Etichetă: carne

Cum să manipulezi cu statistici. ”Povestea porcului”

Mihai-Andrei Aldea12 comentarii

Pentru a face față minciunii – vrută sau nu – trebuie să cântărești, să cerni, tot ceea ce auzi, citești, vezi. Este, această cernere, o poruncă dumnezeiască (1 Tes. 5.21); dar o poruncă pe care puțini o ascultă mereu.
Dăm aici o pildă, plecând de la un articol intitulat „Povestea porcului. Știm ce este de făcut, cum trebuie făcut, dar nimeni nu are curajul să facă”, apărut aici în 2020. Autorul, C.R., ne este cu totul necunoscut. Și nu despre el este vorba, ci despre ceea ce spune articolul.
Îndemnul meu este să vă faceți timp: citiți aceste rânduri până la capăt, cel mai bine de mai multe ori. Sunt încredințat că vă vor ajuta mult!

Articolul la care ne-am oprit este, pe scurt,
o pledoarie pentru întărirea controlului statului asupra creșterii porcilor în gospodării.
El pleacă de la o realitate de actualitate atunci (și care, cu schimbările aduse de trecerea anilor, își păstrează în multe privințe actualitatea):
„Una din temele cu impact în rândul publicului din România, apărută zilele trecute, este cea privind creșterea porcilor în gospodăriile populației. Apele au fost agitate de dezbaterea publică a unui ordin al Agenției Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).”

În foarte mare parte articolul folosește manipularea emoțională, prin texte fără substrat factual, dar cu impact emoțional unidirecțional. Direcția fiind aceea a întăririi controlului statului asupra creșterii porcilor în gospodării.
Iată câteva exemple:

– „apele au fost agitate de dezbaterea publică a unui ordin al ANSVSA”; frază manipulativă ce induce ideea că dezbaterile publice sunt vinovate de ceva, nu că ordinul ANSVSA a fost dat fără consultarea, adevărată și democratică, a părților ce ar fi fost afectate în vreun fel de ordin.
– „Pentru toată lumea tema porcilor crescuți în gospodăriile populației este dificilă.”; nu există nicio susținere a acestei afirmații.
– însăși expresia „gospodăriile populației” este una pentru manipulare emoțională, căci prezintă gospodarii, oamenii, la singular, impersonal, construind astfel imaginea unui grup unitar însă lipsit de „suflet” (de personalitate, inteligență, sentiment), adică de rang inferior.
– „Politicienii se feresc de ea” (adică de „tema porcilor crescuți în gospodăriile populației”); nu există nicio susținere a acestei afirmații.
– „Politicienii… o abordează cu mănuși pentru că gospodarii care cresc porci sunt un bazin electoral mare”; am îngroșat literele pentru această frază, deoarece este esențială pentru textul în cauză; ea reflectă convingerea dictatorială, rasistă, după care politicienii sunt o clasă/rasă superioară, ce ar trebui să ia hotărâri ignorând voința electoratului, „populației”, „gospodarilor care cresc porci”, văzuți implicit ca o clasă/rasă inferioară, a cărei voință TREBUIE IGNORATĂ de politicieni atunci când aceștia au alte păreri decât electoratul; vă rog să recitiți aceste rânduri, pentru că ideile frazei citate sunt baza „logică” a întregului articol pe care îl cântărim (cernem) aici!

Și ca să vedem și al cărui interes îl susține articolul, dar și consistența gândirii dictatoriale, rasiste, iată următoarea frază a articolului (împărțită în două pentru a ușura citirea și înțelegerea):

– „Reprezentanții industriei cărnii de porc nu vor să scoată castanele fierbinți din foc cu mâinile lor,”
– „iar autoritățile propun o serie de măsuri, după care, văzând reacția publicului, se retrag în birouri.”

Prima parte a frazei este cel puțin ciudată, dacă nu suspectă: ce treabă au „reprezentanții industriei cărnii de porc” cu bieții oameni care își cresc porcii în curte?
Logic, nu există nicio legătură. Decât, cel mult, dacă acești „reprezentanți ai industriei cărnii de porc” nu sunt chitiți să înrobească toți Românii consumatori de carne de porc, desființând creșterea porcului în gospodării (cu excepția creșterii ca anexă a „industriei cărnii de porc”).

Altfel spus, orice implicare a „reprezentanților industriei cărnii de porc” în creșterea porcului în gospodării se poate face drept, liber, cinstit DOAR prin relațiile bilaterale, directe, între ei și crescătorii particulari. Ceva de felul: „asta vreau de la voi ca să vă cumpăr porcii” spun „reprezentanții” și „vrem” sau „nu vrem” răspund gospodarii.
Ideea că „industria cărnii de porc” ar trebui cumva să hotărască ceva privind felul în care particularii își cresc porcii este o idee mafiotă, dictatorială, tâlhărească și criminală. Este o idee ce pretinde transformarea gospodarilor în sclavii „industriei cărnii de porc”.

Dar articolul o prezintă, printr-o formulare manipulativă, ca pe un fel de „datorie sacră” pe care „reprezentanții” se feresc să și-o îndeplinească!
Căci, vezi Doamne, acești „reprezentanți” „nu vor să scoată castanele fierbinți din foc cu mâinile lor”.
Doar că acele „castane” nu există, iar dacă ar exista nu sunt ale lor și nu au niciun drept să le atingă!

La același nivel de mizerie morală se află și a doua parte a frazei. Respectiv textul „iar autoritățile propun o serie de măsuri, după care, văzând reacția publicului, se retrag în birouri”.
Acest text reprezintă o sinteză a răului din România!
Pentru că avem descrisă, în câteva cuvinte, jegoasa practică dictatorială birocratică de a da măsuri fără consultarea (reală a) cetățenilor („populației”).
Aceasta este o practică mafiotă, dictatorială, tâlhărească și criminală.
Dar în articol ea nu este combătută! Dimpotrivă, este înfățișată, manipulativ, drept „pozitivă”. Iar „negativă” este, în concepția articolului, „retragerea” autorităților în fața reacției publicului!
Deși într-o democrație reacția publicului TREBUIE să dicteze politicile și politica la TOATE nivelurile!
Doar într-o dictatură, într-un sistem fundamentalist rasist, există o clasă/rasă superioară, ce hotărăște fără să țină seama de părerile și reacțiile vulgului. Și un asemenea sistem dictatorial și rasist este susținut de articolul în cauză.

Ceea ce am analizat până acum este doar primul paragraf!
Articolul continuă pe aceeași linie, de total dispreț față de omul „obișnuit” și de adorație oarbă față de „autorități”, „specialiști” și „reprezentanți”.

De pildă, următorul paragraf „oftează” că ordinul ANSVSA nu interzice creșterea porcilor în „gospodăriile țărănești”. Și „se bucură” pentru că „susține interzicerea reproducției și a vânzării porcului”. Ambele măsuri un abuz inuman, dictatorial și tâlhăresc, atât din punctul de vedere al drepturilor constituționale cât și al protecției diversității speciilor.
De-a lungul vremii „industria cărnii de porc”, precum și alte industrii similare, au distrus diversitatea raselor – câștigată prin munca a sute și mii de popoare de-a lungul a peste opt mii de ani. Diversitate care, cât s-a păstrat, s-a păstrat exact prin „gospodăriile țărănești”, mai precis exact prin reproducerea animalelor în gospodăriile țărănești. Fapt care este la fel de adevărat și pentru nenumărate specii de plante. Care, dispărute din „marea agricultură” prin interesele și dezinteresul „industriei agricole”, au fost salvate de micile gospodării.
Iată, noi prezentăm fapte clare pentru punctele de vedere pe care le susținem.
Articolul analizat nu prezintă nici măcar un singur fapt în favoarea măsurilor tiranice, mafiote, tâlhărești pe care le promovează!
Nici măcar atunci când invocă „specialiștii” sau un „studiu” (la care vom ajunge îndată).

Căci, pe post de „argument” după gargara emoțională, articolul invocă, ce să vezi!, „specialiștii”. Cităm frazele integral:

„De fapt, specialiștii susțin măsurile propuse în ordinul ANSVSA. Unii dintre ei cred că este nevoie de măsuri chiar mai dure. Dar aproape nimeni nu își asumă tranșant și public susținerea unor măsuri în domeniul creșterii porcinelor.”

După cum toți cititorii care au înțeles stilul articolului se așteaptă, nu, nu se dă niciun exemplu de specialist. Nici pentru „specialiștii” care „susțin”, nici pentru „unii” care „cred că este nevoie de măsuri chiar mai dure”. Cititorul este nevoit să creadă orbește în spusele articolului… sau să vadă că este o manipulare josnică. Mai ales că, hai să ne întrebăm,
Dacă ordinul ANSVSA interzice reproducerea porcilor în gospodării și vânzarea lor, ce alte măsuri „mai dure” sunt posibile?
Evident, aceea a cărei lipsă e deplânsă de articol și invocată textual:
„interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești”!
O măsură pe care Turcii Musulmani nu au luat-o niciodată nici în raialele lor!
O măsură pe care Bolșevicii, Naziștii sau Fasciștii nu au luat-o!
Dar care este dorită de articolul pe care îl cercetăm!!!

Iar ultima frază din citat este un oftat pentru lipsa asumării „tranșante și publice” a unor asemenea mizerabile măsuri!
Altfel spus, este o incitare la o dictatură anti-țărănească și anti-democratică ce egalează doar Revoluția Culturală din China și politica Khmerilor Roșii sau alte asemenea halucinante manifestări ale totalitarismului sub-animalic.

Și care ar fi argumentele pentru susținerea unei asemenea dictaturi totale?
Articolul „oferă” două pretexte:
– pesta porcină
– un studiu al „reprezentanților industriei cărnii de porc”
O să le luăm pe rând.

Primul pretext,
pesta porcină, este introdus în discuție tot prin manipulare emoțională:

„Pesta porcină africană a avansat în multe zone ale țării, iar companiile de creștere a porcilor stau cu „satârul deaupra gâtului” [ortografia originală n.n.], riscând ca în orice moment boala să intre pe porțile combinatului.” Aici merită observate câteva fapte:

a) pesta porcină nu afectează calitatea cărnii de porc; altfel spus, dacă se constată că un porc are această boală și este sacrificat, carnea poate fi consumată de om în cea mai deplină siguranță; din acest punct de vedere pesta porcină este doar un pretext pentru politici dictatoriale, nedrepte și tâlhărești.
b) trecerea porcilor prin pestă porcină duce la apariția unui fond de animale cu imunitate naturală față de această boală; ca urmare, ar fi de căutat asemenea nuclee și de realizat înmulțirea lor; politică elementară ce lipsește total din măsurile autorităților și „reprezentanților”, ceea ce spune totul despre corectitudinea lor.
c) pesta porcină nu poate intra pe porțile „combinatului” decât dacă acesta nu ia măsuri elementare de protecție. Nimeni nu trimite porcii particulari la păscut pe ogoarele „combinatului”, ca să „contamineze” furajele. Cu atât mai puțin nu se plimbă porcii din gospodării prin „combinat” ca să îmbolnăvească porcii crescuți industrial. Altfel spus, afirmația „riscului” amintit este o absurditate; cel puțin atâta vreme cât „combinatul” își respectă real propriile reguli privind creșterea porcinelor.

Pe scurt, invocarea „pestei porcine” este doar un mijloc de manipulare emoțională.
Dacă fermele industriale, combinatele de creșterea porcinelor în speță, respectă normele proprii în domeniu, riscul este zero.
Voi aminti aici, în treacăt, zvonurile despre crescători de păsări sau porci care au pretins infestarea cu gripă aviară sau pestă porcină spre a obține incorecte despăgubiri de la stat. Dacă asemenea zvonuri stau la baza invocării infestărilor combinatelor de la gospodăriile particulare este mai mult decât trist.

Al doilea pretext,
studiul invocat este unul realizat pentru Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) de o firmă din Olanda.
Articolul manipulează iar, spunând, cităm, „pentru ca studiul să fie perfect credibil el a fost realizat de un institut de cercetare specializat din Olanda”.
Desigur, faptul că Olanda concurează România la producția de carne de porc de foarte multă vreme face un institut de cercetare din Olanda „perfect credibil”!
La fel de „perfect credibil” face studiul și faptul că APCPR este, de fapt, „fostul Patronat Român al Cărnii de Porc”, respectiv „organizația profesională [s.n.] a crescătorilor de porcine din România”. Adică un concurent de piață al micilor producători!

Preluăm cu copy-paste de pe același site:
„Organizația a fost înființată în anul 1991, la inițiativa unui grup de 37 de societăți de creșterea porcinelor, având ca scop susținerea producției și eficienței economice a activității membrilor. În cei 30 de ani de activitate, organizația a reprezentat și apărat interesele membrilor asociați, devenind principalul purtător de cuvânt al filierei cărnii de porc din Romînia în relația cu autoritățile statului, dar și cu cele europene și extra – UE.”
Da, așa scrie pe site-ul „perfect credibilei” APCPR: „Oragnizația” și „Romînia”.
Trecând peste problemele ortografice ale textului, să observăm că APCPR și „institutul din Olanda” sunt la concurență directă cu micii producători locali.
Altfel spus, pretenția credibilității este fie o formă de prostie abisală, fie o înșelăciune voluntară.

Că APCPR este o structură bună sau rea, benignă sau malignă, cum vreți să spuneți, nu ne interesează aici. Mai precis, nu este subiectul cercetării de față. Ceea ce ne interesează pe noi este faptul evident că între APCPR și micii producători locali există o concurență naturală.
Fapt ce face studiul prezentat de articolul cercetat un studiu suspect de subiectivism. Deci în niciun fel un „studiu perfect credibil”, cum se pretinde fără nicio logică.
Și tot pentru credibilitate, lipsește orice sursă. Altfel spus, nu există nicio dovadă a existenței studiului citat. Dar lipsa nu este doar în articol, ci și pe site-ul APCPR!
Dar, până la urmă, ce susține studiul, de este invocat de articol?

Și în prezentarea conținutului studiului articolul începe tot cu manipulare emoțională:

„Studiul arată cu adevărat situația industriei și unele concluzii sunt de-a dreptul șocante pentru publicul larg, dar tolerate de autorități.”

Cutremurător, nu?
Doar că, dintr-o dată, „publicul larg” este invocat de articol drept pozitiv, iar autoritățile ar trebui, dintr-o dată, să îl asculte. Deși, până acum, articolul a pretins exact pe dos: publicul nu trebuie ascultat, autoritățile trebuie să hotărască ignorând publicul.
Dar cine are nevoie de logică dacă are emoție?
Adevărul este că toți avem nevoie de logică, sau vom fi sclavii emoțiilor – și, implicit, ai celor care manipulează emoțional.
Acum să vedem care sunt „adevărata situație a industriei” (doar că era vorba despre porcii din gospodării, nu din industrie!) și care sunt acele „unele concluzii… de-a dreptul șocante”:

„Mai mult de jumătate din carnea consumată de români, 53%, este de porc. În mediul rural, 30% din carnea de porc consumată provine din gospodăriile populației. Producția de carne este de 450.000 de tone, iar în perioada 2017-2019, producția autohtonă s-a redus cu 20%. Drept urmare, importurile au crescut semnificativ ajungând până la 65% din carnea de porc consumată în România.”

Privind liniștit, obiectiv, aceste cifre, ceea ce rezultă este:

– carnea de porc este foarte importantă pentru hrana Românilor;
– consumul rural de carne de porc din producție proprie este foarte mic (30%), fiind masiv înlocuit cu cel de producție industrială românească sau străină (70%);
– lipsește informația esențială a procentului de carne de porc de import consumată rural și urban;
– producția autohtonă a scăzut în trei ani cu 20%, o contracție foarte gravă;
– consumul național de carne de porc importată a ajuns la cifra uriașă de 65%.

Da, aceste date pot să fie șocante pentru cei care știu cât de vitală este independența alimentară a unei țări, a unei națiuni.
Când un produs este esențial pentru hrana populației (precum carnea de porc), dar este asigurat la 65% din import, există o situație de criză națională!
Și statul trebuie să ia cele mai puternice măsuri PENTRU CREȘTEREA PRODUCȚIEI.
Adică,
datele prezentate dovedesc necesitatea susținerii creșterii și înmulțirii porcilor în gospodăriile particulare precum și necesitatea susținerii în paralel a creșterii industriale a porcinelor.
Altfel spus,
datele prezentate contrazic 100% ceea ce susține articolul.

Cu toate acestea, articolul prezintă datele ca și cum i-ar sprijini tezele dictatoriale, mafiote, tâlhărești și absurde prezentate!
Iar cititorul care s-a lăsat manipulat emoțional de primele fraze chiar va crede asta, împotriva evidenței!

Dar „datele studiului” nu se limitează la atât!
Articolul pretinde că „majoritatea focarelor de pestă porcină au provenit din gospodării care au unul sau doi porci”.
Pretenția nu este susținută de nicio cifră ori sursă relevantă.
Mai mult, articolul nu explică ce înseamnă „focar de pestă porcină”.
În realitate, așa zisele „focare” sunt de fapt cazuri de îmbolnăvire. Care au dus, conform anti-științificei politici a autorităților, la sacrificarea obligatorie a porcinelor din gospodărie, chiar dacă erau sănătoase!
Altfel spus, în loc să sprijine înmulțirea porcinelor imune la pestă, autoritățile extermină porcinele imune la pestă, favorizând răspândirea bolii.

„Studiul” cel mult prea „obiectiv” (a se citi, subiectiv), se mai plânge de haos „în gospodăriile populației”, adică de ceva de genul că nu este câte un securist în fiecare curte. Asta pentru că exemplele date pentru haosul „din gospodării” țin… de autorități: „baza de date națională nu a fost actualizată”, „abatorizarea unor animale nu a fost înregistrată”, „nu s-au respectat cerințele de identificare și înregistrare a porcilor” etc. Lucruri care țin de activitatea birocratică deficitară a autorităților acolo unde nu e vorba de smuls bani de la cetățeni, de refuzul autorităților de a angaja medici veterinari (și cadre medicale în general) etc.
Deci „studiul” pretins a demonstra cât de răi sunt gospodarii ce cresc porci dovedește că vina pentru toate problemele semnalate se află la marii producători și la STAT.

Desigur, „studiul” propune și niște „soluții”, pe care articolul le prezintă încântat și entuziast:

– „îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate la nivelul fermelor (fapt cerut și de ordinul ANSVSA)” și
– „eliminarea porcilor din gospodăriile populației aflate în apropierea fermelor comerciale”

Deci nu „îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate la nivelul combinatelor”! Nu!
În cel mai inuman, rasist, dictatorial, mafiot și tâlhăresc stil, se cere omului de rând să răspundă pentru bolile existente sau pretinse din combinatele de creșterea porcilor!
În cel mai inuman, rasist, dictatorial, mafiot și tâlhăresc stil, se cere exterminarea porcilor din gospodăriile populației aflate în apropierea fermelor comerciale, în loc să se ceară desființarea fermelor comerciale aflate în apropierea gospodăriilor particulare; sau, cel puțin, să se ceară ca fermele comerciale să asigure măsuri corecte pentru lipsa contactului cu porcinele particulare.

Încheiere.
Am prezentat cât s-a putut de clar și scurt un articol de manipulare ce susține creșterea controlului mafiot împotriva cetățenilor prin armele statului. Nu m-a preocupat autorul: este o cercetare la subiect, la tipul de manipulare și consecințele ei, nu la persoană.
Asemenea materiale, care incită la dictatură, care împart oamenii în rasa superioară, politică, și rasa inferioară, alegătorii/cetățenii, au fost și sunt nenumărate.
În Plandemie au dus la moartea a mii și mii de oameni, la terorizarea și traumatizarea a milioane de oameni, au acoperit jafuri, corupție și incompetență criminală. Iar responsabilii, de la Raed Arafat la Andrei Caramitru, nu sunt trași la răspundere și își văd mai departe de manipulări, de jafuri sau de ce se ocupă.
Analiza ori cernerea de față are un rost: să ajute la cernerea altor asemenea materiale.
Căci scris este: cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi!
Contrariul este: lăsați-vă mințiți și veți fi sclavii răului.
Alegerea este a fiecăruia.

Cine are urechi de auzit să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. După roadele lor îi veți cunoaște! (Matei 7.20)
Măsurile luate de ANSVSA și „reprezentanți” în particular, sau de autorități în general, în privința creșterii porcinelor sunt atât de bune, încât producția de carne de porc românească s-a prăbușit la cel mult 23% din consumul național. Cel puțin 77% din carnea de porc consumată de Români este de origine străină, conform datelor Institutului Național de Statistică preluate de Mediafax. Q.E.D.
Să mai ascultați de cei care îndeamnă la dictatură, și să îi votați pe cei susținuți de ei, apoi să vă minunați că vă merge tot mai prost!

Ortodoxia şi Erezia „vegetarianismului biblic”

Mihai-Andrei Aldea17 comentarii

Biblia

Există un (neo)protestantism ortodoxist, care s-a infiltrat în Biserica lui Dumnezeu prin multe mijloace: prin filme impregnate de (neo)protestantismul american, britanic, german ori scandinav, prin oameni admirabili în societate, însă despărţiţi de Biserică prin aderenţa faţă de tot felul de secte, prin cărţi, cântece şi alte opere purtătoare de mesaje (neo)protestante etc., etc.
Dincolo de canalele de infiltrare în Biserică, rămâne faptul că de la pietism la veganismul ori vegetarianismul „biblic” sunt foarte multe învăţături străine, rătăcite, care au fost primite de ortodocşi de bună-credinţă din pricina lipsei de discernământ; nu s-au informat, nu au cercetat, nu au pus la încercare cele aflate (ceea ce este, în sine, o călcare a poruncilor Duhului Sfânt – I Ioan 4.1; I Tesaloniceni 5.21; Galateni 1.6-9; Filipeni 3.17-19 şi 4.8-9 etc.).

Împotriva confuziei – ne-ortodoxă – dintre preţuirea faţă de post şi dispreţul sau chiar ura faţă de alimentaţia omnivoră, a apărut de curând un articol scurt dar foarte folositor scris de Părintele Constantin Sturzu, cu titlul „A fost Mântuitorul vegetarian?” (poate fi citit aici).

Poate să pară paradoxal, dar primele împotriviri faţă de acest material, împotriviri chiar violente, cu acuzaţii de „rătăcire”, vin de la ortodocşi care nu îşi cunosc propria Credinţă. Şi care, din păcate (la propriu), nu au înţelepciunea de a învăţa ceea ce nu ştiu, ci încearcă să-i silească pe învăţătorii aşezaţi de Dumnezeu să tacă ori să preia rătăcirea drept adevăr.

Însă adevărul este limpede!

Pe de-o parte, avem porunca lui Dumnezeu de a se mânca şi carne:

„Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: „Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi! Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi. Căci Eu şi sângele vostru, în care e viaţa voastră, îl voi cere de la orice fiară; şi voi cere viaţa omului şi din mâna omului, din mâna fratelui său. De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după chipul Său. Voi însă naşteţi şi vă înmulţiţi şi vă răspândiţi pe pământ şi-l stăpâniţi!” „(Facerea, capitolul 9.1-7)

Putem să vedem astfel că la Facerea 9.3 Dumnezeu Însuşi porunceşte omului să aibă o alimentaţie omnivoră, nu una vegană sau vegetariană.

De altfel Însuşi Dumnezeu, atunci când se înfăţişează în chipul Sfintei Treimi la Stejarul Mamvri (Facerea 18.1-33), primeşte de la Avraam şi Sarra pâine (azime), unt, lapte şi mâncare (friptură?) de viţel (Facerea 18.6-8). Nici vorbă de „regim vegetarian”, şi cu atât mai puţin „regim vegan” (sau „raw-vegan”!)!
Că Dumnezeu nu are nevoie de hrană pământeană este limpede. Ca urmare, a mâncat nu pentru sine, ci pentru noi, dându-ne pildă pentru o masă a bucuriei (pentru că nu există bucurie mai mare decât aceea de a fi împreună cu Dumnezeu!). O masă la care au stat alături vegetalele (mai precis, cerealele), lactatele şi carnea. Lecţia este atât de clară, învăţătura acestei întâlniri este atât de limpede în ceea ce priveşte alimentaţia omului, încât nu ar mai fi nevoie de niciun cuvânt în plus.

Cu toate acestea, există voci care, după emoţionale (a.k.a. pietiste) discursuri despre „bietele animale”, încearcă să spună că porunca lui Dumnezeu pentru o alimentaţie omnivoră „încetează” odată cu Noul Testament, cu venirea Domnului nostru Iisus Christos.

Discursul face apel la sensibilitatea exacerbată şi cere înlăturarea raţiunii, astfel încât să se creadă că mâncarea cărnii ar fi „incompatibilă” cu bunătatea în general, cu bunătatea lui Dumnezeu, deci şi a lui Iisus Christos în special, deci şi cu o viaţă creştină adevărată.

Ar merita aici să facem o paranteză ştiinţifică şi să dovedim că suferinţele vegetalelor sunt cel puţin egale cu ale animalelor, şi că dacă aceste suferinţe ar fi un criteriu s-ar impune să mâncăm doar piatră sau, şi mai bine, energie solară. Căci s-a dovedit ştiinţific de aproape un secol faptul că plantele simt, suferă şi reacţionează. Faptul că omul este surd la aceste forme vegetale de simţire şi suferinţă nu înseamnă că ele nu există – azi o aparatură vastă poate observa nenumărate detalii ale simţirii, bucuriilor, suferinţelor şi reacţiilor plantelor.

Există însă primejdia ca în loc de a ajuta să facem rău. Nebunia zilelor de astăzi pare să nu cunoască hotare, şi nu ar fi uimitor să ne trezim cu o asociaţie care să încerce impunerea unei alimentaţii mineral-energetice1 (a cărei logică sentimentală ar fi mai coerentă decât cea vegetarian-vegană, deşi medical şi teologic ar fi şi mai ilogică decât vegetarianismul şi veganismul).

Ca urmare, în loc să cercetăm toate afirmaţiile vegetarian-vegane zis „biblice”, o să observăm pur şi simplu Cuvântul lui Dumnezeu şi ce ne spune el, clar, despre alimentaţia omnivoră în general şi consumul de carne în special. Desigur, în Noul Testament, ca să nu fie loc de îndoieli pe această temă!

„Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru„, ne spune Duhul Sfânt prin Apostolul Neamurilor (I Corinteni 10.25). Este oare nevoie să spunem că şi în secolul I d.Chr., ca şi astăzi, în măcelării se vindea carne? Este nevoie oare să amintim că de la muşchi de viţel sau slănină de porc la felurite organe şi păsări, măcelăriile din Romania (Imperiul Roman) vindeau o gamă de produse „carnivore” foarte bogată? Porunca este atât de clară şi categorică încât ar fi de ajuns pentru orice om onest.

„Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.„, ne zice Duhul Sfânt prin acelaşi Apostol Pavel (Romani 8.2-3).

Merită să ne oprim puţin asupra acestui cuvânt, pentru că ne învaţă şi despre rostul postului, dar şi despre alimentaţia creştinului.

Într-adevăr, postul se ţine pentru slăbiciunea sufletească pe care o avem, fiind mijloc de întărire. Dar chiar dacă cineva, ştiindu-se slab sufleteşte, alege calea postirii neîncetate, se află sub dumnezeiască poruncă de a nu osândi pe cel care mănâncă de toate, „fiindcă Dumnezeu l-a primit„!
Atât în cuvântul dinainte, cât şi în cel de faţă, se vede categoric faptul că porunca din Vechiul Testament a alimentaţiei omnivore se păstrează neschimbată în Noul Testament! Faţă de aceste cuvinte aceia care osândesc pe cei care mănâncă şi carne sunt împotrivitori faţă de Dumnezeu, Cel care a rânduit această alimentaţie omului.

Bineînţeles, dacă cei care osândesc alimentaţia omnivoră îşi asumă faptul că nu sunt creştini, discuţia se poate purta în cu totul alt fel şi cu alte argumente. Dar în clipa în care se pretinde ascultarea faţă de Biblie, în clipa în care se pretinde ascultarea faţă de Dumnezeu, vegetarianismul şi veganismul sunt, corect, strict opţiuni personale (ca cele ale călugărilor şi călugăriţelor), iar încercarea de impunere a lor, de transformare a lor în „obligaţie”, o rătăcire puternică.

Acest lucru se vede şi din multe alte cuvinte ale Noului Testament.

La Sinodul Apostolic din Ierusalim – primul sinod din istoria Bisericii – se păstrează din Legea lui Moise doar patru porunci, printre care ferirea de sânge poruncită omenirii prin Noe şi familia lui (Faptele Apostolilor 15.29, respectiv Facerea 9.3-4).

În Prima Epistolă către Timotei, inspirat de Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Pavel spune un cuvânt hoarte hotărât şi foarte aspru:

„Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire, căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.” (I Timotei 4.1-7)

Oare mai este nevoie de altă lămurire ca să vedem că se porunceşte Creştinilor, în Noul Testament, alimentaţia omnivoră? Oare mai este nevoie de altă lămurire ca să vedem că Duhul Sfânt osândeşte pe faţă şi cu putere pe cei care încearcă să impună oamenilor o alimentaţie vegetariană sau vegană?

Ar fi, poate, clipa cea mai potrivită să subliniem răutatea patimii care conduce către o asemenea purtare. Pentru că ea vine de la oameni îndestulaţi, care îşi permit să compenseze aportul alimentar adus de carne, peşte, lactate şi ouă prin tot felul de vegetale şi diete pe care un om mai sărac nu şi le poate permite. Ei nu sunt oameni care trăiesc mâncând iarbă, ca vacile, caprele, găinile sau alte asemenea vietăţi. De altfel oamenii care pot trăi cu aşa ceva sunt extrem de rari – undeva la unul la zece milioane, sau şi mai rari. Cei care încearcă să impună vegetarianismul şi veganismul sunt în imensa majoritate oameni ce consumă felurite seminţe, legume, fructe etc., fără să îşi dea seama vreo clipă câtă pădure se defrişează pentru culturile lor, câtă păşune este rasă pentru culturile lor, cât este otrăvit pământul pentru culturile lor, cât este secătuit pământul pentru culturile lor. Ar fi amuzant să vieţuiască şi ei măcar un an în ţinuturile Sahelului, în care vitele pasc ierburi ce ar ucide omul care ar încerca să trăiască cu ele; să-i vedem ce ar mânca atunci, nisip sau pietre? Existenţa abuzurilor în producţia şi consumul de carne este o realitate ce nu elimină realitatea abuzurilor din agricultura dedicată consumului de vegetale. Problema reală aici nu este consumul de carne, ci abuzul, indiferent în ce direcţie.

Totodată, ca duhovnic, pot să dau mărturie că sunt foarte multe cazuri în care posturile sunt o povară foarte grea pentru familiile sărace, pentru că sunt prinse între preţurile mult mai mari pentru o mâncare vegană cât de cât consistentă şi limitele financiare şi fizice pe care le au. Ei fac această jertfă, din credinţă, dar să încerci să le impui aşa ceva pe termen nelimitat înseamnă genocid.

Este uşor să adopţi vegetarianismul sau chiar veganismul atunci când îţi permiţi fresh-uri de tot felul de fructe hrănitoare şi energizante şi în mijlocul iernii sau al altor „extra-sezoane”. Dar atunci când costul kilogramului de asemenea fructe îţi găureşte buzunarul, „porunca” veganismului devine doar o exemplificare a vechii zicale româneşti „bogatul nu crede săracului, sătulul nu crede flămândului şi sănătosul nu crede bolnavului”. O tristă mărturie a lipsei de discernământ.

Am cunoscut oameni care posteau uluitor de mult, unii fiind călugări, alţii preoţi de mir, alţii episcopi, alţii mireni… Şi la toţi am găsit deplina înţelegere a faptului că această postire, acest veganism sau raw-veganism spiritual, ortodox, este o alegere personală, pe care niciun adevărat creştin nu o poate socoti „obligatorie pentru toţi creştinii”.

Lăsând această paranteză, mă întorc la textul biblic, apropo de una dintre cele mai absurde idei invocate drept „argument” în privinţa „obligativităţii” veganismului – sau „măcar” vegetarianismului – „creştin”:

„Iisus Christos nu a mâncat niciodată carne!”

Pe de-o parte, această afirmaţie este o minciună, după cum vom dovedi îndată.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost adevărată în sine, ea nu ar fi putut servi de argument, de vreme ce Noul Testamen porunceşte repetat Creştinilor o alimentaţie omnivoră, ba chiar şi, textual, consumul de carne.

Şi, pe acelaşi considerent aberant („Christos a făcut sau nu a făcut cutare lucru”) ar însemna că trebuie să fim toţi bărbaţi (Iisus Christos a fost bărbat), că trebuie să fim toţi Evrei (Iisus Christos a fost Evreu), că trebuie să fim toţi rabini (Iisus Christos a fost rabin), că trebuie să fim toţi tâmplari (Iisus Christos a fost tâmplar), că trebuie să mergem toţi la sinagogă (Iisus Christos mergea la sinagogă), că trebuie toţi să vindecăm paraliticii printr-un singur cuvânt şi în general să vindecăm toţi bolnavii care vin la noi (ceea ce Iisus Christos a făcut de mai multe ori), că trebuie toţi să purtăm o cămaşă ţesută dintr-o singură bucată (cum a purtat Iisus Christos), că trebuie să prefacem apa în vin dacă se termină vinul la o nuntă (mulţi s-ar bucura de asta!), că trebuie să ne răstignim, să murim pe cruce şi să înviem (aşa cum a făcut Christos) etc., etc.

Este evident că asemenea pretenţii sunt iraţionale, delicat spus. Şi că ceea ce păstrăm sau nu din ceea ce a făcut Domnul ţine de ceea ce El ne-a spus că trebuie ţinut. De pildă, să mâncăm carne! (Am arătat mai sus cum Duhul Sfânt, trimis de Iisus Christos de la Tatăl, a poruncit aceste lucruri, ceea ce este totuna cu o poruncă dată de Fiul lui Dumnezeu.)

Dincolo de aceste lucruri atât de limpezi, la fel de limpede este şi faptul că Iisus Christos a mâncat carne.
Trebuie subliniat întâi faptul că orice obicei alimentar neobişnuit al proorocilor era semnalat în Biblie (ca la Ioan Botezătorul – Matei 3.4, Marcu 1.6). Ceea ce li s-a părut „neobişnuit” în alimentaţia Domnului nostru Iisus Christos criticilor săi a fost tocmai faptul că nu ţinea regulile alimentare ale nazireilor sau altora asemenea. De aceea a fost numit „mâncăcios” şi „băutor de vin”, om căruia îi place să mănânce „cu păcătoşii”. A pretinde că aceşti păcătoşi mâncau numai de post este mai mult decât aberant; un asemenea regim alimentar al păcătoşilor ar fi fost atât de uluitor încât era imposibil să nu fie consemnat. Dar! Pentru că cei care sunt orbiţi de fanatism sunt gata să nege tot ce nu-i izbeşte în ochi, o să dăm exemplu direct de un caz în care Mântuitorul a mâncat carne împreună cu ucenicii Săi!

Citim în Scripturi:

„În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?

Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei.

Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile.

Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Şi pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde.” (Matei 26.17-21; a se vedea şi Luca 22.7-16)

Textul poate să pară de neînţeles pentru cei care nu ştiu ce înseamnă Sărbătoarea Azimelor sau Paştele Evreilor. Este o sărbătoare poruncită în Vechiul Testament, pe care, iată, au ţinut-o şi Domnul nostru Iisus Christos şi ucenicii Săi. Ce rânduială avea această cină din Paştile Evreilor? Cităm din Scripturi:

„În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied, să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară. Să ia din sângele lui Şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce. Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare. Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc. Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului.” (Ieşirea 12.3-11)

După cum se vede, exista un singur fel în care se putea ţine această sărbătoare: mâncând miel sau ied fript!

Iar, după cum a spus El Însuşi, Iisus Christos a mâncat Paştile cu ucenicii Săi, adică a mâncat miel sau ied fript împreună cu ei. Să mai amintim faptul că de-a lungul copilăriei, adolescenţei şi tinereţii sale – petrecută în Nazaret fără evenimente deosebite, după cum arată Evangheliile – Domnul nostru Iisus Christos prăznuise în fiecare an Paştile împreună cu ceilalţi Evrei? Ceea ce, de altfel, va face şi cu ucenicii Săi în cei trei ani de activitate publică.

Este limpede, prin urmare, că după mărturia Bibliei, ucenicii Domnului au mâncat carne împreună cu Acesta şi apoi în călătoriile lor, că Duhul Sfânt a poruncit Creştinilor să mănânce şi carne şi să nu numească „spurcată” această mâncare (Faptele Apostolilor 10.10-16; I Timotei 4.1-7) etc.

Dacă adăugăm la această realitate biblică şi mărturia Sfinţilor Părinţi, a Sinoadelor Ecumenice şi a întregii experienţe a Bisericii lui Dumnezeu, o să vedem că totdeauna Creştinii au privit practicile vegane sau vegetariene ca foarte bune pentru cei care le pot duce. „Impunerile” în această privinţă sunt hotărnicite de Duhul Sfânt la zilele de post (miercuri, vineri, cele patru posturi mari de peste an etc.). În rest, alimentaţia a fost şi este omnivoră pentru cei mai mulţi dintre Creştini.

În încheiere, merită să amintim faptul că o alimentaţie creştină omnivoră nu înseamnă îmbuibare, abuz, exces.

Românii Vechi mâncau carne cu mult mai multă măsură decât s-ar înţelege din „literatura gastronomică” romantică sau post-romantică. Mielul haiducesc era minunat, doar că se mânca o singură dată în an (de obicei de Paşti). Viţelul îngrăşat era o bucurie păstrată de obicei pentru cununiile din sat. Zama de pasăre se făcea Duminica, aceeaşi carne fiind folosită şi pentru friptura de pasăre. Cei care munceau din greu şi uneori copiii în creştere primeau uneori ceea ce astăzi numim mezeluri (cârnat, muşchi afumat, slănină etc.), cu măsură. Baza alimentaţiei româneşti vechi era constituită de ciuperci, peşte, lactate şi rădăcinoase (napi, morcovi, sfeclă, păstârnac etc.), la care se adăugau felurite legume şi zarzavaturi, ouă, fructe şi carne, precum şi, bineînţeles, mierea şi băuturile din fructe (sucuri de fructe, sicheră, mursă, vin etc.) sau alte părţi ale plantelor (socată, ceaiuri). Altfel spus, Românii de demult, cu o sănătate şi o putere de muncă greu de egalat în zilele noastre, mâncau şi carne, însă aceasta era pentru ei doar un aliment secundar; cu rostul şi greutatea sa, dar până la urmă secundar. Şi, trebuie subliniat, posteau cu multă dăruire, adesea la acelaşi nivel cu călugării.

Cred că era nevoie să amintim aceste lucruri, pentru a nu se crede că o alimentaţie omnivoră înseamnă abuz de carne sau alimentaţie carnivoră. Ştiu că nu e logică o asemenea confuzie, dar secolul XXI pare să rămână în istorie drept secolul confuziilor (agresive), astfel încât e nevoie de mai multă precizie…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Eventual pornind de la gluma „Veganule care mănânci o salată, nu uita că prin asta ai lăsat flămând un iepuraş!”, pe care ar fi în stare să o ia ad litteram.

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

România sub comunism. De unde au?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Sună telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, vedeţi că vecinul de la noi de pe scară, de la etajul 3, şi-a făcut cafea!
– Păi… care e problema? – De unde au cafea?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat.
După o vreme, sună iar telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, aveţi grijă, că vecinul de la etajul 2 şi-a făcut friptură!
– Păi… care e problema?
– De unde au carne?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat!
După o vreme, sună iar telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, vedeţi că vecinii de la parter mănâncă!
– Păi… care e problema?
– De unde au?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat!

(pas cu pas, „progresele economice unice în lume” din timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu făcuseră să dispară de pe piaţă, pas cu pas, tot mai multe alimente; cafeaua era un lux – se bea un amestec de ovăz şi alte cereale cu urme de cafea (produs botezat popular nechezol) -, carnea era un lux – două ore la coadă pentru 1 kg de carne erau o victorie şi un timp foarte scurt -, laptele, brânza şi ouăle erau un lux, chiar şi pâinea a ajuns, până la urmă, să se dea pe raţie, ca în vreme de război, deşi erau anii 1988-1989)

(P.S. Pentru un asemenea banc se putea face uşor puşcărie, sau măcar câteva săptămâni de arest cu bătaie şi alte tratamente preferenţiale.)