Părintele perfect în lumina adevărului

26, martie, 202420, aprilie, 2024 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

din cartea în lucru ”Calea Mireanului”

Dumnezeu este singurul părinte desăvârșit, singurul părinte perfect. Părinți desăvârșiți între oameni nu există decât în înșelătoriile celui rău. Minciuna aceasta e menită să aducă la deznădejde pe părinții care vor să fie perfecți; dar și pe copiii înșelați să aștepte perfecțiune de la părinți. Totodată diavolii obțin astfel o cumplită dezbinare: copiii se întorc împotriva părinților (că nu sunt desăvârșiți!), părinții se depărtează de copii crezând că imperfecțiunea părintească face rău copiilor. Astfel copiii rămân în mâinile sataniștilor care stăpânesc „educația” publică, izvoarele otrăvite ale curentelor sociale, internetul. Și îi „educă” spre a-i face sclavii răului.

Se înșeală unii dând pilde de părinți ziși perfecți. Sunt ziși părinți desăvârșiți doar pentru că s-a întâmplat să se potrivească ideile și așteptările lor cu cele ale copilului – mult mai rar cu ale copiilor. Cei care cred această minciună uită cum eșuează exact aceleași idei, așteptări și mijloace de creștere a copiilor, folosite de alții cu ai lor copii.

Adevărul este că nu există părinți perfecți, nici copii perfecți (Maica Domnului și Iisus Christos au fost unici în Istoria Omenirii!). Există doar părinți nedesăvârșiți și copii nedesăvârșiți care fie izbutesc să se înțeleagă, să se armonizeze, fie nu. Dacă izbutesc să se înțeleagă, se zice că sunt „părinți buni și copii buni”; iar dacă se întâmplă să aibă copiii vreo reușită răsunătoare, apare chiar cuvântul „desăvârșiți” (perfecți). Totuși adevăratul lor merit, lauda lor înaintea Domnului, este că au reușit să se înțeleagă, să se armonizeze, să fie uniți.

Atât de mare este înaintea lui Dumnezeu această reușită, această stare, că familii de oameni răi au primit nenumărate binecuvântări cât au fost unite – și au pierdut foarte mult, chiar totul, când s-au dezbinat.

Să înțelegem acestea, fără să cădem în altă înșelare, după care nu ar exista creștere bună a copiilor. Această idee pare că stă împotriva celor de mai sus, dar nu este așa. Căci nu despre un bine desăvârșit este vorba aici! Este vorba despre binele esențial pentru om: după puteri.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Poezie – Editura Evdokimos

11, martie, 202011, martie, 2020 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În curând!

6, martie, 20206, martie, 2020 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

În curând va ieşi de sub tipar volumul de poezii Între vise… şi… dor, de Mihai Gh. Aldea şi Mihai-Andrei Aldea. Picturile sunt de Alexandra Aldea. Cu o prefaţă de Oliviu Crâznic şi o postfaţă a Editurii Evdokimos, care publică această carte.

IMG-20200224-WA0001

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Artele Marţiale – Cum luptau Românii?

29, noiembrie, 201931, octombrie, 2019 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„În esenţă,

Artele Marţiale sunt disciplinele care încearcă să cerceteze şi să pună în practică, la cel mai înalt nivel de competenţă, acea parte a Artei Militare ce studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului (la nivel personal).

Altfel spus – mai puţin formal şi mai pragmatic –,

Artele marţiale se ocupă de pregătirea unui om pentru a fi un luptător cât mai bun (desăvârşit).

Sau, şi mai simplu,

Artele marţiale sunt sisteme avansate de luptă corp la corp (cu şi fără arme).„

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti.

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ţăranul – Cum luptau Românii?

15, noiembrie, 201917, aprilie, 2020 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Încă de la studiile istorice ale lui Constantin Giurescu (primul din şirul celor trei istorici ai familiei Giurescu) s-a dovedit că ţăranul era omul Ţării – am zice astăzi „cetăţeanul”, deşi acesta era al cetăţii, nu al Ţării –, că prin ţăran se înţelegeau toţi Românii proprietari de pământuri, făcându-se adesea o excepţie pentru singura „clasă superioară”: Marii Dregători. Adică cei care alcătuiau un echivalent al Guvernului şi chiar al unei forme de Parlament specific (între limite care erau ţinute de Legea Românească şi care cumpăneau puterea legislativă între Ţărani ca neam sau naţiune – ca structură naţională –, Domnie şi, respectiv, Sfatul Ţării sau Divanul, cum va fi numit mai târziu).

S-a uitat, se pare, că săteanul era locuitorul satului, cătunarul al cătunului, orăşeanul al oraşului, cetăţeanul al cetăţii, iar ţăranul al Ţării…„