Categorie: Autoapărare

Cum să manipulezi cu statistici. ”Povestea porcului”

Mihai-Andrei Aldea12 comentarii

Pentru a face față minciunii – vrută sau nu – trebuie să cântărești, să cerni, tot ceea ce auzi, citești, vezi. Este, această cernere, o poruncă dumnezeiască (1 Tes. 5.21); dar o poruncă pe care puțini o ascultă mereu.
Dăm aici o pildă, plecând de la un articol intitulat „Povestea porcului. Știm ce este de făcut, cum trebuie făcut, dar nimeni nu are curajul să facă”, apărut aici în 2020. Autorul, C.R., ne este cu totul necunoscut. Și nu despre el este vorba, ci despre ceea ce spune articolul.
Îndemnul meu este să vă faceți timp: citiți aceste rânduri până la capăt, cel mai bine de mai multe ori. Sunt încredințat că vă vor ajuta mult!

Articolul la care ne-am oprit este, pe scurt,
o pledoarie pentru întărirea controlului statului asupra creșterii porcilor în gospodării.
El pleacă de la o realitate de actualitate atunci (și care, cu schimbările aduse de trecerea anilor, își păstrează în multe privințe actualitatea):
„Una din temele cu impact în rândul publicului din România, apărută zilele trecute, este cea privind creșterea porcilor în gospodăriile populației. Apele au fost agitate de dezbaterea publică a unui ordin al Agenției Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).”

În foarte mare parte articolul folosește manipularea emoțională, prin texte fără substrat factual, dar cu impact emoțional unidirecțional. Direcția fiind aceea a întăririi controlului statului asupra creșterii porcilor în gospodării.
Iată câteva exemple:

– „apele au fost agitate de dezbaterea publică a unui ordin al ANSVSA”; frază manipulativă ce induce ideea că dezbaterile publice sunt vinovate de ceva, nu că ordinul ANSVSA a fost dat fără consultarea, adevărată și democratică, a părților ce ar fi fost afectate în vreun fel de ordin.
– „Pentru toată lumea tema porcilor crescuți în gospodăriile populației este dificilă.”; nu există nicio susținere a acestei afirmații.
– însăși expresia „gospodăriile populației” este una pentru manipulare emoțională, căci prezintă gospodarii, oamenii, la singular, impersonal, construind astfel imaginea unui grup unitar însă lipsit de „suflet” (de personalitate, inteligență, sentiment), adică de rang inferior.
– „Politicienii se feresc de ea” (adică de „tema porcilor crescuți în gospodăriile populației”); nu există nicio susținere a acestei afirmații.
– „Politicienii… o abordează cu mănuși pentru că gospodarii care cresc porci sunt un bazin electoral mare”; am îngroșat literele pentru această frază, deoarece este esențială pentru textul în cauză; ea reflectă convingerea dictatorială, rasistă, după care politicienii sunt o clasă/rasă superioară, ce ar trebui să ia hotărâri ignorând voința electoratului, „populației”, „gospodarilor care cresc porci”, văzuți implicit ca o clasă/rasă inferioară, a cărei voință TREBUIE IGNORATĂ de politicieni atunci când aceștia au alte păreri decât electoratul; vă rog să recitiți aceste rânduri, pentru că ideile frazei citate sunt baza „logică” a întregului articol pe care îl cântărim (cernem) aici!

Și ca să vedem și al cărui interes îl susține articolul, dar și consistența gândirii dictatoriale, rasiste, iată următoarea frază a articolului (împărțită în două pentru a ușura citirea și înțelegerea):

– „Reprezentanții industriei cărnii de porc nu vor să scoată castanele fierbinți din foc cu mâinile lor,”
– „iar autoritățile propun o serie de măsuri, după care, văzând reacția publicului, se retrag în birouri.”

Prima parte a frazei este cel puțin ciudată, dacă nu suspectă: ce treabă au „reprezentanții industriei cărnii de porc” cu bieții oameni care își cresc porcii în curte?
Logic, nu există nicio legătură. Decât, cel mult, dacă acești „reprezentanți ai industriei cărnii de porc” nu sunt chitiți să înrobească toți Românii consumatori de carne de porc, desființând creșterea porcului în gospodării (cu excepția creșterii ca anexă a „industriei cărnii de porc”).

Altfel spus, orice implicare a „reprezentanților industriei cărnii de porc” în creșterea porcului în gospodării se poate face drept, liber, cinstit DOAR prin relațiile bilaterale, directe, între ei și crescătorii particulari. Ceva de felul: „asta vreau de la voi ca să vă cumpăr porcii” spun „reprezentanții” și „vrem” sau „nu vrem” răspund gospodarii.
Ideea că „industria cărnii de porc” ar trebui cumva să hotărască ceva privind felul în care particularii își cresc porcii este o idee mafiotă, dictatorială, tâlhărească și criminală. Este o idee ce pretinde transformarea gospodarilor în sclavii „industriei cărnii de porc”.

Dar articolul o prezintă, printr-o formulare manipulativă, ca pe un fel de „datorie sacră” pe care „reprezentanții” se feresc să și-o îndeplinească!
Căci, vezi Doamne, acești „reprezentanți” „nu vor să scoată castanele fierbinți din foc cu mâinile lor”.
Doar că acele „castane” nu există, iar dacă ar exista nu sunt ale lor și nu au niciun drept să le atingă!

La același nivel de mizerie morală se află și a doua parte a frazei. Respectiv textul „iar autoritățile propun o serie de măsuri, după care, văzând reacția publicului, se retrag în birouri”.
Acest text reprezintă o sinteză a răului din România!
Pentru că avem descrisă, în câteva cuvinte, jegoasa practică dictatorială birocratică de a da măsuri fără consultarea (reală a) cetățenilor („populației”).
Aceasta este o practică mafiotă, dictatorială, tâlhărească și criminală.
Dar în articol ea nu este combătută! Dimpotrivă, este înfățișată, manipulativ, drept „pozitivă”. Iar „negativă” este, în concepția articolului, „retragerea” autorităților în fața reacției publicului!
Deși într-o democrație reacția publicului TREBUIE să dicteze politicile și politica la TOATE nivelurile!
Doar într-o dictatură, într-un sistem fundamentalist rasist, există o clasă/rasă superioară, ce hotărăște fără să țină seama de părerile și reacțiile vulgului. Și un asemenea sistem dictatorial și rasist este susținut de articolul în cauză.

Ceea ce am analizat până acum este doar primul paragraf!
Articolul continuă pe aceeași linie, de total dispreț față de omul „obișnuit” și de adorație oarbă față de „autorități”, „specialiști” și „reprezentanți”.

De pildă, următorul paragraf „oftează” că ordinul ANSVSA nu interzice creșterea porcilor în „gospodăriile țărănești”. Și „se bucură” pentru că „susține interzicerea reproducției și a vânzării porcului”. Ambele măsuri un abuz inuman, dictatorial și tâlhăresc, atât din punctul de vedere al drepturilor constituționale cât și al protecției diversității speciilor.
De-a lungul vremii „industria cărnii de porc”, precum și alte industrii similare, au distrus diversitatea raselor – câștigată prin munca a sute și mii de popoare de-a lungul a peste opt mii de ani. Diversitate care, cât s-a păstrat, s-a păstrat exact prin „gospodăriile țărănești”, mai precis exact prin reproducerea animalelor în gospodăriile țărănești. Fapt care este la fel de adevărat și pentru nenumărate specii de plante. Care, dispărute din „marea agricultură” prin interesele și dezinteresul „industriei agricole”, au fost salvate de micile gospodării.
Iată, noi prezentăm fapte clare pentru punctele de vedere pe care le susținem.
Articolul analizat nu prezintă nici măcar un singur fapt în favoarea măsurilor tiranice, mafiote, tâlhărești pe care le promovează!
Nici măcar atunci când invocă „specialiștii” sau un „studiu” (la care vom ajunge îndată).

Căci, pe post de „argument” după gargara emoțională, articolul invocă, ce să vezi!, „specialiștii”. Cităm frazele integral:

„De fapt, specialiștii susțin măsurile propuse în ordinul ANSVSA. Unii dintre ei cred că este nevoie de măsuri chiar mai dure. Dar aproape nimeni nu își asumă tranșant și public susținerea unor măsuri în domeniul creșterii porcinelor.”

După cum toți cititorii care au înțeles stilul articolului se așteaptă, nu, nu se dă niciun exemplu de specialist. Nici pentru „specialiștii” care „susțin”, nici pentru „unii” care „cred că este nevoie de măsuri chiar mai dure”. Cititorul este nevoit să creadă orbește în spusele articolului… sau să vadă că este o manipulare josnică. Mai ales că, hai să ne întrebăm,
Dacă ordinul ANSVSA interzice reproducerea porcilor în gospodării și vânzarea lor, ce alte măsuri „mai dure” sunt posibile?
Evident, aceea a cărei lipsă e deplânsă de articol și invocată textual:
„interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile țărănești”!
O măsură pe care Turcii Musulmani nu au luat-o niciodată nici în raialele lor!
O măsură pe care Bolșevicii, Naziștii sau Fasciștii nu au luat-o!
Dar care este dorită de articolul pe care îl cercetăm!!!

Iar ultima frază din citat este un oftat pentru lipsa asumării „tranșante și publice” a unor asemenea mizerabile măsuri!
Altfel spus, este o incitare la o dictatură anti-țărănească și anti-democratică ce egalează doar Revoluția Culturală din China și politica Khmerilor Roșii sau alte asemenea halucinante manifestări ale totalitarismului sub-animalic.

Și care ar fi argumentele pentru susținerea unei asemenea dictaturi totale?
Articolul „oferă” două pretexte:
– pesta porcină
– un studiu al „reprezentanților industriei cărnii de porc”
O să le luăm pe rând.

Primul pretext,
pesta porcină, este introdus în discuție tot prin manipulare emoțională:

„Pesta porcină africană a avansat în multe zone ale țării, iar companiile de creștere a porcilor stau cu „satârul deaupra gâtului” [ortografia originală n.n.], riscând ca în orice moment boala să intre pe porțile combinatului.” Aici merită observate câteva fapte:

a) pesta porcină nu afectează calitatea cărnii de porc; altfel spus, dacă se constată că un porc are această boală și este sacrificat, carnea poate fi consumată de om în cea mai deplină siguranță; din acest punct de vedere pesta porcină este doar un pretext pentru politici dictatoriale, nedrepte și tâlhărești.
b) trecerea porcilor prin pestă porcină duce la apariția unui fond de animale cu imunitate naturală față de această boală; ca urmare, ar fi de căutat asemenea nuclee și de realizat înmulțirea lor; politică elementară ce lipsește total din măsurile autorităților și „reprezentanților”, ceea ce spune totul despre corectitudinea lor.
c) pesta porcină nu poate intra pe porțile „combinatului” decât dacă acesta nu ia măsuri elementare de protecție. Nimeni nu trimite porcii particulari la păscut pe ogoarele „combinatului”, ca să „contamineze” furajele. Cu atât mai puțin nu se plimbă porcii din gospodării prin „combinat” ca să îmbolnăvească porcii crescuți industrial. Altfel spus, afirmația „riscului” amintit este o absurditate; cel puțin atâta vreme cât „combinatul” își respectă real propriile reguli privind creșterea porcinelor.

Pe scurt, invocarea „pestei porcine” este doar un mijloc de manipulare emoțională.
Dacă fermele industriale, combinatele de creșterea porcinelor în speță, respectă normele proprii în domeniu, riscul este zero.
Voi aminti aici, în treacăt, zvonurile despre crescători de păsări sau porci care au pretins infestarea cu gripă aviară sau pestă porcină spre a obține incorecte despăgubiri de la stat. Dacă asemenea zvonuri stau la baza invocării infestărilor combinatelor de la gospodăriile particulare este mai mult decât trist.

Al doilea pretext,
studiul invocat este unul realizat pentru Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) de o firmă din Olanda.
Articolul manipulează iar, spunând, cităm, „pentru ca studiul să fie perfect credibil el a fost realizat de un institut de cercetare specializat din Olanda”.
Desigur, faptul că Olanda concurează România la producția de carne de porc de foarte multă vreme face un institut de cercetare din Olanda „perfect credibil”!
La fel de „perfect credibil” face studiul și faptul că APCPR este, de fapt, „fostul Patronat Român al Cărnii de Porc”, respectiv „organizația profesională [s.n.] a crescătorilor de porcine din România”. Adică un concurent de piață al micilor producători!

Preluăm cu copy-paste de pe același site:
„Organizația a fost înființată în anul 1991, la inițiativa unui grup de 37 de societăți de creșterea porcinelor, având ca scop susținerea producției și eficienței economice a activității membrilor. În cei 30 de ani de activitate, organizația a reprezentat și apărat interesele membrilor asociați, devenind principalul purtător de cuvânt al filierei cărnii de porc din Romînia în relația cu autoritățile statului, dar și cu cele europene și extra – UE.”
Da, așa scrie pe site-ul „perfect credibilei” APCPR: „Oragnizația” și „Romînia”.
Trecând peste problemele ortografice ale textului, să observăm că APCPR și „institutul din Olanda” sunt la concurență directă cu micii producători locali.
Altfel spus, pretenția credibilității este fie o formă de prostie abisală, fie o înșelăciune voluntară.

Că APCPR este o structură bună sau rea, benignă sau malignă, cum vreți să spuneți, nu ne interesează aici. Mai precis, nu este subiectul cercetării de față. Ceea ce ne interesează pe noi este faptul evident că între APCPR și micii producători locali există o concurență naturală.
Fapt ce face studiul prezentat de articolul cercetat un studiu suspect de subiectivism. Deci în niciun fel un „studiu perfect credibil”, cum se pretinde fără nicio logică.
Și tot pentru credibilitate, lipsește orice sursă. Altfel spus, nu există nicio dovadă a existenței studiului citat. Dar lipsa nu este doar în articol, ci și pe site-ul APCPR!
Dar, până la urmă, ce susține studiul, de este invocat de articol?

Și în prezentarea conținutului studiului articolul începe tot cu manipulare emoțională:

„Studiul arată cu adevărat situația industriei și unele concluzii sunt de-a dreptul șocante pentru publicul larg, dar tolerate de autorități.”

Cutremurător, nu?
Doar că, dintr-o dată, „publicul larg” este invocat de articol drept pozitiv, iar autoritățile ar trebui, dintr-o dată, să îl asculte. Deși, până acum, articolul a pretins exact pe dos: publicul nu trebuie ascultat, autoritățile trebuie să hotărască ignorând publicul.
Dar cine are nevoie de logică dacă are emoție?
Adevărul este că toți avem nevoie de logică, sau vom fi sclavii emoțiilor – și, implicit, ai celor care manipulează emoțional.
Acum să vedem care sunt „adevărata situație a industriei” (doar că era vorba despre porcii din gospodării, nu din industrie!) și care sunt acele „unele concluzii… de-a dreptul șocante”:

„Mai mult de jumătate din carnea consumată de români, 53%, este de porc. În mediul rural, 30% din carnea de porc consumată provine din gospodăriile populației. Producția de carne este de 450.000 de tone, iar în perioada 2017-2019, producția autohtonă s-a redus cu 20%. Drept urmare, importurile au crescut semnificativ ajungând până la 65% din carnea de porc consumată în România.”

Privind liniștit, obiectiv, aceste cifre, ceea ce rezultă este:

– carnea de porc este foarte importantă pentru hrana Românilor;
– consumul rural de carne de porc din producție proprie este foarte mic (30%), fiind masiv înlocuit cu cel de producție industrială românească sau străină (70%);
– lipsește informația esențială a procentului de carne de porc de import consumată rural și urban;
– producția autohtonă a scăzut în trei ani cu 20%, o contracție foarte gravă;
– consumul național de carne de porc importată a ajuns la cifra uriașă de 65%.

Da, aceste date pot să fie șocante pentru cei care știu cât de vitală este independența alimentară a unei țări, a unei națiuni.
Când un produs este esențial pentru hrana populației (precum carnea de porc), dar este asigurat la 65% din import, există o situație de criză națională!
Și statul trebuie să ia cele mai puternice măsuri PENTRU CREȘTEREA PRODUCȚIEI.
Adică,
datele prezentate dovedesc necesitatea susținerii creșterii și înmulțirii porcilor în gospodăriile particulare precum și necesitatea susținerii în paralel a creșterii industriale a porcinelor.
Altfel spus,
datele prezentate contrazic 100% ceea ce susține articolul.

Cu toate acestea, articolul prezintă datele ca și cum i-ar sprijini tezele dictatoriale, mafiote, tâlhărești și absurde prezentate!
Iar cititorul care s-a lăsat manipulat emoțional de primele fraze chiar va crede asta, împotriva evidenței!

Dar „datele studiului” nu se limitează la atât!
Articolul pretinde că „majoritatea focarelor de pestă porcină au provenit din gospodării care au unul sau doi porci”.
Pretenția nu este susținută de nicio cifră ori sursă relevantă.
Mai mult, articolul nu explică ce înseamnă „focar de pestă porcină”.
În realitate, așa zisele „focare” sunt de fapt cazuri de îmbolnăvire. Care au dus, conform anti-științificei politici a autorităților, la sacrificarea obligatorie a porcinelor din gospodărie, chiar dacă erau sănătoase!
Altfel spus, în loc să sprijine înmulțirea porcinelor imune la pestă, autoritățile extermină porcinele imune la pestă, favorizând răspândirea bolii.

„Studiul” cel mult prea „obiectiv” (a se citi, subiectiv), se mai plânge de haos „în gospodăriile populației”, adică de ceva de genul că nu este câte un securist în fiecare curte. Asta pentru că exemplele date pentru haosul „din gospodării” țin… de autorități: „baza de date națională nu a fost actualizată”, „abatorizarea unor animale nu a fost înregistrată”, „nu s-au respectat cerințele de identificare și înregistrare a porcilor” etc. Lucruri care țin de activitatea birocratică deficitară a autorităților acolo unde nu e vorba de smuls bani de la cetățeni, de refuzul autorităților de a angaja medici veterinari (și cadre medicale în general) etc.
Deci „studiul” pretins a demonstra cât de răi sunt gospodarii ce cresc porci dovedește că vina pentru toate problemele semnalate se află la marii producători și la STAT.

Desigur, „studiul” propune și niște „soluții”, pe care articolul le prezintă încântat și entuziast:

– „îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate la nivelul fermelor (fapt cerut și de ordinul ANSVSA)” și
– „eliminarea porcilor din gospodăriile populației aflate în apropierea fermelor comerciale”

Deci nu „îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate la nivelul combinatelor”! Nu!
În cel mai inuman, rasist, dictatorial, mafiot și tâlhăresc stil, se cere omului de rând să răspundă pentru bolile existente sau pretinse din combinatele de creșterea porcilor!
În cel mai inuman, rasist, dictatorial, mafiot și tâlhăresc stil, se cere exterminarea porcilor din gospodăriile populației aflate în apropierea fermelor comerciale, în loc să se ceară desființarea fermelor comerciale aflate în apropierea gospodăriilor particulare; sau, cel puțin, să se ceară ca fermele comerciale să asigure măsuri corecte pentru lipsa contactului cu porcinele particulare.

Încheiere.
Am prezentat cât s-a putut de clar și scurt un articol de manipulare ce susține creșterea controlului mafiot împotriva cetățenilor prin armele statului. Nu m-a preocupat autorul: este o cercetare la subiect, la tipul de manipulare și consecințele ei, nu la persoană.
Asemenea materiale, care incită la dictatură, care împart oamenii în rasa superioară, politică, și rasa inferioară, alegătorii/cetățenii, au fost și sunt nenumărate.
În Plandemie au dus la moartea a mii și mii de oameni, la terorizarea și traumatizarea a milioane de oameni, au acoperit jafuri, corupție și incompetență criminală. Iar responsabilii, de la Raed Arafat la Andrei Caramitru, nu sunt trași la răspundere și își văd mai departe de manipulări, de jafuri sau de ce se ocupă.
Analiza ori cernerea de față are un rost: să ajute la cernerea altor asemenea materiale.
Căci scris este: cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi!
Contrariul este: lăsați-vă mințiți și veți fi sclavii răului.
Alegerea este a fiecăruia.

Cine are urechi de auzit să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. După roadele lor îi veți cunoaște! (Matei 7.20)
Măsurile luate de ANSVSA și „reprezentanți” în particular, sau de autorități în general, în privința creșterii porcinelor sunt atât de bune, încât producția de carne de porc românească s-a prăbușit la cel mult 23% din consumul național. Cel puțin 77% din carnea de porc consumată de Români este de origine străină, conform datelor Institutului Național de Statistică preluate de Mediafax. Q.E.D.
Să mai ascultați de cei care îndeamnă la dictatură, și să îi votați pe cei susținuți de ei, apoi să vă minunați că vă merge tot mai prost!

Despre limba română si snobism. Sarmalele

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Despre limba română și snobism. Sarmalele

Snobismul sau slugărnicia față de străini/străinisme este o boală sufletească foarte rea.
Cel stăpânit de această boală, precum cei atinși de cioburile oglinzii urâțitoare a lui Andersen, văd lucrurile strâmbate îngrozitor; și, cel mai trist, doar așa li se par drepte și adevărate!

O pildă mai veche este aceea a sarmalelor.
După cum se știe, sarmalele pot să fie de dulce sau de post.
Cele de dulce erau în trecut de două feluri:

  • cu carne, care au trei ingrediente fundamentale: varza murată sau frunză de viță de vie murată, carnea de porc și grăsimea. Toate cele aceste cuvinte (varză, frunză, viță de vie, a mura, carne, porc, grăsime) sunt venite din latină, având prin urmare o vechime de mii de ani. La fel este și denumirea de curechi, ce vine direct dintr-o denumire latină pentru varză.
  • cu brânză, care au trei ingrediente fundamentale: varza ori frunza de viță de vie murate, brânza și untul. În afară de dacicul brânză, celelalte cuvinte sunt din latină.

Sarmalele de post se fac în primul rând din curechi/varză ori frunză de viță de vie murată, cu ciuperci în trecut, mai apoi cu orez. În afară de cuvântul ciuperci (vechi românesc, de origine necunoscută, probabil scito-sarmată sau traco-iliră), celelalte sunt, toate, de origine latină
(orez fiind venit în română direct din latină, cu mult înaintea Italienilor ce au adus în secolul al XVIII-lea cultura orezului în părțile nord-dunărene; Romanii socoteau orezul nu doar ca aliment, ci și ca medicament – cf. și Ilaria Gozzini Giacosa, A Taste of Ancient Rome, University of Chicago Press, Chicago, 1992, p. 16; ideea venirii cuvântului orez din limbile unor migratori care au ajuns pe aici mult după ce s-au născut Românii este cel puțin ilogică).

Mai poate fi amintit că existența tocătoarelor (inclusiv din piatră și os), adică a uneltelor pentru tocat (vegetale sau carne) este atestată pe teritoriul nostru din Preistorie. Ba chiar dinainte nu doar de Români, ci și de Traci (Daci), Sciți sau Gali.
La fel este atestată creșterea porcului. De pildă, acum 5-6 mii de ani, în Cultura Hamangia. La fel acum 6 mii de ani sau mai mult, în Cultura Cucuteni (ex., descoperirile de la Gruiu Darii, Jud. Buzău). Etc.
Deoarece vegetalele se păstrează mai greu (și mai ales cele de tipul verzii), atestarea verzii în Europa merge „doar” până acum vreo 3500 de ani. Pe atunci, da, Tracii deja existau, dar cel mai probabil varza era folosită de mult mai multă vreme.
Oricum însă, pentru vița de vie avem o vechime de opt mii de ani la vecinii noștri de peste Marea Neagră, în Caucaz.
Pe scurt, elementele fundamentale pentru sarmale, inclusiv principalul proces de preparare, există din Preistoria acestor locuri.

Față de aceste fapte, apare de mirare că numele răspândit astăzi de sarmale este de origine turcească (?). Sau, cel puțin, așa este prezentat în toate dicționarele de la noi.
Dar, fără să se mire de această contradicție, s-au găsit mulți snobi, multe slugi ale străinismului, care să țipe cu bucurie: „Sarmalele nu sunt românești! Sunt turcești!”.
Adâncul prostiei unei asemenea fraze este atât de nesfârșit, încât a o numi prostie abisală este mult prea puțin!
Hai să vedem un exemplu!

De când a izbucnit cultura pașoptistă, s-a „împământenit” (= impus, vârât pe gâtul Românilor) cuvântul de origine turcească herghelie.
Pe de altă parte, creșterea cailor – pentru laptele de iapă și carne la început, apoi și pentru poveri, călărie etc. – este atestată la noi din Preistorie.
Deci hergheliile, ca noțiune, concept, fapt, există la Străbunii noștri mult dinaintea venirii, ba chiar apariției Turcilor.
Doar că în limba română veche turmelor de cai li se zice stave. Substantiv feminin și acesta – o stavă, două stave – doar că de origine tracică.
Literaților pașoptiști și urmașilor lor le-a puțit acest cuvânt românesc, stavă, așa că au preferat și răspândit (= impus, vârât pe gâtul Românilor) cuvântul de origine turcă herghelie. Prin felurite scrieri, prin manuale, prin terminologia oficială, prin terminologia jurnalistică… prin toate mijloacele.
Și nu ar fi de mirare ca vreun „geniu” de același calibru cu slugile străinismului care urlă „Sarmalele nu sunt românești!” să urle deodată „Caii/hergheliile nu sunt românești!”.
(Pricina acestei purtări este simplă: strigoiul întâi din neam mănâncă.)

Același fenomen s-a întâmplat cu multe cuvinte românești.
Printre care și cu sarmalele.
Care sunt însă denumirile populare, mai vechi sau mai noi, pentru sarmale?

  • brozbuță (din broazbă = varză murată, cuvânt probabil traco-ilir – în dicționare forțat presupus sârbesc – păstrat în unele părți din Maramureș)
  • curechi umpluți (denumire 100% latinească)
  • foi (de varză, de viță) umplute (denumiri latine)
  • găluște (cuvânt de origine slavo-germană, cf. Scriban, 1939); termenul este (era) folosit pentru sarmale mai ales în Maramureș; în alte locuri se folosea deosebi pentru sarmale de post ori pentru sarmalele (foarte) mari
  • găluște înfoiate sau găluște în foi (adică în frunze; în afară de găluște celelalte cuvinte sunt de origine latină)
  • perișoare (cuvânt de origine latină)
  • perișoare în curechi/frunze/varză/viță (toate cuvintele cursive sunt de origine latină)
  • perișoare învelite (un cuvânt de origine latină, celălalt presupus slav)
  • pernuțe (cuvânt presupus de origine sârbă, mai probabil o suprapunere între un termen tracic și altele slave)
  • puică/puice (și acest cuvânt este de origine latină)
  • purcel/purcei (cuvânt de origine latină)
  • purcel/purcei în curechi/varză/frunză/viță (toate cuvintele din expresie/expresii sunt de origine latină)
  • sarma(le) (cuvânt presupus de origine turcă)

Desigur, mai sunt și alte forme locale, mai sunt și alte ingrediente.
Dar ceea ce poate să vadă orice om dornic de adevăr este că din treisprezece denumiri simple sau compuse ale produselor în cauză, șapte sunt de origine latină, două au origini latino-slave sau latino-slavo-germane, unul este probabil traco-ilir, unul este slavo-german, unul este de origine slavă și, în sfârșit, unul, sarmale, este socotit de origine turcească.
O asemenea situație trebuie să nască întrebări puternice și absolut îndreptățite asupra inteligenței și onestității celor care urlă că sarmalele nu ar fi românești.

Deoarece nu sunt turcolog, îmi este greu să mă pronunț asupra posibilității reale ca termenul sarma să vină din turcă. Am însă puternice suspiciuni că s-ar putea să fie un termen cuman. De ce?
Pentru că,

1. Cumanii, care erau Turcici, au conlocuit îndelung și prietenește cu Românii (sau, prin alte ramuri cumane, au fost buni vecini cu Românii). De multe ori chiar au luptat împreună împotriva acelorași dușmani (mai ales Greci și Unguri).

2. Mulți istorici și filologi confundă și astăzi termeni clar cumani cu cei turcești. De pildă, am avut prilejul trist să aud, repetat, că Teleorman (denumire cumană pentru Codrenii românești dintre Olt și Vlăsia ori Vlașca), ar fi denumire turcească (printr-o ciudată confuzie ignorantă cu Deliorman, denumire turcească pentru Codrenii românești de la Sud de Dunăre). Este limpede că și cumanul Teleorman, și turcescul Deliorman înseamnă, amândouă „codru sălbatic”, „pădure nebună” etc. Dar la fel de clar este că au origini diferite.

3. Cumanii, inițial Animiști ca religie, se convertesc la Creștinism prin legătura cu Românii. Încercările disperate ale Papalității de a-i trece la Catolicism au un succes foarte mic (și mai ales printre străbunii celor care azi își spun Unguri Secui). Această convertire este foarte importantă, deoarece și ca Animiști, dar cu atât mai mult ca Ortodocși, devin tot mai mult asemenea Românilor,

4. Cumanii mâncau și carne de porc. În vreme ce

5. Turcii nu mâncau carne de porc încă dinainte de contactul cu Românii. Să le atribui paternitatea unei mâncări fundamental din carne de porc înseamnă să îi jignești în religia lor!
Desigur, unii vor protesta pe motiv că există și sarmale din brânză, ori cu alte feluri de carne. Dar acestea sunt și au fost secundare; de fapt foarte mulți nici măcar nu știu (sau nu știau până la aceste rânduri) că există și sarmale cu brânză ori alte forme fără carne de porc (poate știau de sarmale de post, cel mult).
Iar dacă sarmalele din porc existau înainte de venirea Turcilor – ceea ce este un fapt istoric –, ar fi trebuit ca termenul turcesc (dacă nu a fost impus snob și anti-românesc, ci a fost adoptat natural) să fie un regionalism din părțile mai turcizate ori să se refere la anumite forme specifice (așa cum se întâmplă cu alți termeni de origine turcească). Și, mai mult decât atât,

6. Nu am găsit termenul sarma în niciunul dintre dicționarele turcești consultate. Notez aici Redhouse’s Turkish Dictionary…, J. W. Redhouse, Ed. Bernard Quaritch, London, 1880; Webster’s Turkish-English Thesaurus Dictionary, editat de Ph.D. Philip M. Parker, INSEAD, Ed. ICON Group International, San Diego, 2008 (mai jos notat WOD); Bilingual Dictionary for ESL Beginners, New South Wales Department of Education, 2001 etc.

Redhouse, de pildă, nu consemnează într-o vreme în care „sarmaua turcească” ar fi trebuit să fie comună deja (1880!), termenul sarma pentru limba turcă. Cel mai apropiat termen din dicționar, verbul sarmak, se folosește cf. Redhouse, p. 103, pentru învelirea unei răni, iar pentru învelirea mâncării, rulouri etc. se folosește pishirmek (ce numai a sarma nu seamănă!).
WOD, de asemenea, are termenul sarmak ca sinonim pentru rafală de vânt sau dolamak (p. 133), pentru formele de vânt numite turcește dönemeç (p. 135), kurma (p. 299), nefes (p. 333) Rüzgar (p. 378) și yel (p. 500); are la p. 389 diferite sensuri pentru sarmak din care niciunul nu se apropie măcar de sarmale (decât pentru cel care gândește în stilul fanteziilor protocroniste); are sarmak drept săritură a vântului la p. 511 și drept rotocol sau vârtej de vânt la p. 581; are sarmak drept schimbare a vântului la p. 596 sau ca vânt la p. 599; are sarmal pentru spirală (p. 213, 389, 415, 587). Și atât! Nici vorbă de vreun produs alimentar legat cumva de sarma.

Altfel spus, originea turcească a sarmalelor este, chiar și la nivel filologic, o tristă fantezie – pentru susținătorii românofoni, o fantezie slugarnică, snoabă și neștiințifică, iar pentru susținătorii turcomani, o fantezie protocronistă, etnofiletistă și neștiințifică.

Este, oare, termenul de sarma, din română, de origine cumană? A fost denumirea dată de Cumani preparatelor românești învelite în curechi/varză, în frunză de viță de vie sau în alte frunze? A fost, mai apoi, preluat cuvântul de la Români și Cumani de alte popoare?
Ni se pare cea mai probabilă – și obiectivă – ipoteză (de lucru) în clipa de față.
Desigur, este o ipoteză.

Un fapt absolut clar este însă acela că: sarmalele sunt un produs gastronomic foarte vechi, ce a existat la Români mult dinainte de venirea Turcilor sau Cumanilor. Începuturile sale se pierd în Preistorie, iar geniul sau geniile căruia/cărora datorăm această bunătate ne rămân necunoscuți.
Și aș zice că acest fapt dovedește că binele este veșnic, fie că oamenii mai știu sau nu cui i se datorează.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Sarmale din foi de varză murată și carne de porc
Foto: Mihai-Andrei Aldea

Două alte întrebări pentru Nichifor Crainic

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Revenim cu două întrebări pentru Nichifor Crainic. Și reluăm începutul de la foarte scurtul interviu publicat acum câteva zile.

Nichifor Crainic (1889-1972) și-a însușit teologia și implicit gândirea ortodoxă între cele două războaie mondiale. Vreme de mare însemnătate: pe de-o parte, se începuse ieșirea de sub dictaturile religioase ale fanatismului etnic grecesc sau rusesc, ale fanatismului imperialist catolic sau protestant; pe de altă parte, încă nu se intrase în dictatura Stângii (fie că este numită Socialism, Comunism, Bolșevism, Nazism, Fascism, NWO sau oricum altcumva).
Avem, prin urmare, o teologie și gândire ce se eliberează de felurite rătăciri și străinisme. O teologie și gândire ce caută cu stăruință, cu dârzenie, cu sfântă încăpățânare, întoarcerea la izvoare. La Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, la Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție Apostolică.
Prin urmare, ne-am hotărât să îi punem câteva întrebări!
Am început cu două întrebări, prima fiind ce înseamnă a fi naționalist? iar a doua ce înseamnă a fi naționalist în România?
Răspunsurile au fost clare, dar în ceea ce privește naționalismul în România s-a înfățișat o stare dureroasă, tristă, bolnavă: iubirea de neam și țară este prigonită în România până la nimicire fizică.

Prin urmare, am revenit cu două noi întrebări, ce ni se par de mare greutate.

Noi: Dat fiind că prima afirmație din Constituția României e aceea că „România este stat național”, dat fiind că sunt proclamate și apărate de aceeași constituție suveranitatea națională, simbolurile naționale, securitatea națională, cultura națională și alte noțiuni naționaliste; dat fiind că aceeași constituție interzice defăimarea națiunii și ura națională, ar trebui să avem sprijinul deplin al statului pentru naționalism. Și totuși, dimpotrivă, naționalismul românesc cel mai curat, cel mai îndreptățit, cel mai legal și decent, este, cum ați spus, prigonit. De unde această contrazicere extremă între Constituția României și practica autorităților de stat?

Nichifor Crainic: Constatările acestea duc la una și aceeași concluzie: că pătura noastră conducătoare e coruptă până în măduva oaselor. În suprastratul conducător s-a încuibat un virus permanent, care roade energia morală a celor care se ridică sus. E adevărat că acest suprastrat a fost alcătuit multă vreme din scursura Levantului. Seminția aceea a dispărut [oare? n.n.] dar virusul a rămas.
Optimiștii au sperat că forțele ridicate din sănătatea țărănească vor schimba fața lucrurilor cu vigoarea lor morală, proaspătă. Dar s-au înșelat. Am urmărit ani de zile procesul de transformare a național-țărăniștilor, bunăoară. Oameni ridicați din popor în cea mai mare parte, fii și nepoți de țărani. Avalanșa lor în loc să schimba fața morală a statului a sfârșit printr-o asimilare a oamenilor acestora în structura coruptă a statului. Din exponenți ai țărănimii, au devenit uzurpatori și dușmani ai românismului.
Pentru oamenii de felul acesta drumul puterii trece prin complicitatea cu străinismul parazitar.
A conduce România în sensul curent presupune condiția prealabilă de a trăda.
Politicianul se simte puternic numai în actul de prigonire a românismului și înțelept numai în lepădarea de specificul spiritual al strămoșilor lui.
Români deznaționalizați – iată ce sunt în majoritatea lor conducătorii noștri politici. Puși în fața naționalismului, au îndată sentimentul intim al propriei turpitudini [mârșăvii n.n.]; și ca să se elibereze de această stare sufletească îi prigonesc pe naționaliști cu zvăpăială de apostoli. Căci numai apostazia cunoaște înverșunarea nimicitoare împotriva credinței părăsite, și numai trădarea alimentează ura împotriva celor trădați. Prigonitorii naționalismului sunt unelte ale străinismului împotriva propriului neam.

Noi: Și ce rămâne de făcut unui Român (unei Românce) în aceste împrejurări?

Nichifor Crainic: A face naționalism în asemenea condiții implică două sarcini deopotrivă de grele. Una, să lumineze necontenit pe consângeni în propria istorie. Și alta, să te aperi necontenit de loviturile apostaților și trădătorilor. Cu o mână să arăți drumul spre zorile neamului, cu cealaltă să ții spada împotriva loviturilor din spate. Din punct de vedere omenesc, în sensul obișnuit, evident nu e o existență de invidiat. Dar din clipa în care te simți Român, și nu altă lighioană sub soarele lui Dumnezeu, ai datoria să porți această existență cu sudoare de sânge. Descriind oricât de palid neplăcerile îndurate, nu-mi vin nici lacrimile babei în gene, și nici regretul că n-am trăit altfel decât am trăit.

Răspunsurile lui Nichifor Crainic sunt culese din memoriile sale. Se spune că Istoria este învățătorul vieții. [Historia magistra vitae est.] Și iată, se pot găsi răspunsuri uimitor de actuale și de interesante, la întrebări de azi, în trecut.
Acum, desigur, este în puterea fiecărui cititor să cearnă și aleagă. Să cântărească, adică, în ce măsură aceste răspunsuri îl limpezesc ori ba. În ce măsură i se par adevărate, iar calea zugrăvită în ele, de urmat.
Noi, ne-am făcut și ne facem, după putință, datoria. Mărturisind și trăind ceea ce știm că este Adevărul sau adevărul.
A consemnat pentru dumneavoastră răspunsurile martirului și eroului Nichifor Crainic, din lucrarea sa postum apărută – „Zile albe, zile negre. Memorii” –

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Crucea e singura cale către Lumină, Înviere, Fericire
foto: Mihai-Andrei Aldea

Binele Comunismului (04). Un cititor răspunde Scrisorii unui tată

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Un comentator, Cristian, răspunde astfel la O scrisoare de tată (II):

„Mărturisesc și eu că astfel se trăia în București prin 1985. Nici în alte orașe mari nu era mai bine. Prin iarna lui 86-87 locuiam în centrul Bucureștiului, aproape de Intercontinental – Batiștei. Și ce să vezi într-o dimineață? Paharul cu apă lăsat seara pe masa din sufragerie avea gheață. Deci în acea noapte în casă nu erau nici 6-7 grade C!
Desigur că alimentarele din centru erau mai bine aprovizionate, dar doar câteva ore sau zeci de minute pe zi. Iar la coadă se stătea muuult mai multe ore. În schimb, pentru cine cunoștea, exista Casa de comenzi Mercur, prin care puteai să te aprovizionezi, ca simplu muritor de foame, foarte bine, dacă nu comandai prea des.
Dar în provincie nu exista așa ceva. Mulți provinciali se bucurau de o delegație la București, reușind să aducă de pe acolo bunătăți din alimentări, chiar dacă era vorba doar de cornuri cu lapte sau ciocolată (chinezească, bineînțeles).
Aceasta era realitatea hâdă comunistă, nu mai vorbesc de minciuna oficială de prin instituții, licee, facultăți, etc. Și de programul TV de 2 ore/zi!! Care începea cu Telejurnal și se sfârșea cu Telejurnal. Circula gluma cu probabila Marea Unire – TVR să ajungă să unească cele 2 Telejurnale…
Și ca să punctez: datoria externă a României a fost plătită integral până la data de 12 aprilie 1989! Nebunia a continuat însă pe mai departe…. Ce folos??? Din comunismul naționalist am căzut în capitalismul internaționalist, nereușind să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniști și securiști din conducerea Țării în Piața Universității din primăvara-vara lui 1990! Punctul 8 din Proclamația de la Timișoare!”

La această mărturie istorică voi adăuga următoarele:

  1. Da, s-a întâmplat și în apartamentul nostru să ne trezim cu apa înghețată în pahare sau sticle. Chiar exista o glumă tristă: „Dacă vrei să nu îți înghețe iarna apa bag-o în frigider!”.
  2. Adevărat, la magazinele din centru se găseau mărfuri ce lipseau în restul Bucureștiului; dar se găseau (cum spune și Cristian) doar în cantități foarte mici, care se epuizau în cel mult o jumătate de oră, foarte rar într-o oră sau două. Cozile durau ore întregi, uneori peste cinci-șase ore. Pare o fantezie sau o glumă, dar a fost o tragică realitate. Totuși în Scrisoarea unui tată sunt folosite ca reper pentru că trebuia să pretinzi că există ceva bun (multe lucruri bune, de fapt!) în Comunism. Altfel erai încadrat la „dușmanii regimului” și urmau represalii grele.
  3. Casa de comenzi Mercur avea prețuri foarte mari pentru un om obișnuit. Scrisoarea lui Mihai-Ion-Petre Aldea este a unui tată cu patru copii. Ca urmare, posibilitățile de comandă erau reduse. Mai mult, nu aveai voie să comanzi la această „casă de comenzi” mai mult de odată pe lună, cel mult de două ori; iar cantitățile erau și ele limitate.
  4. Existau magazine „pe valută”, dar din care puteau cumpăra doar străinii sau persoane cu funcții importante, care puteau justifica legal valuta. Căci deținerea valutei de către omul obișnuit era practic interzisă. Mai precis, cerea proceduri foarte complicate (inclusiv declarații scrise pentru motivul încercării de a obține valută), în lipsa cărora posesorul era pasibil de pierderea locului de muncă și pușcărie.
  5. Ciocolata chinezească amintită de Cristian era una dintre „valutele forte” ale vremii. Față de ciocolata produsă de statul zis român era o delicatesă. Era și învelită într-un staniol frumos. Ca urmare, era căutată și tezaurizată, de multe ori fiind folosită ca „dar” (= șpagă) pentru funcționari, medici, milițieni etc., alături de săpunurile „Fa” și alte produse care acum ar stârni râsul.
  6. Termenul de „comunism naționalist” este un oximoron de același calibru cu „îmbunătățiri rele”. Comunismul este prin definiție anti-național. Toate regimurile comuniste din istorie au nimicit cultura națională a țării sau regiunii stăpânite. Termenul ar fi ironic, dacă nu ar fi folosit de unii ca și cum ar fi logic; în realitate el se referă la „comunismul regionalist” sau la „comunismul baronilor locali”. Comunismul regionalist folosea, într-adevăr, forme denaturate de naționalism în sprijinul regimului. Stalin a făcut primul acest lucru, pentru a nu pierde războiul (filmul rusesc Popa [Поп], greșit tradus la noi Preotul, este un exemplu tipic de „naționalism comunism” în care până și religia este pervertită să susțină regimul satanic al Comuniștilor).
  7. Comentatorul Cristian este foarte optimist atunci când spune că nu am reușit „să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniștii și securiștii din conducerea Țării”. Eu văd că până astăzi suntem, din nenorocire, conduși de aceleași călăuze oarbe. Și sunt destui care se pregătesc să îi voteze din nou în 2024, sub cele mai prostești pretexte.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Prostia care sminteste. Zgârcenia anti-patriotică (II)

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Prostia care smintește. Zgârcenia anti-patriotică (II)

În eseul trecut am amintit despre cei care se poartă ca și cum izvoarele istorice pe care le-au găsit ar fi proprietate personală.
Foarte departe nu sunt nici aceia care, declarându-se patrioți sau naționaliști, se străduiesc până la absurd să își „păzească” operele de copiatori.
Am spus copiatori și nu plagiatori, chiar dacă adesea copiatorii își însușesc ceea ce au copiat ca și cum ar fi operă proprie.
Dar este, oare, aceasta, o răutate de care trebuie să ne păzim?

Aici vin la cuvintele Sfântului Apostol Pavel privitoare la misiunea sa, de vestire a lui Iisus:
„Voiesc ca voi să știți, fraților, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în așa fel că lanțurile mele, pentru Christos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor celorlalți.
Și cei mai mulți dintre frații întru Domnul, îmbărbătați prin lanțurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
Unii, e drept, vestesc pe Christos din pizmă și din duh de ceartă, alții însă din bunăvoință.
Unii o fac din iubire, știind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalți, însă, – din zavistie – vestesc pe Christos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanțurile mele.
Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din fățărie, fie în adevăr, Christos se propovăduiește și întru aceasta mă bucur. Și mereu mă voi bucura.” (Filipeni 1.12-18)

De ce se bucura Apostolul Neamurilor de vestirea lui Christos, fie și din invidie sau duh de ceartă?
Pentru că Îl iubea pe Christos și voia să fie cunoscut.
La fel cel care iubește Patria Română, sfânta noastră patrie, cel care iubește Neamul Românesc și puhoiul de Sfinți pe care l-a dat Cerului, se va bucura să fie cunoscut mai bine.
Fie că cei care duc mai departe cuvântul despre Neam și Țară o fac din dragoste sau pentru câștig.
Fie că îți recunosc osteneala ori se străduiesc să o ascundă.

Mai ales că deasupra tuturor stă Dumnezeu, Dreptul Judecător.
Cel Care vede toate, de care nimic nu se poate ascunde și pe Care nimeni nu-L poate înșela.
El va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2.6).

Căci și mucenicii mai vechi sau mai noi, nu în laudele și aplauzele mulțimii au înfruntat prigoanele.
Dimpotrivă, mulți au fost torturați și uciși pe ascuns, îngropați pe ascuns ori arși pe ascuns, aruncați în ape să li se piardă urma, acoperiți cu uriașe grămezi de pământ sau piatră.
Dar tocmai de aceea a strălucit lumina deasupra moaștelor lor; tocmai de aceea oasele lor sfărâmate au făcut și fac puhoi de minuni:
Pentru ca fiecare să știe că Dumnezeu vede tot, că nicio osteneală și niciun oftat, nicio jertfă și nicio răbdare nu e ascunsă înaintea Lui. Și El răsplătește cu slava Lui cea mai presus de minte, cu bucuria cea dincolo de gând, cu bunătățile Sale pe care omul de aici nu le poate nici măcar bănui, cu atât mai puțin înțelege.

Și dacă vrem să urcăm spre asemănarea lui Dumnezeu, întâi se cuvine să Îl cunoaștem pe cât se poate.
Dacă vrem să ne asemănăm Lui, trebuie să ne străduim să fim milostivi și generoși precum și El este.
Astfel ne facem mult mai bine datoria față de Neam și Țară, dar și față de sufletul nostru.

De mulți ani am văzut preluate din scrierile sau cuvântările mele și idei, și rânduri, ba și pagini întregi. De nenumărate ori fără cea mai vagă citare. Sau chiar atribuit altora. De puține ori cu citare. Și totdeauna m-am bucurat, văzând că ceea ce am lucrat dă roadă.
Iar unii m-au mustrat, zicându-mi că astfel am pierdut foarte mulți bani.
Pe care, mi-am zis eu, iată că n-o să îi iau în moarte, că nu îi am; așa cum nu o să îi iau nici pe aceia pe care pare că îi am.
Dar poate va sui la Dumnezeu și osteneala mea, și ceea ce cu bucurie am împărtășit tuturor celor dornici să afle adevărul.

Căci mi-am dorit și îmi doresc Neamul și Țara nu într-o fală goală, nu lustruite cu minciuni, ci în Adevăr și Iubire, adică întru Dumnezeu.
Iar ceea ce este adevăr și iubire în Istoria Românilor, în Cultura Veche Românească, sau în ceea ce astăzi izbutim să zidim, de la Dumnezeu este.
Ale Sale dintru ale Sale, Lui îi aducem de toate și pentru toate!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Chilia Sfântului Daniil Sihastrul

Într-o piatră rece și întunecoasă s-a îngropat de viu Daniil, ca să fugă de slava și răsplătirea acestei lumi. Și s-a făcut astfel luminătorul unei țări întregi și părintele multor sfinți.