Despre naivitatea politică românească (I)

Pe linie latină Românimea adună vreo trei mii de ani de continuitate politică – știută. Pe linie traco-iliră este greu de spus, căci Traco-Ilirii erau mânați, politic, mai ales de schimbare. La fel și Sciții sau Celții, așa încât nici aceștia nu ne pot fi reper în această privință.

Totuși de la confederație de triburi și republici populare până la regat sau regate, de la acestea la împărăție cu provincii, apoi cu ducate și principate, Românimea a cunoscut felurite așezări politice. Proprii. La care s-au adăugat cele ale migratorilor, de la Germanici la Slavi, de la Unguri la Tătari.

Și dacă ne raportăm la imaginea patetică a lui Eliade…

Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan și am crescut în vifor. (Mircea Eliade – Teroarea istoriei și destinul României)

deja cineva și-ar putea închipui că diplomația și politica românească sunt de o mare maturitate.
Doar au în spate o uriașă experiență istorică (singurul stat ce rivalizează vechimea noastră este China) și nenumărate frământări și dureri!

Din păcate, la propriu și figurat, diplomația și politica românească sunt, în uriașă majoritate, de o imaturitate gravă, ce mi se pare adesea patologică. Dar cum psihiatria nu este domeniul meu, ar fi de competența specialiștilor să abordeze comportamentele politice și diplomatice de pe la noi din perspectiva tulburărilor de personalitate anancastice sau histrionice, de personalitate instabilă emoțional, disocială, anxioasă etc.
Spre a nu trece – mai mult decât prin suspiciunea exprimată – în hotarele unui domeniu de specialitate în care nu am pregătire, mă voi mărgini la problema, deloc minoră, a naivității politice (și, implicit, diplomatice) românești.

Voi preciza din start că au existat și există și excepții.
Doar că, prin exact calitatea lor de excepții, confirmă regula.
Iar prima regulă a naivității politice românești este luarea în serios a pretextelor politice.

Să citim câteva titluri:
–  ”America apără doar pe cine vrea”
– Pr. Ciprian Mega și actorul Dorel Vișan, prezenți la Moscova la „BRICS Film Festival” cu pelicula 21 de rubini
– Postul Realitatea Plus, amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni”

Toate aceste titluri țin de naivitatea politică românească.
Nu doar pentru că au fost formulate, ci pentru că sunt tipice: ele oglindesc fără greș tipare de gândire și purtare politică și diplomatică majoritare la Români.
Dar sunt, aceste tipare, chiar așa, naive?
Și sunt, în vreun fel, rele?

Primul titlu, ”America apără doar pe cine vrea” este în directă legătură cu ”Așteptăm Americanii” (cu variațiile ”Așteptăm Occidentalii”, ”Așteptăm Britanicii”). Aceste sintagme, astăzi uitate de foarte mulți, sunt oglinda gândirii politice a Românilor din anii ’30-’50 ai secolului trecut (secolul XX).
Pentru acei Români era simplu: Comuniștii, Sovieticii erau răi, iar „civilizația”, Americanii, Britanicii, Francezii, erau buni, deci odată de Românii au intrat sub ocupația comunistă, sovietică, „ăia bunii trebuiau să vină să îi elibereze”.
Pe aceeași logică, America, adică Statele Unite ale Americii, de fapt, ar avea obligația să îi apere pe toți „ăia bunii”, respectiv pe toți „ăia oprimați”.

Din această logică rezultă o consecință clară:
– dacă Americanii nu au venit, înseamnă că sunt răi, deci votăm Iliescu
respectiv,
– dacă America nu apără pe toată lumea, înseamnă că e rea, deci… (aici fiecare o ia în direcția lui, de la alți „izbăvitori” externi la deznădejde și pasivism).

Al doilea titlu este
Pr. Ciprian Mega și actorul Dorel Vișan, prezenți la Moscova la „BRICS Film Festival” cu pelicula ”21 de rubini”.
Pentru o gândire sănătoasă, această știre este interesantă. Pentru o gândire sănătoasă și informată, știrea este și mai interesantă.
Pentru o gândire sănătoasă, știrea arată, pe de-o parte, curajul unor creatori români de artă (creatori de top!) de a-și prezenta arta în inima unei puteri cu care suntem într-o situație ostilă. Un gest de tărie și demnitate, ce îndrăznește să contrazică dictonul inter arma silent musae (între arme muzele tac). De asemenea, gestul este o necesitate: dincolo de războiul ce se desfășoară acum, toate țările cu o politică matură păstrează „niște punți” cu partea adversă. Așa fac, pe plan economic, Franța și alte țări. Și nu doar pe plan economic…
Și mai interesantă devine știrea prin prisma criticii administrației bisericești și a corupției politice din filmul 21 de rubini. Opera cinematografică lovește în etatizarea produsă în Biserica Română (mai ales de la 1716 încoace). Birocrația sufocă duhul, de mult prea multe ori, producând adesea clerici cu prea puțină vocație preoțească – și prea multe alte chemări. Iar implicările politicii corupte adâncesc asemenea dureri și căderi. Iar această critică a filmului, deși folosește imagini din România, se potrivește perfect situației Bisericii din Rusia! Lucru pe care sigur îl observă orice critic de film care cunoaște starea de lucruri din Federația Rusă. Mai mult, filmul 21 de rubini cuprinde atacuri la adresa lui Putin. Prezența sa la „BRICS Film Festival 2024” este, prin urmare, mai mult decât interesantă.
Pentru cine gândește sănătos, matur, liber, informat.1

Dar și aici ne izbim de naivitatea politică românească.
Acea împărțire simplă, copilărească, imatură, a lumii, după pretextele politice, în „buni” și „răi”.
Care face să se respingă orice dialog sau înțelegere cu Rusia; pentru mulți, până și pe cele privitoare la interese vitale ale Românilor și României.
Acești mulți fiind, ca prin magie, orbi la faptul că „bunii” pe care îi iau ca reper au relații cu Rusia, ba chiar au uriașe schimburi comerciale. Nu doar câteva filme la un festival.

Ne trezim astfel în fața unui radicalism, adesea absolutist, plecat de la o viziune extrem de naivă, simplistă și falsificatoare: convingerea că pretextele politice sunt adevăruri absolute, de unde rezultă, în temeiul lor, împărțirea lumii în buni și răi.
”Bunii” trebuind sprijiniți cu orice preț, „răii” trebuind să plătească orice preț „pentru că sunt răi”.
Este gândirea fetelor de la Apaca, este gândirea votanților FSN din 1990 (și după).
Pentru a-i manipula pe purtătorii acestei gândiri trebuie doar să fluturi un „bine” și un „rău” pe calapodul pretextelor politice în vogă. Și în temeiul acestei fluturări, sunt gata să voteze cu Satana împotriva lui Iisus, ba chiar sunt gata să Îl bată, să Îi scuipe și să Îl răstignească pe Iisus. De-o pildă, pentru că a lăsat ca mirul să fie folosit pe El în loc să le dea lor banii, cum i-a învățat Satana că ar fi fost mai bine.

Această gândire, trăire a Românilor de astăzi, este cea care face posibil al treilea titlu din serie:
Postul Realitatea Plus, amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni”.

Gestul CNA este de o imbecilitate obscenă: este gestul Naziștilor când pierdeau războiul de a-i bate, degrada și chiar împușca pe cei care observau că pierd războiul. Sub aceeași acuzație dictatorial-imbecil-obscenă că „răspândesc defetismul”, „seamănă neîncredere în Reich”, „subminează statul hitlerist” etc.
Desigur, nu este prima abjecție CNA, dar asta nu o face normală, așa cum nu sunt nici celelalte.
Dar ce ne interesează aici este întrebarea fundamentală: cum se poate să existe în România un asemenea organism tipic sistemelor totalitare și să lucreze așa cum o face?
Iar răspunsul este: deoarece hrănește și se hrănește din naivitatea politică românească.

Radicalismul împărțirii în „buni” și „răi”, ca obișnuință politică românească, face din CNA o expresie directă a politicii românești. Și face posibilă și nepedepsibilă o măsură dictatorială și imbecilă ca cea luată de CNA împotriva Postului Realitatea Plus.
Așa cum, același radicalism ieftin, aceeași naivitate gravă, a făcut posibile și în cea mai mare parte nepedepsite mineriadele.

Ca o sinteză, să observăm că prin comparație cu purtarea unor state și puteri cu maturitate politică și diplomatică, simplismul românesc este în cel mai bun caz o naivitate. Care ne-a făcut și ne face foarte mult rău.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


1 Între timp s-a arătat pe deplin verticalitatea Părintelui Ciprian Mega. Acesta a mărturisit limpede Ortodoxia, Românismul și dorința de pace a Bisericii și oamenilor de bun-simț. A făcut aceste mărturisiri la Moscova, în fața autorităților ruse și artiștilor ruși, în fața lui Putin. O mărturisire de nivel înalt, de care rareori au fost în stare cetățeni ai României, chiar dacă au fost acolo. O mărturisire împotriva rasismului anti-românesc, împotriva extremismului de toate formele, împotriva răutății de toate felurile. Nu este de mirare că exponenți ai răului din Biserică și din afara ei l-au atacat și îl atacă. Dar dureros și mai ales amenințător este câți Români (adevărați sau doar cu numele) îi cred pe acești exponenți ai răului. Așa cum i-au crezut și pe alți exponenți ai răului care îi puneau să poartă mască, să stea la „distanța socială” (stabilită din pix) și să se vaccineze cu escrocheriile Pfizer, Moderna etc. Însă aici se aplică simplismul politic amintit, în formele fanatismului politic „mai bine să greșești cu Partidul decât să ai dreptate împotriva lui” și „Partidul are dreptate și când (sau mai ales când) greșește”. În aceste cazuri „Partidul” este gruparea mafiilor politice care domină România.

Donald Trump – ultimul Președinte al SUA. Sinteză istorică

English translation here

Viața este un război între binele și răul din noi. Un război ce se va încheia prin A Doua Venire a lui Iisus Christos – până atunci, trebuie purtat mereu, de către toți, zi de zi, noapte de noapte, an de an. Mereu, o repet, de către fiecare generație și de către fiecare om.
De ce repet aceste lucruri?
Pentru că cei care le uită pierd războiul.
Cum s-a întâmplat acum cu SUA.
Și, de fiecare dată, pierderea acestui război de către o persoană se răsfrânge asupra altora.
Cu atât mai mult înfrângerea unei super-puteri.

L-am văzut pentru prima oară pe Donald Trump atunci când am venit într-o vizită. Prietenii se uitau cu multă pasiune la un serial numit Ucenicul (în engleză, Apprentice; 2004-2017). Serialul era dedicat eforturilor unora de a deveni ucenicul unui miliardar american, Donald Trump.
Cunoșteam cultura americană (adică a SUA) din cărți – cărți comuniste, antiamericane, cărți americane (pro sau anti americane), cărți ale altora despre SUA.
Ceea ce vedeam în serial mi s-a părut foarte tipic american.
Cine a citit (despre) David Crockett, Jack London (mai ales The Valley of the Moon și The Sea-Wolf) cunoaște acest „tipic american”: un amestec de aventură și (clipe de) lenevie, sentimentalism și nepăsare, bădărănie și inteligență, curaj și obligatoriu lăudăroșenie, muncă și înclinație pentru lucruri țipătoare, iar lăudăroșenie…

Cât am văzut din serialul Ucenicul – vreo două sau trei episoade, printre care cel cu Nadia Comăneci – a fost un câștig: în primul rând, a dat un chip mai concret celor cunoscute din cărți.
Desigur, cineva ar putea să se gândească la faptul că poate mai văzusem unele filme americane – westernuri mai ales, serialul Dallas etc. – ce redau și ele același „tipic american”. Da, așa este. Dar am păstrat totdeauna o rezervă față de cărți și mai ales filme – creații artistice, până la urmă, supuse unor prejudecăți și subiectivisme. Ele nu pot înlocui observația fenomenului, nu pot înlocui experiența propriu-zisă, chiar dacă pot ajuta mult în înțelegerea ei (sau dimpotrivă, dacă am preluat din ele prejudecăți ce care nu ne eliberăm!).

Revin: serialul Ucenicul (Apprentice) a dat un chip mai concret stilului american.
Nu îmi place.
Nu îmi place acest stil. De aceea nu am plecat în SUA, deși am rude și cunoscuți ce și-au găsit acolo un loc (bun). Deși am avut oferte de studiu și muncă (pentru care păstrez un sentiment frumos celor care mi le-au dat).
Sunt însă Român, cu cele bune și rele ale mele, și un Român legat de acest pământ, pe care nu îl pot părăsi. Este al meu, dar mai ales sunt al lui, și al străbunilor mei, în vecii vecilor.
Ca urmare, stilul american mi-a fost și îmi este străin.

Îmi rămâne străin, oricât de obișnuit aș fi cu acest stil – prin filmele americane ce ne-au invadat, emisiunile americane ce au fost preluate de televiziunile și radiourile de la noi etc.
Miliardarul Donald Trump, inima serialului Ucenicul, a fost și rămâne o reprezentare perfectă a stilului american.
Calitățile lui Donald Trump – de la cele de afacerist la cele de filantrop – sunt greu de văzut și de recunoscut pentru un Român tradițional: primele virtuți românești sunt Credința și bunul-simț. Ca urmare, gura mare, lăudăroșenia, sunt printre primele patimi cu care Cultura Românească Veche luptă.
Dimpotrivă, pentru American gura mare și lăudăroșenia sunt ceva firesc.
De la țipetele băiatului ce vinde ziare la luxul cât mai țipător al bogătașului, David Crockett se regăsește în mai tot ce are SUA tradițional.

Am fost, atunci, mai puțin interesat de Donald Trump.
Era un bogătaș american tipic, după cum am spus. De aceea era și foarte iubit de mass-media americană: de la numeroasele sale acțiuni de binefacere până la viața sa socială, avea ce să toace – de asemenea în stil american.

Nu m-a mirat, peste ani, atunci când s-a hotărât să candideze la Președinția SUA.
Știam că au mai fost milionari sau miliardari ce s-au angajat în această aventură – de a încerca să ajungă în cea mai înaltă funcție oficială a Statelor Unite. Fără succes, atâta vreme cât mafia politică și financiară nu era în spatele lor.
Deci nu m-a mirat acțiunea lui, nici nu m-a interesat (nici măcar cât să văd în ce măsură este ambiția excentricității tipice a Americanului sau acoperirea unui grup de interese destul de puternic pentru a-i da șanse reale în alegeri).

Dar mi-a atras atenția ceva: schimbarea radicală a poziției mass-mediei față de Donald Trump.

Până atunci, Donald Trump era pentru mass-media Americanul ideal: realizat, competent, lăudăros, spectaculos, amuzant, uneori ridicol, sociabil, uneori genial etc.
Acum, dintr-o dată, mass-media îl prezenta pe Donald Trump exclusiv negativ. În același stil american, plin de superlative, Donald Trump devenise pentru mass-media chipul prostiei sau, paradoxal, chipul Răului.
Situația era absurdă, ridicolă, grotescă!
Plină de nerușinare, mass-media care îl ținuse în brațe decenii întregi îl umplea acum de scuipați din cap până în picioare.
Până ieri îl lăudase, acum nu îi mai găsea nicio calitate posibilă.
Și nu îi îngăduia nicio șansă de a deveni Președintele SUA.

Tot în clasicul stil Davy Crockett, Donald Trump privea cu un zâmbet superior această revărsare isterică de insulte și acuzații, batjocură și trădare. Și, uluitor, spunea adevăruri esențiale despre corupția din SUA, despre felul în care mafia neocomunistă – în primul rând prin clasa politică – a preluat controlul Statelor Unite și luptă să anuleze libertățile și drepturile omului obișnuit.

Acest discurs – mereu definit drept „teoria conspirației” de mafioții conspiratori și slugile lor – avea o foarte mare greutate, venind din partea unui miliardar. Adică a unui om aflat exact în cercurile de putere despre care vorbește!
Sau, ar fi avut o foarte mare greutate, dacă mass-media nu ar fi îngropat acest om în acuzații, insulte și bătaie de joc.

Schimbarea totală a purtării instrumentelor mediatice mi-a atras atenția real, pentru prima dată, asupra lui Donald Trump.
Am constatat că, dincolo de stilul campaniei lui (pentru mine foarte neplăcut), ceea ce spunea era corect, era adevărat. Ceea ce propunea el, ca program electoral, erau lucrurile de care Statele Unite aveau nevoie pentru a se întoarce la țara care fusese un chip al libertății – și care, de decenii, devenise un chip al fățărniciei, un pumn de fier într-o mănușă ce s-ar fi vrut de catifea.
Chiar lozinca, „Fă America iar măreață!” (Make America Great Again) era de bun simț pentru orice American. Este firesc pentru oricare cetățean să vrea ca țara lui să fie (iar) măreață. Doar un dement comunist, obsedat patologic de globalizare, poate să fie împotriva unei asemenea idei.
Donald Trump prezenta fapte.
Campania împotriva lui, doar o revărsare de ură, dispreț și răutate. Ba chiar disperare.
Căci, în ciuda faptului că toată mass-media mainstream era împotriva lui, Donald Trump creștea în sondaje, tot mai mult.

Desigur, m-am întrebat și eu cât de reală este campania lui, cât de real este angajamentul lui în apărarea valorilor americane.
Dar nu am putut să nu simpatizez cu el, văzând cât de urât se întorseseră împotriva lui admiratorii și „prietenii” de până mai ieri.
Mai ales când am văzut că are drept contra-candidat pentru Președinția SUA pe Hillary Clinton, criminala care, alături de soțul ei, a luat parte la crime împotriva umanității în Iugoslavia, Serbia, Siria și în alte părți.

Hillary Clinton este escroacă acoperită de mass-media, care a distrus dovezi esențiale într-un caz de trădare națională și a scăpat prin scuza ridicolă „le-am distrus din greșeală”. Este vorba, atenție!, despre peste 2,000 (două mii) de emailuri pe care, într-o cercetare federală (FBI!), Hillary Clinton le-a șters „din greșeală”. O parte dintre aceste emailuri fiind deja confirmate ca având informații clasificate – fie la nivelul „secret”, fie la nivelul „top secret”.
Orice alt funcționar american ce ar fi făcut un asemenea gest, venind cu o asemenea scuză, ar fi ajuns în pușcărie.
Și, bineînțeles, scuza ar fi fost cel mult subiectul ridicolului general.
Totuși aceeași mass-media care îl toca pe Donald Trump și îl declara o satană care va instaura o dictatură fascistă în SUA, o lua în brațe pe această individă!

Față de această stare de lucruri, Donald Trump vorbea public despre „mlaștina” care sufocă SUA, și din care Familia Clinton este parte.
Ca și despre alte adevăruri asemănătoare.

M-am întrebat repetat cât de sincer este Donald Trump în dorința de a îndrepta lucrurile în SUA, de a promova adevăratele valori americane, de a „seca mlaștina”.
Putea ușor să fie vorba doar despre obișnuitele minciuni electorale ale politicienilor.
Dar disperarea clasei politice, disperarea unor megalomani cu complex mesianic (precum Bill Gates ori George Soros), virulența patologică a atacurilor mediatice, complicitatea autorităților la violențele fizice împotriva simpatizanților MAGA etc. arătau altceva.
Arătau, pe de-o parte, existența și întinderea „mlaștinii” despre care tot amintea Donald Trump. Erau, adică, cea mai concretă dovadă a existenței mafiei pretins inexistentă.
Totodată, arătau că această mafie se teme de Donald Trump.

Iarăși, putea să fie o teamă simulată. O altă manevră electorală. Dar…
De la începutul anilor ’90 mă lămurisem că SUA fusese preluată de Comuniști. Amintiții Bill Gates ori George Soros, dar și alții asemenea, erau promotorii unor doctrine și politici de Extremă-Stânga. Adeseori identice doctrinelor de tip bolșevic, nazist ori fascist.
Susținerea pentru regimuri patologice precum Iliescu sau Constantinescu, pentru distrugerea României (cea mai pro-americană țară din Eurasia!), dovedeau că Statele Unite sunt conduse de o grupare în aceeași măsură anti-umană și anti-americană.
Acțiunile inumane din Irak și Iugoslavia au confirmat 1000% această realitate.
În numele unor minciuni evidente (arme de distrugere în masă inexistente, de pildă) s-au săvârșit atrocități teribile de către forțele armate ale SUA. Sub conducerea nominală a celor susținuți de amintiții miliardari (gen Bill Clinton, George W. Bush Jr., Hillary Clinton, Colin Powell, Condoleezza Rice etc.).

S-a văzut astfel că Statele Unite ale Americii fuseseră preluate de forțe extremiste, care nu aveau nicio șovăire în săvârșirea oricăror atrocități.
Atât prin SUA în Vest, cât și prin China Comunistă în Est, lumea înainta cu pași mari către dictatura globală din cărțile s.f. și din prevenirile multor Sfinți din Prigoanele Comuniste.
Cuvântul unor preoți precum Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții asemenea se confirma, din nenorocire, an de an: lumea se lasă cucerită de Rău, îl laudă și îl susține, urăște Binele, fuge de El, îi urăște pe cei care Îl (mai) iubesc, Îl (mai) caută.

Ca urmare, nu exista nicio nevoie a acestei grupări pentru cineva ca Donald Trump.
Nu era nevoie de cineva care să pună pe masă mizeriile acestei mafii.
Nu era nevoie de cineva care să dea speranțe iubitorilor de libertate – cei mai mulți deja resemnați în fața inevitabilei dictaturi totale, biometrice, care se prefigura tot mai clar.
Să fi fost Donald Trump „nebunul” care, din iubire de Patrie, e gata să se jertfească pentru SUA?

Deși o asemenea idee este frumoasă, părea cu totul imposibilă.
Era adevărat că Donald Trump își folosea banii proprii pentru campania electorală, în loc să depindă de cercurile de influență, ca ceilalți candidați.
Era adevărat că până și în Partidul Republican – al cărui candidat era – vocile mafioților dădeau în el.
Era adevărat că unitatea mass-mediei împotriva lui, complicitatea autorităților la atacuri violente împotriva simpatizanților și unitatea campaniilor hollywoodiene împotriva lui atingeau niveluri record, unice în istoria SUA.
Dar cum să crezi că omul până ieri scăldat în luminile presei, răsfățat în viața socială a luxului miliardarilor, este de-o dată gata să jertfească totul?
Nu era mai logică o manevră electorală?

Apoi a venit șocul: Donald Trump a câștigat alegerile.
A urmat cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
Donald Trump a trebuit să guverneze având împotriva lui instituțiile pe care, legal, ar fi trebuit să le conducă.
În același timp, a fost sub un continuu atac al Partidului Democrat, al instrumentelor de tip Facebook sau Twitter, al mass-mediei.
În același timp, a fost confruntat cu atacuri împotriva SUA și împotriva sa de tip război hibrid.

Un exemplu tipic – inclusiv prin nerușinarea infinită ce l-a însoțit și îl însoțește – este pretextul George Floyd pentru tentativa de lovitură de stat BLM („Black Lives Matter”).
Black Lives Matter este o mișcare extremist-rasistă de Extremă-Stânga ce a incendiat, bătut, jefuit, ucis etc. în SUA. Lansarea violențelor extreme ale BLM a fost pretextată prin moartea produsă de droguri a infractorului George Floyd (un individ care, printre alte infracțiuni, a săvârșit violențe și amenințări cu moartea asupra mai multor femei, inclusiv însărcinate, și care a fost declarat „erou” și chiar „martir”). Trebuie subliniat faptul că există o înregistrare video, răspândită în întreaga lume, a arestării lui George Floyd. Mass-media mainstream a susținut că George Floyd ar fi fost sufocat de polițistul care l-a imobilizat; asta deși se vede în înregistrare că George Floyd vorbește și strigă foarte clar în timpul în care se pretinde că era sufocat. Precizăm pentru cei care nu știu că sufocarea face imposibilă vorbirea și strigătele, cu atât mai mult vorbirea clară. Deși nevinovat, polițistul care l-a arestat pe acest infractor recidivist a fost condamnat – încă o dovadă a politizării extreme a Justiției în SUA.
Campania extremist-rasistă a BLM a fost susținută de cercuri largi la nivel mondial.
S-a dovedit astfel absolut clar existența unei conspirații internaționale de Extremă-Stânga, însoțită de o ură rasistă extremă împotriva „albilor”.

Dar violențele BLM, susținute fățiș de Partidul Democrat, au fost doar o parte din campania împotriva lui Donald Trump.
Partidul Democrat a contestat fără încetare rezultatul alegerilor din 2016, sub cele mai absurde pretext și cele mai nerușinate acuzații.
Faceboo, Twitter și alte rețele similare au preluat și propagat aceste minciuni – și orice murdărie la adresa lui Donald Trump.
Totodată, s-a promovat un rasism feroce împotriva „albilor”, incitându-se permanent la un război al Americanilor „negri” împotriva „albilor”.
De asemenea, s-a promovat un extremism LGBT din ce în ce mai agresiv. Toți părinții care au vrut să își ferească copiii de implicarea în campania de sexualizare au fost declarați ca „amenințare la adresa securității SUA”; nu doar de către activiștii grupărilor LGBT, dar și de autorități de stat și federale, precum FBI.
Etc., etc.

La toate acestea se adaugă Plandemia, adică pandemia planificată declanșată la sfârșitul lui 2019, începutul lui 2020, în China.
Dovedite astăzi prin milioanele de dolari livrate de sursele chineze Familiei Biden, legăturile acestei familii cu China fac din implicarea Chinei în Plandemie un factor esențial.
De asemenea este dovedit și faptul că realizarea virusului COVID-19, o lucrare a ingineriei genetice și nu un fenomen natural, s-a făcut întâi în SUA, sub conducerea Dr. Fauci. Lucrările la COVID-19 au fost mutate în China după ce Congresul SUA a interzis asemenea cercetări și mai ales finanțarea lor de către stat. Dr. Fauci a continuat finanțarea lor prin subterfugii.

Toate cele amintite mai sus, plus altele peste care am trecut, fac din mandatul lui Donald Trump cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
În aceste condiții se poate spune că, totuși, Donald Trump s-a descurcat uimitor de bine.
Nu s-a plecat mafiei care încerca să îl distrugă,
a devenit primul Președinte SUA care a luat parte la Marșul pentru Viață,
a încurajat respectarea primelor amendamente și celorlalte prevederi ale Constituției Statelor Unite,
a obținut o creștere economică exemplară,
a îmbunătățit viața Americanilor de culoare (negri și hispanici în primul rând),
a refăcut controlul SUA asupra graniței sudice,
a scăzut influxul de droguri,
a sprijinit reducerea fiscalității,
a scăzut masiv birocrația,
a luptat să redea cetățenilor cât mai mult din libertățile lor firești confiscate de mafia stângistă în ultimele decenii.
Pe plan internațional Donald Trump a obținut revenirea la respectul față de SUA (pierdut masiv prin mandatele anterioare).
De asemenea, a fost primul Președinte SUA, după foarte multă vreme, care nu a început niciun nou conflict armat, ba chiar a izbutit să aducă pace reală în unele părți ale lumii.
Tratatul de pace din Orientul Apropiat pe care l-a realizat ar fi adus oricărui alt președinte (din SUA și nu numai) nenumărate laude și premii pentru pace.
A izbutit să reducă tensiunile din Irak, Iran, Afganistan, să scadă prezența militară internațională a SUA și, în mai multe împrejurări, să o aducă la raporturi de normalitate: adică de relații bilaterale, pe picior de egalitate, în locul relației unilaterale susținută de „dreptul forței” practicată de Obama, Clinton, Bush Jr. etc.
Până și Coreea de Nord a renunțat la aluziile sau amenințările deschise nucleare.
Pe fundalul atacurilor mai sus amintite, pe fundalul războiului anti-american și implicit anti-Trump al Partidului Democrat și grupării Gates-Soros, rezultatele mandatului lui Donald Trump sunt absolut excepționale.

Apoi, la alegerile din 2020, a avut parte de cele mai falsificate alegeri din istoria SUA.
Trebuie subliniat că frauda electorală este un fenomen des întâlnit, pretutindeni în lume. Cu atât mai de așteptat cu cât miza este mai mare.
La alegerile din 2020 Partidul Democrat l-a pus drept candidat pe Joe Biden, zis și Joke Biden, un vechi slujitor al Stângii. Astăzi este dovedit clar că Joe Biden este un pedofil care și-a abuzat sexual propria fiică, un ins corupt implicat în afaceri murdare în și cu Rusia, Ucraina, China etc. Totodată, este reprezentantul ideal pentru Partidul Democrat din SUA.
Este dovedit astăzi că grupuri importante din FBI și alte organizații federale au conspirat la impunerea lui Joke Biden ca Președinte al SUA și la înlăturarea lui Donald Trump.
Este dovedit faptul că Facebook, Twitter, CNN și alte asemenea instrumente au luat parte la conspirația amintită. În primul rând mințind opinia publică – așa cum au făcut-o și în Plandemie în privința măsurilor dictatoriale cerute de Stânga, a „vaccinurilor”, a politicii sinistrei organizații OMS etc. În al doilea rând cenzurând până la patologic orice ar fi contrazis discursul oficial.

Ca urmare, s-a izbutit înlăturarea lui Donald Trump, inclusiv cu ajutorul unor acte de trădare ale unor colaboratori iluștrii ai acestuia, precum Mike Pence sau Bill Barr. Care s-au dovedit a fi niște oportuniști lipsiți de orice urmă de onoare și demnitate, gata să își vândă Credința și Patria pentru „prețul potrivit”.
Dar Extrema-Stângă nu a fost mulțumită cu atât.
Știindu-se vinovată, și văzând că Donald Trump scoate la iveală falsificarea alegerilor, Mlaștina a organizat operațiunea 6 Ianuarie, în care agenți FBI au ucis o femeie nevinovată și au săvârșit nenumărate alte acte de incitare la violență. Totul în nădejdea izbucnirii unei isterii similară BLM, dar de sens opus, care să justifice arestarea lui Donald Trump și a celor ce îi rămăseseră alături.
Operațiunea nu a izbutit, deoarece oamenii nu s-au lăsat atrași în violențele dorite de Mlaștină.
Dar, oricum, a fost folosită ca pretext pentru persecuții politice – și este folosită până astăzi în același fel.

Ridicolul Președinției lui Joe Biden este nelimitat. Susținerea disperată a mass-mediei nu a putut să acopere cu totul nici rasismul acestuia, nici incompetența lui, nici ieșirile sau căderile produse de vârsta înaintată și sănătatea mintală redusă a acestuia.
Dar acest ridicol este întrecut de tragismul Președinției lui Joke Biden.
Măsurile economice și fiscale ale Mlaștinii au fost executate imediat și fidel de Joke Biden și gașca din jurul lui. Ca urmare, economia SUA s-a prăbușit.
Mai mult, Clanul Clinton-Biden a târât SUA, UE și întreaga lume în ceea ce astăzi se cunoaște drept Războiul din Ucraina.
Un lung șir de așa-zise accidente, ce par mai mult un șir de sabotaje economice bine executate, a lovit și lovește SUA.
Orașele controlate de Partidul Democrat (de la Detroit și Philadelphia la San Francisco și New York) se prăbușesc economic și social. La fel tot mai multe din state controlate de Democrați, în frunte cu California – care anul trecut a fost campioana SUA la afaceri pierdute și cetățeni fugiți, la numărul de oameni ai străzii etc.
Tabloul pare să fie din filme s.f. distopice, precum RoboCop sau Escape from L.A., doar că este realitate concretă.

Pe acest fundal, tot mai mulți Americani se îndreaptă către viitoarele alegeri SUA ca spre ultima speranță pentru revenirea la normalitate, la libertate, la valorile americane.
Ca urmare, Mlaștina a recurs la „Justiția” coruptă pentru a-l elimina pe Donald Trump din alegeri.
A încercat asta întâi prin grupările corupte din FBI, prin așa-zisa anchetare a „documentelor secrete” deținute de Donald Trump.
În această privință lucrurile sunt simple: Președintele SUA are autoritate absolută în declasificarea documentelor de stat. Ca urmare, un Președinte SUA poate declasifica documente – respectiv să le ia și să le țină acasă – după voia lui. Este o practică firească, legală, pe care o întâlnim la toți Președinții SUA. Acuzațiile FBI nu doar că sunt o încălcare a atribuțiilor FBI, dar sunt o totală aberație juridică.
Mai grav, s-a dovedit între timp, absolut clar, că Joe Biden a furat documente clasificate (inclusiv „top secret”!), folosindu-se de pozițiile ocupate de-a lungul deceniilor în Administrație. Adică fără să fi avut vreo funcție care să îi permită, legal, declasificarea sau extragerea vreunui document.
De asemenea, am amintit mai sus, Hillary Clinton a făcut publice documente și informații clasificate prin emailurile sale – activitatea infracțională dovedită de FBI.
Niciunul dintre ei nu a fost urmărit legal pentru aceste acțiuni.
În schimb Donald Trump, care a acționat 100% legal, este urmărit de procurori pentru această acțiune legală, invocându-se prevederi legale care nu se aplică Președintelui SUA.

Cum acest lucru nu era de ajuns, s-a recurs la altă mârșăvie „juridică”.
În New York-ul distopic de astăzi infractorii violenți sunt lăsați în libertate de către autorități. Procurorul Șef fiind unii dintre principalii responsabili pentru jafurile, violurile și crimele săvârșite de recidiviștii eliberați.
Totuși, același procuror a cheltuit enorm de multe resurse pentru a găsi un pretext pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump.
Am mai vorbit despre această farsă juridică, o persecuție politică la scenă deschisă, în cel mai clasic stil nazisto-bolșevic (aici); nu mai revin acum.

Voi sublinia însă abuzul din 13 Iunie 2023, prin care Donald Trump a fost pus sub arest, absolut aberant, ca parte a „urmăririi în Justiție” oganizată de Mlaștină.
Gestul are o singură „justificare”, dorința celor îngroziți de ideea „secării Mlaștinii” de a se răzbuna pe cel de care se tem. Însă, din punctul meu de vedere, are o însemnătate istorică:

mi se pare ultimul pas între SUA liberă și SUA tiranică.
Din această clipă
SUA este o dictatură de Extremă-Stânga în cel mai clasic înțeles al expresiei.

Regimul marionetă Joke Biden a fost instrumentul de trecere de la ultima Președinție americană adevărată la noul regim.
Părerea mea.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Ce urmează?
Probabil asasinarea… scuze, moartea ”accidentală” sau ”incidentală” a lui Donald Trump.
Apoi, un joc de marionete asemănător trecerii de la Iliescu la Constantinescu, în timpul căruia se vor rade ultimele libertăți și drepturi ale Americanilor.
Idioții mesianiști de Stânga vor jubila.
După care va urma un nou val de prăbușire, haos, suferințe cumplite.
Dar cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.