Etichetă: Ceauşescu

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

I.
A trecut de Senatul (zis al) României proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19
Desigur, din acest titlu trebuia să lipsească un cuvânt: gripă. Corect era „de gripă COVID-19„.
S-a adăugat cuvântul „unele„, deşi nu era necesar. Dacă se spunea „Lege privind măsuri pentru…” era la fel de clar.
În text s-a precizat coronavirus, când s-a vorbit despre SARS-CoV-2, deşi se putea spune virus şi nu era nicio pierdere.
Altfel spus, autorii proiectului nu s-au temut de cuvinte în plus.
Însă cuvântul gripă, absolut necesar pentru o exprimare corectă, ştiinţifică, lipseşte.
Mie mi se pare că această lipsă ţine de reflexul manipulator al Parlamentarilor „noştri”. Cu tot respectul faţă de funcţia lor, ei mi se par a fi în cea mai mare parte nişte urmaşi vrednici ai ocupanţilor sovietici din anii 1946-1989. Mai exact, sunt al patrulea val (primul a fost al simulacrelor de guverne democratice, al doilea al administrării sovietice directe – gen Ana Pauker, Nicolschi, Brucan etc. –, al treilea al unor agenţi sovietici zişi români – gen Dej şi Ceauşescu –, al patrulea al partidelor în care s-a transformat PCR-ul – adică FSN, UDMR, PDL, PSD, PNL, ALDE, PMP etc.).
Ca urmare, sunt convinşi de superioritatea lor faţă de popor şi de dreptul lor de a-l manipula şi exploata.

 

II.
Proiectul de lege era, în forma iniţială, o creaţie nazist-stalinistă de rasă pură. Era un produs perfect al gândirii de extremă stânga, cea care în numele „binelui public” a înfiinţat lagărele de concentrare naziste şi sovietice, a „purificat” societatea hitleristă ori leninist-stalinistă etc.

Precum legile naziste şi bolşevice, şi această lege este propusă pentru „interesul public general”.
Datele statistice arată că în România anului 2020, în lunile Martie şi Aprilie, au murit mai puţin oameni decât în lunile similare ale anilor trecuţi.
Nu există niciun studiu medical serios, independent, în privinţa virusului SARS-CoV-2 şi a gripei provocate de acesta (COVID-19), care să stea la baza acestei legi.
Altfel spus, legea se întemeiază – ca uriaşa majoritate a legilor zis româneşti – pe vorbele politicienilor.
Ei spun că e de rău dacă nu se face cum spun ei.
Şi lumea trebuie să îi creadă.

 

III.
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19 spune că „are în atenţie” şi „măsurile care au avut un impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii” coronavirusului SARS-CoV-2.
Straniu, însă, nu se face nicio referire la Georgia (Gruzia) şi la vecina noastră Bulgaria. Care au obţinut mult mai mult în „lupta cu coronavirusul” decât statul (zis) român.
Adică, proporţional, România ar fi trebuit să aibă fie sub 50 de morţi (comparativ cu Georgia), fie sub 250 de morţi (comparativ cu Bulgaria). Ceea ce înseamnă că Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul au administrat foarte prost gripa COVID-19 în România. (Sau mint cu privire la numărul de morţi – dar ştim că nu ar face aşa ceva, deci rezultă că sunt „doar” incompetenţi.)
Ştiţi care este singura mare deosebire între măsurile aplicate în România şi cele aplicate în Georgia şi Bulgaria?
În cele două ţări bisericile au rămas deschise şi s-au făcut slujbe în ele. Cu respectarea distanţării sociale. Şi fără ca guvernele să aibă neruşinarea bolşevică de a se amesteca în practicile cultice. Rezultatele sunt net superioare celor din Republica România.
Dar, bineînţeles, nu sunt luate în seamă.
Din grijă şi dragoste faţă de noi, cetăţenii.

 

IV.
Forma iniţială dădea Guvernului puterea totală în statul (zis) român.
Guvernul căpăta dreptul de a declara unilateral starea de alertă, când îl trăznea cheful. Desigur, cu nevoia de a prezenta pretexte pentru această declaraţie – dar cum politicienii de la noi au pretexte pentru orice (de la starea drumurilor la starea şcolilor) nu ar fi fost asta o problemă.
Din fericire, Parlamentarii ţin şi ei la putere, aşa că nu au acceptat să o lase toată Guvernului. Desigur, în numele democraţiei.
Dar, până la urmă, e bine că s-a revenit… deşi nu cu totul!

 

V.
Totuşi Art. 2, alin. (2), lasă mai departe Guvernului puterea să instituie starea de alertă „pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale„. Dincolo de pleonasm rămâne faptul că până la urmă acest proiect dă Guvernului puterea să instituie starea de alertă în toată ţara, câtă vreme o face judeţ cu judeţ.
Guvernul devine un fel de Ana Pauker sau Ceauşescu, puterile fiindu-i limitate atât de vag încât practic sunt nelimitate.
Despre separaţia puterilor în stat… veşnica pomenire!

 

VI.
Cine citeşte primul articol al Secţiunii I (Domeniul economic), nu poate să nu fie şocat de incultura celor care au redactat legea. Dar şi de faptul că Senatul (cică al) României nu a corectat exprimarea ineptă.
Art. 3, alin. (2), cuprinde o prevedere finală („cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară„) ce nu are nicio legătură cu restul conţinutului. De fapt această prevedere ar fi trebuit, probabil, să fie legată de alin. (1) al aceluiaşi articol. Oricum, în context este complet aberantă.

 

VII.
Art. 4, alin. (3), cuprinde una din teribilele imbecilităţi ale vremii de acum: obligativitatea de a purta mască.
Sunt de ţinut minte aici două fapte elementare:
– orice măsură medicală impusă de stat presupune studii medicale foarte serioase şi respectarea eticii medicale şi drepturilor populaţiei (inclusiv dezbaterea publică a studiilor şi măsurilor propuse în urma analizării acestora) – evident, nu este cazul;
– orice obligaţie financiară suplimentară impusă cetăţenilor, agenţilor economici etc. trebuie să fie însoţită de măsuri fiscale echilibratoare; adică dacă impui agenţilor economici ori cetăţenilor, prin lege, folosirea suplimentară de materiale medicale trebuie să asiguri scăderea impozitelor cu sumele cheltuite pentru aceste materiale – evident, nu este cazul.

 

VIII.
Art. 8, în întregime, reia Art. 4, alin. (3), extinzându-i însă prevederile extrem de larg.
Reamintesc faptul că nu există studiile medicale necesare spre a se justifica măsuri ce aduc lezare demnităţii umane şi instituie un regim de tip nazisto-bolşevic,
Totuşi Guvernul primeşte puterea de a impune, prin Ministerul Sănătăţii şi M.A.I. tot felul de asemenea măsuri.
Fără să se prevadă sancţiunile necesare pentru abuzurile săvârşite de autorităţi, sancţiuni ce sunt, normal, agravate în situaţii speciale precum starea de urgenţă ori starea de alertă.
Altfel spus, M.S. şi M.A.I., implicit Guvernul, primesc puteri discreţionare asupra populaţiei.
În numele „respectării normelor de igienă” se poate ajunge la orice fel de abuzuri şi bestialităţi. Aşa cum se şi întâmplă în toată ţara – jandarmi şi poliţişti lovesc oamenii pe stradă absolut gratuit şi… fără să fie pedepsiţi.

Închei aici, deşi ar fi multe de spus. Comunismul a făcut din cetăţenii Republicii România sclavii statului. Deşi sunt conştienţi, teoretic, de faptul că politicienii îi mint şi jefuiesc, de fiecare dată îi urmează orbeşte. Eventual urlând „puie psd”, „puie pnl” sau alte imbecilităţi şi josnicii, fără să vadă cât de bine colaborează de fapt toate partidele parlamentare la înrobirea, manipularea şi jefuirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu toate că ştiu că nu interesează pe nimeni, voi aminti de faptul că starea de alertă este o aberaţie neconstituţională, instituită de Guvernul Adrian Năstase (PSD) în 2004 şi întărită de Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (PNL+PD+UDMR+PUR+Minorităţi). Încă o dovadă directă a complicităţii reale între partidele parlamentare ce pretind electoral că sunt „duşmani neîmpăcaţi”.

lenin icoanaIcoana la care se închină în taină Parlamentarii Republicii România – cel puţin ca apartenenţă spirituală (cu puţine excepţii care confirmă regula)

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Partidul, Caramitru, Neo-me-ni-i-i-aa!

Mihai-Andrei Aldea10 comentarii

Partidul, Caramitru, Neo-me-ni-i-i-aa!

Am făcut şcoala primară, gimnaziul şi mai mult de jumătate din liceu pe vremea lui Ceauşescu. Printre amintirile plăcute de atunci se numără felul în care îmi băteam joc, uneori acompaniat de câţiva colegi, de cântecele comuniste. Pe care, desigur, eram obligaţi să le cântăm. Uneori dimineaţa sau la prânz, la careu, alteori în clase. La careu, adică la adunarea claselor în coloane în curtea şcolii, pentru o ceremonie ce cuprindea intonarea imnului sau altor cântece comuniste şi felurite comunicate. Am avut cinstea să fiu scos la careu, adică să fiu prezentat înaintea tututor elevilor şi colegilor din şcoală drept exemplu negativ: îmi bătusem joc de cântecele „patriotice” (corect, comuniste, nu patriotice). Mai exact, îmi bătusem joc de un refren care suna aşa:
Partidul, Ceauşescu, Ro-mâ-ni-i-i-aa!
Şi pe care, cu profundă inspiraţie poetică, îl schimbasem în:
Partidul, Ceauşescu, Neo-me-ni-i-i-aa!
Mai bine de un an de zile nu s-a prins niciunul dintre „cei mari” (adică din personalul şcolii). Sau, dacă s-a prins vreunul, a tăcut. Deja eram zeci de copii care cântam
Partidul, Ceauşescu, Neo-me-ni-i-i-aa!
în locul versiunii oficiale1.

Saule, Saule! Pentru ce mă prigoneşti? Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă!

secera si ciocanul 01b

Astăzi mi-am amintit de vremea în care Ceauşescu şi Partidul dictau oamenilor ce şi cum să înveţe, ce şi cum să gândească, ce şi cum să creadă. Aveam şi ore de ateism! Ateism politic, de fapt! Şi nu pot să uit cum, la prima oră de ateism, profesorul ne-a explicat, superior:

„Religia este opiumul popoarelor, după cum a spus geniul conducător comunist Vladimir Ilici Lenin. Religia, dar mai ales Biserica Ortodoxă, este o structură criminală, făcută să sugă sângele poporului. Este o structură înapoiată, reacţionară, retrogradă, coruptă, mincinoasă şi vicleană. Noi, oamenii vremii noi, avem datoria nu doar să ne dezicem de ea, ci să luptăm împotriva ei cu toate puterile noastre. Nu uitaţi, religia, dar mai ales Biserica Ortodoxă, sunt în slujba Occidentului, a imperialismului capitalist!”

Toate aceste fraze m-au făcut atunci să mă gândesc la Partidul Comunist. Comunismul, o doctrină halucinantă, care îi orbeşte pe oameni cu iluzia „egalităţii”, „puterii poporului”, „distrugerii duşmanilor de clasă” etc. Instaurând în schimb clase dominante extremiste, de o răutate unică în istorie, ca activiştii de partid şi slugile lor din Ministerul de Interne şi alte aparate de stat. Construind un stat criminal, jefuitor, înapoiat, reacţionar, retrograd, corupt, mincinos şi viclean. Da, noi avem datoria să luptăm împotriva unui asemenea sistem, împotriva unui asemenea stat! Şi, da, Comunismul în general şi Partidul Comunist în particular erau în slujba Moscovei, a imperialismului comunist.

Practic, pentru a regăsi adevărul trebuia să intri în ţara din oglindă…

De ce mi-am amintit astăzi de toate aceste lucruri?

Datorită faptului că au ajuns la mine unele postări pe facebook publicate de Andrei Caramitru, mare activist U.S.R. (partidul poreclit şi Uniunea Sovietică din România). Postări pline de ură violentă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, împotriva Ortodoxiei şi Ortodocşilor în general, dar în special împotriva ierarhilor şi clericilor. Postări exact cu limbajul, „argumentele” şi ura comunistă faţă de Ortodocşi. Şi care, corect, ar trebui citite în oglindă.

Exact ca activiştii comunişti, Andrei Caramitru răstălmăceşte (rău-)intenţionat faptele, de la comunicate oficiale şi până la realităţile cotidiene. Totul ca să stârnească o panică generalizată şi o ură violentă împotriva Bisericii şi a Ortodocşilor.

Furia sa este stârnită, cică, de faptul că „se iau măsuri de relaxare” de Înviere. Care măsuri nu prea sunt de relaxare, pentru că totul se face sub controlul direct al Poliţiei, Jandarmeriei şi, eventaul, al Armatei Române, dar şi cu măsuri de siguranţă sanitară egale cu sau mai mari decât cele luate pentru cumpărături şi magazine. Măsuri sanitare mai drastice decât cele normale înseamnă „relaxare”? În limba română, nu. Dar în creolo-română… orice nonsens face sens…

Revin!
Nu există situaţie în care Poliţia, Jandarmeria şi Armata să stea pe lângă angajaţii sau voluntarii magazinelor şi firmelor de comerţi, ca să se asigure că se respectă normele sanitare. Da, se fac uneori controale. Atât. Însă pentru Biserică statul nu permite aşa ceva. Nu permite prezenţa la slujbe cu păstrarea distanţei şi celelalte norme de protecţie. Se permite în magazine, dar nu în biserici. Şi „relaxarea” în zilele de Paşti constă în faptul că din toată libertatea religioasă cică existentă în Republica România se lasă Ortodocşilor numai două lucruri: primirea anafurii numită paşti şi primirea luminii. Totul cu norme sanitare mai stricte decât în magazine, sub supravegherea Poliţiei, Jandarmeriei şi, eventual, Armatei.

Pe scurt, din toată bogăţia liturgică unică a Ortodoxiei din vremea Paştilor, din cozile la Împărtăşanie, din Denii, din privegheri, din Denia celor 12 Evanghelii, din scoaterea Crucii, din Liturghia Joii celei Mari, din Prohod, din toate, toate rânduielile creştine de Paşti, se îngăduie doar împărţirea anafurei şi luminii… cu măsuri sanitare extreme şi sub controlul Poliţiei şi Jandarmeriei.

Ceea ce face din isteria lui Andrei Caramitru un gest fie infantil – dar vorbim despre un politician U.S.R., nu despre un oarecare ameţit de băuturi sau prafuri –, fie un gest politic. Un gest politic extremist, de discriminare religioasă extremistă, de declarare şi propagare a urii religioase.

Dacă Andrei Caramitru ar fi un om cinstit, şi-ar fi exprimat îndoielile, dacă le avea. Poate măsurile sanitare i se par prea stricte, sau i se par prea laxe. Ar putea să-şi spună părerea şi să arate de ce i se par aşa. Poate că i se pare altceva. Ar trebui să arate de ce i se pare, ce argumente are. Aşa ar face un om corect.
Dar Andrei Caramitru s-a dovedit şi în trecut, şi de această dată, un comunist dominat de o ură fanatică împotriva Bisericii, împotriva Ortodoxiei. Ca şi alţii asemenea, are un loc bun în U.S.R. Şi ca orice activist comunist, el este sigur că deţine o serie de adevăruri absolute care se pot rezuma la ură; mai exact, la ura cea mai oarbă împotriva Ortodoxiei, Bisericii, clericilor şi credincioşilor. Textele pe care le-a emis – şi pe care le-am putut vedea direct pe facebook – sunt lipsite de conţinut logic, dar pline de conţinut emoţional comunist.

Andrei Caramitru pretinde că măsurile luate de Paşti vor duce la o răspândire fantastică a gripei COVID-19. Nu are niciun argument ştiinţific – ştiinţa este pentru Comunişti doar un pretext, o unealtă propagandistică, nu un principiu de gândire, vorbire şi purtare.

Să zicem, de dragul discuţiei şi al sufletelor rătăcite, că Andrei Caramitru ar fi văzut, într-adevăr, o hibă reală în măsurile luate. Că dezinfectanţii folosiţi nu sunt buni, că mânuşile sunt insuficiente şi trebuie două pe fiecare mână, că trebuie şi ochelari de protecţie, nu doar măşti… orice. Să zicem că ar fi văzut aşa ceva, că ar fi făcut o comparaţie cu protocoalele de protecţie sanitară din Germania, S.U.A. ori Franţa şi lipsea ceva. Logic, civilizat, ştiinţific, decent, era să facă un memoriu sau măcar o sesizare cu argumente clare, către Ministerul de Interne, Patriarhie, Guvern, Sfântul Sinod, etc. Şi să spună ceva de felul: „După cum arată studiul X şi studiul Y, măsura cutare este insuficientă şi trebuie completată astfel”. Există mecanisme legale, clare şi rapide, pentru ca o sesizare corectă, argumentată, să producă efecte. Înţelegeţi principiul?
Dacă eşti un cetăţean decent, cu atât mai mult un politician decent, reacţia faţă de o măsură greşită, oricât de greşită, nu este aceea a revărsării de ură faţă de o etnie, religie, naţionalitate etc. Este aceea de a acţiona, decent şi legal, pentru îndreptarea greşelii. Doar că aici o asemenea acţiune, decentă şi legală, este imposibilă, pentru că lipseşte greşeala: nu se poate invoca niciun motiv adevărat, ştiinţific, ca argument pentru a opri acţiunea de distribuire a anafurei şi luminii de Înviere.

Tot de dragul discuţiei şi al sufletelor rătăcite amintesc faptul că simplul act al circulaţiei nu poate fi invocat în acest caz. Câtă vreme se permite tuturor cetăţenilor români să iasă din casă pentru mişcare de întreţinere sau sport solitar, este limpede că simplul act al circulaţiei nu poate fi invocat. Cu atât mai mult folosindu-se mijloace de protecţie sanitară fără precedent. Chiar Andrei Caramitru, astăzi plin de spume de pretinsă indignare, nu s-a isterizat până acum pentru această prevedere, mult mai cuprinzătoare, a ieşirii oamenilor pe lângă casă. Dar a făcut-o pentru măsurile mult mai restrictive privitoare la împărţirea anafurei şi luminii de Paşti. Q.E.D.

Este absolut clar, ştiinţific obiectiv privind, că Andrei Caramitru nu este mânat în isteria sa publică de „grija faţă de oameni”, aşa cum, comunist, pretinde. Este mânat doar de ura faţă de religie, şi mai ales faţă de Ortodoxie. Conducătorii sovietici ai Ministerului de Interne de după 1948 ar fi foarte mândri de el!

Nu voi reda aici abjecţiile pe care Andrei Caramitru le-a revărsat la adresa mea, a părinţilor mei, a copiilor mei şi a tuturor celor care suntem ortodocşi, a Credinţei noastre, a ierarhilor noştri etc. Este fără rost. Nici nu mă aştept ca U.S.R. să îşi ceară iertare pentru încă un membru de marcă al lor stăpânit de fanatismul anti-ortodox tipic bolşevicilor, naziştilor şi altor extremişti de stânga. Dar…

O să mă opresc la un fapt esenţial şi pentru Andrei Caramitru, şi pentru fiecare dintre noi: mândria nemărginită, trufia, aroganţa. Patima ce l-a prăbuşit pe Lucifer din strălucirea înaltă a Raiului în întunericul de neant al Iadului. Pentru că zice acest copil rătăcit din politica usr-istă:

„Eu nu o să mai calc niciodată în vreo biserică ortodoxă.” (bine, el zice asta fără diacritice şi cu majuscule, adică zbierat)

Asta după ce a spus, făţarnic,

„Am fost botezat ortodox.”

Da, Andreiuţ puiule, poate ai fost botezat ortodox, dar sigur ai fost crescut comunist. Asta de ce nu o spui? Pentru că nu ai mai avea impactul manipulator pe care ţi-l doreşti?

Recunoaşte sincer: ai fost educat comunist în familie şi în şcoală. Sau, mai precis, neocomunist. O ramură a Comunismului, mai recentă, însă la fel de fanatică, iraţională, anti-creştină şi ridicolă precum Bolşevismul. În gândirea asta ai crescut, în gândirea asta te-ai format: în Neocomunism. Asta este religia ta. De multă vreme propovăduieşti ideile comuniste, de multă vreme reverşi ura împotriva Bisericii. În acest context invocarea botezului tău este la fel de absurdă ca invocarea faptului că te-ai născut în România. Şi botezul, şi naşterea în România, sunt doar nişte seminţe: fără îngrijire sunt sterpe şi invocarea lor este cel mult caraghioasă.

Şi, dincolo de asta, Andreiuţule furios, pe cine crezi că păgubeşti?
Pe tine.
Doar pe tine.

Biserica există ca să-i elibereze pe oameni de robia păcatului şi patimilor, să îi ajute să îşi ridice privirea către Dumnezeu şi să devină asemenea Lui. Rostul Bisericii – pe care tu nu l-ai înţeles niciodată – este înălţarea spirituală şi îndumnezeirea oamenilor.

Dar – şi Biserica Ortodoxă totdeauna a respectat acest lucru – există libertatea de alegere, libertatea de conştiinţă. (Ştii, Andrei, cea pe care tu şi ceilalţi extremişti de stânga o negaţi Creştinilor. Greu să înţelegi ideea asta, ştiu!)

Biserica, adică Biserica lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă, nu a impus niciodată, nimănui, convertirea, credinţa, viaţa creştină. Ea cheamă, îndeamnă, călăuzeşte. Nu sileşte. Silirea este lucrarea diavolului. Iar dragostea cu sila – adică ceea ce au făcut şi fac extremiştii de stânga – se numeşte viol.

Deci, poţi pleca din Biserică, dacă ai fost în ea. Dacă nu ai fost în ea, lepădarea pe care o faci devine şi tardivă şi fariseică. Dar, oricum, tardiv şi fariseic poţi să te (re-)lepezi. Ne pare rău pentru tine şi pentru sufletul tău. Atât. Altfel spus, în afară de faptul că îţi faci rău singur n-ai făcut nimic. A, că dai şi altora exemplu negativ? Tot ţie îţi faci rău în primul rând.

Însă, ştii care este treaba?

Oricât de măreţ te-ai crede încercând să lupţi împotriva Bisericii de fapt eşti doar caraghios.

Au mai încercat unii cu mai multă putere decât tine şi mai inteligenţi decât tine: Nero, Diocleţian, Napoleon, Lenin, Stalin, Hitler şi mulţi alţi dictatori cu oamenii lor. Până la urmă au murit şi ei, cum o să mori şi tu, şi i-a luat dracu’. Îţi doresc să te trezeşti înainte să te ia dracu’, pentru că în Iad toată şmechereala asta comunistă o să-ţi atârne de picioare.

Nu faci nimic mai mult decât făcea Saul înainte să devină Pavel: îţi faci rău singur.

Revin la cititorii mei adevăraţi.

Vă daţi seama că toată isterizarea asta „redardă” (ca să-l citez pe isterizat) este doar o purtare obişnuită a Comuniştilor? Cam aşa se isteriza „tovarăşa” în faţa bisericilor pe care ţinea să le demoleze. Şi, la fel de „argumentat”, explica şi ea că Biserica „se opune progresului”…

Vorba lui Eminescu

„Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi gamă
Înşelat atât de-adese, nu spera şi nu ai teamă.”

Deci, nu speraţi că U.S.R. se va dezice de un vector al urii, extremismului şi creştinofobiei. Sau că îşi va cere iertare. De la început a promovat extremiştii anti-creştini, acesta este doar un caz dintre multe.
Nu speraţi că Andrei Caramitru îşi va cere iertare pentru propaganda urii şi fanatismului anti-ortodox, pentru calomnie, insultă şi toate celelalte. La nivelul lui de spiritualitate e greu să poată produce altceva. Deocamdată. Poate, peste ani, să se maturizeze şi să se pocăiască…
Nu speraţi că sunt puţini cei care îi urmează pe Neocomunişti. Cei care s-au spus Sovieticilor au fost majoritari, majoritari au fost cei care i-au votat pe Iliescu şi Roman, majoritari sunt cei care votează şi astăzi cu partidele neocomuniste (de la P.S.D. la U.S.R.).

Dar, de asemenea, nu vă temeţi!

Încercări au fost şi vor fi totdeauna. Oamenii lui Dumnezeu au trecut peste ele mereu, transformându-le în scări pe care au urcat către Rai.

Dincolo de toată răutatea oamenilor şi vremurilor, ca dincolo de norii întunecaţi ai furtunilor, străluceşte neatinsă lumina de Sus.
Şi cei care o caută o vor găsi.

lumina lumineaza 01

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Mi se plângea cineva de comentariile pline de ură la postările lui Andrei Caramitru. În care Ortodocşii sunt insultaţi în fel şi chip, la fel şi Biserica. Deoarece am crescut în Comunism ştiu că acesta este limbajul obişnuit al Comuniştilor. Liniştiţi-vă! Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din pricina iubirii faţă de Dumnezeu.

P.P.S. Pentru cei care nu ştiu la ce s-a isterizat Andreiuţu Caramitru, cred că cel mai de folos este acest articol (daţi click).

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

1 Culmea este că am fost scos la careu într-o zi de luni, înainte să cântăm. Ceea ce înseamnă că cineva a turnat, adică a fost vreun coleg iubit care a socotit frumos să se ducă la directoare – sau la un profesor care să meargă mai sus – şi să mă reclame că îmi bat joc de Partid şi Conducătorul Iubit. Ce-i drept, am fost mândru să fiu scos la careu pentru această învinuire: era prima recunoaştere oficială a luptei mele, oricât de copilăreşti, împotriva ocupanţilor României.

Cei întorşi în Ţară. Jurnal COVID-19

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Tricolorul

S-a întâmplat în adolescenţa mea – în anii în care Ceauşescu încă stăpânea România – să merg într-o tabără în care erau şi copii din alte ţări. Propriu-zis, nu erau în tabăra noastră, dar locurile de joacă erau comune. Desigur, erau copii tot din ţări socialiste, ca şi noi. Unii din Polonia – stăteau mai departe de noi. Unii, se zicea, din Bulgaria, dar cumva nu i-am întâlnit. Poate nici nu erau şi doar aşa se spunea. În sfârşit, mai erau unii din Cehoslovacia – astăzi împărţită în Cehia şi Slovacia. Aceştia erau mai aproape de noi şi am început să vorbim între noi într-un amestec între propriile graiuri şi, respectiv, rusă, franceză şi engleză. Mai vorbeam, mai ne jucam, fiecare cu ale lui.
În tabăra noastră, de Români, am văzut şi un grup mai mic ce părea să stea departe de noi, ceilalţi. „Ce-i cu ei?” – am întrebat. Mai erau pe acolo unii copii de nomenclaturişti ce stăteau cu nasul pe sus şi se deosebeau de restul. Doar că ei nu stăteau în grup… Cei care se puteau aduna cu alţii ajungeau oricum să stea cu noi toţi. Băiatul pe care l-am întrebat, mai mare, mi-a răspuns: „Sunt Unguri. Din Mureş, Harghita şi Covasna.”. „Bine„, m-am mirat eu, „dar de ce stau aşa, deoparte?„. „Nu ştiu româneşte.” mi-a răspuns el. „Sau nu vor să vorbească româneşte.” a adăugat.
Curiozitatea m-a chinuit toată viaţa. Aşa că m-am dus la ei şi i-am salutat aşa, mai ardeleneşte. „Servus!„. „Servus!” au răspuns ei, în cor. „Ön magyar?„, mă întreabă ei. Eu, convins că m-au întrebat dacă ştiu limba maghiară, răspund „Nu ştiu!„. Ei încep să râdă în hohote. De fapt mă întrebaseră dacă sunt Ungur… 😀
Unul dintre ei, un blonduţ de undeva din sau de pe lângă Vlăhiţa – dacă îmi mai aduc bine aminte – a binevoit să-mi explice întrebarea şi răspunsul. Am râs şi eu. Vorbea foarte greu limba română şi era singurul care putea să spună o frază în română. Ceilalţi doar înţelegeau. Bine şi aşa! Am început să discut cu ei folosind un amestec de cuvinte din ce limbi se nimerea – şi o gramatică, bineînţeles, extrem de originală. Până la urmă, am ajuns să tot stau de vorbă cu băieţelul blonduţ – iartă-mă, frăţioare, nu mai ştiu cum te cheamă! Era şi el pasionat de exploratori, ca şi mine, doar că în vreme ce eu ştiam exploratori români, francezi sau britanici, el ştia doar exploratori unguri. Dar mulţi şi grozavi! Cei mai grozavi, după el.
Ne întâlneam câte o oră, la amiază, când ar fi trebuit să dormim. Şi cumpăram – azi eu, mâine el – nişte bomboane cu mentă ca să ne împăcăm limba înnodată de atâtea străinisme. Ne mai certam pe cine a fost primul în Transilvania, ne împăcam visând la călătorii pe Amazon sau în insulele din Chile, în Tibet sau pe urmele lui Mowgli…

Într-o zi, spre seară, mai pe la sfârşitul taberei, aud nişte exclamaţii şi icnete care, deşi într-o limbă străină, erau uşor de recunoscut: unii se băteau. Curios – v-am spus că am o prea mare curiozitate încă de mic? – desigur că m-am dus să văd ce e. Şi mi s-a suit sângele la cap. Câţiva din băieţii din Cehoslovacia îl înghesuiseră pe blonduţ şi îi cărau „castane”, ghionturi şi chiar şuturi. „Ce faceţi, bă?!!” – am urlat furios. În româneşte. Se pare că m-au înţeles şi probabil că eram vânăt de furie, că s-au speriat. Au încercat să-mi explice că e Ungur şi au ei ceva cu Ungurii. Şi că eu sunt Român, deci de ce apăr un Ungur? Nu mai ştiu în ce limbă le-am zis, nu ştiu dacă au înţeles, dar le-am spus aşa: „Aici e România, nu Cehoslovacia! O fi el Ungur, dar e Ungurul nostru, nu al vostru. Căraţi-vă!” Au plecat. Blonduţul se ţinea tare, ochii încă îi scânteiau de mânie. Mic, dar bărbat. Trebuia să mergem în taberele noastre, că se apropia masa de seară. L-am salutat şi i-am zis „Nu uita că azi am luat eu bomboanele, mâine e rândul tău!”. A râs, nu ştiu exact de ce, dar mi-a părut bine.

Au trecut de atunci ani, decenii. Şi am aceeaşi convingere că fiii României trebuie să fie uniţi, să se ajute între ei. Dacă unii uită lucrul acesta este prostia lor. Dacă unii se întorc împotriva fraţilor lor Români e prostia lor. Şi prostia se plăteşte. Totdeauna, fie că ne dăm seama ori ba.

Spun asta pentru că în tot programul sau proiectul de grijă a Guvernului pentru Români, dincolo de tot felul de promisiuni cu taxele şi IMM-urile (o să vedem ce se va materializa şi ce nu), dincolo de alte subiecte, nu am văzut nimic despre Românii din străinătate şi despre Românii veniţi înapoi în Ţară.

Unii s-au întors pentru a-şi îngriji copiii sau părinţii rămaşi aici. Sau pentru a fi cu cei dragi în faţa unei calamităţi ce, conform presei de scandal, va nimici Omenirea. Alţii, în nădejdea că Ţara le poate fi adăpost – aşa cum este firesc.
Românii de aici, cei mai mulţi, i-au primit cu drag. Fraţii, copii, părinţi, prieteni plecaţi – uneori de multă vreme – şi regăsiţi, acum, la vreme de prigoană.

Au fost şi alţii – mai puţini, e adevărat – care au crezut că e acum clipa de miştouri, insulte şi şopârle. Uitând că picăturile de bani trimise de unul şi altul celor din ţară s-au adunat de-a lungul anilor într-un fluviu ce a ţinut România atunci când unii voiau s-o scufunde economic.
Chiar şi Ţiganii noştri, de ale căror „palate cu turnuleţe” (adeseori replici ale unor kitsch-uri apusene) le place unora să râdă, au adus tone de bani în Ţară. Inclusiv pentru a-şi construi şi lustrui palatele.

Nu voi sta acum să judec pe unii şi alţii care îşi varsă durerea apăsării venită de sus pe cei de alături.
Vreau doar să subliniez că în afară de cei cca. 300.000 de Români înregistraţi, cunoscuţi ca fiind în şomaj ca urmare a crizei, mai sunt cca. 900.000 de Români întorşi în Ţară. Statul trebuie să se ocupe de ei. Nu doar pentru că sunt cetăţeni români. Dar şi pentru că – cinic spus – dacă ei ajung la disperare toată societatea va fi sfărâmată de efectul disperării lor.
Aşa că, domnilor de sus, vedeţi că trebuie să aveţi grijă de toţi Românii, nu doar de cei care erau în Ţară la 1 Februarie 2020.
Uite, vă mai dau un motiv: şi ei votează.
Da?
Poate vă amintiţi şi de ei în măsurile pe care le luaţi.

Mihai-Andrei Aldea

20171210_130309_075 mic

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Nicolae Ceauşescu – rău sau bun?

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Nicolae Ceauşescu – rău sau bun?

 

De multe ori vedem pe internet – pe „chat-uri” şi în felurite „comment-uri” – texte de felul „Băi nesimţitule/nesimţito, porcule/scroafo, ratatule/ratato etc., cine eşti tu ca să-i judeci pe alţii?„.
Evident, cel sau cea care emite mitocănia aberantă nu vede că tocmai a judecat (şi chiar a osândit) pe cel cu care vorbeşte.
Judecarea celuilalt este extrem de primejdioasă.
Nu doar pentru că de obicei cădem exact în cele pentru care îi osândim pe ceilalţi.
Dar şi pentru că nu ştim despre celălalt multe, dar mai ales felul în care îşi va sfârşi viaţa.
Saul din Tars, mare prigonitor al Creştinilor, ucigaş de creştini, se pocăişte de păcatele şi patimile sale şi, îndreptându-se, devine unul dintre Apostolii lui Dumnezeu.

Şi în cazul Nicolae Ceauşescu lucrurile trebuie judecate cu înţelepciune, fără patimă.
Sunt mulţi care spun „era mai bine pe vremea lui Ceauşescu”, „ăştia nu pot nici să vopsească ce a construit Ceauşescu” şi altele asemenea. Ori chiar, patetic, „i-am ucis ca pe câini şi acum suntem sfâşiaţi de hiene” şi altele asemenea.
Reacţia celor care cred că Ceauşeştii meritau ucişi este ceva de felul „Comuniştilor!”. Sau şi mai urâtă, încât nici nu merită redată.
Dar care este adevărul?
A fost Ceauşescu rău? A fost bun?

Pentru a înţelege adevărul trebuie să lăsăm deoparte mărunţişurile, fie ele şi „picante”. Şi să mergem la esenţă.
Comunismul este rău.
Este un fapt clar: oriunde a fost instaurat comunismul lucrurile au mers rău economic şi social, s-a instaurat dictatura şi s-a distrus cultura, s-a recurs la genocid. Nu există ţară comunistă în care să nu se fi manifestat aceste elemente rele, chiar cumplite.
În drum spre locul de execuție Nicolae Ceauşescu a cântat Internaţionala (imn mondial al extremei-stângi, fie ea comunistă ori socialistă – tot un drac).
Nicolae Ceauşescu a murit strigând „Trăiască România Socialistă şi independentă!„.
Aceste gesturi sunt până la urmă mai importante decât crimele (asasinatele și genocidul) pe care Nicolae Ceauşescu le-a făcut cu mâna lui sau prin mâna altora de-a lungul anilor.
Pentru că ele pecetluiesc susţinerea de către el, până la moarte, a unui sistem criminal, monstruos, inuman.

(O paranteză! Am văzut de curând un text de genul „I-am ucis ca pe câini [pe Ceauşeşti] şi acum suntem sfâşiaţi de hiene„. Eu nu ştiu câţi dintre cei care postează, preiau, apreciază etc. asemenea texte au fost implicaţi în arestarea Ceauşeştilor şi Procesul de la Târgovişte. Cred că niciunul. Oricum, în imensa majoritate cei care postează, preiau, apreciază etc. asemenea texte nu au avut nicio implicare în arestarea, judecarea şi executarea Ceauşeştilor. Şi atunci de unde această blamare colectivă, de unde această iraţională (delicat spus) asumare a vinovăţiei pentru un fapt cu totul străin?
Din gândire comunistă!
În Comunism toate realizările sunt meritul Partidului, Conducătorului iubit şi, eventual, aparatnicilor – membrilor de partid. Nereuşitele, nu, niciodată. Vinovăţia este externă şi, dacă nu este aruncată pe străini, dacă lipseşte un anume ţap ispăşitor, trebuie musai asumată colectiv. Toţi plătesc pentru ea!
Ca urmare, deşi Ceauşeştii au fost ucişi de ai lor – că, de!, cine seamnă, se adună – trebuie convinşi Românii să se simtă vinovaţi. Şi să creadă că e drept ca PSD-ul, UDMR-ul, USR-ul, PNL-ul şi alte asemenea grupări să îi vândă, să îi jupoaie, să îi masacreze.)

Se face o confuzie între ceea ce s-a construit sub Nicolae Ceauşescu şi eventualele calităţi ale acestuia.
Este ca şi cum cineva ar lăuda lagărele de concentrare naziste ori sovietice pentru realizările în muncă ale deţinuţilor!
Da, Nicolae Ceauşescu s-a folosit de munca deţinuţilor lagărului comunist România pentru a construi şi unele lucruri bune. Aşa cum s-a folosit de munca aceloraşi pentru a face lucruri rele. Dezastrul ecologic şi umanitar de la Copşa Mică este un exemplu de distrugere şi crimă ceauşistă printre multe.
Beţia, curvia, hoţia, amoralitatea, făţărnicia – iată câteva dintre elementele fundamentale ale omului nou construit de Comunism în România. Cu directa participare – deci nu doar complicitate, ci chiar conducere – a lui Nicolae Ceauşescu.

Încearcă unii să-l apere de toate crimele comise sub conducerea sa cu cele mai absurde pretexte: „nu ştia”, „i se raporta altceva şi astfel era păcălit”, „era manipulat”.
Păi dacă este aşa, înseamnă că nu are niciun merit în realizările vremii! Că neştiind, fiind păcălit şi/sau manipulat, înseamnă că realizările aparţin altora, nu lui!
Logic, nu?
Pentru cine vrea să gândească logic.
Dar dincolo de fractura de gândire mai este un fapt: Ceauşescu ştia. Ştia foarte bine. Sunt mii şi mii de documente clare.
Şi dacă nu ar fi ştiut, n-ar fi contat nici cele bune sau rele, dar tot ar fi contat mărturisirea de credinţă finală, comunistă, prin care singur s-a osândit. (Pentru cine nu îşi închipuie că ar fi fost bun Comunismul.)

Da, Nicolae Ceauşescu a încercat să impună România pe scena mondială. De ce? Pentru că era „a lui”. Pentru că astfel se impunea el pe scara mondială. Nu pentru că o iubea!
De unde ştim asta?
Pentru că a distrus sistematic tot ceea ce era fundamental românesc, tot ceea ce era esenţial pentru existenţa în prezent şi viitor a Românimii şi a României!
A distrus satul românesc, inima vieţii româneşti.
A continuat distrugerea demnităţii româneşti, element esenţial pentru instaurarea Comunismului – căci Comunismul este religia complexaţilor (şi mai ales a complexaţilor furioşi).
A distrus mai departe, asemenea înaintaşilor săi de stânga, Cultura Română Veche.
A distrus clăcile şi le-a transformat în munca forţată numită „muncă patriotică” şi „muncă voluntară”.
A distrus şezătorile şi le-a transformat în şedinţe de partid.
A distrus horele şi le-a transformat în discoteci.
A deschis larg porţile deznaţionalizării totale, limitând conştiinţa naţională la „adeziunea faţă de Partid şi Conducător”!

Atunci când vedeţi tineri şi bătrâni distruşi de băutură, tâmpiţi de muzică ieftină şi tăvălindu-se în patimi să vă amintiţi că ei sunt oamenii noi obţinuţi de Regimul Ceauşescu. (Adevărat, în continuarea celor dinainte. Dar, cel puţin la fel cu acelea, tot regim antiromânesc – şi despre asta e cuvântul de faţă!)
Nicolae Ceauşescu a distrus Istoria Românilor.
Am mai vorbit despre asta, cine este interesat poate căuta materialele pe acest blog.
După modelul Karl Marx, Nicolae Ceauşescu a duşmănit Ortodoxia, încercând să o scoată din inima şi gândirea Românilor.
Cum a spus Mihai Eminescu?
„Biserica Orientală (Răsăriteană/Ortodoxă) este Maica Neamului Românesc.” (Mihai Eminescu, Timpul, 14 august 1882)
sau
„Cine combate Biserica Ortodoxă și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (ibidem)
Este o realitate pe care o uită mulţi astăzi, aşa cum i-a învăţat Ceauşescu însuşi – care îl lăuda pe Eminescu dar ura Biserica.
E drept, aşa cum unii încearcă să-l scoată pe Stalin creştin – ba chiar sfânt -, la fel se încearcă şi cu Ceauşescu. Dându-se ca exemplu faptul că au făcut uneori parastase familiei lor.
Acest act ceauşist – real – dovedeşte iarăşi făţărnicia şi neomenia Comunismului, dictaturilor. El şi apropiaţii lui puteau să facă acest gest – de „tradiţie”, de „obicei”, cum îi spuneau ei. Dar dacă alţii era prinşi făcând parastase ori alte slujbe, erau pedepsiţi crunt! Perversitatea acestei purtări şi gândirii, folosirea fără ruşine a unor legi total contradictorii – iată alte otrăvuri pe care le îndurăm şi astăzi!

Nicolae Ceausescu 02.jpg
Nicolae Ceauşescu zâmbind fericit sub o stemă sovietică pe care scrie, totuşi, „România”, sub un steag sovietic pe care scrie, totuşi, „P.C.R.” şi un tricolor mânjit de stema sovietică pe care scrie, totuşi, „România”.
El ne explica ce bine trăim în vreme ce noi sufeream de foame, frig, sărăcie, lipsă de libertate. Dar trebuia să ne consolăm cu „politica externă măreaţă” ceauşistă.

Aceeaşi duplicitate exista în toate laturile vieţii în vremea Regimului Ceauşescu.
„Ei se fac că ne plătesc,
Noi ne facem că muncim!”
iată doar unele dintre creaţiile folclorice ale acelor timpuri ce arată făţărnicia, necinstea, hoţia devenite molimă naţională. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu!
La televizor se pretindea decenţă, dar petrecerile comuniste erau pline de deşănţare, după model sovietic. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu!
Public se vorbea despre libertate, dar turnătorii foşgăiau peste tot şi Internele loveau mereu ba pe unul, ba pe altul, pentru vreun banc politic, o părere nepotrivită, Doina lui Eminescu sau orice altă literatură interzisă.
Etc., etc., etc.

Mii de patimi iubite de extrema-stângă au fost susţinute de Regimul Ceauşescu. Cel care avea puterea să lupte împotriva lor, să le limiteze, chiar să le elimine. (Pentru că, oricum, avea toată puterea!) Dar scopul extremei-stângi, scopul Regimului Ceauşescu era chiar acesta: un popor alcătuit din oameni dacă nu imbecilizaţi măcar inerţi, dacă nu inerţi măcar mânaţi doar de patimi convenabile politic.
Fără această pregătire ceauşistă a poporului tovarăşii lui Nicolae Ceauşescu, adică Iliescu, Brucan, Roman şi ceilalţi, nu ar fi putut să pună mâna pe putere niciodată. Venirea lor – şi toate durerile pe care le ducem de atunci încoace – i se datorează major lui Ceauşescu.

Şi toate aceste roade otrăvite ale Ceauşismului încă nu ar fi de ajuns ca să îl osândească, dacă înainte de moarte s-ar fi pocăit de ele!
Dar nu s-a pocăit!
Şi acest lucru este pentru veşnicie!
Erou pentru Comunism, el rămâne până dincolo de moarte un duşman la Românilor şi Neamului Românesc.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Aş merge din nou (II)

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Tricolorul

(partea întâi aici)

Sunt, astăzi, 30 de ani de când a izbucnit Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi la Bucureşti.
Am fost în stradă, am strigat din tot sufletul Jos Ceauşescu, Jos Comunismul, Libertate şi Vom muri şi vom fi liberi.
Aş merge din nou.

Sunt unii – şi, din păcate, nu puţini – cei care spun că nu a fost revoluţie. 
Una dintre uriaşele patimi comuniste a fost ceea ce putem numi „valoarea de clasă”. Adică măsura omului după apartenenţa de clasă, nu după ceea ce era el – după priceperea lui, hărnicia lui etc.
Ceauşescu a fost icoana comunistă a acestei patimi: era „primul inginer” (deşi era bâtă în domeniu), „primul miner” (deşi era bâtă în minerit), „primul constructor” (deşi era bâtă în domeniu), „primul agricultor” (deşi era bâtă în domeniu) etc., etc.
Este adevărat, Ceauşescu avea talent de conducător, talent prelucrat în Uniunea Sovietică după Al doilea război mondial şi folosit pentru propriile pofte megalomanice. Dar acest talent nu poate ţine loc priceperii într-o meserie sau alta, într-o ştiinţă sau alta, în artă sau morală sau religie. Ca urmare, cu tot talentul său de conducător, Ceauşescu a săvârşit crime uriaşe: a nimicit satul românesc (un genocid tot mai uitat!), a distrus bălţi şi lacuri şi alte zone de luncă vitale pentru piscicultura românească, a otrăvit aerul cu o poluare aproape unică, a prăbuşit moralitatea socială (fără de care nicio societate nu poate funcţiona bine) etc. Ca urmare, a izbutit să transforme România într-o ţară impunătoare extern, însă distrusă interior. Şi s-a prăbuşit.

Şi astăzi, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, foarte mulţi urmează modelul comunist, modelul ceauşist.
Fraze precum „în Decembrie ’89 nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat„, ţin de incultura arogantă comunistă.
Care ne poate bântui uneori – şi în unele privinţe – pe toţi; dar împotriva căreia trebuie să luptăm cu toată fiinţa noastră.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală, revoltă. 3. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Micul Dicţionar Academic:

revoluție sf [At: LEON ASACHI, B. 72/10 / V: (înv) ~iune, (îvr) răzv~, ~lâție, rivoluție, rivul~ / Pl: -ii / E: lat revolutio, -onis, ger Revolution, fr révolution] 1 (Șîs ~ socială) Proces de transformare prin care se realizează înlocuirea unui anumit mod de organizare economică, socială, politică etc. cu o altă formă de organizare. 2 Mișcare colectivă organizată care are ca scop cucerirea puterii politice într-un stat Si: insurecție. 3 (Pop) Răscoală (1). 4 (Fig) Schimbare, transformare radicală (într- un anumit domeniu). 5 Schimbare geologică a scoarței terestre. 6 (Ast; șîs mișcare de ~) Mișcare periodică a unui corp ceresc care parcurge o traiectorie închisă, o orbită. 7 (Îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc împrejurul axei sale. 8 (Gmt) Mișcare de rotație a unei figuri împrejurul unei axe. 9 (D. suprafețe sau corpuri geometrice; îla) De ~ Care este generat prin rotația unei drepte, a unei curbe sau a unei figuri geometrice în jurul unei drepte fixe. 10 (Fiz) Mișcare a unui corp care parcurge o curbă închisă. 11 Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. 12 (Sil) Perioadă de timp de la nașterea unei păduri până la exploatare.

Dacă trecem peste definiţiile din ştiinţele naturii, vedem că revoluţie este orice proces de înlocuire – puternică – a unui sistem social, politic sau economic printr-un alt sistem, o altă formă.
Ceea ce s-a şi întâmplat în Decembrie 1989!
Deci, a fost revoluţie!

Ceea ce vor de fapt să zică cei care nu cunosc înţelesul cuvântului „revoluţie” este că au ajuns la putere alţii decât ar fi vrut ei.
Că în loc să vină un anumit curent politic – după înclinaţiile politice personale ale vorbitorului – au venit bolşevicii lui Brucan, Iliescu şi Roman (toţi vinovaţi de crime cumplite împotriva României şi a poporului român).
Dar asta nu înseamnă că nu a fost revoluţie!
Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, paradigmatică pentru revoluţii în general şi pentru cele comuniste, bestiale, inumane, în special, a avut numeroase schimbări de conducere. Şi, implicit, de politică internă şi externă, de politică economică şi culturală etc. Aceste schimbări ţin de definiţia revoluţiei, ca urmare nu pot fi folosite pentru a nega revoluţia căreia îi aparţin. Decât prin folosirea total greşită a termenului.

Desigur, neştiinţa nu este un mare păcat, sau chiar nu este păcat, dacă (a) nu este însoţită de trufie (aroganţă) şi (b) nu este din vină proprie acolo unde nu are voie să fie.

Altfel spus, dacă cineva nu ştie cum se taie lemnele, nu are un mare păcat, ba chiar niciun păcat, dacă (a) nu se apucă să explice cum se taie lemnele şi, (b), nu este tăietor de lemne.
Pentru că, evident, în cele două cazuri deja face un (mare) păcat.

Comunismul i-a învăţat pe oameni că părerea lor este un adevăr absolut, atâta vreme cât nu contrazice Conducerea (pe atunci Partidul Comunist, astăzi U.S.R., P.S.D, Iohannis şi alţii asemenea).
Această idee comunistă domină majoritatea sufletelor din Republica România.
Şi face ca cercetarea lucrurilor (poruncă biblică!), sincera căutare a adevărului, să fie un fel de legendă, eventual lozincă, dar niciodată practică reală.
Şi, tot comunist, vinovaţii sunt alţii. 

Mă aştept ca tot mai mulţi să ne acuze, pe cei care am fost la Revoluţia din Decembrie, vii sau morţi, pentru toate relele post-decembriste.
Aşa cum tot mai mulţi spun că nu a fost revoluţie.
Deja s-a început.
Deja se dă vina pe dărâmarea dictatorului scelerat Nicolae Ceauşescu pentru ceea ce s-a întâmplat cu România după aceea. De parcă plecând paşnic s-ar fi schimbat ceva în bine! Dimpotrivă, s-ar fi schimbat în rău!
Dacă nu se ieşea în stradă în Decembrie 1989, dacă se lăsau „mişcările” pe seama zecilor de mii de agenţi străini, România ar fi fost în mai puţin de o lună sfărâmată, împărţită între statele vecine, distrusă.
Ieşirea în stradă a Românilor, rezistenţa lor faţă de chemarea trupelor sovietice, rezistenţa lor chiar în faţa manipulărilor şi loviturilor F.S.N. a salvat România!
De frica unui necontrolabil război civil, care s-ar fi putut extinde ca focul în U.R.S.S. şi Peninsula Balcanică, cei care plănuiseră distrugerea României… au amânat-o. Şi încă este amânată, nu s-a renunţat la ea.

Am avut prilejul să citesc, printre altele, reproşurile diasporei maghiare faţă de conducerea Ungariei pentru că nu a invadat Ardealul, aşa cum era planul.
Am avut prilejul să văd harta în care Dobrogea trecea la Bulgaria, Moldova şi Maramureşul care ne-au mai rămas la U.R.S.S., Crişana şi Transilvania la Ungaria, Banatul fiind împărţit între Iugoslavia şi Ungaria etc.
Şi ies la iveală tot mai multe documente despre acest plan genocidar, de distrugere a României, pregătit încă înainte de anii ’80 şi pus în mişcare prin 1985.

Dar chiar şi dacă nu ar fi existat acest plan, dacă nu ar fi existat această implicare externă, tot merita ieşit în stradă. Cu toată primejdia.
De ce?
Pentru libertate, pentru Ţară, pentru Neam, pentru Dumnezeu.

Noi, atunci, ne-am făcut datoria.
Restul ţine de ceea ce a făcut – mai ales la vot – majoritatea.
Şi pentru că atunci mi-am făcut datoria, aş merge din nou.
Dacă eu fac ce trebuie, dacă fac binele pe care îl pot face, răul pe care îl fac alţii este vina lor; iar eu am sufletul curat şi împăcat.

Mihai-Andrei Aldea

Icoana Craciun 01

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă