De câţiva ani Biserica Românească înfăptuieşte o lucrare mare, foarte mare: Întâlnirea Tineretului Ortodox.

Veniţi din întreaga lume, mii şi mii de tineri ortodocşi (la Sibiu, anul acesta, peste 3.000, la Iaşi, anul trecut, peste 6.000 etc.), alături de preoţi şi episcopi ortodocşi din toată lumea, se întâlnesc, iau parte la seminarii şi laboratoare, se roagă împreună, muncesc împreună, se bucură împreună.

O lucrare minunată de unitate frăţească, de bucurie sfântă, de preluare a făcliei şi ducere mai departe a luminii.
O lucrare în care Biserica Ortodoxă Română – da, BOR – dă măsura unei deschideri şi dăruiri vrednică de toată lauda.

Cei care au luat şi iau parte la ITO învaţă că suntem, în Biserică, o familie, dincolo de deosebirile dintre noi.

Dar învaţă şi că mass-media, presa, îi urăşte pe Ortodocşi. Nu, nu învaţă asta la ITO! Învaţă asta din mass-media, din presa care DISPREŢUIEŞTE TOTAL lucrarea lor, dragostea lor, bucuria lor, EXISTENŢA LOR. Învaţă asta din felul în care sunt ignoraţi, din felul în care mass-media prezintă, în mijlocul desfăşurării ITO, orice altceva în afară de ITO, pe oricine altcineva în afară de cei veniţi la Întâlnirea Tineretului Ortodox. Eventual orice mizerie anti-ortodoxă care poate fi găsită sau născocită.
Fie că sunt americani sau nigerieni, români sau greci, francezi sau etiopieni, tinerii ortodocşi de la ITO şi clericii care îi însoţesc sunt invizibili pentru mass-media. Şi câte lucruri ar avea de spus! Câte experienţe diferite, unele tragice, altele dramatice, altele vesele!
În fiecare an, datorită BOR, România este un centru mondial, un lider mondial; în bine, nu în rău, în frumos, nu în urât, în încurajare şi creştere, nu în corupţie şi deznădejde. Iar mass-media întoarce capul în altă parte: despre Ortodoxie, BOR şi Ortodocşi se poate vorbi doar de rău. Dacă nu se poate, mai bine tăcere…
Şi cei care iau parte la ITO văd acest lucru, văd această duşmănoasă ignorare, însoţită de răutăcioasele prezentări a tot ceea ce poate să fie pretext de atac anti-ortodox.
Şi învaţă să meargă mai departe.
Împreună cu fraţii întru Credinţă, fără să se sperie întru nimic de cei potrivnici ba, dimpotrivă, rugându-se pentru ei, cu milă şi înţelegere. Poate, poate îşi vor deschide inima, ca Dumnezeu să îi lumineze. Şi chiar dacă nu şi-o deschid, cel puţin noi ne facem datoria de a ne ruga pentru ei, a încerca să-i ajutăm, a fi aici şi a da mărturia cuvenită.
ITO merge înainte, BOR îşi face, mai departe, datoria.