Nu văd

Eu nu văd poezia să rămână

mai mult de-o clipă

și mai mult de-un gând.

Se duc trăiri, zidiri și prăbușiri

și vieți și morți

se duc

trecând

curgând

pe rând.

Și în zvâcnirea clipei de simțire

peste pereți de negru sau azur

o clipă un răsunet

poezie

e întărire

prăbușire

cânt.

Apoi se duc trăiri, zidiri și doruri

și prăbușiri

și înălțări de-o clipă

se prinde

Veșnicia

de-o aripă

și tot

se duc

trecând

curgând

pe rând.

În urmă versul,

gând al Veșniciei

rămâne

sfânt

ecoul

Poeziei.

Mihai-Andrei Aldea

Trufia Imnului Ungariei

Am fost întrebat repetat „unde e trufia Imnului Ungariei?” sau „de ce ziceți că Imnul Ungariei este trufaș?” etc.
Dacă întrebarea a fost pusă de Români care nu știu maghiara, sau de Unguri, am înțeles. Primii nu cunosc textul, iar ceilalți s-au obișnuit atât de mult cu trufia maghiară încât nu o pot detecta. Dar de mirare mi-a fost și îmi este că sunt Români care știu limba ungară și nu văd trufia acestui cântec (sau, mai bine zis, a versurilor lui).
Oricum, răspund aici tuturor.

Voi începe cu textul unei Unguroaice stabilite în Marea Britanie. Un text ce poate părea subiectiv în privința pozițiilor estetice prezentate. Dar pe care îl preluăm pentru traducerea în limba engleză făcută de autoare unui vers esențial.
În română, textul citat este:

„Ai auzit vreodată Imnul Național al Ungariei? Nu? Bine de tine! Nu ți-l recomand deloc. Decât dacă ești în căutarea inspirației pentru o tentativă de sinucidere. Dacă nu este o tentativă, și ești deplin hotărât cu suicidul tău, atunci îți recomand puternic nu doar să citești versurile, dar să și asculți muzica. Cea mai jalnică melodie funebră sună veselă prin comparație. Alte națiuni au imnuri inspiratoare, precum ”God Save the Queen” sau „La Marseillaise” ori „The Star Spangled Banner”, și versurile lor sunt despre victorie și mândrie, ca „Rusia – sacrul pământ părintesc, Rusia – iubita noastră țară” sau „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!”. Dar despre ce este imnul maghiar? Începe cu „O, Doamne, binecuvântează Ungurul” și continuă apoi cu opt lungi și dureroase strofe despre „jugul robiei” și „urne funerare” și „cadavrele armatelor noastre înfrânte” și „gemete de moarte, bocete” și, în sfârșit, încheie cu „Milă, O, Doamne, Ungurilor care au suferit pentru toate păcatele trecutului și viitorului!”. Da, și pentru cele ale viitorului.” (Angela Kiss, How to Be an Alien in England: A Guide to the English, 2018)

În engleză, fraza Angelei Kiss care ne interesează cel mai mult este:
„‘Pity, O Lord, the Hungarians they who have suffered for all sins of the past and of the future!’ Yes, of the future too.”
O punem pentru a încredința pe cititorul care nu are chef să caute sursa că nu am schimbat, prin traducere, zisele autoarei.

Ceea ce nu spune aici autoarea – ca să nu fie redundantă, probabil – este că fraza în cauză revine de două ori în Imnul Ungariei (numit Himnusz): în prima strofă și în a opta (ultima).

În prima strofă sunt versurile „Megbűnhődte már e nép / A múltat s jövendőt!”, pe care Google Translate le traduce în română, foarte inspirat, „Acest popor a păcătuit deja / Trecutul și viitorul!”. Dar care sunt traduse în limba engleză, repetat, pe multe site-uri, inclusiv oficiale, așa cum le traduce Angela Kiss mai sus: „This nation has suffered for all sins / Of the past and of the future!”. Adică „Această națiune a suferit pentru toate păcatele / Trecutului și viitorului!”.

În ultima strofă se revine în forma „Megbűnhődte már e nép / A múltat s jövendőt!”, pe care Google Translate, foarte inspirat, o traduce în română exact la fel: „Acest popor a păcătuit deja / Trecutul și viitorul!”. Însă în limba engleză, din nou, traducerea este „They who have suffered for all sins / Of the past and of the future!”. Adică „Ei care au suferit pentru toate păcatele / Ale trecutului și viitorului”. „Ei” fiind „Ungurii” despre care se pomenește la începutul strofei a opta.

Ei bine, teoretic, Ungurii ar fi (fost) Creștini. O fărâmă dintre ei – și o fărâmă prigonită mereu – sunt Ortodocși. Aceștia însă nu au vreun cuvânt de spus în Ungaria. Cel puțin de pe la 1300 până la 1600, Ungaria de astăzi a fost majoritar catolică; la fel era Croația, cu bucata din Dalmația inclusă atunci în ea. Moravia și Marmația (Slovacia) erau împărțite între Românii Ortodocși, pe de-o parte, și Slavii, Germanii și Ungurii catolicizați, pe de alta. În Transilvania dominau numeric Românii Ortodocși, dar puterea politică și militară era deținută de Catolicii străini (Unguri și Sași). Din 1600 Protestantismul se răspândește puternic, începând să prigonească pe Români cu aceeași răutate cu care o făcuse până atunci și Catolicismul. Alte măști, aceeași piesă… Oricum, cel puțin nominal, încă de pe la 1100 și până la 1948 Ungaria intră în rândul țărilor declarate sociologic de creștine (inclusiv în timpul acțiunilor de genocid împotriva Românilor din toate aceste epoci).
Chiar și acum Ungaria își revendică – mai ales prin conducerea ultimilor ani – „rădăcinile creștine”.
Dar!
În toate religiile protestante existente în Ungaria, cu atât mai mult în Catolicism și Ortodoxie, se recunoaște faptul că omul NU POATE PLĂTI PENTRU PĂCATELE SALE.
În toate religiile protestante existente în Ungaria, cu atât mai mult în Catolicism și Ortodoxie, se recunoaște faptul că IISUS CHRISTOS ESTE CEL CARE A PLĂTIT/PLĂTEȘTE PENTRU PĂCATELE OAMENILOR.

Ca urmare, textul amintit este o erezie cruntă, o lepădare absolută de Iisus Christos și de Dumnezeu Tatăl (deși acesta este invocat repetat în imn!).
Și, totodată, este dovada unei trufii demonice, ca și a garanției repetării celor mai sub-umane acte ale Maghiarimii!
Căci în clipa în care îți îndoctrinezi poporul din pruncie să creadă că deja sunt plătite păcatele trecute și viitoare, garantezi libertatea păcătuirii!
Și atunci când îți îndoctrinezi poporul din pruncie să creadă că suferințele sale trecute sunt atât de uriașe încât plătesc toate păcatele viitorului, garantezi ura fanatică împotriva celor învinuiți de acele suferințe!

Din punct de vedere creștin, ar fi de așteptat ca toate cultele din Ungaria să protesteze împotriva unui asemenea text. Dar, deși am căutat, nu am găsit nici măcar un singur protest.
Mai mult, bisericile ungurești catolice și protestante îl difuzează frecvent; au coruri care îl cântă, chiar la sau după slujbe; îl includ în revistele lor etc.
Cumva, „Creștinismul Maghiar” a devenit, de multă vreme, antichristic, promovând fără șovăire texte care contrazic 100% Învățătura lui Christos.

Desigur, Imnul Ungariei este doar unul din multele instrumente de propagare a urii și aroganței (trufiei) în Națiunea Maghiară.
Trebuie înțeles că acest imn a fost adoptat pentru că reflectă gândirea și dorințele clasei conducătoare, dar și a unei mari părți din popor.
Gândire impregnată de trufie, dorințe pline de ură.

Pentru Românul obișnuit este foarte greu de înțeles și această trufie, și această ură.
Căci și acum, după optzeci de ani de Comunism (și NeoComunism), încă mai plutesc în aerul românesc (în ethosul românesc, dacă vreți) acele rânduieli bătrâne ale bunătății, iertării, înțelegerii.
Doar cine citește documente privind genocidurile ungurești (precum Teroarea hortistă…) va înțelege că în spatele politeții ungurești se ascunde, prea adesea, altceva. Sau… altcineva (acela care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, părintele minciunii și răutății).

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Și eu la fel, deși sunt infinit de departe de înțelepciunea, bunătatea și iubirea Lui.
Mi-aș dori din suflet ca Ungurii să Îl (re)găsească pe Dumnezeu, și să (re)vină la Biserica Sa.
(Am sugerat regăsirea și revenirea, pentru că primii Unguri ce au părăsit păgânismul cu care veniseră din Asia au fost cei care s-au botezat ortodox. Până și Coroana Ungariei este în primul rând o coroană ortodoxă, de la Constantinopol – peste care s-au adăugat ulterior elemente catolice.)
Și este limpede că o Maghiarime Ortodoxă ar avea alt imn, unul mult mai smerit și mai înălțător.
(Căci cine se smerește va fi înălțat și cine se trufește va fi smerit!)

Dar, până atunci, acesta este adevărul despre trufia Imnului Ungariei.
Și, poate, dacă voi avea răgaz și luminare, voi scrie și despre fățărnicia Imnului Ungariei
Poate cineva aude și se trezește!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Un cântec pentru Carpatii nostri

Un cântec pentru Carpații noștri

Cântă: Cosmin Nechita Muzică și text: Mihai-Andrei Aldea Videoclip: Marius Crăciun

Versuri

Carpații

S1. Carpații cețuri norilor înalță
Ard cerurile serii înserare
Plutind prin frumusețe și speranță
O acvilă plutește-n depărtare.

R: Iubesc acești Carpați,
Îmi sunt părinți și frați,
Iubesc șoptirile și glasurile lor
Iubesc poienile și dorul călător:
Străbunii cu păduri sunt îmbrăcați.

S2. Curg neguri peste codrii dimineții
Prin zori de raze brazii ne zâmbesc
Mai jos, spre fag, mai scormone mistreții
În vad scântei de aur strălucesc.

R: Iubesc acești Carpați,
Îmi sunt părinți și frați,
Iubesc șoptirile și glasurile lor
Iubesc poienile și dorul călător:
Străbunii cu păduri sunt îmbrăcați.

S3. Urcăm abrupturi, coborâm în râpă,
Gustăm dulceața recilor izvoare
Privim cum lângă peștera adâncă
Un urs încercă bradul să doboare

R: Iubesc acești Carpați,
Îmi sunt părinți și frați,
Iubesc șoptirile și glasurile lor
Iubesc poienile și dorul călător:
Străbunii cu păduri sunt îmbrăcați.

S4. Peste bușteni saltă zimbri ca-n visuri
Și ciute pasc tăcut în depărtare
Ne strecurăm pe poteci și suișuri
Privim în urmă a codrilor mare.

R: Iubesc acești Carpați,
Îmi sunt părinți și frați,
Iubesc șoptirile și glasurile lor
Iubesc poienile și dorul călător:
Străbunii cu păduri sunt îmbrăcați.

S5. Sunt munții noștri, noi suntem ai lor
Din depărtări de neguri și-începuturi
Ne-am îmbrăcat în dorul călător
Și în poieni de stâncă, flori și fluturi.

R: Iubesc acești Carpați,
Îmi sunt părinți și frați,
Iubesc șoptirile și glasurile lor
Iubesc poienile și dorul călător:
Străbunii cu păduri sunt îmbrăcați.

(Mihai-Andrei Aldea)

Poezie. Demostene Andronescu

Părtășie

Simt cum ceva îmi rupe din durere
Și-mi risipește grijile și teama
Ca pe-o perdea de nori o adiere:
Se roagă-n taină pentru mine mama.

Un val de duioșie mă-mpresoară
Și simt pentru o clipă iar fiorul
Atât de dulce de odinioară:
Iubita mea mă caută cu dorul.

Și câteodată-mi pare mai ușoară
Povara grea ce mă-ngenunche-n baltă:
Un gând trimis de undeva din țară,
De un prieten, pune umărul și saltă.

Demostene Andronescu


din Peisaj lăuntric, de Demostene Andronescu, Editura Fundației Sfinții Închisorilor, Pitești, 2014, ediția a III-a; Prefață : Un paradox binecuvântat de Claudiu Târziu, Postfață : Demostene Andronescu sau Vocația Mărturisirii de Răzvan Codrescu

Poezie. Între gând si cuvânt

Între gând și cuvânt

Câte șoapte încap într-un gând?
Curg valuri de blânde trecuturi
Trec vise pierdute spre noi începuturi
Și ochii privesc, rând pe rând.

Câte șoapte încap într-un gând?
Pierzând veșnicia la păcănele
Sau pe gazonul cu dâre rebele
Furtunile curg spumegând.

Și întrebarea se pierde cu noi:
În noapte sunt spasme
În suflet sunt spaime
În inimă grămezi de gunoi.

Câte șoapte încap într-un gând?
Pășesc peste mine tot mai departe:
Durerile-s aripi născute să poarte,
Căderile trec fulgurând.

O cruce se-nalță povara să-mi ducă
Zâmbesc bucuros că ești chinuit
Nu-s singur în zbateri, nu s-a sfârșit,
Deznădejdea se duce năucă.

Atâtea șoapte încap într-un gând
Cât nu poate hârtia să știe,
Nici creiere noi strălucind a prostie
Nici sclavii ce cad rând pe rând.

Din gând cad căderi, se-nalță și zboruri,
Alege ce vrei, oricum chinuit,
În zbor frigul, durerea, te fac împlinit
Și-n zboruri ai pace și rosturi.
Zenit.

Mihai-Andrei Aldea