Proaspăt ieșită din tipar, la editura Areopag (www.areopag.ro):
Despre cinstirea și canonizarea sfinților după rânduielile Bisericii.
Să ne fie spre mântuire!
După ce foarte deștepții și culturalii nobili ungaro-germano-secui au trecut Transilvania sub autoritatea Austriei s-au trezit (prea târziu) și au strigat:
Am schimbat un jug de lemn cu unul din fier!
Acum, în ce măsură ceea ce unii numesc Uniunea Birocratică Europeană sau Uniunea Sovietică Europeană, zisă și European Union, Union européenne ș.a.m.d., în sfârșit, cum i-o zice, deci în ce măsură E.U. sau U.E. poate fi comparată cu Imperiul Otoman?
Am putea pleca de la faptul că Imperiul Otoman asigura facilități economice „șmecherilor” din Transilvania, Moldova sau Munteniei; în schimb lua ditamai tributul.
Din care tribut dădea, „cu mărinimie”, fărâme, pentru cine și ce voia (totdeauna în interesul său, mai totdeauna împotriva intereselor Principatelor Române).
Asta cam seamănă cu ce face U.E.
Sau orice alt imperiu.
Am putea aminti că „alianța” cu Țările Române a fost obținută de Imperiul Otoman mai ales prin forță și corupție; profitând și de amenințările puternice împotriva acestora din partea altor puteri.
Seamănă cu intrarea României în U.E.?
Mai ales că nu a existat niciun referendum național pe temă?
Dar trecând peste alte asemănări și întrebări, să ajungem la un punct esențial, pentru că ține de sufletul României și Românilor: viața spirituală.
Tratatele dintre Muntenia și Moldova, pe de-o parte, și Imperiul Otoman, pe de altă parte, cuprindeau următoarele puncte:
5. Națiunea Română va continua să se bucure de libera urmare a propriilor legi; și Domnitorii au drept de viață și de moarte asupra propriilor supuși, ca și pe acela de a face război sau pace, fără a avea să dea seamă Înaltei Porți pentru acestea.
6. Toți Creștinii care, după ce au îmbrățișat odată Credința Islamică, venind în Valahia/Moldova se întorc la Credința Creștină, nu pot fi revendicați de nicio autoritate otomană.
7. Supușii Munteniei (Moldovei) care călătoresc în orice parte a Imperiului Otoman nu pot fi supuși la niciuna din taxele sau impozitele plătite de Raiale [supușii creștini ai Imperiului Otoman].
8. Dacă oricare Turc ar avea vreo plângere sau neînțelegere legală cu orice supus al Țării (Moldova sau Muntenia), cauza sa va fi ascultată și judecată de judecătorii sau Sfatul (Divanul) Țării, după legile locale.
9. Toți negustorii turci care vin să vândă ori să cumpere ceva în Principate, trebuie, la sosire, să raporteze autorităților locale timpul de ședere trebuincios și trebuie să plece când acest timp se încheie.
10. Niciun Turc nu are voie să ia din Țară vreunul sau mai mulți servitori dintre supușii Țării (Moldovei / Munteniei), indiferent de sex; și nicio moschee turcească nu va exista vreodată pe vreo bucată din Țară.
Desigur, Turcii, ca orice Musulmani, au încălcat acest tratat de mii de ori. Însă au făcut-o doar atunci când corupția, lașitatea și/sau decăderea din Principate au lăsat loc de încălcare. Și, dincolo de încălcări, tratatele au rămas.
Acum, vă îndemn să faceți o paralelă între statutul României în U.E. și al Principatelor Române în Imperiul Otoman.
Și dacă vi se pare că sunt probleme cu tratatul dintre România și U.E., alăturați-vă celor care vor o nouă uniune europeană, o Uniune a Națiunilor Europene, în care fiecare stat să fie cu adevărat respectat (nu ca acum, când unii sunt mai egali decât alții).
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. E drept, în vremea Principatelor, majoritatea Românilor și o bună parte din Românce purtau arme și erau gata să le folosească la nevoie. Așa cum, de altfel, au făcut-o de multe ori.
După al Doilea Război Mondial, la cererea puterii sovietice, autorităţile române au făcut presiuni intense la adresa patriarhului Nicodim de relansare a relaţiilor bisericeşti româno-ruse după întreruperea survenită de măsurile antireligioase luate de puterea bolşevică după 1918. Noul context geopolitic european şi oriental îl convinsese pe Stalin să-i dea o atribuţie specială Bisericii Ortodoxe Ruseşti, care se evidenţiase în mobilizarea maselor în marele război de apărare a patriei. Stalin înţelegea că pentru aplicarea planului său panslavist avea nevoie de influenţa bisericească în lumea ortodoxă.
Biserica Rusă trebuia să se regăsească pe scena Ortodoxiei, pentru care a iniţiat un amplu proiect diplomatic eclesiastic la nivelul patriarhiilor apostolice orientale, dar şi la autocefaliile naţionale. Iar cea mai importantă autocefalie ortodoxă era Biserica Ortodoxă Română. Existau totuşi o serie de impedimente în relaţia cu partenerul român, determinate de situaţia canonică a românilor din Basarabia interbelică, restituirea bunurilor bisericeşti luate de autorităţile române din acest spaţiu, dar şi din cel fost transnistrean (dintre Nistru şi Bug) şi mai ales repatrierea slujitorilor basarabeni şi bucovineni.
Toate aceste doleanţe le exprima patriarhul moscovit Alexei într-o scrisoare trimisă patriarhului Nicodim în mai 1945, adusă chiar de şeful unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, în persoana episcopului Ieronim al Chişinăului. Astfel, autorităţile sovietice, care erau fără nici o îndoială în spatele diplomaţiei promovată de prelaţii ruşi, avansau o politică maximală, cerând cât mai mult, în ideea că sunt cele care domină situaţia în timpul negocierile, la care era delegat să participe chiar episcopul înscăunat la Chişinău de sovieticii care reveniseră în Basarabia. Evident că prezenţa lui Ieronim putea fi şi un mijloc de intimidare la adresa reprezentanţilor ortodocşi români, mai ales că se ceruse Patriarhiei Române întoarcerea la calendarul vechi şi recunoaşterea Mitropoliei Rutene de Cernăuţi.Fără nici o urmă de intimidare, patriarhul Nicodim îi răspundea omologului rus în cei mai diplomatici termeni bizantini, refuzându-i punct cu punct cererile venite de la Moscova… continuarea articolului scris de Adrian Nicolae Petcu pe site-ul Ziarului Lumina (click aici).
În această seară niște gunoaie subumane – cel puțin patru la număr – au atacat cu arme automate civilii aflați la un concert (în Moscova). Se vorbește și de explozii. Se numără zeci de civili uciși (deocamdată peste 40) și despre mai mult de o sută de civili uciși.
Lașitatea atacurilor asupra civililor dezonorează deplin pe autorii direcți și indirecți. Niciun luptător adevărat nu îi atacă pe cei care nu se pot apăra – doar gunoaiele subumane, doar cei îndrăciți prin voia lor pot să facă așa ceva.
Da, Războiul din Ucraina putea să nu existe: era de ajuns ca la Kremlin să fie cineva cu o mai mare stăpânire de sine (care să nu se lase corupt de puterea și averile căpătate, temporar, prin această manevră). Sau, da, era de ajuns ca la Washington să fie Donald Trump, în locul marionetei scârboase zisă Joke Biden.
Însă, chiar dacă cineva ia în seamă doar unii vinovați (cei de la conducerea Rusiei, în speță), atacul asupra civililor este inuman și de neiertat. Și, pe deasupra, de o maximă imbecilitate.
Ca să crezi că Rușii se sperie de un asemenea atentat trebuie să ai un I.Q. extrem de redus, o incultură deosebit de mare și o aroganță și mai mare (astfel încât nici nu ceri sfaturi competente, nici nu asculți de ele dacă există).
Rușii au de-a face cu moartea nu doar de doi ani de zile: istoria Rusiei este un carnagiu reciproc, în care fertilitatea Rusoaicelor a fost cheia supraviețuirii. (Așa cum iresponsabilitatea Româncelor, care își ucid în masă copiii, este cheia pieirii Românofonilor.)
În fața unui asemenea atac Rușii răspund cu furie și ură. Iar dacă nu o fac pe loc, o vor face mai târziu.
Pentru pilotul rus ucis de Turci aceștia au plătit cu sute de soldați de-ai lor loviți „accidental” de trupele (pro-)ruse. A fost un joc tăcut la nivel mediatic, și care a adus – paradoxal pentru Românii învățați să fie slugi și sclavi – la prietenia actuală dintre cele două țări: cei tari îi respectă doar pe cei tari, cei luptători pe luptători îi respectă, pe sclavi nimeni.
Totuși merită subliniat că asemenea acte au loc între militari, între luptători.
Da, va spune cineva, dar și Rușii au atacat civilii, chiar în timp de pace.
Este adevărat. Este una dintre marile critici aduse Rusiei – și este o vină pe care mulți Ruși o recunosc și o regretă.
Pentru că asemenea acte țin de cea mai lașă bestialitate.
Și revin la problema reală: reacția conducerii Rusiei, reacția lui Putin.
Se pare că unii au uitat cum a reacționat acesta după atentatele cecene: a condus un atac teribil asupra Ceceniei, care a fost readusă de partea Rusiei până astăzi.
Dar față de acest atentat?
Pot doar să mă rog – și pentru cei care ar face acest gest, și pentru victimele care ar urma – să nu ne trezim în fața unui „răspuns nuclear”. Căci un asemenea gest ar aduce o (și mai) mare osândă pe sufletele autorilor. Atât pentru că ar însemna uciderea altor civili (și foarte mulți!), cât și începutul unui război nuclear.
Omul lui Dumnezeu își păstrează cumpăna și cumpătul și în vijelie sau crivăț.
În fața Războiului din Ucraina mulți au devenit pătimași orbi, susținând fanatic o parte sau alta – deși sunt părți la fel de rele și vinovate.
Am încercat și încerc neîncetat să îmi păstrez gândirea dreaptă, văzând adevărul, nu ideile propagandei de o nuanță sau alta.
Ca urmare, deși sunt împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, trebuie să condamn acest act cumplit, inuman, drăcesc. Trebuie să mă rog pentru mila lui Dumnezeu față de civilii uciși. Și trebuie să mă rog să înceteze aceste acte monstruoase.
Mă tem că mulți vor păcătui, bucurându-se nebunește de moartea unor civili. Civili care mâine s-ar putea să fie ei, copiii lor sau părinții lor, dacă această oroare a războiului nu încetează.
Cei care se bucură ori se vor bucura ar fi, fariseic, extrem de supărați dacă s-ar aplica „părții lor” aceeași „metodă” folosită astăzi la Moscova.
Să ne pară rău de toată rătăcirea, de toată răutatea, ura și minciuna. Să căutăm Adevărul, Iubirea, Dreptatea lui Dumnezeu. Doar așa vom putea rămâne oameni atunci când mulțimi întregi devin neoameni.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 