Eu eram şi unul şi celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Şi m-am văzut rătăcind
Între obtuz şi isoscel.
Am avut totuşi curajul
Să trag o perdea între mine şi eu
O perdea mare, impădurită.
Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Şi cine ştie, poate că erau stele?

Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Mâniei
Şi am înţepat turnul
Drept în ferestre…
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Şi l-am suflat în patru vânturi.

Cerul era plin de cozi de păuni,
Pentru că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului.

Apoi mi-am luat din cui
Paloşul versului şi am plecat
Pe străzile oraşului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie şi mai multă lumină.

Marin Sorescu

Poezia a fost scrisă de Marin Sorescu (1936-1996) 
în armată şi, din câte se pare, fusese pierdută până acum. Mihai Ion Petre Aldea (n. 1938), a primit-o fiind în armată:
„… in 1959 eram militar in termen. Un coleg de armata mi-a spus ca are un prieten care vrea sa ajunga poet! Si are de la el o poezie (era scrisa la o masina de scris cam rablagita). Ce parere am despre ea (poezia). Recunosc ca am avut o parere buna! Habar nu aveam la ora aia cine este sau o sa fie Marin Sorescu.”
El însuşi autor de versuri (a se vedea aici, aici şi aici câteva exemple din adolescenţă), Mihai Aldea a păstrat pagina pe care trăia, scrisă la maşină, poezia care îi plăcuse. În timp rătăcind-o printre caiete şi cărţi… A regăsit-o de curând şi a publicat-o pe facebook, dându-mi permisiunea de republicare. 
Din câte am căutat, se pare că poezia este inedită. Debutul lui Marin Sorescu este socotit, de obicei, a fi cel din 1964, astfel încât O noapte ca o piatră despletită, scrisă cu cel puţin 5 ani mai devreme, capătă o valoare particulară. Lăsând criticilor de profesie analiza poemului, ne bucurăm de recuperare acestui fragment din opera marelui literat român şi împărtăşim această bucurie cititorilor.