Etichetă: Cetăţeneşti

Despre Religiile Comuniste – câteva repere

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Despre Religiile Comuniste – câteva repere

Religie = (lat.) Legătură (sistem de legături) între om şi o realitate mistic-transcendentă.

Comunism = (fr.) Grup de religii politice – numite şi de stânga – axate ideologic pe sistemul schizofrenic al convingerii că materia este realitatea supremă, că toate relaţiile naturale şi umane se explică strict prin materie, dar şi că, paradoxal, adoptarea acestei convingeri transformă omul şi societatea în entităţi spirituale supreme. Formele cosmetizate ale Comunismului poartă numele de Socialism. Zeităţile fundamentale ale religiilor comuniste sunt ideologii primari ai cultului (regimului) politic (gen Marx+Engles+Lenin pentru Leninism; Marx+Engles+Mao pentru Maoism etc.), în plan secund fiind semizeii creaţi prin urmarea deplină a zeităţilor fundamentale. Judecătorul suprem este, teoretic, Partidul, în realitate casta superioară a membrilor de partid. Deşi toate formele de Comunism se pretind (a) ştiinţifice şi (b) umane, toate regimurile de stânga au dus la dezastre economice, sociale, demografice şi morale.

lenin icoana.jpgLenin, sfântul Comuniştilor Leninişti

Comunismul, în cele câteva forme pe care le-a îndurat România, a lăsat urme foarte adânci în gândirea şi trăirea oamenilor. De foarte multe ori oameni care se declară anti-comunişti acţionează şi gândesc total comunist. Ca urmare, m-am gândit să dau o listă de prejudecăţi, lozinci sau principii comuniste, spre a-i ajuta pe cei care vor să scape de ideologia comunistă.
Pentru cei nehotărâţi, o să amintesc faptul că regimurile comuniste ale secolelor XX-XXI au produs mai multe victime decât au produs toate războaiele purtate de Omenire înainte de anul 1900!
Şi dacă veţi spune „sunt mai mulţi oameni”, voi sublinia că victimele au fost produse de regimurile comuniste, nu de celelalte regimuri politice.

Deci, prezint câteva dintre ideile comuniste (şi purtările comuniste) ce bântuie societatea de astăzi… cu un mic răspuns. Este continuarea muncii de trezire începută de mai multă vreme (printre altele cu eseul Noi suntem de vină, nu politicienii). Nădăjduiesc să fie de folos!

  1. Crezi că ai doar drepturi şi nicio datorie? Minciună comunistă folosită pentru a atrage adepţi; odată instaurat, Comunismul schimbă această paradigmă – pretinzând, totodată, că nu o face.

  2. Crezi că bogaţii sunt răi (pentru că sunt bogaţi)? Minciună comunistă. Oameni buni şi oameni răi sunt la toate nivelurile de avere. Nici bogăţia, nici sărăcia nu fac pe om bun sau rău. Bunătatea sau răutatea ţin de voinţa şi conştiinţa omului.

  3. Crezi că toţi banii bogaţilor trebuie împărţiţi săracilor? Minciună comunistă. (Lămurire: Comunismul chiar ia toţi banii bogaţilor, însă îi ia pentru Partid, iar de ei se bucură cei din clasele conducătoare ale Partidului. Ei pretind că nu sunt bogaţi – şi în unele regimuri, într-adevăr, toate privilegiile le sunt asigurate prin mijlocirea aparatului de partid şi de stat. Însă în realitate sunt nu doar mai privilegiaţi decât bogaţii din celelalte ţări, dar şi infinit mai imorali. Pentru că în vreme ce bogăţia unui om dintr-o ţară normală se întemeiază pe raporturile sănătoase dintre el şi ceilalţi oameni, în Comunism ea se bazează doar pe relaţiile cu conducerea Partidului.)

  4. Crezi că patronul trebuie sau e drept să fie sabotat ori furat? Propagandă comunistă. Sabotajul şi furtul înseamnă distrugerea afacerii din care vă câştigaţi pâinea. Înseamnă, totodată, obişnuirea cu o muncă de proastă calitate. Este o formă de autodistrugere.

  5. Crezi că pentru problemele tale trebuie să răspundă societatea, grupul X, religia Y sau clasa socială Z? Minciună comunistă. Probleme are şi un naufragiat pe o insulă pustie. Adesea, mult mai mari decât cele zilnice ale unui om obişnuit. Iar societatea este aşa cum o facem. Vrei o societate mai bună? Încercă să faci mai mult bine şi să te asociezi cu oamenii care fac bine. Preocuparea continuă pentru greşelile sau păcatele altora nu te va face niciodată sfânt. Nici măcar mai bun. Doar va înmulţi răutatea.

  6. Crezi că ceva este adevărat pentru că aşa a spus un videoclip, aşa ai văzut la televizor, aşa ai citit în ziar? Ideal comunist! Comunismul şi-a dorit să poată construi o societate de oameni care cred orbeşte în ceea ce li se prezintă ca adevăr prin mass-media. Dacă renunţi la căutarea mai multor surse şi la discernământ devii întruchiparea comunistului de rând perfect.

  7. Ştii că mass-media minte, însă crezi în politicienii, vedetele sau ideile promovate masiv de mass-media? Eşti victimă a propagandei comuniste (vezi punctul 6.).

  8. Crezi că ceilalţi sunt de vină pentru defectele tale? Idee comunistă 1000%. Comunismul merge pe ideea că toate problemele sale vin din afară – duşmani, sabotori, trădători etc. Niciodată el nu are vreo vină în dezastrele pe care le produce. Omul care crede că este nerealizat din cauza celorlalţi, că este isteric în trafic din cauza celorlalţi, că este în depresie din cauza celorlalţi etc. este o întruchipare a gândirii comuniste. Dovada – practică, ştiinţifică – a falsităţii totale a acestei gândiri sunt cei care se realizează în acelaşi mediu, sunt calmi în acelaşi trafic, sunt optimişti în aceeaşi societate etc. Desigur, comunistul va găsi „explicaţii” aberante pentru a justifica de ce el are dreptul să fie isteric sau deprimat, cum a fost el şi mai nedreptăţit decât colegii de mediu şi generaţie etc. Fals.

  9. Crezi că familia este rea şi ar trebui defiinţată? Minciună comunistă. Aflată în totală contradicţie cu ştiinţa. Aceasta constată că familia naturală, formată din tată şi mamă, este esenţială pentru buna dezvoltare a copilului. Că familia extinsă, formată din tată, mamă, bunici şi alte rude asigură şanse şi mai mari pentru această bună dezvoltare – şi viaţă împlinită. Că distrugerea familiei extinse de societatea modernă – scop esenţial al Comunismului – a dus la scăderea puternică a şanselor de viitor (şi de fericire) a copiilor. Că distrugerea familiei naturale face extrem de grea creşterea sănătoasă a copiilor şi lasă foarte adesea urme cumplite. Ocrotirea familiei naturale este esenţială pentru o viaţă sănătoasă, echilibrată – ceea ce Comunismul urăşte din toate puterile. Pentru că omul ideal pentru Comunism este cel dezrădăcinat, lipsit de orice repere, care poate fi făcut să găsească în Comunism unicul reper, unica familie. Devenind astfel un sclav perfect.

  10. Crezi că cine crede în Dumnezeu este prost sau îndoctrinat? Idee comunistă. Realitatea contrazice 100% pretenţiile Comunismului de a fi un sistem politic, economic ori social eficient – sau măcar acceptabil. Dimpotrivă, realitatea arată că totdeauna sistemele socialiste ori comuniste au dus la dezastru. Ca urmare, este iraţional să crezi în pretenţiile Comunismului de a descrie realităţi transcendente, când nu poate face faţă nici măcar celor simple, imediate. Ştiinţific vorbind, existenţa lui Dumnezeu nu este contrazisă de absolut nimic şi este dovedită prin extrem de multe fapte (de la primele două principii ale termodinamicii până la faptul că lumea există pe baza unor legi pentru care nu există nicio bază fizică). Poţi să crezi că Dumnezeu nu există, dar asta este doar o credinţă. Însă a crede că cineva este prost ori îndoctrinat pentru că nu are credinţa ta este dovada clară că eşti prost sau îndoctrinat.

  11. Crezi că „Biserica” sau „Religia” trebuie distruse? Idee comunistă. De vreme ce însuşi Comunismul este – după cum recunosc adepţii săi de frunte – un crez – deci o credinţă – este limpede că groaza de „Biserică” sau „Religie” este doar groaza de concurenţă. Altfel spus pentru a ajunge la ideea „crede tot ce-ţi spun” Comunismul încearcă să astupe orice voce care spune altceva. În formele clasice de Comunism această astupare se realiza cu pumnii aparatului de stat (NKVD, KGB, Securitate, Miliţie etc.). Astăzi se merge mai ales pe linşaj, pe instigarea celor îndoctrinaţi împotriva vocilor „necanonice”. Declararea celor care nu se supun ca „răi”, „înapoiaţi”, „duşmani de clasă” etc. şi distrugerea lor publică este o practică veche a Comunismului. Doar că în ţările care nu sunt oficial comuniste (precum Republica România, Republica Franceză, SUA etc.) infiltrarea comunistă a aparatului de stat – şi a legislaţiei – nu este încă totală. Ca urmare, folosirea aparatului de stat de către comunişti este (relativ) limitată, făcând necesară creşterea „urii de clasă” (element comunism fundamental) pe toate liniile convenabile – de la cele de „clasă socială” (tot mai puţin funcţionale astăzi) la cele etnice, rasiale, religioase, culturale etc.

  12. Crezi ar fi bine să ai bani fără să munceşti? Minciună comunistă. Poate părea paradoxal, dar este tipic pentru schizofrenia comunistă, însă în paralel cu aşa-zisul „cult al muncii” Comunismul a dezvoltat şi „cultul odihnei”. Dar munca este, în Comunism, tot mai dureroasă, pentru că este absurdă. Este absurdă, pentru că nu este plătită după valoarea ei, ci după cum hotărăşte Partidul. Este absurdă, pentru că nu aduce nicio împlinire. Este absurdă, pentru că nu este un mijloc pentru creşterea familiei – element pe care Comunismul vrea să-l distrugă. Este absurdă, pentru că nu poate acoperi golurile din suflet decât la cei extrem de pasionaţi de domeniul în care ajung să muncească. Toate aceste motive – şi altele asemenea – transformă în regimurile comuniste munca într-o suferinţă impusă de stat şi care trebuie dusă. Ca urmare, odihna devine un ideal mistic şi pensia – vremea odihnei! – un echivalent al Raiului. Un „rai” cu felurite boli, liste de medicamente şi tratamente şi altele asemenea, dar… cu odihnă! De aici până la ideea unei vieţi petrecute în lenevie mai este doar un pas. Adevărul ştiinţific este însă altul: viaţa fără muncă este nefericită. Comunismul pretinde că triburile polineziene erau fericite prin traiul cu puţină osteneală – fructele creşteau din belşug, oceanul era plin de peşte. Însă nu poate explica războaiele teribile şi canibalismul ce însoţeau această „fericire”. Ca urmare, ascunde aceste laturi ale vieţii polineziene de altădată. Ceea ce nu schimbă realitatea: viaţa fără muncă este nefericită. Da, e bine să ne căutăm o muncă pentru care avem chemare, ce ne împlineşte. Dar chiar şi o muncă mai puţin plăcută este de preferat leneviei, „odihnei” fără capăt şi care nu vine ca urmare a oboselii. Omul fără rost este nefericit. Cel care nu munceşte nu are rost. Deci omul care nu munceşte va fi nefericit. Şi nu sunt alţii de vină pentru asta! (A se vedea punctele dinainte!)

  13. Crezi că existenţa limbilor diferite, etniilor diferite, naţiunilor diferite sau religiilor diferite este cauza războaielor şi conflictelor? Minciună comunistă. Conflicte şi războaie se nasc şi între oameni de aceeaşi limbă, etnie, naţionalitate şi religie. Pace şi bună-înţelegere poate să existe şi între oamenii de limbi, etnii, naţiuni sau religii diferite. În Elveţia au conlucrat – şi conlucrează – Germani, Francezi, Italieni şi Romanşi. Japonia ori SUA au avut războaie civile teribile stârnite între oameni de aceeaşi limbă, etnie, naţionalitate şi religie. Comunismul doreşte nivelarea oamenilor, aducerea lor la acelaşi nivel doar pentru că oamenii nivelaţi sunt slabi şi uşor de controlat. Sunt sclavi. Diferit nu înseamnă obligatoriu rău, nici măcar atunci când sunt diferenţe radicale. În Dobrogea românească turcii şi tătarii musulmani, românii ortodocşi, evreii mozaici, lipovenii bezpopovţi ori de alt rit şi felurite alte neamuri au putut să se înţeleagă bine. Şi să dea, fiecare, un altfel de frumuseţe unui aceluiaşi pământ. Fără Comunism. Împotriva pretenţiilor comuniste. Bunătatea sau răutatea ţin de voinţa şi conştiinţa omului.

  14. Crezi că Statul are dreptul să ia bani – să pună taxe şi impozite – pe tot ce câştigi, pe tot ce ai sau faci? Îndoctrinare comunistă. Statul nu are dreptul să ceară bani decât pentru serviciile pe care le oferă. Şi de la Revoluţia Franceză încoace în tot mai multe părţi ale lumii statul pretinde că oferă mult mai mult decât o face. Şi nu îşi asumă răspunderea pentru ce face greşit, pentru victimele pe care le produce, pentru dezvoltarea pe care o blochează etc. Decât într-o măsură infimă. Ca singur exemplu, Statul se auto-absolvă de datorii de zece până la sute de ori mai repede decât îi absolvă pe cetăţeni. Toată această purtare este o tâlhărie comunistă. La care oamenii colaborează involuntar acceptând ideea că Statul ar avea dreptul să facă aceste lucruri. Nu, nu are. Şi trebuie aduşi la putere oamenii care înţeleg faptul că intrarea în aparatul de stat nu are voie să te scutească de răspundere. Exact invers.

  15. Crezi că este corect să votezi „răul mai mic”? Idee comunistă. Mijloc subtil de propagandă – al serviciilor secrete – prin care se asigura prezenţa la votări formale, inutile. În realitate corect este să votezi un bine, oricât ar fi de mic. Sau să nu votezi. Pentru că votul înseamnă că garantezi pentru omul respectiv că te reprezintă. Te reprezintă răul? Poate doar dacă eşti comunist.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. A se vedea şi Votăm binele fie şi mic… .

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Puţin despre glume

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

M-a întrebat cineva – care nu prea mă cunoaşte – dacă mai şi glumesc.
„Dacă trebuie, mai şi glumesc.” i-am răspuns. Şi am adăugat „Din păcate, fac glume proaste, că nu le ştiu pe cele bune…”
Firesc ori ba, omul s-a uitat la mine ca la felul 314. Şi chiar nu eram!

*

Altcineva m-a întrebat dacă este creştineşte să glumim.
„De vreme ce Dumnezeu are simţul umorului, este firesc să încercăm, cel puţin, să îl avem şi noi. Cu măsură, se înţelege!”
Din păcate omul în cauză nu prea avea simţul umorului, în schimb avea prejudecăţi: era absolut sigur că hazul ori umorul sunt interzise, cu totul interzise, Creştinilor. Mă întrebase doar ca să confirm ceea ce ştia el, să poată închide mai bine gura unora – prin argumentul competenţei (atât de discutabil…).
Ca urmare, s-a înfuriat vădit:
– Cum adică „Dumnezeu are simţul umorului„?
– De pildă, când îi ia peste picior pe Iov sau Iona. Cu blândeţe, cu dragoste, dar şi cu haz. 
– Nu există aşa ceva! – s-a oţărât interlocutorul.
– Ei, dar dacă ştii atât de bine, de ce m-ai mai întrebat?
– Dumneata, ca preot, trebuie să înveţi lumea adevărul, nu alte lucruri! – a continuat să se răstească.
– Aha, deci eşti episcop! – am exclamat bucuros.
Şi, sărind de pe băncuţă, m-am aplecat zicând:
– Binecuvântaţi, Preasfinţite!
Omul a dat în bâlbâială:
– Nu… Ce… Ce episcop? Nu sunt episcop! Nu dau binecuvântări!
– Cum, nu eşti episcop? Ciudat! Sincer, după autoritatea cuvintelor mă gândeam că eşti chiar vreun Papă din cei infailibili. Ştii, cei care schimbă şi Scripturile când acestea îi contrazic. Sau vreun urmaş al lui Luther, că şi el a făcut asta.
– Ce schimbare a Scripturilor? Nu înţeleg!
– Păi dacă Dumnezeu glumeşte cu Iov şi Iona – cel puţin aşa ne arată Scripturile – dar dumneata spui că nu o face…
– Unde glumeşte Dumnezeu cu Iov şi Iona? – se răsti el, indignat, dar şi cumva clătinat în prejudecăţile lui.
– De pildă, atunci când, vorbindu-i despre Facerea lumii, îi spune lui Iov şi „tu ştii bine, căci erai născut şi numărul zilelor tale este foarte mare” (Iov 38.21). Sau când îl întreabă „tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor de lei„? (Iov 38.39-40). Sau când pune să crească un vrej ca să-l umbrească pe Iona şi apoi îl usucă spre a-l scoate din încrâncenarea lui (Iona 4.1-11).
I-am deschis Scripturile şi i-am arătat.
– Ei, dacă nu este aceasta o blândă ironie, care arată şi dragoste, dar şi umor, ce este?
Omul se uita în Carte, se uita la mine…
Se luptau în el prejudecăţile şi mărturia limpede pe care o citise.
– Cum crezi, l-am întrebat, că Cel care a făcut – şi este – bucuria, ar putea să fie fără haz şi fără zâmbet?

*

În cartierul Covasna din Bucureşti (parte a „Bercenilor”) am slujit vreo 14 ani.
Printre altele, păstrez o dragă amintire unui mic magazin, „Komsi”, desfiinţat, din păcate, printr-o chirie iraţional de mare – ca multe alte magazine şi firme mici din Piaţa Covasna…
Acest magazin era ţinut de o familie frumoasă. Lucrau mai ales soţul, soţia şi o fină, uneori şi fata primilor. Oameni deschişi, luminoşi, cu care era o bucurie să schimbi un cuvânt… sau mai multe.
Într-o zi, oprindu-mă să cumpăr mărunţişurile zilnice – în primul rând pâine, desigur – îi găsesc în lucru: venise marfă. Toţi trei încercau să le facă pe toate deodată: actele pentru mărfuri, căratul mărfii în magazinaş (desigur, domnul avea această misiune!), servitul clienţilor ce intrau.
Ne zâmbim, ne salutăm, schimbăm câteva cuvinte. Sunt întrebat ceva şi răspund. Destul de pe larg încât patronul, cu navetele în braţe, să fie blocat în spatele meu. Pentru că magazinul fiind micuţ, nu avea cum să treacă dacă nu îi făceam loc. Nu ştiu cât a stat – un minut sau cinci – dar în cele din urmă mă întreabă cu haz:
– Iertaţi-mă, părinte, îmi daţi voie să trec?
Mă întorc, înţeleg fulgerător situaţia şi mă feresc, făcând un semn generos cu mâna:
– Treacă de la mine! Poftiţi, vă rog!
Începem să râdem toţi patru.
Patronul, ajungând în sfârşit să lase jos navetele, zice:
– Dar cât de generos sunteţi, părinte!
– Aşa este, recunosc eu. Sunt foarte generos. Este doar una dintre foarte multele mele calităţi. Dar ştiţi care este cea mai mare calitate a mea? Modestia!
Bineînţeles, având umor, au râs toţi. Mai ales după ce am precizat:
– Modestia mea este atât de mare încât m-aş speria de adâncimea ei dacă nu aş fi şi foarte curajos!
Nu m-am mai putut abţine şi am început şi eu să râd.
Este doar o pilă a unor clipe calde pe care le-am trăit în familia mare ce a fost – pentru mine şi mulţi alţii – Parohia Covasna (Sfântul Daniil Sihastrul).

De aşteptat şi trist, micul magazin, afacere de familie, s-a prăbuşit sub presiunea lanţurilor de magazine şi a lăcomiei oarbe a unor autorităţi locale. Care nu au înţeles nevoia de a limita corporatismul comercial – şi nu doar comercial. O nevoie esenţială pentru o societate sănătoasă (şi legiferată categoric şi în SUA şi în alte ţări).
Dar frumuseţea acelor oameni a rămas. Şi rămâne.
Aşa cum rămân şi nevoia de haz, de zâmbet, de bucurie, de câte o glumă. O glumă bună, fără de răutate. Cu măsură.
Până la urmă, un creştin încrâncenat nu-i creştin adevărat…

Cândva Românii aveau toate acestea „în sângele lor”.
Astăzi, după modelul „Halăuinului”, sărbătoarea/bucuria este înecată în sumbru, tragic, murdar. Şi „umorul” a devenit la fel – sumbru, tragic, murdar.
De aceea şi oamenii sunt încrâncenaţi pentru fleacuri. Sunt gata să ucidă pentru nimicuri – de la cele din trafic la oricare altele.
E bine să ne întoarcem la zâmbetul de altădată, în care nu lipsea dragul de celălalt, de ceilalţi. Fraţii noştri măcar prin omenitate, dacă nu prin românitate, măcar prin românitate, dacă nu prin credinţă, măcar prin credinţă, dacă nu prin locuire, măcar prin locuire, dacă nu prin înrudire propriu-zisă. Iată câte pricini să ne iubim unii pe alţii, să ne zâmbim, să ne îngăduim, să ne iertăm!
Să ne aducem aminte de zâmbetul cald al bunicilor de altădată. Şi să încercăm să-l câştigăm, spre a-l dărui mai departe.
Zâmbetul bun este puntea către pacea şi dragostea în care se cuvine să trăim.
Bună să vă fie inima!

Mihai-Andrei Aldea

Despre genii şi talentele de curte

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Se spune că în (Republica) România geniile sunt preţuite doar după ce mor. Artiştii de curte, intelectualii de curte şi alţii asemenea acoperă cu îndârjire orice talent real (mai ales liber). Chiar şi atunci când au parte de ceva recunoaştere în viaţă aceasta este totdeauna umbrită de gloria celor protejaţi (şi promovaţi) de politicieni.
Dovezi ale acestei realităţi se găsesc mereu.
Eminescu a murit sărac, internat pe motive politice şi asasinat (accidental sau nu…).
Caragiale a fost persecutate politic (pe motiv de… naţionalism).
Coşbuc a fost persecutat politic (printre altele pentru poezia „Noi vrem pământ”).
Toţi trei au avut parte de felurite campanii de calomniere, atât în viaţă, cât şi după moarte. Printre acuzele comune sunt unele ca: „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”.
La un secol (şi ceva) depărtare, cei trei rămân unele dintre cele mai mari genii ale Românimii. Doi, poeţi excepţionali, unul, dramaturg excepţional, unul, analist (politic şi nu numai) de excepţie, toţi trei patrioţi adevăraţi.
Comparaţi sprijinul pe care l-au avut cei trei din partea statului cu premiile, bursele şi alte ajutoare de stat acordate unor „promiţătoare” nulităţi. O să vedeţi în epocă felurite recenzii literare, premii şi felicitări aduse unor opere cel mult mediocre. Şi, revin pentru că este nevoie, nenumărate atacuri la care au fost supuşi cei trei.
Astăzi politicul sprijină – şi a sprijinit – o mulţime de literaţi şi intelectuali de curte. Scriitori cel mult mediocri – mereu în alergare după premii -, poeţi pe care nu îi apreciază decât rudele şi feluriţi cointeresaţi, filosofi fără filosofie etc., etc.
Talente mari, chiar uriaşe, de la Radu Gyr şi Nicolae Steinhardt la Demostene Andronescu şi Bartolomeu Anania sunt îngropate în uitare; dacă nu în atacuri şi calomnii (precum „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”).
Se pare că unele dintre cerinţele esenţiale pentru a fi politician de frunte este imbecilitatea: indivizii de astăzi nu conştientizează că peste veacuri vor fi priviţi cu aceeaşi scârbă totală, istorică, precum corupţii secolelor trecute.
Iar geniile, talentele, oamenii de valoare vor fi recunoscuţi ca atare. Volens, nolens.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

O dovadă că Republica România este comunistă

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Mă întreabă cineva:

– Părinte, de ce tot ziceţi că statul este comunist? Aveţi vreo dovadă ca să vă permiteţi să ziceţi aşa ceva?

Mă uit la el încercând să-l înţeleg. Omul – cu o anumită funcţie în Ministerul Învăţământului (Educaţiei Naţionale, pardon!) – pare sincer şi convins. Crede sincer şi este convins că Statul nu ar fi comunist. Asta cu toate că imensa majoritate a parlamentarilor şi a celor din aparatul guvernamental au fost şi sunt, de aproape treizeci de ani, fie membrii, fie fiii sau nepoţii membrilor de frunte ai aparatului comunist – ca să dau un singur exemplu. Mai pare şi jignit de faptul că am (tot) spus că Statul zis român este de fapt comunist…

– Ce credeţi – îl întreb – că s-ar întâmpla dacă un grup de oameni ar înfiinţa o organizaţie numită „Miliţia Ortodoxă” ori „Miliţia Românească”?

– E inadmisibil aşa ceva!

– De ce?

– Păi dacă îşi spun „miliţie”, e clar că sunt organizaţii extremiste, paramilitare sau aşa ceva, care încearcă să îşi impună ideile prin forţă, să îngrădească libertatea celorlalţi, să…

– Bine, bine, am înţeles! Deci, ca să revenim, ce s-ar întâmpla? Care ar fi reacţia Statului?

– Categoric, le-ar desfiinţa! Probabil arestându-i pe instigatorii care au pornit asemenea mişcări! Nu se poate accepta existenţa unor asemenea organizaţii!

– Ştiţi că există miliţii ateist-comuniste în Republica România?

– Ce?

– Da, există organizaţii cu exact acest nume, de „miliţie”. Dar care sunt comuniste, nu ortodoxe, nu naţionaliste. Comuniste. Şi care există de multă vreme, fără ca Statul să aibă cea mai mică reacţie împotrivă.

– Păi… nu ştiam!

– Ciudat, pentru că ministerul în care lucraţi colaborează cu ele în diferite probleme, ţine cont de indicaţiile lor etc.

– Colaborează… ?!? – omul chiar pare picat din Lună.

– Da. Vedeţi, iată o dovadă clară că Statul este comunist. O „miliţie” ortodoxă ori naţionalist-românească este condamnată fie şi ca idee, dar o miliţie comunistă reală, concretă, este acceptată de Stat fără nicio problemă, colaborează cu ea, o finanţează etc. Fără să îi pese că se numeşte „miliţie”, că ar fi paramilitară sau că îngrădeşte libertăţile celorlalţi etc., după cum aţi spus dvs. Deci Statul este comunist.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

INVIDIOŞII TORŢIONARI ŞI DEMASCAREA. CAZUL „Rolls Royce”

Motto:
„– Este adevărat că ați furat două
ceasuri de perete din magazinul X?
– Oarecum…
– Adică?!?
– Adică nu am furat, ci mi s-a furat,
nu erau două ceasuri, era unul și
nu era de perete, era de mână.
Adică mi s-a furat ceasul de mână;
ce-i drept, chiar în magazinul X.”
(glumă românească despre presa neocomunistă)

După ce am prezentat obiceiul comunist de a folosi pe turnători şi alţi invidioşi torţionari pentru „demascări” ordonate de partid, să vedem un celebru caz recent: Cazul „Rolls Royce”.
Pe scurt, vestea, preluată larg şi de reţelele de socializare, a sunat cam aşa:

„Preoţi de rang înalt au ajuns cu mașini de lux, sâmbătă, la slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Baia, judeţul Suceava. Momentul a fost înregistrat de un localnic, iar filmarea a fost publicată pe Facebook.
Multe dintre comentarii au criticat alegerea clericilor de a ajunge la eveniment cu un autoturism Rolls Royce. „Copii mor de foame si ei se plimba în masini de lux”, a comentat d-l/d-na X.”

Pe model stalinisto-ceauşist, vestea a stârnit mânia proletară a tuturor invidioşilor torţionari. S-au aprins toţi extremiştii care urăsc Ortodoxia ca religie sau Creştinismul în general, toţi discriminatorii care îşi revarsă, pe cel mai rasist tipar, ura anti-ortodoxă şi anti-creştină. Au început să curgă tot felul de acuzaţii şi injurii, blesteme şi ameninţări la adresa Românilor Ortodocşi, a preoţilor ortodocşi, a clericilor ortodocşi, a României ca ţară ortodoxă etc. Toate aceste injurii ţin de cea mai violentă discriminare religioasă ce se poate face fără violenţă fizică; violenţă la care, de altfel, unii comentatori au îndemnat direct. Nimic din tot ce s-a întâmplat nu a trezit niciun interes în CNCD sau alte organe care, scriptic, ar avea misiunea opririi discriminărilor în Republica România. Asta şi pentru că cei insultaţi nu depun plângeri la respectivele organe publice, cum ar fi normal. Dar, dincolo de veninul şi jegul revărsat din sufletele amintiţilor comentatori, să vedem REALITATEA – să vedem, adică, ce şi cât este adevărat din „ştirea” care a stârnit atât vâlvă.

1. Nu erau maşini, era o maşină.
2. Nu era o maşină de lux, era o maşină second-hand având un preţ modic.
3. Nu era Rolls Royce, era un Daimler DS 420, o maşină care în funcţie de stare se vinde cu 4.000 până la 9.000 de lire sterline în Marea Britanie (a se vedea imaginea de mai jos), cu 5.000 până la 12.000 de euro în Europa. Adică mult mai ieftin decât costă o Dacie Duster (între 12.350 şi aproape 19.000 de euro).
Opera Snapshot_2018-06-20_121305_www.newsnow.co.uk.png4. Era maşina unui sătean, unul dintre ctitorii bisericii care urma să fie sfinţită. Şi care a vrut să îi aducă personal pe clerici la sfinţirea bisericii.
5. Clericii nu erau preoţi – nici înalţi, nici scunzi – ci episcopi.
6. Un comunist invidios, furios pe faptul că s-a ajuns la sfinţirea bisericii, a publicat pe facebook varianta că „înalţii preoţi” ar fi „venit la slujbă” într-un „Rolls Royce”, ca să îşi verse ura pe ortodocşi măcar aşa.
7. Singurul lucru real din ştire este locaţia…

Ca urmare a „ştirii”, toţi cei care îi dispreţuiesc şi urăsc pe ortodocşii practicanţi, pe preoţii ortodocşi, au reacţionat la nivelul de necinste, de răutate şi prostie tipică trăirii comunist-ateiste: cu ură, furie, bale, injurii, blesteme, acuzaţii murdare. S-a produs o demascare publică, EXACT pe modelul practicat de Troţki, Stalin, Ana Pauker, Nikolski şi alţi criminali în masă dăruiţi de ateismul comunist lumii.

Adevărul este că suntem în aceeaşi poziţie ca în bancul pe care l-am amintit în motto. Ştirea este complet falsă, deşi, ce-i drept, cumva inspirată din realitate; doar că realitatea a fost tocată în malaxorul comunist al urii de clasă, al urii împotriva Bisericii. A rezultat o minciună sfruntată, mizerabilă, bine primită de cei predispuşi la înghiţirea unor asemenea dejecţii publicistice.

Printre aceştia, o mulţime de oameni care se cred luminaţi, culţi, raţionali, inteligenţi… Dar care s-au dovedit fără minte, lăsându-se iarăşi manipulaţi ieftin. Câte secole ar trebui să trăiască un om ca să înţeleagă faptul că orice informaţie trebuie verificată serios? Câţi dintre cei care au vărsat venin ca urmare a faptului că au crezut şi nu au cercetat în vorbele mass-mediei îşi dau seama cât rău au făcut, cât de răi sunt? Pentru că sunteţi răi, toţi cei care v-aţi grăbit să vărsaţi furie, indignare şi venin după ce aţi văzut/citit/auzit această „ştire”! Sunteţi răi, pentru că v-aţi grăbit nu doar să credeţi răul, dar şi să atacaţi oameni pe baza unor acuzaţii, fără să vă gândiţi o clipă la porunca elementară: ascultă şi cealaltă parte!

Aţi atacat oameni nevinovaţi! Şi nu doar pe cei care au fost învinuiţi, nevinovaţi, de un lux ce nu a existat, ci şi pe nenumăraţi alţi ortodocşi pe care i-aţi insultat, cu multă răutate, peste care aţi revărsat tot felul de spurcăciuni. Şi scris este: Din preaplinul inimii grăieşte gura; când aţi revărsat spurcăciuni la adresa unor oameni nevinovaţi aţi arătat ce este în inima voastră.

Sunteţi răi, pentru că vă găsiţi „scuze” ridicole de genul: am văzut prea multe lucruri rele făcute de preoţi/ortodocşi şi de aceea am crezut. Pe acelaşi criteriu orice om poate fi osândit la cea mai mică acuzaţie ce îi este aruncată! De ce? Pentru că oamenii de pretutindeni fac multe, foarte multe, prea multe lucruri rele. Vedeţi sofismul? Vedeţi lipsa de logică a aşa-zisei scuze? Faptul că oamenii fac multe lucruri rele nu înseamnă că ai voie să crezi orice acuzaţie aruncată unui om! Şi am trecut rapid peste o întrebare pe care, atunci când vă scuzaţi răutatea comunistă, de „demascatori ai popilor”, o uitaţi întotdeauna: v-aţi întrebat câte dintre lucrurile rele pe care le-aţi auzit despre preoţi sunt la fel de mincinoase ca „ştirea Rolls-Royce”? V-aţi întrebat câte dintre ele sunt nişte manipulări la fel de mizerabile ca aceasta? Foarte multe, fiţi siguri! Aduceţi-vă aminte cum o jurnalistă a recunoscut că în mass-media se primesc ordine să se născocească scandaluri cu preoţi ortodocşi, dacă nu se pot găsi cazuri negative reale! Aţi uitat, nu-i aşa? Pentru că vreţi să credeţi ştirile urâte despre Biserică, preoţi, Ortodoxie. Altfel cum v-aţi justifica imoralitatea proprie?

„Cazul Rolls-Royce”, dincolo de reclama făcută gratuit acestei firme, arată puterea imoralităţii comuniste în societatea actuală. Arată cât de comunişti sunt, în gândire, cuvânt şi purtare, foarte mulţi dintre cetăţenii Republicii România. Au aceeaşi ură oarbă, fanatică, împotriva Bisericii şi a preoţilor pe care o aveau şi bolşevicii sovietici, aceia care au adus pe tancuri clasa politică ce din anii ’50 şi până acum parazitează Ţara. Au aceeaşi prostie: deşi regimul politic, indiferent de grupare, colaborează la distrugerea ţării, de vină sunt cei indicaţi de „Partid” (astăzi, de mass-media conformistă). Preferabil, singurii care mai fac ceva bun. Sistemul, tipic bolşevic, funcţionează bine pentru clasa politică; cel mult grupări politice murdare sunt date la o parte de grupări politice şi mai murdare, într-un „schimb de cadre” ce, pentru omul obişnuit, nu schimbă de fapt nimic. Dar care tot crede, orbeşte, că schimbul de cadre va îndrepta ceva…

Ieşirea din Matrix se poate face doar prin renunţarea la supunere faţă de mass-media, prin renunţarea la punerea nădejdilor în partidele politice şi prin îndreptarea către oamenii care fac binele, concret, zi de zi.

Agitaţia comunistă împotriva „răufăcătorului X” – uneori răufăcător, alteori o victimă a manipulării publicului – este parte din sistemul de control „pâine şi circ”. Vă amintiţi de expresia „capul lui Moţoc vrem”? O „soluţie” care nu rezolvă nimic! Este doar un mijloc de a dirija şi risipi energiile oamenilor pe căi sterpe.

Adevărata soluţie este construirea. Alipirea de oamenii care construiesc. Alipirea de oamenii care sădesc puieţi, care curăţă gunoaiele de la marginea drumurilor şi din natură, care îndreaptă gardurile şi repară casele bătrânilor şi copiilor rămaşi singuri, care fac binele. Mulţi dintre ei sunt preoţi, mulţi dintre ei sunt profesori, alţii sunt medici, ingineri, studenţi, muncitori, ţărani… Dar singura apartenenţă importantă a lor este apartenenţa la oamenii care fac bine, oamenii care construiesc.

„Şi să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă de cap în vreme ce noi construim?” Dintre cei care construiesc se vor ridica natural conducătorii de care avem nevoie, iar „clasa politică” putredă va cădea.

Mihai-Andrei Aldea

Îndemn la luptă