Proaspăt ieșită din tipar, la editura Areopag (www.areopag.ro):
Despre cinstirea și canonizarea sfinților după rânduielile Bisericii.
Să ne fie spre mântuire!

Proaspăt ieșită din tipar, la editura Areopag (www.areopag.ro):
Despre cinstirea și canonizarea sfinților după rânduielile Bisericii.
Să ne fie spre mântuire!

După ce foarte deștepții și culturalii nobili ungaro-germano-secui au trecut Transilvania sub autoritatea Austriei s-au trezit (prea târziu) și au strigat:
Am schimbat un jug de lemn cu unul din fier!
Acum, în ce măsură ceea ce unii numesc Uniunea Birocratică Europeană sau Uniunea Sovietică Europeană, zisă și European Union, Union européenne ș.a.m.d., în sfârșit, cum i-o zice, deci în ce măsură E.U. sau U.E. poate fi comparată cu Imperiul Otoman?
Am putea pleca de la faptul că Imperiul Otoman asigura facilități economice „șmecherilor” din Transilvania, Moldova sau Munteniei; în schimb lua ditamai tributul.
Din care tribut dădea, „cu mărinimie”, fărâme, pentru cine și ce voia (totdeauna în interesul său, mai totdeauna împotriva intereselor Principatelor Române).
Asta cam seamănă cu ce face U.E.
Sau orice alt imperiu.
Am putea aminti că „alianța” cu Țările Române a fost obținută de Imperiul Otoman mai ales prin forță și corupție; profitând și de amenințările puternice împotriva acestora din partea altor puteri.
Seamănă cu intrarea României în U.E.?
Mai ales că nu a existat niciun referendum național pe temă?
Dar trecând peste alte asemănări și întrebări, să ajungem la un punct esențial, pentru că ține de sufletul României și Românilor: viața spirituală.
Tratatele dintre Muntenia și Moldova, pe de-o parte, și Imperiul Otoman, pe de altă parte, cuprindeau următoarele puncte:
5. Națiunea Română va continua să se bucure de libera urmare a propriilor legi; și Domnitorii au drept de viață și de moarte asupra propriilor supuși, ca și pe acela de a face război sau pace, fără a avea să dea seamă Înaltei Porți pentru acestea.
6. Toți Creștinii care, după ce au îmbrățișat odată Credința Islamică, venind în Valahia/Moldova se întorc la Credința Creștină, nu pot fi revendicați de nicio autoritate otomană.
7. Supușii Munteniei (Moldovei) care călătoresc în orice parte a Imperiului Otoman nu pot fi supuși la niciuna din taxele sau impozitele plătite de Raiale [supușii creștini ai Imperiului Otoman].
8. Dacă oricare Turc ar avea vreo plângere sau neînțelegere legală cu orice supus al Țării (Moldova sau Muntenia), cauza sa va fi ascultată și judecată de judecătorii sau Sfatul (Divanul) Țării, după legile locale.
9. Toți negustorii turci care vin să vândă ori să cumpere ceva în Principate, trebuie, la sosire, să raporteze autorităților locale timpul de ședere trebuincios și trebuie să plece când acest timp se încheie.
10. Niciun Turc nu are voie să ia din Țară vreunul sau mai mulți servitori dintre supușii Țării (Moldovei / Munteniei), indiferent de sex; și nicio moschee turcească nu va exista vreodată pe vreo bucată din Țară.
Desigur, Turcii, ca orice Musulmani, au încălcat acest tratat de mii de ori. Însă au făcut-o doar atunci când corupția, lașitatea și/sau decăderea din Principate au lăsat loc de încălcare. Și, dincolo de încălcări, tratatele au rămas.
Acum, vă îndemn să faceți o paralelă între statutul României în U.E. și al Principatelor Române în Imperiul Otoman.
Și dacă vi se pare că sunt probleme cu tratatul dintre România și U.E., alăturați-vă celor care vor o nouă uniune europeană, o Uniune a Națiunilor Europene, în care fiecare stat să fie cu adevărat respectat (nu ca acum, când unii sunt mai egali decât alții).
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. E drept, în vremea Principatelor, majoritatea Românilor și o bună parte din Românce purtau arme și erau gata să le folosească la nevoie. Așa cum, de altfel, au făcut-o de multe ori.
Martirii Români și fiii ucigașilor
A fost 1 Aprilie 2024.
Sunt 83 de ani de la genocidul de la Fântâna Albă, în care mii de Români au fost masacrați pentru că erau Români.
Slăvind martiriul lor, ca și a celor căzuți în luptele cu Fiara Bolșevică, trebuie, avem o datorie sacră de a le duce mai departe munca și lupta: pentru a fi Români, pentru o Românie demnă, liberă, puternică, mare.
Și mă uit în jur.
Astăzi, la 83 de ani de la holocaustul Românilor din Bucovina de Nord, în care Fântâna Albă este doar una din cumplitele pagini, mă uit în jur.
Coaliția de Guvernare, PNL-PSD nu are niciun cuvânt pentru martirii români.
Președinția nu are niciun cuvânt pentru comemorarea măcelului de la Fântâna Albă.
Guvernul nu a scos niciun comunicat pentru martirii români, pentru suferințele cumplite ale acestora.
Reprezentanții PSD nu au de spus nimic despre Fântâna Albă.
PNL, la fel, e nepăsător față de măcelul de la Fântâna Albă.
Reprezentanții USR spun exact nimic, nimic, nimic despre genocidul din 1 Aprilie 1941.
Așa cum face și UDMR: nimic despre genocidul anti-românesc, nici măcar o șoaptă (UDMR, care se dă apărătoare a drepturilor omului și minorităților etnice etc.)..
Dacă vă gândiți să votați PSD, PNL, USR, UDMR, amintiți-vă că pentru ei viața sau moartea voastră este ZERO. Așa cum zero este pentru ei holocaustul Românilor din Bucovina de Nord, din Herța, din Basarabia, din Transnistria, ba chiar și din unele părți ale Transilvaniei de astăzi, unde mafia UDMR incită mereu la ură împotriva Românilor și României.
În această beznă de dispreț rasist antiromânesc al partidelor parlamentare, există o singură excepție: Partidul AUR.
George Simion și Claudiu Târziu, „vârful AUR”, dacă îi pot numi așa, au cuvântat, frumos, adânc, decent, patriotic.
George Simion este singurul conducător de partid care a luat astăzi poziție pentru martirii de la Fântâna Albă. Mesajul său a fost de cinstire a celor căzuți, dar și de durere pentru Românii care și astăzi sunt prigoniți, atât peste hotare cât și în propria țară.
Claudiu Târziu este al doilea lider AUR și, împreună cu George Simion, unul dintre cei doi oameni politici de vârf din România care au marcat ziua genocidului de la Fântâna Albă.
Cel mai dureros este că din 1 Aprilie 2020 până astăzi AUR este singurul partid care mărturisește public durerea pentru victimele masacrelor asupra Românilor, singurul care luptă pentru cinstirea celor căzuți, singurul care grăiește despre martiri în adâncul tăcerii gălăgioase a politicienilor-politruci.
Mai mult nu ar mai trebui spus pentru niciun om cu mintea întreagă și inima la locul ei.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Dacă PSD-PNL-USR-UDMR sunt măștile Partidului Comunist, adică fiii ucigașilor Românilor, nu este de mirare că nu vor să comemoreze crimele părinților lor și să cinstească victimele ucigașilor ai căror urmași sunt.

Chiar sunt oameni ce se duc în Iad?
Întrebarea aceasta are, de fapt, multe înfățișări.
De la „Dumnezeu este bun, trebuie să mă ierte!”, până la „Iubirea lui Dumnezeu nu poate răbda să vadă oamenii (și demonii) chinuindu-se în Iad o eternitate!”.
Intrând aici și
„Dacă Dumnezeu este bun, de ce a făcut un loc atât de îngrozitor ca Iadul?”
sau
„Unde este libertatea alegerii dacă păcătoșii se duc în Iad?”
ori
„De vreme ce nimeni nu vrea să meargă în Iad, de ce îi trimite Dumnezeu acolo?”
Dincolo de alte greșeli – triste sau hazlii – prima și cea mai mare greșeală a acestor idei, întrebări și pretenții este vorbirea despre lucruri necunoscute (și, implicit, neînțelese).
Aici, Dumnezeu și, desigur, Iadul, cei doi termeni esențiali ai ecuației.
Despre Dumnezeu și ce „trebuie” să facă pentru că zic unii, sau despre ce „nu poate” pentru că zic alții, poate voi scrie altădată.
Acum o să încerc să lămuresc pe căutătorii adevărului ce este Iadul (așa cum L-a înfățișat Dumnezeu Bisericii Sale).
Și voi începe cu încuviințarea și respingerea unei idei: nimeni nu vrea să meargă în Iad.
Ideea aceasta este pe de-o parte adevărată, pe de altă parte mincinoasă – ca multe vorbe omenești, chiar părute sau crezute strălucite.
Este adevărată, pentru că, exceptând câțiva ieșiți din minți ce întăresc regula, nimeni nu vrea chinurile Iadului.
Este mincinoasă, pentru că, de fapt, foarte mulți vor să facă răul și să trăiască într-o lume a răului, adică în Iad. Însă fără chinuri!
Pentru că ceea ce vor de fapt păcătoșii – adică ceea ce vrem noi, păcătoșii – este să nu plătim pentru răul pe care îl facem. Însă de aici apare o despărțire.
Unii vrem să nu plătim pentru răul făcut, dar vrem și să nu îl mai facem, să scăpăm de rău.
Alții vor să nu plătească pentru răul făcut, dar să îl facă mai departe. Și, dacă se poate, să silească pe ceilalți să pretindă că răul este bine.
Această despărțire face deosebirea dintre Rai și Iad.
Căci în Creație nu există făptură cu adevărat desăvârșită, perfectă.
De aceea, după cum este scris despre Dumnezeu, „El nu se încrede în slujitorii Săi și găsește vină chiar îngerilor Săi” (Iov 4.18).
Ca urmare, nu pentru că ar fi perfecți sunt în Rai îngerii și sfinții.
După cum mărturisește Biserica lui Christos, toți oamenii sunt păcătoși, chiar și sfinții (Canoanele 114 și 114 Cartagina).
Doar că sfinții, ca și cei care urcă spre sfințenie, se ostenesc mult – pe cât pot, neîncetat – să iasă din patimi, să se curețe, să învețe, să se păzească de cursele demonilor și să se unească tot mai deplin cu Dumnezeu. Care, fiind și Făcătorul nostru, și Țiitorul nostru, și Mântuitorul nostru, și Împăratul nostru, și Iubirea Adevărată, și Adevărul Iubitor, știe și ne dăruiește, dacă cerem cinstit, toate cele care ne sunt de trebuință.
Iar prin această osteneală omul se învață să caute cu tot mai multă putere adevărul și dragostea – căci nu există adevăr fără iubire, nici dragoste fără adevăr. Și căutându-le, tot mai mult le dorește, și pe măsură ce învață adevărul și dragostea, lipindu-se de ele și prețuindu-le îi devin, tot mai mult, felul de a fi.
Și Raiul este pentru cei care au această sete de adevăr și iubire, ca împreună să le lucreze și să crească și să se bucure.
Dar Iadul?
Multe nedumeriri privitoare la Iad se limpezesc atunci când aflăm de ce și cum a fost creat Iadul.
Și cred că cel mai bine se înțelege înființarea Iadului prin cuvântul Mântuitorului care spune că focul cel veșnic (Iadul) este pregătit diavolului și îngerilor lui (Matei 25.41).
Adică nu de la început a fost făcut Iadul.
El este creat de Dumnezeu la cerere: atunci când Îngerul cel Luminos, Luceafărul cetelor cerești, a vrut să ia și să i se dea cele ce nu erau ale lui, să fie privit, tratat, recunoscut etc. drept egalul lui Dumnezeu.
Căci singura lecție cu putință pentru Lucifer, dar și singurul răspuns ce îi respectă libertatea, era și este crearea unei lumi (unui univers) în care Dumnezeu să fie cât mai retras, cât mai puțin simțit. Așa încât Lucifer să încerce să fie dumnezeul acelui univers. Și cei care îl urmează, care îl ascultă, pretinzând că ar fi dumnezeu, să poate fi în lumea lăsată acestuia.
De aceea Iadul nu are struguri, căci aceștia sunt darul iubirii și adevărului dumnezeiesc. De aceea Iadul nu are nici vin, nici must, nici flori, nici nori, nici mare; de aceea Iadul nu are nici păsări, nici căprioare, nici lupi, nici vulturi sau acvile; de aceea Iadul nu are nici soare sau lună ori stele, nici apusuri sau răsărituri, într-un cuvânt, nimic din darurile dumnezeiești; în afară de viața celor care sunt acolo (în Iad) și de darurile personale pe care le-au primit. Și acestea din urmă, totuși, sunt în Iad în felul și în măsura în care au fost folosite, îngrijite sau, mai des, rănite și chiar nimicite de cel care le-a primit.
Deci Iadul nu are cele de mai sus și pe cele asemenea lor.
De ce?
Pentru că toate acestea țin de rânduiala lui Dumnezeu, sunt manifestările Sale.
Iar cei din Iad nu vor să Îl simtă pe Dumnezeu, pentru că vor să Îi ia locul. Și cum să Îi ia locul, dacă El își arată iubirea așa cum o face pe pământ?
Pentru aceasta Dumnezeu este ascuns în Iad, ca să lase celor ce nu Îl vor libertatea de a fi fără El – pe cât este cu putință.
De aceea, în primul rând, cei care nu Îl ascultă pe Dumnezeu merg în Iad: ca să poată sta în afara lucrării Acestuia.
Desigur, în al doilea rând, este un lucru ușor de înțeles pentru orice făptură logică: dacă cei care iubesc, doresc și practică răul cu sete ar fi puși în Rai, Raiul ar deveni un fel de Iad.
Să ne gândim ce ar însemna ca toți răii nepocăiți (criminali sadici, teroriști, violatori, psihopați pasionați de torturare etc.) să fie în Rai. Așa cum binele și fericirea altora i-a scos din fire pe pământ, și mai mult i-ar scoate acolo. La fel, de altfel, ar fi cu toți invidioșii. La fel ar fi cu cei mândri, cu cei trufași sau alții asemenea, ce ar fi scoși din minți de dreapta așezare a fiecăruia și a oricărui lucru – căci ei vor altă așezare, care să îi așeze pe fiecare dintre ei, în parte, pe locuri necuvenite (și la care mulți râvnesc și se cred îndreptățiți ca „singurul/singura ce merită acest loc”).
Dar la fel ar fi și cu lașii, care ar fi chinuiți de curajul și demnitatea celorlalți, și cu mincinoșii, care ar fi chinuiți de Adevăr, și cu lacomii, care ar fi chinuiți de dreapta măsură ce ființează pretutindeni în Rai etc.
S-or chinui ei în Iad, pentru patimile și păcatele lor, dar și mai tare s-ar chinui în Rai, căci aceasta este o lume căreia ei îi stau împotrivă ființial.
Desigur, am putea să mai cuvântăm și despre dorul de Dumnezeu pe care îl au și cei care Îl urăsc.
Am putea să amintim despre durerea trufașilor urâtori de Dumnezeu (începând cu Satana) față de faptul că Dumnezeu îi ține în existență, pe ei și lumea lor, Iadul. Căci aceasta este o amintire neîncetată a puterii pe care nu o pot atinge, deși o vor.
Și aici ar fi pentru ei, dacă ar fi în Rai, alt chin uriaș: să îi vadă pe oamenii îndumnezeiți, pe cei care devin dumnezei prin har.
Pentru aceștia din urmă, adică pentru cei care au câștigat Raiul, stă scris: Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81.6).
Dar cei dintâi, urâtorii de Dumnezeu, ar vrea să fie dumnezei fără Acesta, ceea ce este cu neputință. Și această neputință le rănește mereu mândria.
Aceeași mândrie îi face să nu primească des-ființarea, dispariția lor, pe care o privesc drept o înfrângere deplină. Și, mincinoși fiind, căci altfel nu ar putea fi atât de mândri, aleg să se mintă că „este bine” sau „mai bine” să fie în Iad.
Una dintre aceste minciuni fiind cea pe care demonii și în această lume au răspândit-o: „Mai bine liber în Iad decât sclav în Rai!”.
Doar că „sclavii din Rai” sunt liberi. Liberi de patimi și păcate, liberi să își împlinească cele mai frumoase și înalte chemări, fiind dăruiți și cu puterea de a le împlini – și lipsiți de toate împiedicările pământului și Iadului. După cum este scris: „Cunoașteți adevărul, și adevărul vă va face liberi!” (Ioan 8.32), sau „Stați deci tari în libertatea cu care Christos ne-a făcut liber și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei!” (Galateni 5.1), căci Dumnezeu te liberează.
Iar „liberii din Iad” sunt sclavi. Sunt sclavii minciunilor, înșelărilor, poftelor ucigașe, prostiei și nenumăratelor alte patimi. Și mai cu seamă sunt sclavii mândriei care îi face să caute „independența” înrobitoare și ucigașă față de Eliberatorul și Răscumpărătorul oamenilor. Și această robie este cea care îi chinuiește și aici, și în Iad. Care, astfel, numai bun nu este.
Ceea ce, undeva, știu și ei. Altfel nu s-ar plânge de Dumnezeu că nu îi primește în Rai.
Ca urmare, da, sunt oameni care se duc în Iad.
Se duc în Iad toți cei care aleg să fie departe de Dumnezeu, să Îi stea împotrivă, fățiș ori fățarnic.
Adică cei mai mulți dintre oameni. Căci de aceea ne-a prevenit Domnul, zicând:
„Intrați prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viaţă și puțini sunt care o află.” (Matei 7.13-14)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Primăvară
Și valurile care vieții bat
în blânde armonii de primăvară
vibrează amintiri de viitor
și linii șterse-n
ceruri
de cerneală.
Se sting în floare
drumurile razei
și renăscând sclipire și culoare
înmiresmează
visurile zilei
trecând
trecutul care
nu mai doare.
În răsuciri de aripă
și cântec
răsună sufletul
și cântecul
de dor
tresaltă undele
și sălcii-ntinerite
și toți migdalii
zbor
înnoitor.
Și valurile care vieții bat
în răsărit, lumină și petale
vibrează bucurie și speranță
și înălțări
spre cer
pe
regăsita Cale.
Mihai-Andrei Aldea
(Din volumul de poezii Între vise… și… dor, cu poeme de Mihai Gh. Aldea și Mihai-Andrei Aldea)