cunoştinţă de faptele lui. Dacă a acţionat la cererea altei persoane, cf. Art. 410, pct. (1) avea obligaţia să înştiinţeze de îndată autorităţile.

Articolul 412 (NCP) prevede

Sancţionarea tentativei

(1) Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.

(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 şi art. 399 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.

După cum se poate vedea, acest articol se aplică repetat gestului săvârşit de Ambasadorul Nicolaie Goia, dacă nu este considerat (gestul) ca săvârşirea infracţiunilor prevăzute în Art. 394 (lit. b), c) şi d), posibil şi a)), Art. 402, Art. 403, Art. 405 pct. (2) şi Art. 410 pct. (1) din Noul Cod Penal.

Articolul 438 (NCP) prevede

Art. 438

Genocidul

(1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea de membri ai grupului;

b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;

c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia;

d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;

e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

(3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

  1. Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Acţiunea Ambasadorului Nicolaie Goia se încadrează cel puţin la pct. (1), lit. a), b) şi c), pct. (3) şi pct. (4) din Art. 438 al Noului Cod Penal, adică la infracţiunile de genocid, înţelegere în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid şi incitare la săvârşirea infracţiunii de genocid.

Deoarece este evident că

strămutarea/colonizarea a jumătate de milion de islamişti într-o ţară creştină va provoca o serie de conflicte grave, inclusiv crime şi violuri,

şi va afecta fundamental comunităţile locale, structura etnică şi religioasă a ţării,

aşa cum s-a întâmplat în toate ţările în care au avut loc asemenea strămutări/colonizări,

deoarece motivarea gestului ţine în mod absolut clar de o discriminare etnică şi religioasă categorică (Românii nu sunt sprijiniţi să revină în ţară, dar Pakistanezii sunt sprijiniţi să colonizeze România),

fapta se încadrează la Art. 438 pct. (1) lit. a), b) şi c). Deoarece este vorba despre o acţiune care încă nu a dus la producerea faptelor prevăzute la Art. 438 pct. (1) lit. a), b) şi c) gestul Ambasadorului Nicolaie Goia se încadrează la Art. 438 pct. (3) şi (4), respectiv înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid şi incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid.

Articolul 439, pct. (1) (NCP) prevede

Infracţiuni contra umanităţii

(1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea unor persoane;

b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia;

c) sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;

d) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;

e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internaţional;

f) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii;

g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;

h) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;

i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;

j) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;

k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Gestul Ambasadorului Nicolaie Goia se încadrează cel puţin la literele b) şi j) ale Art. 496, deoarece

  • strămutarea/colonizarea a 500.000 de Pakistanezi în România va produce supunerea populaţiei la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică a acesteia; fenomen deja petrecut în mai multe locuri din Europa în care au avut loc asemenea strămutări/colonizări (Art. 439, pct. (1), lit. b));

  • folosirea pretextului lipsei de forţă de muncă pentru a aduce imigranţi străini în locul repatrierii Românilor plecaţi la muncă în străinătate constituie persecutarea Românilor, o discriminare evidentă şi radicală a acestora; gestul de a investi în aducerea unor imigranţi (ceruţi!) în locul de a investi în readucerea în ţară a cetăţenilor plecaţi din motive economice constituie o discriminare evidentă, o persecutare extremă a Românilor în favoarea Pakistanezilor (Art. 439, pct. (1), lit. (j)).

  • Trebuie observat în aceste ultime aspecte juridice faptul că venirea a jumătate de milion de islamişti într-o ţară europeană, conform precedentelor unanime, duce la creşterea (explozivă a) numărului de violuri, cu traume cumplite asupra victimelor şi familiilor acestora, ceea ce se încadrează la Art. 439, pct. (1), lit. e), f) şi g).

În încheiere trebuie observat că gesturile de intoxicare a opiniei publice săvârşite de Ministerul de Externe şi purtătorul de cuvânt al Guvernului constituie fie dovezi clare ale complicităţii mai multor persoane din Guvern la săvârşirea infracţiunilor menţionate aici, fie dovezi clare ale unei incompetenţe totale, a unei totale ignorări a unei discuţii oficiale şi conţinutului ei. (Discuţie declarată, în contrast cu poziţia părţii pakistaneze, drept „de curtoazie”, cifre declarate, în contrast cu poziţia părţii pakistaneze, a nu fi existat.)

Cercetarea şi sancţionarea persoanelor vinovate de aceste acte, stoparea tentativei de distrugere a României prin strămutarea/colonizarea de populaţii străine constituie o urgenţă absolută.

Aici intră inclusiv tentativa de intoxicare săvârşită de Ministerul Afacerilor Externe şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În cazul – extrem de improbabil, dar nu total exclus – în care Ambasadorul Nicolaie Goia a indus în eroare autorităţile pakistaneze şi române, MAE şi Guvernul fiind complet necunoscători de discuţiile purtate de acesta cu Guvernul Pakistanez (şi de cifrele şi propunerile avansate de acesta) infracţiunile rămân cel puţin la nivelul persoanei în cauză.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea


Asupra acestei intoxicări a opiniei publice s-a revenit ulterior, prin alt comunicat, de această dată venit din partea Guvernului prin purtătorul de cuvânt Nelu Barbu. Deoarece afirmaţiile privitoare la subiectul în discuţie sunt identice cu cele din comunicatul anterior (cu excepţia link-ului către comunicatul pakistanez), nu mai prezint aici întregul comunicat al Guvernului României, intitulat „Executivul a stabilit contingentul alocat pentru lucrătorii extracomunitari pentru acest an la 20.000”. Primul comunicat al MAE a fost preluat de Agerpres şi de aici de întreaga mass-medie românească.

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Voluntari pentru Referendum

SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFERENDUM

Va rugam sa va exercitati drepturile constitutionale pentru aplicarea in Romania a Articolului 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948): „Cu incepere de la implinirea varstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„.
 
Justificarea implicarii
Se stie ca statul, guvernul si clasa politica a Romaniei au facut absolut nimic in ultimele decenii pentru a ocroti si promova bunastarea familiei si casatoriei romane. Dimpotriva au facilitat comportamente vicioase care subrezesc familia si casatoria, iar saptamina trecuta au anuntat pentru prima data ca se gandesc serios la legalizarea in Romania a unei alte institutii care peste tot in lume unde a fost legalizata a dus la declinul si destramarea drastica si rapida a institutiei casatoriei si familiei – parteneriatele civile. Datorita nepasarii clasei politice au trebuit sa intervina cetatenii de rind ai tarii, adica noi, cei 3 650 000 de milioane de cetateni care din 2006 incoace cerem insistent ca familia sa fie protejata, cit si aplicarea in Constitutia Romaniei a Articolului 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Informatiile publicate in presa in ultima saptamina ne dau nadejde ca referendumul pentru casatorie va fi programat curind. Avem la dispozitie cel mult 30 de zile sa ne mobilizam pe noi si publicul din Romania sa se prezinte la vot. E nevoie ca cel putin 30% din intregul electorat roman sa se prezinte la vot pentru ca amendamentul la Articolul 48 sa fie adoptat. Conform datelor oficiale, in intreaga lume sunt aproximativ 18 milioane de cetateni romani cu drept de vot, adica persoane care locuiesc in Romania ori in afara Romaniei, au peste 18 ani si detin un buletin de identitate ori pasaport romanesc valabil, si un cod numeric personal. Restul romanilor ori cetatenilor romani care nu ideplinesc aceste conditii nu pot vota.
 
Pragul electoral necesar
Concret, deci, e nevoie ca cel putin 5,4 milioane de cetateni sa se prezinte la referend si sa voteze. Daca consideram ca 10% din voturi ar putea fi anulate din diferite motive, e necesar ca cel putin 6 milioane de cetateni sa se prezinte la vot. La prima vedere, numarul acesta pare sa intimideze si sa descurajeze, o impresie pe care mizeaza cei care se opun referendumului.
Am ajuns la ultima suta de metri si se impune sa ne continuam alergarea cu toata convingerea, perseverenta si determinarea pina la capat. Din 2006 incoace ati dat 3 650 000 de semnaturi pentru Articolul 48 si trebuie sa dublam acest numar pentru revizuirea lui prin prezenta la vot. Se poate, dar avem nevoie de mobilizare. Incepind chiar de astazi sugeram cetatenilor tarii sa faca din referend preocuparea lor principala zilnica si subiectul lor principal in discutiile cu cei din familie, biserici, parohii, omilii si persoane terte. Sa-si incurajeze prietenii, colegii si pe toti ai lor sa mearga la vot.
 
De ce e nevoie?
Vom coopera cu celelalte grupuri pro-familie din Romania si ne vom coordina eforturile pentru mobilizarea publicului in spatele referendumului. In principal, avem nevoie de voluntari care sa distribuie fluturasi si materiale in sprijinul referendumului peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. Avem nevoie de mii de voluntari.
Intentionam deasemenea sa facem intruniri cetatenesti in diferite orase si localitati din Romania pentru mobilizarea publicului. Nu mizam pe acces la mass media. Dimpotriva, ne asteptam ca mass media sa ne stea impotriva, sa dezinformeze, sa distorsioneze mesajul nostru si al vostru, sa va descurajeze, sa atace Biserica, persoanele si organizatiile cetatenesti care promoveaza referendumul, si sa acorde spatiul generos celor care ni se opun.
 
Repetam: avem nevoie de mii de voluntari. Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa office@alianta-familiilor.ro. Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.
 
Sali de conferinte: Cei care ne puteti pune la dispozitie sali de conferinte unde ne putem intilnii cu voluntarii si cetatenii, va rugam sa ne scrieti.
Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!
Va multumim!
Alianta Familiilor din Romania!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă