Etichetă: Biserica

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. IV. Biserica Rusă apără încălcarea canoanelor… în numele canoanelor

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. IV. Biserica Rusă apără încălcarea canoanelor… în numele canoanelor

partea dinainte aici

Am arătat în părțile dinainte că structurile rusești din Basarabia sunt 100% necanonice. Și că în loc de pocăință și îndreptare, conducătorii locali ai necanonicei Mitropolii „a Chișinăului și întregii Moldove” se îndârjesc în încălcarea Legii Noi.
Dar acest lucru nu îl fac ei doar așa, pentru că vor, ci mai ales pentru că se tem de șefii lor de la Moscova.

Acest lucru se vede și din faptul că ei preiau – și la fel și M.S.C. și alții asemenea – exact ideile promovate prin Patriarhia Rusă.
De pildă, aceasta pretinde, într-un act din 12 Martie 2024, că Biserica Ortodoxă Română ar încălca felurite canoane.

1. În primul rând, că ar încălca anume canoanele privitoare la cei caterisiți (precum Canoanele 11, 12, 13 și 31 Apostolice, Canonul 17 Trulan și altele asemenea).
Însă condiția aplicării acestor canoane este, se înțelege, ca acele caterisiri invocate să fie canonice!

În această împrejurare, însă, ce avem?

Avem clerici care, ieșind din structurile etnofiletiste rusești, evident necanonice, sunt „pedepsiți” de Rusia prin așa-zise caterisiri, opriri de la slujire etc. Altfel spus, clericii rămași în rătăcire își arogă dreptul de a-i „pedepsi” pe cei care se îndreaptă!

Este absolut evident că asemenea „pedepse” nu sunt ortodoxe, iar singura valoare pe care o au înaintea lui Dumnezeu este aceea de osândire a celor care le emit.

Acest lucru, de altfel, este mărturisit și de Canonul 5 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, ce arată că se țin pedepsele canonice, indiferent dacă ereticii le ridică. Ceea ce este adevărat și invers, căci pedepsele necanonice, ca și binecuvântările necanonice sau altele asemenea nu au nicio validitate în Biserica lui Dumnezeu.

2. Ca o culme a ridicolului și a auto-osândirii, Biserica Rusă îndrăznește, fără pic de rușine, să invoce Canonul 31 Apostolic. Acesta poruncește ca

„Dacă vreun prezbiter, desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare separată și ar pune alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privința dreptei credințe și a dreptății, acela să se caterisească drept iubitor de stăpânire, căci este uzurpator. De asemenea și ceilalți clerici, câți se vor adăuga lui, iar laicii să se afurisească. Dar acestea să se facă numai după una și a doua și a treia stăruință (de îndreptare) a episcopului.” (Canonul 32 Apostolic)

Este ridicol, absurd și rușinos ca acest canon să fie invocat de Biserica Rusă. Și mai ales în cazul Basarabiei! Căci exact acest canon a fost încălcat de Biserica Rusă în Basarabia de mai multe ori!
Pentru că ruperea protoieriilor, parohiilor și mânăstirilor din Basarabia de episcopii lor s-a făcut în 1812-1813 nu pentru că la aceștia s-ar fi găsit vreo prihană în dreapta credință sau altă privință. Ci s-a făcut pentru iubirea de stăpânire a Rusiei (barbarie și etnofiletism) și a Bisericii Ruse (care era în acea vreme sub administrarea Statului rus). De aceea s-au și plimbat episcopi și s-au schimbat titlurile și alcătuirile de mai multe ori: căci făcându-se schismă față de episcopiile canonice, nici nu se știa ce se va pune în loc. Doar se știa că trebuie să slujească rusismului, implicit deznaționalizării Românilor.

Iar invocând Canonul 31 Apostolic, Patriarhia Rusă nu face altceva decât să osândească pe toți cei care au urmat schismelor organizate de Rusia și Uniunea Sovietică, și în 1812-1813, și după aceea, și în 1940-1941, și în 1944 și după aceea, și în Decembrie 1992.

În Decembrie 1992, când Biserica Rusă ar fi trebuit să lucreze la vindecarea rănii făcută de etnofiletism, etatismul bisericesc, șovinismul anti-român etc. Adică ar fi trebuit să îndemne pe clericii din Republica Moldova, Regiunea Cernăuți și Regiunea Odesa să revină la Biserica Ortodoxă Română de care trebuie canonic să țină.
În loc de aceasta, Patriarhia Rusă a urmat îndemnul autorităților de stat implicate și în dezmembrarea Republicii Moldova (prin Războiul din Transnistria, autonomia găgăuză etc.). Și, în loc să îndrepte actele necanonice ale trecutului, s-a făcut continuatoare, înființând organizația rusofonă expansionistă numită „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove” (după chipul înființării R.S.S.A. Moldovenești în 1924).

Pe scurt, Canonul 31 Apostolic îi osândește pe clericii din structurile rusești aflate în teritoriile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române. Implicit, pe cei care au inițiat și continuă această schismă: membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse.

3. Pe aceeași linie de nerușinare și auto-osândire este și invocarea de către Biserica Rusă a Canonului 33 Apostolic. Îl cităm:

„Niciunul dintre episcopii și preoții sau diaconii străini să nu se primească fără scrisori de recomandare. Și aducându-le pe acestea, să fie cercetați (verificați). Și dacă vor fi propovăduitori ai dreptei credințe, să fie primiți. Iar de nu, dându-li-se lor cele de trebuință, să nu-i primiți pe ei în biserică, fiindcă multe se fac prin vicleană răpire (amăgire).” (Canonul 33 Apostolic)

Acum, dacă într-adevăr Biserica Rusă crede în acest canon, și nu îl invocă din viclenie, să arate cărțile canonice ale preoților și diaconilor din Basarabia trecuți din 1812 sub Patriarhia Rusă! Iar dacă nu, se dovedește mincinoasă, căci invocă un canon pe care nu îl respectă.

De asemenea, să arate Biserica Rusă și cărțile canonice ale preoților și diaconilor din Basarabia, Herța, nordul Bucovinei etc., care au fost trecuți în 1940 și 1944 sub Patriarhia Rusă. Căci în lipsa acestor cărți canonice Biserica Rusă va fi vădită lumii ca înșelătoare, căci una propovăduiește și alta face.

Și, ca să știe oricare cititor: Biserica Rusă nu a cerut și nu a primit cărți canonice pentru clericii din Basarabia și celelalte teritorii românești ocupate. Ca urmare, invocarea acestui canon în cazul revenirii clericilor la Biserica Română este o fățărnicie și o absurditate.

Spun absurditate și pentru că o structură necanonică nu poate da cărți canonice valide.
Acest adevăr este elementar, este de bun-simț.

Iar cum Mitropolia rusească zisă „a Chișinăului și întregii Moldove” este necanonică (a se vedea și părțile de început ale acestei scrieri) ar fi absurd ca Mitropolia Basarabiei să condiționeze primirea clericilor de „cărți canonice necanonice”.

Tot absurdă este invocarea Canonului 33 Apostolic de Moscova și pentru că acolo se vorbește despre clerici străini, pe care episcopii sau preoții locului nu îi cunosc personal.
Însă în Republica Moldova avem clerici foarte bine cunoscuți de episcopii Mitropoliei Basarabiei – astfel încât nu se aplică acest canon și pentru această pricină (alături de cele de mai sus).

Canonul 13 Sinodul IV Ecumenic este doar o scurtă întărire a Canonului 33 Apostolic, iar Canonul 17 Trulan o întărire mai pe larg. Ca urmare, e ușor de înțeles că invocarea lor de către Biserica Rusă în acest caz este la fel de „logică” și „dreaptă” (ca și a Canonului 33 Apostolic).

4. Ajungem astfel la o altă pildă a nemărginitei îndrăzneli etnofiletiste: invocarea de către Biserica Rusă, nici mai mult, nici mai puțin, decât a Canonului 2 de la Sinodul II Ecumenic!
Dar ce poruncește acest canon? În esență (cu multe cazuri particulare incluse în text), Canonul 2 Sinodul II Ecumenic poruncește ca

„Episcopii puși peste o eparhie (dieceză) să nu se întindă asupra bisericilor din afara hotarelor lor!”

Însă istoria ne arată că neîncetat Biserica Rusă s-a întins peste bisericile din afara hotarelor ei!

De fapt, exact asta a făcut cu teritoriile aflate sub păstorirea episcopilor români, precum Podolia, Vozia (Edisan), Basarabia, Herța sau nordul Bucovinei!
În toate aceste teritorii – și nu doar în acestea – Biserica Rusă a intrat peste hotarele sale canonice, s-a întins peste bisericile din afara acestor hotare.

Mitropolia Basarabiei este reactivarea firească a autorității canonice a Bisericii Ortodoxe Române în hotarele ei încălcate de Rusia și Biserica Rusă.

Conform, de altfel, și Canonului 37 Trulan, ca și Canonului 2 Sinodul II Ecumenic, căci amândouă apără Biserica al cărei teritoriu este invadat necanonic de puteri străine păgâne sau pretins ortodoxe. Așa cum o fac multe alte canoane, după cum am mai arătat.

Ca urmare, invocarea Canonului 2 de la Sinodul al II-lea Ecumenic osândește Biserica Rusă pentru încălcarea repetată a hotarelor Bisericii Ortodoxe Române.

Și nu poate fi invocat după nicio logică sănătoasă împotriva Bisericii care își recuperează teritoriul canonic.

4.bis Exact acest lucru se întâmplă și cu strania și auto-osânditoarea invocare a Canonului 8 de la Sinodul al II-lea Ecumenic. Pentru că acesta, de asemenea, poruncește să se respecte autoritatea și hotarele episcopiilor și nimeni să nu le încalce. Făcând dreptate, astfel, Bisericii Ciprului, a cărei autocefalie era încălcată atunci de Patriarhia Antiohiei – care nu că luase acel teritoriu, dar începuse a face acolo hirotonii necanonice. Și poruncind respectarea hotarelor și autorității episcopiilor, Dumnezeieștii Părinți adaugă:

„Aceasta să se păzească și în celelalte dieceze (episcopii) și în mitropoliile de pretutindeni. Încât niciunul dintre iubitorii de Dumnezeu episcopi să nu apuce altă eparhie, care nu a fost mai de demult și dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins eparhie străină și în chip silnic a supus-o el, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se calce canoanele părinților și nici sub cuvânt de lucrare sfințită să se furișeze (în Biserică) trufia stăpânirilor lumești, și să nu trecem cu vederea că (prin asemenea căderi) pierdem câte puțin din libertatea pe care ne-a dăruit-o nouă cu sângele Său Domnul nostru Iisus Christos, Izbăvitorul tuturor oamenilor. I s-a părut, așadar, sfântului și ecumenicului sinod ca fiecare mitropolie să păzească curate și nescăzute drepturile ce i se cuvin ei, de la început și de mult, după obiceiul ținut din vechime. Având fiecare mitropolit îngăduința ca pentru propria lui siguranță să ia opisele celor ce s-au hotărât.
Iar dacă cineva ar înfățișa o hotărâre potrivnică celor orânduite acum, i s-a părut întregului sfânt și ecumenic sinod ca aceasta să fie fără tărie.”

Este strigător la Cer și blasfemic să invoce acest canon tocmai Biserica Rusă!
Avem de-a face aici cu o fățărnicie fără margini, cu totul străină de calea Ortodoxiei.

Să vedem că acest canon înseamnă că Biserica Rusă nu a avut niciodată drept să își întindă autoritatea în părțile episcopiilor moldovenești.
Acest canon arată că orice structură întemeiată de Biserica Rusă în teritoriile canonice românești este „fără tărie”.

Altfel spus, Canonul 8 de la Sinodul II Ecumenic osândește imixtiunile ruse în teritoriile canonice românești!
Iar invocarea lui de către Sinodul Rus este totuna cu practica celor care au furat și pretind că a lua de la ei ceea ce au furat este… furt.
Doar că acest canon arată clar că luarea înapoi de către Biserica Ortodoxă Română a teritoriilor sale canonice este dreaptă.

4.tris Am notat cu 4., dar am împărțit deosebi, canoanele privitoare la inviolabilitatea hotarelor și autorității episcopilor și mitropoliților. Am văzut mai sus cum Canoanele 2 și 8 de la Sinodul al II-lea Ecumenic osândesc imixtiunea rusă în teritoriile canonice românești.

În același document din 12 Martie 2024 Sinodul Bisericii Ruse a mai invocat și Canoanele 13 și 22 Antiohia. Și aceste două canoane sunt, de fapt, osânditoare ale imixtiunii Bisericii Ruse în teritoriile canonice ale altor episcopii, mitropolii și patriarhii, în cazul de față în teritoriile canonice românești.

De pildă, Canonul 13 Antiohia interzice venirea unui episcop ca episcop într-o eparhie (dieceză) fără să fie chemat de episcopul locului. Ceea ce îi face și mai mult necanonici pe clericii aduși de Rusia în Basarabia!
Iar pedeapsa citată de canon, caterisirea, este cuvenită tuturor celor implicați și care continuă imixtiunea.

Și mai și, Canonul 22 Antiohia poruncește:

„Episcopul să nu intre în cetate străină, care nu este supusă lui, nici în ținutul care nu ține de el, pentru hirotonia cuiva, nici să așeze preoți sau diaconi în locurile supuse altui episcop, decât numai cu voia episcopului propriu al ținutului. Iar de ar îndrăzni cineva una ca aceasta, hirotonia să fie nulă și dânsul să primească pedeapsă de la sinod.” (Canonul 22 Antiohia)

Însă ceea ce interzic acest canon și cel mai sus amintit (13 Antiohia) este tocmai ce au făcut ierarhii ruși în Basarabia în 1812-1813 și după, sau în Basarabia, Herța și nordul Bucovinei în 1940-1941 și din 1944 până astăzi!

Căci ei au intrat peste ierarhii canonici, stricând hotarele episcopiilor, hirotonind preoți și diaconi după voia lor; totdeauna fără voia episcopilor canonici.

Prin urmare, și aceste două canoane, ca și altele invocate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, osândesc în fapt acest sinod care se face complice, de mulți ani, la o necanonică, total abuzivă și 100% etnofiletistă imixtiune în teritoriile canonice românești.

Încheiem cu un adevăr pe care Statul Rus și Biserica Rusă caută să îl oculteze sistematic:

„După proclamarea independenței față de fosta Uniune Sovietică, prin Declarația Parlamentului Republicii Moldova din 27 august 1991 a fost posibilă descătușarea valorilor ortodoxe și revenirea clericilor și mirenilor dintre Prut și Nistru sub jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române.
La 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la Chișinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care a existat din 1925, fund sancționată prin Decretul Regal nr. 1942 din 4 mai 1925. Preasfințitul Petru Păduraru, episcop de Bălți, a fost ales locțiitor de mitropolit al Mitropoliei Autonome a Basarabiei de stil vechi.

Adunarea Eparhială a hotărât, în numele clerului și credincioșilor din Basarabia, revenirea la canonicitate a Mitropoliei Basarabiei și trimiterea la București a unei delegații, alcătuită din clerici şi mireni, pentru a adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea ca Mitropolia Basarabiei să revină la rosturile ei canonice și să-și reia activitatea sub jurisdicția de drept a Sfântului Sinod al Bisericii strămoșești a neamului românesc.

La 19 decembrie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, cu binecuvântare, de reactivarea Mitropoliei Basarabiei și printr-un Act Patriarhal și Sinodal a recunoscut această Mitropolie ca autonomă și de stil vechi, făcând parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române și având reședința în Chișinău.
 „Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârșește astăzi un act sfânt de adevăr și dreptate, care reîntregește plinătatea comuniunii de credință strămoșească și gândire românească”, se spune în Actul Patriarhal și Sinodal.”

Deci, în ciuda canoanelor care îi dădeau dreptul să revendice teritoriul său canonic, Biserica Ortodoxă Română nu a făcut acest lucru după 1991; căci a înțeles durerile, putințele și neputințele, suferințele și primejdiile prin care trecea poporul Republicii Moldova.
Totuși, iată, dintre fiii Moldovei ocupate de Ruși s-au ridicat cei care au cerut refacerea unității bisericești, revenirea, după canoane, la Biserica Ortodoxă Română.

În fața acestui gest Biserica Rusă nu a arătat pocăință pentru nenumăratele crime săvârșite cu complicitatea sa împotriva Românilor. Nu a făcut pasul firesc și sănătos de revenire la frățietate care ar fi fost recunoașterea actului Patriarhului Tihon și, respectiv, a alegerii Bisericii din Basarabia din 1918. Nu a propus clericilor rusofoni retragerea în teritoriul canonic rusesc. Dimpotrivă, a exercitat direct sau prin Statul Rus numeroase presiuni pentru a opri îndreptarea samavolniciilor trecutului. Pe 19 Decembrie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a primit unirea cerută de Basarabeni. Ca replică, Biserica Rusă a înființat, necanonic și complice cu politica șovină țaristă și sovietică, structura necanonică, expansionistă și etnofiletistă rusă numită „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove”.

Ca urmare, faptele istorice și contemporane, precum și sfintele canoane, arată foarte clar că poziția Bisericii Ruse este anti-canonică. Faptul că Biserica Rusă invocă înseși canoanele care o osândesc este de-a dreptul tragic. Să invoci canoanele ca pretext pentru încălcarea canoanelor amintește de invocarea milosteniei de către Iuda pentru a putea fura (Ioan 12.1-8).
Desigur, această paralelă cumplită poate avea cauze inocente. De neștiință, de pildă. Însă, inocente sau nu cauzele, textul emis de Sinodul Bisericii Ruse pe 12 Martie 2024 este o tristă însăilare autoritaristă și anti-canonică, auto-osânditoare pentru cei care l-au conceput și acceptat.
Iar faptul că Biserica Rusă nu poate invoca decât canoane inaplicabile în context, ori care de-a dreptul osândesc politica sa bisericească în Republica Moldova și alte teritorii spune totul: pentru poziția Patriarhiei Ruse și structurilor ei din Basarabia și celelalte ținuturi românești nu doar că nu există nicio bază canonică, dar chiar Canoanele Apostolice și Canoanele Sinoadelor Ecumenice o osândesc strașnic, pe vecie.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

(cu ajutorul lui Dumnezeu, urmează aici)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. III. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. III. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei

(partea dinainte aici)

Una din marile alunecări din adevăr ale propagandei rusofone privind Mitropolia Basarabiei este cea privind reactivarea acesteia în 1992.

De pildă, d-l Mihai-Silviu Chirilă (mai departe notat M.S.C.) pretinde că de vreme ce în 1992 exista în Republica Moldova „o biserică ortodoxă” … „deci nu exista niciun motiv de natură pastorală, misionară, să întemeiezi o biserică ortodoxă paralelă în teritoriul în care exista deja o biserică ortodoxă”.

Aici M.S.C. se dovedește tributar propagandei rusești, ceea ce îl face străin canoanelor Bisericii Ortodoxe.

După cum am arătat în partea dinainte și în prima parte a scrierii de față, dar și în alt material pe temă, Biserica lui Dumnezeu NU recunoaște și NU primește în veci schimbările de clerici, parohii sau eparhii făcute cu forța, făcute cu intervenția stăpânitorilor lumești (fie ei împărați, dregători, funcționari, dictatori, generali etc.).

Este un adevăr canonic fundamental, de care Patriarhia Rusă fuge cu groază. Și îl acoperă prin felurite sofisme și neadevăruri, căci altfel ar trebui să îndrepte foarte multe și să se pocăiască pentru foarte multe. Și încă nu poate. Nădăjduim, deocamdată.

Trist este însă că sunt și Români preiau această propagandă – ușor de demontat pentru oricine are acces la izvoarele canonice și istorice.

Atât aceștia din urmă, cât și Patriarhia Rusă, uită ori se prefac a uita un canon vechi și esențial:

„De vreme ce în osebite vremuri s-au întâmplat năvăliri barbare și din această pricină mai multe cetăți au ajuns supuse celor fără de lege; așa că, din această pricină, înainte stătătorul (episcopul) unei astfel de cetăți nu a putut să ocupe propriul său scaun și să se așeze în ele (cetăți) cu starea (cali­tatea) sa preoțească, și ca, astfel, după obiceiul care se ține să facă hirotoniile și să îndeplinească toate câte se cuvin episcopului. Noi, păzind prețuirea și cinstirea preoției și vrând (căutând) ca în nici un chip obida (apăsarea) păgână să nu lucreze spre paguba drepturilor bisericești, am stabilit împreună ca cei ce astfel au fost hirotoniți și care, din pricina arătată (năvălirii barbare), nu s-au așezat în scaunele lor să fie apărați de orice pagubă (prejudiciu), așa ca ei să facă în mod canonic și hirotoniile osebiților clerici, și să-și folosească (să-și exer­cite) în granița proprie puterea (autoritatea) de întâistătător, și să fie sta­tornică și legiuită toată cârmuirea care vine de la ei. Căci îngrădindu-se asprimea (limitându-se rigoarea legii), de nevoia vremii, nu se mărginește (încheie) hotarul cârmuirii.” (Canonul 37 Sinodul V-VI Ecumenic, zis și Sinodul Trulan)

Acest canon a fost și este folosit din plin de Patriarhia de Constantinopol, de Patriarhia Alexandriei, de Patriarhia Antiohiei etc. Altfel spus, a fost și este acceptat urbi et orbi de Biserică. Inclusiv de Biserica Rusă, care a recunoscut pe ierarhii hirotoniți în temeiul său, ba a și slujit cu ei, de mai multe ori.

Dar ce spune de fapt acest canon? Care, desigur poate să pară prea lung și într-un grai prea vechi pentru mulți!
Ei bine, acest canon poruncește ca, dacă năvălirile barbare tulbură episcopiile (eparhiile) sau mitropoliile, astfel încât episcopii canonici nu pot să vină în localitățile de scaun ale episcopiei lor, SĂ ÎȘI PĂSTREZE TITLUL ȘI TOATĂ PUTEREA, iar la trecerea amenințării SĂ ÎȘI REIA SCAUNELE CUVENITE.

Pentru că „asprimea” amintită în canon este datoria sfântă a episcopului de a-și ocupa scaunul și a nu sta altfel decât în vizite frățești în alte localități decât cele păstorie. Datorie sfântă a cărei încălcare se pedepsește prin caterisire.
Și, spun Dumnezeieștii Părinți, de Duhul Sfânt insuflați, dacă din pricina năvălirilor sălbatice (barbare) nu se face ocuparea scaunelor, atunci nu se aplică pedeapsa și, atenție, nu se mărginește (încheie) hotarul cârmuirii. Făcându-se aceasta după nevoia vremii.

Deci, o năvălire sălbatică ce ar alunga pe toți clericii ortodocși din Moscova, Atena sau Ierusalim, nu ar da nimănui dreptul să înființeze acolo altă episcopie. Ori dacă o asemenea năvălire ar veni peste Kazan ori Tesalonic, peste Damasc ori Cairo, de asemenea nu ar avea nimeni dreptul să înființeze acolo episcopii, și cu atât mai mult unele rupte de centrul canonic.

La fel, sălbatica năvălire sovietică din 1944 nu dă nimănui dreptul să înființeze altă episcopie sau alte episcopii în locul celor care țin de Patriarhia Română.
Iar odată trecută năvălirea, sau odată îmblânziți ocupanții, Patriarhia Română are, conform Canonului 37 Trulan, datoria de a reactiva episcopiile sale din teritoriul ocupat. Fie în forma inițială, fie în altă formă. Putând să primească ori să caterisească pe clericii aduși de puterile lumești (conform canoanelor amintite și în părțile dinainte ale lucrării de față).

Prin urmare, este greșit – sau, mai bine zis, mincinos – pusă problema „întemeierii” Mitropoliei Basarabiei.

Mitropolia Basarabiei a fost înființată, la cererea clericilor și poporului credincios basarabean (din Aprilie 1917), prin hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse ținut la Moscova în August 1917!
Iar Patriarhul Tihon al Rusiei, pe 23 Mai 1918, a recunoscut libertatea Mitropoliei Basarabiei de a-și alege apartenența: la Biserica Rusă ori la Biserica Română. Asta, deși după canoane ar fi trebuit să recunoască apartenența Bisericii Basarabene la Biserica Română…
Totuși Biserica Basarabiei a ales revenirea la Biserica Ortodoxă Română.
Act care a fost primit de Biserica Română, refăcându-se apartenența canonică firească a Basarabiei.

Aici merită amintit alt canon încălcat permanent de Rusia:

„Episcopii fiecărei națiuni se cuvine a cunoaște pe cel întâi întru dânșii și a-l socoti pe acesta drept căpetenie, și nimic de seamă fără el să nu facă. Iar fiecare să facă doar cele câte se cuvin Episcopiei sale și satelor celor de sub dânsa. Dar nici acela fără de încuviințarea tuturor să nu facă ceva, că așa va fi o unire și se va slăvi Dumnezeu prin Domnul întru Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (Canonul 34 Apostolic)

Ca urmare, era cu totul firească această revenire. Și așa a funcționat Mitropolia Basarabiei, 100% canonic până și din punctul de vedere al Bisericii Ruse, până la năvălirea barbară a Sovieticilor. Care, după cum am arătat mai înainte, a batjocorit canoanele și ierarhia Bisericii, fapt ce nu putea rămâne neîndreptat de Biserică.

Prin urmare, conform și Canonului 37 Trulan, Biserica Ortodoxă Română avea datoria sfântă să reactiveze Mitropolia Basarabiei.
Iar clericii structurii necanonice rusești (din 1990 arhiepiscopie), aveau datoria sfântă de a se retrage în Rusia ori de a reveni la Biserica Română, singura canonică în Republica Moldova, Regiunea Cernăuți și Regiunea Odesa.

Față de răzvrătirea acestor clerici, față de părtășia lor cu Bolșevicii și genocidurile acestora, față de complicitatea acestor clerici la structuri necanonice etc., Mitropolia Basarabiei avea tot dreptul să îi caterisească și să îi dea anatemei.

Dar iubirea este mai mare decât dreptatea, au spus ierarhii români. Și au așteptat, chemând iar și iar la îndreptare, la unire, la frățietatea firească.
Iar astăzi, când la această chemare preoții, diaconii, dascălii și poporul Republicii Moldova răspunde, multă bucurie se face în Ceruri și în sufletele ierarhilor români.
Dar, din păcate și patimi, tulburare multă și ocări și minciuni se născocesc de propaganda rusă. La care se alipesc, foarte dureros, oameni ce ar trebui să știe mai bine.

Însă nu ne tulburăm de aceasta.
Precum se împrăștie fumul și nu mai este, așa sunt amenințările și așa-zisele pedepse aruncate de cei necanonici, din dragoste și cu pogorământ răbdați de Biserica Ortodoxă Română.
Duhul Sfânt, care a insuflat canoanele Bisericii, este de partea Bisericii Române, care a ținut și ține aceste canoane. Căci fără puterea uimitoare și minunată a lui Dumnezeu, nu se putea ca de atâtea ori România să elibereze Basarabia, în parte sau în întregime, de sub cizma Moscovei.

De aceea, să alungăm orice frică și cu bucurie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru refacerea unității noastre. Căci scris este

Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!
Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veșmintelor lui.
Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munții Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac. (Psalmul 132)

Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor!

(cu ajutorul lui Dumnezeu, urmează)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. II. Întemeierea sau schimbarea unei episcopii cu sila ESTE necanonică

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. II. Întemeierea sau schimbarea unei episcopii cu sila ESTE necanonică

partea I aici

Am arătat în prima parte faptul că Mihai-Silviu Chirilă (mai departe notat M.S.C.) înșeală oamenii (nădăjduiesc, fără voie) atunci când răspândește ideea că ocupația sovietică „doar a schimbat numele [Mitropoliei Basarabiei] și stăpânitorii politici”.
Dimpotrivă, ocupația sovietică a torturat, măcelărit, deportat și/sau expulzat episcopii canonici (și foarte mulți alți clerici), a torturat, măcelărit, deportat și/sau expulzat credincioșii, a distrus toată structura canonică locală, a numit episcopi, preoți și diaconi aflați în slujba Statului Bolșevic, au impus promovarea urii șovine împotriva Românilor și României (= etnofiletism) etc.
Toate acestea fiind acte condamnate pentru totdeauna de Sinoadele Ecumenice.

Un cititor mi-a spus că s-ar putea ca M.S.C. să nu cunoască adevărul istoric, să nu cunoască genocidul rusesc și sovietic, să nu cunoască actele anti-ortodoxe pe care Sovieticii le-au săvârșit în Basarabia (și celelalte teritorii românești ocupate). I-am atras atenția că:
– am criticat spusele d-lui M.S.C., nu persoana
– este inadmisibil ca un jurist, și cu atât mai mult un teolog, să se avânte în condamnări, mai ales extrem de grave, fără a asculta, cu toată obiectivitatea, toate părțile implicate (ceea ce M.S.C. nu a făcut)
– M.S.C. m-a citat în materialele în care a înnoit sprijinul său pentru propaganda rusofonă pseudo-ortodoxă în Republica Moldova.
Ca urmare, nu văd în ce fel mi se poate reproșa existența acestor răspunsuri. La care oricum sunt dator ca preot.

Dar, trecând peste răspunsul dat cititorului, să ne întoarcem la cel dat afirmațiilor d-lui M.S.C.

În această parte plecăm de la o părere cel puțin ciudată a teologului și juristului Mihai Silviu Chirilă, aceea după care „necanonicitatea întemeierii „cu sila” a Mitropoliei Chișinăului” ar fi „teoria par. Mihai Aldea”. Această părere este întărită de temerea sa că asemenea idei „ar putea să devină doctrină oficială pentru credincioșii din Republica Moldova”.
Din păcate, amândouă afirmațiile sunt cu totul în afara Învățăturii lui Dumnezeu.

Este necanonică orice structură bisericească întemeiată „cu sila”, prin puterea de stat sau locală, și nu prin rânduielile canonice ale bisericii.
Aceasta nu este teoria Păr. Mihai Aldea, sau a oricărui alt om, este rânduială dumnezeiască.
Sfântul Duh, în Sinoadele Ecumenice, a întărit porunca dată de Iisus Christos să nu dăm Cezarului ce este al lui Dumnezeu, adică să nu dăm puterilor lumești autoritate în Biserica lui Dumnezeu.
Am arătat acest fapt și în partea dinainte, unde am citat: Canoanele 30 și 35 Apostolic, Canonul 6 Sinodul I Ecumenic, Canonul 12 Sinodul IV Ecumenic, Canonul 3 Sinodul VII Ecumenic.

Merită ținut minte că un singur canon de Sinod Ecumenic este lege.
Iar aici avem cinci canoane (două apostolice!) care spun același lucru:

Este necanonică orice structură bisericească întemeiată „cu sila”, prin puterea de stat sau locală, și nu prin rânduielile canonice ale bisericii.

Ca urmare, din punct de vedere teologic (ortodox) fraza

„Teoria necanonicității  întemeierii „cu sila” a Mitropoliei Chișinăului e gresita” (autor: M.S.C.)

este neortodoxă.

Asta pentru că niciun teolog ortodox adevărat nu va scrie o frază care să pună la îndoială ceva din Învățătura Ortodoxă. Iar această frază exact asta face.

Desigur, va sări cineva (poate chiar autorul frazei) să spună că „nu necanonicitatea întemeierii cu sila” se neagă în frază, ci faptul că Mitropolia Chișinăului ar fi fost întemeiată cu sila. Însă această pretenție cuprinde două alunecări puternice.

În primul rând, și M.S.C. cu adepții săi, dar și alți anti-BOR vânează cu fanatism orice exprimare ce li se pare neclară sau ambiguă la episcopii, preoții, diaconii sau mirenii BOR; și fiecare asemenea caz de părută sau reală neclaritate ori ambiguitate este declarată ritos „erezie”, „lepădare”, „necredință” ș.a.m.d. Ca urmare, e de așteptat ca la ei să nu existe asemenea „erezii”, „lepădări” sau „necredințe” prin fraze neclare sau ambigue. Iar, în prezența frazelor neclare sau ambigue, autorii (și adepții autorilor) să își recunoască greșeala.

În al doilea rând, faptul că „Mitropolia Chișinăului” a fost întemeiată „cu sila” este absolut clar și absolut dovedit. Am arătat aceasta și în prima parte a acestui material, și în altele. Să pretinzi că înlăturarea de trupele rusești/sovietice a ierarhilor canonici este un act canonic încalcă întreaga Învățătură Ortodoxă. Și tot anti-ortodox este să pretinzi că sunt „doar o schimbare a numelui” acțiunile sovietice de
(a) înlăturare a ierarhilor canonici,
(b) desființare a Mitropoliei Basarabiei,
(c) înființare a unei noi ”Episcopii de Chișinău” pentru o parte din Basarabia,
(d) trecere a părții nordice a Basarabiei sub o altă inovată de Sovietici ”Episcopie de Cernăuți”,
(e) trecere a sudului Basarabiei sub o altă episcopie și mitropolie decât aparține canonic
(f) genocid anti-ortodox și anti-românesc în care au fost uciși sau deportați peste 1,200,000 de Români!

Eroii și mucenicii Bisericii și Neamului Românesc Ștefan Holban, Pan Halippa și Mitropolitul Gurie (Grosu)

Sunt mai mult decât îndurerat de faptul că un om cu pregătire, care știe gravitatea unor judecăți și osânde, poate să mintă atât de categoric și atât de fățiș. Și asta cu toate că sursele istorice sunt multe și foarte clare, contrazicând categoric propaganda rusofonă.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, continuă aici)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Trec în aceste răspunsuri peste multe căderi din adevăr săvârșite de d-l M.S.C.

Iată, de pildă, d-sa afirmă că structura religioasă rusească

„este adevărata continuatoare a Mitropoliei Basarabiei, pentru că nu și-a schimbat decât numele și stăpânii politici ai statului. Dar a rămas aceeași Mitropolie a Basarabiei, numai că s-a numit din nou, cum se numise și înainte, Mitropolia Chișinăului.”

Am arătat mai sus și în partea trecută adevărul.
Adică faptele istorice care contrazic acea pretinsă continuitate, acea limitare a schimbărilor aduse de Sovietici la schimbarea numelui.
Însă mi se pare de mare însemnătate să vedem cum se încalcă aici principiile acribiei, rigurozității, preciziei etc. și în privința numelui structurii rusești!

Căci structura sovietică nu a fost numită de Moscova doar ”Mitropolia Chișinăului”, așa cum pretinde M.S.C.!
De fapt, după cum am arătat, Mitropolia Basarabiei a fost înlocuită de o episcopie, devenită mult mai târziu (abia în 1990!) arhiepiscopie, iar într-un trist sfârșit, mai precis în 1992 (deci la 48 de ani de la începutul ocupației ruse!) este declarată și Mitropolie (după reactivarea Mitropoliei Basarabiei!).

Deci, evident, nu există nicio continuitate între Mitropolia Basarabiei și structura sovietică.
Dar ceea ce ne interesează cel mai mult aici este titlul ales de Patriarhia Rusă pentru noua mitropolie:

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove.

A se vedea și capul de foaie pentru site-ul oficial (ca și prezentarea din actele oficiale ale structurii), pe care am salvat-o de pe acest site pe 18 Martie 2024:

Titlul oficial al site-ului structurii ruse/rusofone din Republica Moldova.

Dar, se va întreba cititorul, ce contează că nu se numește ”Mitropolia Chișinăului”, cum îi spune d-l M.S.C., ci ”Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove”, cum i se spune oficial după ordinul Moscovei?
Pentru că Republica Moldova nu este întreaga Moldovă!
Despre acest lucru nici nu ar fi nevoie să vorbim, căci în România există o Moldovă, părți din Moldova sunt și sub ocupația Ucrainei, iar Republica Moldova este mai puțin de o treime din Moldova lui Ștefan cel Mare (care avea, cu Pocuția și fără teritoriile dintre Nistru și Bug, peste 100,000 km2).

Mai mult, titulatura amintită nu este ”Mitropolia Chișinăului și a Republicii Moldova”, ci „și a întregii Moldove”. Iar „Moldova întreagă” nu este decât Moldova lui Ștefan cel Mare!
Și, ca urmare, acest act al Rusiei sau Patriarhiei Ruse de a întemeia asemenea mitropolie cu așa nume nu poate fi întâmplător. Dimpotrivă, el este identic în intenție actului din 1924 prin care s-a înființat așa-zisa „Republică Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească” (R.S.S.A.M.), aflată la Est de Nistru (pe teritoriul nou înființatei Ucraine, ca parte autonomă a acesteia). De ce este identică în intenție înființarea R.S.S.A.M. cu înființarea „Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove”?
Pentru că și înființarea R.S.S.A.M. cuprindea teritorii din România!
Mai precis, capitala oficială a Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldovenești era „orașul vremelnic ocupat Chișinău” („Chișinev”, după pronunța rusofonă). Altfel spus, în mod oficial R.S.S.A.M. a fost înființată pentru a rupe cât mai mult din Moldova în favoarea Moscovei.
Aceeași intenție există și în titlul Mitropoliei rusești „a Chișinăului și întregii Moldove”.

Iar M.S.C. pare foarte conștient de acest lucru, de vreme ce se ferește din răsputeri să folosească acest nume. Pentru că, evident, acest nume este o mărturie absolută a etnofiletismului rus din spatele Mitropoliei rusofone „a Chișinăului și întregii Moldove”. Structură înființată de Rusia cu același scop ca și fosta R.S.S.A.M.: pentru a promova pretențiile sale teritoriale.

Iar etnofiletismul din spatele acestei structuri rusești este, evident, anti-ortodox și necanonic. Adăugând încă o mărturie la nenumăratele mărturii privind necanonicitatea Mitropoliei rusești zisă „a Chișinăului și întregii Moldove”.

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. I. Schimbarea structurilor bisericesti de către Sovietici

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Răspuns unor doctrine neortodoxe rusofone. I. Schimbarea structurilor bisericești de către Sovietici

Fără ascultarea de Dumnezeu nu există mântuire. Cel care vrea, cinstit, să cunoască adevărul în cele bisericești va căuta să cunoască Învățătura lui Dumnezeu. Cel care născocește doctrine, încercând să „potrivească” bucăți din Învățătura Bisericii cu doctrina sa, e înstrăinat de adevăr și de Dumnezeu (dacă nu dușman!).

În Biserica Română există o mare boală sufletească, o rătăcire – care atunci când este susținută „teologic” devine erezie. Această boală se numește etnofobie, adică ura de neam(uri), și mai ales ura față de propriul neam.
Etnofobia este o rătăcire sau erezie, după caz, aflată la polul opus al etnofiletismului. Dacă ultimul idolatrizează neamurile, împotriva rânduielii firești, etnofobia în schimb urăște creația lui Dumnezeu, neamurile. Eventual în numele unor cerințe dumnezeiești (bunătate, dragoste, blândețe etc.) folosite ca pretexte pentru această rătăcire.
Iar una dintre roadele otrăvite ale etnofobiei este ușurința preluării minciunilor propagate împotriva propriului neam.

Aceasta este, din câte pot să văd acum, singura explicație pentru care Mihai-Silviu Chirilă (mai departe notat M.S.C.) a preluat fără discernământ și susține cu mare avânt propaganda comunistă împotriva Românilor și a Bisericii Române.
De pildă, d-sa afirmă că ocupația sovietică în teritoriile românești ocupate după 1944 „nu a produs schimbări canonice”; că, de fapt, schimbările au constat în „schimbarea numelui” și „schimbarea stăpânilor politici ai statului”.
Desigur, prima observație logică este că e alt stat, deci nu este „doar schimbarea stăpânilor politici ai statului”, ci deja este mult mai mult.
Dar este oare singura greșeală din aceste vorbe?

Ce a făcut, de fapt, ocupația sovietică în Basarabia? Doar, după cum spune M.S.C., a schimbat denumirea Bisericii locale, dar în rest, nimic? Au fost, oare, Bolșevicii, atât de binevoitori cu Biserica din Basarabia? Adică după ce au măcelărit Biserica Rusă din 1918 încolo, au lăsat în pace Biserica Română de la Est de Prut? Să vedem adevărul istoric!

Cităm din Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (în Basarabia. Aspecte din istoria neamului românesc, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993), întemeiat în scrierea sa pe zeci de surse basarabene:

„[din 1940 n.n.] În viața Bisericii s-au produs schimbări fundamentale. În primul rând trebuie notat că, în locul ierarhilor români siliți să se refugieze la București, noile autorități sovietice au trimis aici, în toamna anului 1940, pe episcopul rus Alexie de Tula, care s-a instalat într-o casă particulară din Chișinău. De îndată a dat dispoziție ca slujbele să se facă în slavonește, iar Crăciunul și celelalte sărbători să se țină după stilul vechi. Activitatea lui s-a redus la viața liturgică. A rămas în Chișinău până la 24 iunie 1941, când a fost arestat tot de sovietici.
În același timp s-a declanșat o adevărată prigoană împotriva românilor. Zeci de mii de oameni – de toate vârstele și categoriile sociale, inclusiv copii – au fost arestați și deportați în interiorul Rusiei, de regulă în Siberia. După unele aprecieri, ar fi vorba despre 300,000 de oameni. Numai în noaptea de 12-13 iunie 1941 au fost arestați și deportați peste 25,000 de oameni din Chișinău; același lucru s-a petrecut la Bălți, Ismail, Cetatea Albă și în sute de sate. Mulți români – chiar și copii – au fost împușcați fără nicio judecată. […]
Multe biserici au fost transformate în magazii, săli de spectacole sau închise, iar cele aflate în construcție au fost demolate. Pentru bisericile parohiale rămase în funcțiune s-au fixat impozite enorme, greu de suportat.
Bolșevici evrei au distrus catedrala din Ismail, ” (op. cit., p. 120-121; sublinierile prin îngroșarea literelor ne aparțin)

Pe scurt, în anul 1993 deja era documentată martirizarea de către Sovietici a cel puțin 300 de mii de mireni și 48 de preoți – asta trecându-se peste suferințele răbdate de preoții români supraviețuitori și de credincioșii rămași. Iar această purtare inumană, monstruoasă, care conform definițiilor ONU este genocid din toate punctele de vedere, această purtare este declarată de M.S.C. și adepții săi ca „schimbarea numelui Bisericii și a stăpânilor politici ai statului”, în rest rămânând „aceeași mitropolie”.
Deci,
– izgonirea ierarhilor legitimi
– numirea unui ierarh anti-canonic
– martirizarea preoților și credincioșilor, cu uciderea a zeci de clerici și zeci de mii de credincioși, cu expulzarea sau deportarea a zeci de clerici și sute de mii de credincioși
– ciuntirea teritoriilor canonice ale episcopiilor locale după cheful Moscovei și Kievului
– dărâmarea și pângărirea bisericilor
și toate celelalte acțiuni genocidare sunt, după doctrina lui M.S.C. și a adepților săi, „canonice” și înseamnă că prin venirea sovieticilor „nu s-a schimbat nimic în afară de nume și de stăpânii politici”.
Până și schimbarea cu sila a apartenenței canonice, de la Patriarhia Română la Patriarhia Rusă, li se pare dumnealor tot „canonică”.
Or fi asemenea acțiuni canonice în Catolicism ori Islam, dar în Ortodoxie sunt interzise, sunt osândite cu anateme de Sinoadele Ecumenice, sunt satanice.

Dar, vor pretinde cei care vor să sucească adevărul, „M.S.C. vorbește despre ce s-a întâmplat din 1944 încolo!”. Și ce minte rațională poate să își închipuie că a fost ceva mai bun după ce Moscova a câștigat războiul?!
Dar, ca să nu „vorbim vorbe”, cum fac cei care mint, să cităm iarăși:

„Din nou în „infernul sovietic” (1944 – 1989)

Îndată după reanexarea teritoriilor românești […] s-a revenit la starea de lucruri din 1940-1941. Majoritatea zdrobitoare a intelectualilor, inclusiv clerul, ca și oameni din alte categorii sociale, s-au refugiat în România. Aici au fost mereu urmăriți de noile autorități comuniste instaurate la 6 martie 1945; mulți dintre ei au fost trimiși cu forța în Basarabia, redevenită Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. […]
În Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța noii stăpâni au urmărit, în primul rând, înlăturarea oricăror manifestări de viață românească. Rusa a fost impusă ca limbă de stat, grafia latină interzisă și înlocuită de alfabetul rusesc. Graiul vorbit în Basarabia, dar mai ales dincolo de Nistru, a fost declarat din nou „limbă moldovenească”, cu scopul voit de a crea impresia falsă între autohtoni că nu sunt latini și identici – ca neam și limbă – cu românii din dreapta Prutului. […]
S-a declanșat o politică de genocid, concretizată în deportări în masă, foamete organizată (1946-1947), în cursul căreia au murit ca la 300,000 de persoane. După primul val de deportări, din 1940-1941, au urmat altele: în 1944-1948 spre regiunile nordice (c. 250,000 de oameni), în vara anului 1949 în Siberia (11,342 de familii), în 1954-1964 în Federația Rusă și în Kazahstan (c. 300,000 de persoane). […]
Schimbări structurale s-au produs și pe plan spiritual. S-a desființat toată administrația bisericească românească de până atunci, care se baza pe principiile Statutului din 1925 (centre eparhiale, protopopiate, asociații bisericești etc.). În locul Mitropoliei Basarabiei a rămas la Chișinău o simplă Episcopie (mai târziu, Arhiepiscopie) dependentă de Patriarhia Moscovei, iar în locul Mitropoliei Bucovinei, o Episcopie cu sediul la Cernăuți, în cadrul Exarhatului Ucrainei, dependent tot de Moscova. Episcopiile Cetății Albe – Ismailului și Hotinului (Bălți) au fost desființate.
La cârma celor două eparhii care au rămas – Chișinău și Cernăuți – au fost numiți ierarhi ruși sau ucraineni (un singur român bucovinean a păstorit la Cernăuți), necunoscători ai limbii române și ai tradițiilor noastre, unii chiar șovini.” (op. cit., p. 123-127; sublinierile prin îngroșarea literelor ne aparțin)

În loc să mai cităm, sintetizăm restul paginilor din subcapitolul Din nou în „infernul sovietic” (1944-1989): structurile bisericești rusești create și controlate de Uniunea Sovietică din 1944 încolo au urmărit sistematic deznaționalizarea Românilor. Acest lucru este erezie etnofiletistă în cel mai deplin și anti-ortodox înțeles al termenului.

Ca urmare, se poate constata limpede că ocupația sovietică din teritoriile românești:
– a desființat episcopiile canonice, înlocuindu-le cu structuri absolut noi.
– a martirizat episcopii și preoții canonici, închizându-i, expulzându-i, deportându-i, ucigându-i.
– a înlocuit clericii canonici cu clerici sovietici, care aveau misiunea de a deznaționaliza pe Români.
– au dat misiune clericilor ne-canonici să răspândească ura față de România și Români (iar acești clerici au îndeplinit-o, adesea cu foarte multă râvnă și șovinism).

Prin aceste acțiuni Uniunea Sovietică și structurile bisericești sovietice rusofone au încălcat, categoric, următoarele canoane și porunci dumnezeiești:

1. Canonul 30 Apostolic („Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori lumești, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească și să se afurisească, de asemeni și toți părtașii lui.”). Faptul că toți episcopii din teritoriile românești ocupate de Sovietici au fost puși, până în 1992, doar folosind stăpânitori lumești este absolut adevărat. Pedepsele cuvenite se pot citi în canonul apostolic.

2. Canonul 35 Apostolic („Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetățile și în satele care nu-i sunt supuse Iui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviințarea celor [episcopilor n.n.] care stăpânesc cetățile sau satele acelea, să se caterisească și el, și cei pe care i-a hirotonit.”). Faptul că Patriarhia Moscovei a călcat acest canon, prin hirotoniile din teritoriile românești, care țin canonic de Patriarhia Română, este absolut adevărat. Pedepsele cuvenite sunt și ele clare.

3. Canonul 12 Sinodul IV Ecumenic („A venit (la cunoștința noastră) că împotriva așezămintelor (legilor) bisericești, alergând la stăpâniri, au tăiat în două o eparhie (mitropolie) prin act împărătesc, așa încât din această pricină sunt doi mitropoliți în aceeași eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit ca de acum înainte să nu se mai îndrăznească nimic de acest fel de către vreun episcop, iar cel ce va încerca un lucru ca acesta să cadă din treapta sa. Iar cetățile câte s-au și cinstit cu numele de mitropolie prin scrisori (rescripte, cărți) împărătești, precum și episcopul care ocârmuiește acea Biserică să se bucu­re numai de cinste, păstrându-se adică pe seama adevăratei mitropolii drepturile ei proprii.”). Dacă împărțirea unei mitropolii de către autoritățile de stat este interzisă, iar episcopii care aderă la asta sunt pedepsiți, cu cât mai mult este pedepsită desființarea silnică a unei mitropolii? Iar în cazul teritoriilor ocupate avem și rupere, și desființare (după cum se poate vedea din mărturiile istorice date mai sus).

4. Canonul 6 Sinodul I Ecumenic („Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni epis­cop fără încuviințarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop.”). Iar de vreme ce Mitropolitul Basarabiei din 1940 nu și-a dat încuviințarea pentru niciuna dintre hirotoniile făcute de Sovietici, toate acestea sunt necanonice și osândite de Biserică.

5. Canonul 3 Sinodul VII Ecumenic („Orice alegere de prezbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumești, să rămână fără tărie, după canonul care zice: „Dacă vreun epis­cop, folosind dregători lumești, și prin aceștia s-ar face stăpân pe o biseri­că, să se caterisească și să se afurisească (de asemenea) și toți părtașii lui” …”). De vreme ce și Alexie de Tula, și ceilalți episcopi veniți după 1944 în teritoriile românești ocupate, au fost aleși de autorități și au murită fără pocăință, înseamnă că sunt anatema, ca unii ce au batjocorit pentru dorința de mărire Învățătura Bisericii. Căci Dumnezeu nostru nu este al neorânduielii! (I Corinteni 14.33)

Se poate vedea, astfel, desăvârșit, de către oricine vrea să vadă adevărul, cât de mincinoasă este ideea că ocupația sovietică „doar a schimbat numele și stăpânii politici”.
Dimpotrivă, ocupația sovietică a dezlănțuit un genocid anti-românesc și anti-ortodox, a nimicit prin silnicie Biserica din teritoriile românești și a pus în locul ei structuri necanonice rusofone, cu misiunea de a o sprijini în genocid.
Că Rusia emite neîncetat minciuni prin care să își acopere mârșăviile nu e de mirare: toate statele vinovate fac așa de câte ori pot. Dar e cutremurător faptul că oameni care ar trebui să fie Români preiau aceste minciuni atât de izbitoare, atât de cusute cu ață albă. Mai ales că prin această preluare devin părtași cu cei care le-au măcelărit Neamul, le-au distrus Biserica etc.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

(cu ajutorul lui Dumnezeu, continuă aici)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Mitropolia Basarabiei este singura canonică în Republica Moldova. Încă un răspuns propagandei rusofone

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Trezirea Moldovenilor din somnul cel de moarte în care i-a adus barbaria ruso-sovietică aduce cu ea cernerea: cernerea între mancurți și rusofoni, pe de-o parte, și patrioți, de cealaltă parte.
Patrioții sunt cei care au o simțire curată pentru neam și patrie; chiar dacă au fost înșelați de propaganda ocupanților o vreme, când află adevărul îl urmează – căci simțirea lor e curată și statornică.
Mancurții și rusofonii însă, vor fugi mereu de adevăr, îl vor schimonosi în fel și chip, ca să rămână mai departe în solda ocupanților.

Aceste fapte s-au arătat mai cu seamă în ultima vreme, când tot mai mulți Moldoveni au revenit la Biserica Mamă, de care au aparținut totdeauna până la invazia rusă.
Iar mancurții și rusofonii au început o nouă campanie de înșelare a poporului. Cu născocirea rusească după care Moldovenii ar trebui să stea ca robii în jug în slujba Rusiei și a Bisericii Ruse.
Față de minciunile rusofone am răspuns întâi aici (click pentru accesare), apoi, împotriva unor minciuni și mai ridicole și contradictorii, aici (click pentru accesare). Dar, iată, mi se arată că s-a mai ivit o răsucire a adevărului, printr-o mincinoasă invocare a canoanelor 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Sinodul „al VI-lea Ecumenic” (de fapt, Sinodul V-VI Ecumenic sau Sinodul Trulan). Dar ce spun aceste două canoane?

„Parohiile din câmpii sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopiile care le țin și mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul celor treizeci de ani s-a iscat sau s-ar putea isca vreo neînțelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că se nedreptățesc să facă plângere la sinodul eparhiei/mitropoliei. Iar dacă cineva s-ar nedreptăți de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către Scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte.
Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte, atunci alcătuirilor politice și obștești să urmeze și orânduirea parohiilor bisericești.” (Canonul 17 Sinodul IV Ecumenic)

„Și noi păzim canonul așezat de părinții noștri, cel care rânduiește astfel: dacă vreo cetate s-a reînnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar reînnoi de acum înainte, și orânduirea lucrurilor bisericești să urmeze alcătuirile politice și obștești.” (Canonul 38 Sinodul V-VI Ecumenic, zis și Sinodul Trulan)

Aceste două canoane, anume, sunt răstălmăcite de Episcopia rusească de Ungheni și Nisporeni ca având înțelesul că

„organizarea bisericească trebuie să urmeze organizării politice a statelor, adică Biserica locală trebuie să își organizeze teritoriul canonic în funcție de teritoriul statului ortodox în care activează, iar nu invers.”

Această interpretare etnofiletistă, venită din propaganda rusească, este cu totul străină adevărului, după cum vom arăta îndată. Însă nu este singura minciună sau răstălmăcire din textul Episcopiei ruse de Ungheni și Nisporeni. Iar prima la care ne oprim este înlăturarea unor canoane esențiale.
Iată aceste canoane pe care le ascund de cititorii lor propagandiștii rusofoni:

„Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori lumești, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească și să se afurisească, de asemeni și toți părtașii lui.” (Canonul 30 Apostolic)

„Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetățile și în satele care nu-i sunt supuse Iui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviințarea celor [episcopilor n.n.] care stăpânesc cetățile sau satele acelea, să se caterisească și el, și cei pe care i-a hirotonit.” (Canonul 35 Apostolic)

„Împreună cu altele, înnoim și canonul care poruncește ca parohiile cele de pe câmpuri sau de prin sate, ale fiecărei Biserici (episcopii) să rămână nestrămutate la episcopii care le țin, și mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul celor treizeci de ani s-a născut sau se naște vreo înțelegere asupra lor, să fie îngăduit celor care spun că sunt nedreptățiți să facă pâră despre acest lucru la sinodul mitropoliei.” (Canonul 25 Sinodul V-VI Ecumenic, zis și Sinodul Trulan)

„De vreme ce în osebite vremuri s-au întâmplat năvăliri barbare și din această pricină mai multe cetăți au ajuns supuse celor fără de lege, așa că, din această pricină, înainte stătătorul (episcopul) unei astfel de cetăți să nu fi putut să ocupe propriul său scaun și să se așeze în ele cu starea (cali­tatea) sa preoțească, și ca astfel, după obiceiul care se ține (este în vigoare) să facă hirotoniile și să îndeplinească toate câte se cuvin episcopului – noi păzind prețuirea și cinstirea preoției și vrând (căutând) ca în nici un chip obida (apăsarea) păgână să nu lucreze spre paguba drepturilor bisericești, am stabilit împreună ca cei ce astfel au fost hirotoniți și care, din pricina arătată (năvălirii barbare),nu s-au așezat în scaunele lor să fie apărați de orice pagubă (prejudiciu), așa ca ei să facă în mod canonic și hirotoniile osebiților clerici, și să-și folosească (să-și exer­cite) în granița proprie puterea (autoritatea) de întâistătător, și să fie sta­tornică și legiuită toată cârmuirea care vine de la ei. Căci îngrădindu-se asprimea (limitându-se rigoarea legii), de nevoia vremii, nu se mărginește (răsfrânge) hotarul cârmuirii.” (Canonul 37 Sinodul V-VI Ecumenic, zis și Sinodul Trulan)

„Orice alegere de prezbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumești, să rămână fără tărie, după canonul care zice: „Dacă vreun epis­cop, folosind dregători lumești, și prin aceștia s-ar face stăpân pe o biseri­că, să se caterisească și să se afurisească (de asemenea) și toți părtașii lui” …” (Canonul 3 Sinodul VII Ecumenic)

Citind și aceste canoane oricine își va pune cel puțin întrebarea dacă primele două se pot interpreta după cum pretind Rusofonii. Răspunsul este: nu se pot interpreta așa decât de către eretici.

Și hai să folosim o gândire sănătoasă și clară: dacă s-ar interpreta canoanele 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Trulan după cum spun Rusofonii, ce ar urma?
Păi, de pildă, ar fi însemnat ca după independența Ucrainei Mitropolia Kievului să devină autocefală! Dar, ce să vezi, în acest caz Biserica Rusă nu urmează interpretarea pe care o folosește pentru 1812-1813 în Basarabia!
Dar tot după acea interpretare, dacă ar fi cinstită, ar fi trebuit ca în 1991, când s-a proclamat independența Republicii Moldova, Mitropolia rusească „a Chișinăului și întregii Moldove” să devină autocefală!
Doar că, ce să vezi, nici atunci Biserica Rusă nu a interpretat canoanele 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Trulan așa cum pretinde astăzi că se interpretează!
Și mai putem da sute și sute de pilde că această interpretare este o minciună rusofonă anti-ortodoxă. Dar o să dăm doar una:
Între 1712 Sankt Petersburg devine noua capitală a Imperiului Rus, în locul Moscovei. Dar conducerea Bisericii Ruse NU S-A MUTAT LA SANKT PETERSBURG!!!
Ceea ce arată că Biserica Rusă minte cu nerușinare poporul Republicii Moldova, prin mijlocirea agenților săi cum sunt cei din Episcopia rusă de Ungheni și Nisporeni. Iar canoanele invocate de ea nu au înțelesul mincinos pe care îl pretinde aceasta.

Dar care este adevăratul înțeles al acelor canoane?

În primul rând, să vedem că acele schimbări amintite în Canonul 17 Sinodul IV Ecumenic se referă la câte o parohie, nu la o provincie întreagă ce ține de mai multe episcopii!
În al doilea rând, să vedem că acele schimbări sunt pentru episcopiile din aceeași mitropolie, iar nu pentru intervenția unei mitropolii sau patriarhii peste altă mitropolie sau patriarhie.
În al treilea rând, și crucial, să vedem că schimbările sunt primite doar dacă s-au făcut fără silă. Repetăm, să înțeleagă toată lumea: Canonul 17 Sinodul IV Ecumenic, dar și urmașul său, Canonul 25 Trulan, prevăd clar și hotărât că se primesc doar schimbările făcute fără silă.
Iar cum schimbările din 1812-1813 s-au făcut cu sila, este 100% clar că sunt 100% NECANONICE.
Ca urmare, conform Canonului 17 de la Sinodul IV Ecumenic, Mitropolia rusească din Basarabia este necanonică. Fapt pecetluit și de Canonul 25 Trulan, dar și de Canoanele 30 și 35 Apostolice, precum și de Canonul 3 Sinodul VII Ecumenic.
Căci acestea toate interzic deplin orice uzurpare a unei episcopii făcută cu putere lumească.
Astfel că, după aceste canoane, sunt anatema și cei care au făcut asemenea uzurpări, și complicii lor.
Iar canonice sunt doar episcopiile care dintru început aveau stăpânire peste Basarabia, adică Mitropolia Iașilor și, prin ea, Patriarhia Română, respectiv Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Care a primit cu înțelepciune și dragoste, prin pogorământul ce este în puterea sa, pe clericii pe care Rusia necanonic i-a hirotonit; dar care primiți de dragostea Bisericii Române sunt de acum cu adevărat canonici.

La fel stau lucrurile și cu înțelesul Canonului 38 Trulan, pe care cu viclenie Rusofonii l-au citat fără Canonul 37 Trulan.
Căci Canonul 37 Trulan este exact osândirea năvălirilor barbare, precum cele rusești în Moldova; căci niciun suflet creștin nu poate numi „năvălire creștină” acele invazii sălbatice, cu jafuri, violuri, crime, strămutări și distrugeri.
Dar chiar trecând peste acest canon și oprindu-ne doar la Canonul 38 Trulan, tot nu poate avea înțelesul pretins de Rusofoni.
În primul rând, după cum am arătat, pentru că niciodată în Istoria Bisericii nu a fost interpretat ca schimbând apartenența unor provincii de la o patriarhie la alta, ba nici de la o mitropolie la alta, ba nici chiar de la o episcopie oarecare la alta.
Dimpotrivă, Canonul 38 Trulan se referă la cinstea episcopiilor în stat, fiind în armonie cu Canonul 3 Sinodul II Ecumenic, Canonul 28 Sinodul IV Ecumenic ș.a.a. Canoane care arată cinstea care se cuvine unei episcopii sau alta, iar nu schimbarea hotarelor unor episcopii.
Ca urmare, acest canon în niciun fel nu poate fi folosit pentru a justifica uzurparea etnofiletistă, destinată genocidului etnic, făcută de Biserica Rusă în Basarabia.

Și ajungem aici la un canon apostolic, pecetluit de toate sinoadele ecumenice, dar și de toate sinoadele ortodoxe (alături de celelalte canoane apostolice): Canonul 34 Apostolic.
Acesta zice:

„Episcopii fiecărei națiuni se cuvine a cunoaște pe cel întâi întru dânșii și a-l socoti pe acesta drept căpetenie, și nimic de seamă fără el să nu facă. Iar fiecare să facă doar cele câte se cuvin Episcopiei sale și satelor celor de sub dânsa. Dar nici acela fără de încuviințarea tuturor să nu facă ceva, că așa va fi o unire și se va slăvi Dumnezeu prin Domnul întru Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (Canonul 34 Apostolic)

Ca să înțelegem mai bine acest canon, dar și consecințele lui pentru Biserica Rusă, să ne amintim aceasta:
În Romania sau Imperiul Roman erau și Patriarhia Romei, și cea de Constantinopol, și cea a Ierusalimului, și cea a Antiohiei, și cea a Alexandriei, dar și Biserica din Cipru, autocefală, și cea din Sinai, și altele asemenea.
Iar după cum fără teamă și rușine recunoaște Episcopia rusă de Ungheni și Nisporeni, tot Imperiul Rus era sub ascultarea Moscovei. Adică un imperiu mai întins decât cel roman, și cu mai multe nații decât acela, nu dădea niciunei națiuni dreptul să aibă propria biserică, să slujească în propria limbă etc. Acest lucru se numește erezie etnofiletistă și este un lucru rușinos și osândit de Dumnezeu!
Iar Episcopia rusă de Ungheni și Nisporeni, în loc să se cutremure de încălcarea Bibliei și a Sfintelor Canoane, în loc să se teamă de Dumnezeu pentru așa răutate, zice că etnofiletismul rus este „firesc”!

Și pe aceeași linie a minciunii și rătăcirii, invocă amintita episcopie rusească și Canonul 8 de la Sinodul I Ecumenic, mințind că acesta ar dicta că „în aceeași țară nu pot exista două Biserici Ortodoxe”!!!
Adică în Romania (Imperiul Roman), în care erau, după epoca istorică, între 7 și 10 Biserici autocefale, nu ar fi trebuit să fie, pretind rusofonii, decât una!
Adică Biserica Rusiei declară prin acest text ca necanonice măcar patru din cele cinci patriarhate istorice, plus celelalte Biserici autocefale precum cele din Cipru și Sinai!
O adevărată nebunie!
Și este firesc să se ajungă la nebunie, pentru că aici duc toate rătăcirile prin răstălmăcirea cuvintelor sfinte. Și ca să ieșim din rătăcire, să vedem ce spune de fapt acest canon:

„… Iar dacă acolo unde există episcop sau preot al Bisericii Sobornicești se întorc oarecare (clerici catari) este dovedit că episcopul Bisericii va avea vrednicia de episcop, iar acela care se numește episcop la așa-zișii catari va avea vrednicia de preot; afară numai dacă nu i se va părea episcopului să îl împărtășească pe acesta de cinstea numelui (de episcop). Iar dacă lui nu i-ar plăcea acest lucru, pentru ca totuși să se vadă că este în cler (clericul pocăit) să i se găsească un loc, fie de horepiscop (protopop), fie de preot, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate.” (din Canonul 8 Sinodul I Ecumenic)

Iată că în fapt acest canon prevede să nu fie doi episcopi cu autoritate egală într-o cetate, iar nu să nu fie două Biserici Ortodoxe într-o țară, cum minte Episcopia rusească de Ungheni și Nisporeni!
Mai mult, acest canon arată și temeiul pogorământului Patriarhiei Române prin care primește pe clericii din structura eretică etnofiletistă rusească.
Și, totodată, vedem că și de această dată propaganda rusofonă minte fără rușine, strâmbând în fel și chip Canoanele Bisericii, ca să pară că Biserica rusă e canonică în Republica Moldova.

Doar că Învățătura lui Dumnezeu este limpede: de la începuturile Bisericii și până la A doua venire se interzice cu desăvârșire luarea de poziții clericale în Biserică sau schimbarea structurii Bisericii în orice fel prin putere lumească.
Ceea ce arată foarte clar că Biserica Rusă este necanonică și ilegitimă în Republica Moldova. Și că singura structură bisericească legitimă și canonică în Republica Moldova este Mitropolia Basarabiei.
Așa că bine fac cei care ieșind din structurile necanonice etnofiletiste rusești vin la Mitropolia Basarabiei, spre mântuirea lor și a celor care îi urmează.
Pe aceștia Dumnezeu să îi binecuvânteze și să îi întărească!
Iar pe rătăciții rusofoni să îi lumineze Dumnezeu, dacă este cu putință, să nu își piardă sufletul în rătăcirea etnofiletismului imperialismului rusesc!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea