Categorie: Drept

Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Rasismul anti-românesc. Cazul purtării UEFA la retragerea echipei Kosovo din meci (II)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Am răspuns „la cald” (click pentru accesare) purtării extrem de părtinitoare a arbitrului Morten Korgh în fața purtării rușinoase a jucătorilor din Kosovo (la meciul de ieri, 15 Noiembrie 2024, de la București).
După peste 90 (nouăzeci) de minute de joc, după ce Rrahmani îl atacă repetat pe Alibec (iar arbitrul are nerușinarea de a-i da un cartonaș… lui Alibec!), jucătorii kosovari abandonează meciul, fără niciun motiv real.

Dacă Românii ar fi ieșit de pe teren la Priștina, fie și în ultimele minute, ce s-ar fi întâmplat?
Ar fi fost pe loc declarată victoria Kosovarilor cu 3:0.
Dacă Kosovarii au ieșit de pe teren la București, fie și în ultimele minute, ce s-a întâmplat?
Arbitrul s-a dus să îi roage să se întoarcă!
După cinci minute de implorări, Kosovarii se întorc pe teren. Apoi, din nou, abandonează meciul. În ultimul minut de prelungiri.
Dacă Românii făceau așa ceva, ce s-ar fi întâmplat?
Ar fi fost declarată victoria celorlalți cu 3:0, ar fi fost amendată Naționala pentru nesportivitate și sfidarea UEFA, ar fi plouat cu sancțiuni peste jucători și antrenor.
Dacă Kosovarii au făcut asta, ce s-a întâmplat?
Arbitrii au stat să îi roage aproape o oră să se întoarcă pe teren. Și, culmea rasismului nerușinat, nici măcar atunci nu au declarat meciul abandonat. Nu, l-au declarat… „suspendat”. Ca să poată găsi pretexte să îl reia mai târziu. Ceea ce este total împotriva Regulamentului UEFA. Dar, de, Românii sunt rasă inferioară, iar Kosovarii, Danezii și conducătorii UEFA rasă superioară. Așa că Românii trebuie călcați în picioare.

Dar, ce să vezi?
Așa cum era de așteptat, după ce nu au știut de ce s-au retras timp de o oră, Kosovarii „și-au adus aminte” că „unele persoane particulare, nu galeriile” ar fi scandat „Serbia”!!!
Cutremurător, nu?
Kosovarii sunt indignați că a putut cineva să strige numele unei țări inferioare, al cărui nume este o rușine!
Pe aceeași linie o să fie isterie din partea adversarilor noștri, iar UEFA o să-i susțină, dacă cineva din galerie scandează „România”. Că, de, tot țară inferioară, al cărei nume este o rușine, este și România, ca și Serbia, în fața rasiștilor!

Au mai găsit Kosovarii drept pretext pentru retragere faptul că atunci când erau în vestiar a aruncat cineva pe teren un scaun.
Acum, nu se știe dacă cel care l-a aruncat era suporter Kosovo, suporter România sau doar un doritor de fotbal care s-a enervat pentru bătaia de joc de care avea parte pe banii lui. Nu se știe dacă a fost un provocator sau un nebun.
Dar ce se știe este că gestul a fost făcut după retragerea Kosovarilor. Adică nu i-a afectat în niciun fel și nu are nicio legătură cu retragerea lor!
Câtă lașitate, câtă nerușinare, câtă necinste poți avea ca să folosești asemenea pretexte?
Asta este politica!
Așa reacționează TOȚI în relațiile internaționale: fără cinste, fără rușine, dar cu lăudăroșenie maximă și mincinoasă!
Acesta este jocul politic, inclusiv în UEFA!

Și, ca să vadă adevărul și cei care până acum îl neagă, iată nerușinarea UEFA, iată necinstea UEFA, iată lăudăroșenia maximă și mincinoasă UEFA!

La Priștina Românii au fost amenințați fizic, direct, de suporterii kosovari. Dar UEFA s-a mulțumit cu niște amenzi simbolice, pe care miliardarii islamiști din spatele Kosovo le plătesc râzând. De pildă, pentru intrarea suporterilor pe teren UEFA a găsit că 10,000 (zece mii) de euro este o amendă teribilă și de ajuns. De pildă, pentru aruncarea de torțe pe teren (care pot produce mutilări grave și chiar moarte) UEFA a găsit că 6,000 (șase mii) de euro este o amendă teribilă și de ajuns. Etc.
Mai mult, UEFA nu a acordat nicio sancțiune pentru scandările anti-românești ale suporterilor kosovari!

Toate aceste acțiuni și inacțiuni UEFA pentru meciul Kosovo – România din Priștina sunt în total contrast cu poziția obișnuită a UEFA.
Care, pe de altă parte, se laudă neîncetat cu apărarea sportivității, cu ferirea de ofense și implicare politică. O minciună nerușinată, după cum se poate vedea: UEFA interzice ofensarea „raselor superioare”, dar încurajează ofensarea „raselor inferioare”, așa cum îi vede și tratează pe Români.

Pe această linie este de așteptat, cu conducătorii „excrementali” pe care îi avem, ca UEFA să sancționeze România pentru retragerea Kosovo de la București.
Pentru că la rasiști pretextele „rasei superioare” trebuie crezute, iar adevărurile „rasei inferioare” sunt de ignorat.

Cu ajutorul lui Dumnezeu,
Voi reveni asupra problemei scandării și afișajelor Kosovo e Serbia sau Kosovo je Srbija ale suporterilor români și ale Românilor în general.
Adică asupra problemei raporturilor dintre Români, Sârbi și Albanezi.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. La Priștina, în fața ostilității rasiste a Kosovarilor, Echipa Națională a României nu a abandonat meciul. Asta ar trebui să tranșeze orice dispută… dacă nu ar exista rasismul UEFA împotriva Românilor.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (IV)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

partea dinainte aici

Deși am arătat o însemnată parte din ceea ce înseamnă bolșevizarea SUA, merită să ne oprim la ceea ce suferă oamenii obișnuiți în urma acestui proces!

De pildă, Scott Smith din Județul Loudoun, Statul Virginia!
Cum și-ar fi putut închipui, cum s-ar fi putut aștepta, el și familia lui, la efectul politicii transgender asupra fiicei sale și familiei sale?
Pentru că politica transgender impusă de către Conducerea Școlară a Județului Loudoun a obligat școlile să accepte drept „fete” orice băiat care se declară fată!
Ca urmare,
fata de 15 ani a lui Scott Smith a fost răpită și violată în toaleta liceului Broad Run (High School, Loudoun, Virginia) de un băiat îmbrăcat în haine de fată.
Conducerea Școlară a Județului Loudoun a acoperit violul, ca și alt viol săvârșit de același individ! El fusese mutat aici de la Stone Bridge High School, din același județ… unde violase alte două fate.
Deoarece a încercat să scoată la lumină cazul și să facă dreptate fetei sale, Scott Smith a fost arestat, bătut de polițiști și trimis în pușcărie. Fiind „grațiat” de Guvernatorul Virginiei, care în grațiere îi ia apărarea, dar nu a putut face, se vede, nimic mai mult în cazul de față. Desigur, Scott Smith nu a fost decorat, cum merita, pentru că s-a luptat cu sistemul și a scos la lumină această mizerie. Și, desigur, nu i s-a făcut dreptate nici până astăzi!
Nici lui, nici fetei lui, nici familiei lui.
Iar presa de Stânga îl prezintă ca pe un fel de nebun și/sau infractor, iar violul este denumit „doar” „asalt sexual”, ba chiar doar „asalt”; fără să existe nimic din virulența mediatică din timpul campaniei #me2 (când cea mai mică și improbabilă acuzație a unei femei stârnea furtuni furioase fără margini!).
Individul – declarat ba „de gen fluid”, ba „trangender” – a fost „pedepsit” cu „reținere la domiciliu” (nu arest, ci o „pedeapsă” care nu rămâne la dosar, nu impune supraveghere ulterioară și îi deschide poarta către alte acțiuni similare).

Politica transgender amintită a fost impusă de Democrați (Partidul Democrat din SUA) pretutindeni unde s-a putut.
Am amintit în alt loc despre faptul că femeile din pușcăriile SUA au parte de tot mai multe violuri din partea „transgenderilor” care sunt închiși cu ele.
Iar în clipa de față sunt doar unsprezece state în SUA care impun ca folosirea vestiarelor și băilor să se facă în funcție de sexul biologic – ceea ce oricum îi înfurie pe Stângiști!
Iar acestea toate sunt doar mici bucăți din „binele” pe care Stânga îl aduce pretutindeni în SUA.

Am amintit de denumirea de „terorist casnic” („domestic terrorist”). Ea este o născocire a FBI-ului prin care sunt terorizați de acesta și alte autorități părinții care încearcă să își apere copiii de ideologia transgender, de propaganda LGBT, de Satanism sau alte asemenea curente sprijinite de Partidul Democrat (= Nazist).
Merită observat că în obsesia anti-albă și anti-creștină a Partidului Democrat acesta a ajuns să se alieze pe față cu cele mai rasiste și antisemite organizații din lume, inclusiv cu organizațiile teroriste din Palestina sau alte părți ale lumii. Faptul că aceste organizații își țin sub teroare inclusiv adepții pare să fie mai curând un punct de atracție pentru Democrați, decât de rezervă.

Un psihopat de judecător de Stânga din Statul Delaware a blocat veniturile lui Elon Musk în calitate de CEO al Tesla; motivul: este nedrept ca un om să câștige atât de mult. Dincolo de cei care se bucură să-l vadă pe Elon Musk în dificultate, dincolo de cei care cred că există și argumente logice (dincolo de pretextele comuniste), un fapt rămâne: are loc o creștere fascist-nazistă a controlului de stat asupra firmelor americane, mai ales asupra celor care nu intră în sistemul de Stânga.
Pentru că același sistem judiciar nu îi pune la punct nici pe Bideni (cu toate mitele dovedit a fi primite din China sau Ucraina), nici pe alți mafioți de Stânga. Pentru că, de, sunt în gruparea potrivită.

În același timp, orașul „albastru” (adică Democrat) Denver, capitala Statului Colorado, este copleșit și în pragul colapsului din pricina politicii de imigrație Biden-Kamala. Cu cca. 710 mii de locuitori, Denver, declarat „oraș sanctuar” pentru imigranții ilegali, devine tot mai mult un oraș răvășit, bântuit de acte de violență, droguri, sărăcie, murdărie, boli…
Denver are de ținut în spate în clipa de față peste 40,000 de imigranți ilegali (echivalentul a aproape 6% din populația locală). Cheltuielile impuse prin politica Guvernului Federal trec de 100 de milioane de dolari pe an numai pentru Denver! Iar acești bani sunt luați de la cetățenii americani care muncesc… și care au votat cu Biden, s-au abținut, ori au votat altfel.

Despre împușcăturile din „orașul sanctuar Chicago” se poate povesti la nesfârșit.
Și Chicago este „oraș albastru”, adică este stăpânit de Stânga, de Partidul Democrat, prin urmare.
De ani de zile Democrații au declarat Chicago „zonă liberă de arme de foc”; încălcând Constituția SUA, au dezarmat radical cetățenii.
Ca urmare, infractorii fac legea! Inclusiv folosind masiv arme de foc.
În fiecare săptămână, mai ales sâmbăta și duminica, orașul răsună de împușcături. Scenele par desprinse din filme de groază: zeci de oameni sunt răniți, mulți mor, iar Primăria nu doar că nu ia măsuri, dar îi pedepsește pe cetățenii care se apără.
Doar în prima săptămână din Iunie 2022, de pildă, sub paza autorităților Democrate, au fost răniți 42 de oameni și uciși 9.
Situația se menține de ani de zile, pentru că Democrații ajung, sistematic, la conducerea orașului.
Iar cum infractorii știu că cetățenii nu au arme și nu se pot apăra, trag fără teamă. Și, sistematic, fug înainte să vină Poliția.
Amintim că tot în vara lui 2022 au avut loc în SUA două tentative de împușcături în masă: una în Uvdale, Texas, „zonă liberă de arme de foc”; una în Charleston, Virginia de Vest, zonă în care cetățenii pot purta arme de foc.
La Uvdale nebunul trăgător a ucis 2 învățători și 19 copii și a rănit 17 alte persoane.
La Charleston nebunul trăgător a început să împuște oameni și copii, dar o femeie și-a scos pistolul și l-a omorât pe criminal, salvându-i pe copii și adulți deopotrivă.
Concluzia Stângiștilor este: dezarmați cetățenii!
Și îi dezarmează!

Fragment dintr-un articol dedicat atacului din Charleston

Toate acestea sunt doar o mică parte din suferințele Americanilor de pe urma Stângii.
Absolut tipic pentru adâncimea prostiei omenești, mulți Americani sprijină Partidul Democrat; și cred în aruncarea vinei pentru crimele, corupția și eșecurile democrate pe Republicani, Conservatori, Creștini, Albi…
Și de aici vine răul: căci acești naivi (voiți sau nu) sprijină răul.
Un rău ce înghite SUA tot mai mult, prăbușind-o în întuneric.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cine știe ceva engleză, postez aici legătura către un video scurt despre una dintre acțiunile brutale, tipice unei dictaturi naziste sau comuniste, asupra unui cetățean american nevinovat. Plecând de la el, cine este interesat poate să afle mai multe.

O lucrare fundamentală pentru Istoria Bisericii

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Între Moldovenii ce au strălucit în cultura Neamului Românesc al ultimelor două secole se numără, desigur, Mihai Eminescu, Theodor Burada, Veniamin Costachi, Ciprian Porumbescu, Ilie Cleopa, George Enescu, Iustin Pârvu și nenumărați alții.

Îl amintim aici pe marele Dimitrie G. Boroianu.
Născut pe 31 August 1864 la Fălticeni, Județul Baia, pentru a trece la Domnul pe 9 Septembrie 1951, la București.
Acest teolog de frunte, cu studii la Seminarul Veniamin Costachi din Iași, Facultatea de Teologie din București, Facultatea de Filosofie și Teologie din Leipzig, a fost și Doctor în Filosofie (Leipzig, 1897).
A activat ca profesor de Dogmatică al Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1902-1904), primind apoi, la aceeași facultate, catedra de Drept Bisericesc (1904-1936). A fost chiar și Decan al Facultății de Teologie din București (azi, ”Dumitru Stăniloae”), de două ori (1910-1912 și 1923-1927). Prima dată s-a retras din decanat deoarece primise funcția onorantă, dar foarte grea, de Subdirector al Cancelariei Mitropoliei de la București. Funcție pe care a îndeplinit-o cu onoare până în 1936.

Pentru a vorbi despre lucrările realizate, e bine să ne amintim că în acea vreme nu existau calculatoare electronice, telefoane inteligente, tablete „smart” sau altele asemenea; nu exista internet, nu existau date de baze electronice și sisteme de căutare în acestea.
Bazele de date erau mintea omenească și bibliotecile – personale sau instituționale.
De scris se scria de mână sau, cel mult, la mașina de scris (care era o mașină mecanică). Se scria pe hârtie, iar corecturile erau greu de făcut – deci trebuia să fie cât mai puține!
Pentru orice lucrare complexă era nevoie de o minte puternică, bine rânduită, de o voință limpede și nestrămutată.

În aceste condiții, Dr. Dimitrie G. Boroianu a realizat lucrări de excepție. Atât prin volumul fizic, dar mai ales prin volumul de cunoștințe adunat. Și cu atât mai mult prin noutate.
Din câte am găsit până acum, opera Istoria Bisericei Creștine. De la începutul ei și până în ḑilele noastre (București, 1893) este prima lucrare românească modernă pe acest subiect. Și, cu toate că este o operă „de deschidere” a unui domeniu, are bine peste 500 de pagini!
O găsiți mai jos în format pdf.
La început de an, primiți-o ca pe un dar de la înaintași!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

boroianu-istoria-bisericii-crestine-1893Download