Aş merge din nou (I)

Se apropie luna Decembrie 2019.
Adică sunt trei decenii, 30 de ani, de la Revoluţia din Decembrie 1989.
Şi văd că apar întrebări precum:

„Ai mai merge din nou, ştiind ce distrugere vine în deceniile de după?”
„A avut vreun rost ieşirea în stradă, jertfa celor care atunci au luptat să înlăture Dictatura?”
„Ai mai merge, ca să mori pentru o Ţară în halul în care este, cu oameni atât de corupţi, alcoolici, drogaţi, curvari etc.?”

Da, aş merge din nou. Fără şovăire.
Am fost atunci şi aş merge şi acum, dacă ar fi să o iau de la capăt.
În primul rând, pentru că încerc să fac bine, să fac binele ce-mi stă îmi puteri. Să îmi fac datoria.
Dacă alţii nu şi-o fac, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Dacă alţii trădează, se trădează, ne trădează, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Renunţând să fac binele devin rău. Devin asemenea celor zugrăviţi, acuzator şi chiar osânditor, de cei care pun asemenea întrebări.

Răutatea altora este o scuză pentru a face răul dacă suntem răi.
Cel care vrea să fie bun merge pe drumul binelui orice ar fi.
Dacă toţi ar merge pe drumul binelui Sfinţii şi Eroii nu ar mai fi atât de preţioşi.
Sau, şi mai bine, am fi toţi Sfinţi şi Eroi.

Dar este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)
Adică avem o viaţă şi doar una.
Şi dacă am doar o viaţă, vreau să fie cât mai demnă, cât mai aproape de înălţimea Sfinţilor şi Eroilor.
Nu pretind că am ajuns acolo; dar dacă nu încerc, sigur nu voi ajunge niciodată.

Deci, da, aş ieşi din nou în stradă în Decembrie 1989, chiar dacă aş ştii ce au făcut unii şi alţii din Ţară.

Aşa cum şi Brâncovenii şi Ianache au mărturisit, deşi ştiau ce vor face unii şi alţii mai departe.

Aşa cum au ieşit la luptă Înaintaşii apropiaţi, din ultimele generaţii, chiar dacă ştiau că nu vor doborî Hidra Comunistă. 

Aşa cum trebuie să facem, dacă suntem Români adevăraţi, dacă suntem Creştini adevăraţi.

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Între dialog şi fanatism comunist. Pentru cei care înţeleg limba engleză: Un fel de „userişti americani” se opun lui Ben Shapiro

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Despre miliţiile populare – Cum luptau Românii?

Oastea Ţării nu era alcătuită din „contingente militare ad-hoc”, ci, alături de, să le zicem, trupele profesioniste, din ceea ce s-a numit de multe ori în istorie miliţii populare sau pământene. Altfel spus, toţi Românii erau militari activi. Unii în trupele orăşeneşti, alţii în trupele domneşti, alţii în cetele boiereşti, iar cei mai mulţi în miliţii1.

Această realitate a fost consemnată limpede încă de Nicolae Bălcescu:

tot românul se năştea cu datoria de a fi soldat şi de a apăra statul la vreme de nevoie” [Bălcescu, 1990:23]

Existente la Romani încă din vechime, sub Constantin cel Mare şi urmaşii săi, miliţiile populare se generalizează. Ele sunt unităţi militare bine organizate, dar ai căror oşteni se îndeletnicesc mult şi cu felurite alte lucrări: păstorit, stupărit, meşteşuguri, construcţii, pomărit, arături etc. Aceste unităţi militare sunt iniţiate de recrutarea locală începută prima dată de Flavieni dar bine aşezată sub Adrian (117-138 d.Chr.). Ulterior Antoninii vor dezvolta sistemele de miliţie populară, necesar în primul rând pentru limes-uri şi alte lucrări de fortificaţii (întărituri) care implicau în întreţinere şi folosire populaţia locală. Constantin cel Mare le reorganizează şi extinde, folosind pentru prima oară, pe scară largă, deschis, ofiţerii creştini. Pentru serviciile militare pe care le prestează – de la instruirea ostăşească sau lucrări de interes public la paza frontierelor şi eradicarea hoţiei/tâlhăriei –, miliţiile populare se bucurau de privilegii financiare, dar mai ales aveau garanţia stăpânirii pământului. Pământul miliţiilor populare nu putea fi expropriat decât pentru trădare; le aparţinea2, nu exista „impozit pe proprietate” – care tranformă, de fapt, pe proprietar în arendaş.

1 Această organizare a populaţiei, în care toţi bărbaţii sunt ostaşi, se mai întâlneşte în Evul Mediu european doar în ţara liberă a Elveţiei, la triburile celtice libere din Irlanda şi Scoţia, în unele ţări vikinge şi la Secuii vechi.

2 La nivel absolut în România Străveche – adică în Cultura Română Veche – pământul este al lui Dumnezeu şi este dat de acesta oamenilor spre a-l îngriji; astfel, prin Dumnezeu, aceştia sunt stăpânii pământului. Reprezentanţii lui Dumnezeu sunt în primul rând Vlădica (Episcopul) şi Domnitorul. Ca urmare, Domnitorul este stăpânul lumesc suprem al pământului, garantul stăpânirii lui de către Oamenii Ţării (Ţăranii), judecătorul suprem (în ascultare faţă de Dumnezeu, avându-l garant al acestei ascultări pe Vlădică). Sistemul este, principial, uluitor de asemănător celor existente în Extremul Orient (China, Japonia). Cu deosebirea că la Români casta lucrătorilor pământului subordonată luptătorilor sau samurailor aproape că nu există ca atare în vechime, fiind practic importată. La Români luptătorii erau şi lucrătorii pământului. Deşi, merită subliniat, nu culturile agricole, ci creşterea animalelor sunt activitatea fundamentală productivă a Românilor liberi până în secolele XVIII-XIX.

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Conacul Boereşti – un loc de vis

Conacul Boereşti – un loc de vis

În Nordul Judeţului Dâmboviţa, în Munţii Carpaţi, se află Moroenii.
La mică depărtare de Sinaia, la numai 100 km de Bucureşti în linie dreaptă. Este un loc în care se poate ajunge fie prin DN1, fie pe ruta Târgovişte (DN71). 

Moroeni 03

Din Moroeni pleacă mai multe trasee turistice, precum Moroeni-Cabana Scropoasa-Cabana Bulbuci-Cabana Peştera-Vârful Omu. Este evident că acest traseu foarte lung amintit aici poate fi urmat şi doar pe primele părţi şi are felurite „ramificaţii” (ca, de exemplu, Cabana Peştera-Vârful cu Dor). Alte trasee merg spre Padina sau spre Tabăra Căprioara (de aici către DobreştiCheile Orzei şi, iar, Cabana Scropoasa) etc.

Localitatea are nu doar o privelişte frumoasă, ci şi un aer deosebit de curat, despre care se spune – chiar şi de către medici – că ajută foarte mult la păstrarea sau recăpătarea sănătăţii.

Aici se găseşte Conacul Boereşti, un loc de vis în care am fost cu multă plăcere şi în care sper să mă întorc.
Vă las să îl descoperiţi prin prezentarea de pe Booking.com, sau, şi mai bine, mergând acolo direct.
Deci, fie daţi click în link-ul din fraza de mai sus, fie aici:
Conacul Boereşti pe Booking.com

Să vă fie cu folos!

Moroeni 04.jpg