Categorie: Cetăţeneşti

Între Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi Angela Merkel. Între dictatură şi „dormiţi liniştiţi!”

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, anticristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă, spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din adâncuri.
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006)

Unul dintre martirii rezistenţei creştine anti-comuniste, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa a rămas în istorie. Atât prin căderea sa în timpul torturilor infernale suferite la Piteşti, cât şi prin ridicarea sa urieşească, o adevărată înviere din morţi, ce i-a şocat deopotrivă pe torţionari şi colegi.
După această ridicare, oricât au încercat autorităţile comuniste, orice mijloace au folosit, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, încă mirean, apoi preot, a fost de neînfrânt.

Fusese un om cult şi inteligent – student la Medicină – încă înainte de închisoare şi chinuri.
Şcoala rezistenţei anti-comuniste, şcoala uimitoare a puşcăriilor comuniste – în care o elită duhovnicească şi intelectuală a Ţării era supusă exterminării – l-a rafinat şi l-a crescut şi mai mult.
Deţinutul politic devine, sub directa ocrotire a Patriarhului Iustinian Marina, student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, preot, apoi chiar profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti.
Este poziţia din care se va ridica, duhovnicesc, inteligent, cald, cu dragoste, pentru apărarea sufletelor tinerilor lovite de ciuma gândirii şi trăirii moarte comuniste. Rămân pentru veşnicie Cele şapte cuvinte către tineri, în care pune faţă în faţă viaţa în Christos şi moartea vieţii comuniste. Cuvântul său arde, trezeşte, zguduie, înalţă, cheamă. Sute şi mii de tineri studenţi vin la Seminarul Teologic să-l asculte pe preotul care, cu un curaj nemărginit, vorbeşte în plină tiranie Ceauşescu adevărurile interzise de regim. Era anul 1978.

Va fi trecut iar prin arest şi torturi, se va încerca asasinarea „întâmplătoare” de către doi deţinuţi. Aceştia, cutremuraţi de rugăciunea şi harul deţinutului pe care urmau să-l ucidă, se pocăiesc şi refuză să-şi îndeplinească misiunea. După alte chinuri şi încercări va fi expulzat din Ţara aflată sub neo-ocupaţia comunistă post-sovietică. Ajunge în SUA, unde este privit pretutindeni ca un erou, primind laude şi distincţii inclusiv din partea Preşedinţiei SUA. Primeşte totul cu aceeaşi pace creştină, mărturisind mereu adevărul, dezvăluind chinurile Românilor din Republica Socialistă România (RSR) şi din URSS. Slujeşte, se roagă, învaţă, învaţă, încearcă să-i adune pe Românii din Diaspora într-o frăţie de care aveau atâta nevoie. Şi previne!

Acest om, care avea experienţa deplină şi directă a Comunismului, a Comunismului adevărat, practic, real, concret, dezvelit de orice mască, vede Comunismul înaintând ascuns, mascat, în Occidentul anti-comunist.
Vede cum în spatele multor ong-uri şi „mişcări civice” se ascunde ideologia aplicată făţiş în URSS şi RSR, vede cum discursuri „civice” propagă ideologia comunistă, vede cum legislaţia democratică alunecă tot mai mult spre stânga.

„În catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, anticristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă, spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din adâncuri.„

Aceste cuvinte ale Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa pot părea un fel de teorie conspiraţionistă. Doar că, pas cu pas, au fost deja duse la îndeplinire şi înaintează. Vizibil.
Deja distrugerea Bisericii este un obiectiv public în ţări cândva creştine şi cândva democratice. Deja Creştinii sunt categorie oprimată în raport cu adepţii altor credinţe în Franţa, Germania, Marea Britanie, Cehia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Canada şi în multe alte ţări. Dacă moscheile din Franţa, de exemplu, sunt sprijinite activ de către Stat şi autorităţile locale, în schimb sprijinul pentru bisericile creştine se manifestă la demolarea lor sau la transformarea lor în baruri. Dacă în Germania conducerea se îngrijorează neîncetat pentru bunăstarea Musulmanilor, pentru respectarea culturii lor, pentru introducerea Sharia (Legea Islamică!) în legislaţia landurilor, în schimb aceeaşi conducere luptă să elimine orice concepţie creştină din viaţa publică germană. Dacă în Marea Britanie se asigură Musulmanilor – şi altor religii – dreptul la slujbe publice, la manifestaţii religioase „spontane” (la date clar stabilite şi cunoscute de toată lumea), la purtarea simbolurilor islamiste, în schimb Creştinilor le sunt interzise toate acestea. Dacă o stewardesă poartă crucea la gât în Marea Britanie este concediată, dacă poartă însemne masonice, voodoo, islamice, mozaice, magice etc. îşi vede liniştită de treabă. În Suedia, chiar steagul suedez este perescutat, pentru că are Cruce, în schimb este socotit absolut normal şi promovabil… steagul ISIS, sub care sunt măcelăriţi Creştini – şi alţii! – în felurite colţuri ale lumii! Putem continua cu mii şi mii de exemple, cu zeci de mii de cazuri concrete de persecuţie anti-creştină chiar din „Europa Creştină”. Fapt este că astăzi, în Noiembrie 2017, Creştinii sunt cea mai persecutată categorie umană, atât ca număr total de oameni care suferă persecuţii, cât şi ca intensitate, număr de ţări în care sunt persecutaţi, consecinţe etc. În nenumărate locuri, din Somalia în Irak sau Indonezia, comunităţile creştine se confruntă cu extincţia violentă. Iar autorităţile internaţionale, atât de grăbite în apărarea unor minorităţi chiar şi inventate, colaborează liniştite cu toate forţele persecutoare, nu iau absolut nicio măsură pentru oprirea persecuţiilor. 

Putem să vorbim şi despre felul în care se încearcă distrugerea neamurilor (naţiunilor) – acesta fiind un ideal comunist foarte vechi -, despre felul în care este măcinată familia, despre felul în care se lucrează la controlul şi izolarea individului prin mass-media etc.
Putem arăta că toate acestea au avut şi au loc, astfel încât cuvintele Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu sunt decât realism desăvârşit.

Dar ne vom opri numai la afirmaţia sa despre instalarea unui totalitarism lent, menit să supună întreaga lume unei conduceri centralizate, controlată din umbră.
Teorie conspiraţionistă?
Este deja limpede că mecanismul Uniunii Europene are probleme grave, atât la nivel structural, cât şi la nivel economic, politic, democratic… Faptul că Uniunea Europeană este o birocraţie în sensul concret de dictatură a funcţionarilor este deja notoriu.
Ignorarea unor referendumuri populare repetate – ca cele din Irlanda – şi înlocuirea slujirii poporului cu forţarea poporului să accepte politica birocratică, crizele economice cu rădăcini comunitare din Spania, Italia sau Grecia, impunerea imigraţiei ilegale de către Germania, dorinţa de ieşire din U.E. a unor ţări precum Grecia, Irlanda şi altele, materializată prin ieşirea Marii Britanii din Uniune, iată doar câteva din exemplele cele mai concrete ale acestei situaţii.

Şi, apropo de Marea Britanie…
Ieşirea din Uniunea Europeană a acestei ţări – puternică, bogată, membră a „clubului select” de conducere unională – a şocat pe mulţi. Nu voi uita prea curând cu câtă ardoare îmi explicau unii că „este imposibil ca la referendum să câştige tabăra exit„, că este „complet nerealistă” convingerea mea că Marea Britanie chiar va ieşi din UE… Doar că „tabăra exit” chiar a câştigat, Brexit-ul este o realitate concretă, iar Marea Britanie chiar iese din UE.
Unul dintre motive, foarte puţin cunoscut în România, este acela al legislaţiei privind falimentul economic al statelor membre UE.
O legislaţie impusă în 2010 de Angela Merkel – bineînţeles, în numele Germaniei, aşa cum tot în numele Germaniei s-a impus şi imigraţia ilegală a cca. două milioane de musulmani africani (şi în parte şi asiatici) în Europa.
Această legislaţie „previne” falimentul economic al statelor membre UE – ca răspuns la criza economică din Grecia – prin… preluarea conducerii lor de către un mecanism UE (controlat de cei care controlează Germania).
Da, dacă aţi înţeles că se „previne” criza economică profundă (falimentară) prin pierderea totală a suveranităţii naţionale, aţi înţeles bine.
În esenţă, dacă funcţionarii grupului Y din structurile birocratice UE spun că „Ţara Z” este în pericol de faliment, legislaţia adusă de Angela Merkel permite preluarea controlului acelei ţări.

Aici nu este vorba despre teoria conspiraţiei. Aici este vorba despre o activitate publică, menţionată în presa germană încă din 2010! Doi politicieni germani, Cancelarul Angela Merkel şi Ministrul de Finanţe Wolfgang Schäuble sunt cei care au creat sistemul impus apoi Uniunii Europene!
Desigur, oricine are datoria să se întrebe: unde există democraţia, unde există consultarea populară într-o asemenea problemă, atât de gravă, pur şi simplu vitală pentru existenţa oricărei ţări din UE?
Nu există!
Ameţiţi de propaganda anti-creştină, de propaganda pro-imigraţionistă, de propaganda ce opune o marionetă politică (gen Ponta) altei marionete politice (gen Iohannis), de propaganda anti-familie şi altele asemenea, cei mai mulţi oameni pierd din vedere esenţialul: un grup de interese controlează, total nedemocratic, Uniunea Europeană. Implicit şi România.

„Simplul” fapt că în România peste un milion de oameni au semnat împotriva actelor cu cip, cerând şi referendum pe această temă şi fiind total ignoraţi de autorităţi ar fi trebuit să trezească groază şi furie: este un act dictatorial evident şi extrem!
Faptul că în România peste trei milioane de oameni au semnat pentru familie, cerând şi referendum pe această temă şi fiind, LA NIVEL PRACTIC, batjocoriţi de autorităţi ar fi trebuit să trezească groază şi furie: este un act dictatorial evident şi extrem!
Faptul că în România un grup de politicieni infractori, a căror colaborare vinovată cu marile companii farmaceutice este dovedită, a hotărât să impună obligativitatea unor tratamente medicale riscante pentru TOŢI CETĂŢENII, indiferent de vârstă, ne aşează deja în zona directă a dictaturilor de tip stalinist şi nazist.
Şi toate aceste gesturi – ca şi altele similare – se fac de către politicienii zis români – în fapt, trădători sau duşmani ai Ţării – cu sprijinul direct al aceloraşi forţe ce impun Germaniei şi restului Uniunii Europene tot felul de măsuri aberante, abuzive, distructive.

„În catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, anticristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă, spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din adâncuri.„

Recitiţi aceste rânduri şi confruntaţi-le cu realitatea.
Cu realitatea, nu cu miile de ştiri nule, menite să distragă atenţia.
Veţi vedea că aceste cuvinte descriu ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă, cu o acurateţe şi o putere sintetică exemplară.
Şi gândiţi-vă bine ce faceţi.
Puteţi să „dormiţi liniştiţi, sistemul lucrează pentru voi!”.
Sau puteţi să înţelegeţi că trebuie ieşit din Matrix.
Aşa cum a făcut-o Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, aşa cum au făcut-o ceilalţi mărturisitori din vremea prigoanelor comuniste. Vreme care, iată, începe să se întoarcă, într-o formă doar puţin schimbată.
Dormiţi liniştiţi.
Sau treziţi-vă…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Între politică şi politicianism

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Ceea ce se întâmplă… nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanți din templu, îl numea pe Irod vulpe și pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă.

Pr. Gherghe Calciu-Dumitreasa

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

SCRISOARE DESCHISĂ către cetăţenii României şi consângenii noştri din întreaga lume. 21 Octombrie 2017

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

citiţi şi daţi mai departe, răspândiţi cât mai mult!
poate cineva dintre cei care pot ajuta politic va ajuta!
până atunci, puteţi ajuta răspândind scrisoarea şi implicându-vă în acţiunile de voluntariat pentru Românii de peste hotare!

Bucovina.jpg

DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!

Facem acest apel la adeziunea dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru comunitatea noastră din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul neantului însăşi existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte, la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte la 25 septembrie. Ea prevede, printre altele, excluziunea învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în limba noastră natală, română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar în ciclul primar. În clasele a 5-a – a 9-a toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca obiect de studiu aparte, iar în clasele a 10 – a 12 învăţământul se va efectua doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi din ea … ucraineni.

În decursul secolelor strămoşii noştri din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat sub diverse regimuri de ocupaţie, însă nimeni dintre intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea populaţia băştinaşă. După raptul nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei, buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan, pământul şi agoniseala de-o viaţă le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre nu ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul într-o haină insolită , însă vorbeam şi studiam cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină.

Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a obţinut independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum limba noastră a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii ei, care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este conştientizat doar de ultrapatrioţii ucraineni care, în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne.

Astfel, procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat cu 10-15 ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum în faza finală – punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem vreo ţară în lume care să interzică unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa în limba maternă. Or, toată lumea ştie că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş, care a început să funcţioneze cu mai bine de 200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.

Cinismul conducătorilor Ucrainei depăşeşte orice limită atunci când ei încearcă să demonstreze lumii întregi că, încălcând Constituţia, au procedat în felul acesta din grija părintească ce ne-o poartă. Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la şcoală în limba maternă, ne obturează orizonturile civilizaţiei, mijloacele fireşti pentru…a ne asigura un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm mai temeinic în societate. De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că suntem băştinaşi dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar cuveni să ne bucurăm de toate drepturile aposteriori.

Dragii noştri fraţi şi surori!
Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României, unor instanţe internaţionale, iar acum vă cerem dumneavoastră sprijinul efectiv în demersul nostru pentru prezervarea limbii materne şi a spiritualităţii româneşti. Vă implorăm: nu ne lăsaţi singuri în faţa pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor personalităţi marcante ale culturii noastre şi ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.

Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în lupta noastră vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

Cernăuţi, 17 octombrie 2017

Alexandrina CERNOV,
redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”,
membru de onoare al Academiei Române,

Vasile TĂRÂŢEANU,
preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,

Mircea LUTIC,
scriitor, laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

Ilie T. ZEGREA,
preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;

Vasile BÂCU,
preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;

Mircea PILAT,
preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul” din regiunea Cernăuţi;

Iurie LEVCIC,
preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti

Vitalie ZÂGREA,
președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți

Marin GHERMAN,
președintele Centrului Media BucPress

Scrisoare preluată de pe pagina de facebook Arboroasa, dedicată Românilor din Ucraina

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

DIASPORA ŞI EMIGRAŢIA

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Apărut exact în urmă cu trei ani (23 Noiembrie 2014), acest eseu plin de durere îşi păstrează, din nefericire, actualitatea. Doar că acum dezbinarea parcă se adânceşte şi mai mult, în toată societatea. Până când s-or sătura Românii de atâta sfărâmare şi o să sfărâme propaganda dezbinării… 

Au fost amăgiţi bieţii români, în campania electorală a toamnei lui 2014, să se lupte între ei amarnic. Multă supărare s-a revărsat, multe învinuiri şi bârfe s-au răspândit, mult s-au murdărit între ei sărmanii oameni. Crezând că vor face ceva, că vor fi eroi. În timp ce ei luptau de zor pentru una din cele două tabere, acestea se înţelegeau perfect la nivel legislativ pentru felurite măsuri împotriva Neamului, împotriva Ţării, împotriva Credinţei. Ceea ce arată, pentru cine vrea să vadă, cât de mare este păcăleala cu aşa-zisele „alegeri”. Şi cât de mare a fost greşeală implicării – mai ales pătimaşe – în campania electorală.

Printre MARILE MIZERII ale acestor luni de tulburare este şi sintagma „Diaspora sau Emigraţia?” pe care mulţi au preluat-o de bună credinţă de la „zvonerii” profesionişti.
Ideea ar fi că, vezi Doamne!, există două noţiuni distincte, „Diaspora” şi „Emigraţia”. Că „Diaspora” îi defineşte pe românii involuntar aflaţi peste hotare, fie că au fost expluzaţi, fie că pământurile în care trăiesc de generaţii întregi nu sunt cuprinse în graniţele Republicii România.
(O paranteză totală: oare mai observă cineva cât de ciudat, cât de strâmb şi cât de urât sună sintagma „Republica România”? „România” sună minunat. Dar „Republica România” – fie ea „socialistă”, „populară”, „u.e.-istă” sau cum o fi – sună groaznic! Părerea mea…)
Deci, să revin.
„Diaspora” ar fi, prin urmare, toţi acei români care nu sunt în România cu totul involuntar, ba chiar în ciuda voinţei lor (ca românii din Cadrilater, nordul Bucovinei, Herţa, Basarabia etc.).
„Emigraţia” ar fi, pe de altă parte, „ăia” care au plecat din România de voia lor. Şi care sunt un fel de fugari, ba chiar trădători, un fel de cetăţeni de rangul doi ş.a.m.d.

Cutremurător!
Este aproape de necrezut că asemenea aberaţie şi, totodată, mizerie, a putut fi crezută, preluată şi dată mai departe de oameni altfel foarte buni. Dar, iată, asta fac patimile din om! Îi şterg discernământul şi îl duc la vorbe şi fapte extrem de greşite.

Nu vreau să fac aici o prezentare savantă.
Spun doar atât: „Emigraţia” este tot „Diasporă”!
Poate unii dintre cei care au emigrat sunt trădători. Dar şi aşa au respectul meu! Pentru că au plecat! Căci ADEVĂRAŢII TRĂDĂTORI sunt trădătorii care au rămas aici! Nu cei care au plecat sunt trădătorii, nici măcar dacă ne înjură. Cei care sunt aici dar luptă împotriva Istoriei noastre, împotriva Naţiunii române, împotriva Credinţei şi împotriva Ţării, aceştia sunt adevăraţii trădători, adevăraţii duşmani!

Unii dintre cei care au plecat poate au trădat prin plecarea lor. Poate. Dar cu siguranţă cei mai mulţi nu!
Nici nu mai vorbesc acum despre cât de MULT, nespus de mult, au ajutat România românii de peste hotare – „ăia” „emigranţii”. Şi nu spun că şi-au ajutat familiile de aici – deşi le-au ajutat – ci cât de mult au ajutat România! Dar despre asta nu vorbesc acum. O să vorbesc, puţin, despre acuzaţia principală – şi nespus de nedreaptă – aceea că „au plecat”.
Da, au plecat. De ce?

Cei mai mulţi au plecat pentru că în România este un război cumplit. Un război foarte greu. Un război împotriva românilor şi a Ortodoxiei. Un război murdar care se poartă de vreo 300 de ani de un regim de ocupaţie care se pretinde a fi românesc spre a nu fi înlăturat de popor. Un regim care îşi spune „clasa politică”. Un regim în care românii nu ajung decât cu foarte mare greutate – desigur, cu excepţia cazului în care dau anumite semnături. Un regim în care puţinii români cu funcţii sunt loviţi iar şi iar până renunţă. Un regim în care nume ca Ioan Alexandru sau George Pruteanu sunt excepţii uimitoare, iar nu reguli. Un regim în care corupţia este încurajată iar trecerea prin puşcărie începe să devină un semn de castă. Un regim care duce un război de exterminare împotriva românilor, la toate nivelurile. Un război mârşav, care începe de la pregătirea mamelor pentru sarcină prin îndemnul social, politic, economic, cultural etc. „avortaţi-vă copiii sau vă persecutăm”. Un război în care propaganda este extrem de eficientă în a-i complexa pe români, în a-i descuraja, în a-i face să creadă că nu au niciun viitor – ca români, ca ortodocşi -, că nu au nicio şansă de a face ceva – ca români, ca ortodocşi – şi că singura soluţie este să renunţe la a fi români, să renunţe la a fi creştini ortodocşi.
Este un cumplit război de rezistenţă.
Un război de rezistenţă în care este aruncat fiecare copil încă înainte de concepere – prin presiunile asupra viitorilor părinţi – şi care este total inegal. Poporului nici măcar nu i se spune „luptăm împotriva ta!”. Dimpotrivă, cei care încearcă să-l distrugă îi spun „îţi purtăm de grijă!” şi „îţi vrem binele!”. Sau „pentru că te iubim îţi spunem că pentru a avea un viitor trebuie să încetezi a mai fi român şi creştin ortodox! Devino francez, american, neamţ, indian, marţian… orice, dar nu român! Devino catolic, budist, ateu, jedi… orice, dar nu creştin ortodox! Doar aşa vei avea un viitor!” „Ştii, noi îţi purtăm de grijă, te iubim, de aceea îţi spunem: a fi român e rău, a fi creştin ortodox e rău! E rău, e murdar, e înapoiat, e retrograd, e ruşinos… Trebuie să te schimbi, să devii altceva, ca naţiune, ca religie, altfel eşti mai puţin decât un nimic!”
Şi cum să-i contrazici? Doar te iubesc, nu?

Este un război murdar, mocirlos, laş. Un război care consumă puterile multora, care îi transformă pe mulţi. Şi din care unii încearcă să scape, măcar pentru o vreme, prin plecare. Eventual pentru a căpăta puteri şi a se întoarce întăriţi, în stare să facă faţă altfel situaţiei din ţară.

Nu au plecat, românii din „emigraţie”, de bucurie!
Şi suferă acolo unde sunt, suferă din greu!
Şi mulţi dintre ei speră să se poată întoarce, să poată reveni la o Românie aşa cum ar trebui să fie…

Mă întreba cineva de ce îi invit şi pe românii din străinătate la evenimentele din ţară. „Oricum nu pot veni!” – mi s-a spus.
Îi invit pentru că îi iubesc, pentru că sunt în inima mea, pentru că mă rog pentru ei, pentru că sufăr alături de ei! Şi pentru că aş vrea să fiu şi eu în inima lor, să fim şi noi în inima lor!
Una din armele distrugerii noastre este DEZBINAREA.
Şi această armă a lansat mizerabila „ierarhizare” în „Diaspora” şi „Emigraţia”.
De fapt TOŢI ROMÂNII DE PESTE HOTARE SUNT DIASPORA ROMÂNEASCĂ!
PUNCT!
Şi este o Românie oriunde se află un român!

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Împărăţia Românească

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Dispreţuind ţăranul român, mulţi intelectualişti românofoni, precum şi victimele acestora, tot au impresii ciudate despre istoria făcută de ţărani. Sunt ei convinşi, printr-o „revelaţie intelectualistă”, că Românul de altădată, „ţăranul simplu”, era un fel de vită semi-vorbitoare, care trăia în inconştienţă, fără să ştie pentru ce, fiind purtat de valurile istoriei, fără să ştie încotro şi fără să-i pese. Desigur, ironia este că intelectualiştii cei „foarte conştienţi şi foarte cultivaţi” sunt şocaţi, an de an, de mersul istoriei, de purtarea celor pe care i-au votat, de „cum merg lucrurile” etc. Ceea ce, desigur, dovedeşte că de fapt ei sunt în inconştienţă şi sunt purtaţi de valurile istoriei fără să ştie încotro… chiar dacă, să zicem, le pasă. (Mă întreb, totuşi, cât le pasă şi cât se prefac, spre a-şi liniştii conştiinţele mustrate de o viaţă petrecută în nimicnicie.)

Atunci când am vorbit despre filonul de aur românesc, atunci când am vorbit despre rasismul anti-românesc (oficial!) şi despre mijloacele prin care putem duce mai departe moştenirea Străbunilor, intelectualiştii au protestat totdeauna. Încercând să-mi acopere spusele fie prin atacuri la persoană, fie prin atacuri la adresa Neamului Românesc, prin murdărirea Străbunilor… Şi una dintre acuzaţii a fost, iarăşi, ideea că Românii de altădată nu aveau conştiinţă naţională, nu ştiau pentru ce trăiesc şi luptă.

Aceste afirmaţii „plutesc în aer” în întreaga societate românofonă (că greu, foarte greu poţi numi românească o societate atât de etnofobă, atât de dispreţuitoare faţă de propria naţionalitate). De la genocidara expresie „România e o ţară frumoasă, păcat că este locuită” (de care şi Horthy, şi Stalin, şi alţi „pretini” ar fi foarte mândri), până la minciuna după care n-ar fi ştiut bieţii Români de ce merg în Războiul de Independenţă, în Războiul de Reîntregire, în Al doilea război mondial…
După imaginea promovată de rasismul anti-românesc, s-au dus aşa, orbeşte, fără să ştie de ce şi cum.

Am încercat şi încerc să demontez aceste minciuni abjecte şi grosolane prin fapte.
De la faptele de jertfă ale popilor ortodocşi – cei murdăriţi în fel şi chip de aceeaşi propagandă anti-românească -, până la mărturii despre înalta conştiinţă naţională a ţăranului român.

Între eroii români, un loc aparte îl ocupă uimitoarea Regină Maria.
Născută în afara Neamului Românesc, ea a devenit româncă atât de deplin, încât este una din dovezile mustrării adusă de Nicolae Steinhadt lui Nae Ionescu, faţă de afirmaţia acestuia că cel care nu e născut Român poate fi un bun cetăţean român, dar Român, niciodată: „Ai uitat de puterea lui Dumnezeu!”.
Căci, într-adevăr, cel care a ridicat din pietre urmaşi lui Avraam poate să ridice Români din cei care vor să fie Români, oricare ar fi originea lor.
Tot astfel şi Regina Maria s-a arătat a fi într-adevăr româncă şi, asemenea marilor Doamne ale Istoriei Românilor, o adevărată mamă pentru popor. Ducând mai departe tradiţia frumoasă a Reginei Elisabeta a României (de asemenea născută în alt neam), şi Regina Maria a apărat valorile României Străvechi. A purtat haine naţionale româneşti – alea de care se înfurie intelectualiştii, insultaţi de gândul că „vrea să ne facă popa ţărani” -, a promovat satul românesc, hora românească, doina românească, pe scurt, tot ceea ce era creaţie românească adevărată. Şi, de asemenea, a ştiut să ia parte la marile încercări ale Istoriei cu demnitate.
În timpul Războiului de Reîntregire a Neamului Regina Maria a îngrijit nenumăraţi răniţi, dând exemplu, prin faptă, tuturor celor care voiau să vadă şi să înţeleagă. Alături de ea au fost şi alte doamne care, urmând-o, s-au implicat în lucrarea de îngrijire a celor loviţi de răutatea războiului.
În „Jurnalul de front” pe care l-a scris ea menţionează, printre altele:

„Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi:când îi întreb dacă suferă, îmi spun:
„Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor“, acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „Împărăteasa tuturor românilor“. 
Sunt atâtea visuri nebuneşti pe lume – cred că tocmai cele nebuneşti împing omenirea la fapte măreţe. Domnul să le binecuvânteze strădania şi suferinţa şi fie să nu fie în zadar! Vederea lor te umple de umilinţă. 
De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce? 
Unul, groaznic rănit de un glonţ dum-dum, era întins pe burtă, fiindcă nu putea sta în nici o altă poziţie. A întors capul să se uite la mine – era foarte tânăr. „Rău m-au lovit, Mamă Regină“, mi-a spus, „rău m-a lovit duşmanul!“ Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. „Mă doare, Mama Regina“ – iar apoi refrenul etern: „dar să trăieşti Domnia Ta şi să ajungi împărăteasa tuturor românilor.“ 
N-am putut îndura asemenea vorbe, pe următorul om asupra căruia m-am aplecat l-am văzut ca prin ceaţă din cauza lacrimilor.„

Faptul că Românii „simpli” au intrat în război pentru reîntregirea Neamului, pentru unirea tuturor Românilor, pentru România Mare, este atestat istoric prin mii şi mii de documente. Nenumărate scrisori de pe front, adesea cu un scris mai mult decât bolovănos şi o gramatică rurală mărturisesc acelaşi sfânt ideal, care îi făcea pe Români să îndure totul: Marea Unire!
Pentru ea, Românii îndurau comandanţi incompetenţi – nu aveau de unde să scoată alţii -, politicieni corupţi – nu aveau de unde să scoată alţii -, gloanţe, schije, mizerie, boli, nedreptăţi… Aveau un ideal!
Bineînţeles, Românofonii de astăzi – numai gura de ei – sar îndată: „ar fi trebuit să înlocuiască şi comandanţii, şi politicienii!”.
Cu cine? Cu unii ca voi?
Spre deosebire de voi, Românii aveau destul bun-simţ ca să ştie că bunele intenţii nu înlocuiesc pregătirea!
Poţi fi un patriot adevărat, cu cele mai nobile gânduri şi voiri, dar fără priceperea, fără pregătirea de a fi ofiţer sau politician, vei face o figură jalnică, nu vei face nimic mai mult decât comandanţii sau politicienii pe care îi osândeşti (au fost asemenea cazuri în perioada interbelică, de la Goga la Iorga).
Ca urmare, în situaţia dată, Ţăranul Român a dat dovadă şi de înţelepciune, şi de răbdare, şi de un spirit de jertfă nemărginit! Pentru binele Ţării, pentru binele Neamului, a dus toate răutăţile.

Spre deosebire de Românofonii de astăzi, care nu-şi pun mărul în coş dacă văd pe el vreo zgârietură, adevăraţii Români ştiau că desăvârşirea este un ideal spiritual, nu material. Ştiau că lumea este plină de lipsuri şi defecte, iar a o face puţin mai bună este deja o mare victorie. Şi luptau pentru asta, din toate puterile lor.

Dar, totodată, aveau o îndrăzneală extraordinară.
O îndrăzneală ce pare pentru cei de astăzi inimaginabilă.
Printre altele, aveau curajul să viseze la o Împărăţie Românească, ducând mai departe, peste atâtea veacuri, strigătul Românilor la intrarea lui Ştefan cel Mare în Suceava după victoria de la Vaslui: Trăiască Împăratul!

Această Românie există în Ceruri, trăită, îngrijită, crescută de milioane şi milioane de Eroi şi Sfinţi Români.
Totul este să ştim să trăim ca ei, să avem curajul de a visa româneşte şi a ne urma visurile, chiar prin Iad, până dincolo de sfârşitul lumii, în Lumină.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă