"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
Autor: Mihai-Andrei Aldea
ro: MIHAI-ANDREI ALDEA (n. 1973, Galaţi, România) este teolog (specializarea „Bizantinologie”, teza "Romanitatea Românilor şi Imperiul Roman de Răsărit", 1999),
doctor în filologie (specializarea „folcloristică”, teza "Predestinare și liber-arbitru în basmul românesc propriu-zis. Motive narative: „călătoria inițiatică” și „frații gemeni”. Studiu de caz", 2013),
doctorand în istorie, conferențiar, editor (suplimentul cultural al ziarului Flux din Chişinău, 2003-2004; Ed. Christiana, 2005-2010), publicist, poet ("Zboruri", 2005; ),
romancier (Saga "Drumul spre Vozia" cu Vol. 1: "Cei trei și Pădurea cea Mare", 2008; ed. a II-a, 2009; ed. a III-a, 2015; Vol. 2: "Cei trei și luptele Deralei", 2015; este aşteptat pentru iunie 2017 Vol. 3: "Prin coline şi neguri!"),
autor de studii de specialitate ("Tipologia călătoriei iniţiatice", 2007; "Zbor prin vâltoarea vremilor", 2007; "Lumina Adevărului. Un studiu ortodox asupra adventismului și altor secte apropiate", 2007; "Ortodoxia și artele marțiale", 2014),
regizor și scenarist de filme de animație pentru copii (Prâslea cel Voinic și merele de aur, 2011; The Story of the Golden Apple, 2014),
sportiv (a practicat, printre altele, atletism, judo și parașutism),
filantrop.
en: MIHAI-ANDREI ALDEA (n. 1973, Galaţi, România) is teologian (specialized in "Byzantinology", thesis "Romanitatea Românilor şi Imperiul Roman de Răsărit", 1999),
Ph.D. in Folkloristics (thesis "Predestinare și liber-arbitru în basmul românesc propriu-zis. Motive narative: „călătoria inițiatică” și „frații gemeni”. Studiu de caz", 2013),
Ph.D. candidate in history (University of Bucharest), editor (cultural appendix of "Flux" paper from Chişinău, Moldavia Rep., 2003-2004; Ed. Christiana, Bucharest, Romania, 2005-2010),
publicist,
poet ("Zboruri", 2005; ),
novelist ("The Way to Vozia" saga, Part I "The Three and The Great Forest", a fantasy novel, published in English version in 2017; it is the translation after Romanian saga "Drumul spre Vozia" Vol. 1: "Cei trei și Pădurea cea Mare", 2008; ed. a II-a, 2009; ed. a III-a, 2015; in Romanian exists Part 2: "Cei trei și luptele Deralei" ["The Three and Derala's battles"], 2015 and in June is expected the Part 3: "Prin coline şi neguri!" ["Through hills and mists!"]),
autor of scientific works (for English readers, "The Typology of Initiatory Journey (in the Romanian Folktales)" can be see on http://egophobia.ro/?p=10836),
director and screenwriter for (children) cartoon movies ("Prâslea cel Voinic și merele de aur", 2011; "The Story of the Golden Apple", 2014),
sportsman (athletics, judo and parachutism, mountain travels and other),
philantropist.
Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi!
Dragostea (sau iubirea) este un cuvânt care, în unul sau altul dintre numele purtate, a fost de nenumărate ori folosit de poeți, scriitor, cântăreți, compozitori, filosofi etc. Din păcate, într-o covârșitoare majoritate, ceea ce au lăudat, slăvit, criticat sau urât drept dragoste (sau iubire) a fost o patimă sau alta. Pentru cei mai mulți iubirea (sau dragostea) a rămas cel mult o noțiune înțeleasă doar în parte, dacă nu cu totul stricată.
Și totul pleacă de la confuzia între ceea ce bucură sau place și ceea ce iubim/îndrăgim.
Da, cei mai mulți oameni cred că „iubesc” sau „sunt îndrăgostiți de” lucrurile sau persoanele care îi bucură sau le plac. Prin urmare, se pretinde că X „iubește dulciurile”, Y „iubește florile”, Q „îl/o iubește pe Z” (puteți înlocui „iubește” cu „e îndrăgostit de”; sau, după creolo-româna de mahala snoabă, „adoră”). Însă, de fapt, X e lacom la dulciuri, Y se bucură văzând flori, Q are plăceri/bucurii la Z. Adică niciuna dintre aceste sentimente nu este dragoste/iubire.
Dacă X ar iubi sau îndrăgi cu adevărat dulciurile, ce ar face? Ar căuta să facă cele mai sănătoase și gustoase dulciuri, atât pentru el cât mai ales pentru alții.
Dacă Y într-adevăr ar iubi/îndrăgi florile, ce ar face? Ar crește cu grijă flori, le-ar înmulți și răspândi, le-ar dărui și altora, ar încerca să creeze soiuri noi etc.
Dacă Q îl/o iubește/îndrăgește pe Z cu adevărat, ce face? Face ceea ce îi face bine lui Z.
Pentru că dragostea sau iubirea înseamnă a dori cu adevărat – adică în fapte! – să dorești din suflet binele lui/eișisă lucrezi pentru acest bine.
Desigur, aici există hotarul priceperii noastre. Aici pricepere însemnând și înțelegere, și făptuire. (Minunata limbă română veche!) Iar acest hotar este legat și de cât cunoaștem și înțelegem din cele ale lumii, dar mai ales cât cunoaștem și înțelegem cele ale lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este Binele, Adevărul, Iubirea. Și doar prin el putem scăpa de păcatele și patimile care otrăvesc iubirea/dragostea și o prefac și pe aceasta în patimă.
Sfintele Canoane al Bisericii Ortodoxe Sobornicești interzic total și osândesc veșnic intervenția puterii lumești în schimbarea hotarelor episcopiilor, mitropoliilor și cu atât mai mult a parohiilor. De altfel nu s-a întâmplat niciodată în istorie să se schimbe prin forță hotarele unei patriarhii în afară de ceea ce a făcut Rusia cu sila și în Caucaz, dar mai ales în Basarabia. Interzic și osândesc Sfintele Canoane și pe cei care fac această răutate păgânească, dar și pe complicii lor. Și nu există vreme care să șteargă aceste păcate: doar pocăința, îndreptarea, întoarcerea la ascultare de Sfintele Canoane pot șterge vinovățiile acestea. Printre canoanele care osândesc în veci răpirea teritoriilor ce țin canonic de Patriarhia Română se numără: Canoanele 30, 33, 34 și 35 Apostolice; Canonul 6 Sinodul I Ecumenic; Canoanele 8, 12 și 13 Sinodul IV Ecumenic; Canoanele 17 și 37 Trulan; Canonul 3 Sinodul VII Ecumenic; Canoanele 13 și 22 Antiohia etc.
Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a purces cu cel mai mare pogorământ la îndreptarea nedreptății rusești. Căci după canoanele de mai sus, BOR ar fi trebuit să dea anatemei pe clericii necanonici din Basarabia și celelalte teritorii canonice românești. Dar, dimpotrivă, Patriarhia Română a lucrat cu dragoste și cu răbdare, înțelegând cât de rănite sunt sufletele celor din Republica Moldova după genocidurile sovietice și rusești. Genociduri care numai între 1940 și 1989 au dus la uciderea și expulzarea a mai mult de un milion două sute de mii de Moldoveni. În numele „eliberării”.
Ca urmare, nu a fost grăbită reactivarea Mitropoliei Basarabiei; reactivare care este poruncită de Dumnezeu prin Canonul 37 Trulan și celelalte canoane citate mai sus. Ci s-a așteptat ca din Republica Moldova să se trezească iubitorii de dreptate și adevăr, de reparare a acțiunilor necanonice rusești și sovietice. Iar odată reactivată Mitropolia Basarabiei, aceasta a fost și este cu adevărat autonomă. Fiind o uriașă deosebire între respectul și dragostea Bisericii Ortodoxe Române față de Mitropolia Basarabiei și disprețul rasist, entofiletist, panslav, al Bisericii Ruse.
Față de această realitate, documentată perfect atât dogmatic și moral cât și istoric, se dovedește necanonicitatea deplină a acțiunile rusofile, dezbinătoare și răzbunătoare ale Mitropoliei rusofone a Chișinăului „și întregii Moldove”.
Vocea poporului sau vocea Rusiei?
Canoanele mai sus amintite au fost aduse împotriva propagandei rusofone de Mitropolia Basarabiei, de Episcopia Basarabiei de Sud ori de Episcopia de Bălți, de preoți și credincioși din Republica Moldova. S-a doborât astfel și discursul străin Ortodoxiei al Bisericii Ruse, dar și propaganda rusofonă ce pretinde că ar fi necanonică nu structura rusofonă invadatoare, ci băștinașa Mitropolie a Basarabiei. Și s-a dovedit deplin că „sancțiunile” date de Mitropolia Rusofonă din Republica Moldova au validitate zero și sunt mai curând osândă pentru cei care amenință cu ele și, totodată, cunună pentru cei care sunt amenințați cu ele. Căci în Biserică „suspendările” sau „caterisirile” date de cei care calcă în picioare canoanele (ca Biserica Rusă din Moldova) cad pe capul celor care le dau și aduc binecuvântare de la Dumnezeu pentru cei persecutați.
Față de aceste răspunsuri este de așteptat ca oamenii de bună credință să se trezească. Și să lase amăgirea rusească, întorcându-se la Biserica ce este băștinașă, legitimă și canonică în Republica Moldova: Mitropolia autonomă a Basarabiei. Mitropolie binecuvântată și de Sfântul Patriarh Nifon, în 1918, cu binecuvântarea acestuia făcându-se și revenirea la Biserica Ortodoxă Română.
Însă în locul trezirii, iată că rusofonii vin cu altă amăgire: „voința poporului”. Asta, în paralel cu o practică bolșevică, străină Bisericii: târârea în tribunale a clericilor și credincioșilor care au revenit la Mitropolia Basarabiei.
Aici nici nu s-ar cuveni să mai spunem ceva: Biserica Română nu a alergat la judecători ca să își ia înapoi bisericile și mânăstirile răpite de Sovietici, deși ar fi avut tot dreptul. Și dacă nu ar fi câștigat la instanțele moldovenești încă rusificate în 1991-1995, ar fi câștigat la instanțele internaționale. Dar în loc de aceasta, Biserica Română a ascultat de Dumnezeu și a cerut ca dreptatea să se facă în Biserică, de către cei ai Bisericii. Adică cerând iar și iar Patriarhiei Moscovei să renunțe la încălcarea canoanelor și la invadarea teritoriului canonic românesc. Și de ce a făcut asta? Și pentru dragostea și înțelegerea față de suferințele Moldovenilor, față de îndoctrinarea propagandei anti-românești. Dar și pentru că este scris:
„Îndrăznește, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepți și nu înaintea celor sfinți? Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea este judecată de voi, oare sunteți voi nevrednici să judecați lucruri atât de mici? Nu știți, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumești? Deci dacă aveți judecăți lumești, puneți pe cei nebăgați în seamă din Biserică, ca să vă judece. O spun spre rușinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înțelept, care să poată judeca între frate și frate? Ci frate cu frate se judecă, și aceasta înaintea necredincioșilor? Negreșit, și aceasta este o scădere pentru voi, că aveți judecăți unii cu alții. Pentru ce nu suferiți mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdați mai bine paguba? Ci voi înșivă faceți strâmbătate și aduceți pagubă, și aceasta, fraților!” (I Corinteni 6.1-8)
Această poruncă dumnezeiască a fost întărită de Sfinții Apostoli și prin al lor canon 74, care pune ca judecata dintre episcopi să se facă numai în și de către Biserică. Rânduială întărită și de Canonul 6 Sinodul II Ecumenic. Iar Canonul 9 Sinodul IV Ecumenic lămurește că orice cleric trebuie să meargă la judecată cu alți clerici doar în Biserică. Și venim iarăși la Canonul 12 Sinodul IV Ecumenic, ce interzice desăvârșit schimbarea parohiilor de la o episcopie la alta prin putere lumească – asta ca să nu mai vorbim de osânda necanonicilor care târăsc pe cei canonici în judecată. Deci, pe scurt, întreaga rânduială a Bisericii este cea arătată și de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, Capitolul 6, versetele 1-8.
Și, iată, Biserica Română, prin Mitropolia Basarabiei, a răbdat paguba, după cum a cerut Duhul Sfânt. Deși era mult mai mare decât cea de care se plâng rusofonii, precum și cu totul nedreaptă. Și s-a rugat pentru întoarcerea celor răpiți de propaganda rusofonă. Așteptându-i. Și, iată, Mitropolia rusofonă „a Chișinăului și întregii Moldove”, degrabă aleargă la forțele lumești, așa cum mereu face Statul Rus: folosind puterea militară ca să își impună voia asupra Bisericii Ruse, ce a ajuns să fie o extindere a serviciilor secrete și grupărilor mafiote rusofone. Asta deși sau tocmai pentru că se știe necanonică, așa că o încălcare mai mult i se pare normală – adunându-și astfel mai multă osândă.
Dar, să ne întrebăm, de ce aleargă ei la puterile lumești? Căci, iată, și protopopul rusofon Iulian Rață, și episcopul rusofon Marchel, dar și alții asemenea pretind că vocea poporului este de partea lor. Vocea poporului, sau vocea Rusiei?
Căci dacă vocea poporului era de partea lor, dacă vrerea poporului din Republica Moldova era de partea lor, altfel ar fi stat lucrurile: ar fi înălțat toți Moldovenii „Slavă Mamei Rusia” („Слава Матери-России”) și ar fi făcut metanii lui Putin, așa cum fac rusofonii. Și nici nu ar fi trecut la Mitropolia Basarabiei peste o sută de parohii în ultimii ani.
Ca urmare, se vede limpede că vocea poporului nu îi sprijină pe rusofoni!
Dar ei o invocă pentru că așa a făcut și Uniunea Sovietică și așa face și Rusia de astăzi. În 1991-1992 Rusia pretindea că s-a lepădat de colaborarea cu Hitler (prin care a luat și Basarabia!). Dar îndată a început și Războiul de la Nistru, ucigând Românii (Moldovenii) de pe amândouă malurile. În numele „poporului moldavan” au curs pe Nistru sângele și trupurile copiilor Moldovei! Și până astăzi Rusia ține slujitorii săi religioși din Republica Moldova sub numele de „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove”. Ceea ce arată că încă Rusia vrea să cucerească și restul Moldovei, și că Mitropolia zisă a Moldovei este de fapt a Rusiei și împotriva Moldovei.
Aceasta s-a văzut și la alegeri, când Rusia a sfidat pe față suveranitatea, statalitatea și integritatea Republicii Moldova, prin centrele de votare deschise în Transnistriaîmpotriva voinței Republicii Moldova! Iar Mitropolia „Chișinăului și întregii Moldove” nu s-a împotrivit și nici nu a protestat. Deși pe hârtie ar avea teritoriu canonic peste Nistru! Și cu toate că mulți clerici „de la vârf” din această structură petrec multă vreme prin Transnistria. Ceea ce arată cine comandă de fapt în această structură: Rusia.
Deci vocea Rusiei este cea care susține Mitropolia rusofonă a Chișinăului „și întregii Moldove”. Și este singura voce pe care o ascultă, din păcate și patimi, clericii „de sus” ai acestei instituții.
Iar vocea poporului pe dumnealor nu-i interesează.
Căci dacă Sfintele Canoane nu-i interesează și le calcă în picioare pentru Rusia, împotriva lui Dumnezeu, de ce le-ar păsa de popor? Și cum ar târî în judecăți și tribunale pe Moldovenii care sunt poporul, dacă ar asculta vocea poporului? Așa că ei doar zic de vocea poporului ca să înșele pe mai departe poporul și să îl țină departe de Mitropolia Basarabiei. Dar viu este Dumnezeu! Și tot mai mulți Moldoveni se trezesc, revenind la Biserica Mamă!
Cine are urechi de auzit, să audă!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Un film despre acțiunile în forță ale Mitropoliei rusofone „a Chișinăului și întregii Moldove”. În el se vede cum clericii rusofoni în loc să asculte ce vor oamenii umblă cu înșelăciuni voind să amăgească poporul. Cam atât despre „vocea poporului”.
P.P.S. Un videoclip de mult folos pentru cine vrea să afle adevărul despre situația din Republica Moldova:
După al Doilea Război Mondial, la cererea puterii sovietice, autorităţile române au făcut presiuni intense la adresa patriarhului Nicodim de relansare a relaţiilor bisericeşti româno-ruse după întreruperea survenită de măsurile antireligioase luate de puterea bolşevică după 1918. Noul context geopolitic european şi oriental îl convinsese pe Stalin să-i dea o atribuţie specială Bisericii Ortodoxe Ruseşti, care se evidenţiase în mobilizarea maselor în marele război de apărare a patriei. Stalin înţelegea că pentru aplicarea planului său panslavist avea nevoie de influenţa bisericească în lumea ortodoxă.
Biserica Rusă trebuia să se regăsească pe scena Ortodoxiei, pentru care a iniţiat un amplu proiect diplomatic eclesiastic la nivelul patriarhiilor apostolice orientale, dar şi la autocefaliile naţionale. Iar cea mai importantă autocefalie ortodoxă era Biserica Ortodoxă Română. Existau totuşi o serie de impedimente în relaţia cu partenerul român, determinate de situaţia canonică a românilor din Basarabia interbelică, restituirea bunurilor bisericeşti luate de autorităţile române din acest spaţiu, dar şi din cel fost transnistrean (dintre Nistru şi Bug) şi mai ales repatrierea slujitorilor basarabeni şi bucovineni.
Toate aceste doleanţe le exprima patriarhul moscovit Alexei într-o scrisoare trimisă patriarhului Nicodim în mai 1945, adusă chiar de şeful unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, în persoana episcopului Ieronim al Chişinăului. Astfel, autorităţile sovietice, care erau fără nici o îndoială în spatele diplomaţiei promovată de prelaţii ruşi, avansau o politică maximală, cerând cât mai mult, în ideea că sunt cele care domină situaţia în timpul negocierile, la care era delegat să participe chiar episcopul înscăunat la Chişinău de sovieticii care reveniseră în Basarabia. Evident că prezenţa lui Ieronim putea fi şi un mijloc de intimidare la adresa reprezentanţilor ortodocşi români, mai ales că se ceruse Patriarhiei Române întoarcerea la calendarul vechi şi recunoaşterea Mitropoliei Rutene de Cernăuţi.Fără nici o urmă de intimidare, patriarhul Nicodim îi răspundea omologului rus în cei mai diplomatici termeni bizantini, refuzându-i punct cu punct cererile venite de la Moscova… continuarea articolului scris de Adrian Nicolae Petcu pe site-ul Ziarului Lumina (click aici).
În această seară niște gunoaie subumane – cel puțin patru la număr – au atacat cu arme automate civilii aflați la un concert (în Moscova). Se vorbește și de explozii. Se numără zeci de civili uciși (deocamdată peste 40) și despre mai mult de o sută de civili uciși.
Lașitatea atacurilor asupra civililor dezonorează deplin pe autorii direcți și indirecți. Niciun luptător adevărat nu îi atacă pe cei care nu se pot apăra – doar gunoaiele subumane, doar cei îndrăciți prin voia lor pot să facă așa ceva.
Da, Războiul din Ucraina putea să nu existe: era de ajuns ca la Kremlin să fie cineva cu o mai mare stăpânire de sine (care să nu se lase corupt de puterea și averile căpătate, temporar, prin această manevră). Sau, da, era de ajuns ca la Washington să fie Donald Trump, în locul marionetei scârboase zisă Joke Biden. Însă, chiar dacă cineva ia în seamă doar unii vinovați (cei de la conducerea Rusiei, în speță), atacul asupra civililor este inuman și de neiertat. Și, pe deasupra, de o maximă imbecilitate.
Ca să crezi că Rușii se sperie de un asemenea atentat trebuie să ai un I.Q. extrem de redus, o incultură deosebit de mare și o aroganță și mai mare (astfel încât nici nu ceri sfaturi competente, nici nu asculți de ele dacă există). Rușii au de-a face cu moartea nu doar de doi ani de zile: istoria Rusiei este un carnagiu reciproc, în care fertilitatea Rusoaicelor a fost cheia supraviețuirii. (Așa cum iresponsabilitatea Româncelor, care își ucid în masă copiii, este cheia pieirii Românofonilor.) În fața unui asemenea atac Rușii răspund cu furie și ură. Iar dacă nu o fac pe loc, o vor face mai târziu.
Pentru pilotul rus ucis de Turci aceștia au plătit cu sute de soldați de-ai lor loviți „accidental” de trupele (pro-)ruse. A fost un joc tăcut la nivel mediatic, și care a adus – paradoxal pentru Românii învățați să fie slugi și sclavi – la prietenia actuală dintre cele două țări: cei tari îi respectă doar pe cei tari, cei luptători pe luptători îi respectă, pe sclavi nimeni.
Totuși merită subliniat că asemenea acte au loc între militari, între luptători. Da, va spune cineva, dar și Rușii au atacat civilii, chiar în timp de pace. Este adevărat. Este una dintre marile critici aduse Rusiei – și este o vină pe care mulți Ruși o recunosc și o regretă. Pentru că asemenea acte țin de cea mai lașă bestialitate.
Și revin la problema reală: reacția conducerii Rusiei, reacția lui Putin. Se pare că unii au uitat cum a reacționat acesta după atentatele cecene: a condus un atac teribil asupra Ceceniei, care a fost readusă de partea Rusiei până astăzi.
Dar față de acest atentat? Pot doar să mă rog – și pentru cei care ar face acest gest, și pentru victimele care ar urma – să nu ne trezim în fața unui „răspuns nuclear”. Căci un asemenea gest ar aduce o (și mai) mare osândă pe sufletele autorilor. Atât pentru că ar însemna uciderea altor civili (și foarte mulți!), cât și începutul unui război nuclear.
Omul lui Dumnezeu își păstrează cumpăna și cumpătul și în vijelie sau crivăț. În fața Războiului din Ucraina mulți au devenit pătimași orbi, susținând fanatic o parte sau alta – deși sunt părți la fel de rele și vinovate. Am încercat și încerc neîncetat să îmi păstrez gândirea dreaptă, văzând adevărul, nu ideile propagandei de o nuanță sau alta. Ca urmare, deși sunt împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, trebuie să condamn acest act cumplit, inuman, drăcesc. Trebuie să mă rog pentru mila lui Dumnezeu față de civilii uciși. Și trebuie să mă rog să înceteze aceste acte monstruoase.
Mă tem că mulți vor păcătui, bucurându-se nebunește de moartea unor civili. Civili care mâine s-ar putea să fie ei, copiii lor sau părinții lor, dacă această oroare a războiului nu încetează. Cei care se bucură ori se vor bucura ar fi, fariseic, extrem de supărați dacă s-ar aplica „părții lor” aceeași „metodă” folosită astăzi la Moscova.
Să ne pară rău de toată rătăcirea, de toată răutatea, ura și minciuna. Să căutăm Adevărul, Iubirea, Dreptatea lui Dumnezeu. Doar așa vom putea rămâne oameni atunci când mulțimi întregi devin neoameni.
Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia și până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români. L.S. Berg (academician sovietic)
Printre multele doctrine neortodoxe rusofone care, după cum am arătat, sunt construite pe răstălmăcirea canoanelor Bisericii, poate cele mai urâte (și rădăcina răului) sunt cele șovine (etnofiletiste). Și mai cu seamă este urâtă și împotriva lui Dumnezeu doctrina moldovenismului rusofon.
Moldovenismul rusofon este o doctrină de stat și bisericească apărută în Imperiul Țarist și preluată și mărită (în rău) de Uniunea Sovietică. Această doctrină pretinde că Moldovenii ar fi altă rasă, ori cel puțin altă etnie ori naționalitate decât Românii.
Iar această doctrină se construiește numai prin minciuni și insulte, multe jigniri și învinuiri. Aceste jigniri și învinuiri, de pildă, îi declară pe Români înapoiați, primitivi, sălbatici, cotropitori, asupritori, Țigani, străini și altele asemenea. Este ușor de văzut de către orice creștin că sunt anti-creștine și urâte de Dumnezeu asemenea insulte și acuzații – adeseori proferate chiar de clericii rusofoni din Republica Moldova și Regiunile Odesa și Cernăuți. Este ușor de văzut de către orice creștin că asemenea purtări și vorbe sunt ale rătăcirii șovinismului (etnofiletismului), străină Bisericii lui Dumnezeu.
Dar ele sunt foarte trebuincioase propagandei rusofone în Republica Moldova și celelalte ținuturi românești. De ce? Pentru că fără ele celelalte minciuni rusești sunt ușor de descoperit. Rostul acestor învinuiri și jigniri este de a aduce anume teama și scârba de Români în sufletele Românilor din teritoriile ocupate de Sovietici; Români declarați, desigur, ”Maldavani” sau Moldoveni. Astfel încât să se aducă ură între frați, dezbinare și înstrăinare, ca pași către rusificarea (azi și ucrainizarea) Românilor de la Est și Nord de România.
Acum, ca unul născut la Galați, nu am întâlnit Gălățean care să nu se înțeleagă în graiul său moldovenesc fie cu Ardelenii, fie cu Dicienii (Dobrogenii), fie cu Muntenii, Oltenii, Bănățenii, Bihorenii sau orice alți Români.
Nu am găsit asemenea oameni oriunde am fost în Moldova: în Botoșani sau Neamț, în Suceava ori Bacău, în Vrancea sau Iași, în Cahul sau Reni etc. Pretutindeni oamenii care vorbeau graiul moldovenesc se înțeleg foarte bine cu Românii din Ardeal, Banat, Muntenia, Crișana, Maramureș, Dicia (Dobrogea) și Muntenia, sau din alte părți. Ceea ce dovedește fără putință de tăgadă cinstită că vorbim toți aceeași limbă.
Aceasta s-a înțeles foarte bine de către toți cei din Republica Moldova care știu „moldovenește” și au călătorit în România. Căci s-au înțeles cu Românii foarte bine, cel mult poticnindu-se la unele rusisme intrate în graiul lor de pe urma ocupațiilor rusești.
Dar, iată, sunt mai departe voci, fie rusești, fie rusofone, care mai departe mint că ar exista un „neam moldovenesc”. Acesta fiind, mint aceleași voci, cu totul deosebit de Români, ba chiar în dușmănie cu aceștia. Minciunile maldavane sunt de origine rusească și urmăresc dezbinarea Românilor din stânga și dreapta Prutului ca să fie stăpâniți de Moscova.
Acum o să amintesc faptul că Statul Rus nu poate fi învinuit pentru intenția expansionistă. Dincolo de visele utopice ale pietiștilor români, expansionismul este visul fiecărui stat – cu excepția celor înrobite și spiritual. Dar, foarte însemnat, Statul Rus poate fi învinuit pentru mijloacele subumane întrebuințate foarte des și cu totul fără rost pentru atingerea dorințelor de expansiune.
Dacă Rusia lui Petru I ar fi fost cinstită față de Români, lăsându-i în legea lor, cu limba și rânduielile lor, de mult ar fi ajuns hotarele Rusiei la Mediterană și Siria. Dar, așa cum Imperiul Otoman s-a măcinat până la epuizare în încercarea zadarnică a supunerii Românilor, la fel s-a oprit și înaintarea Rusiei la Principatele Române. Și asta pentru că Dumnezeu a bătut Rusia, de multe ori, pentru mijloacele subumane folosite împotriva Românilor, Cerchezilor, Osetinilor și altor etnii și națiuni.
Între aceste mijloace se numără și necanonica și blestemata intrare a lui Petru I peste Biserica Rusă, care de atunci și până astăzi este puternic subordonată Statului Rus. O situație osândită de Sinoadele Ecumenice repetat. Așa cum osândită este și slujirea Statului de către Biserică pentru scopurile sale murdare. Căci rostul Bisericii este de a curăța și înălța oamenii către Dumnezeu, iar nu de a fi încă un serviciu secret sau public în slujba Statului.
Însă Biserica Rusă de multe ori s-a făcut părtașă genocidurilor organizate de Statul Rus ori de cine știe ce mare dregător rus dintr-o provincie sau alta. În Basarabia, din 1812, și în Herța și nordul Bucovinei din 1940, Biserica Rusă a călcat în picioare toate canoanele privind organizarea și autoritatea episcopiilor și mitropoliilor. A vegheat și colaborat la genocidurile anti-românești ale Rusiei și Uniunii Sovietice. A fost unul din marile mijloace de propagandă șovină, etnofiletistă, anti-românească, precum și unul din marile mijloace de slăvire a Rusiei Țariste sau Uniunii Sovietice (amândouă state anti-creștine).
Și, din păcate și felurite patimi, a continuat această politică și din 1992 încoace. Deși avea toate prilejurile să rupă tradiția călcării în picioare a Canoanelor Bisericii.
Chiar și în aceste zile Mitropolia rusească a Chișinăului și „întregii Moldove” (iredentistă denumire rusofonă!) aruncă pe diferite voci aceeași otravă a propagandei anti-românești.
De pildă politicianul rusofon și necanonicul episcop „de Bălți și Fălești”, Marchel Mihăescu. Acesta s-a aliat cu dușmanii integrității Republicii Moldova, cu Rușii, cu Găgăuzii și alții asemenea în așa numita „Mișcare Populară Moldova Mare”. Care își propune să adune sub autoritatea Chișinăului (condus, se înțelege, de conducătorii „Mișcării Populare Moldova Mare”) și Republica Moldova, și Regiunea Odesa, și Regiunea Cernăuți, precum și Moldova din România, ba chiar și Maramureșul și părți din Transilvania. Asemenea președinților rusofoni Voronin și Dodon, și episcopul rusofon Marchel vrea ca sintagma „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove” să însemne concret autoritatea asupra ținuturilor înșirate mai sus. Într-o așa-zisă „Moldovă Mare” care ar trebui să facă parte din… spațiul rus.
Știind acestea, nu avem de ce să ne mirăm că episcopul Marchel jignește în fel și chip acei clerici și credincioși care se întorc la Biserica Română (de care aparțin canonic). Pe clerici veniți în canonica Mitropolie a Basarabiei (recunoscută ca românească și de Patriarhul Nifon, pe care Biserica Rusă pretinde că îl ține de sfânt) Marchel Mihăescu îi declară „cele mai josnice, cele mai șantajabile elemente”, „cumpărați”, „vânduți”, „lingăi”, „trădători”, „slugarnici” etc.
Și pe Români, ca națiune, de asemenea îi jignește, declarându-i „dușmani”, „ocupanți”, „obraznici”, „ignoranți” și „invadatori”, precum și altele asemenea.
Iar față de aceste declarații șovine, într-un limbaj cu totul nedemn și rușinos pentru un episcop, Biserica Rusă și Mitropolia rusească a Chișinăului „și a întregii Moldove” nu ia nicio măsură. Ori poate nici nu sunt în stare să ia, după cum spun multe voci în Republica Moldova.
Mai rău și mai urât, însă, același Marchel Mihăescu își face și mai mult de rușine numele românesc. Pentru că încearcă să îi sperie pe clericii basarabeni ca pe niște copii mici. Spunând că
„Românii nu îi vor înlocui acum cu ai lor, dar să nu se liniștească prea mult pentru că aici se termină tot cu ce ar putea ei să se liniștească. Este vorba că chiar cu prima ocazie ei (Românii n.n.) se vor izbăvi de ei (clericii basarabeni n.n.). Și cred că într-un fel ei ar merita o astfel de acțiune.”
Și continuă pe această temă, încercând să păcălească pe cine nu gândește. Dar adevărul este că, în primul rând,
Moldovenii de pretutindeni sunt copiii României.
Expresia „Românii nu îi vor înlocui cu ai lor” arată o gândire întunecată, rusofonă, care nu înțelege că Moldovenii sunt Români și așa îi vede și Patriarhia Română și toată Biserica Ortodoxă Română.
Da, Moldovenii sunt altceva decât Rușii, asta e adevărat. Dar sunt totuna cu Românii. Doar că ei sunt Români dintr-o parte sau alta a Moldovei (ori din Moldoveni așezați în alte locuri românești sau pribegiți în străinătate). În vreme ce alți Români sunt dintr-o parte sau alta a Transilvaniei, ori a Munteniei, ori a altei provincii românești.
Acest lucru se vede și dintr-un fapt ce este și el un argument hotărâtor împotriva minciunilor șovine rusofone:
Mitropolia Basarabiei este autonomă.
Spre deosebire de Mitropolia rusească a Chișinăului „și întregii Moldove”, unde Rusia face hirotonii când vrea, în Mitropolia Basarabiei doar episcopii locului hotărăsc hirotoniile. Deci nici vorbă să fie cu putință ca vreo episcopie din România, sau chiar Patriarhia, să vină peste episcopii Basarabiei ca să schimbe preoți, diaconi sau dascăli cum face Biserica Rusă.
Mai mult, rânduiala Bisericii Ortodoxe Române este ca, pe cât se poate, preoții să fie fiii județului în care sunt numiți. Adică pentru parohiile din Județul Alba se preferă candidați din județ, la fel pentru cei din Timiș, Galați sau Iași. Atunci când se întâmplă să nu fie candidați din județ (cum se întâmplă în părțile copleșite de coloniștii străini) se preferă, iarăși, candidați din provincia istorică în cauză. Aceștia cunoscând obiceiurile locului și putând face mai bine pastorație și misiune decât unii din alte părți.
Desigur, există o deosebire la mânăstiri, unde, după legea străveche, este primit oricine trece de încercările noviciatului. Așa cum, de altfel, se face și în mânăstirile ortodoxe din celelalte țări.
Prin urmare, nu este nicio șansă ca să dea năvală Ardeleni sau Munteni, Olteni sau Arădeni etc. în Republica Moldova pentru posturile preoțești de aici. Dimpotrivă, ele vor fi date de episcopii locului, după înțelepciunea dată lor de Duhul Sfânt, fiilor Republicii Moldova. Așa cum se face în toată Biserica Ortodoxă Română (și așa cum este canonic).
Și am putea veni și la argumentul stării economice, pentru că aceasta este mai slabă în Republica Moldova decât în oricare provincie a României. Dar acesta este necuviincios pentru slujitorii Domnului. Și, mai mult, este și trecător, căci se poate ca în viitor lucrurile să se schimbe foarte mult.
Însă celelalte rămân, căci sunt fapte, iar nu închipuiri și discursuri mincinoase. Și cel mai minunat dintre aceste fapte, care a dat cântecele malurilor Prutului ale atâtor artiști-eroi este că
Moldovenii de pretutindeni sunt copiii României, acum și pururea și în vecii vechilor. Amin!
(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Merită amintit că episcopul Marchel crede că are dreptul să „expulzeze din cinul preoțesc”, adică să caterisească, pe preoții care au venit la canonica Biserică Română, părăsind necanonica Mitropolie rusească a Chișinăului „și întregii Moldove”. Am arătat în părțile dinainte ale acestei lucrări că episcopii aceștia necanonici ai Mitropoliei rusești din Republica Moldova nu au niciun drept canonic să pedepsească pe clericii care vin la Biserica Ortodoxă Română. Căci Mitropolia Basarabiei este singura canonică în Republica Moldova, după cum am dovedit cu prisosință și vede oricine citește Canoanele Bisericii și Istoria Bisericii din Moldova (respectiv din Basarabia). Deci „pedepsele” date de episcopii necanonici preoților intrați în buna rânduială a Bisericii cad pe capetele celor care săvârșesc nedreptatea. Și cu nimic nu îi ating pe preoții aceia.
P.P.S. Adaug aici un lung dar folositor interviu luat de Sergiu Praporsic („Flux”) marelui patriot Vlad Cubreacov. Este, zic eu, un document istoric. Singura mea schimbare în text este adăugarea, pe cât am putut, a diacriticelor (ă, â, î, ș, ț). Acest interviu poate lămuri cititorul asupra cinstei Bisericii Ruse în raporturile cu Românii și alte naționalități, asupra multor lucruri pe care le-am înfățișat ori doar le-am atins în lucrarea de față.
„Capul de pod al sfintei Rusii” sau „santinele rusești” contra Basarabiei
Chișinău, Basarabia/ Romanian Global News
vineri, 08 februarie 2008
Romanian Global News prezinta mai jos un interviu cu Vlad Cubreacov, europarlamentar și președinte al fracțiunii parlamentare PPCD de la Chișinău, preluat de la colegii de la Flux.md
– Domnule Cubreacov, în ultimul timp unul dintre subiectele de interes public este cel al raporturilor dintre Stat si Biserica, aceasta din urma fiind acuzata de implicare in chestiuni politice. – Subiectul merita dezbătut, cu atât mai mult cu cât acuzațiile îi sunt aduse fără nici un temei real unei singure Biserici, și anume Mitropoliei Basarabiei, in timp ce este trecuta cu vederea activitatea subversiva pe care Biserica Ortodoxa Rusa si filiala sa locala o desfășoară de aproape doua decenii împotriva unității și integrității teritoriale a Republicii Moldova – De ce sunt atât de importante in Republica Moldova aspectele privind interferența Bisericii Ortodoxe Ruse? Biserica Ortodoxa Rusă, un agent de influenta si control geospiritual al Kremlinului – Pentru ca noi reprezentam singura populație neslava din captivitatea fostului imperiu sovietic coreligionara cu rușii, etnia altădată hegemonă. De aceea, Biserica Ortodoxa Rusa este văzută de politicienii de la Kremlin ca un agent de influență și control geospiritual care lipsește în alte state desprinse in 1991 de colosul rusesc. Unii au comparat Biserica Rusa cu o armata a 15-ea de ocupație. De fapt, aceasta se manifestă ca un braț religios al imperialismului rus, care nu a ezitat niciodată să se servească de stindardul Ortodoxiei pentru promovarea intereselor sale secular-politice. – Problema este mai veche. Acum zece ani ați făcut o declarație la Consiliul Europei despre implicațiile nefaste ale Bisericii ruse în Moldova. – Împreună cu alți membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei am elaborat și difuzat, la 3 iulie 1998, Declarația nr. 279 (Doc.8156) privind complicitatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii cu regimul ilegal și secesionist instalat în partea de răsărit a Republicii Moldova. Arătam în acel document că, din 1992, Patriarhia Moscovei întreține relații directe, speciale și privilegiate cu regimul separatist instalat pe teritoriul Moldovei ocupat de armata a 14-a rusă și că la 1 septembrie 1995, dând curs solicitărilor acelui regim, Biserica rusă a desființat episcopia de sud-est, cu sediul la Tighina, creând în același timp o alta la Tiraspol, special pentru teritoriul controlat de separatiști, și hirotonindu-l ca episcop al acesteia pe cetățeanul Federației Ruse, Victor Ivanovici Ovcinnikov, cu numele de Iustinian de Dubăsari și Tiraspol. Arătam, de asemenea, ca in luna mai 1996, Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a decorat pe capul separatiștilor Igor Smirnov, iar în iunie același an episcopul Iustinian a fost decorat de Smirnov cu „Ordinul Republicii Nistrene”. Era o recompensa pentru faptul că Iustinian se angajase într-un șir întreg de activități politice împotriva Republicii Moldova, exacerbând ideile panslavismului și spiritul naționalist rus, întreținând, totodată, relații cu anumite cercuri clericale si financiare proruse din regiunea Balcanilor, mai cu seama din Serbia. Mai arătam atunci că autoritățile de la Chișinău, favorabile structurilor bisericești ruse din Republica Moldova, din păcate nu au reacționat niciodată în mod adecvat față de această situație.
Pe teritoriul țării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica Rusa i-a prins in piept cele mai multe distincții – Ce alte elemente relevă relațiile „directe, speciale și privilegiate” ale Bisericii ruse cu regimul de la Tiraspol? – La suprafață stă faptul că, pe teritoriul țării noastre, Igor Smirnov este individul căruia Biserica rusă i-a prins în piept cele mai multe distincții, primind și cele mai multe binecuvântări. Creditare morală maxima. Acest „creștin exemplar” în ochii Patriarhiei ruse s-a „învrednicit” de următoarele decorații bisericești: 1) Gramata Patriarhală (mai 1996), 2) Oul pascal de Aur (mai 1996), 3) ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej” (octombrie 1998), 4) ordinul „Sfântul Kneaz Daniil al Moscovei”, de gradul II (octombrie 1998) și 5) ordinul „Sfântul Gheorghe” (mai 2005). Toate aceste distincții i-au fost conferite căpeteniei separatiste, vinovate de crimă împotriva Republicii Moldova, de chiar Sinodul permanent al Bisericii ruse, din care face parte de drept si mitropolitul Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean) de la Chișinău. Formula oficială cu care Biserica rusă i se adresează constant lui Smirnov este „Excelenta Sa, Președintele Republicii Moldovenești Nistrene”. Dintre clericii din Republica Moldova primul i s-a adresat public cu o asemenea formula arhimandritul Marchel (Mihăiescu), fost paroh la Râbnița și actual episcop de Bălti. Mărturie stau telegramele și scrisorile lui către Smirnov din timpul războiului din 1992, publicate în fițuica separatistă „Rabnitki Metallurg”. Apropo, anume acestui cleric i se datorează și participarea la asaltul episcopiei de Bălți din 10 septembrie 1992 a 20 de persoane înarmate aduse de la Râbnița și conduse de Igor Haidukevici și Aleksandr Tomazenko, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir și acordul căpeteniilor separatiste de la Tiraspol. Patriarhia Moscovei întreține o bogată corespondență cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaște calitățile de impostură în care s-au autoplasat – Episcopul Marchel nu este singurul ierarh care s-a remarcat prin asemenea fapte „creștinești” și „patriotice”… – Un șir întreg de ierarhi ruși i-au acordat vizite oficiale lui Smirnov și au făcut declarații publice, cu pronunțat caracter politic, împotriva țării noastre. Alteori, aceștia au trimis mesaje de susținere fățișă a activității antistatale desfășurate de Smirnov. Astfel, Mitropolitul rus de Odesa si Ismail, Agafanghel (Alexei Mihailovici Savvin), la 18 septembrie 2006, îi trimite lui Smirnov o telegramă, publicata de separatiști, în care spune că „întreaga comunitate religioasa din regiunea Odesa salută rezultatele referendumului din 17 septembrie 2006. Vă felicităm din suflet cu prilejul strălucitului bilanț al acestui referendum”, că „acest eveniment va contribui la consolidarea relațiilor de frățietate dintre popoarele slave de răsărit” și că „procesul de consolidare a statalității și independenței Republicii Transnistrene este unul ireversibil”. Tot in septembrie 2006, însuși Patriarhul Moscovei, Alexei al II-lea, l-a felicitat pe Smirnov în legătură cu rezultatele „referendumului”, dorindu-i „putere fizica și spirituala pentru a continua lucrările utile la locul slujirii Domniei voastre”. Patriarhia Moscovei a întreținut de-a lungul anilor o bogata corespondenta cu căpeteniile separatiste, cărora le recunoaște calitățile de impostura in care s-au autoplasat, fapt relatat pe larg de presa din Republica Moldova. – Doar Smirnov este atât de înalt apreciat, susținut și încurajat de Biserica rusă ca „mare creștin”? – Nicidecum. La 15 octombrie 2007, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Alexei al II-lea, i-a conferit ordinul „Cuviosul Serghie de Radonej”, de gradul II, lui Grigori Maracuta, altă căpetenie a regimului separatist de la Tiraspol, în calitatea acestuia de „reprezentant special al Sovietului Suprem al RMN pentru relații interparlamentare”. Ordinul i-a fost înmânat lui Maracuta de episcopul Iustinian Ovcinnikov. Acest gest al Bisericii ruse a fost făcut în prezența altor doi ierarhi veniți special din Rusia: arhiepiscopul Aleksandr (Aleksandr Ghennadievici Moghiliov) de Kostroma și Galici și episcopul Tihon (Nikolai Vladimirovici Stepanov) de Arhanghelsk și Holmogorie. Potrivit mediilor separatiste, la ceremonie au mai participat A. Koroliov, „vicepresedinte al RMN”, V. Krasnoselski, „ministru de interne al RMN”, și V. Kostarko, „șeful administrației de stat a orașului Tiraspol”. Cu numai o zi înainte, la 14 octombrie 2007, Marina Smirnova, nora „președintelui” Smirnov și președinte al sucursalei tiraspolene a „Gazprombank”, primea la Moscova, din preacinstita mana a Patriarhului Alexei al II-lea, ordinul „Binecredinciosul țarevici Dimitrie”.
Gramata din partea Patriarhiei Moscovei pentru Smirnov, care nu-și ascunde convingerile ateiste – Toate aceste gesturi de susținere a separatismului se întâmplă cu complicitatea mitropolitului Vladimir de la Chișinău? – Bineînțeles. Mai grav este ca mitropolitul Vladimir a încercat chiar să justifice aceste gesturi. La 20 august 1997, corespondentul unei agenții chișinăuiene de presă l-a întrebat: „Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei acuză Mitropolia Moldovei de activitate politică, deși, conform Constituției, Biserica este separată de stat. Drept exemplu, s-a afirmat ca episcopul de Dubăsari Iustinian i-a înmânat liderului Transnistriei, Igor Smirnov, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, o Gramată Patriarhală, semnată de Patriarhul Alexei al II-lea, și un Ou pascal de Aur pentru înalte merite în apărarea Ortodoxiei și a intereselor rușilor de peste hotarele Rusiei”. Mitropolitul Vladimir a acceptat să răspundă și a fost cât se poate de explicit: „Adesea noi îi decorăm pe unii activiști politici, dar în calitate de binefăcători ai Bisericii, nu de politicieni. Au primit distincții din partea mea și fostul (Mircea Snegur – n.n.), și actualul președinte al Moldovei (Petru Lucinschi – n.n.), primul ministru (Ion Ciubuc – n.n.) și primarul Chișinăului (Serafim Urechean – n.n.), pentru contribuții la restaurarea Catedralei și pentru ajutor la zidirea clopotniței din centrul capitalei. Noi îi decorăm neapărat pe politicienii care sponsorizează Biserica. Dar aceasta nu vorbește despre faptul ca sprijinim și linia lor politică”. În octombrie 1997, ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” (nr. 10) comenta această situație astfel: „Unii observatori locali remarcă faptul că în ultima vreme se înregistrează o anumită tendință de creștere a autorității mitropolitului Petru și de scădere a autorității mitropolitului Vladimir. O mare nedumerire a trezit, bunăoară, decorarea președintelui Moldovei, Petru Lucinschi, de către cel din urma cu un ordin bisericesc, după ce la începutul lunii iunie anul curent Lucinschi inaugurase cu multa pompa la Chișinău …o loja masonica! La fel de stranie este si decorarea cu Gramata Patriarhala a președintelui Transnistriei, Igor Smirnov, care nu-și ascunde convingerile ateiste”. Mai nou am văzut că mitropolitul Vladimir i-a decorat pe șefii unor ministere de forță de la Chișinău, dar și pe unii înalți demnitari din cadrul Serviciului de Informații și Securitate. – Episcopul Iustinian ce spune in acest context? – Cel care poarta în piept cu mândrie „Ordinul Republicii Nistrene” susține, bunăoară, într-un interviu acordat revistei „Zarubejie blijnee i dalnee” (1998, nr. 3, pag. 41.) că „republica transnistreana” este „un garant al independenței Moldovei și, concomitent, o santinelă a intereselor Patriarhiei Moscovei în regiune.” Abordând lucrurile strict geopolitic, episcopul Iustinian a menționat că „în situația creată îmi văd sarcina în consolidarea pe toate căile a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse în regiune. Daca vom reuși să rămânem devotați Patriarhiei Moscovei pe acest petic de pământ, înseamnă ca le vom da o mana de ajutor și Mitropoliei Moldovei, și raioanelor învecinate ale Ucrainei.” Iustinian vorbește cu orice ocazie despre așa-numitul „popor transnistrean”, iar revista eparhiala de la Tiraspol, „Pravoslavnoie Pridnestrovie”, susține rubrica „Transnistria – pământ rusesc”. Începând cu anul 1996, Iustinian a salutat din tribuna, alături de Igor Smirnov și ceilalți criminali de la Tiraspol, toate paradele militare ale separatiștilor. A binecuvântat mai multe așa-numite „Mari Adunări ale trupelor căzăcești de la Marea Neagră”, ținând cuvântări împotriva Chișinăului. Este în relații de strânsă colaborare cu MGB-ul de la Tiraspol, condus de Vadim Sevtov-Antiufeev, dar și cu așa-zisul „Consiliu de Securitate al Republicii Moldovenești Nistrene” în frunte cu Iuri Suhov. Una din ultimele isprăvi ale lui Iustinian este organizarea și binecuvântarea la Tiraspol, în octombrie 2007, a unei masuri propagandistice de sprijinire a separatismului cu genericul „Ortodoxia și patriotismul”, fiind, bineînțeles, vorba de patriotismul rusesc.
„Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu” – Nu vă mai întreb atunci care ar fi atitudinea episcopului Iustinian față de Mitropolia Basarabiei… – Episcopul Iustinian este vicepreședinte al Sinodului „Bisericii Ortodoxe din Moldova” (BOM), adică mâna dreaptă a mitropolitului Vladimir. În august 1997, la numai doi ani de zile de la trimiterea lui în misiune în Republica Moldova, Iustinian spunea cu destula ura, în cadrul unei întâlniri cu președintele Petru Lucinschi: „Nado daviti, daviti etu Mitropoliiu”. De atunci și până azi poziția lui nu s-a schimbat nici o iotă. – Exista și organizații ale mirenilor din Biserica rusă care atacă unitatea Republicii Moldova? – Da. Uniunea cetățenilor ortodocși din Ucraina și Organizația regionala „Edinnoe Otecestvo” din „Novorossia”, având binecuvântarea Bisericii ruse, sunt cele mai active în acest sens. Să vedem ce spun înșiși reprezentanții acestor organizații. La 7 martie 2006, cele doua organizații blagoslovite de Biserica rusă făceau publica o Declarație comună care zice așa: „Puterea „oranj” de ocupație a instituit blocada eroicei Transnistrii. Este vorba de o răzbunare pentru faptul că cetățenii Republicii au îndrăznit sa se orienteze spre Rusia. O răzbunare împotriva ucrainenilor din Transnistria pentru faptul că aceștia, unul ca unul, au rupt-o cu Iuscenko la ultimele alegeri prezidențiale și pentru că au hotărât să susțină Blocul Nataliei Vitrenko, „Opoziția populară”, la alegerile în parlamentul Ucrainei, pentru faptul că rămân devotați Bisericii Ortodoxe Ruse și i-au izgonit de pe pământul Transnistriei pe rascolnicii filaretiști. Declarăm că acțiunile barbare și antipopulare ale MAE-ului rusofob al lui Tarasiuk vor conduce la o catastrofă umanitară în regiune. Întreaga responsabilitate pentru urmările acestei tragedii cade pe conducerile oranj din Moldova și Ucraina.” Vasili Ceprazov, vicepreședinte al organizației „Edinnoe Otecestvo”, declara tot atunci și pe același ton emfatic agenției Regnum: „Nici un picior de „portocaliu” nu va călca pe pământul acestei eroice parți a Novorossiei, al acestui cap de pod al Sfintei Rusii. Nu-i vom lăsa la greu pe frații din Republica Nistreana”. Aceste citate exprima puncte de vedere identice cu cele exprimate public de mitropolitul Odesei și Ismailului, Agafanghel Savvin, și se potrivesc de minune la rubrica „Fără comentarii”.
SIS-ul s-a limitat la „acțiuni profilactice”, care nu au dat nici cel mai mic rezultat – Bine, dar avem în Republica Moldova organe de stat care ar trebui să se autosesizeze în acest caz grav de susținere a separatismului și de subminare a ordinii constituționale. Care este reacția lor? – Reacțiile sunt total inadecvate. De exemplu, ținând cont de statutul său de „santinelă a Bisericii Ruse”, episcopului Iustinian i-a fost acordată, în anul 2001, cetățenia Republicii Moldova. În noiembrie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a fost decorat prin decret prezidențial cu “Ordinul Republicii”. Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, fiind sesizat oficial asupra activității politice a episcopului Iustinian de subminare a ordinii constituționale, s-a limitat la „acțiuni profilactice” care nu au dat nici cel mai mic rezultat. Imaginați-vă ce reacție ar avea autoritățile statului nostru daca, prin absurditate, Patriarhia Romana (horribile dictu!) l-ar decora de 5 ori, cu cele mai mari distincții ale sale, pe un bandit ca Igor Smirnov, dacă Mitropolia Basarabiei ar fi aplaudat simulacrul de referendum separatist din 2006, dacă mitropolitul Petru (Păduraru) ar fi decorat de separatiști cu „Ordinul Republicii Nistrene” și ar saluta an de an paradele lor militare, dacă ar binecuvânta oștile căzăcești de pe „capul de pod al Sfintei Rusii” sau ar spune măcar o singură dată că „procesul de consolidare a statalității și independenței Republicii Transnistrene este unul ireversibil”… Dar, – slavă Domnului! -, nu este cazul. Pentru că nici Mitropolia Basarabiei nu este în cârdășie cu dușmanii de moarte ai Republicii Moldova și nici mai marii zilei nu văd țara noastră ca pe un stat european înscris firesc pe coordonatele tradiției sale spirituale, ci se uită la ea ca la, vorba Patriarhului Pavle (Stoevici-Goiko) al Serbiei, o „regiune tradițională a Moscovei”.
Și Ministerul de Externe s-a spălat pe mâini – In calitatea dumneavoastră de deputat ați sesizat Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală ori alte instituții ale statului privind cârdășia Bisericii ruse cu regimul anticonstituțional din Transnistria? – Da, și nu o singură dată, mai cu seama în legătură cu susținerea fățișă a „referendumului” separatist din 17 septembrie 2006. Aceste instituții nu au reacționat însă adecvat. Răspunsurile SIS-ului au fost omisive și alambicate. Am reținut din acestea doar că „tentativele de implicare a Bisericii în activități extraecleziastice și de poluare a subconștientului localnicilor din stânga Nistrului privind diferențele etno-culturale și religioase dintre populația de pe malurile Nistrului se înscriu în șirul acțiunilor provocatorilor interni și externi, care au ca scop torpilarea procesului de reintegrare a țării” și că „mediatizarea materialelor privind susținerea multilaterală a liderilor secesioniști de către Patriarhia rusă și a ecleziasticului ucrainean se înscrie într-o succesiune temporală de răspuns la declarațiile ferme ale oficialilor din țările europene și organismele internaționale despre lipsa de efect a așa-numitului plebiscit”. Procuratura a fost cât se poate de explicită: „Procuratura Generală a examinat argumentele interpelării Domniei Voastre vizavi de „scrisorile și telegramele de felicitare” adresate de către reprezentanții clerului Patriarhiei Ruse liderului separatist I. Smirnov pe marginea așa-numitului referendum din 17.09.2006, desfășurat în stânga Nistrului. Chestiunea în cauză nu ține de competența organelor Procuraturii, deoarece sunt opțiuni cu caracter personal al cetățenilor altor state. Semnat: Procuror general adjunct Nicolae Oprea.” Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene îmi scria la 12 octombrie 2006: „În contextul interpelării Dumneavoastră pe marginea implicării factorilor ecleziastici în conflictul transnistrean, consemnăm următoarele: Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a transmis misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din Federația Rusă și Ucraina instrucțiuni în vederea obținerii unor informații mai detaliate la tematica în cauză și abordarea acestui subiect în cadrul discuțiilor cu reprezentanții țărilor de acreditare. În aceeași ordine de idei, menționăm că despre rezultatul intervențiilor de mai sus, Ministerul de Externe Vă va informa adițional”. Ministerul de Externe s-a spălat astfel pe mâini și nu este greu să presupuneți că acesta a uitat până azi să-mi mai comunice care au fost rezultatele respectivelor intervenții și discuții cu oficialii ruși și ucraineni, daca asemenea intervenții și discuții, în genere, au mai avut loc. – Biserica Rusa susține doar separatismul transnistrean sau exista complicități de acest fel și în alte regiuni? – Cunoaștem năravurile Patriarhiei din preajma Kremlinului. Ea procedează la fel și în cazul regimurilor separatiste implantate de Moscova în Georgia. Neamul georgian are o Biserică ortodoxă autocefală din anul 457. Recunoscând formal dreptul de jurisdicție al Bisericii georgiene asupra întregului teritoriu național, Biserica rusă încearcă să creeze în Osetia de Sud o așa-numită „Eparhie a Alaniei”, osetinii fiind preponderent ortodocși, iar în Abhazia încearcă să instituie o eparhie „abhază” autonomă, în timp ce abhazii sunt preponderent politeiști. În 1989, în Abhazia locuiau 46% de georgieni (ortodocși), 18% de abhazi (păgâni politeiști), 16% de armeni (monofiziți) și alții. În prezent, numărul georgienilor s-a redus la 29% din cauza persecuțiilor etnice și religioase care au determinat emigrări masive. Prea Sfințitul Daniel, episcop georgian de Suhumi și Imeretia, a fost forțat să se refugieze în interiorul țării, clerul georgian este izgonit în proporție de 95% din regiunea Abhaziei, iar putinii preoți georgieni care au mai rămas au parte de un tratament identic cu cel aplicat de autoritățile moldovene clerului Mitropoliei Basarabiei. Biserica rusă a acceptat deschiderea la Moscova a unei reprezentanțe oficiale a „bisericii abhaze” și, fără acordul Bisericii georgiene, formează în școlile teologice din Rusia mai multe cadre preoțești selectate dintre etnicii abhazi din partea de nord-vest a Georgiei. Căpeteniile separatiste Eduard Kokoiti din Osetia de Sud si Serghei Bagaps din Abhazia sunt recunoscuți ca „președinți” și tratați de Biserica rusă la fel ca și Igor Smirnov. Diferența este că Patriarhul Georgiei, Ilie al II-lea (Gudusauri-Siolasvili), a protestat energic de fiecare dată împotriva amestecului și abuzului rusesc în țara sa, pe când mitropolitul Vladimir de la Chișinău este mână în mână cu cei care sapă la temelia Republicii Moldova. – Ce concluzie putem trage în aceasta situație? – Concluziile sunt câteva: 1) Războiul purtat de Federația Rusa împotriva Republicii Moldova are o importantă componenta bisericească, pe lângă cele economică, mediatică, energetică etc. 2) Biserica rusă subminează statalitatea Republicii Moldova prin recunoașterea, intrarea în cârdășie deschisa și susținerea multilaterală a regimului anticonstituțional de la Tiraspol. 3) Biserica rusă profită de factorii politici pentru a-și permanentiza controlul spiritual și influența în țara noastră. 4) Autoritățile moldovene nu sunt capabile de reacții adecvate la agresiunea ecleziastica rusa, în general, și la cea din Transnistria, în special. 5) Este de datoria fiecărui cetățean să denunțe și să combată activ politica Bisericii ruse de subminare a statalității Republicii Moldova. – Vă mulțumim. Sergiu Praporsic, Flux
România Străveche - Ancient Romania 