În memoria martirilor Revoluţiei Române – Neamunit România 21 Decembrie 2019

Pe 21 Decembrie 2019, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, va avea loc un scurt marş comemorativ pentru cinstirea memoriei martirilor căzuţi atunci pentru libertate, demnitate şi Credinţă.

Marşul va începe din Piaţa Revoluţiei, cu depunerea de flori şi candele la monumentul din faţa Ministerului Afacerilor Interne.

Se vor citi o parte dintre numele celor care şi-au pierdut viaţa în evenimentele de acum 30 de ani.

Urmează o oprire în faţa Sălii Dalles, unde au cazut primii eroi pe 21 Decembrie 1989.

Marşul se va încheia la crucile din Piaţa Universităţii, loc încărcat de semnificaţii pentru lupta pentru libertate, unde alături de Seniorii Ligii Studenţilor vom depune flori şi candele, iar mai apoi se va desfăşura o slujbă, parastas, în memoria şi pentru sufletele celor căzuţi la Revoluţia din Decembrie 1989, eveniment organizat de Seniorii Ligii Studenţilor.

Vă invitam să participaţi, îmbrăcaţi cu haine de culori închise, cu steaguri tricolore, flori şi candele.

Dumnezeu să îi ierte şi odihnească în cetele drepţilor pe toţi eroii noştri din Decembrie 1989. Iar noi, cei de azi, le datorăm respect, recunoştinţă şi neuitare.

#neamunit #fiiairomaniei #far
#revolutie #eroiinumorniciodata

20171210_145045

Sfântul Andrei, un atac terorist şi Războiul vieţii

Astăzi este 30 Noiembrie 2019, ziua Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Apostol al Românilor. Zi care, alături de 1 Decembrie, marchează o sărbătoare esenţială a Naţiunii Române. Şi, bineînţeles, a României.

Aş fi vrut ca această zi să fie pecetluită doar de bucurie şi înţelegere.
Însă în urmă cu mai puţin de un secol (de pildă în 1939, în 1940, în 1941, în 1942 etc., etc.) această zi era trăită în mijlocul unor încercări teribile. Război, ocupaţie, politicianism corupt, nesiguranţă (în multe feluri).
Şi totuşi bunicii şi străbunicii noştri au ştiut să facă faţă acelor încercări!
Au ştiut să se bucure de zilele de sărbătoare în ciuda răutăţii vremii.
Şi, în acelaşi timp, erau gata de luptă. (Cei mai mulţi dintre ei, nu vorbesc despre trădători.)
Mai ştim să facem la fel?

Suntem în mijlocului unui altfel de război.
Ieri, 29 Noiembrie 2019, a avut loc un nou atac terorist la Londra.
Un Mahomedan a atacat oamenii întâlniţi pe Podul Londrei.
Cinci oameni au fost înjunghiaţi, doi murind în urma rănilor.
Alţi oameni aflaţi acolo au sărit în luptă. Deşi dezarmaţi, au izbutit să-l facă pe teroristul mahomedan să se retragă.
Atunci când poliţia a sosit, a izbutit să-l împuşte pe terorist înainte ca acesta să declanşeze vesta cu explozibil pe care o purta.

Podul Londrei 01.pngPodul Londrei prezentat de Google cu semnul violenţelor de ieri

Suntem în mijlocul unui război.
Un război în care mulţi, foarte mulţi, dintre cei care pretind că religia lor este „religia păcii” sprijină terorismul.
Dacă un catolic sau un protestant săvârşesc asemenea gesturi, congregaţiile sau bisericile de care aparţin se grăbesc să mustre gestul, să se lepede de el, să sublinieze răutatea lui, străinătatea faţă de religia lor.
Dacă un mahomedan (musulman) săvârşeşte asemenea gesturi, reacţiile muftiilor, imamilor şi celorlalţi reprezentanţi ai cultului sunt aprobatoare; uneori public, alteori în inima comunităţii. Condamnarea propriu-zisă este extrem de rară, dacă nu lipseşte cu desăvârşire.
După care – conform legilor războiului de propagandă – vin să spună „nu ne judecaţi pe toţi după excepţii”.
Deşi acele „excepţii” se bucură de sprijinul majorităţii musulmanilor.
Deşi acele „excepţii” sunt sprijinite de marile state mahomedane (de la Algeria la Pakistan sau Indonezia).

Atacul de la Podul Londrei arată iarăşi cât de falimentară este politica imigraţionistă vest-europeană. Dar nimeni nu are curajul să spună lucrurilor pe nume!
Hărţile violului în Europa coincid cu hărţile deschiderii faţă de imigranţi musulmani. Cu cât sunt mai mulţi musulmani într-o ţară, cu atât creşte rata violurilor.
Până când ţara devine mahomedană. În acea clipă, rata violurilor raportate scade spre zero. Pentru că orice femeie care nu a fost violată de faţă cu cel puţin doi martori (preferabil trei) este din start văzută ca adulertină şi riscă pedeapsa cu moartea. Nu se practică analizele necesare spre a se constata violul, nu se caută administrarea altor probe. Religia musulmană prevede că femeia care spune că a fost violată trebuie să aducă martori. Şi nimeni în lumea islamică nu dă mărturie în favoarea unei femei violate. În cel mai bun caz o ajută pe ascuns, riscând foarte multe.
Creşterea fantastică a violenţelor şi violurilor proprţional cu imigraţia musulmană este trecută sistematic sub tăcere.
Faptul că ţări precum Franţa, Suedia şi Germania, fruntaşe la imigraţie, au un nivel fruntaş de violenţă – şi mai ales violenţă la adresa femeilor – este ascuns.
Tipic pentru un război de propagandă.

În atacul de la Podul Londrei esenţială a fost capacitatea de luptă şi autoapărare a oamenilor de pe stradă. Aceasta a făcut diferenţa între viaţă şi moarte!
Atunci când am arătat că învăţarea autoapărării, practicarea artelor marţiale (inclusiv tir, airsoft etc.) este esenţială am avut parte de nenumărate atacuri. Adesea abjecte şi violente… „în numele păcii” (exact după ideologiile sovietică şi musulmană!).
Una din cele mai aberante afirmaţii a fost că
pregătirea de luptă şi practicarea artelor marţiale se justifică doar în caz de război„.
Că dacă începe războiul îţi mai dă duşmanul timp să te pregăteşti abia atunci!

Ştiţi, domnilor duşmani, eu nu m-am pregătit de luptă, că sunt paşnic. Adică, de fapt, mi-a fost lene. Şi mi-a fost frică. Şi am preferat să toc banii la mall, la filme, jocuri şi fumuri, decât să mă chinuiesc într-un poligon de tir, într-o sală de antrenamente… Lăsaţi-mă şi pe mine, dacă tot atacaţi, măcar un an, doi, să mă pregătesc de luptă! Bine?

Nebunia unei asemenea poziţii ar trebui să fie limpede pentru orice om normal.
Şi totuşi nu este aşa!
Nu avem atâţia Români în poligoane, săli de antrenament, cursuri de autoapărare, cât să zicem că măcar 10% din populaţie este pe calea cea bună!
Dimpotrivă, sunt locuri în care imigranţii (cu totul întâmplător majoritar musulmani) sunt mult mai mulţi la asemenea activităţi decât Românii.

Ne apără Poliţia, Poliţia Locală, Jandarmeria!

Visaţi frumos! Dar trăim în realitate, nu în vise!
Uitaţi-vă la Caracal, la şirul de fete răpite, violate, ucise. Ce instituţii publice le-au apărat? Chiar şi când o eroină ca Alexandra a reuşit să ia legătura cu autorităţile acestea au luat-o la mişto şi au condamnat-o astfel la torturi şi moarte. (Dacă nu cumva au comunicat cu răpitorul, ajutându-l direct, nu doar prin neglijenţă şi incompetenţă – care, iată, se dovedesc a fi, în asemenea funcţii, sinonime cu trădarea.)

Sfântul Apostol Andrei, al cărui nume înseamnă Bărbat sau Bărbătos (deci şi ca adjectiv, nu doar ca substantiv), a fost un adevărat erou.
El a îndrăznit cel dintâi să vestească Evanghelia la Sciţii extremişti, care nu o dată au ucis pe cei care încercau să le aducă altă religie.
Din Crimeea în Sciţia Mare, apoi în Sciţia Mică, el a vestit Evanghelia Sciţilor şi Geţilor de care, în aceeaşi epocă, se înspăimânta Ovidiu (exilat la Tomis, Constanţa de astăzi).
Ucis în chinuri în Patras, el a dovedit până în ultima clipă un curaj desăvârşit.

Cât de vrednici suntem de un asemenea Părinte?
Cât de vrednici suntem de eroii luptători ai lui Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul?
Cât de vrednici suntem de eroii de la Plevna, Griviţa, Vidin, sau Valea Jiului, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Turtucaia, Muntele Cocoşilă etc.?
Cât de vrednici suntem de eroii eliberatori ai Basarabiei, de cei de la Odesa, din Munţii Crimeii, din Kuban şi Caucaz, de la Cotul Donului?
Cât de vrednici suntem de Rezistenţa Anticomunistă, declanşată de eroii din Bucovina, de Arnăuţoiu, Elisabeta Rizea, Gogu Puiu, Grupul Carpatin Făgărăşan, Generalul Aldea, Gavrilă Mihali Ştrifundă şi cei asemenea lor?
Vorbesc despre oameni care au luptat chiar şi când nu aveau nicio şansă, când ştiau că pierd, chiar şi după cei pierduseră…

Urmaşii Sfântului Andrei sunt cei care merg pe calea acestuia şi a ucenicilor lui.
Cei care ştiu să ducă Războiul Vieţii aşa cum se cuvine: cu tărie, cu bucurie, cu dăruire, cu trezvie, cu dragoste.
Pentru că acest război se poartă – de către cei buni – tocmai pentru a apăra cele bune: libertatea, dreptatea, frumuseţea, iubirea, adevărul.

Spunea Alexandru Dumas că primul reflex al omului care devine liber este să caute o armă cu care să-şi apere libertatea.
În Imperiul Roman însemnul primit de un fost sclav la ceremonia de eliberare era o spadă (scurtă), pentru că fiind liber avea dreptul la armă şi la a-şi apăra libertatea; şi familia; şi Ţara.
Cel care lasă în seama altora această misiune deja este sclav.
Să înţelegem: libertatea există doar la cei care sunt gata să trăiască şi să moară pentru ea.
Cei care nu vor să lupte neîncetat pentru libertate deja au pierdut-o.

Desigur, această luptă se poate da în multe feluri.
Nu e nevoie să fim toţi în trupele permanente – deşi nu ar strica să fim rezervişti.
Dar toţi putem învăţa cât ne îngăduie mintea şi fizicul despre autoapărare, despre supravieţuire, despre calamităţi, despre război.
Toţi putem încerca să învăţăm Istoria adevărată ca să ne ferim de propaganda distructivă.
Toţi putem încerca să luptăm să avem discernământ (în loc să ne credem automat infailibili); să învăţăm lucrarea creştină prin care ne ridicăm spiritual, căpătând o voinţă mai puternică, o conştiinţă mai trează, un discernământ mai mare, o înţelepciune mai profundă. Toate, arme fundamentale în Războiul Vieţii.

Să ne ajute Sfântul Apostol Andrei să înţelegem… şi mai ales să facem ceea ce trebuie!
La mulţi ani cu folos întru Înveşnicire!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

sf-andrei-1-800

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Aş merge din nou (I)

Se apropie luna Decembrie 2019.
Adică sunt trei decenii, 30 de ani, de la Revoluţia din Decembrie 1989.
Şi văd că apar întrebări precum:

„Ai mai merge din nou, ştiind ce distrugere vine în deceniile de după?”
„A avut vreun rost ieşirea în stradă, jertfa celor care atunci au luptat să înlăture Dictatura?”
„Ai mai merge, ca să mori pentru o Ţară în halul în care este, cu oameni atât de corupţi, alcoolici, drogaţi, curvari etc.?”

Da, aş merge din nou. Fără şovăire.
Am fost atunci şi aş merge şi acum, dacă ar fi să o iau de la capăt.
În primul rând, pentru că încerc să fac bine, să fac binele ce-mi stă îmi puteri. Să îmi fac datoria.
Dacă alţii nu şi-o fac, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Dacă alţii trădează, se trădează, ne trădează, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Renunţând să fac binele devin rău. Devin asemenea celor zugrăviţi, acuzator şi chiar osânditor, de cei care pun asemenea întrebări.

Răutatea altora este o scuză pentru a face răul dacă suntem răi.
Cel care vrea să fie bun merge pe drumul binelui orice ar fi.
Dacă toţi ar merge pe drumul binelui Sfinţii şi Eroii nu ar mai fi atât de preţioşi.
Sau, şi mai bine, am fi toţi Sfinţi şi Eroi.

Dar este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)
Adică avem o viaţă şi doar una.
Şi dacă am doar o viaţă, vreau să fie cât mai demnă, cât mai aproape de înălţimea Sfinţilor şi Eroilor.
Nu pretind că am ajuns acolo; dar dacă nu încerc, sigur nu voi ajunge niciodată.

Deci, da, aş ieşi din nou în stradă în Decembrie 1989, chiar dacă aş ştii ce au făcut unii şi alţii din Ţară.

Aşa cum şi Brâncovenii şi Ianache au mărturisit, deşi ştiau ce vor face unii şi alţii mai departe.

Aşa cum au ieşit la luptă Înaintaşii apropiaţi, din ultimele generaţii, chiar dacă ştiau că nu vor doborî Hidra Comunistă. 

Aşa cum trebuie să facem, dacă suntem Români adevăraţi, dacă suntem Creştini adevăraţi.

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

O demență zisă „democrație”… și o geană de lumină

O demență zisă „democrație”… și o geană de lumină

Este seara zilei de 10 Noiembrie 2019. Alegerile prezidențiale s-au încheiat. Previzibil ca rezultat, pentru orice om realist. Și cu o serie de lecții pe care cei mai mulți nu le vor învăța.
Să înfățișez, pe scurt, câteva din aceste lecții:

Căci voi egalitate, dar nu pentru căței
Democrația presupune egalitatea puterii de vot a tuturor cetățenilor cu drepturi depline. Altfel spus, greutatea a 100 de voturi trebuie să fie aceeași pentru oricare 100 de cetățeni în orice proces de vot democratic al respectivei democrații.
Dar voturile din ultimii ani ne arată categoric deosebirea de valoarea între unele voturi și altele.
De exemplu, în toamna lui 2018 a avut loc Referendumul pentru familie. La care au votat DA peste 3,5 milioane de cetățeni. Deși recomandările europene cer ca la referendumuri să nu existe cvorum de validare, la noi există. Și, ca urmare, voturile celor peste 3,5 milioane cetățeni au fost socotite NULE.
În aceste zile, în cadrul alegerilor prezidențiale, niciun candidat nu a primit peste 3,3 milioane de voturi. Totuși, aceste voturi mai puține au mai multă greutate! Și vor fi, fiecare dintre ele, socotite valide.
Cine nu înțelege că este anti-democratic să ignori 3,5 milioane de voturi într-un referendum, dar să accepți fără șovăire cifre mai mici (și mult mai mici) în alegeri? Cine nu înțelege ce este democrația.

alegerile europarlamentare (2019) au fost falsificate
Mulți au negat falsificare evidentă a alegerilor europarlamentare din 2019. S-au adunat numeroase dovezi – de la evidentele voturi fantasmagorice primite de UDMR până la documentele electorale propriu-zise.
Cine compară alegerile de astăzi cu cele de atunci poate vedea alte dovezi… dacă vrea să le vadă.

Televiziunea minte, dar cred că este adevărat pentru că a spus la televizor
sau
Ne strigăm ura față de Comunism și votăm comuniști
Amândouă situațiile au fost adevărate în 1990, în următoarele alegeri, și sunt adevărate și astăzi.
Primele patru poziții în alegerile prezidențiale din 2019 sunt ocupate de (neo)comuniști și (neo)socialiști.
Să lămurim un aspect: Comunismul este aripa dură a Socialismului.
Altfel spus, Comuniștii sunt Socialiștii care folosesc mijloace dure spre a atinge aceleași scopuri de extremă-stânga pe care le au și Socialiștii.
Este ridicol până la demență că o grupare neo-comunistă, USR, care are toate elementele fundamentale ale Partidului Bolșevic (devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) face o campanie… „anti-socialistă”! Păi primul pas ar fi fost auto-desființarea, sau trecerea la o politică de centru ori conservatoare, în locul celei de extremă-stânga!
Totuși, mulți dintre cei cam 1,35 milioane de votanți ai candidatului USR au votat pentru a combate socialismul! Pentru că una din marile victorii ale sforarilor din spatele teatrului politicii „românești” este să pună un partid neo-comunist (USR) drept simbol al luptei anti-comuniste.
Demența este evidentă (apropo de lumea schizofrenică): toți marii susținători ai USR sunt comuniști, de obicei strict pe linie sovietică (de la Șora la Hodor), însă alegătorii sunt orbiți să creadă că USR este anti-comunist. Toți marii eroi ai Rezistenței Anticomuniste, toți ucenicii lor, toți cei care sunt de dreapta atrag atenția asupra faptului că USR este un partid comunist; totuși alegătorii sunt orbiți să creadă că USR este… anti-comunist. „Anti-comunist” cu doctrină bolșevică (de la globalism la lgbt sunt preluate toate doctrinele bolșevice cu care s-au lansat Lenin, Troțki și acoliții). „Anti-comunist” susținut de Comuniștii vechi și noi și dovedit comunist de Anti-comuniștii vechi și noi.
Cum este posibilă o asemenea ignorare a realității? Cum este posibilă o asemenea orbire? Prin credința fanatică în anumite surse media, neverificarea afirmațiilor, ignorarea informațiilor care contrazic prejudecățile. Ce contează că Șora nu a făcut niciodată parte din Rezistența Franceză, s-a înscris în Partidul Comunist Francez după război, a făcut parte din nomenclatura PCR etc., etc.? Doar mass-media pe care acești alegători o adoră (deci o urmează irațional) susține că e grozav și anti-comunist. Așa cum anti-comuniști au fost și Ana Pauker, Silviu Brucan, Ion Iliescu, Leonte Tismăneanu etc., etc. Și la fel cum anti-comuniști sunt și urmașii lor de astăzi. La fel, adică de loc.

Este evident că într-o lume în care voturile au greutate doar dacă și când vor anumite puteri politice, în care mass-media poate convinge votanții că anti-comuniștii sunt comuniști și comuniștii anti-comuniști democrația reală este imposibilă!

A mai rămas din ea doar o fărâmă din libertatea cuvântului.
O fărâmă, pentru că în școli nu mai există. Oricine se pronunță împotriva propagandei LGBT în școli este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță pentru feciorie și abstinență sexuală în școli este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță în școli pentru cumpătare, bun-simț, măsură este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță pentru tradițiile naționale în școli este sancționat într-un fel sau altul. Sunt studenți care habar nu au să folosească un dicționar, care nu au o minimă cultură istorică – și cu atât mai puțin alta – dar sunt gata să linșeze pe oricine nu este ca ei. Iar această intoleranță (revărsată masiv în vremea Referendumului pentru familie) este declarată „toleranță” (casă de toleranță, poate), „progresism” (termen tipic bolșevic), „libertate” (libertatea de a pune pumnul în gură celor de altă părere).
Aceeași violență împotriva libertății de conștiință și libertății de expresie există atât în aparatul de stat cât și în firmele private. Tot mai mult. Sunt oameni persecutați și concediați pentru că sunt creștini practicanți, pentru că nu aderă la campaniile LGBT, pentru că țin la tradițiile românești etc. Și, nu, nu este vorba despre oameni care încearcă să își impună părerile, credințele, trăirea. Este vorba de oameni care chiar și încercând să fie cât mai discreți în părerile, credințele și trăirea lor se trezesc pedepsiți pentru că nu aderă la părerile, credințele și trăirea NeoComuniștilor.
Evident, mass-media este aproape integral neo-comunistă, dacă nu islamistă ori de altă asemenea factură.

Evident, este o lume dementă, tot mai puțin democratică și tot mai dictatorială.
O lume neocomunistă, schizofrenică.

Și totuși, există liberate!
Așa cum sub ocupația sovietică Rezistența Românească Anticomunistă a mers înainte, la fel și astăzi.
Pentru că, pe de-o parte, știm de la început că cei ce Îl urăsc pe Christos îi vor prigoni și pe cei care Îl urmează pe Acesta
dar și că Însuși Fiul lui Dumnezeu ne-a spus
Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!
Altfel spus, biruința este câștigată.
Și dacă vom umbla prin această viață cu înțelepciune, știind să răscumpărăm timpul, căci vremurile rele sunt, vom deveni părtași la biruință.

E bine să vedem relele, ca să ne putem păzi de ele, ca să putem îndrepta ceea ce este cu putință.
Dar este absolut necesar să vedem și binele, ca să îl urmăm, să îl păzim, să îl înmulțim.
Creștinii din primele veacuri au trăit în țări în care pedofilia, homosexualitatea, incestul, pornografia, corupția, cruzimea și multe alte patimi bântuiau cumplit.
Dragostea de curățenie, bunătate, adevăr, înălțare duhovnicească erau disprețuite, batjocorite, prigonite.
Însă au câștigat. Pentru că au înțeles cuvântul care zice:

Aşadar, fiindcă Christos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul, ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 
Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. 
De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc. 
Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul. 
Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.
Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.
Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Christos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.
De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.
Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?
Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune. (I Petru 4.1-19)

Biblia