"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
„Mărturisesc și eu că astfel se trăia în București prin 1985. Nici în alte orașe mari nu era mai bine. Prin iarna lui 86-87 locuiam în centrul Bucureștiului, aproape de Intercontinental – Batiștei. Și ce să vezi într-o dimineață? Paharul cu apă lăsat seara pe masa din sufragerie avea gheață. Deci în acea noapte în casă nu erau nici 6-7 grade C! Desigur că alimentarele din centru erau mai bine aprovizionate, dar doar câteva ore sau zeci de minute pe zi. Iar la coadă se stătea muuult mai multe ore. În schimb, pentru cine cunoștea, exista Casa de comenzi Mercur, prin care puteai să te aprovizionezi, ca simplu muritor de foame, foarte bine, dacă nu comandai prea des. Dar în provincie nu exista așa ceva. Mulți provinciali se bucurau de o delegație la București, reușind să aducă de pe acolo bunătăți din alimentări, chiar dacă era vorba doar de cornuri cu lapte sau ciocolată (chinezească, bineînțeles). Aceasta era realitatea hâdă comunistă, nu mai vorbesc de minciuna oficială de prin instituții, licee, facultăți, etc. Și de programul TV de 2 ore/zi!! Care începea cu Telejurnal și se sfârșea cu Telejurnal. Circula gluma cu probabila Marea Unire – TVR să ajungă să unească cele 2 Telejurnale… Și ca să punctez: datoria externă a României a fost plătită integral până la data de 12 aprilie 1989! Nebunia a continuat însă pe mai departe…. Ce folos??? Din comunismul naționalist am căzut în capitalismul internaționalist, nereușind să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniști și securiști din conducerea Țării în Piața Universității din primăvara-vara lui 1990! Punctul 8 din Proclamația de la Timișoare!”
La această mărturie istorică voi adăuga următoarele:
Da, s-a întâmplat și în apartamentul nostru să ne trezim cu apa înghețată în pahare sau sticle. Chiar exista o glumă tristă: „Dacă vrei să nu îți înghețe iarna apa bag-o în frigider!”.
Adevărat, la magazinele din centru se găseau mărfuri ce lipseau în restul Bucureștiului; dar se găseau (cum spune și Cristian) doar în cantități foarte mici, care se epuizau în cel mult o jumătate de oră, foarte rar într-o oră sau două. Cozile durau ore întregi, uneori peste cinci-șase ore. Pare o fantezie sau o glumă, dar a fost o tragică realitate. Totuși în Scrisoarea unui tată sunt folosite ca reper pentru că trebuia să pretinzi că există ceva bun (multe lucruri bune, de fapt!) în Comunism. Altfel erai încadrat la „dușmanii regimului” și urmau represalii grele.
Casa de comenzi Mercur avea prețuri foarte mari pentru un om obișnuit. Scrisoarea lui Mihai-Ion-Petre Aldea este a unui tată cu patru copii. Ca urmare, posibilitățile de comandă erau reduse. Mai mult, nu aveai voie să comanzi la această „casă de comenzi” mai mult de odată pe lună, cel mult de două ori; iar cantitățile erau și ele limitate.
Existau magazine „pe valută”, dar din care puteau cumpăra doar străinii sau persoane cu funcții importante, care puteau justifica legal valuta. Căci deținerea valutei de către omul obișnuit era practic interzisă. Mai precis, cerea proceduri foarte complicate (inclusiv declarații scrise pentru motivul încercării de a obține valută), în lipsa cărora posesorul era pasibil de pierderea locului de muncă și pușcărie.
Ciocolata chinezească amintită de Cristian era una dintre „valutele forte” ale vremii. Față de ciocolata produsă de statul zis român era o delicatesă. Era și învelită într-un staniol frumos. Ca urmare, era căutată și tezaurizată, de multe ori fiind folosită ca „dar” (= șpagă) pentru funcționari, medici, milițieni etc., alături de săpunurile „Fa” și alte produse care acum ar stârni râsul.
Termenul de „comunism naționalist” este un oximoron de același calibru cu „îmbunătățiri rele”. Comunismul este prin definiție anti-național. Toate regimurile comuniste din istorie au nimicit cultura națională a țării sau regiunii stăpânite. Termenul ar fi ironic, dacă nu ar fi folosit de unii ca și cum ar fi logic; în realitate el se referă la „comunismul regionalist” sau la „comunismul baronilor locali”. Comunismul regionalist folosea, într-adevăr, forme denaturate de naționalism în sprijinul regimului. Stalin a făcut primul acest lucru, pentru a nu pierde războiul (filmul rusesc Popa [Поп], greșit tradus la noi Preotul, este un exemplu tipic de „naționalism comunism” în care până și religia este pervertită să susțină regimul satanic al Comuniștilor).
Comentatorul Cristian este foarte optimist atunci când spune că nu am reușit „să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniștii și securiștii din conducerea Țării”. Eu văd că până astăzi suntem, din nenorocire, conduși de aceleași călăuze oarbe. Și sunt destui care se pregătesc să îi voteze din nou în 2024, sub cele mai prostești pretexte.
Am publicat în numărul trecut al seriei o scrisoare din Noiembrie 1985. Aceasta a fost scrisă de Mihai-Ion-Petre Aldea (nume de scriitor/poet Mihai Gh. Aldea) și trimisă „la Partid” la sfârșitul lunii amintite. Deoarece credem că pentru cititorul de astăzi textul poate să fie neclar, am socotit folositor să aducem unele lămuriri:
a. Era practic interzis înainte de 1989 ca un cetățean să se plângă de Partid, Stat, Guvern, Președinte etc. Orice act de acest fel era tratat ca o acțiune împotriva regimului și se pedepsea după vrerea autorităților.
b. Erau permise plângeri personale și la persoană. Ceva de felul „angajatul X mi-a făcut/zis cutare lucru”. Chiar și acestea, însă, trebuiau făcute astfel încât să nu pară o critică a regimului! Ba pe cât se poate trebuia subliniat că fapta contravine politicii de Partid, Stat etc.
c. Plângerea trebuia să fie punctuală, limitată. Prea multe puncte te declarau „nemulțumit”, sau chiar „răzvrătit”, deci împotriva regimului. Și se soldau cu pedepsirea ta, cu sau fără pedepsirea celor vinovați.
După cum se poate vedea, scrisoarea Un orășel de provincie în TITAN (numită de noi O scrisoare de tată) încalcă toate aceste reguli fundamentale. Riscul pentru autor era mare: în cel mai bun caz mustrare din partea superiorilor de la locul de muncă și sancțiuni financiare; în cel mai rău caz pușcărie și pedepse pentru membrii familiei.
Încercând să se apere de cel mai rău caz, autorul începe cu o captatio benevolentiae:
”Este bine că trăim civilizat în blocuri cu încălzire centrală și apă curentă. Este bine că gătim învârtind butoanele aragazului. Este bine că ne luminăm apăsând comutatoarele electrice.”
Doar că textul arată că, departe de a se trăi civilizat în acele blocuri, se trăia în condiții cumplite, necivilizate. Iar „realizările” enumerate există doar uneori și parțial, după cum se vede în document (confirmat, de altfel, de nenumărate alte surse). Tot pentru captarea bunăvoinței cititorilor sus-puși ai scrisorii, autorul folosește în încheiere o frază ceaușistă, repetată de dictatorul vremii. Care pretindea și să lăuda că prin distrugerea satelor și mutarea forțată a oamenilor în blocuri le-ar fi asigurat ”condiții de viață echitabile, socialiste, comuniste”. Ca urmare, autorul insinuează că nu cere nimic altceva decât respectarea „voinței Conducătorului”, sau cel puțin a declarațiilor acestuia.
Însă realitatea descrisă este cumplită, iar locuitorii de astăzi ai României cu greu și-o pot închipui (cu excepția unui procent mic de oameni extrem de săraci).
Faptul că magazinele alimentare, numite de Comunism, ingenios, „Alimentare”, ofereau pe rafturi (pct. 1 din scrisoare) doar „oțet, bulion și gemuri” (sau, respectiv, „oțet, bulion și compoturi”) este o realitate bine atestată. Este adevărat, acestea erau așezate frumos, rânduri-rânduri și piramide, ca să fie „Alimentarele” pline cu ceva. Este adevărat, în spatele tejghelei se mai găsea „câte ceva”, pe sub mână. Tot adevărat este că mai apăreau și dispăreau iute, meteoric, produse mult căutate precum săpunurile „de rufe” sau „de spălat”. Însă în esență, în uriașa majoritate a timpului, acestea erau produsele de pe rafturi.
„Aprozarele” ar fi trebuit să fie locurile de cumpărat legume și zarzavaturi pentru locuitorii cartierelor. În realitate, aceștia băteau drumul până la piețele în care, la tarabe, țăranii își vindeau produsele. Pentru că în „Aprozare”, de obicei, cam bătea vântul. Cartofii veneau rar, ceapa și mai rar, alte produse erau rarități.
Lipsa apei era o regulă, prezența ei o excepție. Fiecare casă avea ligheane sau găleți pline cu apă ca să poată goli veceurile de excremente. Se umplea cada cu apă, dacă dopul ținea, atunci când venea apa, ca să fie pentru când se oprea. La cișmele și fântânile din orașe se făceau cozi de către locuitorii la bloc; priviți cu milă și temere de cei care încă aveau case cu curte.
Lipsa instituțiilor locale a fost și a rămas o problemă uriașă în toate cartierele comuniste. Aproape toate „completările” făcute după 1989 s-au datorat unor inițiative private, desigur.
Lipsa „luminii”, adică a curentului electric, era iar o constantă a vremii. În numele economiei pentru „plata datoriei externe” și „ocrotirea mediului”.
Dar cea mai grea problemă era frigul. Caloriferele erau în cel mai bun caz dezmorțite cât să nu înghețe și să nu se spargă. Mihai Gh. Aldea avea o mare pasiune pentru știință, prin urmare avea termometre (cu greu cumpărate) care să îi arate temperatura cât mai precis. Cele „6-7º C” în casă au fost constatate repetat, prin măsurători cu mai multe termometre. Este adevărat că în instituții sau în fabrici/uzine se făceau un fel de sisteme de încălzire improvizate (se punea o rezistență lungă într-un locaș „în șarpe” săpat cu încăpățânare într-o cărămidă sau într-o bucată de BCA și gata „reșoul”). Doar că erau cam ilegale (și deseori „vânate” de Partid, căci „măreau consumul electric”). Și, totodată, erau imposibil de folosit în case atunci când se oprea curentul!
Ca urmare, copiii își făceau lecțiile în casă la 6-7º C, cât mai gros îmbrăcați, dârdâind, la lumina lumânării. Iar când revenea curentul, auzeau la radio cântându-se „copiii României sunt cei mai fericiți copii”!
Toate aceste realități sunt pe scurt înfățișate în scrisoarea lui Mihai-Ion-Petre Aldea. Scrisoare ce a avut cel mai bun destin pentru autor: a fost complet ignorată de autorități. Cel puțin oficial. Rămâne însă ca un alt document, ca o altă mărturie, alături de nenumărate altele, pentru „binele Comunismului”. Un bine strict declarativ. Și în care cred numai cei care au uitat că pentru a o duce bine în Comunism trebuia fie să devii torționar sau colaborator cu torționarii, fie să furi, minți, înșeli din răsputeri, riscând mereu ca regimul să te pedepsească drastic pentru că te descurci.
Patriotica propagandă anti-românească încearcă de ceva vreme să ne convingă „ce bine era pe vremea Comunismului”. Peste trei sute de mii de Români încarcerați pentru Credință sunt „binele de pe vremea Comunismului”. Trupele sovietice în România, jafurile nesfârșite, violurile, crimele, tâlhăriile sovietice, sunt tot „binele de pe vremea Comunismului”. Zecile de pușcării și lagăre politice, cu condiții de o ferocitate extremă, sunt de asemenea „binele de pe vremea Comunismului”.
Ca fapt divers, chiar săptămâna trecută a vrut cineva să viziteze Memorialul Pitești, împreună cu copiii: să vadă cum petreceau deținuții politici Crăciunul. I s-a explicat la telefon că Memorialul Pitești este închis până la jumătatea lunii Februarie, deoarece este prea frig pentru personal. Pe site scrie doar „Memorialul este închis iarna între 2 decembrie 2023 și 14 februarie 2024.”, fără explicația amintită, dar se subînțelege.
Că este prea frig pentru personal cred, căci am fost acolo în zile mai reci! Dar este prea frig pentru personal deși există astăzi aeroterme și personalul are haine groase. Iar iarna este chiar blândă. Gândiți-vă cum era în iernile grele ale anilor ’50 și ’60 ai secolului XX pentru deținuții îmbrăcați într-o zeghe zdrențuită. Fără alte haine, fără încălzire, fără perne, plăpumi etc. Și, mai mult, aproape fără mâncare! Acesta este binele Comunismului.
Iar dacă vreun naiv sau vreun mincinos va spune ”Aceștia erau dușmanii sistemului, supușii Partidului o duceau bine!” afirmația este de o absurditate dureroasă. Pentru că în afara pușcăriilor și lagărelor politice exista închisoarea națională care era statul comunist.
Captură de ecran de pe site-ul Memorialului Pitești www.pitestiprison.org/cu programul de vizită. Vă îndemn din suflet să îl vizitați. Vă va ajuta mult să înțelegeți și Comunismul, și sfințenia celor care i s-au împotrivit, și faptul că Binele învinge.
Sunt adevăruri ce trebuie spuse. Unul dintre acestea este îndemnul:
Nu vă mai dați copiii la școală, educați-i acasă.
Homeschoolingul sau „învățarea acasă” este o tradiție veche în întreaga lume. La Români, era întregită prin școala de duminică (sau de sâmbătă): preotul cu băieții, preoteasa cu fetele, se adunau în curtea bisericii unde se învățau, alături de gândirea sănătoasă și cuvântarea sănătoasă și cititul, scrisul, socotitul. Cei care voiau mai mult, puteau să învețe și mai mult. Dar, după cum mărturisește cu năduf Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, Românii alegeau, în uriașă majoritate, să se oprească la cele ale lor: Biblia și rugăciunile, tâlcuirile Sfinților, datinile bătrânești, proverbele și zicătorile, basmele și basnele, doinele și baladele, snoavele, ghicitorile și legendele și tot așa; cititul, scrisul și socotitul se foloseau la nevoie. Cunoștințele folositoare se țineau în minte și în inimă. Și aproape toate, după cum vedem, se învățau în familie, la biserică, între rude și prieteni, într-un cuvânt, în obște (parohie). Dar cei care voiau mai mult? Cei care voiau să învețe un meșteșug, o meserie, ceva? Cei care voiau să învețe limbi străine sau științe înalte?
Pentru meșteșugurile sau meseriile ce nu se puteau învăța în obștea părintească (natală), se afla ucenicie. Adică se mergea la vreun meșter sau la vreo meșteră, și să dedea băiatul sau fata în grijă. Dacă se vedea că este copilul potrivit pentru meșteșug. Și învăța astfel copilul, unul la unul, de la meșter(ă), tot ceea ce era de învățat, ba și ceva mai mult. Căci meseria se fură, adică trebuie să știi să preiei de la meșter(ă) dincolo de ceea ce se pricepe să îți arate, să îți spună.
Limbi străine? O parte se învățau chiar în cătun ori sat. De obicei fiecare preot știa ceva slavonă, sau latină, sau greacă veche – limbile internaționale ale vremii. Iar pentru cei care voiau să învețe mai mult, ori altfel de științe decât cele cunoscute de fruntașii satului, erau felurite școli mânăstirești. Mai „proaste” (mai simple), la mânăstirile mai mici, mai „înalte”, la mânăstirile mai mari. Sau chiar școli domnești (academii domnești) la „mânăstirile domnești”, precum Nucet (Cozia), Putna, Tismana, Neamț etc. Doar că la aceste școli mânăstirești mergea omul (bărbat sau femeie) atunci când era destul de mare (și de chibzuit). Undeva după 16 ani, de obicei după 18.
Stânga, Socialiștii, Comuniștii etc., au preluat școlile de la Biserică și oameni. Au zis ei că oamenii sunt prea proști ca să știe ce au de învățat. Hotărăsc ei, luminații și iluminații geniali, ce trebuie să învețe omul. Obligatoriu! Dar pe banii oamenilor, bineînțeles – din care și-au tras totdeauna partea cea mai mare pentru trăsuri și cai, sau pentru mașini mai apoi, pentru neveste, copii, amante, copii din flori, rude, relații, plimbări, vacanțe, case, castele, ospețe și tot așa. Cumva, în iluminarea adusă de școala obligatorie a statului, libertatea oamenilor s-a tot împuținat. În numele progresului, siguranței, bunăstării. Doar că oamenii, deși înconjurați de sclavi mecanici, electro-mecanici sau electronici, deși cu apă și căldură la robinet sau lumină la buton, sunt tot mai slabi, mai nefericiți, mai sclavi.
La început, căci fără momeală peștele greu se prinde, școlile de stat erau făcute să pară „pentru oameni”. Se alegeau, adică, pe cât mai mult cu putință, dascăli pasionați. Adică oameni care cu tot sufletul voiau să îi învețe pe copii lucruri bune. Și chiar se promovau, prin programa școlară, lucruri bune. Astfel încât orice împotrivire față de școala de stat să pară nebunie. Apoi, pas cu pas, au început să se schimbe și felul în care erau aleși viitorii dascăli, și felul în care erau pregătiți, și programa școlară… totul. Astfel încât să se asigure statuluiproducția de sclavi. Dascălii adevărați au rămas – și rămân – ca niște oaze într-un deșert cumplit. Ca niște oaze… și ca momeală pentru pești.
Dar, dincolo de trecut, ce se întâmplă astăzi? După observațiile mele, după ceea ce am auzit de la mii de copii aflați în școli sau absolvenți ai acestora, școlile, și mai ales liceele, au devenit o cloacă împuțită. Pricină pentru care sfătuiesc și îndemn pe părinți să își educe copiii acasă; să facă, după cum se spune mai nou, homeschooling. Sfat și îndemn asupra căruia voi reveni mai jos.
Acum vreo o lună de zile, m-au întrebat câțiva părinți la ce liceu să se gândească pentru copiii lor (aceștia nu erau de față). Și am dat același îndemn: încercați să găsiți un mijloc pentru școala de acasă, căci e de mii de ori mai bine decât în liceu. Au fost uimiți de părerea mea proastă față de sistemul liceal al statului zis român. Le-am explicat faptul că încă din clasele de gimnaziu pornografia și drogurile se răspândesc puternic printre elevi; că există foarte multă violență fizică și psihică. Și că în liceu acestea sunt deja mod de viață. Că elevii, în uriașă majoritate – din experiența mea, peste 90% dintre elevi –, ies din liceu având experiența drogurilor și căzuți în desfrâu. Desfrâu cu consecințe cumplite asupra sănătății fizice și psihice a omului, un mijloc eficient pentru transformarea omului în sclav și ruină. Desfrâu promovat de stat prin toate mijloacele și pretins „normalitate” (căci este normal să fii sclav, nu?). Că sunt nenumărate răutățile din licee, de la bătăi de joc la bătăi propriu-zise și umilințe. Părinții se uitau la mine ca la nebun. ”Am fost și noi în liceu”, mi-au spus ei, ”și nici pe departe nu era așa!”. Am zâmbit trist. Am încercat să le explic faptul că lucrurile s-au schimbat. Și că ei trăiesc în altă lume decât cea în care trăiesc copiii lor. Nu m-au crezut. Și la politicoasa despărțire, i-am văzut dând ochii peste cap pentru ciudățeniile spuse de mine. După vreo două săptămâni, în treacăt pe la aceeași părinți, la televizorul deschis se comenta despre consumul (mare) de droguri în licee; despre violențele din licee; despre profesori abuzivi, elevi abuzivi, elevi criminali etc. Cei doi oameni dragi mie aveau o anume vinovăție în priviri. Nu am spus nimic despre aceasta. I-am lăsat să cântărească ei lucrurile: sunt copiii lor. Și, spre deosebire de statul (neo)comunist, noi nu hotărâm în locul părinților; chiar și dacă se întâmplă să fim siguri că știm mai bine.
Un liceu adevărat, românesc, au visat și martiri precum duhovnicii Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu și mulți alții. Un liceu în care să se învețe gândirea sănătoasă, cuvântul măsurat și înțelept, munca adevărată, alături de cel câteva materii de care are cu adevărat nevoie un licean. De ce au visat la asta? Pentru că liceele noastre sunt pe un drum greșit încă din perioada interbelică; dar au accelerat după instaurarea Comunismului și sunt în cădere aproape liberă din 1990 încoace.
În primul rând, în liceu ești silit să înveți nenumărate lucruri nefolositoare pentru tine. Din zece mii de absolvenți de liceu sunt doar câțiva care folosesc vreodată în viață matricele de la matematică sau inducția eletromagnetică de la fizică; ori și mai puțini care au nevoie să știe ceva despre benzen (C6H6) sau formaldehide. Liceu ar trebui să fie o școală de specialitate, nu o uriașă ciorbă de specialități (vârâtă pe gâtul copiilor sub pretextul aberant al „culturii generale”). Pe de altă parte, cei care învață acasă își pot alege materiile care le sunt cu adevărat folositoare – adică cele potrivite cu drumul pe care vor să meargă. Și având mai puține materii – dar cele care îi interesează! – le pot învăța mult mai bine. Și le rămâne timp și pentru alte lucruri! În al doilea rând, în liceele de astăzi există o uriașă presiune socială pentru curvia cea mai murdară, pentru sclavia față de corporațiile producătoare de articole „de modă”, pentru fățărnicie, pentru „șmecherie”, pentru vorbărie goală sau/și spurcată, pentru beție și droguri etc. Elevii sunt îndoctrinați să creadă că valoarea este dată exact de lucrurile fără valoare și pentru care sunt înrobiți și pierd tot ce au cu adevărat valoros. Iar cei care nu se supun îndoctrinării sunt persecutați, de multe ori cumplit.
Cei mai mulți dintre părinți nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce sunt cu adevărat liceele. Sau, dacă știu, nu le pasă – pentru că ăla este și nivelul lor. Sau, dacă le pasă, sunt prea slabi sau resemnați ca să facă ceva. Există însă o cale de a-ți scăpa copiii de aceste fabrici de „idioți utili/inutili”: învățatul acasă (homeschooling). Această metodă funcționează cu succes. Și în România, și în alte părți. Cine are urechi de auzit, să audă!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Atunci când citiți o asemenea declarație
gândiți-vă că dacă 9% „au declarat că au consumat cel puțin o dată un tip de droguri” în realitate proporția este mult mai mare (adesea doar unul din cinci sau chiar doar unul din zece copii/adolescenți recunosc adulților o faptă pe care știu că adulții o dezaprobă).
Atunci când citiți că un studiu arată că „unul din cinci adolescenți din România își începe viața sexuală înainte de 15 ani” puteți să fiți siguri că mai puțin de unul din cinci termină liceul fără să o fi început.
Iar mediul „școlar” este principalul ferment al acestor otrăviri în masă, este locul în care se materializează toate ispitele promovate de mass-media.
Tuturor ni se poate întâmpla – ni se întâmplă! – să ne contrazicem. Ni se întâmplă asta mai ales acolo unde rânduiala, sau principiile, nu ne sunt limpezi; ori nu ne-au devenit obișnuință. Și este bine dacă ne trage cineva de mânecă, dacă ne arată cineva că am greșit: putem să ne îndreptăm.
Dar ni se întâmplă uneori să greșim chiar în cele mai obișnuite ale noastre, în cele în care pare că suntem bine așezați. Este foarte rău, căci asta înseamnă că nu eram așezați în acelea, ci doar părea. Adică aveam – și poate încă avem – o anume fățărnicie; iar aceasta este o cumplită despărțire de adevăr (și de Adevăr!).
M-am gândit la aceste lucruri văzând unii influențări, de obicei patrioți și anti-globaliști, plini de fericire ranchiunoasă față de inculparea lui Donald Trump de către Neo-Comuniștii din New York. Absurdul poziției ar fi ridicol dacă nu ar fi tragic. Și dovedește o fățărnicie patriotardă extrem de primejdioasă – și pentru purtători, și pentru cei care îi urmează. Să o luăm pas cu pas!
Official portrait of President Donald J. Trump, Friday, October 6, 2017. (Official White House photo by Shealah Craighead) source: en.wikipedia.org
1. Sunt încredințat că Donald Trump are multe lipsuri și defecte. Printre altele, omul a folosit nenumăratele goluri din sistemul american de taxare pentru a reduce taxele și impozitele plătite. Ceea ce poate fi imoral, dar nu este ilegal. Și, mai mult, este făcut de către absolut toate firmele mici, mijlocii, mari și foarte mari care pot să facă asta. Un exemplu de la noi este OMV, care își bate joc de Români cu toată bucuria. Ce-i drept, Donald Trump are și calități. Printre altele, exact faptul că a vorbit deschis despre aceste goluri din sistem, dinadins lăsate pentru puternici. Și i-a provocat pe politicieni, repetat, de-a lungul deceniilor să le închidă. Lucru pe care l-a făcut, de altfel, și în campania sa electorală din 2016, spre furia familiilor Clinton, Obama, Gates etc. Ceea ce, trebuie să recunosc, mi l-a făcut mai puțin antipatic decât îmi era înainte. Cu toate că îmi este străin stilul american – un stil clasic american, de fapt – al bărbatului puternic, dar și lăudăros, priceput în afaceri și luptă, dar și îngâmfat.
2. Totuși, în cazul de față, nu este vorba despre simpatii și antipatii (decât, cel mult, pentru oamenii cu un I.Q. atât de redus încât judecă politica pe temeiul unor asemenea simțăminte goale). Aici este vorba despre o luptă vitală între Neo-Comuniști și cei care li se împotrivesc – în SUA și în restul lumii. Ori o asemenea situație trebuie privită, cântărită, judecată și înfățișată mai departe după adevăr.
3. Adevărul este că așa-zisul „caz Donald Trump” de la New York este o înscenare ce ar fi jalnică dacă nu ar fi tragică sau chiar demonică; și care amintește 100% de procesele bolșevice din vremea lui Stalin. Un prim punct extrem de grav este al procurorului ce a înscenat… scuze, instrumentat cazul: Procurorul-Șef din Manhattan, Alvin Bragg.
Acesta este un procuror corupt și incompetent, sub care infracționalitatea crește vertiginos în New York. Ar fi doar incompetent, dacă nu ar săvârși numeroase acte ce corespund exact definiției primare date de DEX 2009 pentru corupție = ”Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.”. Procurorul amintit nu doar că nu a luat măsuri pentru combaterea criminalității, dar chiar a scăzut pedepsele pentru multe infracțiuni, pe altele le-a transformat în contravenții etc. (link aici). Dar unele dintre lucrurile pe care avea datoria să le facă și nu le-a făcut (deci este corupt!) sunt de o importanță extraordinară pentru Statele Unite ale Americii și pentru întreaga lume.
De pildă, acest procuror nua acționat în niciun fel în ceea ce privește cazul teribil al lui Hunter Biden, fiul actualului Președinte SUA, Joe Biden. Spun caz teribil deoarece este un caz legat de siguranța națională a SUA, un caz în care există dovezi absolut clare, direct de la Hunter Biden, că acesta și tatăl său, adică Familia Biden, au săvârșit nenumărate acte de corupție inclusiv împotriva intereselor esențiale și siguranței naționale a SUA. Aceste dovezi au ieșit la iveală deoarece Hunter Biden, se pare din pricina întrebuințării cocainei, și-a uitat laptopul la un atelier de reparații de calculatoare. Acest atelier l-a vândut apoi unor jurnaliști. Este dovedit, subliniem, este dovedit, inclusiv prin audieri în Congresul SUA, dar și prin felurite documente – unele scoase la iveală din arhivele Twitter de către Elon Musk – faptul că FBI s-a implicat în mușamalizarea și oprirea anchetei asupra cazului Hunter Biden – Joe Biden, pentru a asigura câștigarea alegerilor de către Joe Biden! Acest șir de infracțiuni împotriva siguranței naționale săvârșit de FBI a fost deplin dovedit în ultimele luni. La fel a fost dovedită implicarea Familiei Biden în acte de corupție în Ucraina – lucru cu atât mai tragic în contextul războiului de față. (Așa cum, de pildă, agentul FBI ce declara că Donald Trump ar fi omul Rusiei a fost dovedit a fi, în fapt, chiar el omul Rusiei, deci acuzațiile împotriva lui Trump… o manevră rusească!) Repetăm: aceste fapte au fost dovedite de documente puse la dispoziția autorităților și publicului, dar și de mărturii în Congres, făcute în direct (și, bineînțeles, înregistrate și aflate la dispoziția publicului și autorităților). Față de toate acestea – și altele asemenea – procurorul Alvin Bragg nu a avut nicio reacție.
Și mai tragic este faptul că în ultimele săptămâni s-a dovedit faptul că Familia Biden a primit și primește sistematicmilioane de dolari de la China Comunistă – indirect și direct. Da, de la acea Chină despre care în România ni se spune că este chipul răului și că trebuie să nu avem nicio relație cu ea! De la acea Chină despre care Joe Biden pretindea în alegeri că l-ar susține pe Trump! Din această Chină vin, repetăm milioane de dolari pentru Familia Biden. Dovedit, clar și incontestabil, cu extrase de cont din băncile care au primit banii. Față de toate acestea – acte ce ating vital interesele naționale SUA – procurorul Alvin Bragg nu a avut nicio reacție. Nici față de nenumărate acțiuni infracționale ale BLM, nici față de multe altele.
Ceea ce este, de fapt, de înțeles pentru acest procuror corupt: este omul Democraților, adică al Partidului Democrat, adică al partidului care a lansat mișcarea BLM, care l-a adus pe Joe Biden l-a putere în SUA, care a provocat războiul din Ucraina, care a înființat și susținut (până astăzi) KKK și care… care l-a adus pe Alvin Bragg în funcția de Procuror-Șef al Manhattan-ului! Căci, da, Alvin Bragg este membru al Partidului Democrat și a fost pus procuror de Partidul Democrat.
Același Alvin Bragg, care îi lasă în pace pe Bideni cu toate dovezile despre infracțiunile lor, are o deosebită înțelegere și pentru alți infractori. De pildă, a hotărât că incendiatorii nu au de ce să fie reținuți pe perioada cercetărilor. Nici spărgătorii de case ori de mașini. Nici răpitorii. Nici măcar violatorii de copii!
Pe de altă parte, însă, de la numirea sa în Manhattan la începutul lui 2022 Alvin Bragg a încercat de nenumărate ori să îl pună sub acuzare pe Donald Trump. Și, până la urmă, iată, a reușit.
4.Punerea sub acuzare sau indictment-ul este o acțiune care în New York are o formă mai specială: un proces fără apărare. Da, nu este o glumă: punerea sub acuzare se face în New York printr-un proces fără apărare, doar cu acuzare – realizată de Procuratură.
Mai precis, este adunat un juriu – numit ”mare juriu” pentru aceste cazuri – pe care Procuratura încearcă să îl convingă de faptul că „este mai probabil să se fi făcut o infracțiune decât să nu se fi făcut”. Pentru a-l convinge prezintă ce vrea ea – Alvin Bragg fiind dovedit ca procuror ce ascunde probele care îi dezvinovățesc pe cei țintiți. Iar marele juriu trebuie, pe baza acelor probe, să aprobe sau să respingă cererea Procuraturii de punere sub acuzare. Repetăm, pentru că ni se pare esențial, fără să existe apărare. Ca urmare, după cum observa și avocatul expert Weinstein (de la firma Jones Walker din Miami), este extrem de rar ca marele juriu să respingă cererea Procuraturii. Ceea ce, totuși, s-a întâmplat repetat în cazul Donald Trump. Iar în alte cazuri însăși Procuratura a renunțat să mai ceară punerea sub acuzare după ce și-a dat seama că „probele” nu conving pe nimeni. Până când, iată, a izbutit să facă acceptată, în cele din urmă, o punere sub acuzare.
Ajungem astfel la următorul punct,
5. De când a intrat în cursa electorală pentru alegerile din 2016 Donald Trump a devenit ținta unor persecuții juridice sistematice și neîncetate.
Oamenii cu un nivel scăzut de inteligență, desigur, nu se întreabă: ce are sistemul cu acest miliardar?
Pentru că singurul răspuns este: acestmiliardars-a ridicat împotriva sistemului!
Lucrul acesta este ușor de văzut pentru oricine urmărește obiectiv acțiunile juridice împotriva lui Donald Trump: acuzații de hărțuire sexualădovedite ca false, acuzații de agresiune sexualădovedite ca false, acuzații de corupțiedovedite ca false, acuzații de deținere ilegală de documente secretedovedite ca false, acuzații de finanțare și susținere ruseascădovedite ca false, acuzații de finanțare și susținere chinezeascădovedite ca false etc., etc., etc. Între timp, însă, asemenea acuzații au fost dovedite ca adevărate pentru Democrații care îl acuzau pe Donald Trump. Însă, ”întâmplător”, împotriva lor nu s-a luat nicio măsură.
S-a ajuns până la nivelul la care audierile din Congres dovedesc infracțiuni ale Democraților, unele extrem de grave, iar „Justiția” SUA și celelalte autorități SUA nu iau nicio măsură.
Un exemplu simplu este al acțiunilor din 6 Ianuarie 2021. Donald Trump a îndemnat la proteste pașnice și a subliniat că toate acțiunile susținătorilor săi trebuie să fie și vor fi legale. Mai mult, față de apelul unor incitatori, a cerut mobilizarea Gărzii Naționale care să apere Congresul de acești incitatori. El fiind, atunci, Președintele în funcție al SUA! Ei bine, Democrații au refuzat chemarea Gărzii Naționale! După care a avut loc demonstrația din 6 Ianuarie 2021, în cadrul căreia manifestanții au intrat în Congresul SUA, cicăilegal. Spunem cică pentru că Partidul Democrat ce a pretins că în 6 Ianuarie 2021 ar fi fost o tentativă de lovitură de stat condusă ori cel puțin instigată de Donald Trump – repetăm, Președintele în exercițiu al SUA în acel moment – a ascuns publicului zeci de mii de ore de înregistrări video și audio de la demonstrație și din Congresul SUA (din amintitul 6 Ianuarie). Însă, ce arată acele înregistrări? De ce au fost ascunse de Democrați? Ei bine, ieșite la lumină acum câteva săptămâni, înregistrările arată că Poliția și FBI-ul, controlate de Partidul Democrat, sunt cele care au deschis baricadele și au îndemnat manifestanții să intre în Congres, ba chiar i-au condus pe culoarele și sălile acesteia! Adică acțiunile din 6 Ianuarie 2021 au fost instigate, organizate și conduse de către Partidul Democrat prin Poliție și FBI. Una dintre țintele acțiunii a fost – și încă a rămas! – fostul Președinte SUA Donald Trump, care încă este pus sub acuzare de către „Comitetul” Democrat ce s-a însărcinat să judece acțiunile (pentru care Partidul Democrat este vinovat!).
Presa neo-comunistă din România, ca și cea din SUA, prezintă de fiecare dată doar titluri de felul „Donald Trump este acuzat (iar) de…”. Uitând să spună că acuzațiile se dovedesc de fiecare dată nu doar false, ci și instrumentate de aceleași surse corupte ale sistemului ce urăște cetățeanul și libertățile sale.
6. Pe exact această linie se află, din toate punctele de vedere, și „punerea sub acuzare” obținută de numele odios Alvin Bragg. Pentru că, să ținem minte, acuzația este că Donald Trump ar fi încălcat regulile de finanțare ale unei campanii electorale în privința unor fonduri… pe care nu le-a folosit niciodată. Nu, nu este o glumă! Aceasta este punerea sub acuzare obținută de procurorul Partidului Democrat Alvin Bragg. O punere sub acuzare pentru o contravenție care este declarată de procuror infracțiune și din care lipsește legătura dintre presupusa acțiune și cel pus sub acuzare!
Situația este similară cu punerea sub acuzare a unui om pentru proasta administrare a unui cont la care nu a avut niciodată acces și de care nu a răspuns niciodată! Juridic, este o nebunie și o rușine. Dar la câte asemenea acte au avut loc în SUA ultimilor ani – de la escrocheria George Floyd, odiosul infractor prezentat ca martir, până la escrocheria cazului Hunter Biden –, ce mai înseamnă încă una? Și încă una? Și încă una? Statele Unite ale Americii nu mai alunecă în Comunism– cum preveneam acum ani de zile – ci au intrat clar într-un Comunism crunt, de cel mai clasic stil bolșevic, pe linia lui Troțki, Lenin și Stalin.
Ca o tușă de culoare, merită remarcat faptul că Procurorul Alvin Bragg tocmai a „strecurat” presei (de altfel aproape fățiș) informații despre votul pentru punerea sub acuzare. Acțiunea constituie o infracțiune conform legilor pe care acest „procuror” al Democraților ar trebui să le apere. Deci, conform practicii bolșevice, un infractor acuză un opozant politic de încălcarea legilor, ignorând atât faptele invocate cât și legile care s-ar aplica în caz!
7. O ultimă notă în această simfonie gotică o reprezintă bucuria oamenilor sistemului față de aparentul succes în paralel cu prăbușirea globală a influenței SUA.
Aceste zile sunt critice pentru poziția politică, economică și militară a SUA în lume. Tot mai multe țări „se leapădă de dolar”, deschizând calea unui nou sistem financiar mondial… dar și a prăbușirii valorii dolarului. Tot mai multe țări se despart economic de „influența” sau „dependența de” SUA, inclusiv așa-numiți „aliați tradiționali”. În Ucraina războiul, crimele și distrugerea continuă. Desigur, continuă și câștigarea unor sume uriașe din traficul… am vrut să spun comerțul cu gaze naturale, petrol etc. Apropo, tot mai multe țări își mută comerțul cu petrol în afara sistemului controlat de SUA și UE. Erdogan, Președintele Turciei, refuză să îl primească pe ambasadorul SUA. Etc.
Față de toate aceste lucruri, pare cel puțin ciudată concentrarea presei americane pe punerea sub acuzare a lui Donald Trump – act descris de mulți drept o infamie politică. La fel a politicienilor americani ai Partidului Democrat. Dar, până la urmă, este treaba lor.
Și a Românilor, totuși, căci România este un fel de feudă a Familiilor Clinton-Biden, cam în genul Ucrainei. Doar că România este în NATO și, oarecum, în UE. (Oarecum, după cum tocmai a arătat Austria, dacă vă aduceți aminte. A fost, totuși, demult, tocmai în 8 Decembrie 2022, iar acum e deja Aprilie 2023!)
Logic, sau, dacă vreți, după bun-simț, patrioții din România ar trebui să fie foarte îngrijorați de situația din SUA. Înaintarea Statelor Unite ale Americii în bolșevismul acesta dezlănțuit și nerușinat, cu folosirea abjectă a aparatului de stat împotriva opoziției politice, ar trebui să amintească de foarte mari suferințe din România. Teroarea anilor ’40-’50, oarecum moderată după 1956, cu sutele de mii de Români duși în lagăre și pușcării, cu milioanele de Români torturați de Securitate și Miliție… Iată ce ar trebui să aibă în minte Românii văzând aceste scene care, paradoxal, ca într-un roman de Kafka, se petrec totuși în SUA. Și dacă se petrec acolo, se vor repeta și în România.
Mai mult, poziția de lătrău isteric și prost a conducerii României – mai ales sub „Președinția” germană a ultimelor două mandate – a pierdut nenumărate ocazii economice și politice, a înmulțit datoriile și a izgonit aliați și chiar amici ai României. Ceea ce înseamnă că în noua lume multipolară ce se ridică la orizont România deține o poziție nu doar rea, ci din ce în ce mai rea.
Problema cu cei care conduc acum SUA este că sunt fie infractori prea îngroziți de ceea ce au făcut, fie puternici cărora nu le pasă de prăbușirea SUA. Dar care e problema cu patrioții din România? Patrioți care nu se tulbură că în timp ce criminali de război precum Obama sau Clinton sunt liberi, singurul Președinte SUA făcător de pace din ultimele decenii este la un pas de pușcărie; ba chiar se bucură de asta. Ca și cum faptul că „sistemul din SUA se dovedește și mai corupt” ar trebui să bucure!
Unii, într-un chip cu totul straniu, jubilează că Donald Trump a fost pus sub acuzare (adică este vinovat până se dovedește altceva!) pe motiv că „a criticat corupția din România”! În loc să o laude? Sau pentru că a lansat fraza cu „omul care poate rezolva problema corupției din România”… Cam așa se bucurau unii opozanți greci la venirea Turcilor în 1453 la Constantinopol. Până au intrat Turcii, le-au violat soțiile și fiicele, i-au omorât…
Și revin la primele rânduri ale eseului de față: sunt lucruri ce ar trebui să fie bine așezate în noi. Pentru orice om care se știe/crede patriot sau naționalist, primul lucru este Dumnezeu (fără Dumnezeu „patria” și „neamul” sunt cel mult vorbe, dacă nu concepte negative), apoi interesul național și patriotic. Prin urmare, orice asemenea situație se judecă prin sita interesului național și patriotic, întru Dumnezeu, fără imixtiunea (otrăvită) a simpatiilor și antipatiilor proprii. Altfel ne dovedim purtători și răspânditori de fățărnicie patriotarde, o fățărnicie totdeauna ucigătoare de suflete.
Și acum, în pragul unor mari schimbări ale lumii, când noi furtuni urmează să se abată peste Românime, așezarea sinceră înaintea lui Dumnezeu – și, prin El, înaintea Străbunilor din România Cerească – este nu doar o datorie sfântă, ci și o lucrare mai importantă ca niciodată. Să umblăm ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5.16-17). Iar pentru aceasta, Căutați întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6.33) Să ne ajute Domnul să facem aceasta și să Îl urmăm în Veșnicie!
România Străveche - Ancient Romania 