Eu nu văd poezia să rămână
mai mult de-o clipă
și mai mult de-un gând.
Se duc trăiri, zidiri și prăbușiri
și vieți și morți
se duc
trecând
curgând
pe rând.
Și în zvâcnirea clipei de simțire
peste pereți de negru sau azur
o clipă un răsunet
poezie
e întărire
prăbușire
cânt.
Apoi se duc trăiri, zidiri și doruri
și prăbușiri
și înălțări de-o clipă
se prinde
Veșnicia
de-o aripă
și tot
se duc
trecând
curgând
pe rând.
În urmă versul,
gând al Veșniciei
rămâne
sfânt
ecoul
Poeziei.
Mihai-Andrei Aldea
A plecat dincolo Dan Săraru. Și, ca în cazul altor valori, sunt unii (mulți) care se suie pe cei plecați ca să pară înalți.
Desigur, nu am aceeași părere cu el în multe privințe. Dar îi recunosc și curajul asumării, și iubirea de Neam și Țară. Mai ales îmi place la Dan Săraru faptul că și-a asumat cu demnitate titlul de cea mai înaltă noblețe, țăran.
Citez din zisele lui Dan Săraru:
„Gloria aparține celor care iubesc mai mult lupta decât succesul”
„Globalismul care a fost inventat pentru călcarea brutală și vulgarizatoare sub șenilele lui a identității naționale, spirituale și a orgoliului demnității a și pătruns în acest ADN al românului.”
„Aș fi vrut ca familia mea să trăiască după principiile vechi…”
„La Slătioara, ca în mai toate satele românești, numai cerul și stelele au rămas țărănești. Universul rural a fost răscolit și bulversat de influența nefericită a implementării capitalismului de Codrul Vlăsiei, încât, nu întâmplător, acest sat trimite la literatura lui Marques. Țăranii, pe care i-am descris eu, pe care i-am iubit și pe care i-am venerat, pe care i-am povestit în romanele mele, nu mai sunt.”
„Eu sunt ultimul țăran din Slătioara…”
„Deznaționalizarea a fost un proces care continuă și astăzi cu și mai multă agresivitate, cu și mai multă forță de distrugere a unei identități naționale și spirituale absolut strălucitoare.”
„Nu se dorește ca generația tânără să aibă identitate. Va urma o perioadă dramatică – există pericolul pierderii identității naționale. Tinerii trăiesc însingurați și izolați.”
„… tatăl meu a murit eroic în Cel De-al Doilea Război Mondial, la Tiraspol, și a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central Ortodox din Chișinău.”
„Regele Mihai m-a distins, la zece ani, cu o medalie acordată, cum se scrie în decret, fiului eroului Războiului de Reîntregire. De ziua Eroilor, la Slătioara, în fața monumentului Eroilor, un elev din clasele mari citea dintr-un catastif numele celor căzuți pe front. Lângă acel copil care citea eram eu, care trebuia să spun, după fiecare nume rostit, MORT PENTRU PATRIE. Lista eroilor începea cu tatăl meu.”
Și închei acest șir de citate cu unul mai lung, dintr-un interviu de acum șaptesprezece ani:
„O nefericită situație domină de mai multă vreme universul spiritual românesc – o confuzie acută a valorilor și a ierarhiei valorilor. Am să pornesc de la un exemplu concret. A murit de curând, într-un anonimat de o tristețe covârșitoare, unul dintre cei mai mari cărturari pe care i-a dat spiritualitatea românească, academicianul Virgil Cândea. A murit la nivel de știre, în unele ziare, și de „burtieră”, la televiziuni. Unul dintre străluciții filosofi ai culturii. Un model de devotament pentru ideea de valoare. El, săracul, n-a fost niciodată în niciun top sau în emisiuni de televiziune care să concureze un grup minuscul, adânc înfipt în șaua cuceririi cu orice preț a sufragiului cultural național. Acest grupuleț de un grotesc homeric câștigă de o bună bucată de vreme toate topurile, fie că sunt literare, jurnalistice, filosofice. Cred că şi dacă s-ar organiza un top al moașelor comunale, pe primele trei locuri s-ar afla tot acești irozi de Găești, care nu sunt nici scriitori, nici filosofi, nici…
Ei sunt de găsit mai ales în spațiul literaturii de frontieră, autori de marginalii, de prefețe sau postfețe. S-au jucat „filosofic” cu stricăciunea fibrei spirituale a românilor și așa au câștigat sufragiile. Mulţi şi-au construit biografii de luptători în ilegalitatea anticomunistă din România, dar ani de zile și-au făcut studiile în străinătate, au luat cu devotament toate premiile de la UTC până la Academie, s-au bucurat de toate stipendiile comuniste. Și acum dau lecții, fac apeluri către toate ipostazele nemerniciei, erijându-se în arhanghelii purității și justiției morale. Această lăcomie a incontinentei lor prezențe perpetue și agresive ar putea fi numită foarte bine cu o sintagmă aflată chiar în doctrina lor, „impostura de anvergură”. Apoi, e de mirare că acești ocupanți ai primelor locuri în mai toate topurile imaginate de agresivitatea propagandistică a falselor ierarhii vârâte cu de-a sila pe gâtul și în mintea telespectatorilor și cititorilor jurnalelor comerciale nu s-au întrebat până acum ei singuri cum e posibil ca un filosof, un cărturar, un creator autentic să poată sta mai tot timpul, nu în schimnicia bibliotecii sau a camerei de lucru, ci pe toate ecranele tv, pentru a-și cuceri locul întâi în bătălia concurenței cu reclama cacofonică „Berea e frate cu românul”.”
Cine are urechi de auzit să audă!
M.A.A.
La articolul Trufia Imnului Ungariei am primit un răspuns (împărțit în două părți) care contrazice scrisele mele.
Replica este frumoasă, argumentată, civilizată. Acesta fiind singurul tip de replici pe care le accept pe acest site (blog).
Dar, cum se poate bănui, am altă părere decât cea din replică.
Prin urmare, m-am hotărât să înfățișez și replica, și răspunsul meu la ea, într-un articol de sine stătător. Poate va fi de folos cuiva.
Comentariul 1
Părinte drag!
Versurile „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!” este tributară învățăturii catolice despre ‘ofensa divină’ (a fericitului Augustin) conform căreia Dumnezeu NU iartă până cineva nu este pedepsit pt ofensă. (ideea de ‘ofensă divină’ a ajuns în canoanele lor de exemplu la Conciliul din Trent (1546)). Același mod de gândire a făcut posibilă apariția dogmei ‘purgatoriului’ în care oamenii își plătesc (prin suferința unor chinuri) singuri păcatele mai mici nespovedite și ispășite prin penitență, Iisus Hristos plătind pentru ‘vina ereditară’ (altă dogmă a catolicilor) pe care nici un alt om nu o poate plătii, ofensa fiind prea mare, plătibil doar cu sânge nevinovat / curat.
Într-adevăr, dacă omul gândește ortodox, fraza din imn este erezie (părere distinctă), dar asta e cu catolicii, la ei Dumnezeu este un justițiar.
Maghiarii nu gândesc la modul: ‘gata suntem liberi să facem orice suntem absolviți’. Această idee este absentă.
Cei puțini care – iubesc să urască altă nație – au alte argumente.
Iar cei ca Angela Kiss … nu cred că e chiar unica, dar rari. Aceștia chiar dacă au toate țiglele pe casă, unele sunt puse aiurea.
Majoritatea n-au treabă cu nimeni.
Autorul poeziei (textului) un maghiar din jud. Satu Mare, avea în vedere suferința poporului, iobăgimii (și țăranii maghiari erau iobagi și sufereau, se mai răsculau ca Gheorghe Doja), a poporului în general, apăsat de mai marii austrieci și maghiari (între care și români care s-au maghiarizat pt acces la ciolan) din mica pătură conducătoare, caz asemănător cu boierii din Muntenia și Moldova (și peste tot) care asupreau crunt țăranul fie iobag fie nu. (Muzica a compus-o Erkel Ferenc).
Nu se poate ștampila o națiune întreagă din cauza unor psihopați, doar nu caracterizăm românii după Țurcanu & Co, nici pe germani după SS-iști …
Cu respect, T…
Comentariul 2
… apoi imnul Germaniei „Germania, Germania peste toate, Peste toate câte sunt în lume!” în original:
Deutschland, Deutschland über alles, Über alles in der Welt
este muuuuuult mai arogant, trufaș … dar totuși nu considerăm poporul german ca un ‘rău’ … dar cu maghiarii suntem în dublu-standard … mulți din ei cu noi așișderea.
Ori acest lucru nici pe placul lui Dumnezeu nu este nici Adevărul
Răspuns:
Vă înțeleg ideile, dar mi-aș dori să puteți avea deschidere și către alte păreri.
O voi lua pas cu pas, după ceea ce ați scris în cele două comentarii:
1. Chiar după teologia catolică, versurile „Megbűnhődte már e nép. A múltat es a jövendőt!” nu au nicio justificare în doctrina „ofensei divine”. Aceasta se referă la plata păcatelor și greșelilor prin suferința ce vine în urma lor. Dimpotrivă, textul vorbește despre plata prin suferințele de acum a păcatelor din viitor, ceea ce este în contradicție cu doctrina amintită. Dacă ar fi să căutăm o justificare în Catolicism, aceasta ar fi cel mult aceea a „meritelor prisositoare”, doar că aceasta se potrivește aici doar dacă se consideră Națiunea Maghiară, in corpore, și sfântă, și alcătuită doar din sfinți. Ceea ce amplifică trufia versurilor, nu o scade.
2. Ca să facem o demonstrație prin reducere la absurd, chiar dacă am admite că versurile în cauză sunt inspirate de o anume erezie catolică, asta nu le face cu nimic mai smerite! Dimpotrivă, faptul că din toată doctrina catolică s-a ales anume un asemenea concept mărturisește exact îngâmfare!
Aici putem aminti Imnul Spaniei, Marcha Real, care nici nu are versuri oficiale, iar cele care au fost sunt total străine de trufia din textul unguresc „Această națiune a suferit destul pentru păcatele sale trecute și viitoare!”.
Din Imnul Portugaliei, A Portuguese (ori Portuguese) cele mai mândre versuri sunt primele: „Heróis/ do mar, nobre povo, / Naçao valente, imortal, / Levantai hoje de novo / Os esplendor de Portugal”, adică „Eroi / ai mării, nobilă stirpe / Națiune vitează, nemuritoare / Ridică acum din nou / Splendoarea Portugaliei”.
Sincer, nimic de reproșat, deși Portughezii sunt mult mai catolici decât Ungurii.
Imnul Italiei – patria originară a Catolicismului! –, numit „Il Canto degli Italiani”, „Fratelli d’Italia” etc., face, într-adevăr, apel la Dumnezeu. De pildă, în strofa 3, care sună așa: „Uniamoci, amiamoci; / L’unione e l’amore / Rivelano ai popoli / Le vie del Signore. / Giuriamo far libero / Il suolo natio: / Uniti, per Dio, / Chi vincer ci può?”. Adică: „Să ne unim, să ne iubim / Unirea și iubirea / Relevă popoarelor / Calea Domnului. / Jurăm să eliberăm / Pământul nației / Uniți, pentru Dumnezeu / Cine ne poate învinge?”.
La fel stau lucrurile cu Imnul Andorei (El gran Carlemany), și cu atât mai mult cu Imnul Maltei (L-Innu Malti), ultimul putând să fie cântat cu inimă curată de orice Ortodox!
Tot lipsit de orice alunecare extremistă ori eretică este și Imnul Croației (Lijepa naša dominovo).
Iată, deci, că toate țările catolice au imnuri de o frumoasă decență, de un patriotism curat și de o mare sănătate teologică a versurilor! Și acestea sunt țări majoritar, ba chiar covârșitor catolice!
Prin urmare, să nu aruncăm vina pe Catolicism pentru alegerea Ungurilor! Cu atât mai mult cu cât de multă vreme Catolicii sunt o minoritate în Ungaria, deci era ușor de îndreptat textul sau de ales alt imn!
Și vă îndemn să citiți versurile Imnului Sloveniei (Zdravjica), spre a vedea ce imn are această țară catolică de lângă Ungaria!
3. Ideea că Maghiarii nu gândesc „suntem liberi să facem orice” este foarte optimistă. Și mi-aș dori din tot sufletul meu să fie adevărată. Doar că dacă nu ar crede asta ar schimba imnul. Sau, ca să mergem la alte fapte (Matei 7.15-20), o să dau alte exemple. De pildă, atâta vreme cât se păstrează minciuna că Ungurii au găsit „gol” când au venit în Panonia și Ardeal, ar fi absurd să cred în bunele intenții ale Ungariei și Maghiarilor. La fel câtă vreme se păstrează și propagă minciuna că Ungurii au găsit doar „rămășițe ale popoarelor migratoare” atunci când au venit. Sau alte asemenea minciuni, care dovedesc rea voință și rea intenție. Căci în lipsa unor intenții de condamnare a genocidului anti-românesc început de Ștefan I, a crede în îndreptarea sau bunătatea Ungurilor ca națiune este sinucidere și absurditate atroce.
4. Ideea că cei care ar vrea răul Românilor sau altor națiuni sunt „o minoritate neînsemnată” s-a vehiculat multă vreme. Inclusiv în timpul în care Emke și alte structuri maghiarizau forțat Românii (și alte etnii). Inclusiv în interbelic, după care au urmat atrocitățile din Transilvania ocupată. Atrocități la care Ungaria a fost și este părtașă ca națiune și stat. Putem crede în schimbarea Ungariei și Ungurilor ca națiune când o să vedem o sută de monumente ridicate de Ungaria pentru victimele Tribunalelor de Sânge din 1848-1849. Căci statul maghiar a ridicat o sută de monumente pentru „nedreptatea” Trianon! Și să îi vedem pe Unguri mergând să comemoreze victimele, așa cum merg la monumentele „nedreptății” Trianon. La fel pot să amintesc despre genocidara „fugă după steag” și victimele ei. Sau despre crimele făcute în timpul Primului război mondial, inclusiv cu oameni arși pe rug. Etc.
5. Mulțumesc pentru prezentarea contextului scrierii Imnului Ungariei; îl cunosc, dar apreciez gestul. Aș sublinia, totuși, că acest context nu justifică în niciun fel aroganța și fățărnicia textului. Despre aroganță am scris; și am lămurit mai sus și treaba cu învinuirea Catolicismului pentru ceea ce este de fapt altceva. Despre fățărnicie, cu mila lui Dumnezeu, voi scrie. Ajungem însă la
6. afirmația că „Nu se poate ștampila o națiune din cauza unor psihopați”. Această afirmație poate să fie adevărată. Însă este adevărată numai dacă psihopații nu sunt tipici națiunii. Ce înseamnă să fie tipici națiunii? De pildă, să fie mereu la conducerea acelei națiuni. Și ajungem aici la cea mai mare problemă:
În Ungaria și Maghiarime oamenii buni sunt ținuți la nivele joase, ori puși în funcții cu putere politică (aproape) zero; ajung sus numai cei care sunt susținători ai iredentismului extremist maghiar. În toate marile momente istorice acest lucru s-a dovedit clar. O recunoașteți indirect în textul dvs., atunci când vorbiți despre răul făcut de „mai marii austrieci și maghiari”, ba chiar și de acei „români care s-au maghiarizat pentru acces la ciolan”. Afirmația arată existența unui proces negativ (pro-rasist, pro-extremism etnic) de filtrare pentru elita politică maghiară.
La fel stau lucrurile și cu Germanii și Germania, de multă vreme: ajung la conducere, sistematic, oameni de foarte mare răutate, chiar dacă se pretind (și poate chiar sunt) bine intenționați. Dovadă Hitler și Angela Merkel, doi răufăcători ajunși la putere pentru lungi perioade – chiar dacă, evident, stilul de lucru al răutății celor doi pare foarte diferit.
La fel stau lucrurile cu Rusia, la fel cu Franța.
Și, cel puțin deocamdată, la fel stau lucrurile și cu România și Românii, doar că noi aducem la putere pe răufăcători asemenea lui Angela Merkel: dușmani și distrugători direcți și evidenți ai propriei noastre țări și națiuni. (Poate se trezesc Românii la aceste alegeri!)
Căci se împlinește mereu cuvântul Domnului, că cei drepți sunt pretutindeni o minoritate, fiind cel mai adesea disprețuiți în casa și patria lor.
7. V-a scăpat, fără să vă dați seama, un adevăr de care fugiți. Ați spus inițial că Ungurii care ne-ar privi cu dispreț sau ură sunt puțini, iar acum ați spus „mulți dintre ei”.
O să închei cu aceste fapte:
Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.
Dar ca să se întoarcă, trebuie întâi să știe că este păcătos și care este calea de întoarcere.
Eu mi-aș dori ca toți Românii și Maghiarii să se mântuiască!
Dar trebuie ca fiecare să își cunoască păcatele sale și să se pocăiască. Iar asta este cu neputință dacă nu mărturisim adevărul.
Eu știu foarte bine că Ungurii au avut ambiția să facă lucruri frumoase în multe domenii: în muzică și arhitectură, în literatură și pictură, în știință și economie etc.
Știu că din conlucrarea româno-ungară au ieșit lucruri minunate, de la Podul cu Lanțuri și până la festivalurile mămăligii din Harghita sau Covasna. Dar și că Ungurii nu recunosc de obicei nici măcar originea română a lui Iancu de Hunedoara sau Matiaș Crai, cu atât mai puțin alte împreună lucrări (și cu atât mai mult masiva origine română a Maghiarilor de astăzi!).
Deoarece problema este că mândria și trufia nimicesc valoarea celor mai frumoase realizări. În vreme ce smerenia și demnitatea amplifică infinit valoarea celor mai mici realizări.
Cine are urechi de auzit să audă!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
Mai am o neliniște: să îi văd pe acești martiri
canonizați.
Părintele Iustin Pârvu
Miercuri, 6 Martie 2024, ora 18:00, are loc la Librăria SOPHIA, București, lansarea de carte pentru lucrarea Un sfânt dintre noi.
Ca de atâtea ori, Danion Vasile s-a ostenit și acum pentru a scoate la lumina cunoștinței noastre un sfânt. Un sfânt prea puțin cunoscut – ca cei mai mulți sfinți ai ultimului veac. Îngropați de circul politicii, de dreptatea măruntă, de păcatele și patimile noastre, acești sfinți sunt o mustrare grea. Căci ei dovedesc absolut că „scuzele” noastre pentru necredință sunt minciuni gogonate. Ei mărturisesc prin viața lor că s-a putut și se poate trăi Credința cu același foc precum primii Creștini.
Printre acești sfinți se numără și Părintele Constantin Sârbu.
Viața sa este o stăruitoare lucrare a binelui, o mărturisire a lui Dumnezeu prin propriile fapte înainte de cuvinte.
Au fost multe greutățile și răutățile aduse asupra sa, fie de firescul societății păgânizate, fi de răutățile unor frați mincinoși, fie de Comunism sau alți slujitori ai răului. Și le-a prefăcut în trepte către Cer, urcând mereu pe calea care duce la Viață.
Despre toate acestea, și despre altele, multe, pe care nu le-am amintit, Miercuri, 6 Martie 2024, ora 18:00, la Librăria SOPHIA, Strada Bibescu Vodă nr. 19, București.
România Străveche - Ancient Romania 