Am amintit de mai multe ori despre deosebirea ființială între teolog și teoolog. Reiau: teologul este cel care cuvântează cu, despre și întru Dumnezeu; teoologul (sau teo-ologul) este cel ologit de Dumnezeu, adică cel care vorbește despre Dumnezeu deși nu Îl iubește și adoră cu adevărat.

De aici vine și deosebirea dintre teologie și teoologire.
Teologia este cuvântarea despre Dumnezeu, de către cel care trăiește întru Acesta.
Teoologirea este vorbirea despre Dumnezeu de către cei care sunt despărțiți de El.

Și cum pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte (Matei 7.16-20), teoologirea se vede prin inovațiile teologice pe care le produce.

De pildă, una dintre cărțile de temelie pentru cunoașterea Învățăturii lui Dumnezeu este Învățătura de credință creștină ortodoxă. O carte pe care, alături de Sfintele Scripturi, orice Creștin trebuie să o citească măcar – dacă nu să o învețe sistematic.
Desigur, cunoașterea Învățăturii de credință… este o datorie sfântă pentru preoți, și mai ales pentru cei care socotesc firesc să facă misiune, să iasă în public.

În amintita carte se arată că episcopii sunt urmașii apostolilor (pct. 68-72). Cităm din ultimele două puncte:

„Mântuitorul a încredințat, deci, conducerea Bisericii Sale văzute Apostolilor, prin însăși puterea Duhului Sfânt dată lor (Ioan 20, 22-23), iar aceștia au încredințat-o episcopilor, împărtășindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei.”

„După pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucrează singur cu puterea ce i-a fost dată asupra celor încredințați spre păstorire, păstrând cu grijă, asemenea Sf. Apostoli, „unirea Duhului întru legătura păcii”, cu ceilalți episcopi. Când însă se ivește nevoia de a tâlcui sau a limpezi un adevăr de credință, sau de a statornici o regulă de viaţă, care interesează întreaga Biserica, puterea de conducere nu se mai practică de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor”

Reamintim cuvântul „fiecare episcop lucrează singur… asupra celor încredințați spre păstorire”.

În aceeași carte, la pct. 275, se lămurește că

„Apostolii, întemeind fiecare biserici, au pus în fruntea acestora câte un episcop, ca urmaș al lor. Acești episcopi nu împart Biserica după numărul episcopiilor, pentru că acestea sunt numai părți alcătuitoare ale Bisericii, care este una. Episcopii nu sunt decât slujitori ai lui Iisus Hristos (I Cor. 4, 1), după cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, după iconomia lui Dumnezeu” (Col. l, 24-25). Același Sf. Apostol înfățișează astfel rolul sau când scrie către corinteni: „Căci noi împreună lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu… Altă temelie nimeni nu poate să pună, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Cor. 3, 9, 11).”

Această învățătură este mărturisită și în Teologia Dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae, vol. II (cităm din ediția E.I.M.B.O.R., București, 1997).

„Fiecare episcop e urmașul tuturor Apostolilor, căci fiecare Apostol se afla în comuniune cu toți ceilalți Apostoli. Iar după aceea, fiecare episcop e hirotonit de mai mulți episcopi în numele întregului episcopat, primind același har și aceeași învățătură pe care le-au avut toți Apostolii și toți episcopii și odată cu aceasta putând împărtăși preoților, și prin ei credincioșilor eparhiei sale, același har și aceeași învățătură neschimbată, care sunt în toată Biserica. […]
Succesiunea neîntreruptă a harului de la Apostoli nu înseamnă numai că râul harului sau al dragostei nesfârșite a lui Hristos vine numai din trecut, din persoanele care au mijlocit-o, în mod orizontal, printr-un lanț de intermediari. Dacă cel ce lucrează prin orice săvârșitor al unei Taine este Hristos Însuși, sau dacă Hristos Însuși Își comunică prin el iubirea Sa față de Tatăl și față de cei ce primesc Tainele, în episcopii care hirotonesc un nou episcop lucrează Hristos Însuși, Cel ce Se află în cer și în Biserică, comunicându-Și această iubire. Harul vine și de sus de fiecare dată. Succesiunea înseamnă numai că Același Hristos, Care a lucrat începând de la Apostoli în toți episcopii de până acum, lucrează prin mijlocirea rugăciunilor episcopilor hirotonisitori și asupra noului hirotonit și va lucra și prin Tainele ce le va săvârși el ca episcop. Hristos e o prezență directă pentru noul episcop, dar e Același care a fost o prezență directă și pentru episcopii din tot trecutul.
Hristos rânduiește invizibil în mod direct și vizibil prin episcop pe episcopi, pe preoți și pe diaconi din orice timp, comunicându-le pe Duhul Sfânt sau iubirea nesfârșită de Dumnezeu și a lui Dumnezeu care se află în trupul Său.” (op. cit., p. 113)

Deși acest ultim citat poate părea cam larg (și totuși l-am scurtat!), este de mare folos pentru tot cititorul.
Și mai ales ar trebui să fie de folos, îndemnător la adevărată evlavie și smerenie, pentru fiecare cleric.
Dar, dincolo de acestea, să vedem învățătura, care este aceeași. Și pentru care putem aduce martori teologi sfinți din toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu.

Iar această învățătură este că

episcopii sunt egali între ei, fiecare fiind un urmaș al Apostolilor, care sunt egali între ei

Din pricina acestui fapt, niciun episcop nu are autoritate asupra teritoriului (diecezei/eparhiei) altui episcop, după cum arată limpede Sinoadele Ecumenice (a se vedea Pidalionul sau Cârma Bisericii ori Canoanele Bisericii Ortodoxe de Părintele Ioan N. Floca).
Doar sinoadele locale pot interveni într-o dieceză (eparhie), și numai pentru pricini canonice. Invazia și cucerirea de către un popor străin nu este și nu a fost niciodată pricină canonică pentru schimbarea hotarelor unei eparhii.
Din acest punct de vedere Imperiul Rus s-a arătat mai rău decât păgânii: căci nici Turcii, nici Tătarii, nu s-au amestecat în hotarele diecezelor cucerite. Însă Imperiul Rus a năvălit cu silnicie asupra Bisericii, schimbând după hotărâri politice impuse militar nu doar episcopi, ci și eparhii, ba chiar și apartenența de o episcopie, mitropolie sau patriarhie. Acte cu totul oprite de Canonul 12 Sinodul IV Ecumenic.
Cităm:

„A venit (la cunoștința noastră) că împotriva așezămintelor (legilor) bisericești, alergând la stăpâniri, au tăiat în două o eparhie (mitropolie) prin act împărătesc, așa încât din această pricină sunt doi mitropoliți în aceeași eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit ca de acum înainte să nu se mai îndrăznească nimic de acest fel de către vreun episcop, iar cel ce va încerca un lucru ca acesta să cadă din treapta sa. Iar cetățile câte s-au și cinstit cu numele de mitropolie prin scrisori (rescripte, cărți) împărătești, precum și episcopul care ocârmuiește acea Biserică să se bucu­re numai de cinste, păstrându-se adică pe seama adevăratei mitropolii drepturile ei proprii.”

Este absolut clar că dacă Împăratul Romaniei nu avea voie să împartă eparhiile sau mitropoliile, cu atât mai mult un „împărat barbar”, adică Țarul Rusiei, nu avea voie să facă așa ceva. Și, mai bine zis, nimeni nu are voie să facă așa ceva.
Lucru, de altfel, pecetluit și de Canonul 6 de la Sinodul I Ecumenic. Cităm:

„Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni epis­cop fără încuviințarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop.”

Și este 100% evident că cei numiți de Rusia „episcopi” și apoi „mitropoliți” și „episcopi” în Basarabia au fost numiți fără încuviințarea Mitropolitului Moldovei.
Astfel încât simpla primire a lor drept episcopi de către Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei și Patriarhia Română este deja un mare pogorământ.
Iar osânda lor și a celor ce îi susțin este întărită de Canonul 2 de la Sinodul al II-lea Ecumenic. Cităm:

„Episcopii puși peste o dieceză să nu se întindă(treacă) asupra biseri­cilor din afara hotarelor lor, nici să nu tulbure bisericile […] Iar nechemați, episcopii să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari (lucrări de câr­muire bisericească) cârmuiri bisericești. Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte privitor la chivernisiri, este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte)la Niceea. Iar bisericile Iui Dumnezeu cele ce sunt Ia popoarele barbare trebuie să se cârmuiască după obiceiul părinților, care s-a ținut.”

Mai amintim de aceeași învățătură dată prin Canonul 37 Trulan. Cităm:

„De vreme ce în osebite vremuri s-au întâmplat năvăliri barbare și din această pricină mai multe cetăți au ajuns supuse celor fără de lege, așa că, din această pricină, înainte stătătorul (episcopul) unei astfel de cetăți să nu fi putut să ocupe propriul său scaun și să se așeze în ele cu starea (cali­tatea) sa preoțească, și ca astfel, după obiceiul care se ține (este în vigoare) să facă hirotoniile și să îndeplinească toate câte se cuvin episcopului – noi păzind prețuirea și cinstirea preoției și vrând (căutând) ca în nici un chip obida (apăsarea) păgână să nu lucreze spre paguba drepturilor bisericești, am stabilit împreună ca cei ce astfel au fost hirotoniți și care, din pricina arătată (năvălirii barbare),nu s-au așezat în scaunele lor să fie apărați de orice pagubă (prejudiciu), așa ca ei să facă în mod canonic și hirotoniile osebiților clerici, și să-și folosească (să-și exer­cite) în granița proprie puterea (autoritatea) de întâistătător, și să fie sta­tornică și legiuită toată cârmuirea care vine de la ei. Căci îngrădindu-se asprimea (limitându-se rigoarea legii), de nevoia vremii, nu se mărginește (răsfrânge) hotarul cârmuirii.”

Iar Sinodul al VII-lea Ecumenic, prin Canonul 3, spune că

„Orice alegere de prezbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumești, să rămână fără tărie, după canonul care zice: „Dacă vreun epis­cop, folosind dregători lumești, și prin aceștia s-ar face stăpân pe o biseri­că, să se caterisească și să se afurisească (de asemenea) și toți părtașii lui” …”

Iată că sunt deja cinci canoane de la cinci sinoade ecumenice care opresc desăvârșit de la ceea ce a făcut Imperiul Țarist în Basarabia.
Iată că este neîngăduită orice schimbare de eparhie sau parohie și orice numire și hirotonie de episcop făcută de „dregători lumești”.
Iată că Învățătura Ortodoxă mărturisește limpede că niciun episcop nu poate să hotărască schimbarea hotarelor diecezei/eparhiei altui episcop; aceasta o poate face doar sinodul local și doar pentru pricini canonice.

Și încheiem această demonstrație citând Canoanele Sfinților Apostoli (numite și Canoanele Apostolice).

Canonul 30 Apostolic spune

„Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori lumești, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească și să se afurisească, de asemeni și toți părtașii lui.”

Și se întregește rânduiala ortodoxă prin Canonul 35 Apostolic, ce zice

„Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetățile și în satele care nu-i sunt supuse Iui; iar de s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviințarea celor [episcopilor n.n.] care stăpânesc cetățile sau satele acelea, să se caterisească și el, și cei pe care i-a hirotonit.”

Altfel spus, după canoanele Bisericii, sunt sub osândă și cei care au impus o altă structură bisericească în Basarabia lui 1812, și cei care au urmat nelegiuirii. Și, după cum se vede, toți părtașii lor, vechi și noi.

Față de această realitate, față de Teologia Ortodoxă, au apărut în ultima vreme numeroase texte teooloage, care „în numele Ortodoxiei” strâmbă eretic Învățătura Ortodoxă.
Iată aici o pildă ce aparține lui Petru Musteață și Matei Vulcănescu. Primul este un Rusofon ce se bucură din partea Moscovei de titlul necuvenit (a se vedea canoanele de mai sus!) de Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni. Al doilea este un om pe care am încercat zadarnic să îl învăț Dogmatica Ortodoxă, pentru că sistematic a trecut peste cuvântul care spune „să nu adaugi și să nu scoți” (Apocalipsa 22.18-19). Dar haide să vedem textul produs de M.V. și pecetluit prin republicare de P.M.:

Deși mi se pare că ceea ce am scris mai sus răspunde la toate rătăcirile din această postare, voi lua frazele pas cu pas ca să vedem adevărul.

1. Postarea pretinde că
„Teritoriul Basarabiei noastre Românești a aparținut întotdeauna de drept doar Patriarhiei Ecumenice.”
Afirmația este un sofism total neortodox, care, printre altele, dă Patriarhiei Ecumenice puterea pe care o are Papalitatea în Catolicism.
În realitate, teritoriul dintre Prut și Nistru (dar și de la răsărit de Nistru) a ținut de episcopiile Mitropoliei Moldovei. Acest lucru este dovedit limpede în toate actele vremii. Din secolul al XIV-lea și până astăzi nu există nicio hirotonie de preot făcută de Patriarhia Ecumenică în mânăstirile sau parohiile dintre Prut și Nistru. Pentru că, evident, nu avea autoritate acolo.
M.V. și P.M. fac aici un artificiu necuviincios, amestecând eretic apartenența generală de Patriarhia Ecumenică a Bisericilor din Țările Române cu apartenența eparhială, care este cu totul altceva.
După cum se vede în mai multe lucrări, Patriarhia de Constantinopol (Ecumenică) recunoaște oficial, cel mai târziu pe 26 Iulie 1401, Mitropolia Moldovei, cu autoritate asupra întregului principat. Care principat se întindea din Carpați (din părți ce astăzi țin de județele Bistrița, Harghita și Covasna) până dincolo de Nistru.
În 1812 Basarabia avea 775 biserici de parohie și 40 de mânăstiri și schituri. Toate acestea țineau de Mitropolia Moldovei, cu excepția a patru locașuri închinate Sfântului Mormânt și Muntelui Athos, ce erau administrate de Patriarhiile de Ierusalim și respectiv de Constantinopol. Evident, M.V. și P.M. nu cunosc aceste lucruri și nu se referă la ele, pentru că ar fi pretins atunci că Basarabia a ținut de amândouă aceste patriarhii (lucru perfect absurd și acesta, dar cel puțin ceva mai apropiat de documente).
(A se vedea, de pildă, lucrarea Basarabia. Aspecte din istoria neamului românesc, de Pr. prof. Dr. Mircea Păcurariu, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 35; Istoria românilor, vol. 2, de Constantin și Dinu C. Giurescu, E.Ș.E., București, 1974, la capitolele dedicate vieții bisericești din Moldova; Istoria Basarabiei, de Ștefan Purici, Ed. Semne, București, 2011; Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, Imprimeria Statului, Chișinău, 1926 etc.)

2. Postarea pretinde că
„Acum acest teritoriu ar trebui să ceară Autocefalie de la Patriarhia Moscovei unde se supune în prezent și să o primească așa cum a primit Ciprul autocefalie de la Primul Sinod Ecumenic.”
Fraza conține un șir de afirmații cel puțin lipsite de logică, dacă nu eretice. Pentru că
2.1. Să pretinzi că un teritoriu a cărei apartenență eparhială a fost uzurpată prin forță, încălcându-se toate canoanele pe temă, ar trebui să ceară o nouă organizare de la uzurpatori este 100% ilogic, necanonic, neortodox.
2.2. Să pretinzi că raptul anticanonic al unei sau unor eparhii, ori a unei/unor părți din aceasta (sau acestea) se rezolvă prin autocefalie este absolut aberant.
2.3. Să pretinzi că Patriarhia Moscovei are aceeași autoritate ca Primul Sinod Ecumenic este perfect eretic. Iar contradicția cu fraza finală, în care Moscova este declarată eretică, ține deja de patologic.
2.4. Să pretinzi că Ciprul secolelor III-IV d.Chr. era în aceeași situație cu Basarabia de la început de secol XXI d.Chr. este perfect fals.

3. Postarea pretinde că
„Patriarhia Română nu are nici un drept istoric acolo în prezent.”
Fraza este ridicolă, deoarece dacă Patriarhia Română a avut acolo un drept istoric îl are și în prezent. Iar dacă nu a avut niciodată un asemenea drept (cum a pretins autorul postării cu două fraze mai înainte) este evident că nu îl poate avea în prezent. În realitate, fraza denotă vinovăția autorului, faptul că minte conștient, „Căci din prisosul inimii grăiește gura” – sau, aici, scriu mâinile – după cum arată Mântuitorul (Luca 6.45). Căci M.V. știe foarte bine că „acolo”, adică în Basarabia, fiecare loc a ținut de episcopiile Moldovei, adunate în Mitropolia Moldovei – autoritatea canonică „acolo” cel puțin de la 1401 până astăzi.
De asemenea, fraza este necanonică, deci neortodoxă, pentru că neagă toată rânduiala Bisericii lui Dumnezeu, toate canoanele ortodoxe care așează drepturile istorice ale episcopiilor. Dacă Patriarhia Română nu are „nici un drept istoric” în Basarabia, atunci și Patriarhia Moscovei nu are „nici un drept istoric” în Petrograd, Voronej ori Reazan. Și, de fapt, după această „logică” nicio patriarhie sau mitropolie nu are „nici un drept istoric” undeva, decât dacă îl primește de la conducătorii Imperiului Rus.

4. Postarea pretinde că
„E vorba doar de dreptul etnofiletismului românesc eretic deșănțat.”
Deși această frază ar trebui să ne uimească prin rătăcirea ei, din păcate nu este o excepție, ci o regulă. Atât în propaganda rusească etnofiletistă eretică și deșănțată, cât și în ieșirile foarte dese ale autorului postării (care se văd, repetat, chiar în limbajul extremist al postării!).
4.1. Prima erezie a acestei fraze este lipsa oricărei dovediri a unor acuzații extreme. De fapt această erezie domină întreaga postare, căci autorul se crede un fel de „Papa ex cathedra”, adică o autoritate infailibilă și absolută. Ale cărei afirmații au validitate doar prin autoritatea emițătorului. Toată Istoria Bisericii, toată Învățătura Bisericii, inclusiv canoanele Sinoadelor Ecumenice, arată că orice acuzație adusă unui cleric, și cu atât mai mult unui episcop, și cu atât mai mult mai multor episcopi, trebuie dovedită extrem de serios. În caz contrar autorul acuzației căzând sub anatemă. Ușurința aruncării unor acuzații de erezie este mărturia unei despărțiri adânci de Biserică, de Dumnezeu și Învățătura Lui.
4.2. Este greu de descris ridicolul și tragicul ce însoțesc acuzația de „etnofiletism” adusă Românilor de un om hirotonit în Biserica Greciei, una dintre cele mai etnofiletiste structuri din Istoria Bisericii.
Biserica României a rânduit de multă vreme și sistematic preoți și episcopi de alte limbi, a încurajat Bisericile surori să rânduiască asemenea clerici pentru etnicii alogeni din România.
Prin comparație, Biserica Greciei a interzis și interzice folosirea oricărei alte limbii în afară de greacă, a prigonit până la tortură și ucidere clericii români ce își foloseau limba în parohiile de Români din Grecia, a prigonit la fel pe Bulgarii și Albanezii din Grecia, a practicat genocidul etnic împotriva Românilor, Bulgarilor și Albanezilor etc., etc.
4.3. Acuzația de „etnofiletism românesc eretic deșănțat” devine ea însăși erezie atunci când este comparată cu canoanele Bisericii și purtarea Mitropoliei Moldovei și a Patriarhiei Române.
Mitropolia Moldovei și, mai apoi, Patriarhia Română au avut și au dreptul canonic de a da anatemei și a respinge toate hirotoniile făcute de Biserica Rusă în teritoriile canonice românești.
În locul acestei proceduri canonice, Mitropolia Moldovei și Patriarhia Română folosesc pogorământul de sute de ani (peste două sute pentru prima, aproape o sută pentru a doua). Și dacă până în 1918 se putea pretinde că a existat amenințarea Imperiului Rus, atât în interbelic, dar și după 1989, au existat toate condițiile pentru aplicarea procedurilor canonice (ce, repetăm, prevăd anatema pentru toți cei implicați în uzurparea unei eparhii, fără nicio limită de timp).
Mai mult, în fața taberei pro-ruse a Mitropolitului rus Vladimir, soluția Patriarhiei Române a fost una de maxim pogorământ, maximă îngăduință: a lăsat Credincioșii să aleagă dacă vor să țină de Moscova sau de București, de structurile uzurpatoare sau de cele legitime.
Această purtare nu doar că nu are absolut nicio legătură cu etnofiletismul, ci, dimpotrivă, arată o răbdare și o dragoste unice în istoria Bisericii.
Lucruri ce ne aduc aminte de cuvântul care spune „cine zice [de rău n.n.] ăla este”.
4.4. Promisiunea mincinosului Țar Alexandru I făcută în 1818 a fost că prin noua stăpânire „locuitorii Oblastiei Basarabene să se poată bucura de drepturile lor de limbă, de credință și de cârmuire autonomă”. Toate acestea au fost doar înșelăciuni: deja Biserica Românească fusese înlocuită prin agenții Rusiei și subordonată Moscovei, deja se pregătise genocidul prin care să se rusifice Basarabia – inclusiv prin coloni de felurite limbi, care să impună astfel folosirea limbii ruse.
În 1812 Românii Moldoveni alcătuiau peste 85% din populația Basarabiei. În 1818 Românii (Moldovenii) erau cca. 65% din populație (Rușii pretindeau cu câțiva ani înainte că Românii/Moldovenii ar fi doar 45%, incluzând la Ruși pe toți cei care cunoșteau limba rusă.) La genocidul care a dus la această scădere o mare contribuție au avut-o structurile bisericești ruse: ele au practicat cea mai violentă politică anti-românească, incluzând arderea cărților bisericești în limba română, pâra și expulzarea din provincie a celor bănuiți de „Românism” (= slujbă în limba oamenilor), trimiterea în lagăre sau închisori a „elementelor ostile” etc. Aceste practici au fost și mai urâte după 1944, în sudul și nordul Basarabiei ele având acum rostul transformării zonelor în teritorii ucraineene.
Față de această purtare continuă a Bisericii Ruse, respectiv structurilor sale din Basarabia, acuzația de etnofiletism adusă Românilor se dovedește a fi la nivelul acuzațiilor comuniste: o minciună atât de josnică încât nu există cuvinte politicoase pentru ea.

5. Postarea pretinde că
„Biserica de acolo( Mitropolia Moldovei) ar trebui să- și schimbe numele în Mitropolia Chișinăului și a Basarabiei și să dea anatema pe minciuno sinodul din Creta din 2016 și pe tot ecumenismul.”
Trecem peste greșelile de scriere și exprimare. Dar observăm cu tristețe că
5.1. Autorul M.V. nici măcar nu cunoaște (?) numele structurii rusești pe care o susține. Aceasta nu se numește „Mitropolia Moldovei”, ci se numește „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove”, conform cu doctrina eretică etnofiletistă rusească deșănțată (cf. M.V.) ce pretinde ocuparea întregii Moldove de Rusia. Sau, și mai grav, autorul M.V. cunoaște această denumire eretică (total etnofiletistă rusă și anti-canonică)! Și minte intenționat, așa cum a făcut-o și mai sus, când a anulat Istoria Bisericii și toată rânduiala bisericească ortodoxă.
5.2. Ecumenismul este rău, Sinaxa din Creta (2016) este o mare greșeală, dar nici unul, nici cealaltă nu au legătură cu problema apartenenței canonice a Basarabiei. Introducerea lor în postare aduce aminte de înclinația ereticilor de a aduce orice discuție la cele câteva puncte care îi obsedează (și care îi deosebesc de Biserică).
5.3. Desigur, la paragraful de mai sus M.V. poate pretinde că următoarea frază arată motivația introducerii celor două teme. Doar că prin introducerea temelor M.V. se contrazice pe sine însuși:
– în mod repetat i-a declarat eretici și pe cei care au membri participanți la structuri sau întâlniri ecumeniste, și pe cei care au comuniune cu aceștia;
– de asemenea, i-a declarat eretici și pe cei care au participat la Sinaxa (Sinodul) din Creta 2016, și pe cei care au comuniune cu aceștia;
– de asemenea, a declarat nule hirotoniile făcute de eretici;
– iar în alte texte i-a declarat „minciuno-episcopi” pe cei care au fost hirotoniți cu intervenția puterilor lumești sau în condiții necanonice.
Ceea ce înseamnă că sunt eretici – și nu de azi, de ieri, ci de zeci și zeci de ani, cel puțin – toți sinodalii Rusiei. Deci și hirotoniile clericilor Bisericii Rusești din Moldova sunt nule! Conform M.V.! De altfel, după cum vom vedea, la sfârșitul postării M.V. confirmă aceste texte ale sale: declară eretică Patriarhia Moscovei, contrazicându-se perfect.

6. Postarea afirmă că schimbarea numelui și cele două anateme sunt necesare pentru ca Mitropolia (Rusească a) Chișinăului și întregii Moldove să fie o „Biserică puternică”. El având convingerea că
„prin aceasta va nimici pe vrăjmașii începători de schismă de la București care au impus acea structură bolnavă și ucigașă de suflete numită ” Mitropolia Basarabiei” ”
Fraza arată același limbaj extremist și lipsit de orice argumentație ca și altele din postare.
6.1. Ideea că aderând la o anume idee particulară, sau la câteva asemenea, te face perfect înaintea lui Dumnezeu este tipică ereziilor. Pe Adventiști, de pildă, nu îi interesează că nu există nicio legătură directă între ei și Biserica întemeiată de Dumnezeu în secolul I; pentru că sunt acele idei particulare ale Elenei Albu (Hellen White) care sunt esența religiei lor. Pe Catolici, de pildă, nu îi interesează că nici în seara dinainte de Răstignirea lui Iisus încă nu știa nimeni că Petru ar fi cel dintâi dintre Apostoli, ba chiar Iisus le spune că sunt egali (Luca 22.24-30); pentru că Papalitatea este esența religiei lor. Etc.
La fel și în acest caz, pe autor nu îl interesează că structurile religioase rusești din Basarabia sunt 100% necanonice. Pentru că dacă le poate convinge la ideile lui, crede că a făcut ceva mare! Și că, respectiv, structurile acelea necanonice devin „Biserică puternică” (așa cum crede fiecare sectă la înființarea sa, de altfel).
6.2. Vorbele pe care M.V. le folosește împotriva Patriarhiei Române sunt de o duritate extremă din punct de vedere ortodox. Faptul că episcopul rus P.M. le girează constituie un act de maximă gravitate și disperare. Dar
6.3. cel mai urât lucru aici este că pentru toate acele vorbe (= injurii) autorul ar fi trebuit să aducă dovezi. Sau, dacă tot suferea de lipsă de spațiu, să trimită la asemenea dovezi. Iar dacă nici pentru asta nu avea spațiu, se cuvenea să tacă, pentru că este împotriva Învățăturii lui Dumnezeu să aduci învinuiri fără dovezi. Dar această purtare face parte din fățărnicia dovedită sistematic de autor. De pildă,
6.4. M.V. denumește Patriarhia Română „vrăjmașii începători de schismă de la București”. Doar că schisma a fost făcută de Biserica Rusă și Imperiul Rus în 1812 și continuată fără rușine și frică de Dumnezeu până astăzi! A ține partea nedreptății și a insulta pe cei nedreptățiți te face dușmanul lui Dumnezeu, după cum este scris:
„mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr.” (Romani 1.18)
„Domnul cercetează pe cel drept și pe cel necredincios; iar pe cel ce iubește nedreptatea îl urăște sufletul Său.” (Psalmi 10.5)
„Cel ce seamănă nedreptatea seceră nenorocire, iar toiagul mâniei lui îl va bate pe el.” (Ps. 22.17, a se compara cu Faptele Apostolilor 9.5: acela care face nedreptate pe sine se rănește)
6.5. M.V. denumește Mitropolia Basarabiei „structură bolnavă și ucigașă de suflete”, în timp ce susține structurile etnofiletismului eretic rusesc deșănțat ce a practicat și practică genocidul cultural și religios împotriva Românilor de peste două secole!
În fața acestor minciuni și insulte rătăcite Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei pot spune curat:
„s-au ridicat împotriva mea martori nedrepți și nedreptatea a mințit sieși.” (Ps. 26.18)

7. Postarea pretinde că
„Mitropolia Moldovei (Mitropolia Basarabiei) nu ar trebui să fie supusă canonic nici Bucureștiului eretic nici Moscovei eretice)”
(Și aici am folosit ortografia originală a postării.)
Trebuie să ne întrebăm cât de mare este disperarea episcopului P.M. pentru a prelua un text care îi declară eretic și Patriarhul, și sinodul, deci îi anulează hirotonia și îl transformă în mirean! Căci, se știe, hirotoniile ereticilor nu sunt hirotonii!
Trebuie să ne întrebăm cât de mare este rătăcirea lui M.V., pentru a scrie un asemenea text absurd și anti-ortodox. Pentru că dacă Moscova este eretică, ceea ce el declară „Biserică” nu mai este Biserică – și asta chiar după principiile predicate de M.V.! Și dacă Bucureștiul este eretic, iar Moscova tot eretică, atunci și Biserica Greciei, aflată în comuniune cu ele, este eretică. Deci M.V. nu are hirotonie validă, căci a fost hirotonit de un „minciuno-episcop” al unei „structuri bolnave” (după propriile lui cuvinte).
Să revedem pentru o clipă textul pe care l-am analizat la pct. 2., text care pretinde că Mitropolia rusească „a Chișinăului și întregii Moldove” ar trebui să ceară autocefalia de la Patriarhia Moscovei. Frază ce pune semnul egal între această patriarhie și Primul Sinod Ecumenic (pct. 2.3.), pentru ca apoi să declare eretică aceeași patriarhie!

Încheiere

Am lucrat, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste șase ore ca să scriu aceste rânduri împotriva propagandei rusofone și altor deviații de la adevăr. Am fost întărit de conștiința nevoii unui răspuns față de aceste rătăciri și am fost ajutat de raportarea la Adevăr.
Adevărul este că Mitropolia Basarabiei, care ține de Patriarhia Română, este mitropolia canonică a Basarabiei.
Adevărul este că episcopii Mitropoliei Basarabiei sunt episcopii canonici din Republica Moldova.
Adevărul este că structura rusească numită „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove” este o structură anti-canonică, etnofiletistă rusă; iar episcopii ei sunt episcopi prin pogorământul Patriarhiei Române și Mitropoliei Basarabiei – fără de care pogorământ ar fi, după canoanele Sinoadelor Ecumenice, anatema.
Adevărul este că aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute și înțelese de clericii Moscovei din Republica Moldova. De aceea ei apelează la oameni din afara Bisericii, teoologi, declarați „teologi” sau „mari teologi” chiar, ca să grăiască tot felul de minciuni prin care să amăgească oamenii.
Și fac asta tocmai pentru că și oamenii „de rând” ai Moldovei, și clericii, se trezesc toți, revenind acolo unde se cuvenea să fie mereu – și unde totdeauna ar fi fost dacă nu erau imperialismul și etnofiletismul rusesc.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să vedem curățat cugetul Moldovenilor de la Prut și până dincolo de Nistru de toate răutățile mancurților și rusofonilor!
Să ne ajute Domnul să vedem eliberat pământul Basarabiei de structurile rusești și bine așezat în Biserica lui Dumnezeu!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să Îi rămânem pururea aproape și să ne păzească de ucigătoarea despărțire de El.

Și astfel să îi dăm slavă totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, amin!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea