Referendumul pentru Familie – fleac sau esenţă?

Mulţi au fost „informaţi” că Referendumul pentru Familie este un fleac, o pierdere de vreme, de bani, de energie. Că nu ajută cu nimic România, care are probleme mult mai grave şi mai serioase decât definirea exactă a familiei. Probleme a căror rezolvare, se insinuează ori se declară făţiş, va fi întârziată sau oprită din pricina amintitului referendum.
Şi sunt mulţi oameni buni, corecţi, patrioţi, care ajung să creadă în această propagandă, fără să o analizeze logic, fără să se întrebe dacă este adevărată.

Bolşevicii lansaseră minciuna că în Biblie scrie „crede şi nu cerceta„; şi că, prin urmare, acesta ar fi un principu creştin fundamental. Mulţi i-au crezut, fără să cerceteze, deşi principiul biblic este „toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bun” (I Tesaloniceni 5.21); adică exact pe dos decât în propaganda comunistă.
Şi astăzi mulţi cred fără să cerceteze, mai ales atunci când este vorba despre atacuri sau acuzaţii ce au ca ţintă Credinţa, Biserica, oamenii credincioşi, clerul – ţintele favorite ale Comunismului şi în vremea lui Marx, şi în vremea lui Lenin, şi în cea a lui Stalin sau Ceauşescu, şi în vremea lui Iohannis.
Dar hai să facem un efort şi să vedem cum stau lucrurile în privinţa Referendumului pentru Familie. O fi un fleac, sau o chestiune esenţială? O fi o năzărire a câtorva credincioşi care n-au ce face? E drept, sunt peste 3,5 milioane de semănturi, strânse într-o ţară cu vreo 18 milioane de locuitori. Asta înseamnă că mai mult de 20% din populaţie a semnat pentru Referendumul pentru Familie… E mai mult decât a obţinut PSD la alegerile din 2016! (Să ne amintim, acesta a avut sub 46% din 6,5 milioane de voturi, adică sensibil mai puţin de 3 milioane de voturi!) Dacă facem această comparaţie ne dăm seama că există o problemă în propaganda anti-referendum, în special venită de la politicieni.

Discutăm în primul rând despre opoziţia împotriva Referendumului pentru Familie venită din partea partidelor politice – de la PSD la USR. Opoziţie care pare total absurdă: să admitem de dragul demonstraţiei (prin reducere la absurd), că avem aproape 4 milioane de votanţi care socotesc absolut necesar un referendum în privinţa finanţării oinei la acelaşi nivel cu fotbalul; este absolut garantat că s-ar găsi destule partide politice – dacă nu toate – care să sprijine ideea, să găsească argumente patriotice, economice etc. în favoarea ei, să îi atace pe „denigratori”… Şi ar face asta nu pentru că le pasă de oină, ci pentru că ar vrea cât mai mult din cele 4 milioane de voturi.
Paradoxal, politicienii s-au opus sistematic Referendumului pentru Familie. Desigur, pupatul tălpilor şefilor poate fi o explicaţie pentru această purtare în vremea regimului Obama, unul care a luptat împotriva familiei cu toate armele posibile. Dar schimbarea regimului stăpânilor, ce a marcat şi o schimbare a purtării conducerii americane faţă de familie, ar fi trebuit să ducă şi la o îmbunătăţire a situaţiei din România. Nici vorbă însă! Chiar şi acum, la trei ani de la strângerea semnăturilor amintite, paşii către organizarea Referendumului pentru Familie se fac încet, foarte încet, ba chiar sunt întrerupţi adesea de un mers înapoi.
Este o agitaţie politică uriaşă pe temă, foarte departe de ceea ce ar fi dacă, într-adevăr, subiectul Referendumului ar fi „un fleac”.

Dar, până la urmă, este un fleac, sau o chestiune esenţială?
Definirea familiei mai exact în Constituţie ajută cu ceva România, îi ajută cu ceva pe Români?
Sau e o chestiune cel mult secundară, dacă nu cu totul neimportantă?

Pentru a înţelege miza Referendumului pentru Familie, cauzele agitaţiei pe temă şi a purtării stranii a politicienilor – care s-au opus energic „unui fleac” -, să vedem două aspecte esenţiale.
În primul rând, să vedem că într-un regim democratic – şi România, deşi cu greu, se îndreaptă către o asemenea stare – voinţa populară se regăseşte în legislaţie. Legislaţie care dictează, în fapt, tot ceea ce se întâmplă în ţară. Iar baza legislaţiei, punctul zero, este acela al definirii termenilor. Ca să dăm un singur exemplu, dacă nu ar fi existat în Constituţie menţiunea „stat naţional, unitar şi indivizibil”, de multă vreme anumite forţe ar fi rupt România. Definiţiile constituţionale, în primul rând, apoi şi celelalte din domeniul legislativ, sunt esenţiale pentru viaţa Statului, a societăţii, a Ţării.
În al doilea rând, să vedem că celula de bază a societăţii este familia. Fără familie nu există societate. Societatatea se construieşte prin familii şi pe familii; o societate de celibatari nu poate depăşi nivelul unui club şi, fără familiile care să-i furnizeze membri, este sortită unei dispariţii rapide. Societăţile în care familia a fost înlăturată, înlocuită cu „relaţii sexuale libere şi fără răspundere” – precum Cartagina romană târzie şi alte zone învecinate – s-au prăbuşit rapid; şi se vor prăbuşi aşa cum se prăbuşesc zonele similare din Occident în faţa grupurilor de imigranţi ce respectă familia. Pe scurt, o societate este atât de puternică şi sănătoasă pe cât de mult respectă familia şi investeşte în ea.

Ca urmare, cred cu toată convingerea că revizuirea Constituţiei în sensul definirii exacte a familiei este esenţială. Cred că este un început esenţial în schimbarea raporturilor dintre familie şi clasa politică, dintre cetăţeni şi clasa politică. Voinţa a aproape patru milioane de Români a lucrat sistematic vreme de trei ani de zile spre a impune acest Referendum. Ceea ce dovedeşte că sunt milioane de Români care înţeleg faptul fundamental că fără familie nu există societate, nu există ţară, nu există stat. Şi au început să muncească şi să lupte pentru ea, fără a se lăsa descurajaţi şi deturnaţi de manevrele politicienilor. Victoria Românilor prin acest Referendum deschide calea către alte victorii şi către îndreptarea lucrurilor în România. De aceea şi politicienii s-au opus şi se opun cu atâta îndârjire: văd cum poporul este pe cale să recapete controlul democratic asupra puterii, până acum deţinut mafiot de grupurile politice.
Pentru a avea politici de ocrotire a familiei TREBUIE să ai o definiţie corectă a familiei; una fără alta nu se poate. În ţările în care nu există o definire corectă a familiei „ocrotirea” a ajuns să însemne Barnevernet, IMPUNEREA ideologiei ŞI trăirii LGBT, răpirea copiilor spre a fi plasaţi în familii de perverşi abuzatori (şi care sunt ocrotiţi de lege chiar şi când abuzurile sunt dovedite 100%) etc, etc. Şi în aceleaşi ţări societatea ajunge tot mai mult să fie dominată de imigranţii ce mizează pe familie – şi pe solidaritatea dintre familii!

Familie-1

Toţi propagandiştii care pretind că „nu e acum momentul pentru Referendum, avem treburi mai urgente” sunt nişte manipulatori. Organizarea Referendumului – parte a ordinii democratice a Ţării – nu împiedică absolut deloc rezolvarea celorlalte probleme. Dimpotrivă, ar putea fi un ajutor pentru rezolvarea celorlalte. Faptul că cei care spun aşa ceva sunt nişte escroci se vede simplu: nu adaugă la tema referendumului alte teme despre care pretind că ar fi urgente. Ceea ce arată fie că nu sunt interesaţi de acele teme, fie că acelea nu se pot rezolva prin referendum, neputând fi ajutate de el şi neîmpiedicându-se de el. În fapt, toată declaraţia cu „avem treburi mai urgente” este un sofism de o imbecilitate fără margini. Dacă aveţi treburi mai urgente ocupaţi-vă de ele, nu de combaterea Referendumului pentru Familie! Dacă aveţi timp să-l combateţi înseamnă că nu aveţi treburi mai urgente!

Aceşti propagandişti (neo)comunişti vor să transforme Referendumul pentru Familie în sursă de dezbinare tocmai pentru că (a) vor dezbinarea şi (b) nu au nimic folositor de adus în faţa oamenilor. Şi (c) pentru că ştiu că odată definită corect familia la nivel constituţional legile nu mai pot fi distorsionate după voia „corecţilor politici” (adică a neocomuniştilor) spre distrugerea familiei. Dimpotrivă, definirea corectă a familiei în Constituţie devine baza unei legislaţii dedicată corect familiei.
Câtă vreme nu există principiul constituţional al familiei Tată+Mamă se poate justifica nepăsarea legislativă, parlamentară, guvernamentală etc. faţă de ruperea familiilor, faţă de copiii care cresc având unul dintre părinţi plecat, sau chiar pe amândoi etc. Odată aşezat acest principiu legile şi toată viaţa statului trebuie să i se subordoneze. Iar următorii paşi ai Coaliţia pentru Familie vor fi exact pe această linie, a sprijinirii reale a familiei româneşti, la toate nivelurile. Românii care au muncit şi au luptat pentru acest referendum vor avea grijă să muncească şi să lupte mai departe pentru ca principiul constituţional să fie reflectat în legislaţie şi în toată viaţa României. De fapt exact acesta este lucrul de care se tem împotrivitorii: de clipa în care cu adevărat Românii îşi vor folosi coerent puterea spre a îndrepta lucrurile în Ţară. Iar organizarea Referendumului pentru Familie anunţă apropierea acestei clipe.
Părerea mea…

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Gânduri. Corectitudinea politică fără mască – Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa

GCD 001

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Noi şi Biserica, de I. L. Caragiale

Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locaşul icoanelor. Boieri, ostaşi, meseriaşi, negustori, dascăli, slujbaşi, mari şi mici s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească – toţi sunt astăzi liber–cugetători. Şi, fireşte, dacă dumnealor sunt astfel, trebuie şi femeile dumnealor să fie astfel, adică liber-cugetătoare; şi, prin urmare, cum ar putea să fie copiii dumnealor astfel decât mamele, adică liber-cugetători!

Dar să nu exagerăm!

Boierimea, ostaşii şi slujbaşii, deşi liberi-cugetători, tot mai merg uneori să audă, dacă nu chiar să asculte, Evanghelia – anume când M. S. Regele se duce cu ceremonialul obicinuit, la zile mari, ori la Mitropolie, ori la Sf. Nicolae-n Şelari, ori pe malul gârlii la Bobotează.

De altă parte, tinerimea şi damele se abat uneori la câte o biserică high-life şi spre cinstea lor, trebuie să mărturisim că sunt pătrunse de tot respectul cuvenit casei Domnului: atât tinerimea cât şi damele se prezintă acolo cu toată-ngrijirea. Atât numai că vorbesc cam tare.

O fi aceasta bine sau rău – că s-a lăsat adică lumea noastră de biserică – nu o spune, căci n-am în această privinţă nici o părere hotărâtă.

Poate, după cum unii, să fie bine; poate că lipsa de aplecare spre religie să fie dovada unui spirit care se emancipează lesne de ideile învechite şi devine astfel mai susceptibil de idei noi, de progres intelectual şi moral.
Poate, dinpotrivă, după cum zic alţii, să fie de rău; poate că lipsa aceasta să fie dovada unei porniri la descreierare, la o scădere, la o înjosire progresivă intelectuală şi morală, la o din ce în ce mai mare pierdere a omeniei. Nu ştiu deocamdată cine să zic că au dreptate – pesimiştii ori optimiştii; trebuie să mă gândesc mult la această întrebare. Dar până s-ajung a-mi da un răspuns, voiu să comentez aici, în fuga condeiului, câteva observaţii, pe cari le fac de mult.

Pe câtă vreme bisericile noastre ortodoxe româneşti părăsite de credincioşi, mai ales în Capitală şi-n oraşele mari, decad pe văzute; pe câtă vreme toaca şi clopotele noastre fac sgomot de-a-surda, ne mai aflându-se urechi care să le înţeleagă glasul şi chemarea; pe câtă vreme o biată prescură şi câteva linguri de vin ajung unui trist altar pe mai multe duminici – ce se-ntâmplă în altă parte?

Ia să vedem.

Treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, astăzi liber-cugetători, treceţi duminică dimineaţa pe la frumoasa catedrală catolică a Sfântului Iosef, pe la biserica protestantă şi pe la cea calvină; treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, compatrioţii mei, liber-cugetători astăzi, treceţi vineri seara pe la sinagogile mozaice – şi vedeţi ce se petrece acolo, în acele locaşuri clădite de oameni pentru adăpostirea sintei credinţe în Dumnezeu, lăsate lor de la moşi strămoşi.

Vedeţi, ce de lume! Ce de oameni, ce de femei şi de copii!

Priviţi-i! Bogaţi şi săraci, voinici şi neputincioşi, tineri şi bătrâni. Sunt între ei învăţaţi deosebiţi şi oameni de rând, fiinţe, pe drept ori nu, mândre şi fiinţe umile, oameni cu griji sdrobitoare şi oameni fără nici o grije; toţi vin acolo să se roage împreună Lui, cum I s-au rugat şi părinţii lor şi să-nveţe pe copii lor a se ruga cu dânşii.

Sunt între ei bravii şi cuminţii Germani, Francezii cei subţiri la minte şi nobilii Italieni, şi alte neamuri strălucite ale Europei şi îndrăzneţii Unguri şi neînduplecaţii Evrei.

Intraţi, foşti creştini ortodocşi, astăzi, liber-cugetători; intraţi după aceşti credincioşi în sfântul, pentru ei, locaş. Ascultaţi cum răsună, legănându-se-ntre-nalte bolţi, acele cântări înălţătoare în slavă. Ia uitaţi-vă cum, cu capetele plecate, se lasă acei oameni pătrunşi de binefacerea A-tot-Ţiitorului. Vedeţi voi, cari sunteţi totdeauna posomorâţi, cum, după ce s-au împărtăşit de acea binefacere, ies toţi cu feţele senine şi vesele.

Şi dacă, liber-cugetători, nu mai puteţi crede în Dumnezeu, căci nu mai sunteţi în stare să-L vedeţi, pe El care s-arată pretutindeni, afară decât în sufletul vostru, nu puteţi crede nici măcar în ce vedeţi la aceşti semeni ai voştri? Nu înţelegeţi voi, cari tot vă plângeţi de slăbiciunea “noastră” faţă cu ei, ce întăriţi ies după ce s-au rugat şi au primit binecuvântarea?

Şi dacă nici atâta nu-nţelegeţi, nu v-aduceţi aminte barem de o vreme nu tocmai depărtată, când părinţii noştri, cari dorm sub umbra Crucii, cunoşteau izvorul acelei întăriri binefăcătoare şi ştiau să s-adape la el?

Părinţii voştri!

Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi voi! Mii de mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor, pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune.

Noi nu ne mai închinăm fiindcă nu mai credem. Sufletele voastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră şi din piatra aceasta scăpărăm scânteile liberei-cugetări, noi românii, foşti ortodocşi, cari suntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii.

Închină-se Asia – bătrână înţeleaptă şi nobila şi ingenioasa ei fiică Europa! Închină-se Africa, cu toate negrele ei seminţii! Închină-se iscusita Americă!

Noi – nu ne închinăm. Închină-se nerozii!

Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia înţelepciunii! Clopotele – sgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft!
Închiză-se bisericile, surpe-se zidurile lor!

Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.

Mătură-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oţeluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ!

Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dânsul ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată!

Un slujitor al altarului, când stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignatius al Cosntantinopolei, mi-a spus cu adânc amar:

– Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu?
– Nu părinte, i-am răspuns, nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai de-a face cu o lume, care nu crede în Dumnezeu? cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în pușcării locașurile sfinte, închinate credinței străbune, unde zac osăminte de măreți voevozi?

Se va mai schimba lumea noastră românească? va mai vrea Dumnezeu să o reîntoarcă la dânsul?
Dumnezeu știe!
Deocamdată, copiii noștri vor merge pe calea noastră cuminte. De ce avem școli românești, în care urmează înaltele învățături ale omenirii? Pentru ca să ni-i lumineze și să ni-i crească.

Din aceste școli naționale, ies pe fiece an sute și mii de viitori cetățeni luminați, toți liberi-cugetători, plini de despreț pentru vechea rătăcită credință creștină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată!

Ei au învățat o religie mai omenească decât cea creștină, o religie care predică nu mila și îngăduința, nu blândețea și omenia; o religie aspră, care predică omului:

Ești o fiară! Ghiarele tale și colții tăi sunt deșteptăciunea și șiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! 
Nu te uita o clipă în sus spre cer; aci, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca și cum ai avea patru picioare; aci pe pământ se isprăvește tot pentru tine.
Ești fiară, fii fiară.Fiarele n-au biserică, fiarele nu se-nchină, fiarele n-au Dumnezeu!

Ion Luca Caragiale
(în Universul, 7 Ianuarie 1900)

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă