Străbuni uitaţi. Cei dinainte de noi (I)

Legenda obişnuită spune că Românii ar fi urmaşii Dacilor şi Romanilor. Dacă prin „daci” înţelegem locuitorii din Dacia, legenda se apropie de adevăr. Pentru că în Dacia, în afară de ramurile tracice nordice şi sudice avem şi foarte puternice ramuri celtice, ilire şi scitice.
Doar că Neamul Românesc s-a format pe o întindere mult mai mare. Dacă excludem restul Romaniei [a.k.a. Imperiul Roman], tot avem un pământ străbun întins din Alpii Răsăriteni până înspre Caucaz, din Moravia (în Cehia de azi) până în nordul Asiei Mici, de la nord de Carpaţi până la Marea Mediterană. Teritoriu în care Traco-Ilirii, Galii (Celţii) şi Scito-Sarmaţii au format, prin plămada Romană creştină, Poporul Român.

Vom aminti, aici, pe scurt, câte ceva despre Străbunii cei vechi ai Neamului Românesc. Uitaţi aproape cu totul, ignoraţi, dispreţuiţi. Ruptura între Românii de astăzi şi înaintaşi este în foarte mare parte pricina scăderii şi nenorocirilor care apasă acest popor.

Costantin_nord-limes_png - c

1. Celţii sau Galii

Moţii – locuitorii din Apuseni – sunt numiţi astfel pentru că bărbaţii purtau părul împletit – în parte, sau de tot – în ceea ce local se numea „moaţe” – astăzi le-am spune, mai curând, „codiţe”. Aceste moaţe ale moţilor – cunoscute astăzi mai ales prin chipurile lui Horea, Cloşca şi Crişan – sunt de fapt coafură antică celtică. Moţii fiind astfel, din câte ştiu, singura populaţie europeană ce a păstrat natural, ca parte a culturii sale, această coafură celtică din Antichitate până în secolul XX.

Tot în ceea ce îi priveşte pe Celţi trebuie să spunem şi că influenţa lor culturală a fost uriaşă. Ei au adus civilizaţia fierului în teritoriile în care s-au aşezat în cadrul marilor lor migraţii. Sub numele de Gali, ei pătrund până dincolo de Nipru la nordul Mării Negre (şi Azov) şi până în adâncurile Asiei Mici, unde înfiinţează Galatia, devenită mai târziu provincie romană. Şi care este unul dintre primele teritorii în care se răspândeşte creştinismul, chiar de către Sfinţii Apostoli. Paradoxal, şi în lumea traco-scito-celtică de la nordul Mării Negre este adus creştinismul tot în vremea Sfinţilor Apostoli. Doar că în vreme ce în Asia Mică primii – şi cei mai cunoscuţi – vestitori ai Evangheliei sunt Sfinţii Apostoli Pavel, Marcu şi Barnaba (cu însoţitorii lor), în ţinuturile nord-pontice Sfântul Apostol Andrei este primul creştinător.

De asemenea, trebuie ştiut că Dunărea a fost, de la izvoare şi până la gurile ei, un loc în care galii au avut o prezenţă extrem de importantă de-a lungul veacurilor. Ca pildă a acestui fapt amintim că limesul roman sau hotarul roman de la Dunăre – un întreg teritoriu, nu o „linie”, aşa cum este văzută astăzi – avea, din părţile Austriei de astăzi până la Dunăre, localităţi precum:

Boiotro (Passau), Boiodurum (Passau-Innstadt), Stanacum (Oberanna), Ioviacum (Schlogen), Ovilava (Wels), Lentia (Lenz), Lauriacum (Enns, centru foarte important, tabără legionară), Albing (perechea lui Lauriacum şi, de asemenea, tabără legionară), Canabiaca (Zeiselmauer), Vindobona (Viena), Caruntum, Arrabona (Gyor), Brigetio (Komarom), Odiavum (Almasfuzito), Crumerum (Nyergesujfalu), Aqvincum (Budapesta; de fapt în Buda, cu Transaqvincum şi Contra Aqvincum la Pesta, pe malul răsăritean al Dunării), Lussonium (Dunaklomod), Cornacum (Sotin), Sirmium (Sremska Mitrovica), Acumincum (Slancamenul Bătrân; localitate aflată aproape de gura Tisei de astăzi), Rittium (Surduk), Taurunum (Zemun), Singidunum (Belgrad), Viminacium (în dreptul gurii vechi a râului Caraş, nu foarte departe de cea de astăzi), Bononia (Vidin), Tegulicum (Turtucaia), Arrubium (Măcin), Aliobrix şi Noviodunum etc.

Costantin_nord-limes_png - cCu verde hotarele şi direcţiile pătrunderii Galilor/Celţilor în Răsărit; Roma este invadată de ei la anul 390 î.Chr., regiunile traco-ilire puţin mai târziu; asimilaţi în cea mai mare parte a acestui spaţiu (cu excepţia I-lelor Britanice), ei vor contribui foarte mult, totuşi, la culturile ce se vor forma local şi la unitatea europenilor

Desigur, toate aceste localităţi cu nume sau influenţe celtice – multe pur şi simplu celtice până la cucerirea romană – sunt doar un exemplu. Noricum este un ţinut celtic, Panonia devine şi ea, din anul 400 î.Chr. încolo, o provincie majoritar celtică. Doar partea sa de răsărit, de dincolo de Dunăre, va intra în secolul I d.Chr. sub stăpânirea Sarmaţilor Iazigi, care vor stăpâni Celţii şi Traco-Ilirii din cuprinsul ei (la rândul lor, fiind stat clientelar al Romanilor).

Pe de altă parte, Galii au cucerit sau invadat vreme de secole Peninsula Italică, având o contribuţie esenţială în prăbuşirea (mini-)imperiului etrusc şi influenţând puternic pe latini, alături de mulţi alţii. Înainte ca stăpânirea romană să ajungă la hotarele Galiei, şi înainte ca primele triburi şi ţări galice să se alăture Romaniei, invaziile celtice loviseră deja Italia şi chiar Roma, căreia îi impuseseră tribut.

Galaţi, Galu, Gălăţui – sunt doar câteva toponime de origine celtică. Şi dacă Celţii sunt asimilaţi de populaţia traco-iliră în multe zone din Carpaţi, iar Burebista distruge cu totul nobilimea celtică încă neasimilată, există însă, până astăzi, o moştenire celtică uriaşă.
În tot spaţul tracic şi în spaţiul scitic întins din Panonia (azi în Ungaria) şi până în stepele Doneţului, cultura celtică a lăsat în urmă numeroase mlădiţe, mărturisite şi de un foarte bogat tezaur arheologic. De la arme de fier la structuri megalitice, de la piese de ceramică la podoabe, specialiştii găsesc şi studiază an de an o mulţime de vechi şi noi piese ale unei civilizaţii străvechi.
Astăzi trecută sub tăcere şi de prezentările didactice – simplificatoare până la falsificare – şi de mass-media, şi chiar de conştiinţa publică. Se uită de prezenţa Celţilor în Apuseni şi pe Dunăre, la Nistru şi dincolo de acesta, de prezenţa lor în Macedonia şi Tracia, în Galatia Asiei Mici şi multe alte părţi. Se uită de faptul că aceşti Gali au fost şi un factor de regionalizare – se pare că Dacii s-au desprins de restul Traco-Ilirilor sub influenţa lor – dar şi de unificare (cultura fierului adusă de ei, numită azi Latene, răspândindu-se din Insulele Britanice până în Asia Mică şi la nordul Mării Azov). Se uită că au fost în număr imens în armatele romane, întrecându-i în număr chiar şi pe Tracii alături de care au luptat, pentru Romania, în nenumărate bătălii şi războaie. Se uită că au dat eroi şi sfinţi, că au făcut parte din urzeala care, hrănită de harul Duhului Sfânt, a născut Poporul Român. Doar unii arheologi şi istorici se mai apleacă asupra amintirii lor, asupra nenumăratelor urme pe care le-au lăsat. Şi dintre care multe, de la unele unelte şi arme până la muzica lor, se păstrează până astăzi în Cultura României Străvechi.

(va urma…)

Mihai-Andrei Aldea

O minciună sfruntată. Cât din Dacia a devenit romană?

În războiul pentru adevăr există propagandă şi propagandă. Propaganda adevărului şi propaganda minciunii. Dacă vrem să fim în adevăr, trebuie să învăţăm să-l căutăm, să-l deosebim de minciună, să-l păstrăm şi să-l dăm mai departe. Adevărul împărtăşit nu se împuţinează niciodată, ci rămânând în vreme ce se răspândeşte aduce roade frumoase şi bogate.

În disputele despre formarea Neamului Românesc s-a ivit, de cca. 80 de ani încoace, o mare şi nouă temă. Romanizarea, negată în trecut de extremiştii unguri sau slavi, a început să fie negată şi de oameni care, patrioţi zicându-şi, pretind că ne tragem exclusiv din Daci. Cu toate că în nordul Dunării trăiau şi ramuri de traci aşa-zişi sudici – precum Bessii, de la care Părintele Dumitru Stăniloaie derivă, argumentat, nume ca Besarab şi Besarabia. Cu toate că în nordul Dunării trăiau şi ramuri ilire – mai ales în Banat şi Apuseni – dar şi multe triburi ale Sciţilor – ca Iazigii între Dunărea de Mijloc şi Carpaţii Bănăţeni şi Apuseni, Agatârşii între Apuli şi izvoarele Oltului şi Mureşului, Roxolanii în estul Munteniei de azi etc.

Unul dintre argumentele lor – argument sau minciună? – este afirmaţia după care „Romanii au ocupat doar 14% din Dacia”. Afirmaţie asortată cu pretenţia nedreptăţirii lui Decebal de către „istori(ografi)a oficială. Şi în contrast cu ideea că Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limbă, deci erau acelaşi neam.
Cifra de 14% este reluată de sute de texte de internet – articole, comentarii, afirmaţii în dispute etc. Şi, dacă este reală, ridică o problemă extrem de grea teoriei romanizării traco-ilirilor ca parte a naşterii Românilor.

Ca să lămurim lucrurile, trebuie să răspundem la două întrebări:
1. Care era întinderea Daciei?
2. Cât din această întindere a intrat în Imperiul Roman, sau Romania?

1. Deci, care era întinderea Daciei?

Cuvântul Dacia are mai multe înţelesuri.

a. Zona locuită majoritar de Daci. Aceasta corespunde, conform izvoarelor istorice, spaţiului dintre Dunăre, Tisa şi Prut, cel mult Nistru.
Ramuri dacice ajung mult mai departe. În spaţiul celtic sau germanic, spre Nord şi Apus, enclave dacice sunt presărate în multe părţi ale Panoniei, în mai puţine din Noricum, dar încă apar, ici şi colo, până la izvoarele Dunării sau Vistula de Mijloc. Alte insule dacice sunt şi în sud, până în Dardania şi Tracia. Sub stăpânirea romană Daci ajung şi mai departe, în Iliria, Dalmaţia, Epir etc., ba chiar şi în Britania, Egipt sau Mesopotamia.
Dar, în toate aceste părţi, Dacii erau o minoritate. Nobilă şi valoroasă, dar fără a putea transforma acele ţinuturi în spaţii dacice.

b. Dacia ca termen geografic. Ptolemeu este cel mai citat în domeniu. Hotarele indicate de el ar fi Tisa, Dunărea şi Prutul sau Nistrul. Impreciziile ptolemaice au fost înlăturate cu timpul, iar din punct de vedere geografic prin Dacia se înţelegea mai ales pământul dintre Tisa, Dunăre şi Nistru. Iar prin Daci locuitorii acestuia (uneori precizaţi ca Sciţi sau de altă origine, ori dovediţi astfel arheologic). Desigur, faptul că cel puţin partea sudică a zonei dintre Prut şi Nistru era mereu socotită ca parte a Sciţiei Mari complica – şi complică – lucrurile. Ca şi faptul că Sciţia Mică – numită mai apoi Dicia sau Dobrogea – este inclusă de unii în zona geografică a Daciei (de care [zonă geografică] nu a aparţinut niciodată).

ptolemeu-harta-lumii
Harta lumii după Ptolemeu, cu Dacia în vestul Pontului Euxin

Dacia ptolemaicăDacia după Ptolemeu

c. Dacia lui Burebista. Pe multe hărţi aceasta este înfăţişată între Dunărea de Mijloc şi Nistru, ba chiar şi dincolo de acesta, din Carpaţii Păduroşi în Haem (Munţii Hem sau Balcani). Dar în ce măsură s-a numit această ţară Dacia? În Decretul lui Acornion Burebista este înfăţişat ca cel mai mare dintre regii Traciei. Să fi fost acesta numele ţinuturilor stăpânite de Burebista sau cel de Dacia? Dat fiind că centrul stăpânirii lui – fie aflat în Muntenia, fie în Ţara Haţegului – era nord-dunărean, cel mai probabil era că, totuşi, Dacia era numele întinderilor peste care domnea Burebista.
Dar care era hotarul acestora?

Dacia Burebista 01
Hotarele stăpânirii lui Burebista după cele mai multe hărţi/atlase moderne

Această hartă este extrem de ciudată, dat fiind că Scordiscii au fost supuşi de Burebista, iar colţul de nord-est al zonei nu se cunoaşte să fi fost sub stăpânirea acestuia. Ca urmare, credem că următoarea hartă este mai exactă

Dacia Burebista 02
Dacia sub Burebista (întindere maximă)

Trebuie să observăm faptul că aceasta este întinderea maximă a stăpânirii lui Burebista. Trecerea sa la sud de Munţii Hem (Haemus ori Balcani), de pildă, este atestată doar în zona Apolloniei. Dar admitem această întindere maximală ca cel puţin posibilă.

d. Dacia lui Decebal. Este al doilea stat denumit Dacia. Între Burebista şi Decebal avem regi daci, teritoriul dintre Dunăre şi Maramureşul de astăzi fiind împărţit în cel puţin patru regate, fără a socoti părţile din Moldova actuală, stăpânită de Sarmaţi, Bastarni, Carpiani şi Carpi.
Decebal este socotit de unii ca nedreptăţit de istoriografia românească oficială (aprobată de autorităţile de stat). Şi au dreptate! Dar nedreptăţirea lui Decebal este alt subiect. Acum ne preocupă hotarele Daciei lui Decebal.
Care este graniţa de apus?

Limes Iazigi 02.png
Harta hotarelor romane în Panonia şi vestul Daciei

În această hartă se observă cele patru valuri de apărare pe care Iazigii Metanaşti le-au ridicat, cu ajutorul inginerilor romani, înspre răsărit şi miazănoapte. Iazigii Metanaşti, Sarmaţi aşezaţi în estul Dunării de Mijloc, constituie un regat clientelar roman în secolul I d.Chr. Cu ajutorul romanilor aceşti Sarmaţi au construit un sistem de apărare complex, ale cărui urme se păstrează până astăzi. Şi care, fiind hotarul Regatului Iazig, ne arată şi hotarul de apus al Daciei lui Decebal.

Dacia Decebal 01Dacia sub Decebal (culoare galbenă)

Sarmaţii Roxolani şi Bastarnii (Germanici? Celţi? Celto-Germanici?) vor fi aliaţi cu Decebal. Nu erau sub stăpânirea lui. Nici Carpianii, Carpii, Costobocii, Dacii Mari (aflaţi la nord de Costoboci) nu au fost sub conducerea lui Decebal, nici nu s-au implicat în războaiele acestuia.

e. Dacia închipuită. Există surse care născocesc o „Dacie” care nu a existat niciodată. Eventual întinsă până spre izvoarele Dunării, departe dincolo de Nistru etc.

Dacia imaginară 01Dacia imaginară a unor pagini web

După cum vedem, avem nu mai puţin de cinci variante ale termenului Dacia, cu hotare diferite…

2. Cât din întinderea Daciei (Daciilor) a făcut parte din Romania [Imperiul Roman]?

Dăm aici, în primul rând, harta întinderii maxime a Romaniei [Imperiul Roman]:

Romania 01Romania în întinderea sa maximă

Spre a uşura comparaţia, oferim o selecţie mai restrânsă:

Romania - Dacia

Comparaţia hărţilor arată o includere în Romania a 100% din Dacia lui Decebal (plus alte teritorii). Pentru Dacia lui Burebista includerea este undeva între 70 şi 80%, în funcţie de poziţia – încă neclară astăzi – a hotarelor nord-estice ale stăpânirii acestuia. Pentru Dacia lui Ptolemeu şi zona de majoritate etnică dacică avem o proporţie de cca. 70-80%, în funcţie de aşezarea hotarului de răsărit al Daciei pe Prut sau Nistru. Pentru Dacia imaginară avem un procent de includere în Romania de cca. 70%.

Merită observat că mult înainte de Burebista zona Carpaţilor devenise dominată de denarul roman – autentic sau imitat local – şi de mărfurile romane. Influenţa Romaniei pătrundea la sute de kilometri depărtare, zonele învecinate (pe o adâncime de cca. 100 de km sau mai mult) fiind zone în care se găseau mulţi negustori romani, aventurieri romani (foşti militari, meşteşugari etc.) care încercau să facă avere pe seama „barbarilor” etc. Sunt atestate multe cazuri în care înalţi militari şi funcţionari din zona limesului roman îşi construiau domenii dincolo de frontieră, sub conducătorii „barbarilor” sau cu totul independent. Aceste „Romanii” în miniatură erau organic legate de cultura şi civilizaţia romană.
Creştinismul de limbă latină adus de Sfinţii Apostoli şi întărit de ucenicii lor şi urmaşii acestora se va răspândi şi mai departe. Simpla comparaţie între Palestina şi puncte extreme ale propovăduirii apostolice (ca Spania şi India), ne arată puterea de răspândire a Evangheliei.
Am amintit aceste elemente deoarece ele arată faptul că zona de influenţă romană puternică trecea masiv dincolo de hotarele administrative ale Romaniei. Prezenţa denarului roman şi altor elemente de cultură materială (şi, implicit, şi spirituală) romană în nordul Daciei lui Burebista şi mai departe, la peste 800 şi chiar peste 1.000 de kilometri de hotarul (adminstrativ al) Romaniei este lămuritoare.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă